ISTORIA SECRETA A CRIMEI ORGANIZATE DIN AMERICA

MAFIA S.A.

ISTORIA SECRETA A CRIMEI ORGANIZATE DIN AMERICA

WILLIAM BALSAMO & GEORGE CARPOZI JR.

INTRODUCERE

CUPRINS

1 Amorte. O merita

2 Acei nenorociti de macaronari ai Mainii Negre

3 Buona Sera, Signore

4 Ambuscada de la Sagaman's Hall

5 Nasul se gandeste la retragere, dar nu imediat

6 Impuscaturi la Stauch's Dance Hall

7 Ultimul matineu de duminica la cinema al lui Charleston Eddie

8 Deznodamantul din Furman Street

9 Treaba de mantuiala

10 Gangsterul alias Robin Hood

11 Intotdeauna ucizi un frate ca razbunare

12 Confuzie de identitate

13 Una pentru tata

14 Inca doua pentru tata

15 Wild Bill Lovett, R.I.P

16 Razboiul preturilor

17 Anul Vezuviului

18 Noi culmi ale puterii

19 Masacrul de Craciun de la Adonis Club

20 "O sa le aratam noi, pustiule..."

21 Scarface Al Capone: Regele lumii interlope

22 Masacrul din Ziua de Sfantul Valentin

23 Ultimele zile ale lui Scarface Al

24 Razboiul Castellammarese

25 Ascensiunea, domnia si prabusirea lui Charles "Lucky" Luciano

26 De la Luciano la Genovese si Costello - si o privire profunda asupra inca unei lovituri interlope

INTRODUCERE

Un guvern invizibil sub aripa Mafiei - guvernul crimei sindicalizate - a invaluit o mare parte a lumii occidentale ca o tumoare canceroasa, sfidand cu incapatanare prognoza si tratamentul institutiilor de constrangere prin lege.

E un guvern atat de insidios incat a subjugat milioane de oameni nevinovati in folosul lui.

Prada care umple cuferele acestui imperiu se ridica la sume care reprezinta zece la suta din venitul national.

Milioane de americani - constient sau inconstient - sunt siliti sa contribuie cu o parte din salariile sau veniturile lor castigate din greu la marea afacere a crimei internationale.

Populatia plateste tribut voracelui monstru tentacular al crimei sindicalizate in multe feluri: prin hainele pe care le poarta, prin mancarea pe care o consuma, prin cotizatiile sindicale pe care le plateste, prin muzica pe care o asculta si pe care danseaza, prin tigarile pe care le fumeaza, prin benzina cu care isi alimenteaza masinile, prin transportul marfii si pachetelor ei, prin cladirile si podurile pe care le ridica. Prin nenumarate alte moduri, populatia e transformata intr-un fraier neajutorat de catre numitorul comun al lacomiei si av 545u203f aritiei din care se ghiftuieste acest guvern invizibil.

Bande organizate opereaza ferite de aproape orice primejdie in comertul si industria interstatala.

Criminalii din spatele acestei vaste conspiratii sunt descendentii razboaielor interlope din Perioada Prohibitiei; ei sunt oameni cu talente, calitati si responsabilitati diferite, legati intre ei intr-o conspiratie clandestina care, in cea mai mare parte, e condusa ca multe din marile, diversificatele industrii sau afaceri.

Spre deosebire de vechile, sangeroasele zile furtunoase ale anilor douazeci, cand vanzarea de bauturi de contrabanda era una din principalele surse de venit pentru Mafie, iar focurile de arma tatuau scopurile de constrangere ale sindicatului, astazi criminalii organizati se feresc cat pot de violenta si de crima.

In loc sa se angajeze in zgomotoase si belicoase incalcari ale legii, lumea interlopa de astazi si-a gasit un refugiu sub deghizamentul respectabil al intreprinzatorilor legitimati; ei s-au organizat cu abilitate intr-o maniera foarte asemanatoare cu aceea a corporatiilor gigantice.

In marea complexitate pe care o reprezinta crima organizata, un unic corp conducator sta aparat cu fermitate in varful enormei armate de mafioti. El impune legi si reguli oneroase; exercita o uluitoare presiune ca sa-si mentina controlul.

Aceasta este Mafia.

Nici un alt grup subteran n-a supravietuit ravagiilor timpului, nici asaltului violent al luptatorilor impotriva crimei atat de bine ca acesta, cel mai extins, cel mai eficient corp criminal din lume.

Exista multa lume care crede ca puterea Mafiei nu mai predomina, ca "Mafia" e doar un cuvant folosit in mod vag de autorii articolelor de senzatie pentru a mari vanzarile ziarelor, revistelor si cartilor, pentru a mari vanzarile la casele de bilete si pentru a dinamita indicii Neilsen pentru emisiunile de televiziune.

Autorii sustin ca Mafia exista cu adevarat. Capitolele care urmeaza vor face cronica ascensiunii continue a acestui sinistru guvern subteran. El nu exista ca un colos al crimei cu ramificatii in fiecare oras important. Nici nu lucreaza cu o eficienta de IBM sau prin apasare de buton, asa cum isi pot imagina unii.

Mafia reprezinta astazi un grup de indivizi relativ vag ramificat, indivizi care lucreaza impreuna pentru bunastarea lor mutuala si pentru dominatia continua asupra obiectivelor criminale, si care se bucura de un mod de viata care le aduce adeptilor un acord de incredere a unuia fata de celalalt.

Eforturile sunt concentrate, intr-o masura foarte mare, asupra narcoticelor.

Mafia este agentul principal si dominant in traficul de droguri, si aparitia, la spartul targului, a unor distribuitori de substante opiacee si sopoforice, cum ar fi columbienii, haitienii, portoricanii, chinezii si alti nou-veniti in domeniu, nu i-a redus dominatia.

Mafia este, de asemenea, puternic implicata in activitati ilicite cum ar fi jocurile de noroc, gangsterismul cu jocuri mecanice, afacerile cu tonomate, operatiunile din salonasele de pizza (care sunt folosite si ca acoperire pentru traficul de droguri si spalarea de bani), prostitutia, escrocheria, contrabanda si falsificarea.

Apoi, de asemenea, Mafia a devenit puternic antrenata in controlul asupra unor afaceri lucrative legitime, cum ar fi transportul, aprovizionarea restaurantelor, spalatoriile, restaurantele, cluburile de noapte, sindicatele, colectarea gunoiului, distributia de bere si de bauturi racoritoare, confectiile de gata, betonul deja preparat si multe altele.

Mafiotii s-au varat si in lumea sporturilor. Oameni din regatul crimei exercita puternice influente asupra boxului, curselor de cai, curselor de caini si altor sporturi profesioniste.

Pe masura de Mafia patrunde in fiecare noua zona, tributul datorat ei creste corespunzator - pe socoteala cetatenilor obisnuiti, respectuosi fata de lege.

Mafia (asa cum a fost ea cunoscuta initial) nu incepe ca o organizatie criminala. Valul ei infam n-a fost tesut decat in ultimul secol. Inainte de aceasta, era o societate patriotica subterana, nascuta cu mai bine de sase sute de ani in urma pe insula mediteraneana a Siciliei, "tocul" "cizmei" Italiei.1

A iesit la lumina in secolul al treisprezecelea ca un grup de rezistenta impotriva opresiunii straine. De-a lungul secolelor, Sicilia a fost in mod repetat invadata de arabi, normanzi, germani, francezi si spanioli. Organizatia subterana s-a format in scopul de a duce lupta impotriva acestor intrusi. Vreme de sute de ani, societatea a fost tinuta la un loc numai de un spirit patriotic de neimblanzit de a respinge toti strainii.

Facem cronica transformarii acestei organizatii initiale, unite de un sentiment de nationalism, pana la configuratia ei din ziua de astazi, de colos criminal care nu se aseamana cu nici un alt corp de criminali de nicaieri.

Aparitia Prohibitiei, in 1920, a dat nastere Mafiei in forma in care e cunoscuta ea astazi in Statele Unite. Multi mafioti care emigrasera aici de la inceputul secolului si se ocupasera cu stoarcerea de bani si jecma-nirea nenorocitilor de italieni nou-veniti si-au dat seama de castigurile profitabile din vanzarea de bauturi la negru si contrabanda cu alcool, care le deschideau calea de a accede la putere. Multi dintre cei care au supravietuit cu greu acelor furtunoase zile de gangsterism de la inceputul anilor douazeci au aparut ca stapani ai crimei organizate in anii treizeci si si-au pastrat puterea in anii patruzeci, cincizeci, saizeci si chiar saptezeci.

Printre ei se numara: Frank Costello, Vito Genovese, Michele "Mike" Miranda, Tony Accardo, Joseph Profaci, Michael "Mike" Spinella, Joseph "Joe Adonis" Doto, Thomas "Three Finger Brown" Luchese, Anthony "Tony Bender" Strollo, Albert Anastasia si Anthony "Little Augie Pisano" Carfano.

Contrar parerii generale, Mafia, in ultimii saizeci de ani, nu si-a limitat apartenenta la emigrantii sicilieni sau la descendentii lor, nici macar la cei de origine italiana.

Membri ai ierarhiei de azi ai Mafiei ii includ, de exemplu, pe Meyer Lansky si Abner "Longie" Zwillman.

Apartenenta la Mafie se dobandeste in moduri diferite: prin nastere, casatorie sau prin chezasia rudelor sau prietenilor apropiati. Membrii sunt selectionati pentru aptitudinile si calitatile lor speciale in muncile dificile ale lumii interlope.

Cei cu talente neobisnuite, care pot servi la a duce mai departe scopurile si controlul Mafiei in actiunile gangsteresti, sunt initiati ca "frati" indiferent de originea lor nationala. Sentimentul national e lasat deoparte pentru cineva cu talent in a extinde domeniile pe care le pastreaza gangsterismul Mafiei si care-i imbogatesc sipetele.

Obtinerea acceptarii in Mafie e un proces lent, gradat. Candidatul nu mai trece prin vechiul ritual cu iz religios ca sa fie transformat in "frate"; acum, el intra intr-o perioada de ucenicie, ca ajutor al unui membru cu drepturi depline, plimbandu-se impreuna cu el prin cercurile Mafiei si aprinzandu-i trabucurile si tigarile, indeplinindu-i comisioanele, adunandu-i fisele de la masa de joc, colectand ceea ce se stoarce si ducand la bun sfarsit asasinatele.

Zona lumii interlope in care isi dobandeste experienta candidatul depinde de specialitatea particulara a girantului sau, care poate fi in droguri, prostitutie, stoarcere de bani din locuri de munca, jocuri de noroc sau orice alta arena clandestina in care e antrenata Mafia.

Atunci cand protejatul sau isi da masura si e pregatit pentru apartenenta cu drepturi depline la organizatie, girantul il va lua ca partener al sau sau il va insarcina cu o operatiune gangstereasca intr-un teritoriu invecinat. O data stabilite toate acestea, noul membru are dreptul la orice protectie, secrete si privilegii care incumba Mafiei sa i le furnizeze. E o legatura care nu poate fi desfacuta decat odata cu moartea.

Cel mai mare secret este codul de legamant al organizatiei, rezumat de cuvantul italian omertá, o varianta a lui umerta, un cuvant sicilian care inseamna "umilinta" calitate pe care orice mafiot trebuie s-o manifeste. In dialectul primar, cuvantul insemna "tacere nobila".

Aceasta conspiratie de "a nu vorbi cu nimeni", semnul traditional al Mafiei, este aspru intarita. Oricine violeaza acest cod e sigur ca va avea parte de un sfarsit rapid si violent, iar membrii ofensati se razbuna prin propriile lor metode.

Desi au existat numeroase incuscriri intre familiile Mafiei, care dau organizatiei aspectul unui singur clan vast, arareori se tin mari intalniri.

Iar atunci cand s-a intamplat, a fost pentru prima data cand mafiotii s-au adunat ca sa discute intr-un forum deschis.

Acea intalnire, tinuta la somptuoasa resedinta de la inaltime a mafiotului Joseph Barbara, din linistita si pitoreasca mica asezare din partea de sus a Statului New York, Apalachin, a degenerat intr-o boacana colosala.

Infamul conclav a condus la probarea si validarea afirmatiilor acumulate ale tot mai multor anchetatori, conform carora exista cu adevarat un supraguvern a crimei Mafia.

Acel clopot de alarma a rasunat cu reverberatii electrizante intr-un ploios 14 noiembrie 1957, cand soldatii Empire State, condusi de sergentul de politie Edgar Crosswell, si agentii Ministerului de Finante al Statelor Unite au invadat resedinta lui Barbara.

Curiozitatea lui Crosswell a fost la inceput starnita de o procesiune de masini lustruite, scumpe, cu placi de inmatriculare fara semn de stat si fara semn de tara, urcand in goana prin mica localitate (280 de locuitori), catre izolata proprietate de cincizeci si trei de hectare a lui Barbara.

La aparitia soldatilor in vesminte cenusii si a agentilor Fiscului in costume de strada, saizeci si trei de barbati imbracati impecabil au parasit o suta de kilograme de carne de vita pe gratare, si-au insfacat hainele si s-au napustit spre iesiri.

Soldatii au reusit sa inhate cincizeci si sapte dintre ei in diferite stadii de fuga unii la un baraj rutier, altii ratacind fara tel prin padurile dese. "Soldatii care au participat la raid au avut o zi de exercitii tactice atunci cand au intrat in padure", spunea sergentul de politie Edgar Crosswell. "Tot ce aveau de facut era sa-i gaseasca pe tipii care purtau pantofi de piele cu marci renumite, si stiau ca aveau de-a face cu mafioti".

Cand au fost luati la ancheta si intrebati cine erau, de unde veneau si de ce se gaseau la Apalachin, cei cincizeci si sapte de delegati prinsi au raspuns ca venisera sa viziteze un "prieten bolnav" - Barbara - care, ironia sortii, a murit doar dupa cativa ani fara nici un singur mafiot la capatai.

Desi si-au declinat adevaratele identitati, nici unul dintre cei cinci-zeci si sapte de mafioti nu a dezvaluit adevaratul scop al intalnirii. Fie-care a pastrat strans secretul, potrivit codului omerta al Mafiei: "Vorbeste, si vei muri; tine-ti gura, si vom avea grija de tine si de familia ta."

Statul si oficialitatile federale au devenit frustrate in eforturile lor de a afla ce scop a avut intalnirea, dar au aflat, totusi, un lucru: dupa cum se parea, "Marele Consiliu" al Mafiei se intalnea, intr-adevar, periodic. Scopul lui era, dupa cum se pare, sa trateze problemele cruciale si sa traseze caile de a spori posesiunile si averea organizatiei.

Dupa Apalachin, sindicatul nu s-a mai lasat niciodata prins la stramtoare. Daca s-au intalnit intr-adevar din nou - si se crede ca au avut multe conclave de atunci -, au avut grija sa nu mai razbata semnele intalnirilor lor, cum ar fi o procesiune de masini scumpe, fara semn de stat, indreptandu-se, toate, catre acelasi loc.

Capitolele care urmeaza reprezinta o puternica portretizare a Mafiei americane, alcatuita de autori prin cercetare si investigatie, ca si prin experienta profesionala. Am relatat totul detaliind cu exactitate fiecare episod semnificativ al activitatii subterane a Mafiei, de la inceputul secolului pana in ziua de azi.

1 AMORTE... O MERITA

4 august 1919 a fost o zi insuportabil de fierbinte si de inabusitoare. Temperatura s-a ridicat pana la 35 de grade Celsius la amiaza, chiar momentul la care doua personaje care aratau sinistru, spilcuite in costume Palm Beach si palarii de Panama, se plimbau tacticos pe aglomerata Flatbush Avenue si intrau in Restaurantul Mount Olympus, din inima partii de jos a Brooklyn-ului.

"Buna ziua, prieteni", i-a salutat pe cei doi barbati, care n-aveau nevoie de nici o prezentare pentru multi dintre cei care se adunasera la pranz la Nick Colouvos, o voce marcata de un puternic accent grecesc. Frankie Yale era unul din sefii de banda care se ridicasera cel mai repede; indesatul si musculosul lui tovaras, totodata si locotenent sef, Anthony Carfano zis si "Little Augie Pisano" (sau "Augie the Wop") era la fel de bine cunoscut.

"Haideti sa va dau o masa langa marele ventilator din spate, unde e racoare", s-a oferit Colouvos. Proprietarul restaurantului, prezentabil, vorbind cu voce joasa, avea multa consideratie pentru Yale din noaptea mohorata de iarna, din 1918, cand un baietel, nu mai mare de zece ani, vindea pe strada ziare de seara si de dimineata, de la un stand improvizat situat in afara restaurantului. In acea noapte, teancurile de ziare erau inca stivuite la o ora la care ar fi trebuit sa fie epuizate. Vremea era acoperita, iar strazile erau pustii.

Nick l-a urmarit pe Yale cum a trecut pe partea cealalta a strazii, la baiat, i-a cumparat marfa cu o bancnota inghetata de cincizeci de dolari si i-a ordonat: "Du-te acasa la maica-ta".Nick n-a uitat niciodata episodul. Pentru imigrantul dintr-un sat sarman din Sparta, care nu cunoscuse decat saracie pana venise in America si care se ridicase prin propriile-i eforturi, spaland farfurii, lucrand apoi ca bucatar sef pana cand agonisise destul ca sa-si deschida propriul sau restaurant, gestul criminalului lumii interlope fata de baiatul cu ziarele a fost un exemplu de generozitate adevarata.

El si-a asezat oaspetii si le-a luat comanda, apoi s-a dus in bucatarie ca sa se asigure ca felurile de mancare erau pregatite dupa gustul lui Frankie si Little Augie. Nick n-avea zambetul obisnuit, starea lui efervescenta. Yale i-a atras atentia lui Pisano: "Il preocupa ceva".

Cand Nick a adus mancarea si le-a servit-o oaspetilor sai, Yale l-a intrebat ce-l tulbura. Nick a ridicat pur si simplu din umeri si a spus ca totul era in regula. Yale nu l-a crezut.

"Nick, tu ai ceva pe suflet, prietene. Ce este? Te necajeste cineva? Ai probleme cu protectia din zona?"

Nick a clatinat din cap. "Nu, nu-i nimic de felul acesta. E o chestiune personala."

Vocea i s-a stins, si Yale a simtit ca o problema profunda il framanta pe Nick.

"Hai sa mergem in camera din spate, unde putem vorbi", a sugerat Yale. S-a ridicat, si-a varat o mana in buzunarul pantalonilor si a scos un ghemotoc de bani. A extras o bancnota de zece dolari si l-a trimis pe Little Augie sa se duca sa aduca o sticla de whisky de la un magazin de bauturi din apropiere.

Cand Augie s-a intors, cei trei s-au retras in camera din spate. Dupa ce s-a turnat in pahare, Frankie si Augie s-au lasat pe spate ca sa asculte relatarea lui Nick.

Vorbind cu o ezitare considerabila, Colouvos a reusit sa spuna: "E vorba. de fiica mea. Olympia. O stii, Frankie. I-ai dat douazeci de dolari acum doua luni, de ziua ei."

Yale o cunostea pe fata. Avea o fata angelica si lungi bucle castanii care-i atarnau pe spate. Si-a amintit si ca avea opt ani.

Nick le-a explicat ca, in ultimele saptamani, Olympia a fost extraordinar de melancolica, plangand adesea fara motiv aparent, refuzand sa manance.

"Nu asa era fiica mea", a spus Nick. "In cele din urma, am dus-o la doctor, dar acesta n-a putut descoperi nimic in neregula. El crede ca trece printr-o perioada proasta, dar sotia mea si cu mine pur si simplu stim ca nu e ceva in ordine."

In ultima vreme, fetita se trezea la miezul noptii, tipand din cauza cosmarurilor. "Nu pot sa-mi vad copilul plangand", s-a vaitat Nick. "Ma deprima. Si, mai mult decat atat, nu vrea nici macar sa vorbeasca despre ceea ce o supara. Nu stim ce sa mai facem."

Yale s-a gandit la o solutie imediata.

"Stii ce-am sa fac pentru tine?" A facut o scurta pauza, ca sa dea greutate cuvintelor lui. Apoi, cu o miscare larga a mainii, si-a dezvoltat planul prin care voia sa patrunda in capul fetitei:

"Am s-o pun pe Mary Despano s-o duca pe Olympia in Coney Island in acest sfarsit de saptamana. Poate ca, dupa ce face cateva plimbari si mananca inghetata, se deschide fata de Mary si ii spune ce o supara". Mary Despano, o vaduva cucernica de patruzeci si cinci de ani, traia singura intr-un apartament inchiriat, la intersectia Union si Henry Streets, in centrul "Micii Italii" din Brooklyn. Sotul si fiul ei fusesera victimele marii epidemii de gripa din 1917, si de atunci Mary nu purtase altceva decat haine negre de doliu.

Copiii o adorau pe Mary, si multi dintre ei isi faceau din ea o confidenta. Ei puteau sa-i spuna lucruri legate de viata lor intima si despre cele mai grele probleme pe care n-ar fi indraznit sa le discute cu propriile lor mame.

In acea duminica, Mary a dus-o pe Olympia la celebrul teren de joaca de vara de pe tarmul Brooklyn-ului unde, dupa cateva tururi si hot dogs, cartofi prajiti, budinca inghetata si vata de zahar, limba fetitei s-a dezlegat.

Dupa ce a lasat-o pe Olympia acasa in siguranta, Mary Despano l-a cautat pe Yale si i-a spus ce-i produsese fiicei lui Nick atata nefericire si cosmaruri. Frankie a zbierat un lung sir de epitete si a izbit cu mana in peretele sufrageriei cu atata forta incat ramele tablourilor au zornait si in tencuiala a ramas o crapatura.

Dupa ce Mary a plecat, Yale a telefonat la restaurant si i-a cerut lui Nick ca sotia lui sa pregateasca pranzul, in duminica urmatoare.

"Vreau sa mananc cu tine si Maria. Si ai grija sa-l inviti si pe fratele tau, George. E foarte important. Dar copiii nu vor manca impreuna cu noi. Mary ii va duce pe Olympia si pe cei doi fii ai tai in Coney Island, intr-o alta excursie."

Apartamentul lui Nick era asezat intr-o cladire cafenie de pe Clinton Street, la nu mai mult de opt blocuri de restaurant. Nick l-a intampinat pe Frankie Yale la usa si l-a condus in camera de zi, unde sotia lui Colouvos, Maria, si fratele lui erau deja asezati.

Dupa o perioada de mici discutii, doamna Colouvos s-a scuzat ca sa pregateasca masa. Douazeci de minute mai tarziu, ea a adus friptura de pulpa de miel si toate garniturile la masa, si i-a invitat pe Yale, pe sotul ei si pe cumnat in sufragerie.

Conversatia a fost simpla si nestanjenita, in timpul mesei. Dupa ce a debarasat farfuriile, sotia lui Nick a servit cafeaua turceasca traditionala, delicatesa greceasca de dupa masa, baclavaua, si paharele de ouzo.

Pana in acel moment, nici unul din membrii familiei Colouvos nu parea sa aiba vreo idee despre motivul pentru care Frankie Yale aranjase aceasta intalnire. Atunci Yale a luat ultima inghititura din ouzo-ul lui si s-a intors spre gazda.

"Nick", a inceput Yale, cu o fata nemiloasa. "Am vesti foarte rele in legatura cu Olympia. Motivul pentru care are cosmaruri este ca."

Cuvintele lui Frankie s-au stins. Dar numai pentru moment. Ochii ii erau in flacari acum, si nu mai putea sa tina in el secretul innebunitor legat de problema fiicei lui Nick, pe care Mary Despano il descoperise.

".Asculta atent, Nick", reincepu Yale. "Am vesti foarte rele pentru tine in legatura cu Olympia."

Din nou, Yale ezita in timp ce vorbea. Isi cumpanea cuvintele si parea ca vrea sa prezinte mesajul pe care-l avea pentru Nick intr-un lim-baj precis.

"Frankie", izbucni Nick, dupa atata asteptare, "ce incerci tu sa-mi spui?"

"Bine, prietene, n-am sa mai bat campii", scrasni Yale. "Am sa-ti spun ce am descoperit."

Yale s-a intors si l-a fixat pe fratele lui Nick, George, unchiul micutei Olympia.

"Acest barbat", spuse Frankie printre dintii foarte strans inclestati, aratand cu degetul drept catre acum brusc speriatul George Colouvos, "iti siluieste fiica, si acesta e motivul pentru care ea are cosmaruri si e atat de deprimata".

Fata lui Nick deveni dintr-o data o masca intunecata, in vreme ce se intorcea si se uita la fratele sau, intr-un soc si o neincredere totale.

George statea pironit, drept in scaunul sau de la masa, stupefiat si fara grai.

Inainte ca Nick sa poata rosti vreun cuvant, Yale continua sa povesteasca ce aflase Mary Despano de la Olympia.

"Lucrul acesta se intampla de doua luni - chiar de cand vaporul fratelui tau a intrat in docul uscat pentru reparatii, iar el a venit sa te viziteze. Olympia i-a spus lui Mary cum George a ademenit-o in pivnita cu promisiunea de a-i da ciocolata. I-a facut lucruri ingrozitoare. Apoi, dupa ce a fost satisfacut, a avertizat-o pe Olympia ca are s-o omoare daca spune cuiva ce i-a facut."

Nick s-a intors si l-a privit din nou pe fratele sau, fara sa creada. George Colouvos deveni ingrozit. Sari din scaunul sau si incepu sa fuga catre usa. Ingheta atunci cand Yale striga: "Stai jos, nenorocit disgra-ziato degenerato!"

George se supuse, se intoarse la scaunul sau cu picioarele tremurand si se aseza. Fu cuprins de o transpiratie rece, in vreme ce astepta urmatorul ordin al lui Frankie Yale.

Ochii ii iesira din orbite atunci cand Frankie isi descheie haina si se mladie scotand un revolver de calibrul 45 din tocul de la sold.

Frankie ridica tragaciul si indrepta catarea catre capul lui George. "N-ar trebui sa fii atat de nepoliticos atunci cand vorbeste cineva", marai el.

George statea lipit de scaunul sau, la masa din sufragerie, si asculta supus restul povestirii lui Frankie Yale despre experientele chinuitoare ale Olympiei.

Nick si Maria erau total devastati, in vreme ce Frankie intra in cele mai sordide detalii despre abuzul la care fusese supusa fiica lor de catre unchiul ei, despre amenintarea de a fi ucisa daca spunea cuiva ce-i facea el si despre felul in care frica o impinsese sa se retraga intr-o cochilie de teama si confuzie.

Cand termina, Yale se intoarse catre Nick si aseza arma pe masa, in fata lui.

"Mai mult decat orice pe lume, Nick", spuse Yale cu un ton lent, masurat, "as vrea sa-l ucid pe acest nenorocit degenerat de frate al tau. Dar nu sunt egoist. Nu vreau sa te lipsesc de aceasta onoare".

Nick il privi pe Yale fara sa-si creada ochilor. ".

Vrei. ca eu.sa-mi ucid. fratele.?" ingaima el.

Ochii lui Yale se ingustara, in vreme ce se uita la Nick.

"Stiu ca esti un barbat bland, binecrescut, prietene. Numai ca n-am trecut prin toata aceasta istorie, ca sa descopar ce o supara pe Olympia, doar pentru ca fratele tau sa scape de pedeapsa pe care o merita, din partea unicei persoane care ar trebui sa i-o aplice. Si acea persoana esti tu!"

Mana lui Nick se misca incet spre arma de pe masa. In tot acest rastimp, George Colouvos, ghemuit in scaunul lui, urmarea cu privirea miscarile fratelui sau.

Cand Nick apuca arma, George striga dintr-o data, rugator, in greceste:

"Adelphi, mou. oyi!"

Rugamintea "Fratele meu. nu!" a ramas nebagata in seama.

Nick Colouvos, inclinat acum spre razbunare, asa cum Frankie Yale il indemnase sa fie, atinti revolverul de calibrul 45 catre tampla transpirata a fratelui sau.

George se ruga din nou. "Te rog, Nick. Nu m-am putut stapani. Sunt un om bolnav."

Nick il privi pe George si striga: "Mi-e rusine si ma simt umilit ca am un astfel de frate. Daca Tata ar trai, te-ar ucide el insusi. Dar cum nu mai traieste, am s-o fac eu."

Sufrageria cazu intr-o tacere sinistra, sparta doar de respiratia grea a barbatului condamnat, si apoi doar de cele doua scurte bubuituri pe care Nick le trase in capul fratelui sau.

Doua gauri se deschisera in tampla lui George Colouvos, si din ele sangele izbucni in valuri.

Maria Colouvos tipa isteric atunci cand cumnatul ei se prabusi pe masa, cu capul cazandu-i in baclava.

In vreme ce ecourile bubuiturilor persistau, Yale se misca repede.

"Bine, Nick, apuca-l de picioare si ajuta-ma sa pun cadavrul pe dusumeaua bucatariei", il instrui el. "Nu vreau sa ramana sange pe covorul de aici."

Tinand trunchiul inert al lui George de subsuori, Frankie il ridica pe mort din scaun, in vreme ce Nick ridica picioarele fratelui sau de pe podea. Au dus trupul lui George in bucatarie si l-au asezat pe linoleu-mul de pe care mama Olympiei s-a straduit dupa aceea sa indeparteze sangele care se prelingea inca din cele doua rani de la cap.

In acea noapte, in jurul orei noua, cum s-a lasat intunericul, Yale si Colouvos au carat cadavrul invelit intr-o patura in strada, l-au indesat in portbagajul limuzinei lui Colouvos si s-au indreptat spre feribotul de New Jersey.

Destinatia lor fusese deja trecuta pe harta stapanirii Mafiei: un depozit ilegal, napadit de buruieni, din Lyndenhurst, aproape de Passaic River. Au imprastiat var nestins peste cadavru. In numai cateva zile, carnea si oasele s-au dezintegrat total.

Au condus spre casa in tacere si n-au mai luat legatura unul cu celalalt vreme de o saptamana, cand Nick i-a telefonat lui Frankie.

"Bunul meu prieten", a spus el. "Vreau sa-ti spun cat de mult s-a imbunatatit starea fiicei mele. Vorbeste din nou si zambeste asa cum facea inainte. Si mananca din nou. Si, cel mai important, nu mai are cosmaruri."

Vocea lui Nick s-a oprit pentru o clipa, in vreme ce Yale asculta. In cele din urma, tatal Olympiei vorbi din nou:

"Frankie, vreau sa-ti multumesc. Stiu ca ai facut totul din dragoste pentru copii si pentru ca urasti sa-i vezi raniti in vreun fel.

Esti un om deosebit si, datorita acestui lucru, sunt mandru sa te nu-mesc prietenul meu".

Yale i-a multumit lui Colouvos pentru aceste sentimente, apoi a adaugat el insusi cateva cuvinte:

"Nick, stiu ca esti sincer in ceea ce tocmai ai spus, si crezi in fiecare cuvant. Si pentru ca tu si cu mine suntem atat de buni prieteni, vreau sa-ti dau un mic sfat: sa nu-l uiti niciodata. Noi nu ucidem decat daca trebuie. Iar ei mor, dar numai pentru ca o merita. Iar fratele tau - Amorte. a meritat-o cu adevarat!"