GRUPURILE SOCIALE

GRUPURILE SOCIALE

Oamenii traiesc īn grupuri. Aceasta platitudine se poate baza pe afirmatia lui Aristotel conform careia omul este "zoon politikon". Aceasta expresie, spuneau R. Boudon si Fr. Bourricaud, s-ar putea traduce nu numai "animal politic" ci si "fiinta sociala"

Dupa T. B. Bottmore, grupul social este un ansamblu de indivizi īntre care exista relatii bine definite. Fiecare individ ia cunostinta de grup īn calitatea sa de grup si de simbolurile sale

Īn conceptia lui G. Gurvitch, grupul este o unitate colectiva reala, direct observabila si bazata pe atitudini colective continue si active, avānd de īndeplinit o opera comuna, este o unitate de atitudini, de actiuni si de conduite care constituie un cadru social structurat, care tinde spre o coeziune relativa a formelor de sociabilitate

Sociologii fac distinctie īntre grupuri si cvasigrupuri. Un grup social are un minimum de structura si de organizare rudimentare (reguli, rituri), un element psihologic de baza, care consta īn luarea la cunostinta de catre membrii sai a existentei grupului ca atare. Familia, un sindicat, o echipa de munca, un partid sunt grupuri. Cvasigrupul este un ansamblu caruia īi lipsesc structura si organizarea si īn care membrii sai pot avea, cu greu, sau nu au, deloc, cunostinta de realitatea apartenentei lor la ansamblu. Clasele sociale, grupurile de vārsta, grupurile pe sexe, multimile sunt cvasigrupuri. Frontiera dintre grupuri si cvasigrupuri este mobila si variabila. Clasele sociale īsi creeaza partide politice si organizatii profesionale, femeile se organizeaza īn asociatii feministe, tineretul īsi creeaza organizatii cu obiective diverse. Exista mai multe moduri de clasificare a grupurilor sociale. F. Tönnies a clasificat grupurile sociale dupa caracteristicile particulare ale relatiilor interindividuale. El se refera la comunitate si societate sau asociatie. Tönnies distinge doua forme de vointa: vointa organica si vointa arbitrara (personala sau reflexiva). Vointa organica genereaza actiuni inspirate de inima (sentimente sau pasiuni): dragoste sau ura, vitejie sau frica, bunatate sau rautate. Īn comunitate se manifesta vointa organica. Īn comunitate, individul este implicat cu toata personalitatea sa. El īsi poate satisface toate sau aproape toate aspiratiile. Comunitatea este fondata pe un acord profund al ideilor si sentimentelor īntre indivizi. Tönnies se refera la: comunitatea de sānge: familie, rudenie, clan; comunitatea de loc, bazata pe vecinatate; comunitatea de spirit, bazata pe unitatea de gāndire, pe concordia sentimentelor. Comunitatea este un mod intim si personal de a trai laolalta. Vointa arbitrara, reflexiva, genereaza actiuni bazate pe ratiune, calcul, interes: cautarea banilor, cucerirea puterii. Legatura īntr-o asociatie consta īn consimtamāntul rational de a urmari interese comune. Asociatia este constituita prin relatii bazate pe interese. Īntreprinderile industriale, grupurile de presiune, partidele sunt asociatii. Asociatia este considerata ca fiind viata publica sau ca un grup īn care se intra printr-o vointa constienta si deliberata. Clasificarea lui Tönnies nu este propriu-zis o tipologie a grupurilor ci, mai ales, o tipologie a raporturilor sociale comunitare si societare. M. Duverger spunea ca este rar cazul īn care un grup concret se formeaza doar pe o categorie de raporturi. Majoritatea grupurilor īmbina cele doua tipuri de relatii. Dar proportia acestui amestec este variabila dupa natura grupului. Fiecare este definit dupa raporturile dominante: o comunitate este un grup īn care raporturile comunitare sunt mai importante decāt raporturile societare, o asociatie este un grup īn care situatia este inversa, raporturile societare sunt mai importante decāt cele comunitare G. Gurvitch a propus 15 criterii de clasificare a grupurilor: continut, marime, durata, ritm, dimensiunea dispersarii membrilor, baza de formare, modul de acces, gradul de exteriorizare, functii, orientare, relatiile cu societatea globala, gradul de compatibilitate īntre grupuri, modul de constrāngere, principiul conducerii, gradul de unitate Dupa continut, grupurile pot fi unifunctionale, multifunctionale si suprafunctionale. Pot fi grupuri unifunctionale: o societate comerciala, o uzina, o īntreprindere, o cooperativa, o bursa de munca, o casa de asigurari sociale, grupurile de producatori, grupurile de consumatori, o orchestra, o echipa sportiva. Grupurile unifunctionale īndeplinesc o functie precisa. Grupurile multifunctionale sunt: grupuri de localitate - comuna, municipalitate, regiune; grupuri de rudenie - familie conjugala, menajele; grupuri de vārsta; partidele politice. Aceste grupuri īndeplinesc anumite obiective precise. Īn categoria grupurilor suprafunctionale, G. Gurvitch include clasele sociale, minoritatile etnice si nationale. El arata ca este

imposibil sa se detalieze toate actiunile pe care o clasa sociala le va īndeplini, caci independent de faptul ca se pregateste sa acceada la putere, ca se gaseste la putere sau ca a pierdut puterea, ea interpreteaza, īn maniera proprie, toate functiile īndeplinite de celelalte grupuri cu care se intersecteaza.     Dupa marime, grupurile pot fi: reduse (mici), mijlocii si mari. Numarul membrilor unui grup poate contribui la constituirea sau schimbarea caracterului acestuia. Unii sociologi considera ca sunt suficiente doua persoane pentru a forma un grup. Altii, pornind de la expresia din Roma antica "Tres faciunt collegium", sustin ca un grup poate fi format din cel putin trei persoane. Grupuri foarte restrānse sunt familiile-menaje care de multe ori sunt diade sau triade. Grupurile foarte īntinse sunt clasele sociale si diferitele publicuri. Grupuri mijlocii sunt: organizatiile economice, grupurile profesionale, bisericile. Dupa durata, grupurile sunt: temporare, durabile si permanente. Durata existentei unui grup este importanta pentru capacitatea sa de a se afirma ca un cadru structurat si organizat. Un grup temporar este acela care se desfiinteaza atunci cānd considera ca si-a īndeplinit sarcinile. Exemple de astfel de grupuri: o conjuratie, un complot, o echipa de cautatori de aur, o manifestatie, o reuniune. Grupurile durabile sunt acelea care se desfiinteaza doar īn anumite conditii: moartea, maturizarea, vointa sau acordul īntre interese, decizia majoritatii membrilor. Familia-menaj dispare prin moarte sau divort, un grup de tineri prin maturizarea membrilor, o īntreprindere prin vointa patronului sau acordul asociatilor, un sindicat, un partid prin decizia tuturor membrilor sau printr-o decizie luata de stat. Īn cadrul grupurilor permanente pot fi incluse: clasele sociale, cartelele, profesiunile, producatorii, consumatorii. Gurvitch este de parere ca grupurile permanente nu sunt superioare fata de cele durabile, iar acestea fata de cele temporare. Totul depinde de structurile global 11211h73l e ca si de conjunctura concreta si de scara de valori admise. Unii sociologi, spune el, considera ca doar grupurile permanente sunt institutii si ca institutiile domina toate celelalte grupuri Ritmul permite clasificarea grupurilor īn: grupuri cu cadenta lenta, grupuri cu cadenta mijlocie si grupuri cu cadenta precipitata. Īn unele grupuri, timpul se scurge mai rapid decāt īn altele. Grupurile de rudenie traiesc dupa un ritm mai lent decāt cel din cadrul grupurilor de activitate economica. Grupurile profesionale au un ritm de viata mai rapid decāt cel al claselor sociale. "Ritmul unui grup poate servi ca simptom al tendintelor si al raporturilor sale cu alte grupuri ca si cu societatea globala, cu care el poate fi īn conflict sau īntr-un paralelism de cadenta Īn functie de dimensiunea dispersarii membrilor, pot fi grupuri cu distanta īntre membri, grupuri cu contact artificial īntre membri, grupuri care se īntrunesc periodic, grupuri reunite permanent. Grupurile cu distanta īntre membri sunt: somerii, consumatorii, diferite publicuri, atunci cānd exista o unitate colectiva efectiva. Īn cadrul grupurilor cu contact artificial īntre membri pot fi inclusi: abonatii unui periodic influentati de acesta, membrii unui comitet care nu se īntruneste si unde se voteaza prin corespondenta. Grupurile care se īntrunesc periodic sunt: sindicatele, partidele politice, cooperativele, societatile pe actiuni. Grupurile reunite īn permanenta sunt: un menaj, un internat, o unitate militara. Dupa baza de formare sunt: grupuri de fapt, grupuri voluntare si grupuri impuse. Grupuri de fapt sunt acelea īn care membrii participa fara ca aceasta participare sa fie voita īn mod explicit de catre ei. Grupurile etnice, minoritatile nationale, producatorii, consumatorii, somerii, diferitele publicuri pot fi grupuri de fapt. Grupurile voluntare sunt acelea ale caror membri participa, dupa propria lor vointa si dorinta, la activitati. Exemple sunt: sindicatele profesionale, cooperativele, partidele, societatile filantropice, societatile comerciale, societatile pe actiuni. Grupurile impuse sunt acelea care impun membrilor lor sa participe la activitati si sa se supuna hotarārilor luate de conducere. Gurvitch include īn aceste grupuri biserica si statul. Dupa modul de acces, exista grupuri deschise, grupuri cu acces conditionat si grupuri īnchise. Īn grupurile deschise, accesul este liber. Astfel de grupuri sunt grupurile de vārsta, somerii, producatorii, consumatorii, manifestatiile, reuniunile, unele grupuri filantropice, sindicatele, grupurile de turisti. Grupurile cu acces conditionat presupun anumite conditii mai greu sau mai usor de īndeplinit de catre cei care doresc sa faca parte din grup. Pentru a face parte dintr-o profesie īti este necesara o diploma, pentru a face parte dintr-o cooperativa sau dintr-o societate filantropica este suficienta plata unei cotizatii, pentru a deveni membrul unui partid sunt necesare garantii īn sensul unor recomandari din partea a doi sau a mai multor membri. Grupurile īnchise sunt destul de putine īn societatea contemporana. Ele sunt grupuri de nobili sau grupuri ale īnaltei burghezii, īn care accesul este permis pe baza nasterii si mostenirii. Gradul de exteriorizare permite clasificarea īn: grupuri neorganizate si nestructurate, grupuri neorganizate si structurate, grupuri partial organizate, grupuri complet organizate. Unele grupuri neorganizate si nestructurate pot deveni īn viitor structurate si organizate. Producatorii si consumatorii pot elabora propriile simboluri, valori si idei pentru a dobāndi un anumit rol social. Unele grupuri sunt structurate dar sunt neorganizate, spre exemplu: clasele sociale, unele grupuri de vārsta, grupurile etnice, minoritatile nationale. Unele grupuri sunt partial organizate, precum familiile, sectele, confreriile religioase. Grupurile complet organizate depind, īn ceea ce priveste existenta si caracterul lor, de raporturile care se stabilesc īntre structura lor, elementele lor structurale si organizarea lor. Organizarea poate fi, īn unele cazuri, cauza fortei grupului, īn altele, cauza slabiciunii sale. Superorganizarea poate fi īn unele situatii cauza dezmembrarii, distrugerii grupului. Dupa functii, exista grupuri de rudenie, grupuri de localitate, grupuri de afinitate fraterna, grupuri de activitate economica, grupuri mixte, tinānd de afinitatea fraterna si de activitatea economica, grupuri de activitati nelucrative. Grupurile formate dupa rudenia de sānge pot fi clanurile, familiile. Grupurile de localitate sunt cele ai caror membri sunt legati prin vecinatate si necesitatea de a mentine relatii normale īn locurile īn care traiesc. Grupurile de afinitate fraterna sunt bazate atāt pe afinitatea de situatie (inclusiv a celei economice), cāt si pe afinitatea de credinta, gust, interes. Gurvitch include īn aceasta categorie grupurile de vārsta, somerii, diferitele publicuri, grupurile de prieteni. Grupurile de activitate economica - profesiuni, ateliere, uzine, dughene, magazine, birouri, societati comerciale, cooperative, banci - au ca functii principale participarea la productie, la schimburi, la distributie, la organizarea consumului. Grupurile intermediare īntre afinitatea fraterna si activitatea economica combina caracterele celor doua categorii de grupuri. Gurvitch exemplifica prin familia muncitoreasca: tatal este producator, familia este consumatoare. Tatal, prin profesia sa, integreaza familia īn rāndul clasei muncitoare. Īn grupurile de activitati nelucrative se includ partidele politice, societatile artistice, asociatiile filantropice, societatile sportive.

Īn functie de orientare, sunt grupuri de divizare, dezbinare si grupuri de unitate. Grupurile de divizare au orientare combativa, iar grupurile de unitate au o orientare conciliatoare. Astfel, meseriile, profesiunile, sindicatele muncitoresti si patronale, producatorii, consumatorii sunt grupuri de divizare, īn timp ce uzinele, īntreprinderile, organizatiile economice globale si regionale sunt grupuri de unitate.

Din perspectiva relatiilor cu societatea globala, exista grupuri refractare la integrarea īn societatea globala, grupuri mai mult sau mai putin supuse integrarii īn societatea globala si grupuri care se integreaza īn aceasta. Grupurile refractare la integrarea īn societate sunt cele care se simt excluse din ierarhia grupurilor sociale, care nu sunt multumite de rangul pe care īl ocupa īn aceasta sau grupurile care īsi propun rasturnarea ordinii sociale. Minoritatile nationale, grupurile de imigranti care nu-si gasesc de lucru, profesiunile demodate, partidele depasite sunt astfel de grupuri. Grupurile care accepta mai mult sau mai putin integrarea īn societatea globala sunt familiile, menajele, grupurile economice, grupurile de localitate. Grupurile care se integreaza īn societate sunt grupuri culturale, societati stiintifice, asociatii literare.

Gradul de compatibilitate permite clasificarea īn grupuri: compatibile, partial compatibile, incompatibile si exclusive. Grupurile compatibile sunt diferitele publicuri, societatile artistice, asociatiile culturale, societatile filantropice, īntreprinderile indus-triale si comerciale. Un individ poate participa fara dificultate la mai multe dintre aceste grupuri. Grupurile partial compatibile sunt sindicatele, comunele, municipalitatile, regiunile, grupurile de rudenie. Grupurile incompatibile sunt grupurile de vārsta, sectele, ordinele religioase, anumite partide. Grupurile exclusive interzic participarea membrilor lor la alte grupuri similare. Ele pot fi anumite secte, ordine religioase si statul totalitar. Dupa modul de constrāngere, sunt grupuri care dispun de o constrāngere conditionata si grupuri care dispun de o constrāngere neconditionata. Īn grupurile cu constrāngere conditionata, participantii se pot retrage pentru a scapa de sanctiuni. Īn grupurile cu constrāngere neconditionata, membrii nu au posibilitatea de a se sustrage sanctiunilor impuse de acestea. Grupurile economice, grupurile de activitati nelucrative tind spre constrāngerea neconditionata. Grupurile de localitate bazate pe vecinatate au tendinta de a exercita o constrāngere neconditionata. Īn functie de principiul de conducere, grupurile pot fi de dominatie si de colaborare. Īn grupurile de dominatie, conducerea are un caracter autoritar, iar īn grupurile de colaborare conducerea are un caracter democratic. Dupa gradul de unitate, grupurile pot fi unitare, federaliste si confederate. Grupul unitar este constituit printr-o ierarhie directa a formelor de sociabilitate sau prin preponderenta unui grup central asupra subgrupurilor. Exemple de astfel de grupuri: administratia locala, serviciile publice din cadrul unui stat. Īn grupul federalist, organizarea este bazata pe o sinteza de subgrupuri astfel alcatuite īncāt grupul central si subgrupurile se afirma ca echivalente. Īn grupul confederat, organizarea se bazeaza pe o sinteza a subgrupurilor īn care acestea se afirma ca fiind predominante fata de grupul central. Sociologii apreciaza diferit munca lui Gurvitch. Duverger spunea ca aceasta clasificare este putin riguroasa, uneori subiectiva si nu īntotdeauna clara. Tabloul pe care l-a prezentat Gurvitch are avantajul de a aminti numarul mare de elemente care trebuie luate īn considerare daca se vrea sa se cunoasca diversitatea grupurilor. Cu toata amploarea sa, un astfel de aide-memoire este departe de a reuni toate criteriile de clasificare posibile, spune Duverger . Bottmore considera ca schema de clasificare a lui Gurvitch reprezinta cea mai completa īntreprindere īn teoria grupurilor sociale. Gurvitch, īnsusi, considera ca aceasta tipologie a grupurilor are un caracter pragmatic, putānd servi ca baza si oferi cadre de referinta pentru cercetarile empirice Inspirāndu-se din teoria lui G. Gurvitch, cercetatoarea franceza M. Grawitz prezinta o clasificare proprie a grupurilor: dupa durata, sunt grupuri temporare (un complot), grupuri durabile (o societate comerciala) si grupuri permanente (o municipalitate); dupa formarea lor, sunt grupuri de fapt (minoritatile rasiale), grupuri voluntare (sindicatele), grupuri impuse (armata); dupa modul de acces, exista grupuri deschise, grupuri īnchise, grupuri cu acces conditionat; dupa gradul de exteriorizare, sunt grupuri organizate sau neorganizate, structurate sau nestructurate; dupa raportul lor cu societatea globala; dupa functii, exista grupuri cu o singura activitate (o orchestra), grupuri cu mai multe activitati, dintre care fiecare īsi joaca rolul sau (o uzina, un spital). M. Grawitz considera ca marimea grupului este un element esential īn clasificare, nu atāt pe plan teoretic, cāt pe plan practic, pentru ca determina tehnicile de observatie. Din acest punct de vedere, grupurile pot fi: mari (clase sociale), mijlocii (sate) si restrānse (familia, echipa de lucru) Orice clasificare, oricāt de cuprinzatoare ar fi, nu poate epuiza totalitatea criteriilor. Oricānd pot fi folosite altele. Īn acelasi timp, observam, īn clasificarea lui Gurvitch, ca un grup este introdus īn mai multe categorii. Criteriile folosite nu sunt exclusive. Dupa tipul de normativitate implicata īn organizarea lor, grupurile pot fi formale, semiformale si informale. Grupul formal este un grup institutionalizat. Organizarea sa este stabilita prin regulamente, ordine, dispozitii. Un astfel de grup face parte din structura unei organizatii. Relatiile interpersonale se bazeaza pe statusurile oficiale si rolurile corespunzatoare. Īn cadrul grupului formal, fiecare individ īndeplineste o anumita functie. Grupurile semiformale sunt anumite comitete si comisii constituite pentru a realiza unele obiective imediate. Dupa realizarea sarcinilor, ele se dizolva. Aceste grupuri sunt mai flexibile, mai putin normativizate. Grupurile informale sunt de doua feluri. Unele se constituie din necesitatea unor indivizi de a-si realiza anumite scopuri īntr-un mod mai liber, mai putin constrāngator. Se poate exemplifica prin grupul de prieteni, grupul de pensionari, grupul de petrecere a timpului liber. Īn aceste grupuri, indivizii pot avea statusuri si roluri, dar nu oficiale. Un astfel de grup nu este institutionalizat. El se constituie īn afara unor organizatii. Alte grupari informale apar īn cadrul unui grup formal din multiple cauze: numarul prea mare de membri, o anumita eterogenitate a componentei, unele stari conflictuale, o oarecare inegalitate manifestata īntre membrii grupului formal. Grupurile informale aparute īn cadrul unui grup formal se bazeaza pe anumite relatii preferentiale pline de emotie si afectivitate, pe dorinta de cunoastere reciproca a acelor indivizi. O alta clasificare a grupurilor este aceea īn grupuri de situatie si grupuri de adeziune. Īn grupul de situatie individul se afla datorita unor īmprejurari specifice. Familia de origine, clasa sociala, natiunea sunt grupuri de situatie. Pentru a face parte din grupul de adeziune, individul trebuie sa opteze. Grupul de prieteni, grupul de presiune, partidul, sindicatul, sunt grupuri de adeziune. Grupul de adeziune este organizat īn mod deliberat pentru realizarea unui scop sau a mai multora. Coeziunea grupului este formalizata doar īn directia realizarii scopului sau scopurilor respective. Datorita mobilitatii sociale, individul poate trece dintr-un grup de situatie īn altul, din mediul rural īn cel urban si invers, dintr-o clasa īn alta, dintr-o categorie ocupationala īn alta. Aceste treceri se datoreaza fie modificarii situatiei materiale si culturale care permite mutarea īntr-o alta comunitate teritoriala, fie pregatirii profesionale superioare fata de momentul initial, care antreneaza schimbarea statusului. Trecerea dintr-un grup de adeziune īn altul se face cu usurinta īn functie de vointa, dorinta si interesul individului. Īn 1909, sociologul american C. H. F. Cooley a elaborat conceptul de "grup primar". El a facut distinctie īntre grupurile primare si alte grupuri. Nu a folosit expresia de "grup secundar". Īn sociologia actuala, aceasta expresie este utilizata pentru a desemna alte grupuri decāt cele primare. Cooley īntelege prin grup primar grupul īn care indivizii sunt asociati si coopereaza strāns īntre ei, grupul īn care acestia se afla fata īn fata (face to face). Aceasta definitie a grupului primar implica trei conditii: 1. apropierea fizica a membrilor; 2. mica dimensiune a grupului; 3. relatii durabile. Raporturile personale "fata īn fata" antreneaza un puternic sentiment al totului, o solidaritate strānsa, o simpatie vie si o identificare reciproca exprimata de membrii grupului prin termenul de "noi" . Īn categoria grupurilor primare sunt incluse: familia, grupurile de joaca ale copiilor, grupurile de prieteni. Īn grupul secundar, relatiile īntre membri se stabilesc numai īn anumite domenii. Membrii acestuia sunt preocupati doar de problemele domeniilor pentru care s-a realizat grupul. Aprecierea actiunilor si comportamentelor membrilor grupului se face numai prin raportarea lor la valorile si normele reiesite din domeniile care au generat asocierea. Īn grupul secundar de mari dimensiuni, nu toti membrii grupului se cunosc direct. Grupul mic

Īn sociologia actuala se foloseste expresia de "grup mic". Un grup mic este un ansamblu de persoane care devin interdependente si interactioneaza īn vederea realizarii unor scopuri comune. Grupurile mici pot fi atāt grupuri formale cāt si grupuri informale. Nu toate grupurile mici sunt grupuri primare. Ele pot fi si grupuri secundare. Ca īn orice grup, si īn grupul mic vor exista sarcini comune de īndeplinit, interdependenta functionala, interactiune psihologica īntre membri. Marimea grupului mic este variabila, numarul persoanelor fiind de la doua, trei pāna la patruzeci. Marimea grupului influenteaza relatiile si procesele din grupul mic. Cu cāt numarul membrilor grupului este mai mare, cu atāt creste posibilitatea rezolvarii unor probleme prin contributia fiecarui individ. Grupul se īmbogateste calitativ prin īnsusirile pozitive ale membrilor sai. Fiecare individ vine īn grup cu anumite cunostinte, informatii, are o anumita personalitate. Chiar statusurile si rolurile din afara grupului īsi pot pune amprenta asupra modului īn care individul se comporta īn cadrul acestuia. Procesul de integrare īn grup poate fi dificil pentru unii si usor pentru altii. Dupa o perioada de acomodare, individul īncepe sa se conformeze cerintelor grupului. Dimensiunea prea mare a grupului poate dauna relatiilor din grup, diminuānd durabilitatea interactiunilor si calitatea comunicarii. Pot aparea, īn anumite conditii, subgrupuri informale. Coeziunea este o proprietate fundamentala a grupului, manifestāndu-se prin relatii de unitate si solidaritate īntre membri. Datorita acestor relatii, grupul functioneaza ca o entitate coerenta, relativ de sine statatoare. Īntr-un grup coeziv, nivelul de integrare a individului este ridicat, exista un acord cu privire la majoritatea problemelor care trebuie rezolvate. Coeziunea izvoraste din surse obiective: anumite īmprejurari externe, succesul īn activitatea comuna, dar si din surse subiective: atractia interpersonala, consensul cognitiv si afectiv al membrilor, angajarea īn sarcina comuna . Coeziunea ofera membrilor grupului satisfactii, confort psihic, un sentiment de securitate. Coeziunea trebuie raportata nu doar la valorile promovate de grup, ci si la cele ale colectivitatii īn care este integrat grupul. Daca un grup de munca urmareste gasirea unor noi modalitati de crestere a productivitatii muncii, atunci coeziunea are un sens valoric pozitiv. Daca membrii grupului de munca sunt refractari la respectarea normelor de disciplina īn munca impuse de conducerea unitatii economice din care fac parte, atunci coeziunea are un sens valoric negativ. Daca īn grup apare o organizare informala pe lānga cea formala, cu cāt distanta dintre ele este mai mare, cu atāt posibilitatea scaderii coeziunii grupului creste. Consensul exprima un acord, o coincidenta īntre atitudinile, optiunile, comportamentele, punctele de vedere ale membrilor unui grup fata de obiectivele acestuia si mijloacele de realizare, fata de normele si valorile promovate. Se foloseste, īn sociologie, termenul "dissens" pentru a desemna lipsa de acord, discordanta punctelor de vedere cu privire la activitatea grupului si la relatiile sale cu alte comunitati. Se considera ca exista atāt surse social-structurale cāt si surse cognitive ale consensului si dissensului. Astfel, convergenta de interese este o baza a consensului, pe cānd divergenta intereselor genereaza, de cele mai multe ori, dissens. Īn conditii de certitudine, apare consensul. Incertitudinea poate genera dissens . Perceptia consensuala reprezinta pentru individ un suport al integrarii sale īn grup, iar pentru acesta din urma o baza pentru o cooperare eficienta a membrilor, o posibilitate de īnlaturare a tensiunilor si conflictelor care pot aparea. Situatia de grup are o influenta deosebita asupra comportamentului indivizilor, determinānd un anumit climat social si o crestere a conformismului acestora. Independent de orice aspect de rivalitate, climatul social din grup are un efect stimulativ asupra comportamentului indivizilor . Sociologii au efectuat diferite experimente pentru demonstrarea acestei afirmatii. Comparānd munca desfasurata de elevi īn clasa cu aceea efectuata acasa, fara ajutorul parintilor, se constata un cāstig social īn primul caz. Comparānd, de asemenea, rezultatele obtinute de anumiti indivizi, atāt atunci cānd lucrau singuri, cāt si īn situatia īn care actionau īn grup, s-a constatat ca īn al doilea caz, acestia lucrau mai repede si depuneau un efort mai mare. Daca munca era intelectuala, se observa īn cadrul grupului un cāstig social din punct de vedere cantitativ si o pierdere sociala din punct de vedere calitativ. Eficacitatea celor mai buni membri devenea medie, īn timp ce subiectii mai putin īndemānatici profitau mai mult de situatia de grup. Vederea si auzirea altora, care fac aceeasi munca, au stimulat energia fiecaruia. Alti sociologi au aratat ca, dimpotriva, īn īndeplinirea anumitor sarcini, efectul atitudinilor competitive este mai important decāt climatul social O alta consecinta a situatiei de grup este dezvoltarea conformismului membrilor. Aceasta se explica prin faptul ca grupul dispune de sanctiuni care se aplica acelor membri care nu se comporta conform practicilor obisnuite. Un rol important īl joaca si fenomenul sugestiei. Grupul apare īn ochii membrilor puternic si plin de prestigiu. Individul respecta normele grupului care sunt, īn acelasi timp, impuse si acceptate. Respectānd normele grupului, el se declara satisfacut deoarece are aprobarea altora precum si propria aprobare. Normele sunt interiorizate si se autoimpun individului, nefiind nevoie sa se recurga la sanctiuni pentru a fi respectate. Īn grup se poate produce o stratificare verticala si una orizontala. Īn cazul stratificarii verticale, membrii grupului se diferentiaza datorita statusurilor lor inegale situate pe anumite straturi īn functie de putere, prestigiu, obligatii, roluri. Stratificarea este orizontala atunci cānd membrii grupului detin anumite roluri care nu implica vreo inegalitate. Consensul din cadrul grupului nu exclude competitia. Prin competitie, membrii grupului urmaresc atingerea unui scop indivizibil. Competitia se desfasoara īn conditiile respectarii unor reguli, norme. Prin competitie, individul īsi mareste efortul, rapiditatea īn īndeplinirea sarcinilor, uneori īn detrimentul calitatii. Competitia poate antrena stari de frustrare, de anxietate, sentimente de inferioritate, situatii de conflict īntre membrii grupului. Daca se desfasoara īn mod ponderat, respectāndu-se relatiile normale īntre competitori, competitia contribuie la mentinerea unui nivel ridicat al activitatii grupului. Starea de competitie nu este singura care caracterizeaza activitatea grupului. Īn cadrul acestuia se manifesta si cooperarea, care este o forma de interactiune īntre membri, constānd īn coordonarea initiativelor, cunostintelor, īn conjugarea actiunilor pentru atingerea unui obiectiv comun. Cooperānd, membrii grupului dezvolta aspectele socio-emotionale pozitive ale interactiunii: discutiile, prietenia, interstimularea , satisfactia globala. Cooperarea poate contribui si la scaderea satisfactiei individuale, atunci cānd genereaza fenomenul uniformizarii.

. Grupul de presiune este un grup de interes care, din multitudinea metodelor de actiune, alege si foloseste o tactica de presiune. Pentru a deveni un grup de presiune, un grup trebuie sa īndeplineasca mai multe conditii: 1. sa aiba un minimum de organizare; 2. sa faca presiune pentru un anumit scop; 3. sa fie autonom, adica sa nu fie manipulat de o alta organizatie; 4. sa exercite o presiune efectiva, deoarece nu exista un grup de presiune daca nu desfasoara o actiune reala . Grupurile de presiune fac presiune fie direct asupra guvernului, parlamentului, partidelor politice, administratiei, pentru a obtine unele decizii favorabile membrilor lor sau pentru a īmpiedica luarea unor masuri defavorabile, fie indirect, īn sensul ca actioneaza asupra opiniei publice pentru a o determina pe aceasta sa faca, la rāndul sau, presiune asupra factorilor decidenti. Exista o multitudine de criterii de clasificare a grupurilor de presiune. Dintre acestea cea mai potrivita tipologizare pare a fi cea īn functie de natura intereselor urmarite: economice, sociale, politice. Din aceasta perspectiva, grupurile de presiune sunt: economice, sociale si politice. Grupurile de presiune economice pot fi organizatii profesionale. Toate profesiile pot avea asemenea grupuri. Ele apara, mai ales, interesele materiale ale membrilor. Unii sociologi si politologi afirma ca aceste grupuri de presiune nu recurg la camuflaj atunci cānd īsi prezinta obiectivele. Ele apeleaza la acest procedeu la nivelul argumentelor, evidentiind convergenta reala sau presupusa īntre interesele lor particulare si interesul general. Grupurile de presiune economice apara si interesele morale, precum: reputatia, onoarea, imaginea de marca a profesiei. Īn categoria grupurilor de presiune economice se includ: sindicatele salariatilor, organizatiile patronale la nivel national si regional, organizatiile comerciantilor, organizatiile agricultorilor. Desi sindicatele sunt grupuri de presiune economice, au alaturi de scopul lor nonpolitic - de aparare a intereselor salariatilor īn relatiile cu patronatul - si scopuri potential politice - care se manifesta de fiecare data cānd puterea ia decizii care privesc salariatii sau sindicatul respectiv. Sindicatele nu pot ramāne indiferente fata de contextul politic īn care ele exista. Daca deciziile guvernului nu le satisfac, sindicatele fac presiune. Sindicatele īsi pot adapta actiunile sindicale la perspectivele vietii politice. Sindicatele sustin partidele politice care sunt sensibile la revendicarile lor, īsi pot convinge membrii sa nu faca greva īn apropierea alegerilor pentru a nu īmpiedica activitatile partidelor respective sau īn perioada īn care reprezentanti ai acestor partide fac parte din guvern. Totusi, exista o limita a angajamentului politic al sindicatelor. Daca masurile luate de catre acesti ministri le lezeaza interesele, ele trec la actiune. Sindicatul poate fi analizat din trei perspective: reprezentativitate, unicitate si disciplina. Reprezentativitatea sindicatului este data de procentul sindicalistilor īn raport cu totalul salariatilor. Sunt mai multe sindicate. Fiecare profesiune are caracteristici proprii, probleme specifice distincte de ale altora. Dar aceste sindicate pot fi reunite īn cadrul unei confederatii. Pluralitatea sindicatelor, lipsa lor de unitate reprezinta cauze ale slabiciunii miscarii sindicale. Disciplina are consecinte asupra activitatii sindicale. O slaba disciplina risca sa paralizeze actiunea sindicatului. O disciplina reala este un factor de organizare si rationalizare a raporturilor sociale Sindicatele salariatilor exercita o presiune folosind ca mijloc de actiune greva. Rolul opiniei publice este foarte important. Daca opinia publica sprijina revendicarile grevistilor, ea poate constrānge guvernul la concesii. Daca, din contra, opinia publica este ostila sau indiferenta, deoarece fie cererile grevistilor sunt apreciate ca excesive, fie nu stārnesc interesul, atunci guvernul nu se teme ca o masura ferma va fi impopulara. Exista mai multe forme de greva. Greva surpriza este declansata īnaintea negocierilor sau īn timpul acestora. Greva perlata presupune o succesiune a īncetinirii lucrului la fiecare sectie. Greva turnanta afecteaza, rānd pe rānd, diferitele sectoare ale unei īntreprinderi. Greva de zel sau a zelului consta īn aplicarea scrupuloasa a instructiunilor de functionare, a ordinelor de munca īn vederea blocarii activitatii īntreprinderii. M. Manoilescu prezinta īn lucrarea " Rostul si destinul burgheziei romāne", un caz de la sfārsitul secolului al XIX-lea, petrecut īn Italia. Functionarii de la caile ferate au fost īmpiedicati sa faca greva. Ei au hotarāt sa faca o presiune mult mai eficace si anume sa aplice cu strictete absoluta dispozitiile cele mai neīnsemnate din legile si regulamentele privitoare la transporturi. Aplicarea rigida a legilor a dus la īntārzieri si la sicane atāt de grave, īncāt, dupa cāteva saptamāni, cercurile economice din Italia s-au adresat guvernului cerāndu-i sa intervina pentru a face sa īnceteze aceasta originala greva . Exista si forme de greva cu ocuparea locului de munca. Īn greva japoneza starea de nemultumire, de indignare a salariatilor se exprima prin purtarea unei panglici la māna īn timpul orelor de lucru. Greva salbatica este aceea decisa la baza, īn afara unui ordin sindical. Organizatiile patronale pot finanta activitatea electorala a unor candidati care au aceleasi vederi cu membrii lor. Pot orchestra anumite campanii de presa īn favoarea sau īmpotriva unor candidati. Membrii patronatului cauta sa influenteze deciziile puterii politice. Īn cazul deciziilor care privesc direct o ramura industriala sau alta, influenta grupurilor patronale corespunzatoare este mai mare. Īn cazul deciziilor de politica generala, influenta organizatiilor patronale este mai mica, deoarece guvernantii trebuie sa tina seama de presiuni mult mai diverse si, īn primul rānd, de influenta opiniei publice Organizatiile comerciantilor nu pot apela la greva ca forma de actiune, deoarece īsi lezeaza propriile interese, daca magazinele sunt īnchise. Ele au recurs la alte mijloace de presiune precum: manifestatii, bararea drumurilor, greva impozitului (fiscala), chiar agresarea unor perceptori. Organizatiile agricultorilor au avut, īn anumite conjuncturi, īn tarile cu un numar mare de agricultori, o influenta destul de mare. Organizatiile agricultorilor participa la manifestatii, bareaza drumurile, distrug marfurile straine care le fac concurenta neloaiala. Prin actiunea lor revendicativa, grupurile de presiune elimina aspectele excesive, iresponsabile, aventuriste manifestate īn comportamentul unor indivizi. Fiind realiste si responsabile, conducerile grupurilor de presiune īsi dau seama ca solutiile obtinute īn urma negocierilor cu puterea sau patronatul sunt solutii de compromis. Membrii acestor grupuri, nefiind īntotdeauna constienti de raporturile de forta, vor sa continue actiunile. Conducatorii grupurilor de presiune vor urmari reducerea focarelor de rezistenta, temperarea actiunii unor membri. Astfel, conducatorii sindicatelor vor arata salariatilor ca prelungirea unei greve poate transforma o semivictorie īntr-o īnfrāngere completa. Conducatorii organizatiilor agricultorilor le arata militantilor ca este suficient sa se anunte ca vor bara drumurile, pentru a-si īndeparta sustinerea opiniei publice sau chiar a o transforma īn adversara

. Cinci lucratoare, selectionate īn functie de afinitatile lor, s-au oferit pentru experiment. Lucrul consta īn asamblarea unor relee telefonice. Un observator a stat īn permanenta īn atelierul experimental. S-au produs anumite modificari asupra situatiei īn care se lucra, asupra numarului si duratei pauzelor, s-a diminuat durata zilei si saptamānii de lucru. Īn ciuda reducerii timpului de munca, productivitatea se marea. Aceasta continua sa se mareasca si atunci cānd s-au suprimat avantajele si s-a revenit la situatia initiala. Productivitatea īn grupul experimental era cu mult mai mare decāt īn restul uzinei. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca nu conditiile materiale īmbunatatite explicau cresterea productivitatii, ci bunele relatii ce s-au stabilit īntre muncitoare. Atitudinile personale si relatiile interpersonale s-au modificat īn grup. Experimentul a aratat ca "individul nu reactioneaza la conditiile fizice ale mediului asa cum sunt, ci asa cum le simte, īnsa el le simte īn functie de sentimentele si atitudinile create de propria experienta dobāndite, anterior, īn afara īntreprinderii sau īn functie de relatiile si interactiunile din īntreprindere ". Experimentul a evidentiat rolul grupului mic īn industrie, precum si importanta grupului informal, mai ales, cānd acesta coincide cu grupul formal. Sociologii au īnceput sa studieze obiectiv organizarea informala a unitatilor economice precum constituirea unor grupuri de afinitate īntre muncitori, repartizarea rolurilor, aparitia unor mediatori atunci cānd apar conflicte īn cadrul grupului, emergenta unui anumit mod de comportare īn afara regulilor prestabilite K. Lewin este considerat fondatorul "dinamicii de grup", adica a cercetarilor asupra functionarii interne a grupurilor. Utilizānd, īntr-o maniera intensiva, metoda experimentala, el si-a propus sa studieze modul īn care grupul se organizeaza, se structureaza, se asambleaza si evolueaza

K. Lewin a aratat ca indivizii sunt situati īntr-un cāmp social unde suporta atractii, repulsii, īncurajari, constrāngeri. Rolul social al indivizilor īi face sa perceapa, īntr-un mod diferit, aceeasi realitate. Ţaranul nu vede gradina care-i īnconjoara casa īn acelasi fel ca pictorul sau turistul. Viziunea globala antreneaza, la rāndul sau, o alta perceptie a detaliilor pentru ca ea provoaca o alegere Cāmpul psihosocial reprezinta o totalitate de fapte existente, percepute ca fiind interdependente. El īnglobeaza subiectul cu nevoile si tendintele sale. Individul care se afla īn cāmpul psihosocial depinde de distributia fortelor care se manifesta, adica de raporturile dinamice care leaga partile care īl compun. Conduita individuala reprezinta o relatie dinamica īntre individ si mediul sau. Cāmpul psihosocial poate determina conduita individului. La rāndul sau, mediul depinde de variabile psihologice: trebuinte, scopuri, motivatii ale indivizilor. Īntre individ si mediul sau se afla interactiuni dinamice. Grupul este o totalitate dinamica unde se manifesta, īn acelasi timp, forte care leaga indivizii īntre ei si care-i unesc īn calitate de grup. Din aceasta interdependenta psihosociala rezulta forte care genereaza evolutia grupului. Comportamentul grupului se īnscrie de asemenea īntr-un cāmp psihologic īn cadrul caruia se manifesta tensiuni fie pozitive, fie negative rezultate ale dorintelor indivizilor. Dintre experimentele facute de Lewin si care l-au dus la o serie de descoperiri valoroase amintim doua. El a constatat ca orice tentativa de a modifica obiceiurile sociale ridica, īn general, rezistente considerabile Lewin a cercetat schimbarea atitudinilor alimentare. El si-a pus problema: cum pot fi determinate gospodinele sa modifice meniul, facānd un loc mai mare consumului de lapte proaspat. Gospodinele unui mic oras au fost atrase īn doua feluri de actiuni. Unele au urmat cursuri tinute de catre dieteticieni competenti care s-au referit la valoarea nutritiva a laptelui proaspat. Altele au luat parte la discutii pe aceeasi tema īntr-un grup. Nu s-a recurs la nici o presiune īn nici unul dintre cazuri. Timpul a fost acelasi si pentru curs si pentru discutii. S-a controlat consumul dupa doua saptamāni si apoi dupa patru saptamāni. Dupa doua saptamāni, consumul de lapte proaspat la gospodinele care au luat parte la discutii a fost mai mare decāt la cele participante la cursuri. Īn intervalul de la doua la patru saptamāni, a crescut cu mult mai mult numarul gospodinelor consumatoare de lapte proaspat īn grupul celor care participau la discutii, fata de cel al gospodinelor care audiau cursul. Celalalt exemplu este din timpul celui de-al doilea razboi mondial. La sugestia guvernului american, Lewin a īncercat sa modifice obiceiurile alimentare ale gospodinelor īn sensul diminuarii consumului de carne de vita si a cresterii consumului de maruntaie (organe). A organizat mai īntāi un sistem de conferinte. Influenta acestora a fost o crestere de 3% a numarului gospodinelor care si-au modificat comportamentul. Apoi a organizat o serie de discutii de grup. Īn locul monologului, le-a incitat pe gospodine sa-si exprime opiniile, sa faca ele īnsele unele īncercari. Rezultatul a fost spectaculos, īnregistrāndu-se o crestere cu 32% a cumparaturilor de maruntaie. Experimentele lui Lewin au scos īn evidenta superioritatea procedeului discutiei de grup si a deciziilor luate īn comun fata de expunerile de la catedra. Avantajul unei discutii libere consta īn angajarea eu-lui individului īntr-o interactiune sociala, prin confruntarea atitudinilor. Fiecare īl ajuta pe celalalt sa evolueze catre o noua atitudine. Insecuritatea provocata de schimbare este atenuata de sentimentul

apartenentei la grup. Daca individul gāndeste ca grupul este pe punctul de a adopta o noua atitudine, si-o poate schimba el īnsusi. Īn cazul conferintelor, individul, desi este īnconjurat de un larg auditoriu, recepteaza cele spuse, singur, nu are un schimb de idei cu ceilalti. Este mai usor sa schimbi obisnuintele, valorile si normele unui grup mic, decāt pe cele ale unui individ izolat. Lewin considera ca īn fiecare grup exista un echilibru cvasistationar sprijinit pe un cāmp de forte. Unele actioneaza pentru a mentine nivelul de comportament al grupului la un anumit punct al echilibrului, īn cazul obiceiurilor alimentare: rapiditatea prepararii, pretul. Alte forte actioneaza pentru a mentine comportamentul fiecarui membru la nivelul echilibrului grupului. Aceste forte sunt normele, standardele grupului: credinte, prejudecati, obiceiuri. Ele pot fi institutionalizate si presupun sanctiuni. Pentru a se obtine o schimbare trebuie sa se actioneze asupra celei de-a doua categorii de forte. Conferinta actioneaza asupra primei categorii de forte. Se urmareste modificarea comportamentului grupului. Normele grupului nu pot fi schimbate prin metoda conferintei, indivizii fiind conformisti. Īn discutii, este suficienta o mica atitudine nonconformista la unii dintre membrii grupului pentru ca si altii sa accepte schimbarea. Pentru a īnvinge rezistenta si a face posibila schimbarea, trebuie parcurse trei etape, arata Lewin: 1. sa se decristalizeze obisnuintele colective prin discutii libere (destructurarea); 2. sa se promoveze norme noi prin decizia grupului (schimbarea); 3. sa se consolideze aceste norme prin instaurarea unei organizari adecvate (fixarea) Discutiile din grup sunt importante si la nivelul unitatilor de productie. Aceste discutii permit marirea nivelului angajamentului personal īn favoarea schimbarii. Dupa discutie, participantii īsi asuma, personal, responsabilitatea dispozitiilor, ordinelor. Discutiile libere aduc informatii conducatorilor, īn masura īn care participantii īsi pot exprima temerile, criticile sau aprobarea fata de schimbari. Metodele dinamicii grupurilor sunt capabile sa diminueze rezistenta indivizilor, sa faca grupul permeabil la schimbare. J. Moreno, sociologul american nascut īn Romānia, este īntemeietorul sociometriei, ca teorie si metoda referitoare la aspectul preferential-afectiv al vietii grupului. Moreno considera ca omul are o anumita creativitate spontana care ramāne, īn mare parte, inutilizata. El īsi propune descoperirea obstacolelor care īmpiedica spontaneitatea creatoare sa se elibereze. Fortele care ne apropie sau ne īndeparteaza de alti indivizi cu care suntem īn contact reprezinta un obstacol . Sociograma este o tehnica prin care se descrie jocul acestor forte. Sociograma ne permite sa aflam de la fiecare subiect care sunt membrii grupului cu care ar dori sa se asocieze īntr-o anumita situatie si care sunt cei cu care nu vrea sa se asocieze. Criteriile se aleg prin raportarea la viata grupului. Astfel, pot fi puse īntrebari de genul: "Cu cine preferati sa lucrati la montarea unui agregat?"; "Cu cine nu doriti sa lucrati la montarea unui agregat?" Se obtine urmatoarea sociograma

1 - lider, deoarece este ales de 5 membri.

6 - lider secundar, fiind ales de 3 membri.

2 - eminenta cenusie, este ales doar de lider (prin intermediul liderului, el face sa circule informatia īn grup).

14 si 15 - formeaza o pereche sau o diada.

10, 11, 12, 13 - formeaza o clica sau un subgrup.

16 - este un izolat.

17 - individ neales.

Aceasta tehnica permite constituirea unor grupuri de scolari sau a unor echipe de lucru, mai ales, cānd se observa ca echipa constituita, initial, la īntāmplare, nu are un climat favorabil si nici nu obtine o productivitate a muncii normala.

Testul sociometric presupune precizarea criteriului īn functie de care se face alegerea, spre exemplu: cu cine preferati sa lucrati. Daca numarul alegerilor este limitat la trei, subiectul trebuie sa aleaga īntr-o ordine, dupa gradul de preferinta: īn primul rānd - 3 puncte, īn al doilea rānd - 2 puncte, īn al treilea rānd - 1 punct.

Presupunem un grup format din 5 persoane

Conform acestui test, D este lider, fiind ales de 5 persoane, E este lider potential, fiind ales de 4 persoane si avānd 8 puncte īn comparatie cu C care are tot patru primiri, dar totalizeaza doar 5 puncte; A este un izolat, nefiind ales de nimeni.

Sociograma si testul sociometric īncearca sa stabileasca anumite corelatii īntre factorii sociometrici si factorii individuali ca: vārsta, coeficient intelectual, trasaturi de caracter. De asemenea, īsi propune sa descopere cauzele tensiunilor din cadrul grupului si sa le remedieze printr-o reconstructie sociometrica. Aceste tehnici se folosesc pentru constituirea unor echipe omogene, ameliorarea comunicarii īn grup, selectionarea sefilor. Sociodrama si psihodrama sunt doua tehnici asemanatoare, care īsi propun eliberarea spontaneitatii creatoare a individului, ferecata īntr-un ansamblu de atitudini stereotipe si mascata de personalitate Se organizeaza un fel de piesa de teatru. Tehnicile presupun cinci elemente: platoul (scena), protagonistul (pacientul), eu-rile auxiliare, auditoriul (publicul), regizorul (directorul). Spatiul scenic circular permite conflictului sa se desfasoare īntr-un dublu registru: īn realitatea sa si īn imaginarul teatral. Protagonistul trebuie sa fie el īnsusi si sa-si exprime spontan dorintele, asociatiile verbale. Eu-rile auxiliare trebuie sa dea replicile protagonistului. Ele īl ajuta pe director sa figureze personaje reale sau imaginare ale dramei traite. Publicul simbolizeaza opinia, aduce protagonistul īn situatia sa teatrala. Directorul conduce jocul, relanseaza discutia cānd aceasta lāncezeste

Sociodrama permite cunoasterea adevaratei naturi a raporturilor pe care subiectul le stabileste cu ceilalti si cu grupul. Se foloseste la studierea relatiilor care exista īn anumite grupuri sociale din diferite domenii, chiar din unitati economice. Psihodrama are un rol terapeutic fiind folosita īn tratamentul unor maladii mentale.

Sociometria permite descoperirea multitudinii relatiilor preferential-afective de atractie-respingere-indiferenta ce se stabilesc la nivelul grupurilor mici.

R. Bales a analizat procesele de interactiune īn cadrul grupului de discutie. Grupul de discutie este format dintr-un numar restrāns de persoane. Īn cursul uneia sau mai multor reuniuni fata īn fata, fiecare persoana are impresii si perceptii suficient de clare despre ceilalti participanti la grup, precum si despre reactiile acestora. Bales si-a propus sa stabileasca un raport īntre coeziunea grupului (consensul sau) si caracteristicile functionarii acestuia

Bales a folosit 12 categorii exprimate īn termeni operationali, care permit clasarea diferitelor tipuri de interactiuni si īntelegerea desfasurarii discutiei si a rolului participantilor. El grupeaza comportamentele verbale ale participantilor la discutii īn trei domenii: domeniul socio-afectiv pozitiv, domeniul sarcinilor (obligatiilor), domeniul socio-afectiv negativ; īn patru zone ale categoriilor: A - reactii pozitive, B - raspunsuri, C - cereri, D - reactii negative; īn sase probleme: a) de informare, b) de evaluare, c) de control (influenta), d) de decizie, e) de tensiune, f) de integrare . Se vor manifesta 12 categorii de comportamente.

Comportamentul īn domeniul socio-afectiv pozitiv si īn zona reactiilor pozitive presupune: 1. manifestarea solidaritatii - individul īi īncurajeaza pe altii, īi ajuta, le valorifica efortul; 2. manifestarea destinderii - individul cauta diminuarea tensiunii, glumeste, rāde, se declara satisfacut; 3. acceptarea tacita (acordul) - individul are īntelegere pentru ceilalti.

Īn domeniul sarcinilor si īn zona raspunsurilor, comportamentul consta īn: 4. oferirea de sugestii - individul respecta, īn acest caz, libertatea altuia; 5. afirmarea unei opinii - individul īsi spune parerea, īsi exprima o dorinta; 6. acordarea unei orientari - individul informeaza, confirma.

Īn domeniul sarcinilor si īn zona cererilor, comportamentul se refera la: 7. cererea unei orientari - individul cere o informare, o confirmare; 8. cererea unei opinii - individul cere o evaluare, o analiza; 9. cererea unei sugestii - individul cere anumite directionari, anumite mijloace de actiune.

Īn domeniul socio-afectiv negativ si īn zona reactiilor negative, comportamentul presupune: 10. dezaprobarea tacita - individul respinge pasiv, refuza ajutorul; 11. manifestarea tensiunii - individul cere ajutor, se retrage de la discutie; 12. manifestarea antagonismului - individul da dovada de opozitie, īi denigreaza pe altii, se afirma pe sine

Grafic, tabelul categoriilor lui Bales arata astfel:

Tehnica lui Bales consta īn īnregistrarea fiecarei unitati de interactiune, adica a fiecarei comunicari care este observabila īn grup: mimica, semne de aprobare, īncruntare, ridicarea sprāncenelor, mesaje vorbite. Informatia īnregistrata pentru fiecare mesaj presupune identificarea emitatorului si receptorului. Mesajul este clasificat īn una din cele 12 categorii.

Tehnica lui Bales ofera informatii importante despre rolul jucat de fiecare dintre subiectii participanti la discutie. Astfel, categoriile 4,5 si 6 permit descoperirea rolului de lider, categoriile 10, 11 si 12 ajuta la evidentierea rolului de deviant. Prin folosirea acestei tehnici se pot stabili profilul individului si profilul grupului. Un individ se dovedeste negativ īn 50% din cazuri, iar altul apare ca lider prin procentajul propunerilor sale pozitive. Profilul grupului rezulta din totalul interactiunilor la nivelul acestuia. Spre exemplu, īntr-un grup, reactiile afective pozitive (1,2,3) reprezinta 25%, pe cānd reactiile afective negative (10,11,12) doar 12% Dupa Bales, interactiunea se produce atunci cānd o unitate de actiune semnificativa si determinanta, care porneste de la un subiect (cuvānt, comportament), actioneaza ca un stimul, ca un fapt de reactiune pentru un alt subiect. Prin clasarea tipurilor de interactiune, prin stabilirea frecventei lor, prin urmarirea desfasurarii acestor interactiuni se pot degaja rolurile si nivelurile contributiei diferitilor membri ai grupului. Tehnica lui Bales permite descoperirea statusului subiectilor, īn grup, relatia dintre popularitatea unui membru si alegerea sa ca lider, existenta a doi lideri complementari: unul specialist īn rezolvarea sarcinilor, altul specializat īn probleme socio-afective. Se poate īntāmpla ca dupa mai multe reuniuni, liderului clasat primul sa-i descreasca numarul de alegeri din partea celorlalti. Competenta sa tehnica poate 1. Manifestarea solidaritatii 2. Manifestarea destinderii 3. Acceptarea tacita 4. Oferirea de sugestii 5. Afirmarea unei opinii 6. Acordarea unei orientari 7. Cererea unei orientari 8. Cererea unei opinii 9. Cererea unei sugestii 10. Dezaprobarea tacita 11. Manifestarea tensiunii 12. Manifestarea antagonismului A B C D abcdef Domeniul socio-afectiv pozitiv Domeniul sarcinilor Domeniul socio-afectiv negativ

duce la pierderea prietenilor si aparitia dusmanilor. Celalalt lider, acordānd mai multa importanta problemelor socio-afective, va culege mai multe alegeri afective. T. Grup (Training Group) este o tehnica folosita de elevii lui K. Lewin. Ideea initiala a creatorilor tehnicii este aceea ca majoritatea indivizilor traiesc si muncesc īn grupuri, dar, adesea nu se tine seama de modurile lor de actiune, de felul īn care īi vad pe ceilalti, de reactiile pe care le provoaca. Viata reprezinta, pentru majoritatea oamenilor, un dialog al surzilor. Este important sa se īncerce sa se faca posibil dialogul, sa se realizeze o mai buna comunicare. Aceasta nu este posibila decāt daca se īnlatura obstacolele interioare, rezistentele pe care fiecare le opune altora

Tehnica T. Grup consta īn reunirea a 10-15 participanti care nu se cunosc, la un seminar de 5-6 zile, consacrat unor discutii libere, fara ordine de zi si probleme specifice de rezolvat. Scopul consta īn a-i face pe participanti sa traiasca o experienta de comunicare. Reuniunea poate avea loc o jumatate de zi, īn cealalta parte a zilei organizāndu-se conferinte, sociodrame. Fiecare grup are un animator, care nu-l dirijeaza, ci are o functie de evaluare.     Membrii grupului īsi abandoneaza rolurile obisnuite si ierarhiile. Ei traiesc īntr-o atmosfera de egalitate, manifestata prin folosirea prenumelui si prin tutuire. Īn cadrul grupului, din cauza absentei structurii, nu se stabilizeaza nici un comportament. Atitudinile membrilor grupului sunt percepute si explicate de altii cu multa franchete, uneori cu brutalitate. Rolul T. Grupului nu este de a dezvolta cunoasterea la nivel stiintific, nici de a-i īnvata pe membri procedee, ci de a crea nevoia de cunoastere stiintifica si de tehnici explicite. El nu poate crea aceasta trebuinta decāt schitānd, spontan, tendintele cognitive si tehnice cele mai potrivite membrilor sai

T Grup este folosit pentru a forma cadrele de conducere din economie si educatorii. T. Grup este un mijloc de terapie de grup.

. Alti sociologi fac distinctie īntre liderul formal a carui putere si autoritate deriva din valoarea sociala a functiei si liderul informal a carui influenta este cāstigata īn jocul raporturilor interactionale īntre membri Conceptul de autoritate scoate īn evidenta un element esential al structurii sociale, faptul ca aceasta exista īntr-o colectivitate a sistemelor de rol care corespund unor statusuri ce dau titularilor lor dreptul de a obtine supunere din partea titularilor altor statusuri, acestia considerānd-o ca legitima. Autoritatea este o realitate a organizarii sociale. Ea apare īn cadrul grupurilor organizate. Exercitarea autoritatii nu depaseste limitele organizatiei īn cadrul careia a fost institutionalizata. Autoritatea reprezinta capacitatea unei persoane de a obtine ascultare, de a-i fi primite ordinele, sugestiile, sfaturile, cu respect, fara ostilitate sau rezistenta. Autoritatea poate fi impersonala si personala. Īn grup, autoritatea impersonala apartine unei institutii. Autoritatea personala se refera la individul care se identifica, pentru o anumita perioada, cu institutia respectiva. Spre deosebire de autoritatea personala, autoritatea impersonala are permanenta si stabilitate. Un individ īnvestit cu putere īsi exercita autoritatea atāt timp cāt dispune de statusul respectiv. Autoritatea sa īnceteaza la īncheierea mandatului. Fiecare individ īncearca sa adauge, la autoritatea impersonala, calitatile sale morale, stiintifice, tehnice, prestigiul sau. Cel care a facut o analiza a autoritatii legitime a fost Max Weber. El s-a referit la trei tipuri de autoritate legitima: autoritatea traditionala, autoritatea rationala si autoritatea charismatica. Autoritatea traditionala deriva din respectarea traditiei, adica a normelor, valorilor, obiceiurilor, modurilor "de a face si de a fi" ale colectivitatii respective. Un mesaj sau un ordin au autoritate daca se conformeaza cerintelor acestor elemente traditionale. Autoritatea legal-rationala se impune datorita conformitatii cu regulile normative, procedurile, codurile, legile existente īn societate sau, altfel spus, datorita situarii ei pe un ansamblu de reguli de drept corelate logic. Autoritatea charismatica izvoraste din harul, gratia, calitatile exceptionale atribuite conducatorului de catre cei condusi . Dupa unii teoreticieni, aceasta n-ar fi un tip de autoritate, deoarece conducatorii nu sunt autoritati, ci lideri. Totusi, prin faptul ca un lider este acceptat si urmat, el apare ca legitim īn ochii membrilor grupului sau colectivitatii. Exista tendinta de a considera autoritatea manifestata īn societatile contemporane ca fiind o autoritate rational-legala. Ea se manifesta nu numai la nivelul societatii, ci si īn cadrul profesiunilor si organizatiilor din societatea contemporana. Autoritatea unui profesionist este asemanatoare autoritatii rational-legale, deoarece el trebuie sa-si justifice actiunile, sa prezinte ratiunile faptelor sale. Justificarea autoritatii profesionistului se realizeaza prin competenta sa, recunoscuta de ceilalti si prin conformitatea conduitei profesionale cu imperativele deontologiei. Īntre autoritatea rational-legala a functionarului public si autoritatea profesionistului exista asemanari si deosebiri. Ambele forme de autoritate sunt specifice sau limitate. Competenta functionarului este circumscrisa unui anumit domeniu, īn afara acestuia el este un simplu particular caruia nu i se datoreaza ascultare. Competenta profesionistului se manifesta numai īn genul de activitate care corespunde cunostintelor, metodelor si tehnicilor de specialitate. Diferenta se refera la faptul ca autoritatea legal-rationala este ierarhizata, īn timp ce autoritatea profesionala este bazata, mai ales, pe īncredere. Īntr-un sistem administrativ, functionarul este numit, cetateanul nu si-l poate alege, dupa preferintele sale, asa cum procedeaza cu profesionistul Īntr-un grup, indivizii pot intra si iesi dupa propria vointa. Calitatea de membru se bazeaza pe consimtamānt. Dar atāt timp cāt este membru al unui grup, autoritatea exercitata de superiori are caracter de obligativitate. Consimtamāntul se refera la calitatea de membru al grupului si nu la acceptarea dispozitiilor date de autoritatea constituita. Exercitarea autoritatii este legata de statusuri, roluri, norme. Normele se refera la obligatii, prerogative, raspunsuri, privilegii, drepturi.

Exercitarea autoritatii reprezinta dreptul de a lua decizii, dar si obligatia de a le pune īn aplicare. Deciziile autoritatii nu accepta dezbateri ulterioare, discutii sau respingeri. O data ce ordinul a fost emis de autoritate, el trebuie sa fie ascultat. Ordinele autoritatii nu sunt simple enunturi, ci formulari cu "trebuie". Ele cer un raspuns de supunere din partea celor asupra carora se exercita autoritatea.

Unii teoreticieni disting autoritatea de competenta. Ei coreleaza autoritatea cu puterea, supunerea, obligatia, iar competenta cu influenta. Ei considera ca limbajul obisnuit provoaca unele confuzii. Cānd se foloseste expresia "X este o autoritate īn materie de Y", se recunoaste faptul ca persoana respectiva este competenta īn acel domeniu, ajungānd la o īnalta treapta a cunostintelor, īndemānarii, priceperii. Acceptarea opiniilor unor astfel de persoane nu este obligatorie. Ceilalti o fac din admiratie si respect. Expresia "autoritate competenta" nu are īn vedere competenta, ci faptul ca autoritatea respectiva este legitima. Exercitarea autoritatii competente nu implica, īn mod necesar, cunostinte superioare sau un grad superior de abilitate ori competenta Exercitarea autoritatii depinde de modul īn care este primit mesajul sau ordinul. Autoritatea este o sursa de frustratii pentru cei asupra carora se exercita. Autoritatea atasata unui mesaj sau unui ordin īmpiedica spontaneitatea individului. Dar nu trebuie redusa autoritatea la violenta. Īn masura īn care se exercita īn numele unei reguli, autoritatea instituie o patrundere a acestei reguli īn sfera personala.

Consider ca īntr-o unitate economica, seful formal, institutional, numit de conducere sau ales īn mod democratic, este o autoritate īn cadrul grupului. Totusi, termenii care se folosesc pentru a desemna autoritatea personala sunt cei de lider si conducator. Pentru a nu se face confuzie īntre liderul-autoritate si liderul informal, se adauga fiecaruia cuvāntul ce-i diferentiaza. Sociologii au stabilit o corelatie īntre tipul grupului si profilul conducatorului. Astfel, R. B. Cattell propune patru categorii de grupuri cu tipurile de conducatori specifici. Īntr-un grup de rezolvare a unor probleme, spre exemplu un grup de geologi care fac prospectiuni, rolul liderului deriva din competenta sa stiintifica si tehnica si se rezuma la realizarea sarcinilor. Este necesar ca acest tip de conducator sa fie inteligent, imaginativ, sa aiba o oarecare independenta pentru a propune, eventual, o solutie originala. Grupul reunit pentru o activitate de destindere, de loisir are nevoie de un lider sociometric. Membrii grupului īl urmeaza daca este agreabil, daca da tonul. Grupul reunit pentru a-si delega reprezentantii, care trebuie sa-i apere cu īndārjire interesele īi mobilizeaza pe cei care-l reprezinta, de exemplu pe liderii de sindicat. Acesti lideri trebuie sa dea dovada de forta de caracter si de spirit practic. Īn grupul angajat īntr-o activitate de lunga durata, mai mult sau mai putin periculoasa si imprecisa, liderul trebuie sa fie īndraznet, sa nu fie bāntuit de anxietati si sa stie sa comunice cu colegii Sociologii Lewin, Lippitt si Whyte au constituit grupuri experimentale formate din elevi de 10 ani care, sub conducerea unui adult, aveau sarcina de a confectiona masti de teatru. Īn primul grup, conducerea era autoritara. Conducatorul hotara tehnicile care se vor folosi si activitatile care se vor desfasura. seful nu participa niciodata la activitatea grupului. Al doilea tip de conducere putea fi calificat ca democratic. seful permitea fiecarui membru sa discute despre ce si cum trebuie rezolvate treburile. Decizia se lua īn grup, la sugestia conducatorului. Īn al treilea grup, conducatorul nu intervenea decāt īn cazul īn care i se solicita aceasta. Activitatea se desfasura la īntāmplare. Conducerea era de tipul "laissez-faire" . Tipul de conducere influenteaza eficienta si moralul grupului. Īn privinta eficientei se poate afirma ca grupul cu conducere autoritara este mai productiv decāt grupul cu conducere democratica. Dar grupul democratic a desfasurat o activitate de mai buna calitate decāt grupul autoritar. Īn grupul cu conducere "laissez-faire" ineficienta este totala. Īn ceea ce priveste moralul grupului, acesta este cel mai bun īn grupul democratic. Exista o atmosfera favorabila muncii, dispozitiile sunt acceptate si asimilate deoarece sunt decise īn comun. Īn grupul autoritar se genereaza frustratii si agresivitate. Simpatia īntre membri este mica. Īn grupul cu conducere "laissez-faire", satisfactia membrilor este minima datorita ineficientei generate de necoordonarea actiunilor. Actele agresive sunt destul de numeroase. Īn grupul cu conducere democratica, normele sunt percepute ca exigente functionale si sunt acceptate. Membrii grupului, īntr-un proces de discutie si deliberare colectiva, pot fi de acord asupra normelor. Īn grupul democratic, liderul face sa prevaleze orientarea participativa. Liderul autoritar se izoleaza īmpreuna cu apropiatii sai de restul grupului. Liderul autoritar nu este participativ. El nu asociaza pe nimeni, cu exceptia apropiatilor sai, la conducerea activitatilor grupului.

. Teoreticienii elitelor descind din filosofia politica. Filosofii politici nu puneau la īndoiala inegalitatea oamenilor īn privinta capacitatii intelectuale, inegalitatea cetatenilor īn bogatie sau īn putere. Ei nu-si propuneau sa stearga aceste inegalitati naturale sau sociale, ci sa asigure ascensiunea celor mai demni īn posturi cu responsabilitate si sa stabileasca relatii reciproce de autoritate si de supunere, de bunavointa si īncredere īntre guvernanti si guvernati Conceptul de elita a fost introdus īn sociologie de V. Pareto. El spunea ca societatea nu este omogena, oamenii fiind diferiti din punct de vedere fizic, moral, intelectual. "Presupunem, spune Pareto, ca īn toate ramurile de activitate, se poate atribui fiecarui individ un indice care arata capacitatile sale, aproape īn maniera īn care se dau puncte la examene, la diferite materii care se īnvata īn scoala. Spre exemplu, celui care exceleaza īn profesiunea sa, īi dam 10. Celui care nu a reusit sa aiba nici macar un singur client, īi dam 1, iar celui care este cu adevarat cretin īi dam 0. Celui care cāstiga milioane, īi dam 10. Celui care cāstiga mii de franci īi dam 6. Celui care cāstiga doar ca sa nu moara de foame īi dam 1. Celui care este internat īntr-un azil de nevoiasi īi dam 0"

Pareto spune ca se procedeaza īn acest mod īn toate ramurile de activitate. "Formam, astfel, o clasa din toti cei care au indicii cei mai īnalti īn ramura īn care īsi desfasoara activitatea si dam acestei clase numele de elita" Īn populatie exista doua paturi: patura inferioara, clasa straina elitei si patura superioara, elita. Pareto divizeaza elita īn doua categorii: elita guvernamentala si elita nonguvernamentala. Īn elita guvernamentala se gasesc cei care participa la putere: ministru, senator, deputat. Elita nonguvernamentala cuprinde: elita economica, elita culturala, elita fiecarei profesiuni liberale. Apartenenta la elita fiind fondata pe calitatile individuale, nu este ereditara īn principiu. Se produce o īnlocuire neīncetata a elitelor vechi de catre elitele noi care provin din paturile inferioare ale populatiei. Acest fenomen este denumit de Pareto "circulatia elitelor". Elita guvernanta este īntretinuta nu numai ca numar, ci si sub aspectul calitatii, de familii care vin din clasele inferioare si care īi aduc energia necesara pentru a se mentine la putere. Ea este tinuta īn stare buna prin īnlaturarea membrilor sai decazuti.

Circulatia elitelor este un factor esential al echilibrului social. Acumularea de elemente superioare īn clasele inferioare si de elemente inferioare īn clasele superioare este o cauza puternica de perturbare a echilibrului. Ca urmare a circulatiei elitelor, elita guvernamentala este īntr-o stare de transformare lenta si continua. Marie Kolabinska, o studenta a lui Pareto, a cercetat circulatia elitelor īn societatea franceza de dinainte de 1789. Ea īntelegea ca elita unei societati este formata din acei oameni care au un numar remarcabil de calitati: inteligenta, caracter, īndemānare. Pareto considera ca viteza de circulatie a elitelor trebuie sa fie considerata nu numai īntr-un mod absolut, ci si prin raportul dintre cererea si oferta anumitor elemente. Īn tarile īn care comertul si industria sunt putin dezvoltate, productia de indivizi care au, īntr-un grad īnalt, calitatile cerute pentru acest gen de activitate este supraabundenta. Cānd comertul si industria se dezvolta, aceasta productie, ramānānd aceeasi, nu este suficienta pentru necesitatea activitatilor respective. M. Kolabinska arata ca insuficienta recrutarii elitei nu rezulta dintr-o simpla proportie numerica īntre numarul de membri noi si cel de membri vechi. Este necesar sa se tina seama de numarul persoanelor avānd calitatile cerute pentru a face parte din elita guvernanta si care sunt respinse si, īn sens opus, de numarul de noi membri de care are nevoie elita si care lipsesc. Īn primul caz, productia de persoane avānd calitati remarcabile de instructie poate depasi cu mult numarul de persoane care īsi pot gasi loc īn elita si astfel se formeaza ceea ce se cheama un proletariat intelectual Prin avansarea ideii circulatiei elitelor, Pareto este de acord cu procesul mobilitatii verticale care consta īn trecerea indivizilor de la un status social la altul. El accepta atāt mobilitatea ascendenta, constānd īn schimbarea pozitiei de la un strat inferior spre altul superior, cāt si mobilitatea descendenta, produsa īn sens invers, prin trecerea de la un strat superior la altul inferior. Īn teoria elitelor se īncadreaza si lucrarile lui G. Mosca si R. Michels. Pentru a-i denumi pe conducatori, G. Mosca foloseste doua expresii sinonime:"clasa politica" si "clasa conducatoare politica". R. Michels utilizeaza termenul "oligarhie". Desi ei trateaza, mai ales, problema elitelor politice, sunt referiri si la elitele economice, īn lucrarile lor. G. Mosca respinge tentativele unor teoreticieni de a transpune direct teoria lui Darwin la explicarea vietii sociale. Luptei pentru existenta, el īi substituie lupta pentru preeminenta. Acest fenomen este constant si se produce īn toate societatile. Competitia īntre indivizii fiecarei unitati sociale are ca obiect pozitii superioare, bogatie, autoritate, controlul mijloacelor care permit unei persoane sa dirijeze dupa propria vointa numeroase activitati. Īn toate societatile, spune Mosca, din antichitate si pāna īn zilele noastre, se īntālnesc totdeauna doua clase: clasa care conduce si clasa care este condusa. Pentru Mosca, aceasta este o trasatura a tuturor societatilor organizate. Clasa conducatoare politica īsi justifica puterea prin formula politica, aceasta fiind un ansamblu de doctrine, credinte si sentimente care da un fundament moral puterii conducatorilor . M. Prelot face distinctie īntre clasa conducatoare si clasa politica. El spune ca G. Mosca nu face aceasta distinctie. Dupa M. Prelot, clasa conducatoare este formata din toti cei ce detin influenta. Forta unei natiuni sau slabiciunea ei, cultura sa, facultatea sa de a suferi sau de a se bucura, prosperitatea sau decadenta sa depind, īn primul rānd, de natura acestei clase. Clasa politica este formata din cei ce detin puterea, fie din cei care detin puterea actuala, fie din cei care se afla īn expectativa Mosca afirma ca teoria clasei politice sau clasei conducatoare politice permite īndepartarea a doua erori foarte raspāndite. Prima este aceea conform careia societatea poate fi condusa de un singur om. Dar un sef nu este capabil sa guverneze fara sprijinul unei clase politice care face sa fie respectate si executate ordinele sale. Cealalta eroare se refera la credinta ca masele sunt capabile sa guverneze ele īnsele. Īntr-un regim reprezentativ, cānd se spune ca alegatorii īsi aleg reprezentantii, se foloseste un limbaj inexact. Adevarul este ca reprezentantul se face ales de catre votanti pentru ca a fost propus . Prin vot, alegatorul nu alege pe cine ar dori. Daca ar fi asa, ar fi aproape tot atātia alesi cāti alegatori sunt. Omul alege dintre candidatii prezentati de diferite partide, grupuri, comitete si nu dintre propusii proprii. Mosca distinge īntre societatile imobile īn care circulatia elitelor nu are loc sau se produce foarte putin si societatile mobile īn care circulatia elitelor se desfasoara normal. Īn statul reprezentativ modern, barierele care īmpiedica indivizii claselor inferioare sa ajunga īn clasa conducatoare sunt suprimate. Aproape toate fortele politice, toate valorile sociale pot participa la conducerea politica a societatii moderne R. Michels arata ca existenta sefilor este un fenomen inerent tuturor formelor de viata sociala. Dupa Michels, legea sociologica fundamentala, careia i se supun ineluctabil organizatiile, este legea de fier a oligarhiei. Ea poate fi formulata astfel: organizatia este sursa īn care se naste dominatia alesilor asupra alegatorilor, a mandatarilor asupra celor ce i-au īmputernicit, a delegatilor asupra celor care i-au delegat. Cine spune organizatie, spune oligarhie . sefii, care, la īnceput, se ivesc spontan si nu exercita functia de sef decāt cu titlu accesoriu si gratuit, devin sefi profesionisti. Acest prim pas este urmat de al doilea, sefii profesionisti nu īntārzie sa devina sefi stabili si inamovibili. Dupa Michels, complexitatea gestionarii activitatii duce la o anumita stabilitate a guvernantilor, īn scopul unei cunoasteri profunde a problemelor. Apare, la el, ideea unei tendinte de profesionalizare a vietii politice.     Constituirea oligarhiei īn cadrul multiplelor forme de democratie este un fenomen organic si o tendinta care se manifesta īn orice organizatie. Īn orice forma de convietuire sociala, natura creeaza raporturi de dominatie si de dependenta. Masele, este de parere Michels, dau dovada de o imaturitate obiectiva, chiar cele organizate se caracterizeaza printr-o incompetenta incurabila īn rezolvarea problemelor variate pe care le au. Masele sunt complet neputincioase si dezarmate īn fata sefilor lor. Inferioritatea lor intelectuala nu le permite sa-si dea seama exact de directia pe care o urmeaza si nici sa estimeze, īn avans, semnificatia actiunii lor. R. Aron distinge īntre trei termeni: elita, clasa politica si clasa conducatoare. Īntr-un sens larg, elita reprezinta ansamblul celor care, īn diferite activitati, se ridica īn vārful ierarhiei si ocupa pozitii privilegiate si care acorda importanta fie veniturilor, fie prestigiului. El se pronunta pentru folosirea termenului la plural. Daca se foloseste termenul la singular, ar trebui sa se includa īn el si "les rois de la pčgre" (regii drojdiei societatii), deoarece si ei au reusit, situāndu-se īn vārful ierarhiei. Termenul de clasa politica este rezervat unei minoritati, mult mai restrānse, care exercita efectiv functiile politice de guvernare. Clasa conducatoare se situeaza īntre elita si clasa politica. Ea cuprinde pe acei privilegiati care, fara a exercita functii propriu-zis politice, nu pot sa nu exercite o influenta asupra celor care guverneaza si asupra celor care se supun, fie din cauza autoritatii morale, fie din cauza puterii economice sau financiare pe care o au . Īn domeniul economic, R. Aron distinge conducatorii a doua feluri de putere: gestionarii muncii colective - proprietarii mijloacelor de productie, managerii, inginerii si conducatorii maselor - sefii sindicatelor muncitoresti si eventual, conducatorii de partide politice, doritori sa organizeze un grup profesional (muncitorii din industrie) pe baza unei afilieri de clasa. R. Aron foloseste expresiile "structura clasei conducatoare" sau "categoriile conducatoare" pentru a denumi relatiile impuse prin lege sau prin cutuma īntre diverse specii de privilegiati detinatori fie de autoritate morala, fie de putere legala, fie de putere efectiva economica sau sociala" . Īntr-un regim democratic, īntre aceste categorii exista nu numai diferentieri, ci si dialog. Īn conditiile revolutiei stiintifico-tehnice, sociologii si politologii vorbesc despre aparitia unei noi elite a tehnocratilor, a specialistilor care formeaza o adevarata aristocratie. Apartenenta la grup ar fi determinata de cunostintele de specialitate, de conceptia despre lume, de interese specifice, de scara de valori, de limbaj. Valorile afirmate de ei ar fi: performanta, initiativa, progresul, ordinea, speranta fericirii, ridicarea standardului de viata. Grupul tehnocratilor ar exercita conducerea nu pe baza succesiunii, nu pe baza alegerii democratice, ci ca urmare a superioritatii stiintifice si tehnice recunoscute a membrilor sai.

Observarea grupurilor sociale evidentiaza anumite dimensiuni caracteristice ale procesului interactiunii sociale. Ea permite construirea unor modele teoretice care scot īn evidenta variabilele care afecteaza functionarea societatii. Observarea grupurilor ne permite sa descifram modul cu care īsi īnteleg si īsi apropriere oamenii rolurile si normele ce definesc aceste roluri.

NOTE BIBLIOGRAFICE

Boudon, R., Bourricaud, Fr., Dictionnaire critique de la sociologie, Paris, P.U.F., 1982, p. 249

Bottmore, T., B., Introduction ą la sociologie, 1974, p. 100

Gurvitch, G., La vocation actuelle de la sociologie, vol. I, Paris, P.U.F., 1957, p. 302

Duverger, M., Sociologie de la politique, Paris, P.U.F., 1973, p. 63

Gurvitch, G., op. cit., p. 306-308

Ibidem, p. 314

Ibidem, p. 316

Duverger, M., op. cit., p. 54

Gurvitch, G., op. cit., p. 353-354

Grawitz, M., Méthodes des sciences sociales, Paris, Dalloz, 1972, p. 500

Bottmore, T.B., op. cit., p. 101

Dictionar de psihologie sociala, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1981, p. 49

Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coord.), Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel, 1993, p. 131

Albouy, S., Éléments de sociologie et de psychologie sociale, Toulouse, Privat, 1976, p. 181

Ibidem, p. 181-182

Dictionar de psihologie sociala, p. 68

Mica enciclopedie de politologie, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1977, p. 217

Denquin, J.M., Science politique, Paris, P.U.F., 1985, p. 397

Ibidem, p. 406

Manoilescu, M., Rostul si destinul burgheziei romāne, Bucuresti, Cugetarea, 1942, p. 198

Denquin, J. M., op. cit., p. 412

Ibidem, p. 444

Mottez, B., La sociologie industrielle, Paris, P.U.F., 1982, p.18

Ibidem, p. 20

Albouy, S., op. cit. p. 173

Ibidem, p. 176

Reynaud, P.L., La psychologie economique, Paris, P.U.F., 1969, p. 31.

La psychologie sociale, La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, Paris, p. 485.

Ibidem, p. 488

Albouy, S., op. cit., p. 173

La psychologie sociale, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 481

Roman, T., Introducere īn sociologia economica, Bucuresti, Editura ASE, 2000, p. 69

Albouy, S., op. cit., p. 174

Ibidem, p. 174

La sociologie, vol. I, Les Dictionnaires Marabout, p. 25

Ibidem, vol. III, p. 491

La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 491

Ibidem, p. 491

Grawitz, M., op. cit., p. 810

Ibidem, p. 873

La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 669

Duverger, M., op. cit., p. 183

Dictionar de psihologie sociala, p. 131

Duverger, M., op. cit., p. 185

Boudon, R., Burricaud, Fr., op. cit., p. 25-26

Bierstedt, R., The Social Order, New-York, Mac Graw Hill Book Company, 1974, p. 329

Albouy, S., op. cit., p. 185-186

Ibidem, p. 186-187

Duverger, M., op. cit., p. 216

Aron, R., Études sociologiques , Paris, P.U.F., 1988, p. 149

Pareto, V., Traité de sociologie generale, vol. II., Lausanne, Paris, 1917-1919, p. 1296

Ibidem, p. 1297

Ibidem, p. 1300

Mosca, G., Histoire des doctrines politiques depuis l'antiquité jusqu'ą nos jours, Payot, Paris, 1936, p.10

Prelot, M., Sociologie politique, Dalloz, Paris, p. 342

Ibidem, p. 344

Duverger, M., op. cit., p. 219

Michels, R., Les partis politique, Flammarion, Paris, 1919, p. 300

Aron, R., op. cit., pp. 150-151

Ibidem, p. 154

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ