MEDIUL PENITENCIAR sI INFLUENtELE SALE ASUPRA PERSONALITAtII ADOLESCENTULUI
Adolescenta - concept, caracteristici
Daca la pubertate se īnregistreaza un puseu de crestere, īn perioada adolescentei se produce o dezvoltare intensa īn plan psihic si se stabilizeaza structurile de personalitate. Subperioada adolescentei propriu-zise(16-18 ani) este centrata pe o intelectualizare intensa, pe īmbogatirea experientei afective si structurarea conduitelor ca īnsemn al personalitatii complexe. Notele personale si specifice se exprima īn atitudini de independenta si īndeplinirea unor responsabilitati prin care adolescentul se poate afirma si autodepasi. Adolescentul afiseaza o demnitate bazata pe valorile culturale si morale īn care īncearca sa demonstreze simt critic si originalitate. Expansiunea personalitatii se realizeaza prin so 949l1120j cializarea aspiratiilor, a manifestarilor vocationale si profesionale, devenind dornic de confruntare si competitii.
Desi din punct de vedere psihologic adolescentul este pregatit sa raspunda dificultatilor ivite, īn plan biologic, se mentine o oarecare fragilitate la boli T.B.C., nevroze, psihoze si la conduite deviante pe un fond de conditionare tensionata si adaptare dificila.
Printre cele mai semnificative caracteristici ale acestei perioade sunt dezvoltarea constiintei si constiintei de sine īn care sunt implicate identitatea Egoului si plasarea subiectului īn realitate.
Adolescentul este confruntat obiectiv cu schimbari multiple legate de maturizarea sexuala si de descoperirea dimensiunilor realitatii sociale.
E. Erikson a analizat specificul adolescentei īn care constituirea identitatii personale cu accent pe implicarea constiintei de sine devine punctul central imperativ si de evidentiere a caractristicilor ce o definesc. W. James a subliniat dialectica dezvoltarii constiintei de sine si a distantei ce se creaza īntre Eu si Sine. Eul este cel care cunoaste si este constient, iar Sinele reprezinta latura cunoscuta.
Perceptia de sine a adolescentului poate īmbraca o forma negativa sau pozitiva. Cīnd intervin esecuri īn adaptarea scolara sau profesionala sau cīnd stima de sine este joasa, tīnarul se subestimeaza, nu are īncredere īn fortele proprii, nu manifesta initiativa si perseverenta īn activitate.
Adolescenta este perioada aparitiei conflictelor si frustrarilor frecvente, dar ele nu au un caracter devastator asa cum īncearca unii autori sa le dea o anumita turnura patologica(conflicte din prima perioada a adolescentei aparute pe baza aspiratiilor formate si nivelul realizarii efective de sine, conflicte din perioada adolescentei propriu-zise, rezultate din īndeplinirea rolului si statutului, a relatiei dintre vocatie si exercitarea unei anumite profesiuni, etc.)
Literatura de specialitate precizeaza ca dezvoltarea comportamentelor adolescentului se face si sub semnul dezvoltarii erotismului. Se semnaleaza faptul ca desi tīnarul este matur si viril, conduita sexuala este labila, neorganizata si anxioasa. Dar, cu timpul, īn adolescenta prelungita, se manifesta o afectiune puternica si matura īn care conduita sexuala devine complexa si adaptata la realitate.
Jean Rousselet releva trei forme de conduite mai importante ce se produc prin prisma dorintei adolescentului de a se afirma si de a fi unic īn felul sau. Prima este conduita revoltei prin care adolescentul refuza ostentativ ceea ce a īnvatat sau ceea ce i s-a impus sa īnvete, adopta atitudini negativiste, contrazice pe altii fara temei, īi ironizeaza, utilizeaza un limbaj iesit din comun cu atitudini pline de irinie, etc. A doua este conduita īnchiderii īn sine din care transpare o autoanaliza si cenzurare severa a sentimentelor, a atitudinilor si actiunilor, a introspectiilor pentru cunoasterea
de sine si disecarea comportamentelor altora. A treia forma este aceea a conduitei exaltarii si afirmarii prin care se cauta confruntarea cu altii pentru a-si verifica propriile capacitati fizice, intelectuale si afectiv-motivationale adoptīnd adeseori atitudini extreme fata de tot ceea ce dispretuieste, care nu se īncadreaza īn vederile sale.
Adolescentul constientizeza situatiile care sunt mai putin placute, conflictuale si tensionate( ex.: pierderea unei persoane apropiate determina stari anxioase din care constientizeaza orteversibilul si īi provoaca o depresie īn plan interior). Cumulate aceste trairi cu alte socuri, insuccese profesionale, scolare, sentimentale creaza crize intense si fragilitatea personalitatii, cu comportamente de incertitudine. Expansiunea interrelatiilor sociale si personale īl antrenaza pe adolescent īntr-un context mai larg al integrarii īn activitate si al adoptarii unor strategii compensatorii care duc ia echilibrarea personalitatii.
Īntregul sistem atitudinal al adolescentului fata de cei din jur este legat si de nevoia de afectiune si de a se confesa īn raport cu primele flirturi.(Debesse,M.; "Psihologia copilului de la nastere la adolescenta", Bucuresti, EDP, 1970). Astfel se traiesc noi experiente īn care domina afirmarea Eului si tendinta de manifestare a dispretului fata de familie, deoarece adolescentul īncepe sa capete convingerea ca se afla la vīrsta adulta. Apare, asadar, o ambiguitate comportamentala ce se transpune īn forme de timiditate si de confruntare īn care conflictele si frustrarile pot deveni acute.
Personalitatea adolescentului nu evolueaza īn mod linear, ci cu oscilatii, cu perioade de inegalitate si chiar dizarmonii din care se dezvolta o serie de structuri pozitive si negative, dependente de conditiile factorilor educationali, sociali si de cei care tin de dobīndirea unor particularitati ereditare. Posibilitatile reduse de adaptare si de integrare, neputinta adolescentului de a se reacorda la structurile social-profesionale si frecventele esecuri, insuccese, dezamagiri, anxietati, pot genera comportamente nefaste, deviante si chiar de suicid. Dimpotriva, cīnd fenomenele de autodescoperire, de autoapreciere, de autocunoastere sunt realiste si īnsotite de satisfactii, cīnd are posibilitatea de a-si valoriza propriile calitati, comportamentele cunosc o ascensiune continua spre adaptare la mediul īnconjurator.
Īn desfasurarea conduitelor umane motivatia ocupa un loc important. Alaturi de abilitati si atitudini, motivatia energizeaza sau estompeaza rezervele psihice, īntretine starea psihica sau o inhiba si īn felul acesta se creaza modalitatile actionale de o anumita intensitate si factura. Din intersectarea motivatiei si a afectivitatii se constituie o serie de comportamente ce sunt legate de conduite de amor propriu politete, reticente, evitare, rusine, bunavointa, compasiune, etc.
Pe linga conduitele normale care denota dimensionarea echilibrului si adaptari adolescentului pot sa apara conduite anormale ce se caracterizeaza prin exprimarea ostilitatii, negativismului, nonconformismului bazat pe ignoranta, pe īncalcarea unoi reguli din necunoastrera lor sau din nereaiizarea implicatiilor cu care se pot solda asemenea atitudini si īn fine, conduite imorale cīnd īncalcarea normelor si regulilor sociale se face īn cunostinta de cauza sau deliberat. Cīnd conflictul si frustrarea īmbraca forme acute si cīnd se prelungesc īn timp īncīt tīnarul traieste anxios si dramatic relatiile sale cu cei din jur, intervin o serie de manifestai ce cad sub incidenta unor comportamente structurate dupa urmatoarele tipuri de personalitati:
a) Personlitatea imaturitatii psihice, cīnd adaptarea este dificila, greoaie, lipsita partial de realism si cu actiuni infantile;
b) Personalitatea dezvoltarii dizarmonice, dominata de actiuni instabile, labilitate afectiva, impulsivitate, brutalitate, nigativism, atitudini nonconformiste, egoism, nesociabilitate, ostilitate fata de cei din jur;
c) Personalitatea evolutiei astenice, care poate fi de natura cerebrala, somatogena sau psihogena īn care domina forme de handicap cu caracter reactiv prin vulnerabilitatea persoanei la diferite situatii;
d) Personalitatea evolutiei psihopatice sub forma epileptoida, schizoida, isterica ce comtine o mare doza de labilitate afectiva si tendinte spre manifestari delinctualea si infractionale.
Aceste structuri ale personalitatii pot genera tulburari de comportament la adolescenti, tulburari ce pot fi īmpartite dupa natura si simptomatologia lor īn urmatoarele categorii:
tulburari de comportament produse pe baza existentei unei deficiente fizice;
tulburari de comportament ce au la baza o deficienta de intelect;
tulburari de comportament pe baza de deprivare sociala si profesionala;
tulburari de comportament pe baza de deprivare psihica;
tulburari de comportament pe baza de educatie si influente sociale nefavorabile(atitudini supraautoritare, lipsa de supraveghere si control, oferirea de modele negative).
Din fericire adolescentii, īn majoritate, gasesc resurse psihice pentru a depasi conflictele si tensiunile care pot genera asemenea comportamente. Experienta afectiva se nuanteaza si datorita raporturilor nemijlocite si antrenarii īn foarte numeroase situatii de viata.
Dupa cum relateaza Bruno Hetteiheim īnca din secolul al Xlll-lea omul stia ca nici un copil privat de afectivitate nu poate suprvietui sau, cel putin, nu poate supravietui ca fiinta cu adevarat umana. Īntr-o vreme īn care, comportamentul afectiv este socotit adesa vetust, iar psihologi de renume, H. Walon, P. Janet, si altii prezinta afectivitatea ca un stadiu primitiv al evolutiei psihologice, ca un atavism chiar sau ca un regretabil regres īn care ne complacem īnca, o asemenea asertiune poate parea, daca nu īntr-atīt exagerata īneīt sa fie tratata ca superioara condescendenta, oricum, un punct de vedere dificil de argumentat. si totusi, datele psihopatologiei si ale psihiatriei care probeaza ca o dereglare de ordin afectiv antreneaza inexorabil tulburari ale celorlalte componente ale sistemului psihic sunt copesitoare.
Mediul scolar coprinde īn fapt numerosi factori stimulatori si traumatizanti īn acelasi timp(datorita profesorilor, a elevlor, a programelor si a notelor scolare), Exista si nomeroase subdominante ce conditioneaza emotional relatiile cu profesorii si elevii, cu valorile umanitatii, locale si universale(ex.: subdominanta de independenta, subdominanta cerintei de rol si statut, de forta, de calm, de modernitate, etc). Exista si numeroase emotii pozitive structurate de subdominante: sentimentul de comuniune afectiva, de īmplinire, etc.
In relatiile cu parintii starile afective actioneaza cu temperare treptata, avīnd loc o redeschidere spre spatiul familiei prin scaderea tensiunii de opozitie si culpabilitate. Dragostea se contureaza ca o traire complexa de atasament, emotionalitate exaltata pentru persoana iubita, cu forte absorbante si cu eforturi ca acest sentiment sa nu para neīnsemnat sau sa se transforme toate īmprejurarile dificile īn drumuri ce trebuie īnvinse pentru a fi la īnaltimea dragostei.
N. Cosmovici subliniaza ca starile si reactiile conflictuale īn zona sensibilitatii, nu le putem considera numai ca rezultatul structurarii individuale a subiectilor. Exista anumite predispozitii constitutionale ale tipului de sistem nervos respectiv, ale temperamentului, dar reactiile si starile defavorabile constante, dificultatile adaptative tin si de mediul familial si scolar care au stimulat si stimuleaza neadecvat anumite tensiuni afective.
Acelasi autor remarca importanta relatiilor interpersonale, a starilor afective īn diferite "situatii" ocazionale īn care se pot dezvolta sentimente de gelozie, invidie, ura si ca aceste trairi subiective constituie climate negative īn formarea personalitatii adolescentului, care se manifesta evident īn dominanta afirmare de sine. Relevarea rolului pe care īl īndeplineste afectivitatea īn ansamblul vietii psihice implica mai īntī evdentierea caracterului de sistem pe care īl ia, īn functionarea sa , viata psihica, si mai ales specificitatea acestui sistem.
Rolul de echilibrare psihica pe care īl īndeplineste afectivitatea, īn special prin formele sale superioare, este strīns legat de factorii care declanseaza activitatea subiectului, dirijīnd-o catre anumite scopuri, permtīnd prelungirea acesteia daca scopurile nu au fost atinse sau oprind-o la momentul oportun. Este interesanta ideea conform careia motivatia si afectivitatea reprezinta "musculatura vietii psihice"(U schiopu,cap.lX). Ceea ce se manifesta īndeosebi la vīrsta adolescentei, anima participarea tensiunii emitionale la toate structurile mitivationaie, se regaseste īn grade diferite, la orice alta vīrsta.
3.2 Detentia si influentele sale asupra personalitatii juvenile
Sistemul relatiilor interpersonale cuprinde, īn genere, doi poli care se afla īn interactiune pe de-o parte, colectivul cu structura, dinamica, rolul si functiile sale, pe de alta parte individul cu particularitatile sale psihice, interesele si trebuintele sale, cu sensibilitatile, aspiratiile si dorintele care īi sunt proprii.
Cunoasterea si īntelegera persoanei aflate īn detentie este absolut necesar pentru a imprima un curs pozitiv procesului de formare si de manifestare a relatiilor interpersonale pentru a desfasura o munca de reeducare eficienta.
Prin īnsasi situatia sa detinutul reprezinta un univers uman specific, plin de contradictii, frustrari si neīmpliniri. Fiecare vine īn penitenciar ca urmare a unei conduite antisociale flagrante, a savīrsirii unor infractiuni dintre unele deosebit de grave. Multi sunt neadaptati social, refractari sau incapabili sa se integreze īn cerintele normale de convietuire sociala, cu o viata subordonata mai ales instinctele si trebuintelor primare cu o moralitate dubioasa si cu un trecut īncarcat care apasa asupra constiintei lor.
Impactul privarii de libertate asupra componentelor personalitatii este īn multe cazuri dramatic, generānd conduite diferite fata de cele din mediul liber.
Hotarātoare pentru evolutia detinutului este pozitia sa fata de pedeapsa si gradul de siguranta biologica si psihologica pe care īl percepe īn noul mediu de viata. De altfel cu cāt detinutii sunt mai adaptati la mediul din penitenciar cu atāt reactivitatea lor este mai putin pronuntata.
Īn mod obisnuit īn structura personalitatii umane se retin ca esentiale urmatoarele componente: afectivitatea, motivatia, vointa, temperamentul si caracterul. Sunt omise acele componente care, īn cazul privarii de libertate, capata o importanta cu totul aparte pentru sustinerea echilibrului sufletesc al persoanei: corpul, vestimentatia, familia, casa, prietenii apropiati, obiectele familiale, consideratia semenilor. Abia acum devine vizibil dramatismul condamnarii la īnchisoare: separarea brusca de aceste elemente contribuie la dezintegrarea psihologica a persoanei care īncearca sa compenseze "pierderile" prin diverse conduite de aparare. Este de īnteles ca indivizii a caror "dotare" este mai slaba, vor suferi mai putin venind īn penitenciar, īn unele cazuri conditiile de aici fiind apreciate de ei ca mai bune decāt afara.
Ca element central al personalitatii, afectivitatea "duce greul" frustrarilor impuse de privarea de libertate. Izvor al multor framāntari subiective sau conflicte interpersonale, manifestarile afective sunt un seismograf sensibil al dinamicii sufletesti a detinutilor pe timpul executarii pedepsei.
Coloratura pozitiva sau negativa a sentimentelor este de cele mai multe ori determinata de modul cum a "rezolvat" fiecare detinut problema ispasirii: cānd pedeapsa este apreciata pe masura faptei, conduita de zi cu zi exprima o acceptare supusa a tuturor rigorilor; cānd pedeapsa este vazuta ca fiind mai aspra decāt infractiunea comisa, detinutul considera ca i s-a facut o nedreptate si sufera o sanctiune nemeritata. Ca urmare detinutul va ramāne neīmpacat, revendicativ si ostil administratiei locului de detentie, dominat de sentimentul de victimizare.
Cu cāt adaptarea la viata de penitenciar este mai buna, cu atāt toleranta fata de conditiile de mediu este mai mare. Dar chiar īn acesta situatie problema incompatibilitatii īntre detinuti - ca urmare a istoriilor individuale si a particularitatilor de personalitate, ramāne cronic nesolutionata.
Factorul "trecut" este si el deseori implicat īn explicatiile conduitelor unor categorii de detinuti. Astfel, recidivistii se deosebesc de nerecidivisti prin faptul ca ei pot coexista cu trecutul personal fara ca acesta sa fie o sursa permanenta de remuscari si autoacuzari. Acest lucru īi caracterizeaza īntr-un prezent a carui deviza este "aici, acum, mie".
Un alt aspect care influenteaza trairile afective ale detinutilor este violarea constanta a intimitatii: totul se petrece īn fata celorlalti, fapt ce duce cu timpul la tocirea sensibilitatii, la convingerea ca totul este permis, iar defectele si rautatea general valabile.
Motivatia persoanei private de libertate prezinta o complexitate surprinzatoare: un prim grup de aspecte cuprind motivele prezentate de fiecare subiect ca fiind explicatia faptei comise; un al doilea grup se refera la motivele unor conduite disfunctionale precum si sursele de satisfactii sau insatisfactii pe parcursul executarii pedepsei; un ultim grup ar īngloba problemele specifice unor categorii distincte de detinuti: barbati, femei, tineri, vārstnici, recidivisti, nerecidivisti etc.
Īn ce priveste motivatia (justificarile infractionale) pot fi distinse cele elaborate īnainte de comiterea faptei, de cele "fabricate" dupa, motivele consistente de cele aproape absurde si altele.
Din gama conduitelor disfunctionale nu este prea īnchisa - autoranirile, tatuajele, simularile, tentativele suicidare - prin rezonanta lor īn masa condamnatilor pun probleme administratiei.
Referitor la al treilea grup de aspecte ale motivatiei trebuie retinuta o pozitie specifica fata de probleme semnificative ca viitorul, familia, relatiile cu cadrele, neitegrarea postexecutorie, recidiva, pozitier care ofera o pīrghie solida efortului reeducativ.
A treia mare componenta a personalitatii vointa īn cazul detinutilor nu poate actiona fara sprijinul celorlalte componente. Īn cazul īn care detinutul īsi pierde īncrederea īn posibilitatile de reintegrare sociala, vointa īncepe sa fie exersata īn actiuni care-l īndeparteaza si mai mult de asteptarile cadrelor din locul de detentie, pot fi enumerate aici actele de bravura precum tatuajele, aruncarea hranei, mentinerea tacerii absolute un interval anumit de timp, provocarea altor detinuti mai puternici la lupta, etc.
Deoarece conduita detinutilor este expresia īn principal a obligativitatii, nu se poate vorbi de mobilizarea vointei, chiar daca ei obtin deseori adevarate performante īn munca.
S-a constatat ca nicaieri ca īn penitenciar, temperamentul nu este asa de supus influentelor grupului de apartenenta; conditiile materiale si spirituale proprii locurilor de detentie nu permit prea des "iesiri" ce pot fi etichetate ca temperamente.
Temperamentul nu creaza prin el īnsusi īn penitenciare probleme deosebite care sa īmpieteze asupra bunului mers al grupurilor oficial constitutive.
Diversele aptitudini ale detinutilor se īncearca a fi utilizate īn primul rīnd īn munca si apoi īn alte activitati artizanale, dar cum un anumit procent nu poate fi scos la munca, iar cei care muncesc nu fac īntotdeauna o activitate care sa-i pasioneze, rolul aptitudinilor īn procurarea de satisfactii superioare este destul de redus. Cīnd se discuta despre detinuti, īn mod invariabil se fac referiri la caracterul rau structurat al acestora, la atitudinile lor neadecvate fata de munca, familie, prieteni, societate, viitor. Detentia ar trebui sa īnceapa cu aflarea modului īn care s-a ajuns la aceasta situatie, a resurselor psihologice de care dispune detinutul, ca pe aceasta baza sa fie instituit un program individualizat de reeducare.
Toate aceste elemente structurale ale personalitatii interactioneaza strīns si beneficiaza de nivelul celorlalte procese psihice: inteligenta, memorie, imaginatie, atentie. Cunoasterea tuturor acestora asigura previzibilitatea conduitei detinutilor si alegerea mijloacelor eficace de schimbare(reeducare) a lor, de reintegrare īn viata sociala dupa eliberare.
|
