MINCIUNA SI INSELACIUNEA
Intrebari despre adevar apar in multe contexte - atunci cand parintii isi intreaba copiii daca folosesc droguri, atunci cand un angajator intreaba candidatul despre motivele pentru care a renuntat la jobul anterior, cand alegatorii evalueaza promisiunile candidatiilor, cand la inceputul unei relatii amoroase se pune problema numarului de partrneri sexuali avuti anterior, cand juriul evalueaza declaratia martorului. In toate aceste cazuri, mai multe surse de informare sunt fo 16516d316q losite pentru a verifica sinceritatea cuiva. Ma voi axa in acest articol pe judecatile bazate pe comportamentul unei persoane.
Inainte sa ma opresc asupra acestei probleme, voi explica definitia minciunii din punctul meu de vedere si modul meu de a deosebi minciuna de secret, auto-inselare, si alte tipuri de inselatorie. Voi discuta cateva dificultati in folosirea acestei definitii, atunci cand oamenii cred ca ceea ce este fals ar fi adevarat. Apoi voi comenta diferitele motive care stau la baza deciziei de a spune o minciuna. Voi aduce in discutie doua motive principale pentru care minciuna nu are succes, si voi incheia aducand in discutie cele mai recente cercetari despre dificultatea de a ne da seama daca cineva minte sau spune adevarul.
Minciuna si auto-inselarea
Intentia mincinosului este unul dintre cele doua criterii care se iau in considerare pentru a deosebi minciuna de celelate forme de inselatorie. Mincinosul alege in mod intentionat sa induca in eroare tinta. Mincinosii pot chiar sa spuna adevarul, dar nu aceasta este intentia lor. Persoanele sincere pot da informatii false - sfaturi proaste pot veni de la agentii de schimb - dar nu aceasta este intentia lor. Mincinosul are de ales; el poate alege sa nu minta. Este posibil ca un mincinos patologic sa fie constrans sa minta, si, dupa definitia mea, acesta nu este un mincinos.
Al doilea criteriu de a distinge minciuna de alte inselaciuni este acela ca tinta nu este avertizata de intentia mincinosului de a induce in eroare. Dupa acest criteriu, un magician nu este un mincinos, dar Uri Geller este, deoarece Geller pretinde ca trucurile sale nu tin de magie. Un actor nu este un mincinos, dar un impostor este. Uneori, avertizarea asupra intentiei de a nu spune adevarul este implicita in cadrul (framingul, goffman, 1974), situatiei. A avertiza cumparatorul ca produsul pe care urmeaza sa-l achizitioneze nu este ceea ce crede, este un exemplu de avertizare explicita. Diverse moduri de politete sunt alte cazuri in care natura situatiei avertizeaza tinta ca ar putea fi inselata. De exemplu, gazda nu va insista foarte mult sa afle daca invitatii au spus adevarul atunci cand au afirmat ca s-au simtit bine la cina, precum nici o matusa nu ar trebui sa se ingrijoreze daca nepotul sau a mintit atunci cand a spus ca i-a placut cravata pe care aceasta i-a daruit-o. Inselaciunea este de asteptat; chiar daca tinta suspecteaza ca nu i se spune adevarul, este nepotrivit sa se puna la indoiala. Pokerul este o alta situatie in care regulile jocului avertizeaza jucatorii ca va exista o inselaciune, si totusi nu este considerat a fi o minciuna. In unele situatii, doar anumite tipuri de inselaciune sunt admise. In poker, jucatorii nu pot folosi carti insemnate, precum nici cel ce imparte cartile nu poate ascunde un defect pe care el in cunoaste.
A face curte este o situatie ambigua privind asteptarile la adevar. Zicala "in dragoste si in razboi totul este posibil", pare sa avertizaze posibilii parteneri sa nu creada tot ce li se spune. Sondaje recente sugereaza ca minciunile privind micsorarea numarului de parteneri sexuali anteriori sunt frecvente in cadrul persoanelor la varsta colegiului. Totusi, indragostitii vor sa creada in adevarul celor spuse de partener, si din melodiile cele mai ascultate astazi, reiese dezamagirea simtita atunci cand minciunile sunt descoperite. Poetii au explicat foarte frumos cum romantismul poate fi considerat o forma de complot in dezvoltarea si mentinerea miturilor despre celalalt.
Am alte pareri decat Bok (1982), care considera ca doar afirmatiile false sunt minciuni. Am demonstrat (Ekman, 1985), ca ascunderea este in aceeasi masura minciuna cat este falsificarea, atata timp cat exista o asteptare ca lucrul ascuns sa aiba loc. Fiica mea stie ca daca are probleme la scoala si directorul ii da un preaviz, ea trebuie sa-mi spuna. Daca nu ma informeaza, ea minte. Nu este necesar sa o intreb in fiecare seara "Ai probleme la scoala?". Este obligata sa-mi dea aceasta informatie, si a mi-o ascunde inseamna a mi-o induce in eroare in mod voit fara a fi anuntat.
Casatoriile difera privind obligatia de a fi anuntat fara a fi intrebat daca s-a inceput o relatie extraconjugala. Daca exista o intelegere explicita in aceasta privinta, atunci consider ca aceasta actiune este o minciuna. Daca nu exista o astfel de intelegere, atunci acest secret nu ar putea fi calificat ca minciuna. Partenerii difera in ceea ce priveste asteptarile lor, sau obligatiile lor mutuale cu privire la raporturile unor asemenea legaturi.
Sa pressupunem ca un presedinte a avut un puternic atac in mijlocul mandatului sau si doctorii au ascuns acest lucru. Ei au mintit, deoarece publicul american se asteapta sa fie anuntati despre problemele de sanatate ale presedintelui care ar putea afecta abilitatea sa de a-si face meseria. Ascunderea si falsificarea sunt doua tehnici diferite pentru a indeplini acelasi obiectiv. Sunt multe motive pentru care micinosii prefera ascunderea in locul falsificarii daca situatia o permite: mincinosul nu trebuie sa-si aminteasca istoria falsa. Daca este prins, el poate intotdeauna pretinde ca urma sa dezvaluie adevarul sau ca era sigur ca cel mintit stia ce se intampla.
Ascunderea si falsificarea nu sunt singurele tehnici ale minciunii, desi ele sunt cele mai comune. Ekman a distins trei alte tehnici.
A spune adevarul fals - este atunci cand mincinosul spune adevarul intr-o maniera in care se pare ca spune opusul a ceea ce spune.
A spune jumatate de adevar, ca si cand ar fi intregul adevar. Sotia care este intrebata de catre sot daca este atrasa de vecin spune jumatate de adevar daca va raspunde "e dragut" si daca ea are intr-adevar o aventura cu el. Intr-adevar ceea ce a spus este adevarat, dar ea lasa in mod deliberat informatii cruciale sa-l duca pe un drum gresit pe sot.
Viclesugul inferentei incorecte. Cand un prieten care are o expozitie de arta te intreaba ce parere ai despre picturile sale si tu crezi ca sunt teribile, viclesugul inferentei incorecte ar putea sa sune asa: "incredibil, nu pot sa cred, cum ai reusit?".
Bok (1982) a definit ascunderea intentionata ca discretie. Eu cred ca aceasta incurca lucrurile, din cauza ca in aceasta problema nu se face distinctia intre discretie si minciunile prin ascundere. Rezerv termenul de discretie pentru o situatie in care se specifica intentia de nu destainui informatia. Spunand cuiva un secret, ne rezervam dreptul de a nu-l destainui, pentru a mentine intimitate. Secretele pot ramane inauntrul unui om sau doi sau mai multi oameni pot mentine informatia care considera ca este un secret fata de altii. Ca sa ne intoarcem la examplul anterior, daca fica mea nu mi-a spus despre problemele de la scoala, nu este un secret, dar este o minciuna prin ascundere. Cand o intreb daca are un prieten, ea imi poate raspunde "este secret". Daca ea are intr-adevar un prieten, atunci ea a acuns asta de mine, dar pentru ca este cunoscut, este denumit secret. Sa presupunem ca eu nu am intrebat-o despre asta, dar ea stie despre interesul meu din conversatia anterioara. Daca ea are un prieten, dar nu-mi spune, ea se angajeaza in ascundere, dar nu este un secret, pentru ca ea nu si-a facut cunoscut dreptul de a ascunde adevarul, si nu este o minciuna pentru ca ea nu a fost de acord ca exista obligatia sa informeze.
Auto-inselarea intra in functiune cand cel ce inseala nu realizeaza ca el se induce in eroare pe sine, si nu cunoaste motivele pentru care se inseala pe sine. Distingerea auto-inselarii de rationalizare este o problema foarte subtila si incearca sa scuze judecata gresita sau reprimarea.
Cu o noapte inainte de lansarea rachetei, un grup de ingineri au recomandat oficial ca lansarea sa nu aiba loc, sa fie amanata din cauza vremii reci care ar putea reduce elasticitatea cauciucului folosit la motor. Daca acest lucru s-ar fi intamplat, combustibilul care s-ar fi scurs, ar putea duce la explozia motorului. Ingienerii au anuntat ca NASA, sustinand unanim amanarea lansarii rachetei.
Existau trei amanari ale datei lansarii care incalcau primisiunea NASA ca orarul lansarii rachetei este fix. Mulloy, manager de proiect, le-a argumentat inginerilor, spunand ca nu exista suficiente dovezi ca vremea ar duce la acest efect. Aceste informatii nu au fost transmise si oamenilor care aveau responsabilitatea lansarii.
Cum a putut Mulloy sa permita lansarea rachetei, stiind ca ar putea sa explodeze? O explicatie ar putea fi ca, aflandu-se sub presiune, a devenit victima auto-inselarii, devenind convis cu adevarat ca inginerii exagerau ceea ce era un risc neglijabil. Daca Mulloy este cu adevarat o vistima a auto-inselarii, putem sa-l facem responsabil pentru decizia lui gresita? Sa presupunem ca altcineva l-ar fi mintit pe Mulloy si i-ar fi spus ca nu exita nici un risc. Cu siguranta, in aceasta situatie nu l-am mai fi acuzat ca a luat o decizie gresita. Este vreo diferenta intre aceasta si auto-inselare? Probabil ca nu, daca Mulloy s-a auto-inselat cu adevarat. Problema este daca a fost auto-inselare sau judecata gresita bine rationalizata?
Ca sa aflam, lasati-ma sa contrastez ceea ce stim despre Mulloycu un exemplu clar de auto-inselare discutat de expertii care au studiat auto-inselarea. Un pacient in stare terminala a cancerului care crede ca isi va reveni, desi exista multe semne de progres rapid al tumorii maligne incurabile, acesta mentine credinta falsa. Mulloy mentine si el credinta falsa, crezand ca naveta poate fi lansata in siguranta. (alternativa ca Mulloy stia sigur ca va exploda cred ca trebuie exclusa). Pacientul bolnav de cancer crede ca va fi vindecat impotriva dovezilor contrare puternice. Pacientul bolnav de cancer stie ca slabeste, durerea creste, dar el insista ca acestea sunt temporare. Mulloy de asemenea si-a mentinut credinta falsa impotriva dovezilor contrare. El stia ca inginerii credeau ca vremea rece va deteriora naveta, si combustibilul scurs ar putea exploda, dar respinge explicatiile lor ca fiind exagerate.
Ce-am descris pana acum nu ne spune daca pacientul bolnav de cancer sau Mulloy sunt mincinosi deliberati sau victime ale auto-inselarii. Cerinta cruciala pentru auto-inselare este ca victima sa fie inconstienta pe motivele sale de a mentine credinta falsa. [ar putea parea ca auto-inselarea este un alt termen pentru conceptul freudian de reprimare. Exista cel putin doua diferente.In reprimare, informatia ascunsa de sine reiese dintr-o nevoie adanc asezata in structura de personalitate, ceea ce nu este cazul tipic in auto-inselare. Unii sustin ca confruntarea celui ce se auto-inseala cu adevarul poate rupe inselarea, in timp ce in reprimare, o asemenea confruntare nu va conduce la constientizarea adevarului. Pacientul bolnav de cancer nu este constient ca inselarea sa este motivata de inabilitatea sa de a se confrunta cu frica mortii sale iminente. Acest element - de a nu fi constient de motivatia pentru auto-inselare - lipseste in cazul lui Mulloy. Cand Mulloy i-a spus managerului Lund de la firma producatoare a motorului sa gandeasca ca un manager si nu ca un inginer in seara dinaintea lansarii, arata ca el era constient de ce avea nevoie pentru a mentine credinta ca racheta ar trebui lansata.
Putem sa-l condamnam pe Mulloy pentru judecata gresita, pentru decizia de a da mai multa importanta preocuparilor manageriale decat ingrijorarilor inginerilor. Nu putem explica sau scuza judecatile gresite prin acoperirea auto-inselarii. Putem sa-l acuzam pe Mulloy de faptul ca nu i-a anuntat pe superiorii sai care aveau autoritatea ultima. Mulloy si-a asumat responsabilitatea pentru ca superiorii sai nu doreau sa afle asemenea informatii despre probleme si riscuri, pentru ca acestia nu voiau sa minta in fata congresului. Decizia lui Mulloy de a nu informa pe superiori poate fi considerata minciuna prin omisiune sau prin ascundere.
Daca este adevarat ca superiorii de la NASA au descurajat comunicarea spunand in principiu "nu vreau sa stiu", atunci aceasta poate constitui instiintare.
O promisiune incalcata nu este o minciuna.
|
