O întrebare care se pune din ce în ce mai des: Ce s-a întâmplat cu iubirea fata de aproapele?
Milioane de oameni se simt neajutorati, înfricosati si nenorociti, neavând unde sa se îndrepte pentru a primi ajutor. V-ati întrebat câti oameni manânca singuri, se plimba singuri, dorm singuri, vorbesc singuri? V-ati întrebat câte persoane manifesta o dorinta activa de a-si îndrepta atentia spre cei necajiti si sa se comporte cu iubire fata de acestia?
Dar, atentie! Sa nu cadeti în capcana perfida de a confunda dorinta pasiva cu cea 454m126e activa!
Cu durere în suflet, iata ce a marturisit o femeie:
"Într-o seara, o vaduva care locuia la acelasi etaj cu mine, a sunat la usa mea si mi-a spus ca se simtea singura. I-am raspuns politicos, dar fara menajamente, ca eram ocupata.
Femeia si-a cerut scuze pentru deranj si a plecat. Ma simteam foarte mândra de mine ca nu ma lasam prinsa în capcana de a asculta o persoana plictisitoare. Femeia cu pricina a mai încercat si la alti vecini. Am rezistat! (...) În seara urmatoare m-a sunat o prietena si m-a întrebat daca o cunosteam pe femeia din cladirea mea care se sinucisese cu o noapte în urma". Ce lectie dura! Cât de confortabila este indiferenta si condamnabila, dar cu ce repercusiuni asupra celor din jur!
Se stie ca indiferent de vârsta, începând cu copiii si terminând cu batrânii, cei privati de iubire pot muri. A muri din lipsa de iubire nu este o vorba în vânt, este o cutremuratoare realitate. O fata de 15 ani, înzestrata cu multe daruri fizice, spirituale, materiale dar lipsita de dragoste, a lasat urmatorul bilet înainte de a-si pune capat zilelor: "Iubirea înseamna sa nu te simti singur..."
Cu putin timp în urma, comentând pe marginea urii etnice din fosta Iugoslavie, un ziar scria: "Se pare ca motto-ul acestui an a fost: "Sa urasti pe aproapele tau". În timpul conflictelor din Bosnia si Hertegovina, peste 1 milion de oameni au fost fortati sa-si abandoneze locuintele, iar zeci de mii au fost ucisi. De catre cine? De catre "vecinii nostri", oameni pe care noi îi cunoastem...
"Traiam împreuna în pace", circa 3.000 de oameni hutu si tutsi dintr-un sat din Rwanda: "Istoria acestui sat este istoria Rwandei; hutu si tutsi locuiau împreuna, încheiau casatorii între ei, nu stiau si nici nu-i interesa cine era hutu si cine era tutsi. Apoi, pe neasteptate, s-a întâmplat ceva... si au început macelul".
La fel în Israel evreii si arabii, traiesc împreuna, totusi cât de mult se urasc unii pe altii. Pe parcursul acestui secol, au mai existat situatii asemanatoare în Islanda de Nord, India, Pakistan, Malaysia, Indonezia, S.U.A.(problemele rasiale, practici reconciliabile). Lista cu exemple de ura etnica sau religioasa poate continua si din nefericire nici tara noastra nu este exceptata.
Niciodata nu a mai existat în lume atâta lipsa de iubire. Asemenea iubirii si ura se învata si cu preponderenta în prezent. Dar ceea ce este si mai paradoxal si mai grav este ca îndeosebi bisericile sunt cele care nu i-au învatat pe membrii lor sa iubeasca. Binecunoscutul ziar francez "Le blonde" pune urmatoarea întrebare: "Cum poate cineva sa nu se gândeasca la faptul ca hutu si tutsi care se razboiesc în Burundi si Rwanda au fost instruiti de aceiasi misionari crestini si au frecventat aceleasi biserici?" De fapt, este o natiune 70% catolica.
La începutul acestui secol a început a patrunde în Europa comunismul si ateismul. Cu cât bun simt si durere un teolog ceh spunea în 1960:"Doar noi, crestini suntem raspunzatori de comunism... Amintiti-va ca acestia (comunistii) erau cândva crestini. Daca nu cred într-un Dumnezeu drept, a cui este vina?"
Sa ne gândim la ce au facut bisericile în timpul primului razboi mondial. Generalul de brigada englez Frank Wazier facea urmatoarea observatie la acest razboi: "Bisericile crestine sunt cei mai priceputi staruitori ai setei de sânge si am profitat de ele cât am vrut."
Mai târziu, dupa cel de-al doilea razboi mondial imediat Times scria: "În trecut ierarhia catolica din fiecare tara a sustinut aproape întotdeauna razboaiele natiunii ei, binecuvântând trupele si rugându-se pentru obtinerea victoriei, în timp ce, de cealalta parte, un alt grup de episcopi se ruga în public pentru rezultatul opus."
Totusi, Isus Hristos a dat dovada de iubire în toate activitatile Lui, iar apostolul Pavel a scris: "Voi singuri sunteti învatati de Dumnezeu sa va iubiti unii pe altii" (1Tesaloniceni4:9). Crestinii adevarati sunt frati si surori în Isus Hristos si ei nu si-ar face niciodata, efectiv niciodata, rau unul altuia în mod intentionat. Pe buna dreptate un ziar indian afirma: "Religia a fost stindardul sub care s-au comis cele mai hidoase crime."
Exista, deci, un motiv bine întemeiat pentru care generatia noastra se caracterizeaza printr-un dispret crud fata de altii. Dumnezeu ne da raspunsul. Biblia, Cuvântul Sau, numeste timpul în care traim "zilele din urma". Profetia biblica spune ca aceasta este o perioada în care oamenii nu au o afectiune naturala.
În ceea ce priveste aceste "timpuri grele", carora cu greu li se poate face fata, numite în Scriptura si "sfârsitul veacului", Isus Hristos a profetit ca "dragostea celor mai multi se va raci" (2 Timotei 3:1-5; Matei 24:3,12).
Deci, lipsa de iubire din prezent se numara printre dovezile care atesta ca traim în ultimele zile ale acestei lumi.
Din fericire, mai înseamna si faptul, ca în curând, aceasta lume de oameni nelegiuiti va fi înlocuita de o lume noua în acre va domni iubirea (Matei 24:3-14). Dar noi vom avea parte de privilegiul de a trai într-o lume în care toti oamenii se vor iubi unii pe altii si vor trai împreuna în pace? Cum îi putem recunoaste pe acesti oameni si sa ne putem alatura lor.
Isus Hristos a spus continuatorilor Sai ca ei aveau sa fie recunoscuti datorita iubirii care depaseste barierele rasiale, nationale si de orice alta natura. El a spus: "Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii."
Învataturile lui Isus Hristos despre iubire au fost sustinute prin propria Sa viata, prin exemplul Sau personal. Ucenicii au continuat modelul de iubire a lui Isus într-un mod care a stârnit interesul si admiratia contemporanilor. Tertulian a scris despre modul de vietuire al primilor crestini "Priviti cum se iubesc unii pe altii si cum sunt gata sa moara unii pentru altii." Meditând asupra aceluiasi subiect, un initiat în stiintele politice a pus urmatoarea întrebare: "si L-ar putea imagina pe Isus aruncând grenade în dusmanii Sai, folosind o mitraliera, manipulând un aruncator de flacari, aruncând bombe nucleare sau lansând rachete ucigase sau ar mutila mame si copii?" ABSURD! "Daca Isus nu a putut face acest lucru, întru-cât nu ar fi fost consecvent cu Sine Însusi, cum putem face noi acest lucru si, în acelasi timp, sa-I ramânem fideli?"
Dar Isus merge mai departe si ne cere sa-i iubim pe cei care efectiv ne urasc, ne fac rau. Faptul de a ne iubi dusmanii este în armonie cu proverbul biblic: "Daca este flamând vrajmasul tau, da-i pâine sa manânce; daca-i este sete, da-i sa bea."
Un astfel de comportament poate va fi refuzat la început, va crea surprindere, mirare dar pâna la urma iubirea va învinge si cei mai aprigi dusmani. Inima le va fi înmuiata de iubirea pe care le-o vom arata-o neconditionat. Chiar daca nu o vor recunoaste fatis, inima lor va porni pe fagasul schimbarii si, de fapt, asta ne este tinta. Daca prin iubirea noastra am ajutat ca o inima de piatra sa se transforme într-una de carne, viata nu ne-a fost în zadar: am înseninat Fata Domnului, am sters o lacrima Mântuitorului, am primit mângâierea Duhului Sfânt si am dus-o mai departe în lume, din om în om, din inima în inima, pâna la marginile pamântului. De ajuns mie!
|
