INSTITUTUL DE CERCETARE A CALITÃÞII VIEÞII

Sãrãcie urbanã ºi sãrãcie ruralã

Noiembrie, 2004

Cuprins

Sumar executiv

Concluzii

Recomandãri

Introducere

1. Tipuri, dimensiuni ºi factori ai sãrãciei urbane ºi rurale

Dimensiunea ºi dinamica sãrãciei de consum

Sãrãcie de consum versus sãrãcie multi-dimensionalã

Determinanþi ºi factori ai sãrãciei

2. Concentrarea teritorialã a sãrãciei

3. Furnizarea bunãstãrii: o analizã instituþionalã

Agregarea nevoilor generatoare de sãrãcie în mediul rural ºi urban

Furnizarea bunãstãrii la nivel local, principalele probleme

Anexe

Anexa 1. Sãrãcia de consum ºi poziþia pe piaþa muncii

Anexa 2. Sãrãcia urbanã, zonele sãrace din oraºe

Anexa 3. Cadrul instituþional în domeniul social 2000-2004

Referinþe

Sumar executiv

Concluzii

Raportul de faþã abordeazã sãrãcia din perspectiva dihotomiei urban-rural, prezentând principalele caracteristici ale sãrãciei în cele douã medii de rezidenþã ºi accentuând tipurile, dimensiunile ºi factorii sãrãciei în funcþie de acest criteriu. De asemenea, este analizat cadrul legislativ în domeniul asistenþei ºi a protecþiei sociale, funcþionarea instituþiilor cu atribuþii în acest domeniu, precum ºi efectele strategiilor anti-sãrãcie asupra grupurilor sociale afectate de acest fenomen.

Pentru societatea româneascã, problemele cheie sunt sãrãcia de consum din mediul rural ºi sãrãcia extremã, multi-dimensionalã din mediul urban.

Dacã din perspectiva consumului, sãrãcia ruralã este principala problemã a sãrãciei în România, din perspectiva "noii sãrãcii", profunde, cronice, multi-dimensionale, aceasta o reprezintã sãrãcia urbanã.

Dacã sãrãcia de consum este în descreºtere ca urmare a creºterii economice, "noua sãrãcie" este în plin proces de dezvoltare ca urmare a creºterii inegalitãþii ºi a slãbirii coeziunii sociale.

Dacã sãrãcia de consum afecteazã milioane de cetãþeni români, "noua sãrãcie" este specificã în prezent pentru câteva sute de mii de locuitori din mediul urban afectaþi de aceastã formã de sãrãcie.

Sãrãcia extremã din România este concentratã în mediul urban, la nivelul tinerilor, copiilor ºi este în strânsã relaþie cu fenomenul persoanelor fãrã locuinþã, cu schimbãrile de pe piaþa muncii (ºomaj) ºi cu forme de dezorganizare socialã. În mediul rural, acest tip de sãrãcie este doar marginal, problema cheie a mediului rural fiind sãrãcia de tip tradiþional, asociatã cu nivelul redus de modernizare ºi cu viaþa economicã dominatã de agriculturã.

Analiza predictorilor riscului de sãrãcie aratã cã, atât pentru sãrãcia de consum, cât ºi pentru sãrãcia extremã multi-dimensionalã, principalii factori determinanþi îi constituie ocuparea ºi educaþia

În afara acestor doi factori, mediul rural este dezavantajat ºi în ceea ce priveºte infrastructura fizicã, utilitãþile publice, condiþiile de locuit ºi accesul la serviciile sociale fundamentale, ceea ce a condus în ultimii 14 ani la o adâncire a diferenþelor dintre cele douã medii de rezidenþã. La schimbãrile structurale din ultimii ani se adaugã ºi distribuirea neechilibratã a resurselor administrative ºi bugetare, care constituie o altã cauzã majorã a sãrãciei rurale.

Pe baza argumentelor prezentate în acest studiu, în România sãrãcia atât la nivelul comunitãþilor, cât ºi la nivelul gospodãriilor, este concentratã teritorial.

Sãrãcia de consum ºi sãrãcia comunitarã predominã mediul rural, dar .

o       Mediul rural este înalt diferenþiat

o       Satele mici, periferice în cadrul comunei, izolate (departe de oraºe, de un drum european, de capitala de judeþ) sunt considerabil mai sãrace decât satele mari, centru administrativ de comunã, mai ales dacã se aflã în vecinãtatea unui oraº sau drum european

o       În satele mari dezvoltate sunt în proces de formare zone de concentrare a gospodãriilor în sãrãcie, ºi anume zonele de romi ºi zonele de venetici.

Sãrãcia de consum ºi sãrãcia comunitarã au dimensiuni reduse în mediul urban, dar .

o       Oraºele mici, cu cel mult 30 mii locuitori, mai ales cele în declin, sunt considerabil mai sãrace decât celelalte oraºe ºi chiar decât unele comunele mari dezvoltate

Sãrãcia extremã definitã multi-dimensional ºi asociatã cu excluziunea socialã este specificã mediului urban. În toate tipurile de oraºe sunt în proces de dezvoltare zone intra-urbane sãrace caracterizate de sãrãcie comunitarã mai accentuatã decât cea ruralã ºi de sãrãcie extremã a gospodãriilor rezidente.

Recomandãri

Creºterea economicã în România reprezintã o condiþie necesarã, dar nu ºi suficientã pentru resorbþia sãrãciei în România. În funcþie de mediul de rezidenþã ºi de specificul zonelor sãrace, strategiile anti-sãrãcie trebuie sã conþinã un set specific de mãsuri ºi politici de dezvoltare care sã fie adaptate contextului local cãruia acestea se adreseazã. De aceea, întãrirea capacitãþii instituþiilor locale trebuie sã constituie un punct central al politicilor de rãspuns la problematica sãrãciei.

Ocuparea ºi educaþia reprezintã factorii determinanþi ai sãrãciei indiferent de mediul de rezidenþã sau de tipul de sãrãcie. Ca atare, orice strategie anti-sãrãcie trebuie sã se concentreze pe dezvoltarea ºi diversificarea pieþei forþei de muncã, pe facilitarea accesului pe piaþa muncii a grupurilor defavorizate, precum ºi pe îmbunãtãþirea situaþiei învãþãmântului în România.

Dezvoltarea mediului rural nu poate fi realizatã fãrã diversificarea economiei rurale ºi îmbunãtãþirea învãþãmântului în acest mediu. Deºi comparaþia la nivelul vârstelor tinere aratã cã distanþa rural-urban s-a diminuat, educaþia ºi învãþãmântul rural sunt considerate încã probleme cheie nu doar în relaþie cu politicile anti-sãrãcie, ci chiar cu dezvoltarea durabilã a mediului rural. Învãþãmântul rural se confruntã în continuare cu dificultãþi majore legate de investiþia în infrastructura fizicã, numãrul personalului didactic calificat, fluctuaþia cadrelor, accesul limitat la formarea profesionalã, precum ºi la programele de formare continuã a populaþiei rurale.

Dacã pentru sãrãcia de consum au fost elaborate ºi implementate o serie de politici de rãspuns, accentul principal fiind pus pe creºterea economicã, pentru sãrãcia extremã, multidimensional 16116y2413q ã, asociatã cu excluziunea socialã, soluþiile nu sunt încã clare. Acest tip de sãrãcie, caracteristic mediului urban, reprezintã o stare de deprivãri multiple, care necesitã intervenþie din exterior. ªi acest tip de sãrãcie este influenþat direct de lipsa unui loc de muncã ºi a unui venit stabil, la care se adaugã, însã, problema lipsei de locuinþe pentru orãºenii cu venituri reduse, absenþa sau insuficienþa locuinþelor sociale ºi dezinteresul autoritãþilor locale în aceastã privinþã, problema costurilor utilitãþilor publice, problema concentrãrii orãºenilor celor mai sãraci în zone segregate teritorial ºi social, precum ºi alþi factori sociali ºi psihologici care duc la degradarea constantã a calitãþii vieþii populaþiei sãrace din aceste zone din mediul urban.

Pentru cã sãrãcia este concentratã la nivelul anumitor de grupuri de populaþie ºi este concentratã teritorial, politicile ºi programele anti-sãrãcie promovate la nivel naþional oricât de bine þintite ºi de eficiente ar fi nu pot rezolva problema în absenþa unui suport consistent de programe ºi proiecte dezvoltate la nivel local. Asumarea sãrãciei ca problemã localã prioritarã de cãtre autoritãþile locale este deci esenþialã. Nevoia de identificare la nivel local a grupurilor sãrace, a grupurilor vulnerabile, a grupurilor defavorizate, precum ºi a zonelor de concentrare a sãrãciei este primul pas de recunoaºtere oficialã ºi de dimensionare a problemei. Monitorizarea tuturor acestor grupuri ºi zone, dezvoltarea de politici municipale adaptate la condiþiile locului, pe baza unor strategii locale anti-sãrãcie, precum ºi dezvoltarea unor mecanisme de mobilizare a comunitãþilor ºi resurselor locale reprezintã singurele cãi de acþiune care ar putea mãri ritmul de reducere a sãrãciei într-un mod sustenabil.

Introducere

Problema sãrãciei a devenit una dintre problemele cele mai atent analizate de literatura de specialitate în România. Studiile asupra sãrãciei au cunoscut o amploare deosebitã, în special dupã 1995. Aceste studii pun în evidenþã dinamica, dimensiunea, profunzimea, profilul sãrãciei, precum ºi factorii structurali, individuali sau regionali ai sãrãciei (spre exemplu, CASPIS, 2004, Banca Mondialã, 2003, Chircã ºi Teºliuc, 1999, PNUD, 1998, 1999, Sandu, 1998, 1999, 2000, 2003, Stãnculescu ºi Berevoescu, coord., 2004, Teºliuc, Pop, Teºliuc, 2001, Zamfir, 1995, 2001).

Discrepanþa majorã dintre mediul rural ºi mediul urban cu privire la majoritatea aspectelor menþionate constituie una dintre concluziile principale, accentuatã de cele mai multe studii. Totuºi, mediul de rezidenþã reprezintã de obicei doar una dintre multele dimensiuni sau doar unul dintre factorii influenþi ai sãrãciei din România, fãrã sã existe vreun studiu sistematic al diferenþelor / asemãnãrilor dintre sãrãcia urbanã ºi sãrãcia ruralã. În acest sens, raportul de faþã reprezintã un studiu complementar analizelor precedente, o sintezã a cunoaºterii existente privind asemãnãrile ºi diferenþele între sãrãcia urbanã ºi sãrãcia ruralã, ºi, implicit, a instrumentelor politice adecvate pentru combaterea fiecãreia dintre acestea.

Obiectivul principal al proiectului Sãrãcie urbanã, sãrãcie ruralã este sã rãspundã unor întrebãri relevante în procesul de elaborare a strategiilor locale anti-sãrãcie. Conform termenilor de referinþã, principalele întrebãri ale cercetãrii sunt:

Dimensiunea ºi dinamica sãrãciei de consum

Sãrãcia de consum, adicã sãrãcia estimatã în funcþie de consumul gospodãriilor, este mult mai extinsã în mediul rural prin comparaþie cu mediul urban. În anul 2002, din cele 6,3 milioane de persoane sãrace din România, doar în jur de o treime (2,1 milioane persoane) locuiau în oraºe ºi municipii, în timp ce aproape 4,2 milioane persoane proveneau din mediul rural. (Tabel 1)

Tabel Sãrãcia de consum pe medii de rezidenþã, 2002

1996 - 1999, perioadã de declin economic accentuat, caracterizatã de diminuare considerabilã a consumului la nivelul întregii populaþii, dar .

o       Populaþia ruralã a pierdut mai puþin decât populaþia urbanã

o       Salariaþii au suferit mai puþin decât lucrãtorii pe cont propriu

o       Gospodãriile cu situaþie medie sau bunã ºi-au redus consumul mai mult decât cele mai sãrace 40% gospodãrii

2000 - 2002, perioadã de creºtere economicã constantã, caracterizatã prin creºterea consumului la nivelul întregii populaþii, dar .

o       Populaþia ruralã a câºtigat mai puþin decât populaþia urbanã

o       Salariaþii ºi lucrãtorii pe cont propriu în sectoare ne-agricole au câºtigat mai mult decât lucrãtorii în agriculturã (þãranii); În fapt, creºterea economicã a rezultat doar în beneficii nesemnificative pentru ºomeri ºi þãrani

o       Gospodãriile cu situaþie medie sau bunã (primele 60% din totalul de gospodãrii) ºi-au îmbunãtãþit consumul în semnificativ mai mare mãsurã prin comparaþie cu cele mai sãrace 40% gospodãrii.

Creºterea economicã a determinat scãderea sãrãciei, dar a fost acompaniatã de creºterea inegalitãþii.

Acest fapt se reflectã ºi la nivelul relaþiei dintre sãrãcia urbanã ºi sãrãcia ruralã. Trend-ul convergent manifestat pânã în anul 2000 a fost înlocuit de un trend divergent, sãrãcia urbanã cunoscând o reducere mult mai accentuatã decât sãrãcia ruralã.

Cele cinci caracteristici principale ale sãrãciei de consum din România sunt urmãtoarele: 1. este extinsã (29% din populaþie în 2002); 2. este elasticã la creºterea economicã; 3. este în scãdere, dar inegalitatea socialã este în creºtere; 4. este superficialã, pentru cã distanþa medie între consumul gospodãriilor ºi pragul de sãrãcie este relativ micã ºi pentru cã ponderi importante de populaþie se aflã în imediata apropiere a pragului de sãrãcie, adicã pot "intra" sau "ieºi" din sãrãcie la variaþii relativ mici ale veniturilor; 5. este predominant temporarã ºi nu permanentã; pentru perioada 1995-1998, doar în jur de 22% din toate persoanele sãrace nu au reuºit sã iasã din sãrãcie în anii de creºtere economicã.

În cheia sãrãciei urbane versus sãrãciei rurale, cele cinci caracteristici ale sãrãciei de consum se re-scriu astfel:

Sãrãcie de consum versus sãrãcie multi-dimensionalã

Sãrãcia de consum este doar unul din multele tipuri de sãrãcii. Deficitul de consum reprezintã doar "biletul de intrare pe uºa sãrãciei". Dincolo de intrare, însã, sãrãcia se extinde ºi, cu timpul, pune stãpânire pe toate sferele vieþii. Cãderea în sãrãcie este un proces, în cadrul cãruia sãrãcia de consum reprezintã doar faza iniþialã.

Un ºoc de venit declanºeazã procesul de reducere a consumului. Dacã ºocul este suficient de mare, reducerea consumului este drasticã ºi se transformã în sãrãcie de consum. Situaþia este definitã drept crizã, iar gospodãria prin mobilizarea resurselor de care dispune (de la economii, la locuinþã, bunuri ºi proprietãþi, la forþa de muncã, calificãri ºi abilitãþi, la reþele sociale ºi relaþii sociale utile) dezvoltã strategii de management a crizei ºi de revenire la situaþia iniþialã. Dacã ºocul declanºator a fost prea drastic sau dacã gospodãria suferã mai multe tipuri de ºocuri care se succed (de exemplu, pierderea locului de muncã ºi apariþia unui copil) ºi/sau dacã resursele gospodãriei sunt insuficiente, reducerii consumului i se alãturã alte fenomene destabilizatoare: bunurile existente îºi pierd din valoare, frigiderul, televizorul ºi instalaþiile se stricã, calificãrile nu mai sunt cãutate pe piaþã, datoriile la utilitãþile publice se cumuleazã, apare alcoolismul, violenþa în familie ºi sentimentul cã situaþia este fãrã ieºire. Pe principiul "o nenorocire nu vine niciodatã singurã" gospodãria nu reuºeºte echilibrarea ci "cade" în sãrãcie cu vitezã din ce în ce mai mare, prietenii se rãresc ºi îi evitã pentru cã cer într-una ajutor, respectul celor din jur se reduce, copiii nu mai sunt trimiºi la ºcoalã "cã n-avem cu ce sã-i încãlþãm" sau sunt trimiºi cu schimbul "cã avem un singur schimb de haine", gospodãria este debranºatã de la utilitãþi ºi nu mai are nici cãldurã, nici apã caldã, nici apã rece ºi în caz extrem este evacuatã. Dupã o serie de încercãri eºuate, sãrãcia se instaleazã ca stare de fapt în toate sferele vieþii. Odatã asumatã ca dat natural fãrã scãpare, sãrãcia este deja asociatã cu marginalizare, cu excludere ºi ºi-a creat deja mecanisme de auto-reproducere, de transmitere de la o generaþie la alta. Prin urmare, dacã sãrãcia de consum poate fi "tratatã" prin creºtere economicã, sãrãcia multi-dimensionalã necesitã o abordare mai complexã, din perspectiva drepturilor fundamentale ale omului, care sã articuleze politicile pro-dezvoltare cu politici dedicate pro-sãraci ºi politici de incluziune socialã.

"Noua sãrãcie", dupã cum este numitã în literatura de specialitate, este sãrãcia profundã, multi-dimensionalã, cronicã, care nu "trece de la sine" odatã cu creºterea economicã, reprezintã o preocupare atât în þãrile europene dezvoltate, cât ºi în Statele Unite ale Americii. Din perspectiva "noii sãrãcii", sãrãcia urbanã este problema cheie a sãrãciei din România.

Studiile privind "nouã sãrãcie" (Stãnculescu ºi Berevoescu, coord., 2004) aratã cã în România, ca ºi în þãrile dezvoltate, "noua" sãrãcie este asociatã cu fragilizarea relaþiilor de familie ºi slãbirea coeziunii sociale, ne-participare ºi marginalizare socialã, "cultura de cartier", tendinþe de etnicizare ºi de concentrare a sãracilor în zone segregate teritorial. Spre deosebire de sãrãcia de consum, "noua sãrãcie" reprezintã o stare de deprivãri multiple, de derivã, care nu poate fi depãºitã decât prin intervenþie din exterior.

Studiul amintit opereazã pentru cazul României cu conceptul de "sãrãcie extremã" definit tri-dimensional, funcþie de: (a) veniturile ºi consumul gospodãriei sub pragul naþional de sãrãcie; (b) lipsa securitãþii locuirii, adicã gospodãria nu are locuinþa în proprietate ºi (c) patrimoniu sãrãcãcios, redus la cel mult douã bunuri de folosinþã îndelungatã în mediul urban, respectiv un astfel de bun în mediul rural. Pe lângã sãrãcia extremã, sunt avute în vedere încã trei tipuri de sãrãcie, considerate a modela procesul de cãdere în sãrãcie, ºi anume: (a) situaþia de normalitate criticã, definitã drept insuficienþã a venitului, care corespunde sãrãciei evaluate în mod obiºnuit în studiile pe sãrãcie, funcþie de consumul sau venitul gospodãriei; (b) situaþia acutã de crizã, definitã ca stare acutã de nevoi însã contingentã, care poate fi caracteristicã anumitor cicluri de viaþã, ºi care presupune lipsa unei locuinþe în proprietate; (c) situaþia de crizã generalizatã ºi neajunsuri multiple, caracteristicã gospodãriilor care au o locuinþã în proprietate, dar au un patrimoniu extrem de redus în context naþional ºi au venituri ºi consum sub pragul de sãrãcie.

Sãrãcia extremã din România, definitã tri-dimensional, este concentratã la nivelul tinerilor, copiilor ºi mediului de rezidenþã urban ºi este în strânsã relaþie cu transformãrile sociale de dupã 1990, cu fenomenul persoanelor fãrã locuinþã, cu schimbãrile de pe piaþa muncii (ºomaj) ºi cu forme de dezorganizare socialã. Pe de altã parte, în zonele sãrace din sate, "noua sãrãcie" este doar marginalã, problema cheie a mediului rural fiind formele de sãrãcie de tip tradiþional, specifice comunitãþilor cu grad redus de modernizare, a cãror viaþã economicã este dominatã de agriculturã.

Figura Persoane respectiv gospodãrii din zone sãrace urbane ºi rurale pe tipuri de sãrãcie

Trãsãturile economice

Trãsãturi sociale ºi psihologice

Salariul minim a pornit de la un nivel de 65% din salariul mediu în 1989, a atins un minim de 27% în 1999, dupã care a crescut la 35% în (martie) 2004, procent similar ce cel existent în celelalte economii în tranziþie din Centrul ºi Estul Europei.

În 2004, 30% din muncitori sunt angajaþi cu salariu minim.

Salariile reprezintã principala sursã de venit pentru mai puþin de un sfert din gospodãriile rurale. Nu doar cã ponderea (ºi numãrul) salariaþilor din mediul rural este mult mai redus decât cea din mediul urban, dar aceºtia au ºi salarii mai mici. În România, rezidenþii oraºelor mari primesc salarii mai bune decât cei din oraºele mici ºi, mai ales, decât cei din sate ºi comune. De exemplu, doar prin mutarea dintr-un sat într-un oraº mic (15-50 mii locuitori), o persoanã se poate aºtepta la creºterea salariului cu 17%, respectiv cu 33% prin mutarea în Bucureºti. (Pãuna ºi Pãuna, 2003)

Figura Dinamica valorii reale a salariului mediu net, pensiei medii ºi a ajutorului social

cele mai multe persoane ocupate din mediul urban se regãseau în industria prelucrãtoare (30,3%) ºi în comerþ (14,5%), în timp ce în rural ponderea cea mai mare era în agriculturã (58,2%), urmatã de industria prelucrãtoare (13,6%).

Ca strategie de supravieþuire la lipsa locurilor de muncã din sectorul formal al economiei ºi la fenomenul de erodare a veniturilor, majoritatea populaþiei opereazã în sectorul informal. Principala strategie de supravieþuire este grãdinãritul ºi producerea în gospodãrie a unor alimente. În mediul rural, aproape toate gospodãriile îºi completeazã veniturile cu produse alimentare din producþia proprie; procentul scade la 43% în mediul urban. În plus, gospodãriile mai tinere din mediul rural care nu îºi acoperã nevoile cu ceea ce produc în gospodãrie lucreazã cu ziua în agriculturã, nu primesc salariu ºi nu au carte de muncã. Munca în sectorul informal este rãspânditã ºi în mediul urban, dar aceasta este concentratã în sectoare ne-agricole.

Un studiu comparativ internaþional (Stãnculescu, 2004) aratã cã România deþine cea mai ridicatã pondere de persoane active în sectorul informal[2] (fie activitatea economicã principalã este în sectorul informal, fie persoanele desfãºoarã o activitate informalã secundarã) prin comparaþie atât cu þãri europene dezvoltate (Olanda ºi Marea Britanie), cât ºi cu þãri Central-Est Europene (Cehia, Bulgaria, Slovenia ºi Ungaria). Dincolo de diferenþele cantitative sunt de remarcat diferenþele cantitative. Munca informalã în absenþa unui contract de muncã este caracterizatã în toate þãrile de condiþii de muncã precare, platã de nivel redus ºi nesigurã, program de muncã prea lung sau prea scurt. Totuºi, doar în România, munca informalã este predominant muncã cu ziua, cu nivel redus de autonomie ºi cu nivel foarte scãzut de satisfacþie. Doar în România, lucrul pe cont propriu este predominant în agriculturã fiind pus în relaþie fie cu "ºomaj deghizat", fie cu pensii ºi prestaþii sociale prea mici. Doar în România, pentru marea majoritate a gospodãriilor, sectorul informal reprezintã o niºã de supravieþuire ºi nu un spaþiu de cumulare de capital.

Figura Participarea în sectorul informal pe categorii de consum ºi pe medii rezidenþiale, 2001

Numãrul de pensionari aproape s-a dublat, astfel în anul 2003 rata de dependenþã economicã a fost de o persoanã ocupatã la 1,36 pensionari, faþã de un angajat la 0,43 pensionari în 1990. Deºi descreºterea globalã a populaþiei active din România a dus la o scãdere continuã a ratei de activitate, aceastã ratã (59,3%) în zonele rurale rãmâne superioarã în comparaþie cu rata de activitate la nivel naþional de 56% ºi mult mai mare faþã de cea din zona urbanã, unde se înregistreazã un procent de 53,2% (date din 2002). Rata mare de activitate din mediul rural nu indicã însã o situaþie mai bunã, din contrã, este un efect al insuficienþei veniturilor, în special a nivelului extrem de redus a pensiilor pentru agricultori. Astfel, populaþia ruralã trebuie sã lucreze pânã la vârste înaintate pentru a completa pensiile: 44% din populaþia cu vârste situate între 65 ºi 69 de ani, 37% din grupul de vârstã cuprins între 70 ºi 74 de ani ºi 22% din grupul de vârstã de peste 75 de ani practicã agriculturã de subzistenþã.

Nevoia de completare a veniturilor pentru persoanele vârstnice din mediul rural se combinã cu faptul cã majoritatea acestor persoane sunt femei vãduve ºi duce la rezultatul pus în evidenþã în raportul BM (2003), ºi anume: deºi sãrãcia din România nu este feminizatã (femeile nu au risc mai mare de sãrãcie decât bãrbaþii, când toate celelalte variabile sunt þinute sub control), în mediul rural gospodãriile conduse de femei au risc semnificativ mai mare de sãrãcie prin comparaþie cu gospodãriile conduse de bãrbaþi tocmai datoritã gospodãriilor de femei vãduve care trãiesc din pensii de urmaº sau din pensii de agricultor.

Al doilea factor determinant al sãrãciei din România este educaþia. În aceastã privinþã, datele relevã o discrepanþã uriaºã între cele douã medii de rezidenþã atât la nivelul întregii populaþii, cât ºi la nivelul generaþiilor tinere. Deºi comparaþia la nivelul vârstelor tinere aratã cã distanþa rural-urban s-a diminuat, educaþia ºi învãþãmântul rural sunt considerate încã probleme cheie nu doar în relaþie cu politicile anti-sãrãcie, ci chiar cu dezvoltarea durabilã a mediului rural ºi, implicit, a întregii societãþii româneºti (MEC ºi ISE, 2002 sau Planul Naþional de Dezvoltare 2004-2006).

Tabel Populaþia activã (ocupaþi ºi ºomeri) totalã ºi de 15-35 ani pe nivele de educaþie ºi pe medii de rezidenþã, 2000

URBAN

Persoane calificate

Persoane necalificate

RURAL

Persoane calificate

Persoane necalificate

Doar 17% din satele din România sunt conectate la reþelele de distribuþiei a apei ºi doar în jur de 8% gospodãrii rurale au locuinþe dotate cu apã curentã. Spre deosebire, toate municipiile ºi oraºele sunt echipate cu sisteme de producþie ºi distribuþie a apei potabile ºi peste 85% din locuinþele urbane sunt dotate cu apã curentã. O prãpastie similarã se observã ºi referitor la sistemul de canalizare: 4% din gospodãriile rurale prin comparaþie cu 84% gospodãrii urbane(INS, ACOVI, 2001). În realitate, în multe sate, problema principalã nu este lipsa apei curente, ci aprovizionarea cu apã ºi calitatea redusã a apei disponibile. Conform Planului Naþional pentru Agriculturã ºi Dezvoltare Ruralã, capacitatea reþelei de furnizare de apã potabilã din mediul rural este departe de a acoperi necesarul de apã din locuinþele rurale, fãrã a pune la socotealã cererea posibilã în cazul în care în zonele rurale se vor dezvolta activitãþi industriale. Lipsa de dotãri de bazã mãreºte gradul de expunere a populaþiei rurale la boli infecþioase ºi, în acelaºi timp, reprezintã un factor de poluare ºi daune pentru mediul înconjurãtor. La rândul lor, aceºti factori duc la scãderea calitãþii vieþii ºi la risc de sãrãcire ca urmare a unor dezastre naturale (spre exemplu, în urma inundaþiilor).

Mediul rural este serios deprivat ºi cu privire la infrastructura ºi instituþiile care faciliteazã participarea socialã. Excluziunea socialã, în definiþia sa europeanã, înseamnã ºi lipsã de conectare la sistemele de comunicare ºi informare, care fac legãtura între indivizi, dar ºi între indivizi ºi colectivitate. În acest sens, sunt discutate teme precum integrarea bancarã (ºi accesul la credite), investiþiile, asigurãrile, mass-media, telefonia, instituþiile culturale. În mediul rural românesc, infrastructura financiar-bancarã ca ºi infrastructura culturalã (teatre, muzee, cinema) sunt sub-dezvoltate, gradul de integrare monetarã este foarte redus, iar utilizarea instrumentelor de asigurare este ºi ea deficitarã (doar 6% dintre gospodãriile rurale care au pãmânt ºi-au asigurat în 2002 producþia agricolã) (EuroBarometru Rural, 2002).

"Afacerile din mediul rural sunt în general percepute de sistemul bancar drept clienþi cu risc înalt ºi în consecinþã acestea sunt confruntate cu cereri suplimentare de garanþii ºi costuri financiare superioare pentru împrumuturi. De asemenea existã o tendinþã a sectorului bancar de reducere a activitãþii în mediul rural datoritã profitabilitãþii scãzute. Aceste probleme agraveazã situaþia financiarã a operatorilor ºi în consecinþã îngreuneazã dezvoltarea economicã în mediul rural." (CEROPE, 2004)

Mai puþin de jumãtate dintre comune (43%) dispun de servicii de telefonie. Doar 18% dintre gospodãrii au abonamente telefonice prin comparaþie cu 66% în mediul urban (INS, ACOVI, 2001). Dezvoltarea spectaculoasã a telefoniei mobile compenseazã doar parþial rata scãzutã de penetrare a telefoniei fixe din mediul rural, majoritatea zonelor fãrã acoperire fiind zone rurale izolate.

Deºi indicatorii obiectivi descriu mediul rural drept un spaþiu al deprivãrii materiale ºi instituþionale, percepþia populaþiei rurale este mai degrabã pozitivã. Mai mult de douã treimi din populaþia ruralã de peste 18 ani este mulþumitã sau foarte mulþumitã de serviciile oferite de poºta localã, ºcoalã, dispensar ºi primãrie. De asemenea, peste 60% sunt mulþumiþi de calitatea apei în sat, mijloacele de transport public, posibilitãþile de a cumpãra cele necesare din sat, precum ºi în ceea ce priveºte siguranþa personalã ºi a bunurilor. (EuroBarometrul Rural, 2002). În perspectiva populaþiei, problemele prioritare în mediul rural sunt lipsa locurilor de muncã, starea drumurilor din sat, iluminatul public ºi curãþenia.

Infrastructura modernã (apã curentã, canalizare etc.) este perceputã drept problematicã doar în satele dezvoltate, adicã satele mari, centru administrativ de comunã, situate în apropierea unui oraº sau drum european. În satele mici, periferice în cadrul comunei, mai ales dacã sunt ºi îmbãtrânite, izolate, bazate pe agriculturã de subzistenþã ºi caracterizate de o culturã de tip tradiþional, doar elitele (preotul, cadrele didactice, întreprinzãtorii locali) menþioneazã nevoia de investiþii în infrastructurã modernã. În astfel de sate lista de probleme comunitare percepute de populaþie este lãrgitã cu absenþa instituþiilor medicale ºi farmaciilor, a mijloacelor de transport public ºi a serviciilor de telefonie.

Tabel Deprivare materialã ºi sãrãcie comunitarã - Disparitãþi între gospodãriile sãrace ºi non-sãrace din mediul rural ºi mediul urban

[4] populaþiei, accesibilitatea (distanþa faþã de un oraº sau de un drum european) ºi tipul administrativ al satului (centru de comunã versus sat aparþinãtor).

Tabel Satele din România în funcþie de mãrime, accesibilitate ºi tip administrativ

[5] constituie, de asemenea, cauze ale sãrãciei rurale.

Figura Nivelul de dezvoltare/ sãrãcie pe tipuri de sate

Figura 3 reprezintã scorurile medii ale indicelui de dezvoltare/ sãrãcie comunitarã ruralã (Sandu în RDU, PNUD, 2004) pe tipurile de sate prezentate în Tabelul 2.

Indicele de dezvoltare/ sãrãcie comunitarã ruralã (DEVSAT02) reprezintã scorul factorial a patru indici privind: 1) capitalul uman al satului (stocul de educaþie, salariaþi la o mie locuitori, proporþia persoanelor ocupate în agriculturã); 2) capitalul biologic al satului (numãr locuitori, ponderea populaþiei satului în populaþie comunã, proporþia populaþiei în vârstã de muncã); 3) dezvoltarea fondului locativ (pondere locuinþe cu apã curentã, pondere locuinþe cu canalizare, suprafaþa locuibilã pe locuinþã); 4) grad de izolare a satului (tipul administrativ a satului ºi distanþa pânã la cel mai apropiat oraº).

Date: Recensãmânt 2002

Diferenþele regionale sunt marcante. Spre exemplu, ratele de sãrãcie de consum a gospodãriilor rurale variazã în regiunea Vest a þãrii între 12% ºi 87%. Totuºi, majoritatea satelor ºi comunelor sãrace din România se concentreazã în regiunile Nord-Est, Sud-Est ºi Sud-Vest, cu rate totale de sãrãcie ruralã de 48%, 45%, respectiv 42% (CASPIS, 2004).

Satele mici sunt în acelaºi timp caracterizate de sãrãcie comunitarã ºi de sãrãcie de consum a unei pãrþi importante din populaþie. Zone de concentrare a sãrãciei se gãsesc însã ºi în satele mari ºi bogate, mai ales dacã acestea se aflã în imediata vecinãtate a unor oraºe (Stãnculescu ºi Berevoescu, coord., 2004). Zonele din satele mari ºi dezvoltate care concentreazã gospodãrii sãrace (o parte chiar în sãrãcie extremã multi-dimensionalã) se suprapun cu douã tipuri de comunitãþi demarcate printr-un criteriu al alteritãþii: comunitãþile de romi (altã etnie decât cea majoritarã) ºi comunitãþile de venetici (alt loc de naºtere decât în sat).

Zonele locuite de comunitãþile de romi sunt de obicei denumite "þigãnie" ºi sunt situate la periferia satelor. Zonele de venetici sunt foste comunitãþi muncitoreºti formate majoritar din persoane venite în sat înainte de 1989, pentru cã oraºele erau închise migranþilor. Aceºtia s-au aºezat în blocurile construite în anii 1980 sau în cartiere compacte de case/ barãci ºi au lucrat fie la cooperativa din sat, fie în întreprinderile din oraº. Dupã 1990, au rãmas în sat, dar au pierdut locurile de muncã ºi nici nu au primit pãmânt, ceea ce explicã cãderea lor în sãrãcie. În aceste douã tipuri de zone din satele mari, dezvoltate ºi aproape de oraº, 55% din persoane au un consum sub pragul de sãrãcie alimentar; 70% din rezidenþii acestor zone sunt în situaþie de sãrãcie de consum. Mai grav, 20% din rezidenþi nu au nici locuinþa în proprietate ºi nici bunuri de folosinþã îndelungatã, trãiesc mizerabil în sãrãcie extremã.

Sãrãcia din zonele sãrace rurale ºi din satele mici, periferice ºi sãrace, este în primul rând expresia sãrãcirii locuitorilor vechi ºi de-abia în al doilea rând rezultatul atragerii sãracilor din alte zone sau localitãþi. Ponderea sãracilor care au venit sau au revenit în aceste sate dupã 1990 este micã. Totuºi mai ales zonele sãrace din satele mari ºi dezvoltate joacã rolul de spaþiu de retragere a sãracilor rãmaºi fãrã oportunitãþi în oraºele învecinate.

Sã ne îndreptãm acum atenþia spre mediul urban. ªi acesta este eterogen, dat fiind modul în care a fost constituitã (prin decizii pur administrative[6]) reþeaua de localitãþi urbane înainte de 1990 dar ºi datoritã schimbãrilor de datã recentã, determinate de transformãrile din economia naþionalã.

Tabel Populaþia urbanã la Recensãminte: 1930, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 ºi 2002

[7])industriale, adicã au (una) mai multe întreprinderi industriale care concentreazã majoritatea salariaþilor din localitate. A doua categorie de oraºe, cu nivel relativ ridicat de dezvoltare, include 29 de oraºe care au o economie localã diversificatã sau în care turismul este bine reprezentat . Ultimele douã categorii de oraºe mici sunt în cea mai grea situaþie. Cele douã categorii de oraºe mici caracterizate de sãrãcie comunitarã ºi afectate puternic de restructurãrile din industrie ºi de închiderea fostelor întreprinderi de stat din agriculturã sunt:

Oraºele în declin actualmente dependente de agriculturã (23 de oraºe care în total au peste 176 mii de locuitori) în care principalul angajator este o firmã cu profil agricol ºi/sau în care ponderea populaþiei în agriculturã este ridicatã prin comparaþie cu celelalte oraºe mici. Pe lângã oraºele agricole, aceastã categorie include oraºe care au fost mono-industriale dar fosta întreprindere de stat a fost închisã (spre exemplu oraºul Nucet, judeþul Bihor). În 2002, în oraºele în declin dependente de agriculturã doar 152 de salariaþi corespundeau la 1.000 locuitori, doar jumãtate din populaþia în vârstã de muncã (15-64 ani) era economic activã, iar rata medie a ºomajului era de aproximativ 20%.

Oraºele (mono)industriale în declin (47 de oraºe care includ peste 550 mii locuitori) sunt oraºe în care principalul angajator este o firmã industrialã care însã a fost drastic restructuratã ºi, prin urmare, rate de ocupare a populaþiei în vârstã de muncã este cel mult 35%[9]. În 2002, în aceste oraºe la mia de locuitori reveneau în medie doar 200 salariaþi, rata de ºomaj atingea o valoare medie de 18%, iar din populaþia de vârstã activã doar 55% participa la activitatea economicã.

Diferenþa majorã între cele douã tipuri de oraºe în declin constã în profilul dominant al economiei locale încã funcþionale. Oricum, chiar dacã la nivelul economiei formale în primele predominã agricultura, iar în cele din ultima categorie profilul dominant este încã unul industrial, la nivelul gospodãriilor populaþiei agricultura de subzistenþã este o strategie de supravieþuire la fel de larg rãspânditã. Astfel, în oraºele în declin dependente de agriculturã ponderea populaþiei de 15-64 ani care se declarã ocupatã în agriculturã este în medie 26%, în oraºele industriale în declin valoarea scade la 20%, rãmânând însã considerabil mai mare decât 12% la nivelul tuturor oraºelor mici sau 6% în cazul oraºelor mici relativ dezvoltate.

Figura Nivelul de dezvoltare/ sãrãcie pe tipuri de oraºe

Figura 4 reprezintã scorurile medii ale indicelui de dezvoltare/ sãrãcie comunitarã urbanã (Lãzãroiu în PNUD, 1999) pe tipurile de oraºe ºi municipii prezentate mai sus.

Indicele de dezvoltare/ sãrãcie comunitarã urbanã (DEVURBNOU) reprezintã scorul factorial a patru indici privind: 1) capitalul uman al oraºului (stocul de educaþie, pondere salariaþi în industrie, proporþia persoanelor ocupate în agriculturã); 2) capitalul vital al oraºului (mortalitate infantilã ºi rata plecãrilor din oraº); 3) dezvoltarea infrastructurii sociale (numãr de doctori la o mie locuitori, ponderea liceelor în numãrul total de unitãþi ºcolare ale oraºului); 4) dezvoltarea infrastructurii fizice (pondere drumuri orãºeneºti modernizate, pondere km reþea canalizare în km drumuri orãºeneºti, abonamente telefonice la o mie locuitori).

Date: Fiºa Localitãþii 2002, INS ºi Recensãmânt 2002

Pe lângã sãrãcia comunitarã, oraºele foarte mici, cu precãdere oraºele sub 10 mii locuitori concentreazã ºi ponderi importante de gospodãrii ºi persoane sãrace. În multe cazuri, oraºele foarte mici au rate de sãrãcie de consum mai ridicate decât comunele mari.

Figura Rata sãrãciei de consum în funcþie de mãrime localitãþii, 2002

[10] vechi de case aflate la periferiile oraºelor.

Cu peste jumãtate, trei sferturi sau chiar 90% dintre persoane cu venituri ºi consum sub pragul naþional de sãrãcie zonele mai sus menþionate reprezintã arii de concentrare a sãrãciei de consum. În plus, comunitãþile din preajma gropilor de gunoi sunt arii de concentrare ale sãrãciei extreme, situaþie în care trãiesc 65% dintre rezidenþi. Urmeazã zonele de tip centru vechi ºi zonele industriale dezafectate cu rate ale sãrãciei extreme de aproape 50%. Sãrãcia extremã deºi scade ca incidenþã rãmâne totuºi importantã (aproape o treime) ºi în zonele popular denumite "ghetou", unde se combinã cu situaþia de crizã generalizatã.

Similar cu þãrile vestice, ariile centrale (cel puþin în oraºele cu vechime) ºi cele periferice par a fi cele mai vulnerabile la concentrarea sãrãciei. În timp ce zonele centrale dispun de infrastructurã instituþionalã ºi servicii (de la ºcoalã panã la facilitãþi legate de sãnãtate, de la magazine, la oficii publice), multe dintre zonele periferice sunt absolut lipsite de acestea, fapt care nu numai cã reduce calitatea vieþii, dar reprezintã un factor influent de accentuare a sãrãciei. Deºi fac parte din oraºe bine dotate cu infrastructurã ºi utilitãþi urbane, majoritatea acestor zone sãrace intra-urbane sunt deprivate din punctul de vedere al utilitãþilor publice, gospodãriile fiind mai slab echipate chiar ºi decât gospodãriile din mediul rural. (Tabel 5 ºi Anexa 1)

Tabel Gospodãrii din zonele urbane sãrace cu locuinþe conectate la utilitãþile publice, 2001

închiderea sau restructurarea întreprinderilor, desfiinþarea fostelor cooperative agricole de producþie ºi a întreprinderilor agricole de stat, care rezultã în distrugerea masivã a locurilor de muncã, mai ales pentru cei cu nivel redus de ºcolarizare ºi calificare;

condiþii locale date de poziþia zonei pe piaþa imobiliarã privatã ºi de forma de proprietate asupra locuinþelor pe care le include;

mãsurile luate de cãtre autoritãþile locale în problema persoanelor rãmase fãrã locuinþã sau în cãutare de locuinþã ieftinã;

evenimente critice individuale ºi diferitele rãspunsuri la situaþia de crizã ale populaþiei rezidente ºi non-rezidente în zonã. Dintre acestea, migraþia (sosiri în zonã ºi plecãri din zonã) reprezintã un rãspuns al populaþiei de maximã relevanþã pentru procesele de formare ale zonelor sãrace.

Zonele din apropierea gropilor de gunoi sunt comunitãþi de locuinþe improvizate, nou apãrute dupã 1990, care funcþioneazã ca loc de retragere pentru orãºenii sãrãciþi ºi ca zonã de atracþie pentru tinerii veniþi din mediul rural aflaþi în cãutare de locuri de muncã ºi ºanse de viaþã. Aici, fluxurile de veniþi sunt masiv în sãrãcie extremã ºi, tot aici, este cel mai vizibil fenomenul de sãrãcire a zonei prin venirea sãtenilor sãraci, similar modelului Americii Latine.

Zonele popular denumite ghetou ºi zone industriale dezafectate sunt zone de blocuri cu confort redus construite în perioada industrializãrii târzii, dar locuite de comunitãþi nou formate. Doar o micã parte dintre rezidenþi sunt veniþi de la þarã sã munceascã în întreprinderile socialiste, care au rãmas în zonã ºi au sãrãcit împreunã cu aceasta. Dupã 1990 aceste zone au devenit locuri de retragere pentru sãrãciþii din oraºe ºi zone de atracþie pentru tinerii din alte oraºe ºi din mediul rural care gãsesc de muncã, dar nu-ºi permit locuinþã în alte zone ale oraºului. În total, populaþia sositã dupã 1990 reprezintã trei sferturi din întreaga populaþie a acestor zone. Atitudinea autoritãþilor locale faþã de aceste zone este diferenþiatã de la o localitate la alta: dacã unii le iau în administrare ºi încearcã sã le repare pentru a le transforma în locuinþe sociale de un standard acceptabil, alþii le utilizeazã drept "rezervaþii pentru sãraci" în starea deplorabilã în care se aflã. De asemenea, interesul pieþii imobiliare este puternic diferenþiat, în sensul cã în oraºele mai dezvoltate, multe dintre aceste structuri au fost cumpãrate de firme private care le-au transformat în clãdiri de birouri.

Zonele din centrele istorice ale oraºelor sunt, în mare parte, formate prin intervenþia directã a autoritãþilor. Din punct de vedere al rezidenþilor, aceste zone sunt mai stabile decât cele prezentate anterior, populaþia "veche", stabilitã în zonã înainte de 1990, reprezentând 40% din populaþia rezidentã totalã. Istoria centrelor vechi este de asemenea diferitã. Casele din aceste zone au fost majoritatea naþionalizate în regimul socialist. Ele au fost locuite de chiriaºi care zeci de ani de zile nu au investit în repararea ºi întreþinerea lor. Dupã 1990, ajunse într-o stare de degradare avansatã nu sunt revendicate de nimeni (sau nu sunt retrocedate) fiind folosite ca locuinþe sociale de cãtre primãrii sau fiind ocupate abuziv de populaþia sãrãcitã a oraºului. Afluxul puternic de dupã 1990, cu persoane majoritar în sãrãcie extremã, a grãbit ºi accentuat procesul de sãrãcire a zonei. În cazul acestor zone, actorii influenþi de pe piaþa imobiliarã privatã sunt interesaþi de zonã datoritã potenþialului sãu deosebit de dezvoltare, dar nu au acces la aceasta.

Cartierele vechi de case de la periferia oraºelor sunt zone vechi, stabile, sãrãcite recent. Au fost deschise mai ales înainte de 1990, pentru cei din sate. Dupã 1990 devin relativ inaccesibile în lipsa unor legãturi de rudenie (sau cãsãtorie) care sã susþinã venirea în zonã. Majoritatea noilor sosiþi sunt dintr-o altã zonã a oraºului, care însã nu reprezintã un aflux de sãrãcie extremã, majoritatea lor fiind în situaþii de crizã sau în situaþie de normalitate criticã.

Concluzia principalã a acestui capitol este mai degrabã o ipotezã care necesitã încã investigaþii aprofundate. Pe baza argumentelor prezentate anterior, în România, sãrãcia atât la nivelul comunitãþilor, cât ºi la nivelul gospodãriilor, este concentratã teritorial.

Sãrãcia de consum ºi sãrãcia comunitarã predominã mediul rural, dar .

o       Mediul rural este înalt diferenþiat

o       Satele mici, periferice în cadrul comunei, izolate (departe de oraºe, de un drum european, de capitala de judeþ) sunt considerabil mai sãrace decât satele mari, centru administrativ de comunã, mai ales dacã se aflã în vecinãtatea unui oraº sau drum european

o       În satele mari dezvoltate sunt în proces de formare zone de concentrare a gospodãriilor în sãrãcie, ºi anume zonele de romi ºi zonele de venetici.

Sãrãcia de consum ºi sãrãcia comunitarã au dimensiuni reduse în mediul urban, dar .

o       Oraºele mici, cu cel mult 30 mii locuitori, mai ales cele în declin (descrise în pag. 28), sunt considerabil mai sãrace decât celelalte oraºe ºi chiar decât unele comunele mari dezvoltate

Sãrãcia extremã definitã multi-dimensional ºi asociatã cu excluziunea socialã este specificã mediului urban. În toate tipurile de oraºe sunt în proces de dezvoltare zone intra-urbane sãrace caracterizate de sãrãcie comunitarã mai accentuatã decât cea ruralã ºi de sãrãcie extremã a gospodãriilor rezidente.

Nu existã date pe baza cãrora sã se poatã face estimãri privind gradul de concentrare teritorialã a sãracilor. Cert este însã cã toate tipurile de zone de concentrare discutate anterior se pot identifica cu costuri minime (multe dintre acestea sunt bine cunoscute de cãtre autoritãþile locale). În cadrul Planurilor Judeþene Anti-Sãrãcie ºi Promovare a Incluziunii Sociale identificarea ºi constituirea unor baze de date cu zonele de concentrare teritorialã a sãrãciei comunitare ºi a sãracilor (inclusiv a zonelor sãrace din cadrul oraºelor) ar aduce un plus de valoare considerabil pentru decidenþi în vederea unei bune focusãri a acþiunilor întreprinse la nivel judeþean ºi local.

3. Furnizarea bunãstãrii: o analizã instituþionalã

Luana Miruna Pop

Ultima perioadã a fost o perioadã de efervescenþã în ceea ce priveºte legislaþia în domeniul asistenþei sociale dar ºi în ceea ce priveºte înfiinþarea unor actori instituþionali în jurul cãrora sã se coaguleze programe ºi strategii în domeniul asistenþei sociale

Se înfiinþeazã astfel începând cu anul 2000 o serie de noi actori instituþionali responsabili pentru elaborarea, coordonarea ºi furnizarea programelor în domeniul asistenþei sociale. Cele mai semnificative structuri instituþionale înfiinþate în aceastã perioadã sunt: Comisia Naþionalã Anti-sãrãcie ºi de Promovare a Incluziunii Sociale (2001), Comisiile Judeþene Anti-sãrãcie ºi de Promovare a Incluziunii Sociale (înfiinþate în 2002/ 2003), Comisia Interministerialã privind Asistenþa Socialã, coordonatã de MMSS (2001), Serviciile Publice de Asistenþã Socialã înfiinþate la nivelul autoritãþilor publice locale ca departamente specializate (2001/2003), Consiliul Naþional Consultativ de Dialog Social pentru Problemele Persoanelor cu Handicap (2002).

Principalele legi adoptate în aceastã perioadã se constituie ca un cadru pentru politicile adresate tinerilor, persoanelor marginalizate ºi sãrace, persoanelor cu handicap, dar ºi pentru întreaga reþea de servicii sociale. Unele legi adoptate în domeniul asistenþei sociale sunt pe deplin funcþionale, implementarea acestora fiind atent monitorizatã iar eficacitatea, eficienþa ºi impactul acestor programe instituite fiind documentate prin studii de evaluare realizate la cererea diferitelor instituþii publice, responsabile pentru elaborarea strategiilor în domeniu. Acesta este în special cazul legii 416/ 2001 privind venitul minim garantat dar ºi a ajutoarelor ºi subvenþiilor acordate pentru plata energiei termice ºi pentru asigurarea încãlzirii locuinþelor pe perioada de iarnã . Acelaºi interes este manifestat ºi faþã de programul de acordare a alocaþiilor complementare, reglementate de cãtre OUG 105/2003. Alte cadre legislative (ca de exemplu legea 17/2000 privind protecþia vârstnicilor, legea 116/2002 privind combaterea marginalizãrii sociale) nu au ajuns încã sã fie adoptate în practica autoritãþilor publice locale, fie datoritã lipsei resurselor financiare (în special atunci când serviciile sunt gândite sã fie furnizate, organizate ºi finanþate la nivel local, i.e. de primãrie, ca în cazul serviciilor comunitare pentru persoane vârstnice), fie datoritã unei lipse cronice de capacitate administrativã (ca în cazul programelor de stimulare a inserþiei tinerilor pe piaþa muncii, conform legii privind combaterea marginalizãrii,    în care ANOFM ar trebui sã deþinã un rol central).

Studiile asupra sãrãciei au cunoscut ºi ele o amploare deosebitã. Concluziile acestor studii pun însã în evidenþã factorii structurali, individuali sau regionali ai sãrãciei. Douã aspecte esenþiale sunt de luat în considerare în discuþia despre furnizarea bunãstãrii la nivel local. Un prim aspect este legat de nevoile social determinate care genereazã ºi întreþin starea de sãrãcie. ªi, legatã de acest prim aspect, se articuleazã întrebarea: În ce mãsurã aceste nevoi ºi incapacitãþi ale instituþiilor furnizoare de bunãstare la nivel local sunt diferite în mediul urban de cele din mediu rural? Cel de-al doilea aspect vizeazã impactul diferit al design-ului legislativ ºi instituþional asupra sãrãciei, respectiv nevoilor ºi incapacitãþilor sociale, în mediul rural ºi urban.

Materialul de faþã se va structura deci de-a lungul acestor dimensiuni: (1) nevoi ºi incapacitãþi generatoare de sãrãcie în mediul urban comparativ cu mediul rural; accentul va cãdea asupra factorilor comunitari ce determinã nevoile generatoare de sãrãcie ºi (2) impactul diferenþiat - în funcþie de mediul de rezidenþã - al design-ului legislativ într-un context instituþional ºi administrativ dat.   

Agregarea nevoilor generatoare de sãrãcie în mediul rural ºi urban

Aºa cum arãtam în capitolele anterioare, se înregistreazã decalaje considerabile la nivelul mediului de rezidenþã: chiar ºi micile oraºe, a cãror numãr de locuitori este similar cu cel al marilor comune, prezentând o poveste aparte. Diferenþa între sat ºi oraº constã în special în dependenþa locuitorilor oraºelor de venituri monetare, de forme comunitare de locuire ºi de segregarea la nivel de servicii sociale.

Stabilitatea bunãstãrii, sentimentul existenþei unui control asupra propriei existenþe ºi accesul la servicii sociale de calitate scad substanþial probabilitatea sãrãciei. Am plecat, deci, de la urmãtoarea presupoziþie: indiferent cât de sãrac este un individ, acesta va dezvolta mecanisme ºi strategii de a face faþã situaþiei în condiþiile în care riscul ca acþiunile sale sã nu destabilizeze situaþia sa actualã este redus. Dacã situaþia materialã ºi non-materialã a unui individ este relativ stabilã, existã sentimentul unui control asupra propriei existenþe ºi existã capacitatea de a interacþiona eficace cu autoritãþile locale ºi furnizorii de servicii sociale.

Principalul garant al stabilitãþii bunãstãrii în România este munca salarialã oficialã ("cu carte de muncã'). Dependenþa populaþiei urbane de venituri monetare întãreºte acest factor ca determinant al stabilitãþii în mediul urban. Nici o altã formã de venit din muncã sau din transferuri sociale nu poate garanta stabilitatea bunãstãrii în România în momentul de faþã; cel mai adesea pierderea venitului salarial duce la degradarea în timp a bunãstãrii individului ºi la fluctuaþii monetare majore. În România nu existã alternativã viabilã la munca salarialã, este concluzia susþinutã ºi de cãtre raportul asupra sãrãciei în România, realizat de Banca Mondialã în 2003.

Un alt factor asociat cu cel al muncii salariale oficiale este starea de sãnãtate. Orice problemã de sãnãtate reprezintã o potenþialã fatalitate pentru bunãstarea familiei. În mediul rural problemele de sãnãtate ale populaþiei vârstnice devin mai importante.

Lipsa capacitãþii de control a costurilor în mediul urban, datoritã în principal inelasticitãþii costurilor de locuire ºi formelor colective de locuire, reprezintã un factor ce favorizeazã instabilitatea bunãstãrii.

Un alt factor esenþial în menþinerea unui stabilitãþi a bunãstãrii îl reprezintã stabilitatea familialã; multe poveºti despre sãrãcire încep printr-o despãrþire. Despãrþirile stau în cele mai multe cazuri la baza lipsei de locuire sau a unei locuiri precare.

Locuirea se constituie nu numai ca factor ce poate determina sau menþine instabilitatea bunãstãrii, dar ºi ca element esenþial al capacitãþii de control a individului asupra propriei existenþe. Într-o oarecare mãsurã percepþia existenþei unui control asupra propriei existenþe se asociazã cu stabilitatea veniturilor; aceasta nu reprezintã însã decât un aspect al problemei. Dacã în mediul rural percepþia controlului asupra propriei vieþi se asociazã mai degrabã cu existenþa unei strategii viabile de câºtig din agriculturã, în mediul urban percepþia unei oarecare forme de control asupra propriei existenþe este puternic dependentã de forma de locuire. În România, locuirea nu este un "bun cumpãrabil", în condiþii normale: o locuinþã nu poate fi cumpãratã în mod normal din veniturile din muncã sau economii din muncã, închirierea unei locuinþe pe piaþa privatã se face cu costuri exagerat de mari în raport cu veniturile medii, creditele pentru achiziþionarea sau construirea unei locuinþe fie sunt inaccesibile celor cu venituri reduse, fie sunt excesiv de scumpe ºi sunt considerate inadecvate (piaþa creditelor este încã la început). Oamenii ajung deci sã intre în posesia unei locuinþe fie prin moºtenire, fie prin cumpãrare într-un moment favorabil de la stat (în primii ani de dupã 1989), fie prin cãsãtorie.

Locuinþa este pentru individ o formã foarte specialã de proprietate. A deþine o locuinþã reprezintã un prim pas cãtre câºtigul controlului asupra propriei existenþe. În timp ce proprietatea asupra unei case te face 'mai proprietar' , traiul ,în comun' poate lua forme patologice în România. În general, problemele ridicate de locuirea colectivã se leagã de delimitarea, încã fragilã, dintre spaþiul personal ºi cel comun (de unde pânã unde se extinde proprietatea ºi responsabilitatea mea?) ºi de posibilitãþile financiare inegale a locuitorilor acestor zone mixte, din punct de vedere cultural ºi financiar.

Enclavele de sãrãcie se caracterizeazã printr-o formã de proprietate specificã: sãracii sunt chiriaºii unui proprietar slab. Statul, ca proprietar slab, poate fi caracterizat prin: (a) evitarea responsabilitãþilor asociate cu rolul de proprietar; (b) lipsa unui control efectiv asupra chiriaºilor (aspect strâns legat de capacitatea sa acþionalã, percepþia propriei poziþii în cadrul comunitãþii etc.); (c) lipsa capacitãþii de control asupra utilitãþilor publice. Existã desigur ºi excepþii, deci situaþii în care statul - structurile politice reprezentative locale - a reuºit sã devinã proprietar 'credibil'

Principala consecinþã a statului ca ,proprietar slab' este degradarea spaþiilor locative pânã la limita utilizabilului, cu consecinþe la fel de dezastruoase ºi pentru chiriaºi. O fazã intermediarã în procesul degradãrii spaþiilor de locuire este debranºarea locuinþelor, respectiv blocurilor, de la utilitãþile publice fundamentale: apã curentã, încãlzire, electricitate. Locuirea într-o astfel de enclavã ce scapã de sub controlul oricãrei autoritãþi duce la discriminare socialã. ªi locuirea în proximitatea acestor enclave este adesea afectatã, creând dezavantaje pentru locuitorii învecinaþi.

În concluzie, o varietate mare de situaþii de locuire determinã o lipsã crescutã de control a individului asupra propriului nivel de bunãstare. Formele colective de locuire, în special cele în care individul este chiriaºul unui 'proprietar slab', manifestã o dependenþã puternicã a individului de comunitate, în special de atitudinea ºi poziþia definitã de cãtre autoritãþile locale în raport cu problema utilitãþilor publice. O atitudine pro-socialã, ce favorizeazã soluþii colective, duce la scãderea acestei dependenþe ºi împuternicirea individului în raport cu propria bunãstare. O atitudine de retragere, ce pune accentul pe individualizarea soluþiilor, poate crea probleme majore în special la nivelul unui populaþii cu venituri reduse. În plus, individualizarea soluþiilor favorizeazã improvizaþii adesea periculoase, ce cu greu pot fi controlate pentru a preveni dezastre majore ºi accidente

Cea de-a treia dimensiune, referitoare la interacþiunea cu autoritãþile publice ºi furnizorii de servicii sociale, vizeazã mai degrabã rãspunsurile instituþionale la nevoile individuale. Acest aspect este discutat în cele ce urmeazã. Un aspect esenþial care trebuie însã menþionat este fenomenul de segregare a serviciilor sociale fundamentale în funcþie de nivelul bunãstãrii clienþilor, ce premerge segregarea rezidenþialã. Chiar dacã populaþia micilor oraºe nu cunoaºte încã o segregare rezidenþialã accentuatã pe criterii socio-economice, la nivelul serviciilor sociale fundamentale - servicii de sãnãtate ºi ºcoli, în primul rând - se poate remarca o pronunþatã diferenþiere în funcþie de tipul ,clienþilor'. ªcolile bune, cu ºanse crescute de reuºitã pentru absolvenþi, sunt ºcolile frecventate de copii proveniþi din medii sociale ,bune'; la fel ºi medicii de familie, adesea supuºi unui proces de selecþie din partea indivizilor cu un nivel mai ridicat al bunãstãrii. Serviciile sociale fundamentale - medicul de familie ºi ºcoala - reprezintã principalele mecanisme de adâncire ºi propagare a inegalitãþii în mediul urban.

Furnizarea bunãstãrii la nivel local, principalele probleme

Legislaþia în domeniul social afecteazã toate aspectele discutate mai sus, referitoare la nevoia de stabilitate ºi de control asupra propriei existenþe ºi acces la servicii sociale. În România legislaþia în domeniul social, în toate domeniile protecþiei sociale, s-a diversificat ºi diferenþiat foarte mult în ultimii ani, ducând la conturarea unui cadru funcþional pentru articularea politicilor ºi programelor sociale. Aproape cã nu poate fi identificat un aspect de protecþie socialã care sã nu cadã sub incidenþa unei structuri legislative în domeniul social. Problemele deci nu vizeazã atât existenþa legislaþiei, ci mai degrabã aspectele pragmatice, legate de eficacitatea acestora într-un mediu instituþional dat ºi în contextul unei capacitãþi administrative ºi financiare limitate. Adesea, legile sunt considerate bune în sine, iar aplicarea acestora ca fiind deficitarã. În fapt, cele douã aspecte nu pot fi evaluate separat: legile trebuie evaluate în contexte particulare, specifice iar rezultatul politicilor ºi programelor sociale este consecinþa impactului agregat al design-ului legislativ, instituþional ºi organizaþional.

Politicile în domeniul ºomajului, centrate pe politici pasive, constituite din beneficii monetare de scurtã duratã, afecteazã în principal capacitatea individului de angajare. În primul rând datoritã rigiditãþii ºi lipsei de eficacitate ºi eficienþã a cursurilor ºi programelor de re-calificare/ re-orientare profesionalã (cu ANOFM, ca actor principal). În al doilea rând datoritã lipsei unor reþele eficace de intermediere ºi facilitare a angajãrii. La aceste deficienþe ce þin de politicile active - aproape inexistente - în domeniul muncii, se adaugã încã douã rigiditãþi structurale: pe de-o parte lipsa unui sistem educaþional vocaþional ºi profesional care sã reflecte, într-o oarecare mãsurã, nevoile ºi schimbãrile pe piaþa muncii ºi, pe de altã parte, lipsa mobilitãþii forþei de muncã, în primul rând datoritã problemelor legate de locuire. Cu siguranþã cã atât efectele lipsei unor politici active eficace cât ºi lipsa mobilitãþii forþei de muncã au un impact mult mai puternic asupra vieþii indivizilor din mediul urban.

În mediul rural se resimt mai degrabã lipsa unei reforme agricole.

În afara politicilor în domeniul ºomajului, majoritatea programelor sociale sunt furnizate, organizate ºi/sau finanþate la nivel local. Primãria reprezintã actorul principal în finanþarea ºi/sau furnizarea serviciilor sociale ºi principalelor programe sociale. Principalele programe sociale care se deruleazã prin intermediul primãriei sau care sunt intermediate de cãtre aceasta sunt prezentate în Anexa 2. În plus, la nivelul Consiliului Judeþean este organizatã ºi protecþia copilului aflat în dificultate.

Începând cu 2000 au fost practic descentralizate principalele programe /politici sociale non-contributorii.

O primã problemã legatã de procesul de descentralizare, ºi în special de modul în care acesta s-a realizat, este de-motivarea primãriilor în finanþarea acestor programe/ servicii. Descentralizarea financiarã a programelor /politicilor s-a realizat iniþial, dupã adoptarea legii Finanþelor Publice Locale în 1998, fãrã a se indica surse suplimentare de venit care sã asigure acest transfer al cheltuielilor. În 1999 are loc un prim ºoc, foarte puternic de altfel, la nivelul bugetelor locale, grevate brusc de o serie de obligaþii ºi lipsite de sursele de venit pentru acoperirea financiarã a acestora. În 2000 se revine, iar transferurile de la bugetul de stat sunt marcate, transformându-se, în marea lor majoritate în transferuri cu destinaþie specialã. Practica iniþiatã înainte de adoptarea Legii Finanþelor Publice Locale, de a specifica anual într-o anexã a Legii Bugetului de Stat pentru anul urmãtor obligaþii suplimentare ale autoritãþilor locale, a continuat ºi dupã adoptarea unui cadru legal de specificare a acestor obligaþii/ responsabilitãþi. Ambele practici au ca ºi consecinþã majorã lipsa posibilitãþii unei proiectãri bugetare bazate pe prioritãþi stabilite la nivel local.

Tabel Procentul diferitelor tipuri de venituri în constituirea bugetului local - 2003

Grupuri ocupaþionale

Rate de sãrãcie (%)

Deficit mediu de consum (%)

Rural, necalificat, ne-ocupat

Rural, necalificat, agriculturã

Urban, necalificat, agriculturã

Rural, necalificat, sector servicii

Rural, necalificat, industrie

Urban, necalificat, ne-ocupat

Rural, necalificat, servicii cãtre populaþie

Ne-ocupat, nu este în vârstã de muncã

POPULAÞIE TOTALÃ

Urban, necalificat, servicii cãtre populaþie

Rural, calificat, agriculturã

Urban, necalificat, sector servicii

Urban, necalificat, industrie

Rural, calificat, ne-ocupat

Rural, calificat, industrie

Urban, calificat, ne-ocupat

Rural, calificat, sector servicii

Rural, calificat, servicii cãtre populaþie

Urban, calificat, industrie

Urban, calificat, sector servicii

Urban, calificat, agriculturã

Urban, calificat, sector servicii

[17] în zona centralã a capitalei a pus în evidenþã o serie de probleme ale locuirii în arii rezidenþiale vechi cu fond construit de valoare medie, afectat în ultimii 15 de ani de procese de degradare fizicã, pe de o parte ºi de schimbarea statutului juridic ºi al proprietarului pe de altã parte. S-a observat astfel cã populaþia sãracã (apreciatã la cca. 20% din total populaþie zonã) prezintã urmãtoarele trãsãturi comune:

locuieºte cu chirie, în case tip "vagon",

locuinþe sunt supra-aglomerate ºi în stare avansatã de degradare,

nivel de educaþie este scãzut,

sunt numeroase familii de romi,

sunt numeroase familii de ºomeri, sau persoane neocupate,

nivel scãzut de echipare tehnicã ºi cu bunuri de folosinþã îndelungatã, a gospodãriilor,

lipsã de relaþii utile în reþeaua lor de cunoºtinþe ºi

lipsã de ataºament faþã de locuinþã

Într-un alt studiu[18], într-o zonã adiacentã zonei centrale, dar de locuinþe colective, este relevatã o existenþã la pragul sãrãciei, generatã în special de condiþia de pensionar, sau de persoanã în vârstã, la sfârºit de carierã (50% din populaþie are peste 50 de ani). Calitatea locuirii este medie, apartamentele fiind realizate în anii '70, dar într-un proces de degradare continuã, pe fondul lipsei cronice de investiþii în întreþinere ºi modernizare.

Apartamentele sunt mici ca suprafaþã ºi numãr de camere (suprafaþa medie a unei camere de locuit este de 12,00 mp, iar numãrul mediu de camere pe apartament este de 2,5, suprafaþa medie a unei bucãtãrii este de 6,5 mp, iar numãrul mediu de persoane /camerã este de 1,1), iar instalaþiile ºi ascensoarele sunt uzate.

Problemele unei asemenea zone sunt determinate de ponderea mare a populaþiei vârstnice, însoþitã de mobilitate redusã (respectiv o înnoire extrem de lentã a populaþiei zonei) ºi lipsã de resurse materiale. Se constatã de asemenea o viaþã comunitarã redusã (interacþiuni ºi comunicare, limitate între membrii comunitãþii) ºi o dependenþã crescutã faþã de autoritãþi, de la care se aºteptã rezolvarea majoritãþii problemelor locuirii.

Faþetele sãrãciei urbane sunt desigur multiple, dar o reconstituire a acestora cu caracter de generalizare este dificilã. Se pot însã menþiona ºi alte situaþii care completeazã tabloul general ºi permit anumite concluzii preliminare. Astfel, în urma unor cercetãri de teren în oraºe mijlocii[19], în perioada mai - iulie 2004 au fost identificate manifestãri variate ale sãrãciei urbane ca dimensiune sau ca localizare a fenomenului.

Din punct de vedere al dimensiunii, zonele identificate ca fiind sãrace, sau cuprinzând populaþie sãracã se situeazã între 2 ºi 5 blocuri de locuinþe colective, cuprinzând între 60 ºi 200 de gospodãrii, sau între 20 ºi 50 de locuinþe individuale.

Amplasamentul este variabil, de la zone centrale la zone periferice, de la zone rezidenþiale la cartierele - colonii din vecinãtatea zonelor industriale (colonia "Ideal" sau "Emailul Roºu" din Mediaº, sau zona Balta Sãratã ºi ACH din Caransebeº).

Sãrãcia urbanã este de multe ori prezentã în zone distincte, separate de alte arii rezidenþiale ºi relativ clar delimitate de cele cu un standard "normal" al calitãþii vieþii (cazul grupãrilor din str. Luncii - locuinþe colective, sau Wewern - locuinþe individuale), dar de cele mai multe ori sub forma unor mici nuclee de sãrãcie în mijlocul unor arii rezidenþiale obiºnuite, cu un standard mediu sau chiar ridicat al locuirii (este cazul unor situaþii de genul: "blocul NATO" din Caransebeº sau al locuinþelor individuale din zona "Malu" sau colective din str. Sintezei din Oneºti[20]).

Motivele formãrii unor astfel de zone sunt variate ºi uneori greu de identificat ºi explicat. În numeroase cazuri, sãrãcia urbanã este asociatã locuirii cu chirie, în locuinþe preluate de Consiliul Local ºi întreþinute de acesta, având uneori caracter de "locuinþã socialã" (în sens de subvenþionare a chiriei). În cele mai multe cazuri, sãrãcia urbanã se asociazã cu forma de proprietate privatã asupra locuinþei, dar ºi cu lipsa de venituri ºi mijloace materiale de întreþinere a acesteia, ceea ce duce la continua degradare atât în cazul locuinþelor individuale cât ºi a celor colective.

Contrastele sunt uneori izbitoare:

în cartierul Malu (finalizat la începutul anilor '90) din Oneºti, în vecinãtatea unor locuinþe colective noi, de standard ridicat ºi a unora individuale (cu aspect de vilã) realizate în ultimii ani, se aflã un grup compact de case vechi, lipsite de utilitãþi, din materiale de slabã calitate, mici, înghesuite ºi locuite de persoane în vârstã ºi cu venituri reduse (aceste locuinþe au scãpat demolãrii, în decembrie 1989);

într-un cvartal de locuinþe colective din nordul municipiului Caransebeº, în mijlocul unei grupe de locuit de o calitate care poate fi apreciatã ca medie, se aflã un bloc cu mai multe scãri (blocul NATO) a cãrui imagine este terifiantã: faþade afumate, apartamente devastate (fãrã ferestre), intrãri fãrã uºi ºi înnegrite de fum ºi mucegai, mizerie generalã în spaþiul din jur.

Se poate aprecia cã sãrãcia urbanã se manifestã printr-o serie de forme comune, întâlnite ºi la periferie ºi în zonele centrale ºi în ariile rezidenþiale tradiþionale ºi în oraºe mari precum Bucureºti sau în unele de mai mici dimensiuni precum Caransebeº. Aceste forme comune de manifestare sunt:

anumitã suprapopulare a apartamentelor sau locuinþelor

imagine de degradare fizicã, uneori cu accente dramatice (este celebru cazul cartierului "Dallas" din Vulcan)

lipsa utilitãþilor, precum apa curentã ºi canalizarea (în cazul vechilor zone de colonii muncitoreºti din Mediaº, locuinþele sunt deconectate de la orice tip de utilitate cu excepþia curentului electric) vizibilã ºi la exterior prin degradarea faþadelor

suprafaþa micã a apartamentelor /locuinþelor ºi lipsa spaþiilor auxiliare (sunt notorii imaginile blocurilor în care rufele sunt uscate pe sârme improvizate sub parapetul ferestrelor sau de-a lungul cursivelor comune (cazul grupãrilor din cartierul Gura Câmpului din Mediaº)

sisteme de încãlzire improvizate

împrejmuiri ºi învelitori degradate în cazul locuinþelor individuale, (în anumite cazuri, locuinþele în totalitate sunt din materiale nedurabile)

construcþii parazitare ºi îngrãmãdiri haotice de acareturi în cazul gospodãriilor individuale

aspectul sãrãcãcios al locatarilor

aspectul de "mahala" din jurul blocurilor sau locuinþelor (acest aspect este relevat nu numai prin lipsa de întreþinere a spaþiilor comune cât mai ales prin prezenþa "în stradã" a copiilor ºi a populaþiei adulte, având uneori darul de a genera ºi sentimente de insecuritate - nu neapãrat justificate - trecãtorilor)

prezenþa de grupuri de etnie romã

În toate cazurile menþionate se mai poate semnala un aspect comun ºi poate cel mai grav ºi anume lipsa de implicare a autoritãþii locale, dar ºi a comunitãþilor învecinate pentru a remedia asemenea situaþii. În unele anchete realizate[21] se menþioneazã lipsa de cooperare în cadrul comunitãþilor precum ºi între acestea ºi administraþii.

De altfel lipsa unor politici locale ºi centrale consecvente ºi coerente este una dintre cauzele apariþiei ºi extinderii formelor de manifestare a sãrãciei urbane, agravate de declinul economic general ºi manifestãrile acute ale tranziþiei în cazul oraºelor mici ºi mijlocii.

Harta Oneºti - a se vedea documentul anexat

Harta Mediaº - a se vedea documentul anexat

Harta Caransebeº - a se vedea documentul anexat

Anexa 3. Cadrul instituþional în domeniul social 2000-2004

Tabel Principalele legi adoptate în domeniul asistenþei sociale între 2000 ºi 2004[22]

Acronime DJ - Direcþii Judeþene, DJAS - Direcþiile de Judeþene de Asistenþã Socialã din cadrul MMSSF, CNCDSPPH - Consiliu Naþional Consultativ de Dialog Social pentru Problemele Persoanelor cu Handicap, MMSSF - Ministerul Muncii, Solidaritãþii Sociale ºi Familiei, MS - Ministerul Sãnãtãþii, SSPH - Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, ANOFM - Agenþia Naþionalã pentru Ocuparea Forþei de Muncã.

Tabel Principalele programe sociale derulate prin intermediul primãriei

Referinþe

Berevoescu Ionica, 2003, "Literature Review on Migration in Romania", în Romania: Rural-Urban Linkages Study, Raport al Bãncii Mondiale, Bucureºti.

Chircã Constantin ºi Teºliuc Emil (coord.), 1999, De la sãrãcie la dezvoltare ruralã, Banca Mondialã ºi Institutul Naþional de Statisticã, Bucureºti.

Dãianu Daniel (coord.), 2001, Winners and Losers in the Process of European Integration. A Look at România, Centrul Român pentru Politici Economice / WP no. 31 / Bucureºti, https://www.cerope.ro

Giddens Anthony, 2001, Sociologie, Ed. All, Bucureºti.

Hall Petre, (traducere), 1999, Oraºele de mâine, Ed. All, Bucureºti.

Ianoº Ioan, Pascariu Gabriel, Platon Victor, Sandu Dumitru, 1996 - 1997, Disparitãþi regionale în România, studii pilot (Alba, Dolj, Teleorman, Vaslui), Bucureºti.

Ilie Simona, 2004, Inegalitãþi în distribuþia veniturilor ºi politica socialã a veniturilor Lucrare de doctorat, Facultatea de Sociologie ºi Asistenþã Socialã, Universitatea Bucureºti.

Mingione Enzo (ed.), 1996, Urban Poverty and the Underclass. A Reader, Blackwell.

Neagu Gabriela, Stoica Laura, Surdu Laura, 2003, Educaþie ºi excluziune socialã în societatea româneascã actualã, Raport ICCV.

Neagu Gabriela, Preoteasa Ana Maria, Stoica Laura, Urse Laureana, 2003, Diagnoza privind sistemul educaþional din România. Determinarea cauzelor ºi disfuncþiilor interne, Raport ICCV.

Pãuna Bianca ºi Pãuna Cãtãlin, 2003, "Determinanþii câºtigurilor salariale ºi discrepanþele salariale între bãrbaþi ºi femei în România - O analizã microeconometricã", în Dãianu D. ºi Isãrescu M. (coord.), Noii Economiºti despre Tranziþia în România, p. 479-510, Ed. Enciclopedicã, Bucureºti.

Pop Luana Miruna, 2002, "Country Report - Romania. Autonomy of Local Government Administration in Romania", în G. Soos, G. Toka, G. Wright (coord.) The State of Local Democracy in Central Europe, OSI, Budapesta.

Pop Luana Miruna (coord.), 2002, Dicþionar de Politici Sociale, Ed. Expert, Bucureºti.

Sandu Dumitru, 1998, Rural community poverty in Romania. Targets for poverty alleviation for the Romania Social Development Fund, Raport al Bãncii Mondiale, publicat ºi în Sociologie Româneascã, 4/1999, p. Bucureºti.

Sandu Dumitru (coord.) Stãnculescu Manuela, Berevoescu Ionica ºi Tufiº Claudiu, 1999a, The villages of Romania: development, poverty and social capital. Updating targeting for the Romanian Social Development Fund, Raport al Bãncii Mondiale, Bucureºti.

Sandu Dumitru, 1999b, "Community and Regional Poverty in Rural Romania", în Romanian Journal of Sociology, X, 1-2/1999, Ed. Academiei Române, Bucureºti.

Sandu Dumitru (coord.), Stãnculescu Manuela, ªerban Monica, Holt Sharon ºi Dobrescu Dana, 2000a, Social Assessment for Rural Development Project. Social Needs and Actions in Romanian Villages, Raport al Bãncii Mondiale, Bucureºti.

Sandu Dumitru, 2003, Sociabilitatea în spaþiul dezvoltãrii, Ed. Polirom, Bucureºti.

Stãnculescu Manuela Sofia ºi Berevoescu Ionica (coord.), 2004, Sãrac lipit, caut altã viaþã! Fenomenul sãrãciei extreme ºi a zonelor sãrace în România 2001, Ed. Nemira, Bucureºti.

Stãnculescu Manuela Sofia, 2004, "Working conditions of informal workers: European comparisons", pag. 169-199 în P. Adair ºi R. Neef (coord.), Shadow Economies and Social Transformation in Romania, în curs de apariþie la Ed. LIT Verlag, Germania.

Teºliuc Cornelia, Pop Lucian ºi Teºliuc Emil, 2001, Sãrãcia ºi sistemul de protecþie socialã, Ed. Polirom, Bucureºti.

Teºliuc Emil, 1999, "Agriculture Policy: Achievements and Challenges", from Christof Ruhl and Daniel Dãianu (ed.) Economic Transition in Romania: Past, Present and Future, p. 91 - 142, Banca Mondialã ºi Centrul Român pentru Politici Economica, Arta Grafica, Bucureºti.

Vilnoiu Mihai, Abagiu Cristina, 2003, Study on Social Protection Systems in the 13 Applicant Countries: Country Report - Romania Comisia Europeanã.

Vlãsceanu Lazãr (coord.), 2002, "ªcoala la rãscruce. Schimbare ºi continuitate în curriculumul învãþãmântului obligatoriu", Studiu de impact, Ed. Polirom, Iaºi.

Zamfir Cãtãlin (coord.), 1995, Dimensiunile Sãrãciei, Ed. Expert, Bucureºti.

Zamfir Cãtãlin (coord.), 2001, Sãrãcia în România, ICCV ºi PNUD, Bucureºti, https://www.undp.ro /news.htm

Zamfir Cãtãlin ºi Preda Marian (coord.), 2002, Romii în România, Ed. Expert, Bucureºti.

Wallace, Claire (ed.), 2003, HWF Research Report #3. HWF Survey, HWF Research Consortium, Institute for Advanced Studies, Viena.

Rapoarte ºi documente oficiale

Banca Mondialã, 2000, Cavalcanti, Public Expenditure Review - Romania, Bucureºti.

Banca Mondialã, 2002, România: Studiu asupra furnizãrii serviciilor sociale locale, Raport nr. 23492-RO, Unitatea Sectorului de Dezvoltare Umanã, Regiunea Europei ºi Asiei Centrale, Banca Mondialã.

Banca Mondialã, 2003, Romania: Poverty Assessment. Volume II: Background Papers, Raport nr. 26169-RO, Unitatea Sectorului de Dezvoltare Umanã, Regiunea Europei ºi Asiei Centrale, Banca Mondialã.

CASE (Center for Social and Economic Research) ºi Banca Mondialã, 2004, Operationalising Pro-Poor Growth. Case of Romania, Raport al Bãncii Mondiale , Varºovia.

CASPIS, 2003, Universitate Bucureºti, Institutul Naþional de Statisticã, Harta Sãrãciei în România, Bucureºti.

CEMAT, 1994, Vision Around the Baltic Sea, Tallinn.

CEROPE, 2004, Dumitru Mihail, Diminescu Dana, Lazea Valentin, Dezvoltarea Ruralã ºi Reforma Agriculturii Româneºti, Bucureºti, www.cerope.ro

Comisia Europeanã, 2003, European Trend Chart on Innovation, Thematic Report: Start-up of Technology-Based Firms, https://trendchart.cordis.lu/Reports/Documents/TR NTBFs September 2003.pdf

DFIF, MMSSF, Banca Mondialã, 2004, MMSSF ºi Birks Sinclair & Associates Ltd., Evaluation of the Implementation of the Minimum Income Guarantee (Law 416/2001), Assistance to Social Sector Development - Romania, CNTR 01 2921, Bucureºti.

Fundaþia pentru o Societate Deschisã ºi Delegaþia Comisiei Uniunii Europene, 2002, Stãnculescu Manuela Sofia, Berevoescu Ionica, Pop Lucian, Ciupagea Constantin ºi Luca Lucian, Analiza rezultatelor - EuroBarometrul Rural, Bucureºti.

Institutul Naþional de Statisticã, 2001, Panduru Filofteia, Porojan Dumitru, Molnar Maria, Condiþiile de viaþã ale populaþiei din România, Bucureºti.

Institutul Naþional de Statisticã, 2002, Recensãmântul Populaþiei ºi Locuinþelor.

Institutul Naþional de Statisticã, 2001, Forþa de Muncã în România. Ocupare ºi ªomaj în anul 2000, Bucureºti.

Institutul Naþional de Statisticã, 2004, Forþa de Muncã în România. Ocupare ºi ªomaj în anul 2003, Bucureºti.

Ministerul Agriculturii ºi Alimentaþiei, Comisia Europeanã ºi Banca Mondialã, 1997, Raportul asupra Agriculturii Private în România, Bucureºti.

Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, Institutul pentru ªtiinþe ale Educaþiei, 2002, Educaþia Ruralã în România: Condiþii, Provocãri ºi Strategii de Dezvoltare, A doua ediþie, Bucureºti.

Ministerul Educaþiei ºi Cercetãrii, Departamentul pentru Învãþãmânt Preuniversitar, 2003, Starea Învãþãmântului Preuniversitar în Anul ªcolar 2002 - 2003, www.edu.ro.

United Nations Centre for Human Settlements, 2001, The State of the World Cities, Report.

Ministerul Integrãrii Europene, Planul Naþional de Dezvoltare 2004-2006, https://www.mie.ro

OECD, 2000, Labour Market and Social Policies in Romania, Paris.

PNUD, 1998, Wagner Pavel, Chircã Constantin, Zamfir Cãtãlin, Molnar Maria, Pârciog Speranþa (coord.), Metode ºi Instrumente de Mãsurare a Sãrãciei, Proiectul de Eliminare a Sãrãciei, Bucureºti.

PNUD, 1999, Stãnculescu Manuela Sofia (ed.), Sãrãcia în România 1995-1998, Vol. I. Coordonate, dimensiuni ºi factori, Programul de Aleviere a Sãrãciei, Bucureºti.

PNUD, 2004, Raportul Naþional de Dezvoltare Umanã, Bucureºti.

Baze date

Fundaþia pentru o Societate Deschisã, 2002, Barometrul de Opinie Publicã.

Institutul de Cercetare a Calitãþii Vieþii, 2004, Sãrãcie urbanã, sãrãcie ruralã.

Institutul Naþional de Statisticã, 2002, Fiºa Localitãþii (Statistica Teritorial Administrativã).

Institutul Naþional de Statisticã, 2002, Fiºa Întreprinderilor.