MEDIUL PENITENCIAR sI INFLUENtELE SALE ASUPRA PERSONALITAtII ADOLESCENTULUI
Adolescenta - concept, caracteristici
Daca la pubertate se înregistreaza un puseu de crestere, în perioada adolescentei se produce o dezvoltare intensa în plan psihic si se stabilizeaza structurile de personalitate. Subperioada adolescentei propriu-zise(16-18 ani) este centrata pe o intelectualizare intensa, pe îmbogatirea experientei afective si structurarea conduitelor ca însemn al personalitatii complexe. Notele personale si specifice se exprima în atitudini de independenta si îndeplinirea unor responsabilitati prin care adolescentul se poate afirma si autodepasi. Adolescentul afiseaza o demnitate bazata pe valorile culturale si morale în care încearca sa demonstreze simt critic si originalitate. Expansiunea personalitatii se realizeaza prin so 949l1120j cializarea aspiratiilor, a manifestarilor vocationale si profesionale, devenind dornic de confruntare si competitii.
Desi din punct de vedere psihologic adolescentul este pregatit sa raspunda dificultatilor ivite, în plan biologic, se mentine o oarecare fragilitate la boli T.B.C., nevroze, psihoze si la conduite deviante pe un fond de conditionare tensionata si adaptare dificila.
Printre cele mai semnificative caracteristici ale acestei perioade sunt dezvoltarea constiintei si constiintei de sine în care sunt implicate identitatea Egoului si plasarea subiectului în realitate.
Adolescentul este confruntat obiectiv cu schimbari multiple legate de maturizarea sexuala si de descoperirea dimensiunilor realitatii sociale.
E. Erikson a analizat specificul adolescentei în care constituirea identitatii personale cu accent pe implicarea constiintei de sine devine punctul central imperativ si de evidentiere a caractristicilor ce o definesc. W. James a subliniat dialectica dezvoltarii constiintei de sine si a distantei ce se creaza între Eu si Sine. Eul este cel care cunoaste si este constient, iar Sinele reprezinta latura cunoscuta.
Perceptia de sine a adolescentului poate îmbraca o forma negativa sau pozitiva. Cînd intervin esecuri în adaptarea scolara sau profesionala sau cînd stima de sine este joasa, tînarul se subestimeaza, nu are încredere în fortele proprii, nu manifesta initiativa si perseverenta în activitate.
Adolescenta este perioada aparitiei conflictelor si frustrarilor frecvente, dar ele nu au un caracter devastator asa cum încearca unii autori sa le dea o anumita turnura patologica(conflicte din prima perioada a adolescentei aparute pe baza aspiratiilor formate si nivelul realizarii efective de sine, conflicte din perioada adolescentei propriu-zise, rezultate din îndeplinirea rolului si statutului, a relatiei dintre vocatie si exercitarea unei anumite profesiuni, etc.)
Literatura de specialitate precizeaza ca dezvoltarea comportamentelor adolescentului se face si sub semnul dezvoltarii erotismului. Se semnaleaza faptul ca desi tînarul este matur si viril, conduita sexuala este labila, neorganizata si anxioasa. Dar, cu timpul, în adolescenta prelungita, se manifesta o afectiune puternica si matura în care conduita sexuala devine complexa si adaptata la realitate.
Jean Rousselet releva trei forme de conduite mai importante ce se produc prin prisma dorintei adolescentului de a se afirma si de a fi unic în felul sau. Prima este conduita revoltei prin care adolescentul refuza ostentativ ceea ce a învatat sau ceea ce i s-a impus sa învete, adopta atitudini negativiste, contrazice pe altii fara temei, îi ironizeaza, utilizeaza un limbaj iesit din comun cu atitudini pline de irinie, etc. A doua este conduita închiderii în sine din care transpare o autoanaliza si cenzurare severa a sentimentelor, a atitudinilor si actiunilor, a introspectiilor pentru cunoasterea
de sine si disecarea comportamentelor altora. A treia forma este aceea a conduitei exaltarii si afirmarii prin care se cauta confruntarea cu altii pentru a-si verifica propriile capacitati fizice, intelectuale si afectiv-motivationale adoptînd adeseori atitudini extreme fata de tot ceea ce dispretuieste, care nu se încadreaza în vederile sale.
Adolescentul constientizeza situatiile care sunt mai putin placute, conflictuale si tensionate( ex.: pierderea unei persoane apropiate determina stari anxioase din care constientizeaza orteversibilul si îi provoaca o depresie în plan interior). Cumulate aceste trairi cu alte socuri, insuccese profesionale, scolare, sentimentale creaza crize intense si fragilitatea personalitatii, cu comportamente de incertitudine. Expansiunea interrelatiilor sociale si personale îl antrenaza pe adolescent într-un context mai larg al integrarii în activitate si al adoptarii unor strategii compensatorii care duc ia echilibrarea personalitatii.
Întregul sistem atitudinal al adolescentului fata de cei din jur este legat si de nevoia de afectiune si de a se confesa în raport cu primele flirturi.(Debesse,M.; "Psihologia copilului de la nastere la adolescenta", Bucuresti, EDP, 1970). Astfel se traiesc noi experiente în care domina afirmarea Eului si tendinta de manifestare a dispretului fata de familie, deoarece adolescentul începe sa capete convingerea ca se afla la vîrsta adulta. Apare, asadar, o ambiguitate comportamentala ce se transpune în forme de timiditate si de confruntare în care conflictele si frustrarile pot deveni acute.
Personalitatea adolescentului nu evolueaza în mod linear, ci cu oscilatii, cu perioade de inegalitate si chiar dizarmonii din care se dezvolta o serie de structuri pozitive si negative, dependente de conditiile factorilor educationali, sociali si de cei care tin de dobîndirea unor particularitati ereditare. Posibilitatile reduse de adaptare si de integrare, neputinta adolescentului de a se reacorda la structurile social-profesionale si frecventele esecuri, insuccese, dezamagiri, anxietati, pot genera comportamente nefaste, deviante si chiar de suicid. Dimpotriva, cînd fenomenele de autodescoperire, de autoapreciere, de autocunoastere sunt realiste si însotite de satisfactii, cînd are posibilitatea de a-si valoriza propriile calitati, comportamentele cunosc o ascensiune continua spre adaptare la mediul înconjurator.
În desfasurarea conduitelor umane motivatia ocupa un loc important. Alaturi de abilitati si atitudini, motivatia energizeaza sau estompeaza rezervele psihice, întretine starea psihica sau o inhiba si în felul acesta se creaza modalitatile actionale de o anumita intensitate si factura. Din intersectarea motivatiei si a afectivitatii se constituie o serie de comportamente ce sunt legate de conduite de amor propriu politete, reticente, evitare, rusine, bunavointa, compasiune, etc.
Pe linga conduitele normale care denota dimensionarea echilibrului si adaptari adolescentului pot sa apara conduite anormale ce se caracterizeaza prin exprimarea ostilitatii, negativismului, nonconformismului bazat pe ignoranta, pe încalcarea unoi reguli din necunoastrera lor sau din nereaiizarea implicatiilor cu care se pot solda asemenea atitudini si în fine, conduite imorale cînd încalcarea normelor si regulilor sociale se face în cunostinta de cauza sau deliberat. Cînd conflictul si frustrarea îmbraca forme acute si cînd se prelungesc în timp încît tînarul traieste anxios si dramatic relatiile sale cu cei din jur, intervin o serie de manifestai ce cad sub incidenta unor comportamente structurate dupa urmatoarele tipuri de personalitati:
a) Personlitatea imaturitatii psihice, cînd adaptarea este dificila, greoaie, lipsita partial de realism si cu actiuni infantile;
b) Personalitatea dezvoltarii dizarmonice, dominata de actiuni instabile, labilitate afectiva, impulsivitate, brutalitate, nigativism, atitudini nonconformiste, egoism, nesociabilitate, ostilitate fata de cei din jur;
c) Personalitatea evolutiei astenice, care poate fi de natura cerebrala, somatogena sau psihogena în care domina forme de handicap cu caracter reactiv prin vulnerabilitatea persoanei la diferite situatii;
d) Personalitatea evolutiei psihopatice sub forma epileptoida, schizoida, isterica ce comtine o mare doza de labilitate afectiva si tendinte spre manifestari delinctualea si infractionale.
Aceste structuri ale personalitatii pot genera tulburari de comportament la adolescenti, tulburari ce pot fi împartite dupa natura si simptomatologia lor în urmatoarele categorii:
tulburari de comportament produse pe baza existentei unei deficiente fizice;
tulburari de comportament ce au la baza o deficienta de intelect;
tulburari de comportament pe baza de deprivare sociala si profesionala;
tulburari de comportament pe baza de deprivare psihica;
tulburari de comportament pe baza de educatie si influente sociale nefavorabile(atitudini supraautoritare, lipsa de supraveghere si control, oferirea de modele negative).
Din fericire adolescentii, în majoritate, gasesc resurse psihice pentru a depasi conflictele si tensiunile care pot genera asemenea comportamente. Experienta afectiva se nuanteaza si datorita raporturilor nemijlocite si antrenarii în foarte numeroase situatii de viata.
Dupa cum relateaza Bruno Hetteiheim înca din secolul al Xlll-lea omul stia ca nici un copil privat de afectivitate nu poate suprvietui sau, cel putin, nu poate supravietui ca fiinta cu adevarat umana. Într-o vreme în care, comportamentul afectiv este socotit adesa vetust, iar psihologi de renume, H. Walon, P. Janet, si altii prezinta afectivitatea ca un stadiu primitiv al evolutiei psihologice, ca un atavism chiar sau ca un regretabil regres în care ne complacem înca, o asemenea asertiune poate parea, daca nu într-atît exagerata îneît sa fie tratata ca superioara condescendenta, oricum, un punct de vedere dificil de argumentat. si totusi, datele psihopatologiei si ale psihiatriei care probeaza ca o dereglare de ordin afectiv antreneaza inexorabil tulburari ale celorlalte componente ale sistemului psihic sunt copesitoare.
Mediul scolar coprinde în fapt numerosi factori stimulatori si traumatizanti în acelasi timp(datorita profesorilor, a elevlor, a programelor si a notelor scolare), Exista si nomeroase subdominante ce conditioneaza emotional relatiile cu profesorii si elevii, cu valorile umanitatii, locale si universale(ex.: subdominanta de independenta, subdominanta cerintei de rol si statut, de forta, de calm, de modernitate, etc). Exista si numeroase emotii pozitive structurate de subdominante: sentimentul de comuniune afectiva, de împlinire, etc.
In relatiile cu parintii starile afective actioneaza cu temperare treptata, avînd loc o redeschidere spre spatiul familiei prin scaderea tensiunii de opozitie si culpabilitate. Dragostea se contureaza ca o traire complexa de atasament, emotionalitate exaltata pentru persoana iubita, cu forte absorbante si cu eforturi ca acest sentiment sa nu para neînsemnat sau sa se transforme toate împrejurarile dificile în drumuri ce trebuie învinse pentru a fi la înaltimea dragostei.
N. Cosmovici subliniaza ca starile si reactiile conflictuale în zona sensibilitatii, nu le putem considera numai ca rezultatul structurarii individuale a subiectilor. Exista anumite predispozitii constitutionale ale tipului de sistem nervos respectiv, ale temperamentului, dar reactiile si starile defavorabile constante, dificultatile adaptative tin si de mediul familial si scolar care au stimulat si stimuleaza neadecvat anumite tensiuni afective.
Acelasi autor remarca importanta relatiilor interpersonale, a starilor afective în diferite "situatii" ocazionale în care se pot dezvolta sentimente de gelozie, invidie, ura si ca aceste trairi subiective constituie climate negative în formarea personalitatii adolescentului, care se manifesta evident în dominanta afirmare de sine. Relevarea rolului pe care îl îndeplineste afectivitatea în ansamblul vietii psihice implica mai întî evdentierea caracterului de sistem pe care îl ia, în functionarea sa , viata psihica, si mai ales specificitatea acestui sistem.
Rolul de echilibrare psihica pe care îl îndeplineste afectivitatea, în special prin formele sale superioare, este strîns legat de factorii care declanseaza activitatea subiectului, dirijînd-o catre anumite scopuri, permtînd prelungirea acesteia daca scopurile nu au fost atinse sau oprind-o la momentul oportun. Este interesanta ideea conform careia motivatia si afectivitatea reprezinta "musculatura vietii psihice"(U schiopu,cap.lX). Ceea ce se manifesta îndeosebi la vîrsta adolescentei, anima participarea tensiunii emitionale la toate structurile mitivationaie, se regaseste în grade diferite, la orice alta vîrsta.
3.2 Detentia si influentele sale asupra personalitatii juvenile
Sistemul relatiilor interpersonale cuprinde, în genere, doi poli care se afla în interactiune pe de-o parte, colectivul cu structura, dinamica, rolul si functiile sale, pe de alta parte individul cu particularitatile sale psihice, interesele si trebuintele sale, cu sensibilitatile, aspiratiile si dorintele care îi sunt proprii.
Cunoasterea si întelegera persoanei aflate în detentie este absolut necesar pentru a imprima un curs pozitiv procesului de formare si de manifestare a relatiilor interpersonale pentru a desfasura o munca de reeducare eficienta.
Prin însasi situatia sa detinutul reprezinta un univers uman specific, plin de contradictii, frustrari si neîmpliniri. Fiecare vine în penitenciar ca urmare a unei conduite antisociale flagrante, a savîrsirii unor infractiuni dintre unele deosebit de grave. Multi sunt neadaptati social, refractari sau incapabili sa se integreze în cerintele normale de convietuire sociala, cu o viata subordonata mai ales instinctele si trebuintelor primare cu o moralitate dubioasa si cu un trecut încarcat care apasa asupra constiintei lor.
Impactul privarii de libertate asupra componentelor personalitatii este în multe cazuri dramatic, generând conduite diferite fata de cele din mediul liber.
Hotarâtoare pentru evolutia detinutului este pozitia sa fata de pedeapsa si gradul de siguranta biologica si psihologica pe care îl percepe în noul mediu de viata. De altfel cu cât detinutii sunt mai adaptati la mediul din penitenciar cu atât reactivitatea lor este mai putin pronuntata.
În mod obisnuit în structura personalitatii umane se retin ca esentiale urmatoarele componente: afectivitatea, motivatia, vointa, temperamentul si caracterul. Sunt omise acele componente care, în cazul privarii de libertate, capata o importanta cu totul aparte pentru sustinerea echilibrului sufletesc al persoanei: corpul, vestimentatia, familia, casa, prietenii apropiati, obiectele familiale, consideratia semenilor. Abia acum devine vizibil dramatismul condamnarii la închisoare: separarea brusca de aceste elemente contribuie la dezintegrarea psihologica a persoanei care încearca sa compenseze "pierderile" prin diverse conduite de aparare. Este de înteles ca indivizii a caror "dotare" este mai slaba, vor suferi mai putin venind în penitenciar, în unele cazuri conditiile de aici fiind apreciate de ei ca mai bune decât afara.
Ca element central al personalitatii, afectivitatea "duce greul" frustrarilor impuse de privarea de libertate. Izvor al multor framântari subiective sau conflicte interpersonale, manifestarile afective sunt un seismograf sensibil al dinamicii sufletesti a detinutilor pe timpul executarii pedepsei.
Coloratura pozitiva sau negativa a sentimentelor este de cele mai multe ori determinata de modul cum a "rezolvat" fiecare detinut problema ispasirii: când pedeapsa este apreciata pe masura faptei, conduita de zi cu zi exprima o acceptare supusa a tuturor rigorilor; când pedeapsa este vazuta ca fiind mai aspra decât infractiunea comisa, detinutul considera ca i s-a facut o nedreptate si sufera o sanctiune nemeritata. Ca urmare detinutul va ramâne neîmpacat, revendicativ si ostil administratiei locului de detentie, dominat de sentimentul de victimizare.
Cu cât adaptarea la viata de penitenciar este mai buna, cu atât toleranta fata de conditiile de mediu este mai mare. Dar chiar în acesta situatie problema incompatibilitatii între detinuti - ca urmare a istoriilor individuale si a particularitatilor de personalitate, ramâne cronic nesolutionata.
Factorul "trecut" este si el deseori implicat în explicatiile conduitelor unor categorii de detinuti. Astfel, recidivistii se deosebesc de nerecidivisti prin faptul ca ei pot coexista cu trecutul personal fara ca acesta sa fie o sursa permanenta de remuscari si autoacuzari. Acest lucru îi caracterizeaza într-un prezent a carui deviza este "aici, acum, mie".
Un alt aspect care influenteaza trairile afective ale detinutilor este violarea constanta a intimitatii: totul se petrece în fata celorlalti, fapt ce duce cu timpul la tocirea sensibilitatii, la convingerea ca totul este permis, iar defectele si rautatea general valabile.
Motivatia persoanei private de libertate prezinta o complexitate surprinzatoare: un prim grup de aspecte cuprind motivele prezentate de fiecare subiect ca fiind explicatia faptei comise; un al doilea grup se refera la motivele unor conduite disfunctionale precum si sursele de satisfactii sau insatisfactii pe parcursul executarii pedepsei; un ultim grup ar îngloba problemele specifice unor categorii distincte de detinuti: barbati, femei, tineri, vârstnici, recidivisti, nerecidivisti etc.
În ce priveste motivatia (justificarile infractionale) pot fi distinse cele elaborate înainte de comiterea faptei, de cele "fabricate" dupa, motivele consistente de cele aproape absurde si altele.
Din gama conduitelor disfunctionale nu este prea închisa - autoranirile, tatuajele, simularile, tentativele suicidare - prin rezonanta lor în masa condamnatilor pun probleme administratiei.
Referitor la al treilea grup de aspecte ale motivatiei trebuie retinuta o pozitie specifica fata de probleme semnificative ca viitorul, familia, relatiile cu cadrele, neitegrarea postexecutorie, recidiva, pozitier care ofera o pîrghie solida efortului reeducativ.
A treia mare componenta a personalitatii vointa în cazul detinutilor nu poate actiona fara sprijinul celorlalte componente. În cazul în care detinutul îsi pierde încrederea în posibilitatile de reintegrare sociala, vointa începe sa fie exersata în actiuni care-l îndeparteaza si mai mult de asteptarile cadrelor din locul de detentie, pot fi enumerate aici actele de bravura precum tatuajele, aruncarea hranei, mentinerea tacerii absolute un interval anumit de timp, provocarea altor detinuti mai puternici la lupta, etc.
Deoarece conduita detinutilor este expresia în principal a obligativitatii, nu se poate vorbi de mobilizarea vointei, chiar daca ei obtin deseori adevarate performante în munca.
S-a constatat ca nicaieri ca în penitenciar, temperamentul nu este asa de supus influentelor grupului de apartenenta; conditiile materiale si spirituale proprii locurilor de detentie nu permit prea des "iesiri" ce pot fi etichetate ca temperamente.
Temperamentul nu creaza prin el însusi în penitenciare probleme deosebite care sa împieteze asupra bunului mers al grupurilor oficial constitutive.
Diversele aptitudini ale detinutilor se încearca a fi utilizate în primul rînd în munca si apoi în alte activitati artizanale, dar cum un anumit procent nu poate fi scos la munca, iar cei care muncesc nu fac întotdeauna o activitate care sa-i pasioneze, rolul aptitudinilor în procurarea de satisfactii superioare este destul de redus. Cînd se discuta despre detinuti, în mod invariabil se fac referiri la caracterul rau structurat al acestora, la atitudinile lor neadecvate fata de munca, familie, prieteni, societate, viitor. Detentia ar trebui sa înceapa cu aflarea modului în care s-a ajuns la aceasta situatie, a resurselor psihologice de care dispune detinutul, ca pe aceasta baza sa fie instituit un program individualizat de reeducare.
Toate aceste elemente structurale ale personalitatii interactioneaza strîns si beneficiaza de nivelul celorlalte procese psihice: inteligenta, memorie, imaginatie, atentie. Cunoasterea tuturor acestora asigura previzibilitatea conduitei detinutilor si alegerea mijloacelor eficace de schimbare(reeducare) a lor, de reintegrare în viata sociala dupa eliberare.
|
