Memorie si identitate într-un spatiu intercultural (cazul Banatului)

Arhiva de istorie orala a Fundatiei «A treia Europa» din Timisoara

Cele ce urmeaza sunt câteva observatii întemeiate pe o cercetare de teren de mai mult de un deceniu. Ea s-a bazat pe alcatuirea unei arhive de istorie orala care sa puna în evidenta, pe de o parte, traumele suferite de oameni si comunitati în regimul comunist si felul în care acestia/acestea le-au facut fata. Pe de alta parte, interviurile de istorie orala pe care le-am realizat singura (începând din 1991) sau în echipa (începând din 1997 la Fundatia « A Treia Europa » cu o echipa interdisciplinara de tineri, pe care am coordonat-o) au urmarit ca, prin înregistrarea de povestiri ale vietii, sa creeze o baza de date utila cercetatorilor din stiintele sociale (arhiva contine peste 500 de ore de înregistrare) interesati de teme specifice profesiunii lor, cum ar fi: istoria si sociologia familiei, istoria educatiei, raporturile generationale, relatiile de gen, limbajul oral, istoria si sociologia comunitatilor, antroplogia memoriei. Am enumerat doar câteva dintre aceste teme.

Pentru evreii din Banat, multi dintre ei vorbitori de maghiara, traditia religioasa e cea care asigura în mod decisiv apartenenta la comunitatea evreiasca.

Pentru germanii din Banat dialectul pe care îl vorbesc are anumite caracteristici locale care îl fac diferit chiar de la un sat la altul, la fel ca si costumul popular, în timp ce diferentele dintre svabii din câmpie, austriecii din sudul Banatului si pemii din regiunea montana nu îi împiedica pe cei mai multi sa-i considere pe toti germani. Când la mijlocul secolului al XIX -lea întreaga populatie colonizata de-a lungul secolului anterior ajunge sa vorbeasca germana, limba oficiala a Imperiului, identitatea franceza, italiana sau luxemburgheza - în functie de locul de origine al colonistilor si de limba pe care o vorbeau la sosirea în Banat - este provizoriu uitata.

Heimat) si a competentei lingvistice.

Locul natal (Heimat) este de altfel un reper important al identitatii germane a svabilor banateni, idiferent de locul unde s-ar afla. "Loc de memorie" în sensul pe care îl foloseste Pierre Nora, de loc al unei produceri imaginare, el e si la originea unor documentate si voluminoase monografii locale realizate cu colaborarea tuturor celor care pot oferi documente, fotogafii sau informatii, indiferent în ce loc din lume s-ar afla (uneori pe mai multe continente). Memoria pe care ele o înmagazineaza si produc (caci o mare parte din informatii reintra în circuitul memoriei orale, la fel cum functioneaza pentru alte comunitati calendarul religios în care preotul reaminteste periodic istoria comunitati pe care o slujeste) sta la baza unor actiuni concrete prin care aceasta memorie a unei origini comune e reîmprospatata periodic. In functie de locul natal germanii aflati în afara granitelor României se reunesc anual sau tot la doi ani în România sau Germania cu ocazia chirvaiului sau a zilei când altadata se organiza chirvaiul (Kirchweih), echivalent al rugii sau nedeii (sarbatorite de sârbi si români).

Dintr-o sarbatoare religioasa, ce reuneste comunitatea întreaga si intensifica sentimentul apartenentei la comunitatea locala, azi chirvaiul e tot mai mult o sarbatoare organizata, de obicei la alta data decât cea prescrisa de calendarul initial (în care era legata de hramul bisericii si cel mai adesea de un sfânt de toamna). E deplasat în lunile de vara, de concediu, când mai multa lume poate participa si îsi pierde astfel caracterul demarcator de sarbatoare a recoltei sau a încheierii sezonului de munci agricole.Se relativizeaza si caracterul de sarbatoare a tinerilor (ritualul sarbatorii incluzând si secventa cu pomul sau buchetul - Strauss -ul - licitat care era oferit de câstigatorul licitatiei fetei cu care era logodit sau urma sa se logodeasca) din comunitatea locala si de scena pe care se angajeaza contracte matrimoniale.Tinerii germani sunt putini în satele banatene si fara prezenta lor la parada traditionala, chirvaiul se transforma tot mai mult într-o sarbatoare reinventata (prin analogie cu ceea ce etnologii numesc de obicei "reinventarea traditiei"). Sarcina organizarii lui trece în aceste conditii tot mai mult în sarcina organizatiilor de tip etnic din România sau Germania si se apropie de o sarbatoare folclorica la care participa si germani din alte parti, nu doar cei nascuti într-un anume sat, iar defilarea traditionala a tinerilor capata tot mai mult aspectul unei parade a costumelor pe care o putem întâlni în orice festival de folclor.

In satele mixte din punct de vedere etnic traditia voia ca fiecare sa participe la sarbatoarea celuilalt. Asa s-a ajuns ca Pastele sa fie sarbatorit într-o comunitate locala în care traiau sârbi (sau români) ortodocsi si germani (sau maghiari) catolici, în doua rânduri, iar carnavalul de Lasata Secului (Farsang) sa se extinda de la catolici (germani) la ortodocsi (români si sârbi) în sudul Banatului. Românii participau si ei la Balul Strugurilor organizat de maghiari si acestia la sarbatorile românilor în satele în care convietuiau. Sarbatorile au fost cadrul cel mai propice achizitiilor de ordin intercultural.

Traumele suferite de o comunitate ajung sa faca parte si ele din identitatea acestei comunitati, lasa adica urme asupra constiintei celor implicati, ca si asupra celor care le-au fost partasi. Accentul în povestiri pare a cadea pe dimensiunea analitica, pe încercarea de a gasi explicatii, atât si atunci când mai e posibil, dar evenimentel tragice ca deportarile în masa sau alte actiuni de reprimare marcheaza adânc viata si devenirea acestor comunitati pe termen lung (cf. prefata la volumul cu "Evreii din Banat, azi" citat mai sus).