Grafic 2.1- Circuitele prin care nivelul scolar determina calitatea vietii
Grafic 2.2 - Contributia a sapte factori determinanti la explicarea calitatii percepute a vietii
- Structura standard a teoriei cauzale
Deci cum se poate observa, intregul dispozitiv explicativ se constituie in jurul unei teorii abstracte a fenomenului-efect. Aceasta este capabila sa orienteze analiza, oferind atat o preselectie a cauzelor concrete care ar putea actiona intr-un context sau altul, cat si estimarea ipotetica a marimii contributiei lor. Teoria abstracta a comportamentului deviant ne ofera o lista de cauze foarte generale. In cadrul unei teorii contextuale putem sa formulam o lista de conditii sociale particulare (saracia, somajul, discriminarea sociala, rasiala, sau religioasa, izolarea sociala, dezagregarea formelor colective de control si integrare) despre care presupunem ca sunt cauzele concrete ale deviantei intr-un anumit context pentru ca ne putem imagina modul in care ele se conecteaza cu variabilele cauzale abstracte. "Pozitia geografica" a unei colectivitati nu va fi inclusa intr-o asemenea lista pentru ca nu ne putem imagina cum ar putea ea actiona asupra variabilelor cauzale abstracte si, prin intermediul acestora, asupra efectului. Putem face, de asemenea, presupozitii rezonabile asupra puterii cauzative a diferitilor factori. Acum un secol, teoriile sociale erau tentate sa acorde factorilor personali (educatie, inteligenta, caracter, moralitate) rolul cel mai mare in explicarea pozitiei sociale. Teoriile actuale acorda acestor factori o importanta minora, factorii structurali reprezentand cauzele puternice ale acesteia. Analiza textuala poate sa formuleze liste de factori determinanti suficient de complete care apoi sa fie supuse testarii empirice. In privinta pozitiei sociale, in sociologia actuala exista doua metode explicative distincte. Pe de o parte, modelul marxist care acorda o importanta privilegiata pozitiei de clasa, proprietatii asupra mijloacelor de productie. Pe de alta parte, modelul Blau-Duncan (Duncan, Featherman, Duncan, 1972) care ia in considerare o serie de factori in primul rand profesional-educationali (profesia si educatia parintilor, nivelul de educatie al persoanei, varsta casatorie etc.). Cercetarile intreprinse in ultimii ani demonstreaza ca ambele categorii de factori aduc o contributie proprie la determinarea statutului social obtinut si ca, in consecinta, combinarea lor poate oferi o lista cauzala suficient de puternica. Unele cercetari intreprinse in SUA si Anglia au demonstrat, astfel, ca introducerea factorului proprietate in modelul Blau-Duncan creste proportia variatiei veniturilor individuale explicata de acest din urma model cu aproape o data si jumatate (St. Udy, 1980).
O teorie contextuala puternica poate evita cauzalismul slab care consta in elaborarea unor liste cauzale nestructurate de factori despre care se presupune ca fiecare in parte aduce o contributie cauzativa, ramasa insa nespecificata. Analizand circuitele probabile ale determinarii, interdependentele dintre factori, se pot opera discriminari in ceea ce priveste ponderea cauzativa a diferitilor factori. Unii dintre ei apar drept cauze a diferitilor factori. Unii dintre ei apar drept cauze ultime, in timp ce altii ea reprezentand mai mult variabile intermediare, cu o contributie proprie marginala. In explicarea delicventei, de exemplu, eficienta sistemului de invatamant sau a celui religios poate sa nici nu apara ca un factor distinct in lista cauzala, ea fiind considerata a avea o influenta slaba sau ea reprezentand o variabila intermediara in cadrul unui circuit mai puternic - dezorganizare sociala, scaderea generala a eficientei mecanismelor sociale de control si integrare.
O asemenea analiza este utila si pentru selectarea strategiilor de actiune. Identificarea factorilor cu actiune cauzativa puternica in raport cu cel cu actiune slaba ofera posibilitatea selectarii acelor strategii capabile efectiv sa realizeze modificari majore in fenomenul-efect si eliminarii acelora care nu pot produce decat efecte neinsemnate.
Nedistingerea cu claritate intre o teorie abstracta si o teorie contextuala duce adesea la pozitii eronate. Multe teorii explicative se constituie ca teorii predominant contextuale, sugerand insa ca sunt teorii universale, abstracte. Cristalizandu-se in interiorul unui context social particular, ele iau ca dati o serie de parametri structurali fundamentali (distributia proprietatii, tipul de stratificare sociala, nivelul de dezvoltare economica, tipul de organizare sociala) si concentreaza atentia doar asupra unor factori care variaza in acest cadru. Acesta este de fapt, una dintre criticile fundamentale aduse sociologiei americane: ea a produs o multime de teorii in stransa legatura cu realitatea americana, fara insa a pune in evidenta explicit caracterul lor particular, valabilitatea lor contextuala, sugerand in schimb, adesea, ca ele au o valabilitate universala.
O concluzie se impune aici: sociologia, spre deosebire de multe alte stiinte, are un puternic caracter national. Sociologia romaneasca nu este doar o sociologie elaborata in Romania, ci totodata si o sociologie a societatii romanesti.
Dezvoltarea cercetarilor empirice a adus o noua problema: distinctia dintre modelele explicative teoretice si modelele explicative empirice. Ultimele 4-5 decenii au fost dominate in evolutia sociologiei de eforturile de operationalizare a conceptelor teoretice, de asediere a acestora cu proceduri de identificare empirica. In ciuda acumularilor spectaculoase, multe dintre variabilele teoretice ale teoriilor sociologice raman doar partial operationalizabile, iar altele deloc. H. Blalock (1969) sugereaza termenul de teorie auxiliara, pentru a desemna grupul de preocupari distincte de traducere sub forma de indicatori empirici a conceptelor teoretice. In mod special, variabilele cauzale abstracte (endogene), datorita gradului lor abstract general si sintetic, prezinta o slaba traducere empirica. "Oportunitatile legitime de atingere a scopurilor" nu pot fi, ca atare, masurate empiric. Putem doar sa identificam unele oportunitati: existenta unei culturi democratice, posibilitati de petrecere a timpului liber, de contact cu produsele de varf ale culturii, forme de participare activa in conducerea societatii. Sau pe baze mai mult teoretice decat empirice, putem estima ca un grup social oarecare are mai multe oportunitati decat un altul. In cele mai multe cazuri insa operationalizarea variabilelor structurale abstracte se face in mod direct, prin intermediul variabilelor contextuale care actioneaza cauzal asupra lor.
E. Durhkeim (1960) ne ofera un exemplar celebru de asemenea tip de operationalizare. In analiza sa a sinuciderilor, el introduce ca variabila cauzala abstracta anomia. In teoria durkheimista, anomia este un concept teoretic, neasociat cu un set de proceduri de identificare empiric. Daca nu putem masura anomia in mod direct si complet, putem sa determinam indirect variatia acesteia. Analizand teoretic o serie de variabile, numite in lucrarea de fata contextuale, Durkheim a presupus ca ele sunt asociate cu o variatie a anomiei: orasul este cu un nivel mai ridicat de anomie decat satul, comunitatea protestanta este mai anomica decat cea catolica, situatia de necasatorit sau casatorit fara copii este mai anomica decat situatia de casatorit cu copii. In analizele cauzale empirice, sociologul francez nu utilizeaza anomia cu o entitate cauzala, ci variabilele contextuale citate mai sus facand ipoteze asupra circuitelor prin care ele afecteaza variabila de explicat (sinuciderile). Prin ea insasi, religia protestanta nu are nici o influenta directa asupra ratei sinuciderilor. Comunitatea protestanta, asa cum se prezenta ea in Europa in timpul lui Durkheim, era caracterizata printr-un grad mai ridicat de anomie decat comunitatea catolica si din acest motiv, era asociata cu o rata mai ridicata a sinuciderilor. Aceasta nu inseamna ca oriunde si oricand protestantismul ar avea o asemenea influenta. Analiza lui Durkheim nu poate fi infirmata daca se demonstreaza ca protestantii din SUA in momentul de fata nu prezinta o rata a sinuciderilor mai ridicata decat catolicii.
Cum putem operationaliza "nivelul de aspiratii"? In multe teorii sociologice acesta intervine ca o variabila cauzala abstracta importanta. Direct, este extrem de dificil sa se identifice empiric nivelul de aspiratii. Indirect, prin intermediul unor variabile contextuale care produc variatia lui, el poate fi insa aproximat: nivelul scolar, mediul social de providenta, statutul social-profesional. Aceste variabile nu sunt indicatori empirici ai nivelului de aspiratii, ci variabile contextuale cu o actiune complexa care printre alte efecte, il au si pe acela de a produce variatii ale nivelului de aspiratii.
Multe dintre confuziile care apar in analizele sociologice provin din lipsa de distinctivitate a modelelor explicative teoretice si empirice. In acest sens este util de avut in minte avertismentul dat de H. Blalock (1980), unul dintre parintii procedurilor empirice de analiza a cauzalitatii. Modelele statistice nu sunt neaparat lanturi cauzale, in ele nu sunt legate variabilele teoretice, cauzale, ci variabilele masurate care implica intr-o forma sau alta, pe cele teoretice, dar nu sunt, cel mai adesea, o traducere exacta a lor. Si intr-adevar, multe analize ale capacitatii iau in considerare variate caracteristici ale contextului social, cautand sa determine influenta lor asupra fenomenului de explicat, fara a face insa presupozitii teoretice asupra mecanismelor cauzative. Variatia satisfactiei muncii este asociata, de exemplu, cu o multime de variabile de tip contextual ca: varsta, sexul, nivelul scolar, profesia, nivelul ierarhic etc. O asemenea distinctie apare cu claritate in cercetarile empirice care utilizeaza variabilele contextuale nu ca indicatori neaparat ai cauzalitatii, ci ca repere, criterii de descriere sistematica a variatiei. Este cea ce as numi diferentiatori universali. Pentru a descrie in mod sistematic variatia unui fenomen social intr-un context social specificat avem nevoie de o serie de criterii clasificatorii si care sunt cunoscute adesea si sub denumirea de variabile socio-demografice. Variabilele socio-demografice de impartire a populatiei au o mare capacitate diferentiatoare in ceea ce priveste o multime de caracteristici. Ele descriu pozitia persoanelor intr-un spatiu social, determinata fie de caracteristici pur sociale (profesie, venit, loc de munca, situatie familiala), fie de caracteristici demografice (sex, varsta). Avantajul acestor descriptori este ca, fiind extrem de vizibili, sunt asociati cu variatii semnificative in cele mai multe dintre caracteristicile sociale. Se presupune ca ei ar fi asociati doar empiric, intr-o modalitate nu neaparat specifica, din punctul de vedere al mecanismului, cu variatia respectivelor fenomene sociale, avand din acest punct de vedere mai mult functii de cartografiere sociala si mai putin de explicare cauzala, desi nici aceasta nu este principial eliminata. In fapt, exista mereu o relatie cauzala, dar ea este adesea extrem de complexa si mediata, relatia dintre sex, varsta, profesie etc. si calitatea vietii optim / pesimism etc.
Modelul cauzal de explicare a fenomenelor sociale prezinta doua limite de principiu. In primul rand, el elimina subiectul activ. Toate fenomenele sociale sunt componente umane sau produse ale acestora: revolutii, razboaie, stiluri de conducere, norme de comportare, coeziune a grupurilor, diviziune a muncii. Modelul cauzal invoca drept cauza una sau mai multe dintre conditiile care formeaza situatia in care respectivul comportament s-a constituit. Dar care este rolul subiectului in acest proces? Fenomenele sociale nu sunt pur si simplu produsul altor fenomene sociale, ci produsul oamenilor. In al doilea rand, mai mult ca in alte domenii ale realitatii, fenomenele sociale interactioneaza multiplu, sunt interdependente, formand sisteme cu o marcata tendinta de coerenta, imposibil de descris cu schema simpla a cauzalitatii.
Urmatorul grup de capitole au ca obiect analiza de sistem de variatele ei ipostaze. Mai intai, analiza functionala care dezvolta modelul unui sistem orientat finalist (teleologic). Analiza eficientei este un corolar al celei functionale. Mai apoi, analiza structurala care dezvolta modelul sistemului ca multime de elemente interdependente.
Faptul ca determinarea cauzala este adesea mediata s-a observat de mult in analizele sociologice, utilizandu-se termeni diferiti pentru a-l exprima. In analiza organizatiilor, R. Likert (1961) introduce distinctia dintre variabile cauzale (cele care sunt responsabile de performantele organizatiei, ca de exemplu, stilul de conducere) si variabile intermediare ("intervening variables") care mediaza actiunea variabilelor cauzale, ca de exemplu climatul de munca sau motivatia performantei. H. Blalock (1969) utilizeaza de asemenea in teoria sa o distinctie similara.
|
