FACULTATEA DE SOCIOLOGIE sI PSIHOLOGIE
LUCRARE DE CERCETARE
sine
Rotter (1966) considera ca dimensiunea fundamentala a personalitatii care influenteaza comportamentele cotidiene este modul în care persoana percepe sursa unor recompense (întarire pozitiva) sau sanctiuni (întarire negativa), adica modul în care stabileste legatura dintre acest sistem si propriul sau comportament. El arata ca exista doua categorii de indivizi:
- &nb 141j96b sp; &nb 141j96b sp; cei care cred ca întaririle pozitive sau negative decurg direct din ceea ce sunt sau din actiunile proprii;
- &nb 141j96b sp; &nb 141j96b sp; cei care cred ca întaririle pozitive sau negative depind de forte exterioare, independente de ceea ce sunt sau de modul în care au actionat pâna în momentul aplicarii întaririi.
Prima categorie de subiecti din care fac parte persoanele care se considera responsabile de tot ceea ce li se întâmpla, dezirabil sau indezirabil, au un locus intern al controlului , (sunt automotivati, controleaza contextul, manifesta responsabilitate, nu se conformeaza fara discernamânt, rezista la presiunile externe, atribuie esecul, spre exemplu, "muncii insuficiente", se automotiveaza dupa înfrângere), cea de-a doua categorie, reunind persoane care identifica sursa evenimentelor ca fiind exterioara lor au un locus extern al controlului ,(sunt motivati extrinsec, nu au control asupra contextului, sunt însotiti de o responsabilitate diminuata, se supun natural "celuilalt", cedeaza presiunilor externe, atribuie esecul "destinului nedrept", "nenorocului" si nu-si schimba nivelul aspiratiilor dupa o înfrângere. Astfel, Rotter face din cuplul internalitate / externalitate o dimensiune fundamentala a personalitatii, o variabila semnificativa a comportamentului unei persoane.
Monteil arata ca dimensiunea internalitate / externalitate a personalitatii va influenta modul în care subiectul atribuie cauzele succeselor si esecurilor sale fie unor factori interni (atribuire dispozitionala), fie unor factori externi (atribuire situationala).
De asemenea, cercetarile realizate de Monteil si colaboratorii sai în domeniul educatiei ajung la concluzia ca:
" în cazul în care un individ stabileste o legatura între o întarire si propriul sau comportament, aceasta va afecta probabilitatea de reproducere a acestui comportament, într-o situatie asemanatoare".
Daca persoana crede ca întarirea (recompensa sau pedeapsa) tine de actiunea unor factori externi (persoane exterioare, ghinion, hazard), cercetarile arata ca aceasta probabilitate nu este afectata.
De exemplu, o persoana care considera ca succcesul sau esecul actiunilor sale, în diferite planuri sociale, se datoreaza propriei persoane (aptitudini, exercitiu, efort voluntar sau absenta acestora) dispune de un control intern, asumându-si responsabilitatea actiunilor si consecintelor acestora, la nivel personal si social. O astfel de persoana va manifesta tendinta de a repeta acest comportament, în situatii similare.
Pe de alta parte, o persoana care atribuie cauzele succeselor sau esecurilor sale unor aspecte exterioare dispune de un control extern, având o responsabilitate mai scazuta a propriilor actiuni. Cercetarile demonstreaza existenta unor diferente interpersonale privind dimensiunea controlului extern sau intern al personalitatii, datorate unor modalitati diferite de atribuire a cauzelor propriului comportament sau comportamentului altora.
LePoultier (1986) sustine ca, datorita notelor sale caracteristice (responsabilitate, asumarea riscului, autonomie decizionala), norma de internalitate trebuie valorizata în dezvoltarea personalitatii, deoarece este un vector care asigura o mai buna adaptare la solocitarile mediului decât norma de externalitate.
Numeroase cercetari au demonstrat ca dimensiunea internalitate / externalitate are numeroase implicatii într-o suita de variabile organizationale. Astfel, internalistii tind sa fie mai multumiti de munca pe care o fac decât externalistii, îsi percep superiorii ca initiatori de structuri, relateaza un stres de rol diminuat, se percep mai autonomi si controlori ai mediului înconjurator, sunt mai stabili pe postul de munca si profesional.
Totusi, externalistii si internalistii nu pot fi considerati "tipuri" de personalitate întrucât pe de o parte au mai multe caracteristici comune si putine specifice si pe de alta parter, credinta în locul controlului extern / intern, constituie doar polii opusi ai unui continuu pe care în zona mediana se situeaza cele mai multe persoane.
A spune despre o persoana ca are un locus of control intern sau extern fara a ne referi la contextul situational explicativ în care se fac atribuirile se crede ca este de asemenea, o caracterizare prea generala. În constructia sa teoretica, J.B.Rotter considera ca locus of control reprezinta o forma a expectantei generalizate, constituie o caracteristica a personalitatii si face parte din situatia psihologica. Abramson (1978) sustine ca indivizii difera în privinta modului habitual de raspuns la evenimente, fiind de parere ca trebuie facuta distinctia între situatiile în care evenimentele sunt necontrolabile pentru toti indivizii si situatiile în care evenimentele sunt necontrolabile doar pentru anumiti indivizi. În primul caz vorbim de neajutorare universala, iar în al doilea caz vorbim de neajutorare personala.
Autoeficienta se defineste ca fiind credinta persoanei ca poate organiza si executa un anumit curs al actiunii sau ca poate obtine anumite rezultate într-o sarcina specifica.
Persoanele cu nivel crescut al auto-eficientei sunt încrezatoare în abilitatile personale de a obtine succesul într-o activitate. Bandura atrage atentia asupra faptului ca un subiect poate manifesta o auto-eficienta de nivel superior într-un anumit comportament sau situatie si un nivel scazut, în alte situatii. De pilda, o persoana are expectanta succesului în profesie, dar are expectanta esecului în viata personala. Acest exemplu sta la baza diferentierii între auto-eficienta globala ( credinta în obtinerea succesului / esecului în majoritatea situatiilor) si cea specifica unei situatii particulare. Auto-eficienta poate actiona si ca un factor motivational ce orienteaza persoana spre atingerea scopurilor propuse, spre delimitarea intereselor.
Individul uman, învatând în urma observarii unui comportament si a efectelor acestuia, va reproduce comportamentul observat doar daca are expectanta succesului. Prin notiunea de auto-eficienta se evidentiaza rolul reglator al expectantelor.
Cercetarile realizate în sfera psihologiei dezvoltarii ( Skinner, 1985; Chapman, 1988) arata ca, în copilarie, se pun bazele dezvoltarii ulterioare a controlului asupra propriilor actiuni, pornind de la observarea rezultatelor acestora în conditii diferite.
Auto-eficienta perceputa ( Bandura, 1982) se refera la convingerea unei persoane în capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Astfel, auto-eficienta perceputa poate fi definita ca o anticipare a rezultatelor pozitive în actiunile întreprinse datorita cunostintelor si abilitatilor posedate. Perceptia propriei competente modifica perceptia performantei reduse sau a esecului; în aceste situatii, insuccesul tinde sa fie atribuit efortului redus investit în sarcina sau în mai mica masura lipsei competentei necesare îndeplinirii sarcinii. Deci, auto-eficienta crescuta se asociaza cu atributii autoprotectoare ale esecului sau succesului.
Stima de sine reprezinta modul în care ne evaluam pe noi însine în raport cu propriile asteptari si cu ceilalti, aceasta fiind direct proportionala cu constientizarea valorii noastre. Fiinta umana este unica si are o valoare care merita sa fie respectata. Valoarea unei fiinte umane este data de suma comportamentelor, actiunilor si potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiintei umane de a se proiecta în viitor, de a-si constientiza, dori si anticipa devenirea prin raportarea la experientele si succesele anterioare si credinta despre propria eficacitate contribuie la întarirea stimei de sine.
Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele în toate activitatile: cei cu o înalta apreciere de sine au o mai mare încredere, se mobilizeaza mai mult si reusesc mai bine, ceea ce consolideaza parerea buna despre sine. Dimpotriva, o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinând astfel o viziune si mai sumbra asupra propriei persoane. S-a constatat ca în timp ce indivizii cu o ridicata stima de sine îsi interpreteaza succesele în moduri diferite, apelând la o gama larga de atribuiri, si se comporta mai variat, cei cu o stima de sine scazuta au comportamente si autoatribuiri mai restrânse si deci mult mai previzibile.
Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput - conceptul de sine - si sinele ideal (sau dorit), adica modul în care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Investigatiile arata ca nivelul stimei de sine este legat de valoarea sau importanta si semnificatia pe care subiectii o acorda calitatilor dorite, sau de frecventa perceputa a diferitelor calitati în rândul populatiei. În acest sens, combinatia care provoaca cea mai joasa stima de sine este aceea dintre trasaturile dorite, dar foarte comune, si trasaturi nedorite, dar rar prezente în mediul populational.
Imaginea despre sine îndeplineste un rol important în relatiile unei persoane cu cei din jur, precum si calitatea si eficienta activitatii pe care o desfasoara. Imaginea despre sine influenteaza în mare masura chiar modul în care individul îi apreciaza si îi califica pe semenii lui; mai mult, particularitatile reactiei unui individ în raporturile interumane reflecta adesea parerea acestuia despre sine. Orice deformare, fie în sensul exagerarii unor calitati, fie al minimalizarii acestora se rasfrânge negativ asupra raporturilor cu ceilalti.
Stima de sine este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si a fost definita în diferite moduri. Unii autori vad stima de sine ca reprezentând o evaluare globala a propriei persoane, alti cercetatori sugereaza ca stima de sine este determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare. Robert si Monroe vad stima de sine din punct de vedere psihanalitic si considera ca sursele sentimentelor de autoevaluare si autoapreciere se afla în exterior, în sentimentul de iubire si aprobare din partea celorlalti.
Patru factori (Simons, 1994) par mai importanti în cresterea stimei de sine: identificarea cauzelor unei scazute stime de sine si definirea domeniilor importante de competenta; suportul psiho-afectiv si aprobarea sociala; asimilarea motivatiei de realizare, afirmare; tehnici psihologice de a face fata dificultatilor si stresului.
- &nb 141j96b sp; &nb 141j96b sp; chestionarul de autoeficienta personala ;
- &nb 141j96b sp; &nb 141j96b sp; chestionarul pentru evaluarea locusului controlului;
- &nb 141j96b sp; &nb 141j96b sp; scala stimei de sine Rosenberg .
● chestionarul de autoeficienta personala cuprinde un numar de 30 de itemi prin care se evalueaza gradul de eficienta personala sau convingerea subiectului în realizarea cu succes a unui comportament. Fiecare afirmatie este masurata pe o scala de la 1 (dezacord puternic) la 6 (acord puternic). Rezultatele pun în evidenta doua categorii de persoane, cu auto-eficienta crescuta si scazuta;
● chestionarul pentru evaluarea locusului controlului ( "Locus of Control Questionnaire") a fost elaborat de catre Rotter pentru masurarea dimensiunii fundamentale a personalitatii - controlul intern si extern. Proba contine 29 de itemi, fiecare item având doua afirmatii, a si b, care surprind varianta internalitatii controlului si pe cea a externalitatii. Sarcina subiectului este de a alege una dintre cele doua afirmatii, în functie de acordul sau dezacordul cu continutul acestora. În urma aplicarii acestei probe, fiecare subiect investigat va apartine unei anumite clase, cea a internilor sau clasa externilor;
● scala stimei de sine Rosenberg ( "The Self Esteem Scale" : S.E.S, 1965) cuprinde un numar de 10 itemi, fiind o scala de tip cumulativ ( Likert) în care variantele de raspuns se noteaza astfel: absolut de acord, de acord, nu sunt de acord si, categoric nu. Aceasta scala se doreste o masura globala a valorii si acceptarii proprii, dispunând de fidelitate (consistenta interna între 72-88) si validitate concurenta semnificativa.
Interpretarea datelor:
● Var 1 - stima de sine (distributie normala si simetrica);
● Var 2 - auto-eficienta (distributie normala si simetrica);
● Var 3 - L.O.C. (distributie normala si simetrica);
|
Variabila |
Media (m) |
Abaterea standard |
|
Var 1 |
|
|
|
Var 2 |
|
|
|
Var 3 |
|
|
Ipotezele cercetarii
Ipoteza 1:
persoanele cu un nivel scazut de auto-eficienta personala coreleaza pozitiv cu L.O.C. - extern, comparativ cu persoanele cu nivel crescut al auto-eficientei la care predomina un L.O.C. - intern.
|
Variabila |
Var 3 |
|
Var 2 |
p< .05 r |
Interpretare calitativa: rezultatele obtinute indica faptul ca exista o legatura semnificativa directa (pozitiva) între nivelul crescut al auto-eficientei si L.O.C. - intern si respectiv nivelul scazut al auto-eficientei si L.O.C. - extern.
Concluzii: relatia configurata în ipoteza se confirma.
Snyder (1992), într-un studiu corelational asupra autoeficientei personale si localizarii controlului a aratat faptul ca persoanele cu auto-eficienta crescuta au un L.O.C. intern, comparativ cu persoanele cu nivel scazut al auto-eficientei la care predomina un L.O.C. extern.(Macsinga, Psihologia diferentiala a personalitatii).
Ipoteza 2:
exista o corelatie pozitiva între L.O.C. si stima de sine
|
Variabila |
Var 3 |
|
Var 1 |
p< .05 r |
Interpretare calitativa: rezultatele obtinute indica faptul ca exista o legatura semnificativa directa între stima de sine si L.O.C. : valori ridicate ale stimei de sine sunt caracteristice internalistilor iar valori scazute ale stimei de sine sunt caracteristice externalistilor .
Concluzii: relatia configurata în ipoteza se confirma.
BIBLIOGRAFIE
▪ Gavreliuc, A. (2006). De la relatiile interpersonale la comunicarea sociala: Psihologia sociala si stadiile progresive ale articularii sinelui. Iasi: Editura Polirom.
▪ Ilut, P. (2001). Sinele si cunoasterea lui. Iasi: Editura Polirom.
▪ Macsinga, I. (2003). Psihologia diferentiala a personalitatii. Timisoara: Editura Mirton.
▪ Phares, E.J. (1976). Locus of control in personality. New Jersey: Learning Press.
▪ Secui, M. (2001). Consecinte ale institutionalizarii asupra componentei afectiv-evaluative a sinelui la adolescenti. Revista de Psihologie Aplicata, 3(2), 79-90.
|
