Marile teorii sociologice ale secolului XX
Fiecare epoca īsi are sociologia ei. Secolul al XlX-lea poate fi considerat fie "secolul colectivitatilor sociale" (care se manifesta īn cadrul evenimentelor poli 919f58j tice - apare "sociologia ordinii, a solidaritatii" - Ex. aparitia "psihologiei multimii" a lui Le Bon), fie "secolul natiunilor "( apare "sociologia tipurilor sociale de popoare" - cercetarile scolii lui le Play). Secolul al XlX-lea se īncheie cu o descoperire noua: "societatea de masa". Din momentul īn care au iesit pe scena istoriei, masele au cerut "redeinirea regulilor jocului", pretinzānd un rol si pentru ele. Din aceasta pretentie noua s-a ivit necesitatea redefinirii pozitiei si rolului elitelor īn istorie. A aparut astfel o sociologie a elitelor si primele dezbateri teoretice īn chestiunea maselor si a violentei īn istorie. Apare sociologia lui Pareto, a lui Max Weber (cu studiile sale despre legitimitatea elitelor), a lui Marx.
Aceasta sumara trecere īn revista nu vizeaza sa ofere o panorama a sociologiei clasice care se constituie treptat la sfārsitul secolului al XlX-lea si īnceputul secolului XX, ci sa evidentieze marea diversitate a conceptiilor privitoare la sociologie, acest nou domeniu al cunoasterii dominante īn aceasta perioada de īntemeiere.
Sociologia secolului XX s-a remarcat prin acelasi caracter heteroclit, nereusind sa concilieze diversele proiecte formulate de pionierii sociologiei. Dupa marile teorii sociologice asupra societatii si a actiunii sociale, elaborate de Durkheim, Marx, Pareto, Weber, interesul pentru elaborarea unei sociologii ca sinteza teoretica generala si istorica a societatilor a scazut. Īn consecinta, obiectul sociologiei nu mai este societatea ca realitate istorica, ci sistemul social. Īn aceste conditii, pe primul plan al cercetarilor sociologice, teoretice si aplicative trec alte teme, precum:
Integrarea "actorului" īn sistem si dirijarea activitatii si vietii lui de catre sistemul integrator;
Modalitatile de construire si de mentinere a ordinii sociale;
Reducerea si mentinerea sub control a tensiunilor si conflictelor sociale;
Rationalizarea activitatii sociale a "actorului" si rationalizarea societatii si a vietii sociale īn ansamblul sau;
Identificarea cailor si elaborarea instrumentelor necesare eliberarii omului de constrāngerile sociale.
IV. 2. Functionalismul
Deoarece sociologia americana s-a remarcat, la īnceputul secolului XX, prin predilectia pentru anchetele empirice deseori fragmentate si fara o baza teoretica solida, a parut īntrebarea fireasca daca si īn ce masura puteau sa contribuie la īntemeierea unei stiinte veritabile. De asemenea, dorinta de a crea un cadru analitic integrator a determinat aparitia unor noi productii teoretice, īn anii '30, īn special sub umbrela (egida) functionalismului.
Desi acest curent sociologic se inspira din teoriile clasice ale parintilor īntemeietori ai disciplinei, el se desprinde totusi de filosofiile evolutioniste ale istoriei ce caracterizau teoriile mai sus mentionate. Alte surse de inspiratie pentru analiza functionalista le constituie antropologia, pe de o parte, si sociologia europeana (mai ales, organicismul lui Spencer), pe de alta parte.
Ca si alte teorii de baza din stiintele sociale, si functionalismul are propria sa istorie, parinti īntemeietori si curentele sale derivate... Astfel, se disting trei forme de functionalism:
Functionalismul absolut care a cunoscut culmea succesului īn antropologie prin Malinowski, A. R. Radciffe-Brown, C. Kluckhon ;
Structuro-functionalismul lui Talcott Parsons;
Functionalismul moderat al lui R. Merton.
IV.l. Structuro-functionalismul lui Talcott Parsons
Notiunea de functie a fost tratata mai īntāi dintr-o perspectiva antropologica, iar mai tārziu a fost utilizata de sociologi, care o transforma īn centrul de gravitatie a argumentatiei lor teoretice. Aceasta a fost initiativa americanului Talcott Parsons (1902-1979), doctor al Universitatii Heidelberg si profesor al Universitatii Harvard īncepānd cu 1937.
Termenul de "structuro-functionalism" care se atribuie sociologiei lui Parsons nu acopera īntreaga arie a cercetarilor acestuia. Astfel prima parte a activitatii lui Parsons este axata pe construirea unei teojii a actiunii , finalizata īn lucrarea The Structure of Social Action (1937). A doua parte a operei sale se contureaza progresiv prin accentul pus pe notiunea de sistem īn detrimentul conceptului de structura, abordare privilegiata de aparitia a trei lucrari: The Social System, 1951; Working Papers in the Theory of Action, 1953; Toward a General Theory of Action, 1957. A treia parte a preocuparilor sale este consacrata extinderii paradigmei spre domenii noi (economic, politic si psihologic), precum si īntelegerii evolutiei istorice a societatilor, preocupari finalizate īn alte doua lucrari: Societies - Evolutionary and Comprative Perspectives,1966 si The System of Modrn Societies, 1971.
a) Conceptul de actiune sociala
Avānd drept sursa operele īntemeietorilor sociologiei - Weber, Pareto, Durrkeim - Parsons prezinta actiunea sociala ca produs al unui actor ce are anumite optiuni individuale si care īntrebuinteaza īn acest scop mijloace materiale si simbolice. Īnsa aceste optiuni au legatura cu un ansamblu de valori comune, ca expresie simbolica a preferintelor colective. Pe de alta parte, valorile comune se īnscriu īntr-o retea de norme ce intra īn alcatuirea structurii societatii, reprezentānd īn acelasi timp elemente coercitive ale actiunii individuale.
Putem deduce de aici definitia sociologiei propusa de Parsons īn 1937: "stiinta care īncearca sa construiasca o teorie analitica a sistemelor de actiune sociala īn masura īn care aceste sisteme pot fi īntelese pornind de la natura integrarii ce tine de valori comune" (T. Parsons, op. cit., p. 768). A studia structura actiunii sociale īnseamna asadar a evidentia relatiile si modalitatile de schimb stabile īntre actori.
Parsons ilustreaza foarte bine aceasta idee cānd studiaza familia americana contemporana care poseda trei caracteristici: este un sistem deschis, multilinear si conjugal Este deschis īn masura īn care sistemul casatoriei pe baza de rudenie nu mai este obligatoriu. Astfel iubirea si atitudinea romantica sunt elemente esentiale īn constituirea cuplurilor. Sistemul este multilinear īn sensul ca bunicii, unchii si matusile sunt tratati la fel chiar daca provin din partea mamei sau a tatalui. Īn sfārsit, sistemul este conjugal deoarece nucleul familial (ca resedinta si unitate casnica - sot/sotie) este constituit exclusiv din soti si descendentii directi. Copiii sunt deci strict dependenti de familia lor initiala (familie de orientare). Independenta progresiva fata de parinti (adolescenta, mai ales) reprezinta, de aceea, o trecere delicata dar hotarātoare īn acelasi timp.
Parsons stabileste apoi existenta unei legaturi īntre structura rudeniei si structura profesionala n Statele Unite, modelele si idealurile care orienteaza conduita actorilor se bazeaza pe pretuirea īmplinirii personale, a egalitatii sanselor, a mobilitatii īn fata datelor tehnice si a constiintei profesionale. Īntrucāt de acum īncolo se pune un accent deosebit pe competenta individuala, este important ca originile familiale si sistemul de rudenie sa nu intervina īn atribuirea unui statut.
De asemenea, mobilitatea geografica profesionala este īnlesnita de faptul ca familia este restrānsa la nucleul cuplu/copii. De aici provine, īn mare parte importanta deosebita care se acorda copiilor (prin casatorie) si independentei lor (obtinerea unei slujbe).
Sistemul nu este perfect si Parsons observa cel putin doua aspecte patologice Daca numai sotul exercita o profesie determinanta pentru restul familiei se produce retrogradarea mamei si sotiei la rangul de menajera. Īn al doilea rānd, pentru ca valorile societatii americane se potrivesc mai bine tinerilor, persoanele īn vārsta sunt marginalizate īn mare parte .
b) Sistemul actiunii sociale
Īn lucrarea The Social System (1951), Parsons īsi īndreapta atentia tot spre actiune, īnsa pentru a ajunge la definitia sistemului social ca "pluralitate de actori individuali inclusi īntr-un proces de interactiune care se deruleaza īntr-o situatie afectata de proprietati fizice. Actorii acestia sunt motivati īn functie de tendinta spre "satisfactie maxima", iar situatia lor este definita si mediatizata printr-un sistem de simboluri, organizate din cultura din care fac parte" (T. Parsons, Elemente pentru o sociologie a actiunii, trad. Bourricaud, 1955, p. 47). Parsons preia triada "personalitate, cultura si societate" din sociologia americana (care a banalizat-o), prin intermediul careia da nastere notiunii de sistem de actiune. Personalitatea este perceputa din punct de vedere sociologic prin intermediul notiunii de rol ca sistem de asteptari si anticipari reciproce. Rolul social (al tatalui, copilului, medicului...) stabileste criteriile de conduita si evaluare care guverneaza interactiunile īntr-un context dat. Cultura se deosebeste de societate prin faptul ca reprezinta un ansamblu de valori si simboluri comune actorilor.
Parsons sustine ca exista cinci modele de valori dihotomice care sprijina sistemul de actiune. Astfel, actorii trebuie sa aleaga īntre:
1) afectivitate sau neutralitate afectiva: actorul se poate lasa calauzit de sentimentele sale sau si le poate īnfrāna;
orientare spre colectivitate sau orientare spre sine: actiune poate fi motivata de scopuri īmpartasite si de alti actori sau de scopuri strict personale;
universalism sau particularism: actorul īsi analizeaza mediul cu ajutorul criteriilor generale aplicabile īn mod universal sau cu ajutorul criteriilor specifice actorilor, lucrurilor pe care le evalueaza;
4) calitate sau īmplinire: evaluarea celuilalt se bazeaza fie pe calitatile sale individuale (ceea ce este celalalt), fie pe performantele sale evaluate dupa rezultatele actiunii sale;
5) specificitate sau propagare: actorul poate manifesta interes pentru o parte a personalitatii si a actiunii celorlalti actori sau sa surprinda toate acestea īn totalitatea lor.
Īn lucrarea The Social System, Parsons da mai multe exemple de aplicare a acestui model analitic. El este interesat, de exemplu de interactiunea medic-pacient. Ca specialist, medicul alege īmplinirea ca valoare, īn sensul ca īsi poate īndeplini rolul pentru ca detine competente care au fost validate de societate. Tot el īsi pune rolul sub auspiciile universalismului īntrucāt sentimentele si relatiile particulare pe care le īntretine cu pacientul sau nu trebuie sa se amestece īn tratament. Opteaza de asemenea pentru specificitate avānd īn vedere ca este specialist numai īn sanatate, ca si pentru neutralitate, īn sensul ca medicul nu trebuie sa cedeze seductiei pacientului aparānd riscul de a nu-i putea cere acestuia sacrificiile pe care le cere uneori tratamentul. Spre deosebire de oamenii de afaceri, actiunea sa este īndreptata spre colectivitate; medicul lucreaza pentru un interes care nu este pur personal, īn ceea ce-1 priveste pe bolnav, rolul si asteptarile sale se deosebesc aproape simetric de ale medicului, fiind caracterizate prin afectivitate, calitate, particularism.
Combinānd la nivel macrosocial doua cupluri determinante pentru orientarea spre valori (universalism/particularism, calitate/īmplinire), T. Parsons caracterizeaza unele societati:
Īn societatea americana, īn care activitatea profesionala este foarte apreciata, predomina universalismul si īmplinirea;
Germania de dinainte de nazism se defineste prin perechea universalism /calitate;
Societatea chineza se defineste prin combinarea īmplinirii cu particularismul;
Societatile din America Latina prin īntrepatrunderea particularismului si a calitatii.
|
