Ideea principala a articolului era aceea a tachinarii
partenerei. Recunosc ca m-am descoperit printre randurile lui Dan si recunosc
cu si mai mare greutate ca jocurile iubirii ne impun uneori sa
purtam o masca. Oricat de mult ne-am dori sa ne
deschidem total fata de cela 222e44c lalt, sa il cunoastem cu adevarat, uneori este
imposibil sau, si mai rau... nerecomandat. Iubirea se bazeaza
pe iluzii. Il investim pe celalalt cu atribute
care sunt mai mult reflectia personalitatii noastre decat a lui. Suna cinic, dar iluzia trebuie mentinuta prin distanta, prin
mister. Nu ne putem descoperi de la inceput in fata celuilalt, nu putem sa ne deschidem total in fata celuilalt, pentru ca ii vom
rapi nevoia acuta de a ne descoperi iar si iar.
Desi sunt de acord ca o anumita distanta si o urma de indoiala trebuie
pastrate, consider ca toate actiunile noastre trebuie sa
aiba o masura. Jocul de-a indiferenta poate avea
rezultate dezastruoase daca iubirea si indoiala nu sunt dozate corect.
Orice relatie completa trece prin trei stadii principale.
La inceput avem perioada aceea de indragosteala cand indoiala joaca un rol important. Astfel o "incurajezi" pe partenera sa isi doreasca sa te cucereasca. Oricat de trivial ar suna,
prin usoara indiferenta ii arati ca merita sa se
straduiasca sa te aiba. Si cu cat este mai dificil sa
obtii ceva cu atat satisfactia este mai mare dupa. Imi vine in minte acum un citat din Camil Petrescu. Nu pot sa
il reproduc exact, pentru ca l-am... uitat. Ideea era ca uneori cand lupti mult
pentru a obtine ceva, atunci cand in cele din urma reusesti sa
il obtii, satisfactia nu mai apare. Ai investit mult prea mult, efortul te-a secatuit de puterea de a te bucura de recompensa.
Indiferenta prelungita la nesfarsit poate face lupta sa
para inutila, iar interesul se poate sa dispara.
Indiferenta
mentinuta mult timp poate conduce la prelungirea starii de frumoasa
beatitudine, in final conducand fie la despartire, fie la obsesie. Cand ne indragostim suferim de o dulce nebunie. Ceea ce simtim, ceea ce se petrece in sufletul nostru se aseamana
cu simptomele unei boli psihice. O colega in care aveam foarte mare incredere
si care parea a fi stapana pe orice situatie se afla acum intr-un ospiciu.
Inainte de a il cunoaste pe "ales" era genul de
manager despre care stiai ca are intotdeauna totul sub control. O admiram
pentru personalitatea sa puternica si pentru
aptitudinile sale excelente de comunicare si negociere. Era extraordinara, o
adevarata profesionista pana cand s-a indragostit. El s-a jucat cu indiferenta. Ea a incercat sa il cucereasca total. A pus totul la
bataie pentru cel mai important contract al vietii ei. Suspecta ca o insala. Nu era sigura si nu cauta dovezi care sa ii confirme banuielile. Probabil o incita ideea ca nu
reuseste sa il aiba in intregime. In
final, a descoperit ca el intr-adevar o insela. Nu l-a
gonit, l-a dorit in continuare, pentru ca nu se putea multumi cu jumatati de
masura. Nu l-a avut, pentru ca el a decis sa
plece. Acum ea este o... carpa. Nu o mai recunosti, are
privirea pierduta. Incepuse sa se schimbe inca de la
inceputul relatiei sale cu "alesul". Apogeul a fost insa atins imediat dupa
despartire cand a fost silita sa se interneze intr-un
ospiciu.
Indiferenta in cadrul unei relatii este o arma, un
venin. Dozele foarte mari pot fi distrugatoare sau pot
dezvolta imunitate.
Dupa indragosteala, dupa stadiul acela de continua beatitudine, urmeaza un stadiu de tranzitie. Sentimentele incep sa se cristalizeze si apare increderea. Si aici indoiala isi
gaseste locul, dar ea ar trebui sa fie mai mica decat
in primul stadiu.
In final, iubirea este inlocuita sau completata de
respect si incredere, iar relatia este de cele mai multe ori oficializata prin
casatorie. Usoara indiferenta nu isi mai gaseste locul.
Uneori poate revigora sau resuscita o relatie, dar cel mai bine este ca noutatea sa fie combustibilul relatiei - si nu focul
mic al indoielii la care fusese lasata sa fiarba partenera.
In concluzie, ii dau dreptate lui Dan. Cu toate
acestea, reteta iubirii oferita de el nu este o
prescriptie in totalitate. Gramajul ingredientelor relatiei
nu a fost precizat. Nu exista o reteta unica a fericirii, fiecare este dator sa incerce propriul drum. Uneori, avem
intr-adevar nevoie de cineva care sa ne traseze
liniile directoare.
|
