IDENTITATE NATIONALA
2.1 Nationalism.Scurta schita istorica
2.1.1 Ideea nationaa
Tendinta nationalista, sacrificând mai multe mistici nationale, impingea departe in trecut premisele natiunii române, daca nu chiar natiunea româna in deplinatatea ei.Daca ar fi sa mergem la extreme, noi am fi ori o natiune formata in epoca moderna din ratiuni predominant materiale, fie o natiune nascutaa odata cu istoria.
De fapt, ceea ce se numeste constiinta nationala, spune istoricul Lucian Boia, ar fi ideea statului national, a statului natiune, este vointa unei colectivitati, omogena sau nu din punct de vedere etnic,de a alcatui un organim politic. Aceasta nu decurge din piata unitara economica dar nici din iluzii care marcheaza inevitabil cu amprenta lor o istorie multimilenara.
Notiunea de stat isi are originea pe de o parte in filosofia cadrului social, asa cum a fost definita de J.J Rousseau, si pe de alta parte in perceperea comunitatilor etnice ca organisme vii, fiecare cu propria-i spiritualitate si cu propriul destin. Suveranitatea populara si mistica sângelui com 19319l1114t un sunt cele doua principii contradictorii dar si complementare ale faptului national.
In ceea ce priveste natiunea româna si in general cele din spatiul est european, modelul invocat corespunde unei formule prin care românii se definesc prin originea comuna ( româna, daca sau daco-romana ), prin limba unitara, prin istoria impartasita , prin spiritualitatea specifica.
Decuparea prezentului potrivit liniilor de factura dintre natiuni s-a prezentat in egala masura prin proiectarea in trecut a acestei decupari reale sau ireale. Miturile fondatoare au fost reelaborate in asa fel incât configuratia originala sa fie cât mai apropiata, daca nu chiar identica ,cu organismul national actual fenomenul este general european.
2.1.2 Occidentalizarea societatii românesti
Renuntarea la orientalismul si traditionalismul scrisului si vestimentatiei insemnau fara indoiala o apropiere de modelul occidental dar greul modernizarii societatii românesti era inca la inceput. Intrebarea era cum putea fi pus in miscare un sistem patriarhal si autoritar, o societate covarsitor rurala, dominata de marea proprietate si aproape lipsita de fermentii moderni ai capitalismului si democratiei.
Marea problema a societatii românesti a devenit, pentru aproape un secol, pâna la dereglarea obtinuta de deriva comunista, punerea in acord a fondului cu forma. Societatea moderna este opera oraselor si a burgheziei dar in România acestea erau inlocuite cu marii proprietari de pamânt si de tarani.
Modelul romanesc-trecut, prezent si chiar viitor, s-a intiparit in mintea multora ca un model predominant rural. Dintr-o asemenea perspectiva orasul parea ca o excrescenta straina pe trunchiul românesc sanatos cu atât mai mult cu cât mediul citadin era in mare masura strain sau cosmopolit.
Discrepantelor inerente dintre sat si oras li s-au alaturat, in cazul României si semnificative deosebiri de ordin etnic, religios si cultural, dupa cum rezulta din datele existente, ca in anul 1900 un sfert din populatia României era predominant neromâneasca.
Istoricii români s-au orientat spre
lupta pentru proprietate cu mijloacele lor specifice. Trecutul a fost chemat
sa depuna marturie pentru prezent si viitor. Nici marea
si nici mica proprietate rurala nu figurau in primele rânduri ale
modernizarii. Problema era scoaterea României din
2.1.3 Modelele
O latura interesanta este prezenta sub forma modelelor si raporturilor românilor cu ceilalti. Ideile noi si institutiile noi sunt toate produse ale laboratorului occidental, incluzând statul natiune. Atât procesul de modernizare cât si afirmarea ideii nationale duceau la o directie in care valorile total impartasite erau cele ortodoxe.
Românii se puteau simti ca la
ei acasa in spatiul est
european. In momentul in care pretutindeni sentimentul national trece pe
primul plan, lucrurile iau o intorastura radicala. Noi românii
ne-am trezit deodata ceea ce am fost dintotdeauna dar fara ca aceasta sa ne
singularizeze. Raporturile cu ungurii, rusii a avut o contributie
mare la modelul prototip dar singura solutie ramânea occidentul,
indeosebi ideea
In ceea ce priveste discursul istoric, raportarea la modelul occidental a avut darul de a genera in egala masura atenuarea nationalismului si amplificarea lui. Faimoasa arhitectura si cultura occidentala reducea cultura noastra la o micime penibila, fiind perceputa ca o barbarie orientala.
Dar asemene complexe nu afectau fireste modelul autohton pentru ca, odata ce românii apareau altfel decât ceilalti, problema nu se mai punea in termeni de superioritate sau inferioritate.
2.2 Teoria identitatii sociale
2.2.1 Descrierea conceptului
Teoria identitatii sociale a fost dezvoltata de catre Tajfel fiind generata de interesul sau pentru psihologia sociala, a prejudecatii, a discrminarii, a conflictului inter-grup, a schimbarii sociale, ca si de dorinta sa de a forma o psihologie social europeana. Tajfel caracterizeaza fenomenul identitar ca fiind legat de cunoastere individului si de apartenenta lui la anume grupuri sociale, cât si de semnificatia emotionala si evaluativa ce rezulta din acesta apartenenta.
In orice societete complexa, un individ apartine unui grup mare de grupuri sociale, incât apartenenta la un anume grup va fi foarte importanta pentru el, in vreme ce apartenenta la altele va fi mult mai mica. Factorii ce implica acest fenomen sunt mult mai legati de permanenta grupurilor, de statusul grupal si de posibilitatea sau imposibilitatea de a renunta la calitatea de membru al grupului, etc. In orice caz diferitele apartenente la grup contribuie diferit la formarea identitatii sociale ale individului.
In perspectiva psihanalitica-culturalista s-au dezvoltat doua acceptiuni: una care tine de conformism si alta care duce la explicarea modelului in care constrângerile instititionale ajung sa creeze eterogenitatea, ca urmare a unor mecanisme de aparare si a unor simple obiceiuri stereotipe. Psihanalistii afirma ca intr-o societate complexa nu exista una ci mai multe personalitati modale in functie de diferite subculturi.
In 1963 Milton Erikson trece de la conceptul psihanalist al personalitatii modale la cel de identitate. Zavalloni in 1973, in aceasta epoca neo-freudiana, defineste conceptul de identitate cu ajutorul a patru dimensiuni:
-constiinta unei identitati individuale trebuie considerata ca un sentiment poztiv, prezent in toate aspectele eului
-stabilitatea caracterului personal
-sinteza pe care o considera eul este conceputa ca o forma de integrare superioara a sumei identificarilor din copilarie
-solidaritatea interna cu idealurile si cu identitatea de grup
In concluzie, psihanalistii afirma ca identitatea este conceputa ca rezultand din interactiunea dintre dimensiunea sociologica si psihologica a individului, una din premisele individ - sociatate.
2.2.2 Caracrteristici principale. Contributia lui H.Tajfel
Dictionarul explicativ aseaza termenul de identitate alaturi de similitudine, unitate, permanenta, in opozitie cu alteritate, contrast, diferenta. In psihologia sociala, conceptul de identitate este clar ancorat in relatia dintre individ si colectiv, dintre persoane si grupul lor de apartenenta. El a devenit obiect de investigatie atunci când psihologia sociala s-a straduit sa defineasca conceptul de identitate altfel decât facând apel la reprezentarile actorilor sociali.
Teoria identitatii sociale promovata de H. Tajfel se bazeaza pe distinctia intre procesele interpersonale si cele de grup si considera ca ultimele nu pot fi explicate prin intermediul primelor.Tajfel a postulat o distinctie intre cei doi poli extremi ai comportamentului social: interpersonal si intergrupuri.
El spune ca la o extrema pe care putin probabil sa o gasim in forma pura in viata reala, aflam interactiunea intre doi sau mai multi indivizi ce sunt influentati de relatiile interpersonale si de caracteristicile lor individuale, si deloc afectati de gruparile sociale, de apartenenta, care pot fi diferite.
La cealalta extrema gasim interactiuni intre cel putin doi indivizi care sunt in intergime definite de apartenenta la diferite grupuri sau categorii sociale si deloc afectati de relatiile lor interpersonale.
Comportamentul intergrupuri are trasaturi ce il disting net de comportamentul interpersonal si care sunt responsabile de etnocentrism si favoritism in grup, competitia intergrupuri, stereotipizarea, omogenizarea grupului, etc.
Teoria identitatii sociale considera ca o categorie sociala unde indivizii se considera inclusi la un moment dat, ofera o definire de sine adecvata categoriilor respective. Aceasta definire de sine ajunge sa constituie un element al conceptului de sine.
Multimea grupurilor carora le apartinem ne furnizeaza un repertoriu de elemente a identitatii nationale. Aceste identitati ne ajuta sa construim sensul a ceea ce suntem si ne ajuta sa ne integram in reteaua complexa a relatiilor sociale existente intr-o comunitate.
Ideea este ca exista grupuri de apartenenta si constiinta apartenentei de sine la acel grup de care te poti apropia sau departa. Din faptul ca individul apartine unui grup decurge faptul ca acesta incearca sa retina in calitate de membru intr-un grup care-i permite sa-si construiasca o identitate sociala pozitiva. El va inceraca sa adere la acele grupuri care pot sa intareasca aspectele pozitive ale identitatii sale.
Daca grupul nu indeplineste aceste conditii, individul va cauta sa-l paraseasca. El va ramâne daca abandonarea grupului este imposibil de realizat din motive obiective( armata, politia) sau daca parasirea grupului intra in conflict cu valori importante care contribuie la crearea unei identitati sociale acceptabile.
Daca abandonarea grupului este dificil de realizat individul merge pe doua cai:
-reinterpretarea diferita a situatiei, incât trasaturile negative ale grupului sa poata fi acceptate.
-acceptarea situatiei dar cu modificare activa in sensul dorit.
Nici grupul nu traieste izolat. In orice societate grupul evolueaza in relatie cu alte grupuri, astfel incât aspectele psihologice ale apartenentei la un grup depind in mod esential de superioritatea pe care in-group-ul o detine in comparatie cu alte grupuri.
Pentru ca un grup sa ingaduie stabilirea unei atitudini sociale pozitive este necesar ca el sa castige in competitia sociala simbolica.
John Turner (1975) dezvolta teoria lui Tajfel si impreuna elaboreaza teoria identitatii sociale.Cele mai importante propozitii referitoare la aceasta teorie pot fi rezumate astfel:
- indivizii tind sa-si mentina sau sa-si argumenteze stima de sine; ei incearca sa ajunga la o conceptie de sine pozitiva
- grupurile sociale sau categoriile si apartenenta la ele sunt asociate cu conotatii pozitive sau negative, identitatea sociala fiind pozitiva sau negativa, in functie de evaluarile acelor grupuri ce contribuie la construirea identitatii sociale a unui individ .
- evaluarea in-group-ului se face in functie de alte grupuri specifice prin intermediul comparatiilor sociale si in termenii atributelor sau caracteristicilor incarcate de valoare, comparatii ce au ca rezultat o diferenta pozitiva intre grupul de apartenenta si un alt grup si produc o crestere a prestigiului.
Din aceste asumptii Turner si Tajfel au dedus urmatoarele principii teoretice:
1.Indivizii incearca sa mentina sau sa acceada la o identitate sociala pozitiva.
2.Identitatea sociala pozitiva se bazeaza in mare parte pe comparatiile favorabile facute intre in-group si out-group. In-group-ul va fi perceput in mod pozitiv ca diferentiat sau distinct de alte grupuri pertinente.
3.Atunci când identitatea sociala nu este satisfacatoare, indivizii tind fie sa paraseasca grupul pentru a se alatura unui grup mai pozitiv, fie sa-si evidentieze grupul intr-un sens pozitiv.
Teoria pune accentul pe rolul apartenentei la grup in definirea sinelui. Tajfel si Turner examineaza dinamicile identitare in termeni mai personali. Abordarea sociala a identitatii este legata printr-un continuum de abordarea personala. La un pol indivizii sunt considerati membrii interschimbabili ai unui grup iar la celalalt pol ei sunt tratati din punct de vedere al contextului personal, unic si specific. Diferentierii intre grupuri i se opune deferentierea intre indivizi singulari.
2.3 Identitate sau identitati?
Astazi tranzitia de la economia centralizata si totalitarism la economia de piata si democratia pluri-partida a afectat situatia minoritatilor etnice in doua moduri:
-tendinta de consolidare a statelor relativ omogene din punct de vedere etnic
-cerinta legitima de afirmarea identitatilor minoritatilor etnice, a condus la tendinta acestora de a se separa in statul din care fac parte.
Nicolae Godrez remarca faptul ca "notiunea de identitate este polisemantica si apare atât in limbajul comun cât si in vocabularul psihologiei, psihanalizei si filosofiei" .Unii autori o ignora, altii o ocolesc si o inlocuiesc cu termeni apropiati ca : identitate colectiva , identificare, etc.
Mai intai trebuie sa facem apel la identitatea personala, urmarind indeaproape lucrarea lui E. M. Lipiansky, I. Taboada-Leonetti si A. vasuquer, " Strategise identitaires"(1990).
Identitatea personala, in perspectiva dinamica, consta in rezultatul procesului de integrare a experientei individului de-a lungul intregii sale vieti, nu doar din copilarie sau adolescenta asa cum aprecia E. Erikson 1968, sustinând in perspectiva psihanalitica, ideea ca vârsta de 12-18 ani este cruciala pentru construirea identitatii si ca in acesta perioada pot aparea crize de identitate ce pot conduce la o identitate negativa, de respingere a rolurilor si normelor precise de societate.
Abordarea moderna a identitatii releva importanta interactiunii atât in geneza cât si in dinamica acesteia.Constiinta de sine se formeaza in raport cu altul, la fel ca si constiinta de grup. Dar interactiunile in care se angajeaza oamenii sunt multiple: afective, economice , de schimb si de putere, etc. Acest lucru se reflecta in constructia identitatii conferindu-i un caracter multidimensional.
Cercetarile moderne asupra identitatii au pus in evidentaa paradoxul unitatii diacronice: in timp ne schimbam dar ramanem noi insine.
Indivizii ca si grupurile sociale au capaciateta si posibilitatea de a alege grupul de apartenenta sau comunitatile din care sa faca parte .Apar astfel strategii identitare diferite care ne-ar duce la intrebari ca: de ce se considera oamenii crestini inainte de a fi români sau de ce se discuta mai intâi de identatea culturala, etnica sau nationala si mai putin de identitatea cumulativa sau pur si simplu de identitati personale si sociale? Raspunsul vine din privilegierea discursului multi identitatilor.
2.3.1 Identitate si statut social
Conceptia lui Lorentzi-Cioldi si W. Doise asupra articularii componentelor personale si colective ale identitattii individuale acorda o mare importanta pozitiei grupurilor de apartenentaa in structura sociala. Astfel in mai multe studii ( Fiske, 1991) rezultatele au indicat faptul ca subiectii au tendinta de a confunda intre ei mai mult pe
indivizii care ocupa pozitii sociale identice oricare ar fi grupul lor de apartenenta. De asemenea, s-a mai aratat ca cele mai multe erori de identitate sunt facute de membrii grupurilor cu statut superior in privinta membrilor grupurilor cu statut inferior.
Un statut mai inalt este legat de o mai mare personalizare a membrilor in-group-ului. Statutul este cel care actioneaza asupra modului in care indivizii isi reprezinta grupul. Asupra modului cum se percep ei pe sine si cum ii percep ei pe ceilalti. De asemenea, de statut este legat si modul cum indivizii percep raporturile pe care grupul lor le intretine cu alte grupuri.
Antagonismul personal si colectiv nu mai poate fi redus la opozitia dintre un sine personal si un sine depersonalizat si interschimbabil cu altul, intre ceea ce este individualizat si ceea ce este uniformizat.
Conceptele de grupuri de colectie ( grupuri cu prestigiu, dominante) si grupuri dominate se pot insera intr-un model al identitatii care cuprinde impactul statutului social asupra identitatii individuale. Grupul colectie nu exclude deloc personalizarea membrilor sai si diferentierea interpersonala in cadrul grupului. O pozitie privilegiata in raportul intergrupuri favorizeaza elaborarea unei reprezentari a apartenentei in termeni de colectie, de individualitati distincte si bine diferentiate. O pozitie defavorizata ii face pe indivizi sa-si defineasca si sa fie definiti de membrii celorlalte grupuri prin caracteristicile care deosebesc propriul grup de alt grup. Raportul intergrupuri este esential in definirea sinelui. Acest fapt este vizibil mai ales in cazul grupurilor defavorizate.
Pentru cei privilegiati nu ridica obstacole in calea specificitatii lor individuale. Pe planul identitatilor sociale membrii unui grup colectie vor elogia calitatile personale si trasaturile idiosincratice. Membrii grupului dominant isi vor construi identitatea in jurul personalitatior holiste ce definesc in mod mai direct grupul. Din punctul de vedere al privilegiatilor identitatea apare ca autonoma, interna deoarece decurge dintr-un proces independent de colectiv. Din punctul de vedere al celor nefavorizate, identitatea apare ca externa profund afectata de colectiv si absorbind specificitatea individuala.
Reprezentarile sinelui si ale celuilalt , rezultate din apartenenta la un grup colectiv sunt organizate in jurul câtorva individualitati particulare, exemplare percepute " inclasabile", ireductibile la posesia de atribute comune.
Reprezentarile legate de apartenenta la un grup agregat sunt mai puternic integrate denota grupul in globalitatea sa, care delimiteaza si uneori restrânge variatiile de identitate personale. Distinctia grupurilor in functie de statutul lor social permite reinterpretarea teoriilor curente ale identitatii sociale ( mai ales al continuumului sine-grup, Tajfel), a nivelurilor de actegorizare ale sinelui (Turner) si a unor euri culturale ( Mead). Aceste dihotomii, in contextul discutat, nu mai descriu trecerea de la un tip de identitate circumscrisa individului la una ce tine de grup, antagonista acestuia din urma. Diversi poli desemneaza de acum inainte doua reprezentari sociale distincte, dar mai intâi legate de existenta individului in grupuri: grupuri dominante (sinele ca pol, niveul de categorizare personal si sinele independent ) si grupuri dominate ( grupul ca pol, nivelul de categorizare grupal si sinele conectat).
|
