Identitatea romilor. Construct istoric si mediatic

Introducere

Cu toate ca în prezent vorbim tot mai mult de o "Uniune Europeana", cu toate ca ne pregatim sa fim cetatenii unui continent, totusi, dupa 1960 asistam la o crestere spectaculoasa a numarului grupurilor etnice (etnoculturale) care au început sa se mobilizeze pentru a obtine recunoasterea drepturilor lor. Conflictele etnice au schimbat fata Europei la sfârsitul secolului XX, si nici acum nu putem spune ca nu mai pot aparea surprize. Diferentele noi - ceilalti sunt prezente în discursurile politice (mai ales cele electorale) pentru ca ramân o moneda forte în ceea ce priveste mobilizarea populatiei în situatii de criza si nu numai (cazul Austriei).

Termenul "etnic" provine din grecescul "ethnos" si se referea la o gama întreaga de situatii în care un colectiv de oameni traiesc & 555q1612f #351;i actioneaza înpreuna, fiind tradus astazi prin conceptul de "popor". Folosirea lui a atins apogeul în secolul XX, urmându-ne neobosit în istorie. Nu cred ca este corect sa ne exprimam ca "noi înca mai vorbim despre etnicitate" tocmai pentru ca astfel stabilim o limita temporala, care ne semnaleaza ca fenomenul în cauza, "etnicitatea" este în curs de disparitie.

Situatia actuala este întradevar schimbata fata de cea de acum câteva secole. Au disparut metodele brutale de înfierare, masacrare acelor care nu ne seamana în modul de a merge, a vedea lumea, a se înfatisa privirii. Se încerca o trecere de la acele manifestari "barbare", pe care azi le condamnam la nivele cât mai înalte, continentale si globale, la acceptarea diferentelor, protejarea lor, si chiar considerarea acestora ca o resursa valoroasa, sau poate ca o posibila solutie în calea uniformizarii, "amenintarea" despre care se discuta atât.

Reglementarile internationale, ale Natiunilor Unite si cele ale Uniunii Europene, încep sa fie aplicate la nivelul din ce în ce mai multor state, se încearca schimbarea mentalitatilor, programatic, clar si raspicat tocmai pentru a oferi o sansa celor diferiti. Se face apel la reglementarile legale tocmai pentru a schimba comportamentele, atitudinile, opiniile, sperând - toate acestea pentru a putea accepta diferentele. Acceptarea diversitatii, a faptului ca celalalt este si poate deveni vecinul, prietenul, partenerul de viata, colegul nostru de munca începe sa devina o valoare sociala pentru multi indivizi.

În cadrul unui asemenea context se discuta la nivelul Uniunii Europene, la nivel mondial, despre "problematica romilor". Se pare ca în limba româna se formuleaza din start categoria discriminatorie - problema - cu semnificatiile pe care le presupune acest cuvânt. Chiar si utilizarea termenului de "situatie" lânga denominatia (denumirea) de "tigan", des folosita, fiind asociata constant cu comportamente deviante, nu poate schimba în bine categorizarea temei. Deci, discriminarea apare nestingherita înca de la început.

Se discuta în mediul academic despre romi, despre obiceiurile si traditiile lor, despre modul în care au rezistat încercarilor istorice. Se descopera, în interiorul societatii, comunitati si indivizi, care au existat si pâna acum, dar care au fost tratati "de când e lumea si pamântul" în acelasi fel: sclavi, marginalizati, discriminati, criminali, hoti, murdari, lenesi. Numeroase exemple pot fi aduse. În ciuda tuturor acestor vicisitudini, romii exista, îsi pastreaza, în mare parte, obiceiurile, traditiile si modul de raportare la lume, iar acum încearca sa îsi faca loc în societate, ca egali.

Istoric

Romii sau rromii (termenul din grecescul "rhomaios", fiind denumiti astfel locuitorii Imperiului Roman de Rasarit, iar dupa crestinare, pâna la prabusirea Imperiului, crestinii Bizantului), alaturi de "sinti" (rromii din spatiul germanic) si "kale" (rromii din spatiul hispanic, gitanii) sunt o comunitate etnica transfrontaliera, având limba si cultura comuna. Multi dintre ei traiesc în Balcani si în Europe de Est, cel mai numeros grup fiind în România, dar sunt raspânditi si în tarile Europei de Vest, precum si în Africa si America.

Conform recensamântului din ianuarie 1992[i] (Populatie. Structura Demografica) în România traiesc 409.723 romi, reprezentând 1.8% din populatia României, situând aceasta minoritate pe locul doi, dupa minoritatea maghiara, în ceea ce priveste numarul de indivizi. Aceasta cifra a fost contestata, fara a se putea aduce reprosuri tehnice recensamântului, tocmai pentru faptul ca problema se situa la nivelul fiecarui individ recenzat, care avea dreptul sa îsi declare apartenenta etnica. În aceste conditii, multi romi s-au declarat români, maghiari, turci, etc., fapt ce a denaturat rezultatele. În acelasi an (1992), sub auspiciile Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, Elena Zamfir si Catalin Zamfir[ii] (1993) au organizat si condus o cercetare la nivel national vizând comunitatile de romi, încercând sa obtina cu aceasta ocazie o cifra estimativa a acestei populatii. S-a luat în considerare, pe lânga autoidentificare (declaratia subiectului referitoare la propria apartenenta etnica), si posibilitatea heteroidentificarii (procesul de identificare de catre ceilalti a apartenentei etnice a respondentului), ajungându-se în final la o cifra estimativa de 1.010.000, ceea ce reprezenta 4,6% din populatia României la acel moment. sase ani mai târziu, o cercetare similara desfasurata de catre acelasi institut ajunge, folosindu-se în parte de aceeasi metodologie, la o cifra estimativa de 1.580.000, ceea ce reprezenta 6,6% din totalul populatiei României (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii 2001)[iii]. Liderii romi avanseaza cifre mult mai mari, cuprinse între 2 si 5 milioane, dar, în opinia cercetatorilor din acest domeniu, acestea par exagerate.

Situatia romilor în România nu este dintre cele mai bune. În ciuda faptului ca sunt a doua minoritate nationala, putine se stiu si înca mai putine se cunosc la nivel de masa despre cultura si traditiile comunitatilor de romi care traiesc pe aceste meleaguri de câteva sute de ani. Cu toate ca nu exista surse documentare sigure despre modul în care au ajuns în aceasta parte a Europei, se poate deduce, dupa unul din documentele vremii - datat 1387, semnat de Mircea cel Batrân - ca romii au ajuns în Valahia cu cel putin un secol înainte de acea data. Un alt document, datat 1385, mentioneaza, sub forma unei note de receptie, ca "40 de familii de tigani sclavi" au fost oferiti ca dar (Hancock, 1999).

Problema sclaviei romilor pe teritoriul României si Bulgariei este complexa si nu este clarificata întru totul. Unii autori, Jirechek, Potra si Chelcea (apud Hancock, 1999) au sugerat nu numai faptul ca sclavia era o conditie inerenta acestei populatii (care avea un statut de paria în cadrul castei Sudra din India), dar si ca membrii ei au fost sclavi înca de când au fost adusi în Europa de Sud-Est de catre tatarii care i-au cucerit. Altii sustin (Soulins si Gheorghe apud Hancock, 1999) faptul ca ei au fost obligati sa se vânda ca sclavi pentru a-si plati datoriile. Dupa cum mentioneaza N. Gheorghe (apud Hancock, 1999), primii romi care au ajuns în principatele române au fost liberi si au gasit o nisa economica favorabila mestesugurilor pe care le adusesera cu ei din India sau pe care le învatasera în periplul lor prin Imperiul Bizantin: prelucrarea metalelor, prelucrarea lemnului si divertisment. Dar, datorita efectelor devastatoare ale cruciadelor ce avusesera loc în secolele precedente, societatea valaha a acelor vremuri era înapoiata din punct de vedere tehnologic, fiind centrata aproape exclusiv pe agricultura. În momentul în care economia a început sa se transforme si sa se îndrepte spre satisfacerea cerintelor pietei, ea a depins din ce în ce mai mult de aceste mestesuguri.

Nicolae Gheorghe avanseaza ideea conform careia sclavia a fost rezultatul cresterii masurilor stringente luate de catre proprietarii de pamânturi, de curtile domnesti si de manastiri pentru a preveni ca forta de munca, pe care o constituia populatie roma, sa paraseasca principatele. Exodul acestei populatii, în cautarea libertatii, din principatele române s-a datorat nevoii de a scapa de pretentiile, mai apasatoare ca niciodata, ale domnitorilor români (N. Gheorghe apud Hancock, 2000). Tratamentul aplicat romilor în perioada sclaviei era extrem de dur. Aveau mai putine drepturi decât un iobag din nastere - latifundiarii putând sa îi vânda si sa îi ofere ca dar (Kenrick, 1998). În codul civil era stipulat faptul ca romii veniti din afara granitelor sunt proprietatea statului; în plus, fiecare copil rom nascut între granitele principatelor devenea implicit sclav (Liegeois, 1968). Codul lui Basil, Lupul Moldovei, datat 1654, contine referinte cu privire la tratamentele si pedepsele la care erau supusi sclavii.

În Evul Mediu, schimbarile sociale survenite au influentat tratamentul aplicat romilor si celorlalte popoare din regiune. Legile votate în acea perioada faceau sclavia si mai neînduplecata; pedeapsa cu moartea fiind tot mai des întâlnita. Furtul era crunt pedepsit si, conform unei legi din 1652, "un sclav care viola o femeie trebuia condamnat sa fie ars de viu" (Crowe, 1995). Legislatia era astfel conceputa încât sa previna comertul ilegal cu sclavi, cei de etnie roma fiind valorosi datorita faptului ca stapâneau mestesugul prelucrarii lemnului (Crowe, 1991).

Pâna în sec. XVI, termenii de "rob" si "tigan" erau sinonimi cu "sclav", desi ultimul a fost la origine un etnonim neutru aplicat de europeni primilor indivizi de etnie roma.

La începutul secolului XIX s-a înregistrat o schimbare de atitudine. Noi idei se vehiculau în întreaga Europa. Printre acestea a fost si cea care sustinea ca sclavia este un act de barbarism si ca trebuia stopata. Pe la mijlocul secolului, în 1842, câtiva proprietari de sclavi din Moldova au dat un exemplu, eliberându-i pe acestia (Helsinki Watch, 1991). Dar doar în 1864 a avut loc eliberarea complet legala, când domnitorul Ioan Cuza, conducatorul celor doua principate unite (Moldova si Ţara Româneasca), i-a eliberat pe romi, dându-le dreptul sa locuiasca în zonele în care lucrasera pâna atunci. Se estimeaza ca la vremea respectiva existau aproximativ 600.000 de sclavi (Hancock, 2000).

O data ce sclavia a fost abolita, multi romi au parasit România pentru a se îndrepta spre vestul Europei sau spre America de Nord. Cei care au ramas si-au dat seama curând ca situatia lor nu se îmbunatatise în mod simtitor - fusesera eliberati într-adevar, dar nu li se daduse nici o bucata de pamânt. Lipsa resurselor precum si a unei elite care sa aduca în atentia factorilor de putere si a opiniei publice interesele acestei etnii s-a soldat cu neicluderea acestora în cadrul politicilor publice. Aceasta situatie, precum si marginalizarea, excluderea si izolarea comunitatilor la periferia localitatilor, au determinat cresterea decalajului socio-cultural, dar si material, rezultând mentinerea conditiei lor de saracie si discriminare.

Primul razboi mondial si tratatele de pace încheiate postbelic au dus la cresterea populatiei minoritare din România cu peste 18%, fapt ce a necesitat adoptarea unei atitudini de respectare într-o oarecare masura a drepturilor si libertatilor cetatenilor de alte etnii. În 1933 a fost fondata Societatea Generala a Romilor, în Bucuresti, urmând ca în acelasi an sa ia nastere un ziar, Glasul Romilor, ce avea sa apara timp de sase ani. Ulterior au aparut si alte ziare, precum si alte organizatii. În 1934 s-a tinut o conferinta pentru a înfiinta Uniunea Generala a Romilor din România. Pâna în 1939 aceasta a încercat sa promoveze drepturi egale pentru romii de nationalitate româna, dar amploarea fascismului si consecintele razboiului au pus capat acestei lupte (Kenrick, 1998).

Cu toate acestea, situatia economica a României de la acea data nu era dintre cele mai bune, iar nevoii de a gasi un tap ispasitor i s-a raspuns repede - romii constituiau cel mai bun material pentru a putea construi o asemenea imagine. Politicile antiminoritare si obiectivele clare de a româniza aceasta populatie nu au facut decât sa înrautateasca din ce în ce mai mult situatia acestei etnii.

A urmat perioada celui de al doilea razboi mondial, soldata cu mari pierderi în rândul populatiei de etnie roma. În România, guvernul pro-nazist al maresalului Ion Antonescu s-a manifestat vehement împotriva minoritatilor si mai ales împotriva romilor. A început deportarea în masa a acestora din urma, mai ales a romilor nomazi despre care se credea în primul rând ca sunt criminali. În acest context, în 1942, un numar mare de romi au fost trimisi în Transnistria, teritoriu capturat de la Uniunea Sovietica (Kenrick, 1998). Comisia româna pentru crime de razboi a recunoscut oficial ca 36.000 de rromi au decedat în Transnistria, dar, dupa cum mentioneaza Vasile Ionescu, alte estimari propun o cifra mult mai mare.

În timpul regimului comunist, mai ales în anii '60, nationalismul a devenit o unealta ideologica primordiala, fiind folosit ca strategie de contraatac împotriva politicii de la Kremlin, dar si ca o dovada a independentei acestui regim. Romii erau considerati elemente straine ce trebuiau românizate, cultura lor fiind considerata a subdezvoltarii si a saraciei (Pons, 1999). Din aceasta cauza trebuia sa se faca ceva pentru a distruge cultura specifica romilor, precum si modul lor de viata distinct - cel mai important element care i-a caracterizat de-a lungul secolelor. Eliminând din discursurile sale orice referire la comunitatile rome din România, statul nega de fapt specificul acestora. Conform principiilor regimului comunist, ocupatiile "private" trebuiau sa dispara. Ca urmare, toate fabricile particulare ce aveau proprietari privati au fost confiscate de stat, acelasi tratament fiind aplicat tuturor materialelor si uneltelor folosite de romi în ocupatiile lor traditionale (prelucrarea metalelor, a lemnului, confectionarea bijuteriilor), mai ales aurul folosit pentru bijuterii. Concomitent , acestia erau integrati în activitatile agricole efectuate în cadrul cooperativelor agricole de productie. Cei care erau priceputi la prelucrarea metalelor, erau recrutati de cooperativele metalurgice. Pâna la caderea comunismului, 48-50% dintre romii apti de munca lucrau în agricultura (nu aveau voie sa faca comert). Cei care au continuat sa practice mestesugurile traditionale nu erau considerati muncitori autentici. Legea i-a proscris, considerându-i "paraziti sociali", fapt pentru care erau expusi unui risc ridicat de a fi pedepsiti (închisi sau dusi cu forta la munca) (Pons, 1999).

La începutul anilor '60, regimul comunist, pentru a asimila populatia roma, a abordat o serie de politici cu privire la acestia - cum ar fi stabilirea fortata în localitati, urmata de ignorarea existentei lor. Spre deosebire de maghiari si de germani, ei nu aveau dreptul de a fi reprezentati ca minoritate etnica, nu erau liberi sa-si promoveze traditiile culturale. Socialismul sau comunismul a distrus multe din ocupatiile lor traditionale si din elementele specifice modului lor de viata, iar romii au început sa se integreze în stilul de viata care le-a fost impus. În timpul comunismului, romii, ca si ceilalti români, primeau locuri de munca în fermele de stat si în fabrici. Chiar daca multe din rezultate au fost obtinute ca urmare a unui tratament coercitiv, multe familii au beneficiat de o oarecare securitate economica si sociala ca urmare a acestor politici de sedentarizare si de munca fortata. În acest mod, ei aveau posibilitatea de a-si întretine familiile (fiind obligati sa lucreze), având în acelasi timp asigurata o locuinta (Pons, 1999).

În 1977, când cultul personalitatii lui Ceausescu se afla în plina dezvoltare, s-a initiat un nou program de asimilare, dar care nu a fost facut public. Romii care au continuat sa practice ocupatiile lor traditionale, au fost fortati sa se întoarca la locurile de munca din fabrici sau de pe santiere. Unii au continuat sa practice mestesugurile traditionale, mai ales pe cele discrete, mai greu de verificat de catre regimul comunist, cum erau cele de comercianti, spoitori, caldarari. Romii erau de asemenea "beneficiarii" politicilor de sistematizare fortata a teritoriului, cartierele în care locuiau fiind distruse. Astfel erau nevoiti sa se mute în cladiri noi, care nu erau neaparat mai bune, dar unde trebuiau sa se acomodeze cu anumite conditii de trai diferite de ale lor. De asemenea "au beneficiat" si de pactul dintre România si fosta Republica Federala Germana. Începând cu anii '80, germanii puteau emigra în Republica Federala Germana daca statul german platea o taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, întelegere cunoscuta sub numele de "vânzarea sasilor". Statul a confiscat casele sasilor si i-a fortat pe romi sa se mute în ele (Pons, 1999; Zamfir, Zamfir, 1993).

În ultimii zece ani ai regimului comunist, dezorganizarea sociala si crizele economice au oprit procesul "modernizarii" (statul le asigura locuinte, locuri de munca, iar copiilor le oferea oportunitati de a frecventa scoala) si asimilarii populatiei roma. Astfel s-a ajuns din nou la strategiile traditionale (vietuirea la marginea societatii în conditii de saracie si izolare), de adaptare la situatiile dificile datorate noului context. Deoarece multi romi si-au pierdut slujbele si odata cu ele avantajele pe care le aveau în calitate de angajati (cum ar fi alocatiile copiilor, dreptul de pensionare sau dreptul de a avea o casa), unii dintre ei s-au îndreptat spre activitati ilicite, ceea ce a dus din nou la marginalizare, delincventa si saracie. Acest lucru a justificat stereotipurile negative despre romi si a sporit atitudinile ostile ale majoritatii populatiei (Zamfir, Zamfir, 1993).

Executia lui Ceausescu în 1989 a adus speranta pentru cetatenii României, dar, ca si în cazul abolirii sclaviei, romii si-au dat seama ca situatia lor nu s-a îmbunatatit prea mult sau chiar deloc si ca, în multe cazuri, chiar s-a înrautatit. Ei au fost cei mai afectati de tranzitia la o economie de piata (Pons, 1999).

În prezent, legile din România le permit sa îsi formeze asociatii, partide, sa aiba reprezentant în parlament si sa publice ziare, dar, în acelasi timp, ei sunt din nou tapii ispasitori, într-o perioada în care tara se lupta cu procesul de tranzitie. Actele de violenta colectiva împotriva romilor, care nu caracterizau România comunista, au devenit mult mai larg raspândite, fiind chiar tolerate.

În timpul scurs de la revolutie si pâna în prezent, gradul discriminarii populatiei roma s-a accentuat tot mai mult, în numeroase ocazii ajungându-se pâna la violenta fizica din partea comunitatii. Li s-au ars casele pâna la temelii, dupa care au fost fortati sa paraseasca satele în care locuiau, unele atacuri soldându-se chiar si cu morti în rândurile romilor (Szente, 1996). Centrul European pentru Drepturile Romilor a facut în 1996 o cercetare menita sa identifice faptele ce au avut loc în România, descoperind ca acest model se afla într-un proces de schimbare si ca raidurile politiei în comunitatile de romi înlocuiau, treptat, actele de violenta comise de comunitati împotriva romilor. Scaderea numarului actelor de violenta îndreptate împotriva maselor a lasat multe cazuri nerezolvate în care faptasii de alta etnie decât roma înca nu au fost adusi în fata Justitiei. Din pacate, cei care au comis acte incriminatorii împotriva romilor sunt foarte rar trasi la raspundere .

Problema rasismului în societatea româneasca nu poate fi minimalizata tocmai pentru ca exista numeroase cazuri recente de violenta comunitara, prin care comunitatile de romi au fost victimele unui numar considerabil de incidente, în care unii si-au pierdut vietile, în vreme ce casele multora au fost incendiate[iv]. Doar în câteva cazuri din cele amintite s-au emis acuzatii, fiind adusi în instanta doar unii dintre cei despre care se credea ca au fost implicati, putini dintre ei fiind si condamnati (Hadareni, Valea Larga, Virghis. Turulung, Casinul Nou, Cuza Voda, Mihail Kogalniceanu, Bolintinu Deal, Bolintinu Vale, Ogrezeni, Plaiesii de Sus, Valenii Lapusului, Carpinis.). Raportarea populatiei majoritare române, dar si a maghiarilor la romi indica un grad de intoleranta semnificativ. Astfel, la întrebarile puse în cadrul Barometrelor de Opinie Publica (mai si noiembrie 2001) daca "v-ar deranja sa aveti vecini rromi/tigani?" 45% si respectiv 42% dintre subiecti au raspuns pozitiv. Cu toate ca aceasta întrebare, dupa cum remarca Cristian Pîrvulescu (Barometrul de Opinie Publica, Noiembrie 2001), nu este suficienta pentru a fi considerata în sine un indicator al rasismului, permite totusi conturarea unor ipoteze referitoare la relatiile dintre ceilalti (români, maghiari, .) si romi. Diferentele culturale, sociale si stilul de viata pot explica atitudinea antiroma din cadrul societatii românesti.

Construirea identitatii

Identitatea etnica roma nu este o constructie recenta tocmai pentru ca sentimentul diferentei a existat în cadrul acestor comunitati înca din timpul primelor migratii. Acesta se datoreaza caracteristicilor culturale specifice, dar si marginalizarii, discriminarii si opresiunii la care au fost supusi. Datorita acestora, romii si-au dezvoltat propriile lor strategii de supravietuire, care îi fac diferiti fata de indivizii de alta etnie. Experienta Porrajamos-ului - echivalentul Holocaustului în limba romani - a conferit romilor sensul apartenentei la aceeasi comunitate, indiferent unde traiesc.

O alta reactie la experientele prin care au trecut este mentinerea separarii, din interiorul comunitatii, fata de societatea în care traiesc, prin divizarea lumii în "gadjo" si romi, dar si prin respectarea si mentinerea regulilor familiei si a neamului. Astfel exista o distinctie clara între romi si "gadje", ceea ce îi determina pe multi romi la o atitudine de izolare sociala, tocmai pentru ca aceasta diferenta nu este respectata. La aceasta se adauga traditiile culturale (ritualul puritatii) greu de reconciliat cu caracteristicile culturale vestice, precum si lipsa de încredere pe care o simt romii fata de gadje. Se poate afirma ca identitatea roma s-a format datorita traditiilor culturale, dar si datorita factorilor externi ca discriminarea si marginalizarea. (Hancock, 1999)

În istoria europeana a ultimilor doua sute de ani a avut loc procesul de construire a natiunilor si formarea statelor nationale. Ideea de unitate statala este în momentul de fata pusa în practica prin diferite mijloace, dintre care cea a unitatii si omogenitatii culturale a fost folosita de catre elitele politice pentru a obtine subordonarea grupurilor sociale, mai ales ale celor prezentate ca marginale social si înapoiate cultural. Prin procesul de omogenizare, culturile locale si regionale sunt incluse în "cultura nationala", trasându-se astfel granitele simbolice în opozitie si chiar competitie violenta cu "ceilalti, strainii" aflati în interiorul sau exteriorul granitelor. Limba, religia, traditiile folclorice, obiceiurile, etc. au devenit întruchiparile (simbolurile, bornele) culturii nationale, ajungând sa defineasca o mare comunitate de indivizi. Comunitatile rurale au oferit de cele mai multe ori sursa ritualurilor si artefactelor, utilizate de catre elita intelectuala urbana pentru construirea ideii de natiune.

Procesul constituirii statului si a natiunii, precum si continua consolidare prin artefactele culturale, îsi are propriile ritualuri, adesea sustinute financiar si prin politici publice de catre masinaria de stat. Avem parte de spectacole folclorice, festivaluri, expozitii, zile nationale, arborarea însemnelor nationale, acest gen de manifestari culturale jucând un rol important în procesul dezvoltarii si exprimarii statelor Europei Centrale si de Est unde nationalismul a fost si este o forta motrice în formarea si legitimizarea statelor nationale, care au tendinta de a deveni state etnice, în ciuda eforturilor depuse pentru integrarea în Uniunea Europeana (cazurile tarilor din fost Iugoslavie). Comunicarea de masa a facut ca acest proces de impregnare cu artefactele culturii dominante (asimilare culturala) sa fie mai penetrant si spectaculos, tocmai prin vehicularea si "descoperirea" traditiilor demult disparute.

Acei indivizi si acele grupuri care nu reusesc în crearea propriului stat national si care sunt încorporati în statele-natiune ale altora devin "etnici" sau "minoritati nationale" (însa doar cei care reusesc sa obtina un astfel de statut îsi pot asigura, în acest moment, o anumita vizibilitate publica a problemelor cu care se confrunta). Aceste grupuri etnice se lupta pentru obtinerea drepturilor lor, a apararii libertatilor si drepturilor umane în termenii caracteristicilor culturale distinctive, devenind astfel "culturi etnice". Utilizeaza aceleasi metode si procedee (festivaluri, scoli si publicatii în limba materna, expozitii, .) pentru a-si afirma si prezerva specificul lor cultural, fiind în competitie cu grupul majoritar dominant în ceea ce priveste resursele alocate de catre stat pentru acest gen de activitati.

În cadrul acestui proces romii încep sa îsi manifeste afirmarea culturala, prin mobilizarea resurselor din cadrul comunitatilor, prin încurajarea si constituirea unei elite intelectuale si politice care sa participe activ în cadrul acestui proces de "etnogeneza", de construire a unei noi identitati etnice de grup rome, asa cum alte grupuri au facut-o în decursul secolului al XIX-lea (Gheorghe, N. 1997)[v]. N. Gheorghe sustine ca scopul prezent, mai ales în România, este acela de a ridica statutul de membru al comunitatii de la cel de "tigan" (termen ce are conotatii peiorative) la cel de "rom". Cu alte cuvinte, se încearca realizarea unei schimbari simbolice de la statutul de "sclav" la un status egal cu cel de cetatean într-un stat constitutional, cu dreptul de a se autoidentifica drept membru al minoritatii rome.

Diversitatea comunitatilor de romi este ilustrata chiar de ideile diferite în cea ce priveste modul în care identitatea etnica trebuie combinata cu procesul de construire a institutiilor politice democratice, dupa cum sustine Gheorghe[vi] (Gheorghe, N. 1997). Acelasi autor accentueaza faptul ca se poate vorbi despre romi ca despre un popor multicultural, cu diferite religii, locuind în zone diferite si dispersat în toata Europa, si nu numai, cu diferente în ceea ce priveste limba materna romani (fiind estimate între 13 si 30 de dialecte), precum si limbile oficiale ale statelor în care acestia sunt cetateni, etc. În acest caz, procesul de constructie a identitatii va avea de luat în considerare toate aceste diferente interne, la care se adauga diferentele introduse de culturile statelor gazda.

Ceea ce este comun si poate constitui elementul de unitate este faptul ca întotdeauna au fost priviti si tratati ca fiind niste "straini", (existând similaritati cu istoria evreilor), "intrusi" în propriile lor tari, aceasta perceptie bazându-se în general pe atitudinea fata de "rasa". Mass media îsi aduce aportul în a întari si sustine acest mod de raportare prin referirile frecvente la "colorati", "bruneti", cu modele comportamentale deviante.

Andrzej Mirga[vii], comenteaza faptul ca romi se confrunta în prezent cu câteva probleme de baza în ceea ce priveste mostenirea istorica si perspectivele de viitor, ambele fiind implicate în rata crescuta a somajului si în nivelul scazut de educatie. La acestea se adauga faptul ca, mai ales dupa 1989, romii au devenit principalii tapi ispasitori în multe din tarile Europei Centrale si de Est, creându-se noi bariere care trebuie depasite de ambele parti, romii si societatea în care acestia traiesc.

Primul punct ce trebuie subliniat se refera la istoria romilor si la realitatile vietii cotidiene, care pot fi considerate mai degraba ca fiind cazuri "deviante" în comparatie cu modelele istorice ce au format nationalismul cultural, dar care sunt si instrumentele politicilor culturale folosite de guvernele statelor natiune si de elitele diferitelor minoritati nationale.

Gheorghe si Acton (Gheorghe si Acton, 1999) subliniaza acea "unicitate" si unitate a culturii ca o conditie esentiala pentru promovarea entitatilor si a politicilor culturale distincte în cadrul unor unitati teritorial-administrative delimitate, unicitate si unitate care nu pot fi regasite în cazul romilor. Acestia constituie o uriasa diaspora raspândita pe cinci continente, facând parte dint-o multitudine de state, lipsita de un teritoriu propriu. Populatia de romi este formata din diferitele grupuri care vorbesc diferite dialecte ale limbii romani (ca limba orala) si diferite limbi ale statelor în care traiesc, având diferite religii, dar mentinând granitele culturale dintre ei si ceilalti, chiar si în ceea ce priveste variatele grupuri de romi.

Nationalismul si etnicitatea au fot definite în foarte multe si diferite moduri. Definitiile acestora pot fi împartite în trei categorii. Prima cuprinde acele delimitari care prezinta nationalismul si etnicitatea ca referindu-se la idei, sentimente si actiuni (fiind deci un efort depus de catre intelectuali) si de sursele folosite de catre istorici (carti, eseuri si alte publicatii). O a doua categorie cuprinde întelegerea celor doua concepte ca fiind seturi de sentimente, atitudini, valori (constiinta) care caracterizeaza o anumita cultura, punându-se accent pe dezvoltarea limbii si a modurilor de viata comune, ca religia sau arta. În al treilea rând nationalismul este prezentat ca o miscare care are scopul de a sustine interesele nationale si etnice într-un mod sau altul, orientata fiind pe actiunile si conflictele politice. Nici una dintre aceste categorii nu acopera în întregime dimensiunea conceptelor, dar atrag atentia asupra faptului ca abordarea lor trebuie facuta având în vedere existenta autonoma a fiecarui subiect semnalat si care necesita o anumita atentie.

Literatura de specialitate, mai ales psiho-sociologia, afirma ca mecanismele de formare a identitati etnice pot fi împartite în doua categorii: auto-identificarea sau identificarea interna (auto-categorizarea) si categorizarea externa, tocmai pentru ca nu întotdeauna oamenii sunt în pozitia de a alege cine sunt sau ce înseamna identitatea lor în termenii consecintelor sociale. Diferentierile în ceea ce priveste puterea si cine o detine sunt foarte importante aici. Aceste doua procese opereaza diferit la nivelul individului, la cel al interactiunilor acestuia cu ceilalti indivizi, dar si la nivelul institutiilor. (Jenkins, 1997)

Identitatile sunt întotdeauna construite de catre indivizi si de catre organizatii si grupuri sociale, dar si de interactiunile dintre indivizi si grupurile sociale. Identitatile individuale sunt vazute de catre unii dintre teoreticieni ca fiind o "potrivire" care se stabileste între indivizi (sau grupuri) si mediul lor social. Câteodata grupurile si indivizii încearca sa se schimbe (sa schimbe modul în care se vad pe sine, identitatile lor, modul în care se comporta) constient, dar de cele mai multe ori identitatea este construita si modificata inconstient în cadrul procesului de crestere si maturizare (socializarea primara si secundara), dar si în cadrul interactiunilor de "a da si a primi" desfasurate în cadrul propriului grup si în relatiile dintre grupuri. În contextul social, noile miscari sunt îndeosebi interesate de identitatea si problemele legate de stilul de viata, încercând sa se foloseasca de noile tehnici de prezentare (printre care un loc important îl ocupa mass media) pentru a promova adoptarea noilor sau mentinerea vechilor identitati (Giddens, 2000).

Deoarece reactiile împotriva romilor sunt atât de adânc înradacinate în culturaeuropeana, ele fiind puse sub semnul întrebarii doar în ultimul timp, acestea ramân înca parte a "codurilor culturale" ale majoritatii populatiei. Literatura despre romi cuprinde titluri ca "Ţigancusa de la iatac", "Vinul de viata lunga", "Groapa", "Sonata pentru acordeon" si "Amantul colivaresei", în care sunt exploatate modelele vechi, cristalizate în special în perioada iluminista, în care romii apar ca fiinte irationale, pasionale, seducatoare, fiinte agresive si de temut prin devianta lor de la normele sociale. Pe de alta parte "Ţiganul a carat si cara sacul spaimelor noastre ancestrale, ale "gurii de întuneric" din grota colcaitoare, platind - într-un soi de jertfa eufemizata - în caz de seceta, mana viei, vitelor, ciuma, feudalism, comunism, tranzitie etc." (Ionescu Vasile, 2001)

Ramân înca multe stereotipuri negative care pot avea efecte în ceea ce priveste dezvoltarea unei identitati etnice normale, valorizata pozitiv, care sa determine la nivelul individului sentimente de mândrie si atasament pentru modelul sau identitar. Acestea constituie o amenintare atâta timp cât identitatea etnica roma este cel mai frecvent definita si prezentata de catre membrii culturii dominante. Majoritarii se folosesc de mijloacele moderne de comunicare de masa pentru a transmite si reproduce definitii care neaga elementele reale ale identitatii etnice rome, constituind în acest fel o alta modalitate de oprimare si discriminare, care poate avea efecte asupra procesului de auto-identificare cu comunitatea roma.

Mass media si efectele sale[viii]

Mass-media este o sursa activa de stereotipuri anti-roma. O serie de titluri aparute în doua dintre ziarele nationale în perioada mai-iulie 1998, demonstreaza foarte clar aceasta atitudine. "O lichidare de conturi sângeroasa între doi tigani" (Adevarul, 20 mai 1998), "Procesul lui Fane Capatâna - Confruntare între mafiile tiganesti" (Adevarul, 24 iunie 1998), "Ţiganii din Cazanesti se bat pentru aluminiul furat" (Adevarul, 13 iulie 1998), "Luptele dintre mafiile tiganesti iau o pauza - Vinovatii "asaltului de la Straulesti" au fost arestati" (Ziua, 14 iulie 1998), "Doua cete de tigani înarmati cu bâte de baseball s-au batut în zona strandului Tineretului" (Ziua, 29 iulie 1998). Departe de a fi integrati, marea majoritate a romilor din România sunt considerati paria societatii. Stereotipurile abunda, iar mass media nu face nimic pentru a stavili actele de discriminare.

[ix]) sunt prezentate discriminator. Monitorizarile, începând cu anul 1991, urmaresc sa ofere o diagnosticare a modului în care este prezentata minoritate roma în media româneasca.

Analiza[x] facuta pe relatarile în presa ale conflictelor dintre romi si membrii comunitatilor majoritare semnaleaza faptul ca romii sunt prezentati prin atribute negative, în timp ce actiunile celorlalti, dintre cei implicati în conflicte, sunt categorizate în termeni pozitivi. La primele incidente (conflicte violente) accentul a fost pus pe proasta functionare a sistemului de justitie care a esuat în a pedepsi pretinsul comportament criminal al romilor, precum si pe inabilitatea societatii de a îi asimila pe acestia. În cazul incidentelor mai recente comportamentul romilor a fost considerat ca fiind "ilegal", dar societatea nu a mai fost considerata ca fiind responsabila pentru incidente, ci romii însisi erau vazuti ca fiind cauza tuturor problemelor, precum si a lipsei de integrare în societate datorita atitudinii lor de "complacere" în aceasta stare.

O alta observatie a aceluiasi studiu accentueaza faptul ca ziaristii foloseau un jargon al politiei, adesea reproducând textual termenii prezenti în informarile de presa ale inspectorilor de politie - "tigan, fara ocupatie", "cu sau fara antecedente penale", "cu sau fara domiciliu stabil", "criminal cunoscut",.

[xi], tot pe presa scrisa, realizata în perioada februarie-august 2000 pe 5 cotidiane nationale si unul local (din Bucuresti) gaseste ca din totalul de 343 articole analizate, în 184 (41,35%) apare explicit referirea la actorul "rom", în celelalte facându-se doar referiri indirecte la aceasta etnie. În ceea ce priveste tipul evenimentelor relatate, predominante sunt cele conflictuale 57,14% fata de cele neconflictuale 42,86%, aceste evenimente conflictuale fiind de natura criminala în 31,46% (din cazuri) si economica 17,65%. Referitor la tipul de actiune exercitata de catre romi, majoritatea sunt negative (71%), doar 29% fiind pozitive. Atitudinea articolelor fata de indivizi apartinând grupului etnic rom este negativa în 31,78% din totalul referirilor, atitudinea pozitiva fiind întâlnita doar în proportie de 2,04% din cazuri. În cadrul articolelor analizate au fost studiate 14 stereotipuri dintre care 11 au conotatie negativa, cele mai frecvente fiind: "tigani infractori"-33,33%, "tigani violenti"-38,38%.

Se remarca astfel ca ziarele practica în mare parte un discurs impregnat de atitudinea negativa fata de romi, prezentând tendentios actiunile acestei etnii precum si diferitele evenimente în care este implicata, accentuând partea negativa si conflictuala, putând fi astfel considerate surse de stereotipuri. Din cuvintele prin care sunt identificati romii în articolele analizate iese în evidenta o trasatura dominanta a imaginii romilor asa cum este prezentata de ziare - agresivitatea.

Concluzii

"A îl judeca pe celalalt serveste, în principal, la a comunica cu el" (Bourhis, Leyens, 1997:122), depinde însa de efectele pe care aceasta definitie/judecata îl are asupra relatiei dintre eu/noi si celalalt/ceilalti.

Procesul de construire a identitatii celuilalt (diferitii, indivizii de lânga noi, grupurile sociale, .) se realizeaza în decursul vietii individului, pornind de la socializarea primara si trecând prin socializarea secundara. În tot acest rastimp, o viata de om, individul primeste si dobândeste, asimileaza si cauta informatii pentru a putea sa îsi modeleze (construiasca/deconstruiasca) categoriile sociale - primite sau dobândite. Aceste informatii îi sunt furnizate în cadrul relatiilor inter-umane (familie, grup de prieteni, vecini, etc.), de cultura în care exista (modelele culturale, istorie, literatura, arta, teatrul, etc.), de formele de comunicare în masa, individul construindu-si judecatile (categorizarile sociale) despre celalalt pe baza contactului direct cu acesta, si/sau prin ceea ce i-au furnizat indivizii din mediul lui social. În tot acest proces mass media îsi aduce aportul, într-o oarecare masura, variabila în functie de individ, la construirea/deconstruirea categoriilor sociale, a stereotipurilor pozitive si negative prin "intermediul" carora oamenii se raporteaza la lume si la celalalt.

În cazul populatiei de etnie roma mass media poate fi considerata culpabila de reproducerea si transmiterea prejudecatilor si stereotipiilor negative fata de acestia, întretinând o imagine peiorativa în rândul populatiei. Din pacate mass media din România contribuie prea putin la schimbarea acestei atitudini de respingere manifestata atât de români cât si de maghiari[xii] referitor la romi, ignorând semnalele de atentie aduse în vizorul public prin monitorizarile presei scrise, dar si a programelor de stiri efectuate începând cu 1991.