Identitatea romilor. Construct istoric si mediatic

Introducere

Cu toate ca īn prezent vorbim tot mai mult de o "Uniune Europeana", cu toate ca ne pregatim sa fim cetatenii unui continent, totusi, dupa 1960 asistam la o crestere spectaculoasa a numarului grupurilor etnice (etnoculturale) care au īnceput sa se mobilizeze pentru a obtine recunoasterea drepturilor lor. Conflictele etnice au schimbat fata Europei la sfārsitul secolului XX, si nici acum nu putem spune ca nu mai pot aparea surprize. Diferentele noi - ceilalti sunt prezente īn discursurile politice (mai ales cele electorale) pentru ca ramān o moneda forte īn ceea ce priveste mobilizarea populatiei īn situatii de criza si nu numai (cazul Austriei).

Termenul "etnic" provine din grecescul "ethnos" si se referea la o gama īntreaga de situatii īn care un colectiv de oameni traiesc & 555q1612f #351;i actioneaza īnpreuna, fiind tradus astazi prin conceptul de "popor". Folosirea lui a atins apogeul īn secolul XX, urmāndu-ne neobosit īn istorie. Nu cred ca este corect sa ne exprimam ca "noi īnca mai vorbim despre etnicitate" tocmai pentru ca astfel stabilim o limita temporala, care ne semnaleaza ca fenomenul īn cauza, "etnicitatea" este īn curs de disparitie.

Situatia actuala este īntradevar schimbata fata de cea de acum cāteva secole. Au disparut metodele brutale de īnfierare, masacrare acelor care nu ne seamana īn modul de a merge, a vedea lumea, a se īnfatisa privirii. Se īncerca o trecere de la acele manifestari "barbare", pe care azi le condamnam la nivele cāt mai īnalte, continentale si globale, la acceptarea diferentelor, protejarea lor, si chiar considerarea acestora ca o resursa valoroasa, sau poate ca o posibila solutie īn calea uniformizarii, "amenintarea" despre care se discuta atāt.

Reglementarile internationale, ale Natiunilor Unite si cele ale Uniunii Europene, īncep sa fie aplicate la nivelul din ce īn ce mai multor state, se īncearca schimbarea mentalitatilor, programatic, clar si raspicat tocmai pentru a oferi o sansa celor diferiti. Se face apel la reglementarile legale tocmai pentru a schimba comportamentele, atitudinile, opiniile, sperānd - toate acestea pentru a putea accepta diferentele. Acceptarea diversitatii, a faptului ca celalalt este si poate deveni vecinul, prietenul, partenerul de viata, colegul nostru de munca īncepe sa devina o valoare sociala pentru multi indivizi.

Īn cadrul unui asemenea context se discuta la nivelul Uniunii Europene, la nivel mondial, despre "problematica romilor". Se pare ca īn limba romāna se formuleaza din start categoria discriminatorie - problema - cu semnificatiile pe care le presupune acest cuvānt. Chiar si utilizarea termenului de "situatie" lānga denominatia (denumirea) de "tigan", des folosita, fiind asociata constant cu comportamente deviante, nu poate schimba īn bine categorizarea temei. Deci, discriminarea apare nestingherita īnca de la īnceput.

Se discuta īn mediul academic despre romi, despre obiceiurile si traditiile lor, despre modul īn care au rezistat īncercarilor istorice. Se descopera, īn interiorul societatii, comunitati si indivizi, care au existat si pāna acum, dar care au fost tratati "de cānd e lumea si pamāntul" īn acelasi fel: sclavi, marginalizati, discriminati, criminali, hoti, murdari, lenesi. Numeroase exemple pot fi aduse. Īn ciuda tuturor acestor vicisitudini, romii exista, īsi pastreaza, īn mare parte, obiceiurile, traditiile si modul de raportare la lume, iar acum īncearca sa īsi faca loc īn societate, ca egali.

Istoric

Romii sau rromii (termenul din grecescul "rhomaios", fiind denumiti astfel locuitorii Imperiului Roman de Rasarit, iar dupa crestinare, pāna la prabusirea Imperiului, crestinii Bizantului), alaturi de "sinti" (rromii din spatiul germanic) si "kale" (rromii din spatiul hispanic, gitanii) sunt o comunitate etnica transfrontaliera, avānd limba si cultura comuna. Multi dintre ei traiesc īn Balcani si īn Europe de Est, cel mai numeros grup fiind īn Romānia, dar sunt raspānditi si īn tarile Europei de Vest, precum si īn Africa si America.

Conform recensamāntului din ianuarie 1992[i] (Populatie. Structura Demografica) īn Romānia traiesc 409.723 romi, reprezentānd 1.8% din populatia Romāniei, situānd aceasta minoritate pe locul doi, dupa minoritatea maghiara, īn ceea ce priveste numarul de indivizi. Aceasta cifra a fost contestata, fara a se putea aduce reprosuri tehnice recensamāntului, tocmai pentru faptul ca problema se situa la nivelul fiecarui individ recenzat, care avea dreptul sa īsi declare apartenenta etnica. Īn aceste conditii, multi romi s-au declarat romāni, maghiari, turci, etc., fapt ce a denaturat rezultatele. Īn acelasi an (1992), sub auspiciile Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, Elena Zamfir si Catalin Zamfir[ii] (1993) au organizat si condus o cercetare la nivel national vizānd comunitatile de romi, īncercānd sa obtina cu aceasta ocazie o cifra estimativa a acestei populatii. S-a luat īn considerare, pe lānga autoidentificare (declaratia subiectului referitoare la propria apartenenta etnica), si posibilitatea heteroidentificarii (procesul de identificare de catre ceilalti a apartenentei etnice a respondentului), ajungāndu-se īn final la o cifra estimativa de 1.010.000, ceea ce reprezenta 4,6% din populatia Romāniei la acel moment. sase ani mai tārziu, o cercetare similara desfasurata de catre acelasi institut ajunge, folosindu-se īn parte de aceeasi metodologie, la o cifra estimativa de 1.580.000, ceea ce reprezenta 6,6% din totalul populatiei Romāniei (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii 2001)[iii]. Liderii romi avanseaza cifre mult mai mari, cuprinse īntre 2 si 5 milioane, dar, īn opinia cercetatorilor din acest domeniu, acestea par exagerate.

Situatia romilor īn Romānia nu este dintre cele mai bune. Īn ciuda faptului ca sunt a doua minoritate nationala, putine se stiu si īnca mai putine se cunosc la nivel de masa despre cultura si traditiile comunitatilor de romi care traiesc pe aceste meleaguri de cāteva sute de ani. Cu toate ca nu exista surse documentare sigure despre modul īn care au ajuns īn aceasta parte a Europei, se poate deduce, dupa unul din documentele vremii - datat 1387, semnat de Mircea cel Batrān - ca romii au ajuns īn Valahia cu cel putin un secol īnainte de acea data. Un alt document, datat 1385, mentioneaza, sub forma unei note de receptie, ca "40 de familii de tigani sclavi" au fost oferiti ca dar (Hancock, 1999).

Problema sclaviei romilor pe teritoriul Romāniei si Bulgariei este complexa si nu este clarificata īntru totul. Unii autori, Jirechek, Potra si Chelcea (apud Hancock, 1999) au sugerat nu numai faptul ca sclavia era o conditie inerenta acestei populatii (care avea un statut de paria īn cadrul castei Sudra din India), dar si ca membrii ei au fost sclavi īnca de cānd au fost adusi īn Europa de Sud-Est de catre tatarii care i-au cucerit. Altii sustin (Soulins si Gheorghe apud Hancock, 1999) faptul ca ei au fost obligati sa se vānda ca sclavi pentru a-si plati datoriile. Dupa cum mentioneaza N. Gheorghe (apud Hancock, 1999), primii romi care au ajuns īn principatele romāne au fost liberi si au gasit o nisa economica favorabila mestesugurilor pe care le adusesera cu ei din India sau pe care le īnvatasera īn periplul lor prin Imperiul Bizantin: prelucrarea metalelor, prelucrarea lemnului si divertisment. Dar, datorita efectelor devastatoare ale cruciadelor ce avusesera loc īn secolele precedente, societatea valaha a acelor vremuri era īnapoiata din punct de vedere tehnologic, fiind centrata aproape exclusiv pe agricultura. Īn momentul īn care economia a īnceput sa se transforme si sa se īndrepte spre satisfacerea cerintelor pietei, ea a depins din ce īn ce mai mult de aceste mestesuguri.

Nicolae Gheorghe avanseaza ideea conform careia sclavia a fost rezultatul cresterii masurilor stringente luate de catre proprietarii de pamānturi, de curtile domnesti si de manastiri pentru a preveni ca forta de munca, pe care o constituia populatie roma, sa paraseasca principatele. Exodul acestei populatii, īn cautarea libertatii, din principatele romāne s-a datorat nevoii de a scapa de pretentiile, mai apasatoare ca niciodata, ale domnitorilor romāni (N. Gheorghe apud Hancock, 2000). Tratamentul aplicat romilor īn perioada sclaviei era extrem de dur. Aveau mai putine drepturi decāt un iobag din nastere - latifundiarii putānd sa īi vānda si sa īi ofere ca dar (Kenrick, 1998). Īn codul civil era stipulat faptul ca romii veniti din afara granitelor sunt proprietatea statului; īn plus, fiecare copil rom nascut īntre granitele principatelor devenea implicit sclav (Liegeois, 1968). Codul lui Basil, Lupul Moldovei, datat 1654, contine referinte cu privire la tratamentele si pedepsele la care erau supusi sclavii.

Īn Evul Mediu, schimbarile sociale survenite au influentat tratamentul aplicat romilor si celorlalte popoare din regiune. Legile votate īn acea perioada faceau sclavia si mai neīnduplecata; pedeapsa cu moartea fiind tot mai des īntālnita. Furtul era crunt pedepsit si, conform unei legi din 1652, "un sclav care viola o femeie trebuia condamnat sa fie ars de viu" (Crowe, 1995). Legislatia era astfel conceputa īncāt sa previna comertul ilegal cu sclavi, cei de etnie roma fiind valorosi datorita faptului ca stapāneau mestesugul prelucrarii lemnului (Crowe, 1991).

Pāna īn sec. XVI, termenii de "rob" si "tigan" erau sinonimi cu "sclav", desi ultimul a fost la origine un etnonim neutru aplicat de europeni primilor indivizi de etnie roma.

La īnceputul secolului XIX s-a īnregistrat o schimbare de atitudine. Noi idei se vehiculau īn īntreaga Europa. Printre acestea a fost si cea care sustinea ca sclavia este un act de barbarism si ca trebuia stopata. Pe la mijlocul secolului, īn 1842, cātiva proprietari de sclavi din Moldova au dat un exemplu, eliberāndu-i pe acestia (Helsinki Watch, 1991). Dar doar īn 1864 a avut loc eliberarea complet legala, cānd domnitorul Ioan Cuza, conducatorul celor doua principate unite (Moldova si Ţara Romāneasca), i-a eliberat pe romi, dāndu-le dreptul sa locuiasca īn zonele īn care lucrasera pāna atunci. Se estimeaza ca la vremea respectiva existau aproximativ 600.000 de sclavi (Hancock, 2000).

O data ce sclavia a fost abolita, multi romi au parasit Romānia pentru a se īndrepta spre vestul Europei sau spre America de Nord. Cei care au ramas si-au dat seama curānd ca situatia lor nu se īmbunatatise īn mod simtitor - fusesera eliberati īntr-adevar, dar nu li se daduse nici o bucata de pamānt. Lipsa resurselor precum si a unei elite care sa aduca īn atentia factorilor de putere si a opiniei publice interesele acestei etnii s-a soldat cu neicluderea acestora īn cadrul politicilor publice. Aceasta situatie, precum si marginalizarea, excluderea si izolarea comunitatilor la periferia localitatilor, au determinat cresterea decalajului socio-cultural, dar si material, rezultānd mentinerea conditiei lor de saracie si discriminare.

Primul razboi mondial si tratatele de pace īncheiate postbelic au dus la cresterea populatiei minoritare din Romānia cu peste 18%, fapt ce a necesitat adoptarea unei atitudini de respectare īntr-o oarecare masura a drepturilor si libertatilor cetatenilor de alte etnii. Īn 1933 a fost fondata Societatea Generala a Romilor, īn Bucuresti, urmānd ca īn acelasi an sa ia nastere un ziar, Glasul Romilor, ce avea sa apara timp de sase ani. Ulterior au aparut si alte ziare, precum si alte organizatii. Īn 1934 s-a tinut o conferinta pentru a īnfiinta Uniunea Generala a Romilor din Romānia. Pāna īn 1939 aceasta a īncercat sa promoveze drepturi egale pentru romii de nationalitate romāna, dar amploarea fascismului si consecintele razboiului au pus capat acestei lupte (Kenrick, 1998).

Cu toate acestea, situatia economica a Romāniei de la acea data nu era dintre cele mai bune, iar nevoii de a gasi un tap ispasitor i s-a raspuns repede - romii constituiau cel mai bun material pentru a putea construi o asemenea imagine. Politicile antiminoritare si obiectivele clare de a romāniza aceasta populatie nu au facut decāt sa īnrautateasca din ce īn ce mai mult situatia acestei etnii.

A urmat perioada celui de al doilea razboi mondial, soldata cu mari pierderi īn rāndul populatiei de etnie roma. Īn Romānia, guvernul pro-nazist al maresalului Ion Antonescu s-a manifestat vehement īmpotriva minoritatilor si mai ales īmpotriva romilor. A īnceput deportarea īn masa a acestora din urma, mai ales a romilor nomazi despre care se credea īn primul rānd ca sunt criminali. Īn acest context, īn 1942, un numar mare de romi au fost trimisi īn Transnistria, teritoriu capturat de la Uniunea Sovietica (Kenrick, 1998). Comisia romāna pentru crime de razboi a recunoscut oficial ca 36.000 de rromi au decedat īn Transnistria, dar, dupa cum mentioneaza Vasile Ionescu, alte estimari propun o cifra mult mai mare.

Īn timpul regimului comunist, mai ales īn anii '60, nationalismul a devenit o unealta ideologica primordiala, fiind folosit ca strategie de contraatac īmpotriva politicii de la Kremlin, dar si ca o dovada a independentei acestui regim. Romii erau considerati elemente straine ce trebuiau romānizate, cultura lor fiind considerata a subdezvoltarii si a saraciei (Pons, 1999). Din aceasta cauza trebuia sa se faca ceva pentru a distruge cultura specifica romilor, precum si modul lor de viata distinct - cel mai important element care i-a caracterizat de-a lungul secolelor. Eliminānd din discursurile sale orice referire la comunitatile rome din Romānia, statul nega de fapt specificul acestora. Conform principiilor regimului comunist, ocupatiile "private" trebuiau sa dispara. Ca urmare, toate fabricile particulare ce aveau proprietari privati au fost confiscate de stat, acelasi tratament fiind aplicat tuturor materialelor si uneltelor folosite de romi īn ocupatiile lor traditionale (prelucrarea metalelor, a lemnului, confectionarea bijuteriilor), mai ales aurul folosit pentru bijuterii. Concomitent , acestia erau integrati īn activitatile agricole efectuate īn cadrul cooperativelor agricole de productie. Cei care erau priceputi la prelucrarea metalelor, erau recrutati de cooperativele metalurgice. Pāna la caderea comunismului, 48-50% dintre romii apti de munca lucrau īn agricultura (nu aveau voie sa faca comert). Cei care au continuat sa practice mestesugurile traditionale nu erau considerati muncitori autentici. Legea i-a proscris, considerāndu-i "paraziti sociali", fapt pentru care erau expusi unui risc ridicat de a fi pedepsiti (īnchisi sau dusi cu forta la munca) (Pons, 1999).

La īnceputul anilor '60, regimul comunist, pentru a asimila populatia roma, a abordat o serie de politici cu privire la acestia - cum ar fi stabilirea fortata īn localitati, urmata de ignorarea existentei lor. Spre deosebire de maghiari si de germani, ei nu aveau dreptul de a fi reprezentati ca minoritate etnica, nu erau liberi sa-si promoveze traditiile culturale. Socialismul sau comunismul a distrus multe din ocupatiile lor traditionale si din elementele specifice modului lor de viata, iar romii au īnceput sa se integreze īn stilul de viata care le-a fost impus. Īn timpul comunismului, romii, ca si ceilalti romāni, primeau locuri de munca īn fermele de stat si īn fabrici. Chiar daca multe din rezultate au fost obtinute ca urmare a unui tratament coercitiv, multe familii au beneficiat de o oarecare securitate economica si sociala ca urmare a acestor politici de sedentarizare si de munca fortata. Īn acest mod, ei aveau posibilitatea de a-si īntretine familiile (fiind obligati sa lucreze), avānd īn acelasi timp asigurata o locuinta (Pons, 1999).

Īn 1977, cānd cultul personalitatii lui Ceausescu se afla īn plina dezvoltare, s-a initiat un nou program de asimilare, dar care nu a fost facut public. Romii care au continuat sa practice ocupatiile lor traditionale, au fost fortati sa se īntoarca la locurile de munca din fabrici sau de pe santiere. Unii au continuat sa practice mestesugurile traditionale, mai ales pe cele discrete, mai greu de verificat de catre regimul comunist, cum erau cele de comercianti, spoitori, caldarari. Romii erau de asemenea "beneficiarii" politicilor de sistematizare fortata a teritoriului, cartierele īn care locuiau fiind distruse. Astfel erau nevoiti sa se mute īn cladiri noi, care nu erau neaparat mai bune, dar unde trebuiau sa se acomodeze cu anumite conditii de trai diferite de ale lor. De asemenea "au beneficiat" si de pactul dintre Romānia si fosta Republica Federala Germana. Īncepānd cu anii '80, germanii puteau emigra īn Republica Federala Germana daca statul german platea o taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, īntelegere cunoscuta sub numele de "vānzarea sasilor". Statul a confiscat casele sasilor si i-a fortat pe romi sa se mute īn ele (Pons, 1999; Zamfir, Zamfir, 1993).

Īn ultimii zece ani ai regimului comunist, dezorganizarea sociala si crizele economice au oprit procesul "modernizarii" (statul le asigura locuinte, locuri de munca, iar copiilor le oferea oportunitati de a frecventa scoala) si asimilarii populatiei roma. Astfel s-a ajuns din nou la strategiile traditionale (vietuirea la marginea societatii īn conditii de saracie si izolare), de adaptare la situatiile dificile datorate noului context. Deoarece multi romi si-au pierdut slujbele si odata cu ele avantajele pe care le aveau īn calitate de angajati (cum ar fi alocatiile copiilor, dreptul de pensionare sau dreptul de a avea o casa), unii dintre ei s-au īndreptat spre activitati ilicite, ceea ce a dus din nou la marginalizare, delincventa si saracie. Acest lucru a justificat stereotipurile negative despre romi si a sporit atitudinile ostile ale majoritatii populatiei (Zamfir, Zamfir, 1993).

Executia lui Ceausescu īn 1989 a adus speranta pentru cetatenii Romāniei, dar, ca si īn cazul abolirii sclaviei, romii si-au dat seama ca situatia lor nu s-a īmbunatatit prea mult sau chiar deloc si ca, īn multe cazuri, chiar s-a īnrautatit. Ei au fost cei mai afectati de tranzitia la o economie de piata (Pons, 1999).

Īn prezent, legile din Romānia le permit sa īsi formeze asociatii, partide, sa aiba reprezentant īn parlament si sa publice ziare, dar, īn acelasi timp, ei sunt din nou tapii ispasitori, īntr-o perioada īn care tara se lupta cu procesul de tranzitie. Actele de violenta colectiva īmpotriva romilor, care nu caracterizau Romānia comunista, au devenit mult mai larg raspāndite, fiind chiar tolerate.

Īn timpul scurs de la revolutie si pāna īn prezent, gradul discriminarii populatiei roma s-a accentuat tot mai mult, īn numeroase ocazii ajungāndu-se pāna la violenta fizica din partea comunitatii. Li s-au ars casele pāna la temelii, dupa care au fost fortati sa paraseasca satele īn care locuiau, unele atacuri soldāndu-se chiar si cu morti īn rāndurile romilor (Szente, 1996). Centrul European pentru Drepturile Romilor a facut īn 1996 o cercetare menita sa identifice faptele ce au avut loc īn Romānia, descoperind ca acest model se afla īntr-un proces de schimbare si ca raidurile politiei īn comunitatile de romi īnlocuiau, treptat, actele de violenta comise de comunitati īmpotriva romilor. Scaderea numarului actelor de violenta īndreptate īmpotriva maselor a lasat multe cazuri nerezolvate īn care faptasii de alta etnie decāt roma īnca nu au fost adusi īn fata Justitiei. Din pacate, cei care au comis acte incriminatorii īmpotriva romilor sunt foarte rar trasi la raspundere .

Problema rasismului īn societatea romāneasca nu poate fi minimalizata tocmai pentru ca exista numeroase cazuri recente de violenta comunitara, prin care comunitatile de romi au fost victimele unui numar considerabil de incidente, īn care unii si-au pierdut vietile, īn vreme ce casele multora au fost incendiate[iv]. Doar īn cāteva cazuri din cele amintite s-au emis acuzatii, fiind adusi īn instanta doar unii dintre cei despre care se credea ca au fost implicati, putini dintre ei fiind si condamnati (Hadareni, Valea Larga, Virghis. Turulung, Casinul Nou, Cuza Voda, Mihail Kogalniceanu, Bolintinu Deal, Bolintinu Vale, Ogrezeni, Plaiesii de Sus, Valenii Lapusului, Carpinis.). Raportarea populatiei majoritare romāne, dar si a maghiarilor la romi indica un grad de intoleranta semnificativ. Astfel, la īntrebarile puse īn cadrul Barometrelor de Opinie Publica (mai si noiembrie 2001) daca "v-ar deranja sa aveti vecini rromi/tigani?" 45% si respectiv 42% dintre subiecti au raspuns pozitiv. Cu toate ca aceasta īntrebare, dupa cum remarca Cristian Pīrvulescu (Barometrul de Opinie Publica, Noiembrie 2001), nu este suficienta pentru a fi considerata īn sine un indicator al rasismului, permite totusi conturarea unor ipoteze referitoare la relatiile dintre ceilalti (romāni, maghiari, .) si romi. Diferentele culturale, sociale si stilul de viata pot explica atitudinea antiroma din cadrul societatii romānesti.

Construirea identitatii

Identitatea etnica roma nu este o constructie recenta tocmai pentru ca sentimentul diferentei a existat īn cadrul acestor comunitati īnca din timpul primelor migratii. Acesta se datoreaza caracteristicilor culturale specifice, dar si marginalizarii, discriminarii si opresiunii la care au fost supusi. Datorita acestora, romii si-au dezvoltat propriile lor strategii de supravietuire, care īi fac diferiti fata de indivizii de alta etnie. Experienta Porrajamos-ului - echivalentul Holocaustului īn limba romani - a conferit romilor sensul apartenentei la aceeasi comunitate, indiferent unde traiesc.

O alta reactie la experientele prin care au trecut este mentinerea separarii, din interiorul comunitatii, fata de societatea īn care traiesc, prin divizarea lumii īn "gadjo" si romi, dar si prin respectarea si mentinerea regulilor familiei si a neamului. Astfel exista o distinctie clara īntre romi si "gadje", ceea ce īi determina pe multi romi la o atitudine de izolare sociala, tocmai pentru ca aceasta diferenta nu este respectata. La aceasta se adauga traditiile culturale (ritualul puritatii) greu de reconciliat cu caracteristicile culturale vestice, precum si lipsa de īncredere pe care o simt romii fata de gadje. Se poate afirma ca identitatea roma s-a format datorita traditiilor culturale, dar si datorita factorilor externi ca discriminarea si marginalizarea. (Hancock, 1999)

Īn istoria europeana a ultimilor doua sute de ani a avut loc procesul de construire a natiunilor si formarea statelor nationale. Ideea de unitate statala este īn momentul de fata pusa īn practica prin diferite mijloace, dintre care cea a unitatii si omogenitatii culturale a fost folosita de catre elitele politice pentru a obtine subordonarea grupurilor sociale, mai ales ale celor prezentate ca marginale social si īnapoiate cultural. Prin procesul de omogenizare, culturile locale si regionale sunt incluse īn "cultura nationala", trasāndu-se astfel granitele simbolice īn opozitie si chiar competitie violenta cu "ceilalti, strainii" aflati īn interiorul sau exteriorul granitelor. Limba, religia, traditiile folclorice, obiceiurile, etc. au devenit īntruchiparile (simbolurile, bornele) culturii nationale, ajungānd sa defineasca o mare comunitate de indivizi. Comunitatile rurale au oferit de cele mai multe ori sursa ritualurilor si artefactelor, utilizate de catre elita intelectuala urbana pentru construirea ideii de natiune.

Procesul constituirii statului si a natiunii, precum si continua consolidare prin artefactele culturale, īsi are propriile ritualuri, adesea sustinute financiar si prin politici publice de catre masinaria de stat. Avem parte de spectacole folclorice, festivaluri, expozitii, zile nationale, arborarea īnsemnelor nationale, acest gen de manifestari culturale jucānd un rol important īn procesul dezvoltarii si exprimarii statelor Europei Centrale si de Est unde nationalismul a fost si este o forta motrice īn formarea si legitimizarea statelor nationale, care au tendinta de a deveni state etnice, īn ciuda eforturilor depuse pentru integrarea īn Uniunea Europeana (cazurile tarilor din fost Iugoslavie). Comunicarea de masa a facut ca acest proces de impregnare cu artefactele culturii dominante (asimilare culturala) sa fie mai penetrant si spectaculos, tocmai prin vehicularea si "descoperirea" traditiilor demult disparute.

Acei indivizi si acele grupuri care nu reusesc īn crearea propriului stat national si care sunt īncorporati īn statele-natiune ale altora devin "etnici" sau "minoritati nationale" (īnsa doar cei care reusesc sa obtina un astfel de statut īsi pot asigura, īn acest moment, o anumita vizibilitate publica a problemelor cu care se confrunta). Aceste grupuri etnice se lupta pentru obtinerea drepturilor lor, a apararii libertatilor si drepturilor umane īn termenii caracteristicilor culturale distinctive, devenind astfel "culturi etnice". Utilizeaza aceleasi metode si procedee (festivaluri, scoli si publicatii īn limba materna, expozitii, .) pentru a-si afirma si prezerva specificul lor cultural, fiind īn competitie cu grupul majoritar dominant īn ceea ce priveste resursele alocate de catre stat pentru acest gen de activitati.

Īn cadrul acestui proces romii īncep sa īsi manifeste afirmarea culturala, prin mobilizarea resurselor din cadrul comunitatilor, prin īncurajarea si constituirea unei elite intelectuale si politice care sa participe activ īn cadrul acestui proces de "etnogeneza", de construire a unei noi identitati etnice de grup rome, asa cum alte grupuri au facut-o īn decursul secolului al XIX-lea (Gheorghe, N. 1997)[v]. N. Gheorghe sustine ca scopul prezent, mai ales īn Romānia, este acela de a ridica statutul de membru al comunitatii de la cel de "tigan" (termen ce are conotatii peiorative) la cel de "rom". Cu alte cuvinte, se īncearca realizarea unei schimbari simbolice de la statutul de "sclav" la un status egal cu cel de cetatean īntr-un stat constitutional, cu dreptul de a se autoidentifica drept membru al minoritatii rome.

Diversitatea comunitatilor de romi este ilustrata chiar de ideile diferite īn cea ce priveste modul īn care identitatea etnica trebuie combinata cu procesul de construire a institutiilor politice democratice, dupa cum sustine Gheorghe[vi] (Gheorghe, N. 1997). Acelasi autor accentueaza faptul ca se poate vorbi despre romi ca despre un popor multicultural, cu diferite religii, locuind īn zone diferite si dispersat īn toata Europa, si nu numai, cu diferente īn ceea ce priveste limba materna romani (fiind estimate īntre 13 si 30 de dialecte), precum si limbile oficiale ale statelor īn care acestia sunt cetateni, etc. Īn acest caz, procesul de constructie a identitatii va avea de luat īn considerare toate aceste diferente interne, la care se adauga diferentele introduse de culturile statelor gazda.

Ceea ce este comun si poate constitui elementul de unitate este faptul ca īntotdeauna au fost priviti si tratati ca fiind niste "straini", (existānd similaritati cu istoria evreilor), "intrusi" īn propriile lor tari, aceasta perceptie bazāndu-se īn general pe atitudinea fata de "rasa". Mass media īsi aduce aportul īn a īntari si sustine acest mod de raportare prin referirile frecvente la "colorati", "bruneti", cu modele comportamentale deviante.

Andrzej Mirga[vii], comenteaza faptul ca romi se confrunta īn prezent cu cāteva probleme de baza īn ceea ce priveste mostenirea istorica si perspectivele de viitor, ambele fiind implicate īn rata crescuta a somajului si īn nivelul scazut de educatie. La acestea se adauga faptul ca, mai ales dupa 1989, romii au devenit principalii tapi ispasitori īn multe din tarile Europei Centrale si de Est, creāndu-se noi bariere care trebuie depasite de ambele parti, romii si societatea īn care acestia traiesc.

Primul punct ce trebuie subliniat se refera la istoria romilor si la realitatile vietii cotidiene, care pot fi considerate mai degraba ca fiind cazuri "deviante" īn comparatie cu modelele istorice ce au format nationalismul cultural, dar care sunt si instrumentele politicilor culturale folosite de guvernele statelor natiune si de elitele diferitelor minoritati nationale.

Gheorghe si Acton (Gheorghe si Acton, 1999) subliniaza acea "unicitate" si unitate a culturii ca o conditie esentiala pentru promovarea entitatilor si a politicilor culturale distincte īn cadrul unor unitati teritorial-administrative delimitate, unicitate si unitate care nu pot fi regasite īn cazul romilor. Acestia constituie o uriasa diaspora raspāndita pe cinci continente, facānd parte dint-o multitudine de state, lipsita de un teritoriu propriu. Populatia de romi este formata din diferitele grupuri care vorbesc diferite dialecte ale limbii romani (ca limba orala) si diferite limbi ale statelor īn care traiesc, avānd diferite religii, dar mentinānd granitele culturale dintre ei si ceilalti, chiar si īn ceea ce priveste variatele grupuri de romi.

Nationalismul si etnicitatea au fot definite īn foarte multe si diferite moduri. Definitiile acestora pot fi īmpartite īn trei categorii. Prima cuprinde acele delimitari care prezinta nationalismul si etnicitatea ca referindu-se la idei, sentimente si actiuni (fiind deci un efort depus de catre intelectuali) si de sursele folosite de catre istorici (carti, eseuri si alte publicatii). O a doua categorie cuprinde īntelegerea celor doua concepte ca fiind seturi de sentimente, atitudini, valori (constiinta) care caracterizeaza o anumita cultura, punāndu-se accent pe dezvoltarea limbii si a modurilor de viata comune, ca religia sau arta. Īn al treilea rānd nationalismul este prezentat ca o miscare care are scopul de a sustine interesele nationale si etnice īntr-un mod sau altul, orientata fiind pe actiunile si conflictele politice. Nici una dintre aceste categorii nu acopera īn īntregime dimensiunea conceptelor, dar atrag atentia asupra faptului ca abordarea lor trebuie facuta avānd īn vedere existenta autonoma a fiecarui subiect semnalat si care necesita o anumita atentie.

Literatura de specialitate, mai ales psiho-sociologia, afirma ca mecanismele de formare a identitati etnice pot fi īmpartite īn doua categorii: auto-identificarea sau identificarea interna (auto-categorizarea) si categorizarea externa, tocmai pentru ca nu īntotdeauna oamenii sunt īn pozitia de a alege cine sunt sau ce īnseamna identitatea lor īn termenii consecintelor sociale. Diferentierile īn ceea ce priveste puterea si cine o detine sunt foarte importante aici. Aceste doua procese opereaza diferit la nivelul individului, la cel al interactiunilor acestuia cu ceilalti indivizi, dar si la nivelul institutiilor. (Jenkins, 1997)

Identitatile sunt īntotdeauna construite de catre indivizi si de catre organizatii si grupuri sociale, dar si de interactiunile dintre indivizi si grupurile sociale. Identitatile individuale sunt vazute de catre unii dintre teoreticieni ca fiind o "potrivire" care se stabileste īntre indivizi (sau grupuri) si mediul lor social. Cāteodata grupurile si indivizii īncearca sa se schimbe (sa schimbe modul īn care se vad pe sine, identitatile lor, modul īn care se comporta) constient, dar de cele mai multe ori identitatea este construita si modificata inconstient īn cadrul procesului de crestere si maturizare (socializarea primara si secundara), dar si īn cadrul interactiunilor de "a da si a primi" desfasurate īn cadrul propriului grup si īn relatiile dintre grupuri. Īn contextul social, noile miscari sunt īndeosebi interesate de identitatea si problemele legate de stilul de viata, īncercānd sa se foloseasca de noile tehnici de prezentare (printre care un loc important īl ocupa mass media) pentru a promova adoptarea noilor sau mentinerea vechilor identitati (Giddens, 2000).

Deoarece reactiile īmpotriva romilor sunt atāt de adānc īnradacinate īn culturaeuropeana, ele fiind puse sub semnul īntrebarii doar īn ultimul timp, acestea ramān īnca parte a "codurilor culturale" ale majoritatii populatiei. Literatura despre romi cuprinde titluri ca "Ţigancusa de la iatac", "Vinul de viata lunga", "Groapa", "Sonata pentru acordeon" si "Amantul colivaresei", īn care sunt exploatate modelele vechi, cristalizate īn special īn perioada iluminista, īn care romii apar ca fiinte irationale, pasionale, seducatoare, fiinte agresive si de temut prin devianta lor de la normele sociale. Pe de alta parte "Ţiganul a carat si cara sacul spaimelor noastre ancestrale, ale "gurii de īntuneric" din grota colcaitoare, platind - īntr-un soi de jertfa eufemizata - īn caz de seceta, mana viei, vitelor, ciuma, feudalism, comunism, tranzitie etc." (Ionescu Vasile, 2001)

Ramān īnca multe stereotipuri negative care pot avea efecte īn ceea ce priveste dezvoltarea unei identitati etnice normale, valorizata pozitiv, care sa determine la nivelul individului sentimente de māndrie si atasament pentru modelul sau identitar. Acestea constituie o amenintare atāta timp cāt identitatea etnica roma este cel mai frecvent definita si prezentata de catre membrii culturii dominante. Majoritarii se folosesc de mijloacele moderne de comunicare de masa pentru a transmite si reproduce definitii care neaga elementele reale ale identitatii etnice rome, constituind īn acest fel o alta modalitate de oprimare si discriminare, care poate avea efecte asupra procesului de auto-identificare cu comunitatea roma.

Mass media si efectele sale[viii]

Mass-media este o sursa activa de stereotipuri anti-roma. O serie de titluri aparute īn doua dintre ziarele nationale īn perioada mai-iulie 1998, demonstreaza foarte clar aceasta atitudine. "O lichidare de conturi sāngeroasa īntre doi tigani" (Adevarul, 20 mai 1998), "Procesul lui Fane Capatāna - Confruntare īntre mafiile tiganesti" (Adevarul, 24 iunie 1998), "Ţiganii din Cazanesti se bat pentru aluminiul furat" (Adevarul, 13 iulie 1998), "Luptele dintre mafiile tiganesti iau o pauza - Vinovatii "asaltului de la Straulesti" au fost arestati" (Ziua, 14 iulie 1998), "Doua cete de tigani īnarmati cu bāte de baseball s-au batut īn zona strandului Tineretului" (Ziua, 29 iulie 1998). Departe de a fi integrati, marea majoritate a romilor din Romānia sunt considerati paria societatii. Stereotipurile abunda, iar mass media nu face nimic pentru a stavili actele de discriminare.

[ix]) sunt prezentate discriminator. Monitorizarile, īncepānd cu anul 1991, urmaresc sa ofere o diagnosticare a modului īn care este prezentata minoritate roma īn media romāneasca.

Analiza[x] facuta pe relatarile īn presa ale conflictelor dintre romi si membrii comunitatilor majoritare semnaleaza faptul ca romii sunt prezentati prin atribute negative, īn timp ce actiunile celorlalti, dintre cei implicati īn conflicte, sunt categorizate īn termeni pozitivi. La primele incidente (conflicte violente) accentul a fost pus pe proasta functionare a sistemului de justitie care a esuat īn a pedepsi pretinsul comportament criminal al romilor, precum si pe inabilitatea societatii de a īi asimila pe acestia. Īn cazul incidentelor mai recente comportamentul romilor a fost considerat ca fiind "ilegal", dar societatea nu a mai fost considerata ca fiind responsabila pentru incidente, ci romii īnsisi erau vazuti ca fiind cauza tuturor problemelor, precum si a lipsei de integrare īn societate datorita atitudinii lor de "complacere" īn aceasta stare.

O alta observatie a aceluiasi studiu accentueaza faptul ca ziaristii foloseau un jargon al politiei, adesea reproducānd textual termenii prezenti īn informarile de presa ale inspectorilor de politie - "tigan, fara ocupatie", "cu sau fara antecedente penale", "cu sau fara domiciliu stabil", "criminal cunoscut",.

[xi], tot pe presa scrisa, realizata īn perioada februarie-august 2000 pe 5 cotidiane nationale si unul local (din Bucuresti) gaseste ca din totalul de 343 articole analizate, īn 184 (41,35%) apare explicit referirea la actorul "rom", īn celelalte facāndu-se doar referiri indirecte la aceasta etnie. Īn ceea ce priveste tipul evenimentelor relatate, predominante sunt cele conflictuale 57,14% fata de cele neconflictuale 42,86%, aceste evenimente conflictuale fiind de natura criminala īn 31,46% (din cazuri) si economica 17,65%. Referitor la tipul de actiune exercitata de catre romi, majoritatea sunt negative (71%), doar 29% fiind pozitive. Atitudinea articolelor fata de indivizi apartinānd grupului etnic rom este negativa īn 31,78% din totalul referirilor, atitudinea pozitiva fiind īntālnita doar īn proportie de 2,04% din cazuri. Īn cadrul articolelor analizate au fost studiate 14 stereotipuri dintre care 11 au conotatie negativa, cele mai frecvente fiind: "tigani infractori"-33,33%, "tigani violenti"-38,38%.

Se remarca astfel ca ziarele practica īn mare parte un discurs impregnat de atitudinea negativa fata de romi, prezentānd tendentios actiunile acestei etnii precum si diferitele evenimente īn care este implicata, accentuānd partea negativa si conflictuala, putānd fi astfel considerate surse de stereotipuri. Din cuvintele prin care sunt identificati romii īn articolele analizate iese īn evidenta o trasatura dominanta a imaginii romilor asa cum este prezentata de ziare - agresivitatea.

Concluzii

"A īl judeca pe celalalt serveste, īn principal, la a comunica cu el" (Bourhis, Leyens, 1997:122), depinde īnsa de efectele pe care aceasta definitie/judecata īl are asupra relatiei dintre eu/noi si celalalt/ceilalti.

Procesul de construire a identitatii celuilalt (diferitii, indivizii de lānga noi, grupurile sociale, .) se realizeaza īn decursul vietii individului, pornind de la socializarea primara si trecānd prin socializarea secundara. Īn tot acest rastimp, o viata de om, individul primeste si dobāndeste, asimileaza si cauta informatii pentru a putea sa īsi modeleze (construiasca/deconstruiasca) categoriile sociale - primite sau dobāndite. Aceste informatii īi sunt furnizate īn cadrul relatiilor inter-umane (familie, grup de prieteni, vecini, etc.), de cultura īn care exista (modelele culturale, istorie, literatura, arta, teatrul, etc.), de formele de comunicare īn masa, individul construindu-si judecatile (categorizarile sociale) despre celalalt pe baza contactului direct cu acesta, si/sau prin ceea ce i-au furnizat indivizii din mediul lui social. Īn tot acest proces mass media īsi aduce aportul, īntr-o oarecare masura, variabila īn functie de individ, la construirea/deconstruirea categoriilor sociale, a stereotipurilor pozitive si negative prin "intermediul" carora oamenii se raporteaza la lume si la celalalt.

Īn cazul populatiei de etnie roma mass media poate fi considerata culpabila de reproducerea si transmiterea prejudecatilor si stereotipiilor negative fata de acestia, īntretinānd o imagine peiorativa īn rāndul populatiei. Din pacate mass media din Romānia contribuie prea putin la schimbarea acestei atitudini de respingere manifestata atāt de romāni cāt si de maghiari[xii] referitor la romi, ignorānd semnalele de atentie aduse īn vizorul public prin monitorizarile presei scrise, dar si a programelor de stiri efectuate īncepānd cu 1991.