Multiculturalismul normativ

Voi sustine în acest studiu valoarea tratarii relatiilor interculturale în termenii multiculturalismului normativ. Evolutiile relatiilor româno-maghiare (interne) din anul 2001 vor fi puse în conexiune cu ideile elaborate într-un studiu anterior.[i]

"Multiculturalismul", în sensul circumscris aici, este construit ca si concept derivat. Primul termen definitional este "integrarea". În cazul societatilor unde exista o majoritate larga, multiculturalismul înseamna (si) integrarea minoritatilor în cadrul unei societati dominate de majoritate. Într-un astfel de cadru, care corespunde, printre altele, situatiei din România si din regiunea central-est europeana, problema integrarii este orientata spre participarea minoritatilor la viata unei societati largi substantial distincta lor. Tema integrarii pune accentul pe exigentele societatii multiculturale dominate de majoritate în ansamblul ei[ii]

Dar multiculturalismul nu poate fi redus la problematica integrarii minoritatilor. În mod necesar, este nevoie de un concept complementar, care sa fie orientat spre minoritate. Acest concept trebuie sa puna în valoare interesele proprii ale minoritatilor si nevoia lor de a-si propune teme numai ale lor si nespecifice societatii largi. Foarte des, problematica enuntata este descrisa în termenii autonomiei, autodeterminarii interne, segregarii sau enclavizarii minoritatilor. Acesti termeni sunt deja mai dificil de legitimat iar ultimii, chiar definitiv compromisi în contextul cultural din România si din regiunea central si est-europeana. Conceptul care ar putea circumscrie problematica specifica este cel de "privatitate comunitara" (privatitate de grup) legitimat printr-un "drept la privatitate comunitara", generalizare a dreptului clasic la viata privata individuala. Ca urmare, evolutia situatiei minoritatilor va fi descrisa în doua dimensiuni: evolutia simultana a integrarii si a privatitatii comunitare, acestea definind împreuna dinamica specifica a multiculturalismului.

În România, principalele teme multiculturale privesc pe maghiari si pe romi. Studiul încearca sa descrie ultimele evolutii în raport cu necesitatea integrarii si, simultan, a afirmarii dreptului la privatitate comunitara a minoritatii maghiare si a comunitatii romilor.

Multiculturalism normativ si privatitate comunitara

Multiculturalismul, ca forma de legitimare a drepturilor colective, pune accentul pe ideea de coabitare, dar face apel la paradigme, cum sunt drepturile colective, care depasesc principiile liberalismului clasic. Dezvoltarea multiculturalismului liberal (vezi Will Kymlicka[iii] sau la noi, Salat Levente[iv]) are ca miza un "liberalism modern", în masura sa faca fata cerintelor diversitatii etnoculturale si sa asigure echilibrul dintre stabilitatea societala si exigentele echitatii etnoculturale.

Multiculturalismul presupune ca un anumit grad de integrare a minoritatilor este indispensabil. În acelasi timp, cum subliniaza autori de prestigiu, un anumit grad de separare, de segregare se dovedeste la fel de necesar.[v] De aceea am propus un concept de "multiculturalism" de tip normativ care are ca postulat tripla convergenta: axiologica (a echilibrului si corectitudinii relatiilor interetnice), a metodelor (strategii integrative si formule de autonomie a minoritatilor) si teleologica (dezvoltarea simultana a integrarii si privatitatii comunitare, considerata posibila):

D1: Multiculturalismul exprima conceptul/ atitudinea care afirma ca echilibrul si corectitudinea relatiilor interetnice presupun recunoasterea nevoii de integrare, alaturi de nevoia de separare a comunitatilor etnoculturale si sustine dezvoltarea lor reciproca, pe care o considera si posibila.

Ideea de integrare (non-asimilativă) are ca scop realizarea unei identităti comune supraetnice care sa garanteze egalitatea de sanse si un tratament non-discriminatoriu între membrii tuturor categoriilor etnoculturale. Prin asta se amelioreaza gradul de democratizare al societatii.

O problema delicata în acest esafodaj conceptual este "separarea" sau, dupa alti autori, "segregarea" minoritatilor. Cel putin în context central-est european, în particular, în cazul României, "separarea" are o conotatie negativa. Atât de negativa, încât pâna si liderii maghiari sustin, în multe dintre discursurile lor, ca ei nu urmaresc o viata comunitara separata[vi]. Sau cel putin, evita sa puna lucrurile în acesti termeni.

Trebuie recunoscut ca motivatiile respingerii separarii comunitare nu tin numai de o anumita optiune valorica. Ci si de faptul ca ideea separarii - ca si a termenului pereche, de segregare - poarta cu ea sugestia unei atitudini anti-integrationiste, adica, aflata în competitie cu integrarea si coabitarea. Ca si cum ar masura aceeasi dimensiune, una crescând sau descrescând pe seama celeilalte.

Segregarea poate apare ca un scop în sine. Un recent exemplu arata cât de important este sa punem ordine în aceasta materie. La seminarul privind relatiile româno-maghiare, tinut pe 5 decembrie 2001 - organizat la Bucuresti de revista Sfera politicii si fundatia Konrad Adenauer -, ministrul Informatiilor Publice, Vasile Dâncu a respins ideea unui multiculturalism pentru România. Ministrul care are în subordinea sa si Departamentul de Relatii Interetnice - deci primul responsabil în definirea politicilor publice în materie din partea Executivului -, folosea ca argument împotriva multiculturalismul faptul ca acesta ar presupune separatism comunitar. Argumentul este corect în definirea termenilor. Dar nu si sugestia implicita din argumentare, ca separatismul se opune integarii. Evaluarea ministrului Informatiilor Publice creaza, tocmai din acest motiv, o problema pentru stabilitatea raporturilor etnopolitice din România.

De aceea, este preferabil sa tratam tema separarii si segregarii minoritatilor ca tema a "privatitatii comunitare". Situatia comunitatii este considerata analoaga cu situatia persoanei care tinde sa-si circumscrie un spatiu privat, în care are dreptul sa ramâna cu sine însasi, fara interventii din afara. Nevoii recunoscute de viata privata îi corespunde, în cazul persoanei, "dreptul la privatitate". În acelasi sens se poate vorbi despre nevoia comunitatii de "privatitate comunitara" si despre dreptul comunitatii "la privatitate comunitara". Definitia D1 trebuie gândita în sensul definitiei D2:

D2: Multiculturalismul exprima conceptul/ atitudinea care afirma ca echilibrul si corectitudinea relatiilor interetnice presupun recunoasterea nevoii de integrare, alaturi de nevoia de privatitate comunitara a grupurilor etnoculturale si sustine dezvoltarea lor reciproca, pe care o considera si posibila.

Una dintre ideile implicate în definitia anterioara este ca integrarea non-asimilativa si privatitatea comunitara sunt caracteristici distincte, situatia etnopolitica fiind descrisa prin dubla specificare (nereductibila una la alta) a gradului în care se manifesta cele doua caracteristici. Anterior[vii] s-a demonstrat ca multiculturalismul (1) introduce ponderi între gradul de integrare si cel de privatitate comunitara, specifice fiecarui caz în parte - al maghiarilor si romilor, în analiza facuta; (2) este avantajat de o ferma circumscriere a comunitatilor care negociaza raporturile etnoculturale/ etnopolitice; (3) de asemenea, s-a demonstrat ca privatitatea si integrarea non-asimilationista nu sunt antagonice.

Evolutii multiculturale în relatiile dintre români si maghiari

As sintetiza evolutia multiculturalismului românesc (relativ la relatia români-maghiari) pe urma analizelor anterioare facute situatiei maghiarilor din România[viii] prin structurarea a patru perioade:

[ix]

Anul 2001 în relatiile româno-maghiare, ca perioada pre-consociationista

Relatiile dintre UDMR si PSD în prima perioada a anului 2001 au asigurat stabilitatea noului guvern si finalizarea unor proiecte maghiare prevazute în întelegerea dintre cele doua formatiuni. Protocolul de colaborare dintre UDMR si PDSR, semnat de liderii partidelor la sfârsitul lunii decembrie 2000 a fost validat la 20 ianuarie de Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU). Curând, UDMR va primi fructul acestei cooperari: Legea administratiei publice locale este adoptata în luna aprilie 2001, dupa ce ani de zile ea fusese sabotata în cadrul clasei politice românesti si nu mai putin, de catre actori civici din tara. Este cel mai important pas înainte al maghiarilor[x]. Legatura dintre cele doua partide parea în acel moment foarte puternica. Sesizarea unui grup de 74 de deputati care solicitau sa se constate incalcarea legii fundamentale a fost respinsa, la 19 aprilie, de Plenul Curtii Constitutionale. La 4 mai, erau lansate, în Miercurea Ciuc, primele manuale alternative de limba romana destinate elevilor maghiari din clasele I-a si a II-a.

La rândul sau, UDMR s-a dovedit un fidel aparator al protocolului.dintre cele doua formatiuni. Asumarea acestei întelegeri a mers atât de departe încât Uniunea a votat Legea secretului de stat si de serviciu initiata de catre guvernul lui Adrian Nastase. Prevederile ei de sorginte securist-ceausistă au stârnit indignarea opiniei publice, astfel încât premierul care promovase legea a trebuit să se dezica de ea. UDMR sprijinise o lege care constituie un instrument ostil chiar intereselor maghiarilor din România. În principiu, colaborarea UDMR cu PSD ar fi legitima atâta timp cât nu se aduce atingere principiilor democratiei. Asta, cu atât mai mult cu cât drepturile minoritătilor sunt solidare cu garantarea drepturilor si libertătilor fundamentale. Optica UDMR a fost, dupa cum se vede, că respectarea protocolului de colaborare tinea exclusiv de încadrarea PSD în obligatiile asumate fată de UDMR.

Prima "gripare" a raporturilor dintre formatiunile conduse de Adrian Nastase si Marko Bela pare sa fi fost cauzata, în principiu, de adoptarea, la 19 iunie, de către Parlamentul ungar, a Legii privind maghiarii din tările vecine Ungariei.[xi] "Pare, în principiu", întrucât adoptarea legii poate sa fie doar un pretext pentru declansarea ostilitatilor. Cel putin, Partea ungara sustine, prin vocea secretarului de stat, Jolth Nemeth, ca ar fi avut o corespondenta anterioara cu Ministerul Afacerilor de Externe Român, pentru a cere observatii pe marginea legii.[xii]

Reactia autoritatilor de la Bucuresti a venit prompt. Ministerul de Externe a trimis o notă de protest iar primul-ministru Adrian Nastase a declarat că guvernul român va lua măsuri, ca legea să nu fie aplicată pe teritoriul României. "Nici un stat nu poate legifera", a afirmat seful Executivului, "drepturile unor cetăteni ai altei tări.[xiii]

Tema actului normativ votat la Budapesta a creat un fundal tensionat între România si Ungaria care s-a prelungit, aproape automat, într-un contencios "cald" între PSD si UDMR. Intrarea în faza confruntationala a relatiilor dintre co-semnatarii protocolului de colaborarea a avut loc în luna august 2001. La 15 august, UDMR si-a exprimat nemultumirea fata de modul în care este pusa în aplicare Legea administratiei publice locale. La câteva luni de la adoptare, legea nu era aplicata în multe localitati unde minoritatea maghiara reprezenta între 20% si 50% din totalul populatiei.

A urmat interventia lui Valeriu Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor, care a sugerat eventuala desfiintare a partidelor etnice - o amenintare directa la adresa UDMR. Liderul PSD a trebuit sa-si retraga la putin timp sugestia, la interventia sefului sau de partid, Adrian Nastase.

Dar si Adrian Nastase a mers în întâmpinarea unui discurs demagogic si implicit, a unei atmosfere capabile sa deterioreze raporturile româno-maghiare. La 25 august, el a facut, la Slanic Moldova, la scoala de vara a tineretului social-democrat, declaratii care vizau, sustinea premierul, "apararea integritatii nationale", incriminând idei precum cele de federalizare, cresterea autonomiei, delimitarea zonelor pe criterii etnice - vizând implicit pe maghiari.[xiv] stafeta a fost preluata de catre Presedintele Ion Iliescu. La 5 septembrie, el afirma, împotriva instrumentelor internationale ratificate de Româia, ca statul român "este singurul responsabil de soarta minoritatilor din aceasta tara".

Conducerile PSD si UDMR au decis totusi, la 10 septembrie, ca relatiile de colaborare dintre cele doua partide sa continue. Peste doua zile, Premierul Adrian Nastase lansa chiar un mesaj "de toleranta si buna convietuire" cu ocazia participarii la deschiderea noului an scolar în judetele Harghita si Covasna.

Vizita a constituit însa si momentul unor noi incriminari. Adrian Nastase a solicitat verificarea modului în care se utilizeaza manualele scolare, întrucit ar fi fost folosite manuale "din import", care "prezentau în mod diferit diverse momente istorice". Apoi, la 5 octombrie, a declarat ca este "inadmisibil" ca "diaspore din alte tari" sa organizeze în România manifestari, Ardealul devenind "un fel de centru de conferinte al acestei diaspore".

Adevarata criza în raporturile dintre UDMR si PSD a a fost declansata în luna octombrie de catre ministrul de Interne Ioan Rus, prin discursul rostit la lucrarile Conferintei judetene a Organizatiei Cluj a PSD (27 octombrie 2001).[xv] El a lansat declaratii inflamatoare de genul: "Nu vom accepta co-suveranitatea asupra Transilvaniei pe care prea des o afiseaza Budapesta";"românii aflati în minoritate în propria tara sunt supusi unei politici de segregare si excluziune etnica"; "În Harghita si Covasna românii sunt discriminati pentru simplul motiv ca nu apartin etniei maghiare" etc.[xvi]

Chiar si asa însa, fidelitatea UDMR în relatia cu partidul lui Adrian Năstase a putut fi verificata în saptamânile care au urmat declaratiilor lui Ioan Rus. Spre exemplu, formatiunea lui Marko Bela s-a solidarizat în a urma PSD în sabotarea proiectului de lege privind Rompres. Acesta, initiat de PNL, urmarea scoaterea Rompres de sub controlul guvernului si punerea agentiei de presă sub controlul Parlamentului. Deci, un obiectiv cu substanta democratica. Blocarea proiectului s-a facut prin disparitia simultană, de la Comisia de specialitate, a parlamentarilor PSD si UDMR. Cazul este interesant întrucât el arata un tip de colaborare presupunând intimitati, întelegeri în detaliu, împărtirea de secrete si confidente. Toate acestea au efecte adânci asupra raporturilor între partenerii politici. Întelegerea politica se transfera într-o legatura la nivel psihologic.

si totusi criza a continuat, ducerea acestor acuzatii pâna în punctul în care protocolul dintre PSD si UDMR era gata sa fie denuntat s-a facut prin interventia altui deputat al PSD, Ion Stan, presedintele Comisiei de control al SRI. Acesta a prezentat Parlamentului un Raport al Comisiei SRI - la care Directorul SRI, Radu Timofte, era evident co-responsabil - care denunta "pierderea autoritatii statului în judetele Harghita-Covasna". Majoritatea din Harghita-Covasna a fost acuzata de obtinerea controlului asupra unor domenii prioritare ale vietii sociale din zona; de initierea unui proces de `deromânizare`; determinarea românilor sa paraseasca cele doua judete; incitarea conationalilor la nesupunere civica si la diminuarea rolului statului român.

Evident, aceste acuze erau manipulari grosolane.[xvii] În urma anuntului UDMR ca în aceasta situatie va intra în opozitie, liderii politici ai PSD au revenit. Contextul parlamentar este semnificativ pentru aceasta schimbare de atitudine. Votul din Senat asupra Programului special de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara arata, exact în acea perioada, ca deja exista o dependenta a PSD de partenerii sai de coalitie legislativa. Pozitia senatorilor UDMR s-a dovedit decisivă, de vreme ce senatorii celor doua formatiuni au avut împreuna 62 de voturi, fata de cele 51 contra si o abtinere ale PNL, PD si PRM.[xviii] Pentru sfârsitul vacantei parlamentare se anuntau motiuni, alte momente legislative fierbinti si ca urmare, o problema reala pentru mentinerea PSD la putere.

Asa se face ca de la o zi la alta liderii PSD au contestat datele Raportului Comisiei SRI si, chiar mai mult, au negat existenta unei probleme româno-maghiare. La 5 decembrie liderii PSD si UDMR s-au întrunit punând capăt crizei din acel moment. Premierul Adrian Năstase a luat distanta fată de Raportul Comisiei SRI sustinând: "chestiunea pierderii controlului statului. este artificială". Mesajul se adresa simultan opiniei publice si partenerilor de coalitie legislativa, în particular, structurilor de decizie, precum Consiliului Reprezentantilor Unionali.[xix] Începutul lunii decembrie 2001 a readus linistea - atât cât putea fi ea liniste - în parteneriatul PSD-UDMR.[xx]

Nu pentru mult timp. La 15 decembrie, liderul UDMR, Marko Bela aprecia, în cadrul întrunirii Consiliului Reprezentantilor Unionali, drept o "initiativa fara precedent" sprijinirea Guvernului de catre UDMR în Parlament. La numai doua zile, la 17 decembrie, Parchetul Curtii Supreme de Justitie s-a autosesizat în cazul intonarii imnului de stat al Ungariei la încheierea sedintei CRU. "... am dispus efectuarea, în cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalisca, de cercetari prealabile si ancheta penala sub aspectul infratiunii de ofensa adusa unor însemne", a declarat procurorul general Tanase Joita. UDMR a reactionat vorbind despre "tensionarea relatiilor " si "ofensa" la adresa maghiarilor, amenintând cu denuntarea protocolului. PSD si liderul sau Adrian Nastase au facut din nou un pas înapoi. Sfârsitul anului 2001 a anuntat o noua împacare între cele doua formatiuni. Rasplatita, de data asta, de catre UDMR prin sprijinul dat PSD pentru schimbarea lui Andrei Dimitriu din fruntea Consiliului de Administratie al Societatii Române de Radiodifuziune si înlocuirea sa cu Dragos seuleanu. O solidaritate cu interese ale PSD care nu exprimau în nici un caz o atitudine pro-democratica[xxi]

Este necesar sa adaugam, pentru un tablou complet, ca în toata aceasta perioada de timp, maghiarii s-au gasit sub presiunea constanta a Opozitiei. Legea statutului maghiarilor adoptată la Budapesta a coalizat întreaga opinie publică împotriva maghiarilor. PNL si-a directionat strategia de captare a simpatiei publice pe contestarea UDMR. Presa a fost la rândul ei în consens în a se solidariza împotriva UDMR si a Budapestei. Chiar si revista 22, altădată pro-minoritară, a publicat un articol folosind scenarii antimaghiare aberante. Ilie serbănescu a enumerat stereotipii de genul: "Ce vrea Budapesta stim deja prea bine: Ardealul si nimic altceva". Sau, citez din nou: "S-ar putea ca, în aceste ape rău tulburi, corifei de la Est si de la Vest să considere că există noi sanse pentru ca Vestul să se întindă până la Carpati si Estul să înceapă de la Carpati încolo". Aceasta atitudine nu s-a dovedit nici macar o întâmplare. La sfârsitul anului 2001, Ilie serbanescu revenea într-un stil semnificativ: "Când, în urma cu vreo doua luni, în aceasta revista, am apreciat drept straniu si periculos ca, în plina criza internationala, (...) Budapesta, în virtutea canoanelor de data asta clasice ale pescuitorilor în ape tulburi, s-a gasit sa sicaneze Bucurestiul, ba cu punerea în discutie, în formule mai mult sau mai putin alambicate, a "Trianonului", ba cu declaratii arogante pe diferite teme (...) au venit imediat acuze de nationalism. (...) Din pacate, tot ceea ce s-a întâmplat de atunci încoace ne-a cam dat dreptate"[xxii].

Concluzii privind impactul aliantei PSD-UDMR asupra multiculturalismului din România

Trecerea în revista a relatiilor dintre PSD si UDMR, la un an de zile de la semnarea protocolului de colaborare, ofera câteva sugestii pentru interpretarea evolutiei multiculturalismului românesc. Mai întâi, am reveni la explicitarea formulei "perioada pre-consociationista", folosita anterior.

Ideea unui consociationism românesc, intrata deja în discutia româneasca în materie, are la baza observatia ca diferentele culturale dintre români si maghiari sunt atât de ample încât România arata, pe aceasta linie - la nivel national -, ca o societate plurala[xxiii]. Ar trebui adaugat însa ca, în conditiile varietatii etnice din România, termenul "plural" nu este suficient. Pare evident ca situatia minoritatii maghiare este esential diferita de celelalte minoritati pentru care integrarea are, în raport cu separarea, cu totul alte dimensiuni. Am putea vorbi, drept urmare, de o societate plurala relativ la doua comunitati etnoculturale. În termenii studiului, ar urma sa spunem ca într-o societate plurala relativ la doua (sau mai multe) comunitati, aceste comunitati percep nevoia unei privatitati comunitare relative (una în raport cu cealalta).

Pasul care face trecerea de la privatitate la privatitate comunitara relativa este de retinut ca o dezvoltarea conceptuala. Dar în context, intereseaza pentru formularea observatiilor urmatoare.

În conditiile unei societati plurale relativ la anumite comunitati, tipul de democratie cel mai adaptat este democratia consociationista. Numai ca genul de negociere presupus de consociationism la nivelul elitelor politice are la baza receptivitatea societatii la un raport non-dominant în raporturile politice între majoritate si minoritati. Desi înaltul grad de separare dintre minoritatea maghiara si majoritatea româneasca împinge procesul spre o logica consociationista, totusi, nationalismul societatii românesti i s-a opus pâna acum radical. Odata cu intrarea UDMR la guvernare, în 1996, s-a deschis sansa ca populatia româneasca sa "se obisnuiasca" cu ideea implicarii reprezentantilor comunitatii maghiare în actul guvernarii. Schimbarea politica din anul 2000 a fost asociata cu o alta schimbare radicala: formatiunea politica care a primit timp de 11 ani aderenta celui mai masiv grup nationalist din societatea româneasca (cel mai numeros dar nu cel mai radical) a încheiat cu UDMR un protocol care constituie o coalitie de tip legislativ, functionând, printre altele, împotriva unui partid nationalist-sovin precum PRM. Acest fapt pune problema daca nu cumva, în perspectiva, implicarea reprezentantilor minoritatii maghiare în orice coalitie va veni la guvernarea României nu este un bun câstigat pentru viitor. De altfel, unii analisti sustin deja aceasta solutie în mod transant: "UDMR a fost acceptat definitiv ca un partener indispensabil al oricarei coalitii parlamentare: dupa colaborarea cu CDR si USD, UDMR e acum aliatul PSD; atacurile la care e supus partidul maghiarilor din partea PNL sau PD au ca temei mai degraba aceasta pozitie consolidata decât motive ideologice, discursul si actiunea UDMR nefiind în vreun fel schimbate fata de începutul anilor 1990"[xxiv].

În sensul celor spuse, revine problema daca s-au pus bazele în România pentru o democratie de tip consociationist. Complexitatea societatii românesti arata ca lucruile sunt departe de a fi transate. Cum perioada de "mariaj" între PSD si UDMR este departe de a se fi terminat, si este chiar departe de a avea siguranta ca se va termina bine, consideram ca am putea vorbi astazi numai despre o etapa "pre-consociationista".

Toata dinamica relatiei dintre PSD si UDMR din anul 2001 duce la urmatoarele concluzii din perspectiva multiculturalismului românesc, deci din punctul de vedere al unei viitoare evolutii spre o formula consociationista:

[xxv]. Data fiind evolutia din anul 1996 pâna astazi, implicarea într-o forma sau alta a reprezentantilor comunitatii maghiare în deciziile din tara - cel putin în ceea ce-i privesc - începe sa fie perceputa la nivel international drept o garantie a functionarii democratice în România. Ca si în teoria drepturilor câstigate, reperul pre-consociationist devine ireversibil. În cadrul conceptual definit în studiu, multiculturalismul în România are deja limitele inferioare ale gradului de integrare si ale gradului de privatitate, simultan, ridicate peste nivelul pre-consociationist: sub aceste limite, raporturile interetnice vor intra în criza.

Numarul romilor stabiliti de recensamântul din 1992 este cu siguranta mai mare decât numarul lor real. Asociatiile romilor vorbesc, în mod obisnuit, de valori între 1 milion si 2,5 milioane. Un studiu publicat în Franta pentru guvernul francez indica si el 2,5 milioane de romi.[xxvi] Însa singura cifra care rezulta dintr-o cercetare sociologic controlata este cea a Institutului de Studiu a Calitatii Vietii, care estima, în momentul investigatiei, circa 1,5 milioane de romi.

Actualul sistem legislativ relativ la minoritatile nationale, fondat pe masuri speciale, prin care se asigura privatitatea comunitara a minoritatilor pare sa fie suficient pentru nevoile romilor. Problemele acestei comunitati tin, pe de o parte, de discriminare, pe de alta parte, de asigurarea emanciparii comunitatii, prin care sa se asigure o mai buna reprezentare si o mai buna participare la împartirea resurselor. Atât tema discriminarii, cât si obtinerea reprezentativitatii pusa în beneficul participarii la utilizarea resurselor sunt, esentialmente, teme ale integrarii minoritatii romilor.

Este de notat ca niciodata nu a fost exprimata, din partea majoritatii, vreo preocupare fata de existenta unei cât mai mari privatitati comunitare a romilor. Din contra, fortele nationaliste românesti par sa fi preferat un cât mai mic contact al societatii cu romii. Pâna în 1996 au existat zeci de cazuri de expulzare a unor grupuri de romi din satele unde locuiau. Atitudinile exprimând o dorinta de segregare - la scoala, în zonele de locuit - sunt de asemenea curente. Aceasta arata ca atâta timp cât nu exista o competitie simbolica cu o minoritate, privatitatea comunitara a minoritatii este dorita, nu contestata. Niciodata nu a fost exprimata teama de o eventuala "enclavizare" a romilor, asa cum s-a întâmplat în cazul maghiarilor.[xxvii]

Lucrul acesta constituie un revers al refuzului integrarii. Practic, probematica romilor, în toti cei 11 ani de la schimbare, a fost problema discriminarii si a accesului la resurse. Presiunea noilor lideri ai romilor, civici si politici, împreuna cu presiunea fortelor interne prodemocratice, la care se adauga presiunea internationala, a facut ca aceasta stare de lucruri sa înregistreze o anumita evolutie.

Guvernarea de dupa 1996 a asigurat pentru prima data o dezvoltare institutionala destinata sa asigure o mai mare participare a romilor. Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale si 16 Roma ONG-uri[xxviii] - formând un grup de lucru al romilor - au semnat un protocol de parteneriat pentru elaborarea unei strategii nationale pentru protectia romilor si pentru punerea în aplicare a unui program de îmbunatatire a situatiei romilor din România. Oficiul National pentru Romi din cadrul DPMN a capatat competenta pentru stabilirea si mentinerea relatiilor cu organizatiile romilor.[xxix]

În august 1998, a fost creat un Comitet Inter-Ministerial pentru Minoritatile Nationale, cu scopul coordonarii si unificarii politicilor publice pentru protectia minoritatilor nationale, incluzând cele care vizeaza populatia roma. Sub autoritatea Comitetului Inter-Ministerial, s-a creat o Sub-comisie pentru romi, cu statut de organism mixt, format din experti guvernamentali si experti independenti numiti de ONG-uri ale romilor.

Pentru întreaga complexitate a situatiei romilor si a încercarilor de a îi gasi un raspuns, ca studiu de caz poate fi luata situatia învatamântului pentru romi. "Numai 50% dintre copii romi merg la scoala în mod regulat ... nu sunt segregati în institutii speciale ... dar predominanta sentimentelor anti-roma în scoli si în particular, printre multi profesori descurajeaza parintii sa-si trimita copiii la scoala (...) 80 dintre romi nu au o educatie vocationala."[xxx] Conform datelor din 1996, din 70.000 persoane fara educatie, majoritatea erau romi.[xxxi]

Urmarea a fost ca Ministerul Educatiei Nationale a promovat strategii de discriminare pozitiva si a creat un cadru pentru lupta împotriva analfabetismului.[xxxii] Studiul limbii romani în scoala primara a început în câteva clase în anul scolar 1992-1993. În 2000-2001 existau circa 200 profesori romi si ne-romi, predând romani ca limba materna la mai mult de 10 000 de elevi."[xxxiii]

Mai trebuie mentionat ca în fiecare an aproximativ 150 de romi beneficiaza de actiuni afirmative în universitati.[xxxiv] În total, aceasta înseamna aproximativ 600 de studenti romi.

De abia în anul 2000, s-a reusit adoptarea unui act normativ care asigura, pentru prima data, sanctionarea celor mai curente acte de discriminare pe baza rasiala si etnica. În 2001 s-a adoptat Strategia nationala în beneficiul romilor. În 2002, Strategia este în plina desfasurare.

În concluzie, multiculturalismul românesc s-a aflat în fata unei puternice presiuni pentru integrarea minoritatii romilor. Problema privatitatii culturale aproape nu se pune, desi punerea ei în discutie nu ar fi cu totul lipsita de relevanta.[xxxv] Datorita divizarii extreme a comunitatii de romi, puterea politica a acestora ramâne scazuta.[xxxvi] Ca urmare, integrarea romilor trebuie descrisa mai putin în termenii negocierii dintre comunitatea de romi si majoritate, cât în termenii cerintelor unei societati democratice. Presiunea externa[xxxvii], miscarea civica româneasca pentru drepturile minoritatilor si constiinta, la nivelul autoritatilor publice, a faptului ca dezvoltarea generala nu este compatibila cu starea de subdezvoltare a romilor au constituit principalele forte care au determinat luarea masurilor pentru o mai mare integrare a romilor.