GRUPURILE SOCIALE

GRUPURILE SOCIALE

Oamenii traiesc în grupuri. Aceasta platitudine se poate baza pe afirmatia lui Aristotel conform careia omul este "zoon politikon". Aceasta expresie, spuneau R. Boudon si Fr. Bourricaud, s-ar putea traduce nu numai "animal politic" ci si "fiinta sociala"

Dupa T. B. Bottmore, grupul social este un ansamblu de indivizi între care exista relatii bine definite. Fiecare individ ia cunostinta de grup în calitatea sa de grup si de simbolurile sale

În conceptia lui G. Gurvitch, grupul este o unitate colectiva reala, direct observabila si bazata pe atitudini colective continue si active, având de îndeplinit o opera comuna, este o unitate de atitudini, de actiuni si de conduite care constituie un cadru social structurat, care tinde spre o coeziune relativa a formelor de sociabilitate

Sociologii fac distinctie între grupuri si cvasigrupuri. Un grup social are un minimum de structura si de organizare rudimentare (reguli, rituri), un element psihologic de baza, care consta în luarea la cunostinta de catre membrii sai a existentei grupului ca atare. Familia, un sindicat, o echipa de munca, un partid sunt grupuri. Cvasigrupul este un ansamblu caruia îi lipsesc structura si organizarea si în care membrii sai pot avea, cu greu, sau nu au, deloc, cunostinta de realitatea apartenentei lor la ansamblu. Clasele sociale, grupurile de vârsta, grupurile pe sexe, multimile sunt cvasigrupuri. Frontiera dintre grupuri si cvasigrupuri este mobila si variabila. Clasele sociale îsi creeaza partide politice si organizatii profesionale, femeile se organizeaza în asociatii feministe, tineretul îsi creeaza organizatii cu obiective diverse. Exista mai multe moduri de clasificare a grupurilor sociale. F. Tönnies a clasificat grupurile sociale dupa caracteristicile particulare ale relatiilor interindividuale. El se refera la comunitate si societate sau asociatie. Tönnies distinge doua forme de vointa: vointa organica si vointa arbitrara (personala sau reflexiva). Vointa organica genereaza actiuni inspirate de inima (sentimente sau pasiuni): dragoste sau ura, vitejie sau frica, bunatate sau rautate. În comunitate se manifesta vointa organica. În comunitate, individul este implicat cu toata personalitatea sa. El îsi poate satisface toate sau aproape toate aspiratiile. Comunitatea este fondata pe un acord profund al ideilor si sentimentelor între indivizi. Tönnies se refera la: comunitatea de sânge: familie, rudenie, clan; comunitatea de loc, bazata pe vecinatate; comunitatea de spirit, bazata pe unitatea de gândire, pe concordia sentimentelor. Comunitatea este un mod intim si personal de a trai laolalta. Vointa arbitrara, reflexiva, genereaza actiuni bazate pe ratiune, calcul, interes: cautarea banilor, cucerirea puterii. Legatura într-o asociatie consta în consimtamântul rational de a urmari interese comune. Asociatia este constituita prin relatii bazate pe interese. Întreprinderile industriale, grupurile de presiune, partidele sunt asociatii. Asociatia este considerata ca fiind viata publica sau ca un grup în care se intra printr-o vointa constienta si deliberata. Clasificarea lui Tönnies nu este propriu-zis o tipologie a grupurilor ci, mai ales, o tipologie a raporturilor sociale comunitare si societare. M. Duverger spunea ca este rar cazul în care un grup concret se formeaza doar pe o categorie de raporturi. Majoritatea grupurilor îmbina cele doua tipuri de relatii. Dar proportia acestui amestec este variabila dupa natura grupului. Fiecare este definit dupa raporturile dominante: o comunitate este un grup în care raporturile comunitare sunt mai importante decât raporturile societare, o asociatie este un grup în care situatia este inversa, raporturile societare sunt mai importante decât cele comunitare G. Gurvitch a propus 15 criterii de clasificare a grupurilor: continut, marime, durata, ritm, dimensiunea dispersarii membrilor, baza de formare, modul de acces, gradul de exteriorizare, functii, orientare, relatiile cu societatea globala, gradul de compatibilitate între grupuri, modul de constrângere, principiul conducerii, gradul de unitate Dupa continut, grupurile pot fi unifunctionale, multifunctionale si suprafunctionale. Pot fi grupuri unifunctionale: o societate comerciala, o uzina, o întreprindere, o cooperativa, o bursa de munca, o casa de asigurari sociale, grupurile de producatori, grupurile de consumatori, o orchestra, o echipa sportiva. Grupurile unifunctionale îndeplinesc o functie precisa. Grupurile multifunctionale sunt: grupuri de localitate - comuna, municipalitate, regiune; grupuri de rudenie - familie conjugala, menajele; grupuri de vârsta; partidele politice. Aceste grupuri îndeplinesc anumite obiective precise. În categoria grupurilor suprafunctionale, G. Gurvitch include clasele sociale, minoritatile etnice si nationale. El arata ca este

imposibil sa se detalieze toate actiunile pe care o clasa sociala le va îndeplini, caci independent de faptul ca se pregateste sa acceada la putere, ca se gaseste la putere sau ca a pierdut puterea, ea interpreteaza, în maniera proprie, toate functiile îndeplinite de celelalte grupuri cu care se intersecteaza.     Dupa marime, grupurile pot fi: reduse (mici), mijlocii si mari. Numarul membrilor unui grup poate contribui la constituirea sau schimbarea caracterului acestuia. Unii sociologi considera ca sunt suficiente doua persoane pentru a forma un grup. Altii, pornind de la expresia din Roma antica "Tres faciunt collegium", sustin ca un grup poate fi format din cel putin trei persoane. Grupuri foarte restrânse sunt familiile-menaje care de multe ori sunt diade sau triade. Grupurile foarte întinse sunt clasele sociale si diferitele publicuri. Grupuri mijlocii sunt: organizatiile economice, grupurile profesionale, bisericile. Dupa durata, grupurile sunt: temporare, durabile si permanente. Durata existentei unui grup este importanta pentru capacitatea sa de a se afirma ca un cadru structurat si organizat. Un grup temporar este acela care se desfiinteaza atunci când considera ca si-a îndeplinit sarcinile. Exemple de astfel de grupuri: o conjuratie, un complot, o echipa de cautatori de aur, o manifestatie, o reuniune. Grupurile durabile sunt acelea care se desfiinteaza doar în anumite conditii: moartea, maturizarea, vointa sau acordul între interese, decizia majoritatii membrilor. Familia-menaj dispare prin moarte sau divort, un grup de tineri prin maturizarea membrilor, o întreprindere prin vointa patronului sau acordul asociatilor, un sindicat, un partid prin decizia tuturor membrilor sau printr-o decizie luata de stat. În cadrul grupurilor permanente pot fi incluse: clasele sociale, cartelele, profesiunile, producatorii, consumatorii. Gurvitch este de parere ca grupurile permanente nu sunt superioare fata de cele durabile, iar acestea fata de cele temporare. Totul depinde de structurile global 11211h73l e ca si de conjunctura concreta si de scara de valori admise. Unii sociologi, spune el, considera ca doar grupurile permanente sunt institutii si ca institutiile domina toate celelalte grupuri Ritmul permite clasificarea grupurilor în: grupuri cu cadenta lenta, grupuri cu cadenta mijlocie si grupuri cu cadenta precipitata. În unele grupuri, timpul se scurge mai rapid decât în altele. Grupurile de rudenie traiesc dupa un ritm mai lent decât cel din cadrul grupurilor de activitate economica. Grupurile profesionale au un ritm de viata mai rapid decât cel al claselor sociale. "Ritmul unui grup poate servi ca simptom al tendintelor si al raporturilor sale cu alte grupuri ca si cu societatea globala, cu care el poate fi în conflict sau într-un paralelism de cadenta În functie de dimensiunea dispersarii membrilor, pot fi grupuri cu distanta între membri, grupuri cu contact artificial între membri, grupuri care se întrunesc periodic, grupuri reunite permanent. Grupurile cu distanta între membri sunt: somerii, consumatorii, diferite publicuri, atunci când exista o unitate colectiva efectiva. În cadrul grupurilor cu contact artificial între membri pot fi inclusi: abonatii unui periodic influentati de acesta, membrii unui comitet care nu se întruneste si unde se voteaza prin corespondenta. Grupurile care se întrunesc periodic sunt: sindicatele, partidele politice, cooperativele, societatile pe actiuni. Grupurile reunite în permanenta sunt: un menaj, un internat, o unitate militara. Dupa baza de formare sunt: grupuri de fapt, grupuri voluntare si grupuri impuse. Grupuri de fapt sunt acelea în care membrii participa fara ca aceasta participare sa fie voita în mod explicit de catre ei. Grupurile etnice, minoritatile nationale, producatorii, consumatorii, somerii, diferitele publicuri pot fi grupuri de fapt. Grupurile voluntare sunt acelea ale caror membri participa, dupa propria lor vointa si dorinta, la activitati. Exemple sunt: sindicatele profesionale, cooperativele, partidele, societatile filantropice, societatile comerciale, societatile pe actiuni. Grupurile impuse sunt acelea care impun membrilor lor sa participe la activitati si sa se supuna hotarârilor luate de conducere. Gurvitch include în aceste grupuri biserica si statul. Dupa modul de acces, exista grupuri deschise, grupuri cu acces conditionat si grupuri închise. În grupurile deschise, accesul este liber. Astfel de grupuri sunt grupurile de vârsta, somerii, producatorii, consumatorii, manifestatiile, reuniunile, unele grupuri filantropice, sindicatele, grupurile de turisti. Grupurile cu acces conditionat presupun anumite conditii mai greu sau mai usor de îndeplinit de catre cei care doresc sa faca parte din grup. Pentru a face parte dintr-o profesie îti este necesara o diploma, pentru a face parte dintr-o cooperativa sau dintr-o societate filantropica este suficienta plata unei cotizatii, pentru a deveni membrul unui partid sunt necesare garantii în sensul unor recomandari din partea a doi sau a mai multor membri. Grupurile închise sunt destul de putine în societatea contemporana. Ele sunt grupuri de nobili sau grupuri ale înaltei burghezii, în care accesul este permis pe baza nasterii si mostenirii. Gradul de exteriorizare permite clasificarea în: grupuri neorganizate si nestructurate, grupuri neorganizate si structurate, grupuri partial organizate, grupuri complet organizate. Unele grupuri neorganizate si nestructurate pot deveni în viitor structurate si organizate. Producatorii si consumatorii pot elabora propriile simboluri, valori si idei pentru a dobândi un anumit rol social. Unele grupuri sunt structurate dar sunt neorganizate, spre exemplu: clasele sociale, unele grupuri de vârsta, grupurile etnice, minoritatile nationale. Unele grupuri sunt partial organizate, precum familiile, sectele, confreriile religioase. Grupurile complet organizate depind, în ceea ce priveste existenta si caracterul lor, de raporturile care se stabilesc între structura lor, elementele lor structurale si organizarea lor. Organizarea poate fi, în unele cazuri, cauza fortei grupului, în altele, cauza slabiciunii sale. Superorganizarea poate fi în unele situatii cauza dezmembrarii, distrugerii grupului. Dupa functii, exista grupuri de rudenie, grupuri de localitate, grupuri de afinitate fraterna, grupuri de activitate economica, grupuri mixte, tinând de afinitatea fraterna si de activitatea economica, grupuri de activitati nelucrative. Grupurile formate dupa rudenia de sânge pot fi clanurile, familiile. Grupurile de localitate sunt cele ai caror membri sunt legati prin vecinatate si necesitatea de a mentine relatii normale în locurile în care traiesc. Grupurile de afinitate fraterna sunt bazate atât pe afinitatea de situatie (inclusiv a celei economice), cât si pe afinitatea de credinta, gust, interes. Gurvitch include în aceasta categorie grupurile de vârsta, somerii, diferitele publicuri, grupurile de prieteni. Grupurile de activitate economica - profesiuni, ateliere, uzine, dughene, magazine, birouri, societati comerciale, cooperative, banci - au ca functii principale participarea la productie, la schimburi, la distributie, la organizarea consumului. Grupurile intermediare între afinitatea fraterna si activitatea economica combina caracterele celor doua categorii de grupuri. Gurvitch exemplifica prin familia muncitoreasca: tatal este producator, familia este consumatoare. Tatal, prin profesia sa, integreaza familia în rândul clasei muncitoare. În grupurile de activitati nelucrative se includ partidele politice, societatile artistice, asociatiile filantropice, societatile sportive.

În functie de orientare, sunt grupuri de divizare, dezbinare si grupuri de unitate. Grupurile de divizare au orientare combativa, iar grupurile de unitate au o orientare conciliatoare. Astfel, meseriile, profesiunile, sindicatele muncitoresti si patronale, producatorii, consumatorii sunt grupuri de divizare, în timp ce uzinele, întreprinderile, organizatiile economice globale si regionale sunt grupuri de unitate.

Din perspectiva relatiilor cu societatea globala, exista grupuri refractare la integrarea în societatea globala, grupuri mai mult sau mai putin supuse integrarii în societatea globala si grupuri care se integreaza în aceasta. Grupurile refractare la integrarea în societate sunt cele care se simt excluse din ierarhia grupurilor sociale, care nu sunt multumite de rangul pe care îl ocupa în aceasta sau grupurile care îsi propun rasturnarea ordinii sociale. Minoritatile nationale, grupurile de imigranti care nu-si gasesc de lucru, profesiunile demodate, partidele depasite sunt astfel de grupuri. Grupurile care accepta mai mult sau mai putin integrarea în societatea globala sunt familiile, menajele, grupurile economice, grupurile de localitate. Grupurile care se integreaza în societate sunt grupuri culturale, societati stiintifice, asociatii literare.

Gradul de compatibilitate permite clasificarea în grupuri: compatibile, partial compatibile, incompatibile si exclusive. Grupurile compatibile sunt diferitele publicuri, societatile artistice, asociatiile culturale, societatile filantropice, întreprinderile indus-triale si comerciale. Un individ poate participa fara dificultate la mai multe dintre aceste grupuri. Grupurile partial compatibile sunt sindicatele, comunele, municipalitatile, regiunile, grupurile de rudenie. Grupurile incompatibile sunt grupurile de vârsta, sectele, ordinele religioase, anumite partide. Grupurile exclusive interzic participarea membrilor lor la alte grupuri similare. Ele pot fi anumite secte, ordine religioase si statul totalitar. Dupa modul de constrângere, sunt grupuri care dispun de o constrângere conditionata si grupuri care dispun de o constrângere neconditionata. În grupurile cu constrângere conditionata, participantii se pot retrage pentru a scapa de sanctiuni. În grupurile cu constrângere neconditionata, membrii nu au posibilitatea de a se sustrage sanctiunilor impuse de acestea. Grupurile economice, grupurile de activitati nelucrative tind spre constrângerea neconditionata. Grupurile de localitate bazate pe vecinatate au tendinta de a exercita o constrângere neconditionata. În functie de principiul de conducere, grupurile pot fi de dominatie si de colaborare. În grupurile de dominatie, conducerea are un caracter autoritar, iar în grupurile de colaborare conducerea are un caracter democratic. Dupa gradul de unitate, grupurile pot fi unitare, federaliste si confederate. Grupul unitar este constituit printr-o ierarhie directa a formelor de sociabilitate sau prin preponderenta unui grup central asupra subgrupurilor. Exemple de astfel de grupuri: administratia locala, serviciile publice din cadrul unui stat. În grupul federalist, organizarea este bazata pe o sinteza de subgrupuri astfel alcatuite încât grupul central si subgrupurile se afirma ca echivalente. În grupul confederat, organizarea se bazeaza pe o sinteza a subgrupurilor în care acestea se afirma ca fiind predominante fata de grupul central. Sociologii apreciaza diferit munca lui Gurvitch. Duverger spunea ca aceasta clasificare este putin riguroasa, uneori subiectiva si nu întotdeauna clara. Tabloul pe care l-a prezentat Gurvitch are avantajul de a aminti numarul mare de elemente care trebuie luate în considerare daca se vrea sa se cunoasca diversitatea grupurilor. Cu toata amploarea sa, un astfel de aide-memoire este departe de a reuni toate criteriile de clasificare posibile, spune Duverger . Bottmore considera ca schema de clasificare a lui Gurvitch reprezinta cea mai completa întreprindere în teoria grupurilor sociale. Gurvitch, însusi, considera ca aceasta tipologie a grupurilor are un caracter pragmatic, putând servi ca baza si oferi cadre de referinta pentru cercetarile empirice Inspirându-se din teoria lui G. Gurvitch, cercetatoarea franceza M. Grawitz prezinta o clasificare proprie a grupurilor: dupa durata, sunt grupuri temporare (un complot), grupuri durabile (o societate comerciala) si grupuri permanente (o municipalitate); dupa formarea lor, sunt grupuri de fapt (minoritatile rasiale), grupuri voluntare (sindicatele), grupuri impuse (armata); dupa modul de acces, exista grupuri deschise, grupuri închise, grupuri cu acces conditionat; dupa gradul de exteriorizare, sunt grupuri organizate sau neorganizate, structurate sau nestructurate; dupa raportul lor cu societatea globala; dupa functii, exista grupuri cu o singura activitate (o orchestra), grupuri cu mai multe activitati, dintre care fiecare îsi joaca rolul sau (o uzina, un spital). M. Grawitz considera ca marimea grupului este un element esential în clasificare, nu atât pe plan teoretic, cât pe plan practic, pentru ca determina tehnicile de observatie. Din acest punct de vedere, grupurile pot fi: mari (clase sociale), mijlocii (sate) si restrânse (familia, echipa de lucru) Orice clasificare, oricât de cuprinzatoare ar fi, nu poate epuiza totalitatea criteriilor. Oricând pot fi folosite altele. În acelasi timp, observam, în clasificarea lui Gurvitch, ca un grup este introdus în mai multe categorii. Criteriile folosite nu sunt exclusive. Dupa tipul de normativitate implicata în organizarea lor, grupurile pot fi formale, semiformale si informale. Grupul formal este un grup institutionalizat. Organizarea sa este stabilita prin regulamente, ordine, dispozitii. Un astfel de grup face parte din structura unei organizatii. Relatiile interpersonale se bazeaza pe statusurile oficiale si rolurile corespunzatoare. În cadrul grupului formal, fiecare individ îndeplineste o anumita functie. Grupurile semiformale sunt anumite comitete si comisii constituite pentru a realiza unele obiective imediate. Dupa realizarea sarcinilor, ele se dizolva. Aceste grupuri sunt mai flexibile, mai putin normativizate. Grupurile informale sunt de doua feluri. Unele se constituie din necesitatea unor indivizi de a-si realiza anumite scopuri într-un mod mai liber, mai putin constrângator. Se poate exemplifica prin grupul de prieteni, grupul de pensionari, grupul de petrecere a timpului liber. În aceste grupuri, indivizii pot avea statusuri si roluri, dar nu oficiale. Un astfel de grup nu este institutionalizat. El se constituie în afara unor organizatii. Alte grupari informale apar în cadrul unui grup formal din multiple cauze: numarul prea mare de membri, o anumita eterogenitate a componentei, unele stari conflictuale, o oarecare inegalitate manifestata între membrii grupului formal. Grupurile informale aparute în cadrul unui grup formal se bazeaza pe anumite relatii preferentiale pline de emotie si afectivitate, pe dorinta de cunoastere reciproca a acelor indivizi. O alta clasificare a grupurilor este aceea în grupuri de situatie si grupuri de adeziune. În grupul de situatie individul se afla datorita unor împrejurari specifice. Familia de origine, clasa sociala, natiunea sunt grupuri de situatie. Pentru a face parte din grupul de adeziune, individul trebuie sa opteze. Grupul de prieteni, grupul de presiune, partidul, sindicatul, sunt grupuri de adeziune. Grupul de adeziune este organizat în mod deliberat pentru realizarea unui scop sau a mai multora. Coeziunea grupului este formalizata doar în directia realizarii scopului sau scopurilor respective. Datorita mobilitatii sociale, individul poate trece dintr-un grup de situatie în altul, din mediul rural în cel urban si invers, dintr-o clasa în alta, dintr-o categorie ocupationala în alta. Aceste treceri se datoreaza fie modificarii situatiei materiale si culturale care permite mutarea într-o alta comunitate teritoriala, fie pregatirii profesionale superioare fata de momentul initial, care antreneaza schimbarea statusului. Trecerea dintr-un grup de adeziune în altul se face cu usurinta în functie de vointa, dorinta si interesul individului. În 1909, sociologul american C. H. F. Cooley a elaborat conceptul de "grup primar". El a facut distinctie între grupurile primare si alte grupuri. Nu a folosit expresia de "grup secundar". În sociologia actuala, aceasta expresie este utilizata pentru a desemna alte grupuri decât cele primare. Cooley întelege prin grup primar grupul în care indivizii sunt asociati si coopereaza strâns între ei, grupul în care acestia se afla fata în fata (face to face). Aceasta definitie a grupului primar implica trei conditii: 1. apropierea fizica a membrilor; 2. mica dimensiune a grupului; 3. relatii durabile. Raporturile personale "fata în fata" antreneaza un puternic sentiment al totului, o solidaritate strânsa, o simpatie vie si o identificare reciproca exprimata de membrii grupului prin termenul de "noi" . În categoria grupurilor primare sunt incluse: familia, grupurile de joaca ale copiilor, grupurile de prieteni. În grupul secundar, relatiile între membri se stabilesc numai în anumite domenii. Membrii acestuia sunt preocupati doar de problemele domeniilor pentru care s-a realizat grupul. Aprecierea actiunilor si comportamentelor membrilor grupului se face numai prin raportarea lor la valorile si normele reiesite din domeniile care au generat asocierea. În grupul secundar de mari dimensiuni, nu toti membrii grupului se cunosc direct. Grupul mic

În sociologia actuala se foloseste expresia de "grup mic". Un grup mic este un ansamblu de persoane care devin interdependente si interactioneaza în vederea realizarii unor scopuri comune. Grupurile mici pot fi atât grupuri formale cât si grupuri informale. Nu toate grupurile mici sunt grupuri primare. Ele pot fi si grupuri secundare. Ca în orice grup, si în grupul mic vor exista sarcini comune de îndeplinit, interdependenta functionala, interactiune psihologica între membri. Marimea grupului mic este variabila, numarul persoanelor fiind de la doua, trei pâna la patruzeci. Marimea grupului influenteaza relatiile si procesele din grupul mic. Cu cât numarul membrilor grupului este mai mare, cu atât creste posibilitatea rezolvarii unor probleme prin contributia fiecarui individ. Grupul se îmbogateste calitativ prin însusirile pozitive ale membrilor sai. Fiecare individ vine în grup cu anumite cunostinte, informatii, are o anumita personalitate. Chiar statusurile si rolurile din afara grupului îsi pot pune amprenta asupra modului în care individul se comporta în cadrul acestuia. Procesul de integrare în grup poate fi dificil pentru unii si usor pentru altii. Dupa o perioada de acomodare, individul începe sa se conformeze cerintelor grupului. Dimensiunea prea mare a grupului poate dauna relatiilor din grup, diminuând durabilitatea interactiunilor si calitatea comunicarii. Pot aparea, în anumite conditii, subgrupuri informale. Coeziunea este o proprietate fundamentala a grupului, manifestându-se prin relatii de unitate si solidaritate între membri. Datorita acestor relatii, grupul functioneaza ca o entitate coerenta, relativ de sine statatoare. Într-un grup coeziv, nivelul de integrare a individului este ridicat, exista un acord cu privire la majoritatea problemelor care trebuie rezolvate. Coeziunea izvoraste din surse obiective: anumite împrejurari externe, succesul în activitatea comuna, dar si din surse subiective: atractia interpersonala, consensul cognitiv si afectiv al membrilor, angajarea în sarcina comuna . Coeziunea ofera membrilor grupului satisfactii, confort psihic, un sentiment de securitate. Coeziunea trebuie raportata nu doar la valorile promovate de grup, ci si la cele ale colectivitatii în care este integrat grupul. Daca un grup de munca urmareste gasirea unor noi modalitati de crestere a productivitatii muncii, atunci coeziunea are un sens valoric pozitiv. Daca membrii grupului de munca sunt refractari la respectarea normelor de disciplina în munca impuse de conducerea unitatii economice din care fac parte, atunci coeziunea are un sens valoric negativ. Daca în grup apare o organizare informala pe lânga cea formala, cu cât distanta dintre ele este mai mare, cu atât posibilitatea scaderii coeziunii grupului creste. Consensul exprima un acord, o coincidenta între atitudinile, optiunile, comportamentele, punctele de vedere ale membrilor unui grup fata de obiectivele acestuia si mijloacele de realizare, fata de normele si valorile promovate. Se foloseste, în sociologie, termenul "dissens" pentru a desemna lipsa de acord, discordanta punctelor de vedere cu privire la activitatea grupului si la relatiile sale cu alte comunitati. Se considera ca exista atât surse social-structurale cât si surse cognitive ale consensului si dissensului. Astfel, convergenta de interese este o baza a consensului, pe când divergenta intereselor genereaza, de cele mai multe ori, dissens. În conditii de certitudine, apare consensul. Incertitudinea poate genera dissens . Perceptia consensuala reprezinta pentru individ un suport al integrarii sale în grup, iar pentru acesta din urma o baza pentru o cooperare eficienta a membrilor, o posibilitate de înlaturare a tensiunilor si conflictelor care pot aparea. Situatia de grup are o influenta deosebita asupra comportamentului indivizilor, determinând un anumit climat social si o crestere a conformismului acestora. Independent de orice aspect de rivalitate, climatul social din grup are un efect stimulativ asupra comportamentului indivizilor . Sociologii au efectuat diferite experimente pentru demonstrarea acestei afirmatii. Comparând munca desfasurata de elevi în clasa cu aceea efectuata acasa, fara ajutorul parintilor, se constata un câstig social în primul caz. Comparând, de asemenea, rezultatele obtinute de anumiti indivizi, atât atunci când lucrau singuri, cât si în situatia în care actionau în grup, s-a constatat ca în al doilea caz, acestia lucrau mai repede si depuneau un efort mai mare. Daca munca era intelectuala, se observa în cadrul grupului un câstig social din punct de vedere cantitativ si o pierdere sociala din punct de vedere calitativ. Eficacitatea celor mai buni membri devenea medie, în timp ce subiectii mai putin îndemânatici profitau mai mult de situatia de grup. Vederea si auzirea altora, care fac aceeasi munca, au stimulat energia fiecaruia. Alti sociologi au aratat ca, dimpotriva, în îndeplinirea anumitor sarcini, efectul atitudinilor competitive este mai important decât climatul social O alta consecinta a situatiei de grup este dezvoltarea conformismului membrilor. Aceasta se explica prin faptul ca grupul dispune de sanctiuni care se aplica acelor membri care nu se comporta conform practicilor obisnuite. Un rol important îl joaca si fenomenul sugestiei. Grupul apare în ochii membrilor puternic si plin de prestigiu. Individul respecta normele grupului care sunt, în acelasi timp, impuse si acceptate. Respectând normele grupului, el se declara satisfacut deoarece are aprobarea altora precum si propria aprobare. Normele sunt interiorizate si se autoimpun individului, nefiind nevoie sa se recurga la sanctiuni pentru a fi respectate. În grup se poate produce o stratificare verticala si una orizontala. În cazul stratificarii verticale, membrii grupului se diferentiaza datorita statusurilor lor inegale situate pe anumite straturi în functie de putere, prestigiu, obligatii, roluri. Stratificarea este orizontala atunci când membrii grupului detin anumite roluri care nu implica vreo inegalitate. Consensul din cadrul grupului nu exclude competitia. Prin competitie, membrii grupului urmaresc atingerea unui scop indivizibil. Competitia se desfasoara în conditiile respectarii unor reguli, norme. Prin competitie, individul îsi mareste efortul, rapiditatea în îndeplinirea sarcinilor, uneori în detrimentul calitatii. Competitia poate antrena stari de frustrare, de anxietate, sentimente de inferioritate, situatii de conflict între membrii grupului. Daca se desfasoara în mod ponderat, respectându-se relatiile normale între competitori, competitia contribuie la mentinerea unui nivel ridicat al activitatii grupului. Starea de competitie nu este singura care caracterizeaza activitatea grupului. În cadrul acestuia se manifesta si cooperarea, care este o forma de interactiune între membri, constând în coordonarea initiativelor, cunostintelor, în conjugarea actiunilor pentru atingerea unui obiectiv comun. Cooperând, membrii grupului dezvolta aspectele socio-emotionale pozitive ale interactiunii: discutiile, prietenia, interstimularea , satisfactia globala. Cooperarea poate contribui si la scaderea satisfactiei individuale, atunci când genereaza fenomenul uniformizarii.

. Grupul de presiune este un grup de interes care, din multitudinea metodelor de actiune, alege si foloseste o tactica de presiune. Pentru a deveni un grup de presiune, un grup trebuie sa îndeplineasca mai multe conditii: 1. sa aiba un minimum de organizare; 2. sa faca presiune pentru un anumit scop; 3. sa fie autonom, adica sa nu fie manipulat de o alta organizatie; 4. sa exercite o presiune efectiva, deoarece nu exista un grup de presiune daca nu desfasoara o actiune reala . Grupurile de presiune fac presiune fie direct asupra guvernului, parlamentului, partidelor politice, administratiei, pentru a obtine unele decizii favorabile membrilor lor sau pentru a împiedica luarea unor masuri defavorabile, fie indirect, în sensul ca actioneaza asupra opiniei publice pentru a o determina pe aceasta sa faca, la rândul sau, presiune asupra factorilor decidenti. Exista o multitudine de criterii de clasificare a grupurilor de presiune. Dintre acestea cea mai potrivita tipologizare pare a fi cea în functie de natura intereselor urmarite: economice, sociale, politice. Din aceasta perspectiva, grupurile de presiune sunt: economice, sociale si politice. Grupurile de presiune economice pot fi organizatii profesionale. Toate profesiile pot avea asemenea grupuri. Ele apara, mai ales, interesele materiale ale membrilor. Unii sociologi si politologi afirma ca aceste grupuri de presiune nu recurg la camuflaj atunci când îsi prezinta obiectivele. Ele apeleaza la acest procedeu la nivelul argumentelor, evidentiind convergenta reala sau presupusa între interesele lor particulare si interesul general. Grupurile de presiune economice apara si interesele morale, precum: reputatia, onoarea, imaginea de marca a profesiei. În categoria grupurilor de presiune economice se includ: sindicatele salariatilor, organizatiile patronale la nivel national si regional, organizatiile comerciantilor, organizatiile agricultorilor. Desi sindicatele sunt grupuri de presiune economice, au alaturi de scopul lor nonpolitic - de aparare a intereselor salariatilor în relatiile cu patronatul - si scopuri potential politice - care se manifesta de fiecare data când puterea ia decizii care privesc salariatii sau sindicatul respectiv. Sindicatele nu pot ramâne indiferente fata de contextul politic în care ele exista. Daca deciziile guvernului nu le satisfac, sindicatele fac presiune. Sindicatele îsi pot adapta actiunile sindicale la perspectivele vietii politice. Sindicatele sustin partidele politice care sunt sensibile la revendicarile lor, îsi pot convinge membrii sa nu faca greva în apropierea alegerilor pentru a nu împiedica activitatile partidelor respective sau în perioada în care reprezentanti ai acestor partide fac parte din guvern. Totusi, exista o limita a angajamentului politic al sindicatelor. Daca masurile luate de catre acesti ministri le lezeaza interesele, ele trec la actiune. Sindicatul poate fi analizat din trei perspective: reprezentativitate, unicitate si disciplina. Reprezentativitatea sindicatului este data de procentul sindicalistilor în raport cu totalul salariatilor. Sunt mai multe sindicate. Fiecare profesiune are caracteristici proprii, probleme specifice distincte de ale altora. Dar aceste sindicate pot fi reunite în cadrul unei confederatii. Pluralitatea sindicatelor, lipsa lor de unitate reprezinta cauze ale slabiciunii miscarii sindicale. Disciplina are consecinte asupra activitatii sindicale. O slaba disciplina risca sa paralizeze actiunea sindicatului. O disciplina reala este un factor de organizare si rationalizare a raporturilor sociale Sindicatele salariatilor exercita o presiune folosind ca mijloc de actiune greva. Rolul opiniei publice este foarte important. Daca opinia publica sprijina revendicarile grevistilor, ea poate constrânge guvernul la concesii. Daca, din contra, opinia publica este ostila sau indiferenta, deoarece fie cererile grevistilor sunt apreciate ca excesive, fie nu stârnesc interesul, atunci guvernul nu se teme ca o masura ferma va fi impopulara. Exista mai multe forme de greva. Greva surpriza este declansata înaintea negocierilor sau în timpul acestora. Greva perlata presupune o succesiune a încetinirii lucrului la fiecare sectie. Greva turnanta afecteaza, rând pe rând, diferitele sectoare ale unei întreprinderi. Greva de zel sau a zelului consta în aplicarea scrupuloasa a instructiunilor de functionare, a ordinelor de munca în vederea blocarii activitatii întreprinderii. M. Manoilescu prezinta în lucrarea " Rostul si destinul burgheziei române", un caz de la sfârsitul secolului al XIX-lea, petrecut în Italia. Functionarii de la caile ferate au fost împiedicati sa faca greva. Ei au hotarât sa faca o presiune mult mai eficace si anume sa aplice cu strictete absoluta dispozitiile cele mai neînsemnate din legile si regulamentele privitoare la transporturi. Aplicarea rigida a legilor a dus la întârzieri si la sicane atât de grave, încât, dupa câteva saptamâni, cercurile economice din Italia s-au adresat guvernului cerându-i sa intervina pentru a face sa înceteze aceasta originala greva . Exista si forme de greva cu ocuparea locului de munca. În greva japoneza starea de nemultumire, de indignare a salariatilor se exprima prin purtarea unei panglici la mâna în timpul orelor de lucru. Greva salbatica este aceea decisa la baza, în afara unui ordin sindical. Organizatiile patronale pot finanta activitatea electorala a unor candidati care au aceleasi vederi cu membrii lor. Pot orchestra anumite campanii de presa în favoarea sau împotriva unor candidati. Membrii patronatului cauta sa influenteze deciziile puterii politice. În cazul deciziilor care privesc direct o ramura industriala sau alta, influenta grupurilor patronale corespunzatoare este mai mare. În cazul deciziilor de politica generala, influenta organizatiilor patronale este mai mica, deoarece guvernantii trebuie sa tina seama de presiuni mult mai diverse si, în primul rând, de influenta opiniei publice Organizatiile comerciantilor nu pot apela la greva ca forma de actiune, deoarece îsi lezeaza propriile interese, daca magazinele sunt închise. Ele au recurs la alte mijloace de presiune precum: manifestatii, bararea drumurilor, greva impozitului (fiscala), chiar agresarea unor perceptori. Organizatiile agricultorilor au avut, în anumite conjuncturi, în tarile cu un numar mare de agricultori, o influenta destul de mare. Organizatiile agricultorilor participa la manifestatii, bareaza drumurile, distrug marfurile straine care le fac concurenta neloaiala. Prin actiunea lor revendicativa, grupurile de presiune elimina aspectele excesive, iresponsabile, aventuriste manifestate în comportamentul unor indivizi. Fiind realiste si responsabile, conducerile grupurilor de presiune îsi dau seama ca solutiile obtinute în urma negocierilor cu puterea sau patronatul sunt solutii de compromis. Membrii acestor grupuri, nefiind întotdeauna constienti de raporturile de forta, vor sa continue actiunile. Conducatorii grupurilor de presiune vor urmari reducerea focarelor de rezistenta, temperarea actiunii unor membri. Astfel, conducatorii sindicatelor vor arata salariatilor ca prelungirea unei greve poate transforma o semivictorie într-o înfrângere completa. Conducatorii organizatiilor agricultorilor le arata militantilor ca este suficient sa se anunte ca vor bara drumurile, pentru a-si îndeparta sustinerea opiniei publice sau chiar a o transforma în adversara

. Cinci lucratoare, selectionate în functie de afinitatile lor, s-au oferit pentru experiment. Lucrul consta în asamblarea unor relee telefonice. Un observator a stat în permanenta în atelierul experimental. S-au produs anumite modificari asupra situatiei în care se lucra, asupra numarului si duratei pauzelor, s-a diminuat durata zilei si saptamânii de lucru. În ciuda reducerii timpului de munca, productivitatea se marea. Aceasta continua sa se mareasca si atunci când s-au suprimat avantajele si s-a revenit la situatia initiala. Productivitatea în grupul experimental era cu mult mai mare decât în restul uzinei. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca nu conditiile materiale îmbunatatite explicau cresterea productivitatii, ci bunele relatii ce s-au stabilit între muncitoare. Atitudinile personale si relatiile interpersonale s-au modificat în grup. Experimentul a aratat ca "individul nu reactioneaza la conditiile fizice ale mediului asa cum sunt, ci asa cum le simte, însa el le simte în functie de sentimentele si atitudinile create de propria experienta dobândite, anterior, în afara întreprinderii sau în functie de relatiile si interactiunile din întreprindere ". Experimentul a evidentiat rolul grupului mic în industrie, precum si importanta grupului informal, mai ales, când acesta coincide cu grupul formal. Sociologii au început sa studieze obiectiv organizarea informala a unitatilor economice precum constituirea unor grupuri de afinitate între muncitori, repartizarea rolurilor, aparitia unor mediatori atunci când apar conflicte în cadrul grupului, emergenta unui anumit mod de comportare în afara regulilor prestabilite K. Lewin este considerat fondatorul "dinamicii de grup", adica a cercetarilor asupra functionarii interne a grupurilor. Utilizând, într-o maniera intensiva, metoda experimentala, el si-a propus sa studieze modul în care grupul se organizeaza, se structureaza, se asambleaza si evolueaza

K. Lewin a aratat ca indivizii sunt situati într-un câmp social unde suporta atractii, repulsii, încurajari, constrângeri. Rolul social al indivizilor îi face sa perceapa, într-un mod diferit, aceeasi realitate. Ţaranul nu vede gradina care-i înconjoara casa în acelasi fel ca pictorul sau turistul. Viziunea globala antreneaza, la rândul sau, o alta perceptie a detaliilor pentru ca ea provoaca o alegere Câmpul psihosocial reprezinta o totalitate de fapte existente, percepute ca fiind interdependente. El înglobeaza subiectul cu nevoile si tendintele sale. Individul care se afla în câmpul psihosocial depinde de distributia fortelor care se manifesta, adica de raporturile dinamice care leaga partile care îl compun. Conduita individuala reprezinta o relatie dinamica între individ si mediul sau. Câmpul psihosocial poate determina conduita individului. La rândul sau, mediul depinde de variabile psihologice: trebuinte, scopuri, motivatii ale indivizilor. Între individ si mediul sau se afla interactiuni dinamice. Grupul este o totalitate dinamica unde se manifesta, în acelasi timp, forte care leaga indivizii între ei si care-i unesc în calitate de grup. Din aceasta interdependenta psihosociala rezulta forte care genereaza evolutia grupului. Comportamentul grupului se înscrie de asemenea într-un câmp psihologic în cadrul caruia se manifesta tensiuni fie pozitive, fie negative rezultate ale dorintelor indivizilor. Dintre experimentele facute de Lewin si care l-au dus la o serie de descoperiri valoroase amintim doua. El a constatat ca orice tentativa de a modifica obiceiurile sociale ridica, în general, rezistente considerabile Lewin a cercetat schimbarea atitudinilor alimentare. El si-a pus problema: cum pot fi determinate gospodinele sa modifice meniul, facând un loc mai mare consumului de lapte proaspat. Gospodinele unui mic oras au fost atrase în doua feluri de actiuni. Unele au urmat cursuri tinute de catre dieteticieni competenti care s-au referit la valoarea nutritiva a laptelui proaspat. Altele au luat parte la discutii pe aceeasi tema într-un grup. Nu s-a recurs la nici o presiune în nici unul dintre cazuri. Timpul a fost acelasi si pentru curs si pentru discutii. S-a controlat consumul dupa doua saptamâni si apoi dupa patru saptamâni. Dupa doua saptamâni, consumul de lapte proaspat la gospodinele care au luat parte la discutii a fost mai mare decât la cele participante la cursuri. În intervalul de la doua la patru saptamâni, a crescut cu mult mai mult numarul gospodinelor consumatoare de lapte proaspat în grupul celor care participau la discutii, fata de cel al gospodinelor care audiau cursul. Celalalt exemplu este din timpul celui de-al doilea razboi mondial. La sugestia guvernului american, Lewin a încercat sa modifice obiceiurile alimentare ale gospodinelor în sensul diminuarii consumului de carne de vita si a cresterii consumului de maruntaie (organe). A organizat mai întâi un sistem de conferinte. Influenta acestora a fost o crestere de 3% a numarului gospodinelor care si-au modificat comportamentul. Apoi a organizat o serie de discutii de grup. În locul monologului, le-a incitat pe gospodine sa-si exprime opiniile, sa faca ele însele unele încercari. Rezultatul a fost spectaculos, înregistrându-se o crestere cu 32% a cumparaturilor de maruntaie. Experimentele lui Lewin au scos în evidenta superioritatea procedeului discutiei de grup si a deciziilor luate în comun fata de expunerile de la catedra. Avantajul unei discutii libere consta în angajarea eu-lui individului într-o interactiune sociala, prin confruntarea atitudinilor. Fiecare îl ajuta pe celalalt sa evolueze catre o noua atitudine. Insecuritatea provocata de schimbare este atenuata de sentimentul

apartenentei la grup. Daca individul gândeste ca grupul este pe punctul de a adopta o noua atitudine, si-o poate schimba el însusi. În cazul conferintelor, individul, desi este înconjurat de un larg auditoriu, recepteaza cele spuse, singur, nu are un schimb de idei cu ceilalti. Este mai usor sa schimbi obisnuintele, valorile si normele unui grup mic, decât pe cele ale unui individ izolat. Lewin considera ca în fiecare grup exista un echilibru cvasistationar sprijinit pe un câmp de forte. Unele actioneaza pentru a mentine nivelul de comportament al grupului la un anumit punct al echilibrului, în cazul obiceiurilor alimentare: rapiditatea prepararii, pretul. Alte forte actioneaza pentru a mentine comportamentul fiecarui membru la nivelul echilibrului grupului. Aceste forte sunt normele, standardele grupului: credinte, prejudecati, obiceiuri. Ele pot fi institutionalizate si presupun sanctiuni. Pentru a se obtine o schimbare trebuie sa se actioneze asupra celei de-a doua categorii de forte. Conferinta actioneaza asupra primei categorii de forte. Se urmareste modificarea comportamentului grupului. Normele grupului nu pot fi schimbate prin metoda conferintei, indivizii fiind conformisti. În discutii, este suficienta o mica atitudine nonconformista la unii dintre membrii grupului pentru ca si altii sa accepte schimbarea. Pentru a învinge rezistenta si a face posibila schimbarea, trebuie parcurse trei etape, arata Lewin: 1. sa se decristalizeze obisnuintele colective prin discutii libere (destructurarea); 2. sa se promoveze norme noi prin decizia grupului (schimbarea); 3. sa se consolideze aceste norme prin instaurarea unei organizari adecvate (fixarea) Discutiile din grup sunt importante si la nivelul unitatilor de productie. Aceste discutii permit marirea nivelului angajamentului personal în favoarea schimbarii. Dupa discutie, participantii îsi asuma, personal, responsabilitatea dispozitiilor, ordinelor. Discutiile libere aduc informatii conducatorilor, în masura în care participantii îsi pot exprima temerile, criticile sau aprobarea fata de schimbari. Metodele dinamicii grupurilor sunt capabile sa diminueze rezistenta indivizilor, sa faca grupul permeabil la schimbare. J. Moreno, sociologul american nascut în România, este întemeietorul sociometriei, ca teorie si metoda referitoare la aspectul preferential-afectiv al vietii grupului. Moreno considera ca omul are o anumita creativitate spontana care ramâne, în mare parte, inutilizata. El îsi propune descoperirea obstacolelor care împiedica spontaneitatea creatoare sa se elibereze. Fortele care ne apropie sau ne îndeparteaza de alti indivizi cu care suntem în contact reprezinta un obstacol . Sociograma este o tehnica prin care se descrie jocul acestor forte. Sociograma ne permite sa aflam de la fiecare subiect care sunt membrii grupului cu care ar dori sa se asocieze într-o anumita situatie si care sunt cei cu care nu vrea sa se asocieze. Criteriile se aleg prin raportarea la viata grupului. Astfel, pot fi puse întrebari de genul: "Cu cine preferati sa lucrati la montarea unui agregat?"; "Cu cine nu doriti sa lucrati la montarea unui agregat?" Se obtine urmatoarea sociograma

1 - lider, deoarece este ales de 5 membri.

6 - lider secundar, fiind ales de 3 membri.

2 - eminenta cenusie, este ales doar de lider (prin intermediul liderului, el face sa circule informatia în grup).

14 si 15 - formeaza o pereche sau o diada.

10, 11, 12, 13 - formeaza o clica sau un subgrup.

16 - este un izolat.

17 - individ neales.

Aceasta tehnica permite constituirea unor grupuri de scolari sau a unor echipe de lucru, mai ales, când se observa ca echipa constituita, initial, la întâmplare, nu are un climat favorabil si nici nu obtine o productivitate a muncii normala.

Testul sociometric presupune precizarea criteriului în functie de care se face alegerea, spre exemplu: cu cine preferati sa lucrati. Daca numarul alegerilor este limitat la trei, subiectul trebuie sa aleaga într-o ordine, dupa gradul de preferinta: în primul rând - 3 puncte, în al doilea rând - 2 puncte, în al treilea rând - 1 punct.

Presupunem un grup format din 5 persoane

Conform acestui test, D este lider, fiind ales de 5 persoane, E este lider potential, fiind ales de 4 persoane si având 8 puncte în comparatie cu C care are tot patru primiri, dar totalizeaza doar 5 puncte; A este un izolat, nefiind ales de nimeni.

Sociograma si testul sociometric încearca sa stabileasca anumite corelatii între factorii sociometrici si factorii individuali ca: vârsta, coeficient intelectual, trasaturi de caracter. De asemenea, îsi propune sa descopere cauzele tensiunilor din cadrul grupului si sa le remedieze printr-o reconstructie sociometrica. Aceste tehnici se folosesc pentru constituirea unor echipe omogene, ameliorarea comunicarii în grup, selectionarea sefilor. Sociodrama si psihodrama sunt doua tehnici asemanatoare, care îsi propun eliberarea spontaneitatii creatoare a individului, ferecata într-un ansamblu de atitudini stereotipe si mascata de personalitate Se organizeaza un fel de piesa de teatru. Tehnicile presupun cinci elemente: platoul (scena), protagonistul (pacientul), eu-rile auxiliare, auditoriul (publicul), regizorul (directorul). Spatiul scenic circular permite conflictului sa se desfasoare într-un dublu registru: în realitatea sa si în imaginarul teatral. Protagonistul trebuie sa fie el însusi si sa-si exprime spontan dorintele, asociatiile verbale. Eu-rile auxiliare trebuie sa dea replicile protagonistului. Ele îl ajuta pe director sa figureze personaje reale sau imaginare ale dramei traite. Publicul simbolizeaza opinia, aduce protagonistul în situatia sa teatrala. Directorul conduce jocul, relanseaza discutia când aceasta lâncezeste

Sociodrama permite cunoasterea adevaratei naturi a raporturilor pe care subiectul le stabileste cu ceilalti si cu grupul. Se foloseste la studierea relatiilor care exista în anumite grupuri sociale din diferite domenii, chiar din unitati economice. Psihodrama are un rol terapeutic fiind folosita în tratamentul unor maladii mentale.

Sociometria permite descoperirea multitudinii relatiilor preferential-afective de atractie-respingere-indiferenta ce se stabilesc la nivelul grupurilor mici.

R. Bales a analizat procesele de interactiune în cadrul grupului de discutie. Grupul de discutie este format dintr-un numar restrâns de persoane. În cursul uneia sau mai multor reuniuni fata în fata, fiecare persoana are impresii si perceptii suficient de clare despre ceilalti participanti la grup, precum si despre reactiile acestora. Bales si-a propus sa stabileasca un raport între coeziunea grupului (consensul sau) si caracteristicile functionarii acestuia

Bales a folosit 12 categorii exprimate în termeni operationali, care permit clasarea diferitelor tipuri de interactiuni si întelegerea desfasurarii discutiei si a rolului participantilor. El grupeaza comportamentele verbale ale participantilor la discutii în trei domenii: domeniul socio-afectiv pozitiv, domeniul sarcinilor (obligatiilor), domeniul socio-afectiv negativ; în patru zone ale categoriilor: A - reactii pozitive, B - raspunsuri, C - cereri, D - reactii negative; în sase probleme: a) de informare, b) de evaluare, c) de control (influenta), d) de decizie, e) de tensiune, f) de integrare . Se vor manifesta 12 categorii de comportamente.

Comportamentul în domeniul socio-afectiv pozitiv si în zona reactiilor pozitive presupune: 1. manifestarea solidaritatii - individul îi încurajeaza pe altii, îi ajuta, le valorifica efortul; 2. manifestarea destinderii - individul cauta diminuarea tensiunii, glumeste, râde, se declara satisfacut; 3. acceptarea tacita (acordul) - individul are întelegere pentru ceilalti.

În domeniul sarcinilor si în zona raspunsurilor, comportamentul consta în: 4. oferirea de sugestii - individul respecta, în acest caz, libertatea altuia; 5. afirmarea unei opinii - individul îsi spune parerea, îsi exprima o dorinta; 6. acordarea unei orientari - individul informeaza, confirma.

În domeniul sarcinilor si în zona cererilor, comportamentul se refera la: 7. cererea unei orientari - individul cere o informare, o confirmare; 8. cererea unei opinii - individul cere o evaluare, o analiza; 9. cererea unei sugestii - individul cere anumite directionari, anumite mijloace de actiune.

În domeniul socio-afectiv negativ si în zona reactiilor negative, comportamentul presupune: 10. dezaprobarea tacita - individul respinge pasiv, refuza ajutorul; 11. manifestarea tensiunii - individul cere ajutor, se retrage de la discutie; 12. manifestarea antagonismului - individul da dovada de opozitie, îi denigreaza pe altii, se afirma pe sine

Grafic, tabelul categoriilor lui Bales arata astfel:

Tehnica lui Bales consta în înregistrarea fiecarei unitati de interactiune, adica a fiecarei comunicari care este observabila în grup: mimica, semne de aprobare, încruntare, ridicarea sprâncenelor, mesaje vorbite. Informatia înregistrata pentru fiecare mesaj presupune identificarea emitatorului si receptorului. Mesajul este clasificat în una din cele 12 categorii.

Tehnica lui Bales ofera informatii importante despre rolul jucat de fiecare dintre subiectii participanti la discutie. Astfel, categoriile 4,5 si 6 permit descoperirea rolului de lider, categoriile 10, 11 si 12 ajuta la evidentierea rolului de deviant. Prin folosirea acestei tehnici se pot stabili profilul individului si profilul grupului. Un individ se dovedeste negativ în 50% din cazuri, iar altul apare ca lider prin procentajul propunerilor sale pozitive. Profilul grupului rezulta din totalul interactiunilor la nivelul acestuia. Spre exemplu, într-un grup, reactiile afective pozitive (1,2,3) reprezinta 25%, pe când reactiile afective negative (10,11,12) doar 12% Dupa Bales, interactiunea se produce atunci când o unitate de actiune semnificativa si determinanta, care porneste de la un subiect (cuvânt, comportament), actioneaza ca un stimul, ca un fapt de reactiune pentru un alt subiect. Prin clasarea tipurilor de interactiune, prin stabilirea frecventei lor, prin urmarirea desfasurarii acestor interactiuni se pot degaja rolurile si nivelurile contributiei diferitilor membri ai grupului. Tehnica lui Bales permite descoperirea statusului subiectilor, în grup, relatia dintre popularitatea unui membru si alegerea sa ca lider, existenta a doi lideri complementari: unul specialist în rezolvarea sarcinilor, altul specializat în probleme socio-afective. Se poate întâmpla ca dupa mai multe reuniuni, liderului clasat primul sa-i descreasca numarul de alegeri din partea celorlalti. Competenta sa tehnica poate 1. Manifestarea solidaritatii 2. Manifestarea destinderii 3. Acceptarea tacita 4. Oferirea de sugestii 5. Afirmarea unei opinii 6. Acordarea unei orientari 7. Cererea unei orientari 8. Cererea unei opinii 9. Cererea unei sugestii 10. Dezaprobarea tacita 11. Manifestarea tensiunii 12. Manifestarea antagonismului A B C D abcdef Domeniul socio-afectiv pozitiv Domeniul sarcinilor Domeniul socio-afectiv negativ

duce la pierderea prietenilor si aparitia dusmanilor. Celalalt lider, acordând mai multa importanta problemelor socio-afective, va culege mai multe alegeri afective. T. Grup (Training Group) este o tehnica folosita de elevii lui K. Lewin. Ideea initiala a creatorilor tehnicii este aceea ca majoritatea indivizilor traiesc si muncesc în grupuri, dar, adesea nu se tine seama de modurile lor de actiune, de felul în care îi vad pe ceilalti, de reactiile pe care le provoaca. Viata reprezinta, pentru majoritatea oamenilor, un dialog al surzilor. Este important sa se încerce sa se faca posibil dialogul, sa se realizeze o mai buna comunicare. Aceasta nu este posibila decât daca se înlatura obstacolele interioare, rezistentele pe care fiecare le opune altora

Tehnica T. Grup consta în reunirea a 10-15 participanti care nu se cunosc, la un seminar de 5-6 zile, consacrat unor discutii libere, fara ordine de zi si probleme specifice de rezolvat. Scopul consta în a-i face pe participanti sa traiasca o experienta de comunicare. Reuniunea poate avea loc o jumatate de zi, în cealalta parte a zilei organizându-se conferinte, sociodrame. Fiecare grup are un animator, care nu-l dirijeaza, ci are o functie de evaluare.     Membrii grupului îsi abandoneaza rolurile obisnuite si ierarhiile. Ei traiesc într-o atmosfera de egalitate, manifestata prin folosirea prenumelui si prin tutuire. În cadrul grupului, din cauza absentei structurii, nu se stabilizeaza nici un comportament. Atitudinile membrilor grupului sunt percepute si explicate de altii cu multa franchete, uneori cu brutalitate. Rolul T. Grupului nu este de a dezvolta cunoasterea la nivel stiintific, nici de a-i învata pe membri procedee, ci de a crea nevoia de cunoastere stiintifica si de tehnici explicite. El nu poate crea aceasta trebuinta decât schitând, spontan, tendintele cognitive si tehnice cele mai potrivite membrilor sai

T Grup este folosit pentru a forma cadrele de conducere din economie si educatorii. T. Grup este un mijloc de terapie de grup.

. Alti sociologi fac distinctie între liderul formal a carui putere si autoritate deriva din valoarea sociala a functiei si liderul informal a carui influenta este câstigata în jocul raporturilor interactionale între membri Conceptul de autoritate scoate în evidenta un element esential al structurii sociale, faptul ca aceasta exista într-o colectivitate a sistemelor de rol care corespund unor statusuri ce dau titularilor lor dreptul de a obtine supunere din partea titularilor altor statusuri, acestia considerând-o ca legitima. Autoritatea este o realitate a organizarii sociale. Ea apare în cadrul grupurilor organizate. Exercitarea autoritatii nu depaseste limitele organizatiei în cadrul careia a fost institutionalizata. Autoritatea reprezinta capacitatea unei persoane de a obtine ascultare, de a-i fi primite ordinele, sugestiile, sfaturile, cu respect, fara ostilitate sau rezistenta. Autoritatea poate fi impersonala si personala. În grup, autoritatea impersonala apartine unei institutii. Autoritatea personala se refera la individul care se identifica, pentru o anumita perioada, cu institutia respectiva. Spre deosebire de autoritatea personala, autoritatea impersonala are permanenta si stabilitate. Un individ învestit cu putere îsi exercita autoritatea atât timp cât dispune de statusul respectiv. Autoritatea sa înceteaza la încheierea mandatului. Fiecare individ încearca sa adauge, la autoritatea impersonala, calitatile sale morale, stiintifice, tehnice, prestigiul sau. Cel care a facut o analiza a autoritatii legitime a fost Max Weber. El s-a referit la trei tipuri de autoritate legitima: autoritatea traditionala, autoritatea rationala si autoritatea charismatica. Autoritatea traditionala deriva din respectarea traditiei, adica a normelor, valorilor, obiceiurilor, modurilor "de a face si de a fi" ale colectivitatii respective. Un mesaj sau un ordin au autoritate daca se conformeaza cerintelor acestor elemente traditionale. Autoritatea legal-rationala se impune datorita conformitatii cu regulile normative, procedurile, codurile, legile existente în societate sau, altfel spus, datorita situarii ei pe un ansamblu de reguli de drept corelate logic. Autoritatea charismatica izvoraste din harul, gratia, calitatile exceptionale atribuite conducatorului de catre cei condusi . Dupa unii teoreticieni, aceasta n-ar fi un tip de autoritate, deoarece conducatorii nu sunt autoritati, ci lideri. Totusi, prin faptul ca un lider este acceptat si urmat, el apare ca legitim în ochii membrilor grupului sau colectivitatii. Exista tendinta de a considera autoritatea manifestata în societatile contemporane ca fiind o autoritate rational-legala. Ea se manifesta nu numai la nivelul societatii, ci si în cadrul profesiunilor si organizatiilor din societatea contemporana. Autoritatea unui profesionist este asemanatoare autoritatii rational-legale, deoarece el trebuie sa-si justifice actiunile, sa prezinte ratiunile faptelor sale. Justificarea autoritatii profesionistului se realizeaza prin competenta sa, recunoscuta de ceilalti si prin conformitatea conduitei profesionale cu imperativele deontologiei. Între autoritatea rational-legala a functionarului public si autoritatea profesionistului exista asemanari si deosebiri. Ambele forme de autoritate sunt specifice sau limitate. Competenta functionarului este circumscrisa unui anumit domeniu, în afara acestuia el este un simplu particular caruia nu i se datoreaza ascultare. Competenta profesionistului se manifesta numai în genul de activitate care corespunde cunostintelor, metodelor si tehnicilor de specialitate. Diferenta se refera la faptul ca autoritatea legal-rationala este ierarhizata, în timp ce autoritatea profesionala este bazata, mai ales, pe încredere. Într-un sistem administrativ, functionarul este numit, cetateanul nu si-l poate alege, dupa preferintele sale, asa cum procedeaza cu profesionistul Într-un grup, indivizii pot intra si iesi dupa propria vointa. Calitatea de membru se bazeaza pe consimtamânt. Dar atât timp cât este membru al unui grup, autoritatea exercitata de superiori are caracter de obligativitate. Consimtamântul se refera la calitatea de membru al grupului si nu la acceptarea dispozitiilor date de autoritatea constituita. Exercitarea autoritatii este legata de statusuri, roluri, norme. Normele se refera la obligatii, prerogative, raspunsuri, privilegii, drepturi.

Exercitarea autoritatii reprezinta dreptul de a lua decizii, dar si obligatia de a le pune în aplicare. Deciziile autoritatii nu accepta dezbateri ulterioare, discutii sau respingeri. O data ce ordinul a fost emis de autoritate, el trebuie sa fie ascultat. Ordinele autoritatii nu sunt simple enunturi, ci formulari cu "trebuie". Ele cer un raspuns de supunere din partea celor asupra carora se exercita autoritatea.

Unii teoreticieni disting autoritatea de competenta. Ei coreleaza autoritatea cu puterea, supunerea, obligatia, iar competenta cu influenta. Ei considera ca limbajul obisnuit provoaca unele confuzii. Când se foloseste expresia "X este o autoritate în materie de Y", se recunoaste faptul ca persoana respectiva este competenta în acel domeniu, ajungând la o înalta treapta a cunostintelor, îndemânarii, priceperii. Acceptarea opiniilor unor astfel de persoane nu este obligatorie. Ceilalti o fac din admiratie si respect. Expresia "autoritate competenta" nu are în vedere competenta, ci faptul ca autoritatea respectiva este legitima. Exercitarea autoritatii competente nu implica, în mod necesar, cunostinte superioare sau un grad superior de abilitate ori competenta Exercitarea autoritatii depinde de modul în care este primit mesajul sau ordinul. Autoritatea este o sursa de frustratii pentru cei asupra carora se exercita. Autoritatea atasata unui mesaj sau unui ordin împiedica spontaneitatea individului. Dar nu trebuie redusa autoritatea la violenta. În masura în care se exercita în numele unei reguli, autoritatea instituie o patrundere a acestei reguli în sfera personala.

Consider ca într-o unitate economica, seful formal, institutional, numit de conducere sau ales în mod democratic, este o autoritate în cadrul grupului. Totusi, termenii care se folosesc pentru a desemna autoritatea personala sunt cei de lider si conducator. Pentru a nu se face confuzie între liderul-autoritate si liderul informal, se adauga fiecaruia cuvântul ce-i diferentiaza. Sociologii au stabilit o corelatie între tipul grupului si profilul conducatorului. Astfel, R. B. Cattell propune patru categorii de grupuri cu tipurile de conducatori specifici. Într-un grup de rezolvare a unor probleme, spre exemplu un grup de geologi care fac prospectiuni, rolul liderului deriva din competenta sa stiintifica si tehnica si se rezuma la realizarea sarcinilor. Este necesar ca acest tip de conducator sa fie inteligent, imaginativ, sa aiba o oarecare independenta pentru a propune, eventual, o solutie originala. Grupul reunit pentru o activitate de destindere, de loisir are nevoie de un lider sociometric. Membrii grupului îl urmeaza daca este agreabil, daca da tonul. Grupul reunit pentru a-si delega reprezentantii, care trebuie sa-i apere cu îndârjire interesele îi mobilizeaza pe cei care-l reprezinta, de exemplu pe liderii de sindicat. Acesti lideri trebuie sa dea dovada de forta de caracter si de spirit practic. În grupul angajat într-o activitate de lunga durata, mai mult sau mai putin periculoasa si imprecisa, liderul trebuie sa fie îndraznet, sa nu fie bântuit de anxietati si sa stie sa comunice cu colegii Sociologii Lewin, Lippitt si Whyte au constituit grupuri experimentale formate din elevi de 10 ani care, sub conducerea unui adult, aveau sarcina de a confectiona masti de teatru. În primul grup, conducerea era autoritara. Conducatorul hotara tehnicile care se vor folosi si activitatile care se vor desfasura. seful nu participa niciodata la activitatea grupului. Al doilea tip de conducere putea fi calificat ca democratic. seful permitea fiecarui membru sa discute despre ce si cum trebuie rezolvate treburile. Decizia se lua în grup, la sugestia conducatorului. În al treilea grup, conducatorul nu intervenea decât în cazul în care i se solicita aceasta. Activitatea se desfasura la întâmplare. Conducerea era de tipul "laissez-faire" . Tipul de conducere influenteaza eficienta si moralul grupului. În privinta eficientei se poate afirma ca grupul cu conducere autoritara este mai productiv decât grupul cu conducere democratica. Dar grupul democratic a desfasurat o activitate de mai buna calitate decât grupul autoritar. În grupul cu conducere "laissez-faire" ineficienta este totala. În ceea ce priveste moralul grupului, acesta este cel mai bun în grupul democratic. Exista o atmosfera favorabila muncii, dispozitiile sunt acceptate si asimilate deoarece sunt decise în comun. În grupul autoritar se genereaza frustratii si agresivitate. Simpatia între membri este mica. În grupul cu conducere "laissez-faire", satisfactia membrilor este minima datorita ineficientei generate de necoordonarea actiunilor. Actele agresive sunt destul de numeroase. În grupul cu conducere democratica, normele sunt percepute ca exigente functionale si sunt acceptate. Membrii grupului, într-un proces de discutie si deliberare colectiva, pot fi de acord asupra normelor. În grupul democratic, liderul face sa prevaleze orientarea participativa. Liderul autoritar se izoleaza împreuna cu apropiatii sai de restul grupului. Liderul autoritar nu este participativ. El nu asociaza pe nimeni, cu exceptia apropiatilor sai, la conducerea activitatilor grupului.

. Teoreticienii elitelor descind din filosofia politica. Filosofii politici nu puneau la îndoiala inegalitatea oamenilor în privinta capacitatii intelectuale, inegalitatea cetatenilor în bogatie sau în putere. Ei nu-si propuneau sa stearga aceste inegalitati naturale sau sociale, ci sa asigure ascensiunea celor mai demni în posturi cu responsabilitate si sa stabileasca relatii reciproce de autoritate si de supunere, de bunavointa si încredere între guvernanti si guvernati Conceptul de elita a fost introdus în sociologie de V. Pareto. El spunea ca societatea nu este omogena, oamenii fiind diferiti din punct de vedere fizic, moral, intelectual. "Presupunem, spune Pareto, ca în toate ramurile de activitate, se poate atribui fiecarui individ un indice care arata capacitatile sale, aproape în maniera în care se dau puncte la examene, la diferite materii care se învata în scoala. Spre exemplu, celui care exceleaza în profesiunea sa, îi dam 10. Celui care nu a reusit sa aiba nici macar un singur client, îi dam 1, iar celui care este cu adevarat cretin îi dam 0. Celui care câstiga milioane, îi dam 10. Celui care câstiga mii de franci îi dam 6. Celui care câstiga doar ca sa nu moara de foame îi dam 1. Celui care este internat într-un azil de nevoiasi îi dam 0"

Pareto spune ca se procedeaza în acest mod în toate ramurile de activitate. "Formam, astfel, o clasa din toti cei care au indicii cei mai înalti în ramura în care îsi desfasoara activitatea si dam acestei clase numele de elita" În populatie exista doua paturi: patura inferioara, clasa straina elitei si patura superioara, elita. Pareto divizeaza elita în doua categorii: elita guvernamentala si elita nonguvernamentala. În elita guvernamentala se gasesc cei care participa la putere: ministru, senator, deputat. Elita nonguvernamentala cuprinde: elita economica, elita culturala, elita fiecarei profesiuni liberale. Apartenenta la elita fiind fondata pe calitatile individuale, nu este ereditara în principiu. Se produce o înlocuire neîncetata a elitelor vechi de catre elitele noi care provin din paturile inferioare ale populatiei. Acest fenomen este denumit de Pareto "circulatia elitelor". Elita guvernanta este întretinuta nu numai ca numar, ci si sub aspectul calitatii, de familii care vin din clasele inferioare si care îi aduc energia necesara pentru a se mentine la putere. Ea este tinuta în stare buna prin înlaturarea membrilor sai decazuti.

Circulatia elitelor este un factor esential al echilibrului social. Acumularea de elemente superioare în clasele inferioare si de elemente inferioare în clasele superioare este o cauza puternica de perturbare a echilibrului. Ca urmare a circulatiei elitelor, elita guvernamentala este într-o stare de transformare lenta si continua. Marie Kolabinska, o studenta a lui Pareto, a cercetat circulatia elitelor în societatea franceza de dinainte de 1789. Ea întelegea ca elita unei societati este formata din acei oameni care au un numar remarcabil de calitati: inteligenta, caracter, îndemânare. Pareto considera ca viteza de circulatie a elitelor trebuie sa fie considerata nu numai într-un mod absolut, ci si prin raportul dintre cererea si oferta anumitor elemente. În tarile în care comertul si industria sunt putin dezvoltate, productia de indivizi care au, într-un grad înalt, calitatile cerute pentru acest gen de activitate este supraabundenta. Când comertul si industria se dezvolta, aceasta productie, ramânând aceeasi, nu este suficienta pentru necesitatea activitatilor respective. M. Kolabinska arata ca insuficienta recrutarii elitei nu rezulta dintr-o simpla proportie numerica între numarul de membri noi si cel de membri vechi. Este necesar sa se tina seama de numarul persoanelor având calitatile cerute pentru a face parte din elita guvernanta si care sunt respinse si, în sens opus, de numarul de noi membri de care are nevoie elita si care lipsesc. În primul caz, productia de persoane având calitati remarcabile de instructie poate depasi cu mult numarul de persoane care îsi pot gasi loc în elita si astfel se formeaza ceea ce se cheama un proletariat intelectual Prin avansarea ideii circulatiei elitelor, Pareto este de acord cu procesul mobilitatii verticale care consta în trecerea indivizilor de la un status social la altul. El accepta atât mobilitatea ascendenta, constând în schimbarea pozitiei de la un strat inferior spre altul superior, cât si mobilitatea descendenta, produsa în sens invers, prin trecerea de la un strat superior la altul inferior. În teoria elitelor se încadreaza si lucrarile lui G. Mosca si R. Michels. Pentru a-i denumi pe conducatori, G. Mosca foloseste doua expresii sinonime:"clasa politica" si "clasa conducatoare politica". R. Michels utilizeaza termenul "oligarhie". Desi ei trateaza, mai ales, problema elitelor politice, sunt referiri si la elitele economice, în lucrarile lor. G. Mosca respinge tentativele unor teoreticieni de a transpune direct teoria lui Darwin la explicarea vietii sociale. Luptei pentru existenta, el îi substituie lupta pentru preeminenta. Acest fenomen este constant si se produce în toate societatile. Competitia între indivizii fiecarei unitati sociale are ca obiect pozitii superioare, bogatie, autoritate, controlul mijloacelor care permit unei persoane sa dirijeze dupa propria vointa numeroase activitati. În toate societatile, spune Mosca, din antichitate si pâna în zilele noastre, se întâlnesc totdeauna doua clase: clasa care conduce si clasa care este condusa. Pentru Mosca, aceasta este o trasatura a tuturor societatilor organizate. Clasa conducatoare politica îsi justifica puterea prin formula politica, aceasta fiind un ansamblu de doctrine, credinte si sentimente care da un fundament moral puterii conducatorilor . M. Prelot face distinctie între clasa conducatoare si clasa politica. El spune ca G. Mosca nu face aceasta distinctie. Dupa M. Prelot, clasa conducatoare este formata din toti cei ce detin influenta. Forta unei natiuni sau slabiciunea ei, cultura sa, facultatea sa de a suferi sau de a se bucura, prosperitatea sau decadenta sa depind, în primul rând, de natura acestei clase. Clasa politica este formata din cei ce detin puterea, fie din cei care detin puterea actuala, fie din cei care se afla în expectativa Mosca afirma ca teoria clasei politice sau clasei conducatoare politice permite îndepartarea a doua erori foarte raspândite. Prima este aceea conform careia societatea poate fi condusa de un singur om. Dar un sef nu este capabil sa guverneze fara sprijinul unei clase politice care face sa fie respectate si executate ordinele sale. Cealalta eroare se refera la credinta ca masele sunt capabile sa guverneze ele însele. Într-un regim reprezentativ, când se spune ca alegatorii îsi aleg reprezentantii, se foloseste un limbaj inexact. Adevarul este ca reprezentantul se face ales de catre votanti pentru ca a fost propus . Prin vot, alegatorul nu alege pe cine ar dori. Daca ar fi asa, ar fi aproape tot atâtia alesi câti alegatori sunt. Omul alege dintre candidatii prezentati de diferite partide, grupuri, comitete si nu dintre propusii proprii. Mosca distinge între societatile imobile în care circulatia elitelor nu are loc sau se produce foarte putin si societatile mobile în care circulatia elitelor se desfasoara normal. În statul reprezentativ modern, barierele care împiedica indivizii claselor inferioare sa ajunga în clasa conducatoare sunt suprimate. Aproape toate fortele politice, toate valorile sociale pot participa la conducerea politica a societatii moderne R. Michels arata ca existenta sefilor este un fenomen inerent tuturor formelor de viata sociala. Dupa Michels, legea sociologica fundamentala, careia i se supun ineluctabil organizatiile, este legea de fier a oligarhiei. Ea poate fi formulata astfel: organizatia este sursa în care se naste dominatia alesilor asupra alegatorilor, a mandatarilor asupra celor ce i-au împuternicit, a delegatilor asupra celor care i-au delegat. Cine spune organizatie, spune oligarhie . sefii, care, la început, se ivesc spontan si nu exercita functia de sef decât cu titlu accesoriu si gratuit, devin sefi profesionisti. Acest prim pas este urmat de al doilea, sefii profesionisti nu întârzie sa devina sefi stabili si inamovibili. Dupa Michels, complexitatea gestionarii activitatii duce la o anumita stabilitate a guvernantilor, în scopul unei cunoasteri profunde a problemelor. Apare, la el, ideea unei tendinte de profesionalizare a vietii politice.     Constituirea oligarhiei în cadrul multiplelor forme de democratie este un fenomen organic si o tendinta care se manifesta în orice organizatie. În orice forma de convietuire sociala, natura creeaza raporturi de dominatie si de dependenta. Masele, este de parere Michels, dau dovada de o imaturitate obiectiva, chiar cele organizate se caracterizeaza printr-o incompetenta incurabila în rezolvarea problemelor variate pe care le au. Masele sunt complet neputincioase si dezarmate în fata sefilor lor. Inferioritatea lor intelectuala nu le permite sa-si dea seama exact de directia pe care o urmeaza si nici sa estimeze, în avans, semnificatia actiunii lor. R. Aron distinge între trei termeni: elita, clasa politica si clasa conducatoare. Într-un sens larg, elita reprezinta ansamblul celor care, în diferite activitati, se ridica în vârful ierarhiei si ocupa pozitii privilegiate si care acorda importanta fie veniturilor, fie prestigiului. El se pronunta pentru folosirea termenului la plural. Daca se foloseste termenul la singular, ar trebui sa se includa în el si "les rois de la pègre" (regii drojdiei societatii), deoarece si ei au reusit, situându-se în vârful ierarhiei. Termenul de clasa politica este rezervat unei minoritati, mult mai restrânse, care exercita efectiv functiile politice de guvernare. Clasa conducatoare se situeaza între elita si clasa politica. Ea cuprinde pe acei privilegiati care, fara a exercita functii propriu-zis politice, nu pot sa nu exercite o influenta asupra celor care guverneaza si asupra celor care se supun, fie din cauza autoritatii morale, fie din cauza puterii economice sau financiare pe care o au . În domeniul economic, R. Aron distinge conducatorii a doua feluri de putere: gestionarii muncii colective - proprietarii mijloacelor de productie, managerii, inginerii si conducatorii maselor - sefii sindicatelor muncitoresti si eventual, conducatorii de partide politice, doritori sa organizeze un grup profesional (muncitorii din industrie) pe baza unei afilieri de clasa. R. Aron foloseste expresiile "structura clasei conducatoare" sau "categoriile conducatoare" pentru a denumi relatiile impuse prin lege sau prin cutuma între diverse specii de privilegiati detinatori fie de autoritate morala, fie de putere legala, fie de putere efectiva economica sau sociala" . Într-un regim democratic, între aceste categorii exista nu numai diferentieri, ci si dialog. În conditiile revolutiei stiintifico-tehnice, sociologii si politologii vorbesc despre aparitia unei noi elite a tehnocratilor, a specialistilor care formeaza o adevarata aristocratie. Apartenenta la grup ar fi determinata de cunostintele de specialitate, de conceptia despre lume, de interese specifice, de scara de valori, de limbaj. Valorile afirmate de ei ar fi: performanta, initiativa, progresul, ordinea, speranta fericirii, ridicarea standardului de viata. Grupul tehnocratilor ar exercita conducerea nu pe baza succesiunii, nu pe baza alegerii democratice, ci ca urmare a superioritatii stiintifice si tehnice recunoscute a membrilor sai.

Observarea grupurilor sociale evidentiaza anumite dimensiuni caracteristice ale procesului interactiunii sociale. Ea permite construirea unor modele teoretice care scot în evidenta variabilele care afecteaza functionarea societatii. Observarea grupurilor ne permite sa descifram modul cu care îsi înteleg si îsi apropriere oamenii rolurile si normele ce definesc aceste roluri.

NOTE BIBLIOGRAFICE

Boudon, R., Bourricaud, Fr., Dictionnaire critique de la sociologie, Paris, P.U.F., 1982, p. 249

Bottmore, T., B., Introduction à la sociologie, 1974, p. 100

Gurvitch, G., La vocation actuelle de la sociologie, vol. I, Paris, P.U.F., 1957, p. 302

Duverger, M., Sociologie de la politique, Paris, P.U.F., 1973, p. 63

Gurvitch, G., op. cit., p. 306-308

Ibidem, p. 314

Ibidem, p. 316

Duverger, M., op. cit., p. 54

Gurvitch, G., op. cit., p. 353-354

Grawitz, M., Méthodes des sciences sociales, Paris, Dalloz, 1972, p. 500

Bottmore, T.B., op. cit., p. 101

Dictionar de psihologie sociala, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1981, p. 49

Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coord.), Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel, 1993, p. 131

Albouy, S., Éléments de sociologie et de psychologie sociale, Toulouse, Privat, 1976, p. 181

Ibidem, p. 181-182

Dictionar de psihologie sociala, p. 68

Mica enciclopedie de politologie, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1977, p. 217

Denquin, J.M., Science politique, Paris, P.U.F., 1985, p. 397

Ibidem, p. 406

Manoilescu, M., Rostul si destinul burgheziei române, Bucuresti, Cugetarea, 1942, p. 198

Denquin, J. M., op. cit., p. 412

Ibidem, p. 444

Mottez, B., La sociologie industrielle, Paris, P.U.F., 1982, p.18

Ibidem, p. 20

Albouy, S., op. cit. p. 173

Ibidem, p. 176

Reynaud, P.L., La psychologie economique, Paris, P.U.F., 1969, p. 31.

La psychologie sociale, La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, Paris, p. 485.

Ibidem, p. 488

Albouy, S., op. cit., p. 173

La psychologie sociale, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 481

Roman, T., Introducere în sociologia economica, Bucuresti, Editura ASE, 2000, p. 69

Albouy, S., op. cit., p. 174

Ibidem, p. 174

La sociologie, vol. I, Les Dictionnaires Marabout, p. 25

Ibidem, vol. III, p. 491

La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 491

Ibidem, p. 491

Grawitz, M., op. cit., p. 810

Ibidem, p. 873

La sociologie, vol. III, Les Dictionnaires Marabout, p. 669

Duverger, M., op. cit., p. 183

Dictionar de psihologie sociala, p. 131

Duverger, M., op. cit., p. 185

Boudon, R., Burricaud, Fr., op. cit., p. 25-26

Bierstedt, R., The Social Order, New-York, Mac Graw Hill Book Company, 1974, p. 329

Albouy, S., op. cit., p. 185-186

Ibidem, p. 186-187

Duverger, M., op. cit., p. 216

Aron, R., Études sociologiques , Paris, P.U.F., 1988, p. 149

Pareto, V., Traité de sociologie generale, vol. II., Lausanne, Paris, 1917-1919, p. 1296

Ibidem, p. 1297

Ibidem, p. 1300

Mosca, G., Histoire des doctrines politiques depuis l'antiquité jusqu'à nos jours, Payot, Paris, 1936, p.10

Prelot, M., Sociologie politique, Dalloz, Paris, p. 342

Ibidem, p. 344

Duverger, M., op. cit., p. 219

Michels, R., Les partis politique, Flammarion, Paris, 1919, p. 300

Aron, R., op. cit., pp. 150-151

Ibidem, p. 154

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ