Normele de vârsta reprezinta un set de reguli de comportament acceptate de societate ca fiind specifice pentru fiecare vârsta. Ele prevad ceea ce este adecvat sau nu este adecvat din punct de vedere social pentru un anume interval de vârsta. Ca urmare , unele momente importante din viata omului sunt legiferate precum: intrarea la scoala, casatoria, votul, integrarea în munca etc. Desi individul îsi însuseste normele fiecarui stadiu de vârsta înca din stadiile anterioare, totusi ca individul sa respecte cât mai fidel normele, iar societatea cât mai exigent , s-au instituit ritualurile de trecere, precum confirmarea catolica sau majoratul laic, evenimente publice prin care individul si societatea constientizeaza si recunosc atât obligatiile proprii, cât si drepturile reciproce, specifice vârstei respective.
Ceasul social este dat de modul cultural al fiecarei societati, el functioneaza ca un orar cultural prin care se defineste cea mai buna vârsta pentru barbat sau femeie privind terminarea scolii, cariera, casatoria, nastera copiilor, pensionara, satutul de bunic etc. Fiecare individ tinde sa-si alinieze ceasul sau individual cu ceasul social. Oamenii descopera ca sunt în avans sau în întârziere cu privire la evenimente familiale sau ocupationale majore în raport cu ceasul social si reactioneaza dupa caz. În copilarie si adolescenta se manifesta tendinta de a accelera ceasul social. Un comportament opus îl au oamenii adulti în încercarea de a prelungi tineretea. Se considera ca oamenii parcurg de-a lungul vietii mai multe stadii de dezvoltare.
Vârsta adulta se înscrie în intervalul de timp cuprins între 26-65 de ani. Aceasta vârsta nu cunoaste procese de crestere si se caracterizeaza prin stabilitate emotionala, fizica si intelectuala. Adultul se remarca prin maturitate, prin capacitatea de a decide singur asupra sa si asupra lumii în care traieste. El este o persoana libera de a lua decizi si a-si asuma responsabilitati. Din aceasta cauza adultul poarta raspunderea pentru cresterea si îngrijirea generatiilor noi si asigurarea conditiilor de viata generatiilor vârstnice. Cea mai mare parte a vietii unui adult este consacrata muncii. În ceea ce priveste relatiile sociale se poate afirma ca structura formala a societatii este "creatia" adultilor, întrucât toate deciziile din întreaga viata sociala apartin adultilor. Conflictele sociale sunt generate, în principal, de adulti, însasi directiile evolutiei societatii sunt trasate de catre acestia. În mod firesc, nemultumirile celorlalte grupuri de vârsta se îndreapta tot catre adulti, întrucât acestia detin toate pârghiile de putere din societate. Caracteristic vietii adulte este tipul de relatii familiale, pentru ca adultul este preocupat de familia sa proprie. Familia începe cu un cuplu si apoi se mareste cu noi membri, creând noi roluri si multiplicând numarul relatiilor interpersonale. Familia se stabilizeaza pentru o perioada, dupa care începe sa se restrânga pâna când ultimul copil paraseste casa parinteasca. Familia vârstnica ajunge din nou la viata de cuplu.
Batrânetea reprezinta perioada din viata individului de dupa 65 de ani. Limitele acestei perioade difera de la o societate la alta, dar se accepta ca în jurul vârstei de 65 de ani omul cunoaste procese accelerate de îmbatrânire. În societatile traditionale, batrânii se bucurau de prestigiu, ei fiind persoanele cu cel mai înalt statut. Sfatul batrânilor, întâlnit si în societatea româneasca, era un simbol al capacitatii de a gândi, de a oferi solutii pe baza experientei si a calificarii obtinute de-a lungul viatii. În societatile contemporane, batrânii sunt consideratii o problema sociala, fapt ce demonstreaza o puternica modificare de mentalitate si atitudine fata de acestia.
|
