Institutii si organizatii

Institutii si organizatii

Institutiile sociale sunt prezente, in forme diferite, in toate societatile. Ele reprezinta un element definitoriu al sociabilitatii, un "universal' al comportamentului uman. De aceea, dupa unii autori, "stiinta societatii este stiinta institutiilor' (P. Fouconnet si M. Mauss). Folosit de juristi, economisti, politologi, sociologi, termenul de

Institutie are un inteles polisemantic:

institutio ="instituire', "asezamant', "intemeiere', "infiintare', dar si "obicei', "regula de purtare', "deprindere'.

"Institutiones' era titlul dat de jurisconsultii romani tratatelor elementare de drept. Prin "instituire" 939d33j ;, un popor, o colectivitate sociala trecea de la "starea de natura', de la actiuni individuale spontane, egoiste, agresive, la "starea sociala', la organizatii create de o autoritate exterioara intereselor individuale, dar recunoscuta ca necesara pentru satisfacerea acestor interese, pentru mentiunea unei colectivitati sociale deosebite. in limbajul comun, termenul de institutie pastreaza sensul initial, juridic, desemnand organizatiile care au statut, reguli de functionare stabilite prin regulamente si/sau legi, avand rolul sau functia sociala de a satisface anumite nevoi colective. In acest sens, exemplul tipic de institutie este statul, cu organizatiile sale administrative, politice, militare etc. Definite, in general, ca structuri ce reprezinta mai multe fatete, durabile social, formate din elemente simbolice, activitati sociale si resurse materiale,institutiile

isi evidentiaza proprietatile specifice:

. sunt relativ rezistente la schimbare (Jepperson, 1991);

. au tendinta sa se transmita din generatie in generatie, sa se mentina si sa reproduca (Zucher, 1977). Dupa cum afirma Giddens (1984), "Institutiile sunt prin definitie elementele cele mai stabile ale vietii sociale conferind «soliditate» sistemelor sociale in timp si spatiu'.

Definirea institutiilor si tipologie

. Institutiile sunt structuri sociale care au atins un grad inalt de mobilitate.

. Institutiile sunt compuse din elemente cultural-cognitive, normative si reglatoare care, impreuna cu unele activitati si resurse asociate lor, furnizeaza stabilitate si semnificatie vietii sociale.

. Institutiile se transmit prin intermediul unor tipuri variate de factori, incluzand sisteme simbolice, sisteme relationale, rutine si artefacte.

. Institutiile opereaza la niveluri multiple de autoritate, de la sistemul global la relatiile locale interpersonale.

. Institutiile au prin definitie o conotatie de stabilitate, dar se supun proceselor de schimbare, atat celor de crestere, cat si celor discontinue. (W. Richard Scott,

Institutii si organizatii,Editura Polirom, Iasi, 2004.)

Sistemele de reglementare, sistemele normative si cele cultural-normative au fost identificate, de unul sau altul dintre teoreticienii din domeniul stiintelor sociale, ca o componenta vitala a institutiilor (W. Richard Scott, 2004). Cele trei elemente creeaza o miscare continua ,,de la constient la inconstient, de la ceea ce este intarit prin lege la ceea ce este considerat implicit' (Hoffman, 1997). O posibila abordare ar fi analiza tuturor acestor fatete ca elemente ce contribuie. in moduri interdependente si reciproc consolidante, la un puternic cadru social, care inglobeaza si demonstreaza forta si flexibilitatea acestor structuri. Dintr-o astfel de perspectiva integratoare, institutiile par sa fie sisteme supradeterminate. Dupa cum remarca D'Andrade (1984), sunt supradeterminate in sensul ca "sanctiunile sociale, plus presiunea in sensul conformarii, plus recompensa intrinseca si directa, plus valorile - toate vor actiona cel mai probabil impreuna pentru a-i asigura unui sistem de semnificatii, anume forta lui directoare'.

a.Pilonul reglator.

In sensul cel mai larg, toti cercetatorii subliniaza aspectele reglatoare ale institutiilor: ele constrang si reglementeaza com­portamentul. Cei care sustin aceasta perspectiva acorda o importanta majora proceselor de reglementare explicite: activitati de stabilire a regulilor, de monitorizare si sanctionare. In conceptia lor, procesele de reglementare presupun capacitatea de a stabili reguli, de a verifica respectarea lor de catre ceilalti si, daca este necesar, de a oferi recompense sau de a impune pedepse,intr-o incercare de a influenta comportamentul viitor al participantilor. Aceste procese pot functiona prin intermediul unor mecanisme difuze si informale, implicand traditii si cutume ori pot fi foarte formalizate si atribuite unor instante specializate. in aceasta perspectiva, institutia apare ca un sistem de reguli stabil, fie el formal sau informai, fundamentat pe supraveghere si pe puterea de a sanctiona.

b.Pilonul normativ.

in acest caz, accentul se pune pe regulile nor­mative care introduc in viata sociala dimensiunea prescriptiva, dimensiunea evaluarii si cea a necesitatii sau obligatiei. Sistemele normative includ atatvalori,cat sinorme.

Valorilesunt conceptii referitoare la ceea ce este preferabil sau dezirabil, precum si la elaborarea unor standarde in cadrul carora comportamentul sau structurile existente pot fi comparate si evaluate.

Normelespecifica in ce fel trebuie facute lucrurile. Ele definesc mijloacele legitime pentru atingerea unor scopuri spre care aspiram. Sistemele normative definesc scopuri si obiective, dar desemneaza si caile cele mai potrivite pentru a le atinge. Unele norme si valori se pot aplica tuturor membrilor unei colectivitati, altele se aplica numai anumitor tipuri de actori sau pozitii. Ultimele dau nastere rolurilor,care sunt moduri de concepere a scopurilor si activitatilor adecvate unor anumiti indivizi sau unor pozitii sociale specifice. Aceste convingeri nu sunt simple anticipari sau predictii, ci perspective normative asupra modului in care ar trebui sa se comporte anumiti actori. Sunt multi sociologi care au adoptat o viziune normativa asupra institutiilor. De la Durkheim la Parsons si Selznick, sociologii au incercat sa-si concentreze atentia asupra acelor tipuri de institutii, cum sunt grupurile de rudenie, clasele sociale, sistemele religioase si asociatiile de voluntari, in care existenta convingerilor si valorilor comune este mai probabila. De fapt, teoreticienii care adopta o viziune normativa asupra institu­tiilor subliniaza influenta stabilizatoare a convingerilor si normelor sociale, care sunt, in egala masura, asumate si impuse de altii. Reprezentantii acestei perspective, printre care si Parsons, considera ca normele si valorile impartasite constituie bazele unei ordini sociale stabile.

c.Pilonul cultural-cognitiv.

Reprezentata, in primul rand, de antropologi (Geertz, Douglas) sau sociologi (Berger, Meyer, Zucker), aceasta categorie de institutionalisti a pus in evidenta pozitia centrala detinuta de elementele cultural-cognitive ale institutiilor: conceptiile impartasite, care constituie natura realitatii sociale si cadrele prin care se produce semnificatia. Potrivit exponentilor acestei perspective, actiunea de mediere intre lumea stimulilor din exterior si raspunsul organismului individual se constituie intr-o acumulare de ,reprezentari simbolice internalizate ale lumii, "in paradigma cognitiva, ceea ce face o fiinta este, in mare parte, o functie a reprezentarii interne a fiintei respective despre mediul in care traieste' (D'Andrade, 1984).

Simbolurile

- cuvinte, semne, gesturi - au efect prin conturarea semnificatiei pe care o atribuim obiectelor si activitatilor.

Semnificatiile se ivesc in interactiune si sunt mentinute si transformate, intrucat sunt utilizate pentru a da sens cursului neintrerupt al evenimentelor. Potrivit lui Max Weber, pentru a intelege sau a explica o actiune, trebuie sa tinem cont nu doar de conditiile obiective, ci si de interpretarea lor subiectiva de catre actorii sociali. El considera actiunea ca fiind sociala numai in masura in care actorii asociaza semnificatii comportamentului. in opinia lui Berger si Kellner (1981), "orice institutie umana este, cum a fost intotdeauna, o sedimentare de semnificatii sau, ca sa folosim alta imagine, o cristalizare a semnificatiilor in forma obiectiva'. Atributul de "cultural-cognitiv' reprezinta acceptarea faptului ca procesele interpretative interne sunt modelate de cadrele culturale externe. Prin urmare, o conceptie cultural-cognitiva asupra institutiilor accen­tueaza rolul fundamental jucat de constructia mediata social a unui cadru comun de semnificatii. Din punct de vedere sociologic,institutia reprezinta un "ansamblu de reguli care organizeaza societatea sau unele din instantele acesteia' (Gilles Ferreol si al., 1998), reguli de influentare si control social ale comportamen­telor individuale, modele specifice si stabilite de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi si grupuri sociale, orientate spre satisfacerea unor nevoi de baza, valori si interese cu importanta esentiala, strategica pentru mentinerea colectivitatilor sociale, a societatii. In acceptia data de E. Durkheim si scoala sa, institutiile sunt moduri de a actiona, a gandi si a simti, care, ca orice fapt social, au o influenta con­strangatoare asupra individului, venita din exteriorul acestuia, au o existenta proprie, independenta de manifestarile individuale, sunt distinctive pentru un grup dat, fiind relativ acceptate de toti membrii acestuia. Comportamentele individuale institutionalizate sunt, in aceasta inter­pretare, sanctionate in mod explicit si eficient de catre o autoritate special desemnata de colectivitate in acest scop. Pentru sensul sociologic al termenului de institutie, exemplul ilustrativ il ofera familia si rudenia,care, prin reglementarile lor explicite sau implicite (formalizate, codificate), influenteaza si controleaza: . comportamentele sexuale, de procreare si socializare a copiilor; . comportamentele de achizitie, folosire si transmitere a unor bunuri economice, de productie si consum; . comportamentele legate de rituri, ceremonii si credinte religioase; . in anumite contexte specifice, comportamentele si relatiile politice. Corespunzator nevoilor si intereselor esentiale ale colectivitatilor sociale exista institutii economice, institutii educative, institutii politice, institutii religioase etc. Datorita diversitatii lor, institutiile pot fi clasificate si dupa alte criterii: a) dupa gradul de "cristalizare' sau de reglementare formala a normelor de comportament individual si/sau colectiv: . obisnuinte; . obiceiuri legi.

b) dupa modul de punere in aplicare si de sanctionare: . institutii formale si institutii informate; . institutii primare (dobandite de indivizi prin socializare) si institutii secundare (pe care indivizii, la randul lor, la creeaza) etc. Principiile de organizare a institutiilor de un anumit fel interfereaza cu activitatile, grupurile sociale si rolurile sociale care sunt reglementate de catre principiile de organizare a altor institutii, ce tin de alte sfere ale vietii sociale institutionalizate si aceasta datorita caracterului de "fenomen social total' propriu fiecarei institutii sociale. Totusi, fiecare institutie controleaza un anumit domeniu al vietii sociale institutionalizate si. in acest scop. dispune de resurse specifice. Institutii distincte au principii regulative distincte (valori, norme, sanctiuni). in cadrul lor se formeaza grupuri sociale si roluri specializate pentru indeplinirea functiilor specifice acestora, dispun de mijloace materiale si instalatii tehnice adecvate realizarii functiilor lor. Din reunirea acestor elemente constitutive rezulta organizarea sociala a institutiei.

Astfel, putem introduce distinctia dintre organizare sociala,prezenta in forme diferite in orice activitate institutionalizata, si organizatie,care reprezinta un tip particular de activitate institutionalizata, Asadar, institutiile sociale sunt strategii de rezolvare a unor probleme sociale importante. Ele pot fi intelese si ca seturi de roluri, statusuri si semnificatii asociate acestora, ce se dezvolta in jurul necesitatilor funda­mentale ale unei societati.

"Noi ne-am nascut in organizatii, am fost educati in cadrul acestora si consacram o parte importanta a existentei noastre muncind in cadrul acestora. Consumurile si activitatile noastre de timp liber depind de acestea. Cea mai mare parte dintre noi murim in cadrul lor si, cand va sosi timpul inmormantarii, cea mai mare din toate - statul - va trebui sa elibereze un permis de inmormantare' (Amitai Etzioni, 1961). Aceasta butada a lui Etzioni subliniaza, cum nu se poate mai bine, omniprezenta si varietatea fenomenului organizational. Fara indoiala, acesta nu este o inventie moderna, dar importanta sa in societate si in viata noastra cotidiana nu a incetat sa creasca de la revolutia industriala incoace. Cresterea a antrenat, intr-adevar, o modificare radicala a structurii intreprinderilor si administratiilor, locul conflictelor de clasa fiind luat de cel al conflictelor de putere. Cuvantul organizatie ne trimite, pe de o parte, la un obiect social,iar, pe de alta parte, la un proces social aflat in miezul actiunii umane. Toata lumea cunoaste obiectul social,deoarece el face parte integranta din mediul nostru cotidian, fiind o caracteristica dominanta a acestuia. Administratiile publice, intreprinderile industriale, comerciale si de servicii, ca si partidele politice sau asociatiile de toate tipurile, ai caror salariati, membri, militanti sau clienti suntem deopotriva, constituie organizatii. Definita ca "ansamblu uman formalizat si ierarhizat in vederea asigurarii cooperarii si coordonarii membrilor sai pentru atingerea unor scopuri date' (Erhard Friedberg, 1997), ca "un grup uman, alcatuit din specialisti care lucreaza impreuna la o sarcina comuna' (Peter F. Drucker, 1999), "ca "un grup mare de persoane, structurat intr-un mod impersonal si care are menirea de a asigura anumite obiective specifice' (Antohny Giddens, 2001),organizatia s-a impus ca un semn distinctiv al epocii contemporane, iar societatea in care traim arata exact ca organizatiile care o alcatuiesc. Buna sau rea, cu cele bune si cu cele rele, societatea noastra reflecta in mare masura ceea ce exista, se intampla, se dezvolta sau se schimba in spatiul organizational (Mihaela Vlasceanu, 1999). De-a lungul timpului, s-au dezvoltat teorii si modele explicative diverse cu privire la organizatii. Acestea pot fi incadrate in patru etape distincte ca evolutie istorica, potrivit lui R. Scott (2004). Localizate la intersectia a doua axe ale unei grile bidimensionale(rational-social si

inchis-deschis),avand doua criterii de analiza(relatia dintre organizatii si mediul lor si

functionarea organizatiilor ca sisteme),constatam existenta a patru tipuri de organizatii, a patru tipuri de teorii si a patru etape sau faze de evolutie:

Functionarea organizatiilor

a.Sisteme rationale

b.Sisteme sociale(naturale)

Organizatiile si mediul

c.Sisteme inchise

1.Organizatii inchise si rationale - etapa I

2.Organizatii inchise si naturale - etapa a II-a

d.Sisteme deschise

3.Organizatii deschise si rationale - etapa a III-a

4. Organizatii deschise si naturale - etapa a IV-a

BIBLIOGARFIE:

-Ferreol G. si altii -dictionar sociologie

-Boudon R. -tratat de sociologie

-Vlasceanu M. -orgnizatii si comportament organizational

-Scott, W. R., 2004, Institutii si organizatii, Iasi, Editura Polirom.