OBIECTIVELE sI METODOLOGIA UTILIZATĂ ASISENTA SOCIALA CUPLURI CONJUGALE AFLATE IN CONFLICT DIN CAUZA ALCOOLISMULUI
V.1. Obiectivele cercetarii
Asistenta sociala acordata cuplurilor conjugale aflate în conflict e obiectivul central al lucrarii.
Disfunctiile cuplului conjugal generate de alcoolism sunt abordate din perspectiva bio-psiho-sociala.
Principalul considerent care m-a determinat sa abordez acest obiectiv îl constituie semnificatia sa prioritara în cunoasterea si optimizarea functionalitatii bio-psiho-sociale a cuplului conjugal în special si a familiei în general. Din acest motiv, consider ca abordarea familiei este necesar sa înceapa întotdeauna cu abordarea cuplului conjugal, ceea ce corespunde unei maniere etiologice de cunoastere, sporind astfel, sansele de interventie ale asistentului social.
În cadrul acestei lucrari, datele au fost culese de la Spitalul de Psihiatrie "Elena Doamna" sectia de dezalcoolizare din Galati.
Componentii lotului de investigatii au fost alesi in mod aleatoriu, din acesta ( cadrul sau ) expunând în lucrarea de fata, cazurile cele mai semnificative.
V.2. Tehnici de culegere a informa 848f58i 55;iilor
A. Documentarea teoretica
Documentarea teoretica constituie a doua sursa principala de date si informatii dupa observatia directa.
Stabilirea bibliografiei:
"Orice studiu si orice investigatie stiintifica presupune cunoasterea lucrarilor publicate pe tema respectiva si a rezultatelor obtinute în cercetari asemanatoare de catre alte echipe de cercetari."( Vasile Miftode, 1979 )
În acest sens se alcatuieste o bibliografie cât mai vasta si la obiect.
Transmiterile bibliografice vor fi cât mai precise pentru a putea permite cunoasterea si identificarea originii informatiilor. Constituirea bibliografiei e o etapa indispensabila pentru orice cercetare.
"Elaborarea listei bibliografice pentru orice noua cercetare, conditioneaza progresul cunoasterii domeniului respectiv si originalitatea rezultatelor încât acestea nu se confrunta numai cu realitatea ci si cu lumea stiintifica, cu specialistii, cu ipotezele si teoriile acestora despre fenomenele investigate." ( Vasile Miftode, 1979 )
Bibliografia folosita a fost bibliografie generala si specifica.
Sursele bibliografice sunt: institutiile specializate; biblioteci si organe de presa, publicatii generale cu referiri indirecte si publicatii specializate cu referiri directe ( reviste de specialitate ).
" Fisa de lectura constituie în acest cadru, instrumentul cel mai practic de transfer si sintetizare a datelor, putând fi utilizate în mai multe cercetari, ori de câte ori lucrarea respectiva e inclusa în bibliografie." ( Vasile Miftode, 1979 )
Tehnica documentarii statistice e necesara în studiul celor mai multe fenomene sociale, dar nu e suficienta pentru obtinerea unor concluzii pe deplin stiintifice, "reprezentative" pentru întreaga problema investigata.
Documentarea teoretica am folosit-o in studiul problemei alcoolismului, consultând lucrari de specialitate în acest domeniu, în problema conflictului conjugal si a modelelor de interventie in alcoolism.
B. Interviul
"Interviul e un procedeu de investigatie stiintifica care utilizeaza procesul comunicarii verbale pentru a culege informatii în legatura cu scopul urmarit." ( Vasile Miftode, 1979 )
În aceasta lucrare am folosit interviul sociologic si psihologic care este un interviu fundamentat stiintific si interviurile intensive; am folosit ghidul de interviu cu întrebari deschise. (Vezi anexa 1 )
C. Observatia
"Observatia directa, de teren, constituie tehnica principala de investigatie întrucât ne ofera informatii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers si nuantat." ( Vasile Miftode, 1979 )
Observatia constituie sursa indispensabila de date si proba decisiva a valorii si semnificatiei concluziilor la care se ajunge.
"Realizarea unor observatii stiintifice asupra unui fenomen social impune definirea cât mai precisa a temei si a obiectivelor si elaborarea unor ipoteze adecvate." ( Vasile Miftode, 1979 )
Un bun observator trebuie sa posede:
însusiri care vizeaza identificarea, descrierea si înregistrarea rapida si specifica a celor mai "reprezentative" fapte;
însusiri care vizeaza masurarea si cuantificarea datelor sau traducerea cantitativa a informatiilor calitative.
"Tehnica ce raspunde cel mai bine exigentelor observatiei de teren o constituie observatia participativa." ( Vasile Miftode, 1979 )
În cadrul observatiei, instrumentul de lucru e ghidul de observatie, instrument folosit si în cadrul lucrarii ( Vezi anexa 2 ).
Ghidul de observatie e alcatuit dupa un set de reguli si tehnici bine stabilite.
D. Genograma
Genograma e o diagrama asemanatoare arborelui genealogic cuprinzând 2, 3 generatii.
În cadrul fenomenului studiat genograma prezinta o importanta deosebita, ca fiind parte integranta din studiul de caz si prezentând fapte, fenomene precise si clare din ciclul vietii persoanei investigate si a familiei sale ( Vezi anexa 5 ).
E. Matricea ciclului de viata
Aceasta tehnica îl ajuta pe asistentul social sa-si organizeze ideile despre nevoile psihice, fizice si sociale ale familiei cu care lucreaza.
Schema ciclurilor vietii a fost elaborata R. Hill in 1970.
"Schema precizeaza intervalul de timp în care se produc schimbari în dezvoltarea familiei, dezvoltând asa-numitele cicluri în existenta sa."( Iolanda Mitrofan, 1989 )
Schema lui R. Hill ofera din punct de vedere metodologic posibilitatea clasificarii numeroaselor studii asupra evolutiei familiei.
Am utilizat matricea ciclului de viata pentru fiecare cuplu conjugal studiat si momentul când a aparut alcoolismul.( Vezi anexa 4 )
F. Istoricul social
Scopul unei istorii sociale e sa furnizeze altor specialisti, o întelegere de baza a informatiilor sociale importante despre un anume client.
Istoria sociala e o declaratie ce cuprinde impresiile asistentului social si ipotezele ce dau un înteles în plus informatiilor.
Acesta are implicatii pentru toate interventiile viitoare ca asistent social.
Informatia prezentata intr-o istorie sociala trebuie sa puna o baza pentru a face ceva cu clientul, cu situatia sa problematica.
Un istoric social trebuie sa fie scurt, concis ,simplu, sa fie foarte bine organizat, trebuie sa fie caracterizat de confidentialitate si obiectivitate. Trebuie sa fie relevant, informatiile sa aiba o legatura clara cu problema prezentata de client sau cu motivul pentru care asistentul social este implicat într-o relatie cu acest client. Istoricul social trebuie sa se bazeze pe punctele tari ale clientului ( accentuarea punctelor tari care exista si se pune accentul pe ceea ce clientul poate sa faca, se poate mentiona aceasta ca o zona de nevoi, ca limitare sau ca un deficit).
Am utilizat istoricul social în cadrul studiului de caz, bazându-ma pe schema completa a istoricului social ( Vezi anexa 3 ).
V.3. Procedee de prelucrare a datelor obtinute
A. Analiza de continut
Analiza de continut e o tehnica de cercetare ce vizeaza descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a continutului comunicarilor cu scopul de a le interpreta.
Schema clasica a unei analize de continut urmareste sa identifice :
cine = cine e persoana ce vine la asistentul social cu o anumita problema
ce = ce spune acea persoana, continutul discursului
cui = cui anume ii e adresat discursul
prin ce = care e canalul de transmitere
cu ce rezultat = care e rezultatul final, metoda de lucru.
Criteriile si caracteristicile analizei de continut sunt:
Obiectivitatea: reguli si exigente precise pentru a asigura comparativitatea si veridicitatea rezultatelor; mai multi analisti trebuie sa ajunga la acelasi rezultat;
Sistematizarea: continutul trebuie ordonat si integrat în categorii stabilite, nimic nu trebuie lasat in afara;
Cuantificarea: analiza de continut vizeaza numararea (sau masurarea) elementelor semnificative, calcularea frecventelor, etc. Se pot cauta însa temele semnificative în continut si pot fi ierarhizate în raport cu frecventa lor.
Etapele analizei de continut sunt:
Stabilirea obiectivului analizei;
Organizarea datelor sau informatiilor;
Alegerea unitatii de analiza;
Cuantificarea rezultatelor;
Verificarea analizei.
Avantajele analizei de continut
Tehnica e indispensabila întelegerii realitatii sociale, a împrejurarilor si a manifestarilor clientului, dincolo de ce se scrie în formulare; identifica noi dimensiuni; evalueaza profund un grup, o comunitate.
Am folosit aceasta tehnica pentru a prelucra datele obtinute anterior.
B. Întrevederea terapeutica
Întrevederea in cadrul asistentei sociale constituie o tehnica care se afla în centrul practicii serviciilor sociale, fiind cea mai eficienta pentru realizarea si analizarea studiilor de caz si pentru a pastra un permanent contact cu clientul.
Întrevederea se apropie de povestea vietii.
Avantajul întrevederii este ca suplineste defectele, neajunsurile interviului, chestionarului cu efectele observatiei pure.
Are loc în cadrul întrevederii un proces cu un raport de interdependenta mare, accentul se pune pe continutul informatiilor si pe interactiunea umana si mecanismele diverse.
V.4. Modele de interventie. modele de tratament în alcoolism
A. Modelul medical de reabilitare a alcoolicului
Acest model tine seama de mecanismele biologice ale intoxicatiei etilice si foarte putin de problemele psihologice si sociale. Modelul medical merge pe principiul ca alcoolismul este o boala si cel mai normal este ca ea sa fie tratata de medici, aceasta idee fiind respinsa de adeptii momelului social.
Medicatia este stricta si riguros respectata, dar cât de eficient este acest tratament este greu de apreciat, pentru ca tratamentul si evolutia sa sunt greu de urmarit in ambulator.
B. Modelul de modificare a comportamentului
Modelul include metode de conditionare a aversiuni fata de alcool si noile metode de mentinere a comportamentului modificat.
Tehnica de conditionare a aversiunii include un tratament medical ( terapie cu succinilcolina, terapie prin electrosocuri).
Instalarea si mentinerea comportamentului modificat se bazeaza pe conceptia ca un reflex conditionat se poate prelungi foarte usor prin recompensa; de exemplu o mentinere a abstinentei se poate prelungi daca pacientul este sustinut, laudat pentru comportamentul sau matur si constient.
În cadrul acestui model se mai pot utiliza diferite metode de relaxare sau hipnoza pentru a reduce anxietatea care sta la baza ingestiei de alcool, precum si acupunctura.
"Tehnicile de cercetare a comportamentului pornesc de la premisa ca obisnuinta de a bea e conditionata de reducerea anxietatii."( Vasile Miftode, 1979)
În cadrul unor programe de tratament s-a propus renuntarea la abstinenta totala si s-a propus un consum controlat de bauturi alcoolice.
Au fost utilizate tehnici de obtinere conditionata a aversiunii fata de alcool, cu drept scop înlaturarea obisnuintei de a raspunde prin consum de bauturi alcoolice la unele conditii stresante.
"Programe de tratament, orientate in special catre un consum controlat de alcool, par sa-si gaseasca o justificare în unele cazuri, în primul rând atunci când metodele de abstinenta nu dau deloc rezultate." ( Vasile Miftode, 1979)
C. Modelul psihologic
Modelul se bazeaza pe conceptul psihanalitic al personalitatii alcoolicului, determinat de predispozitii genetice sau de influente sociale.
Caracteristic pentru personalitatea alcoolicului este o imaturitate emotionala, cu mari dificultati in relatiile cu alte persoane, cu o structura conflictuala, implicând un sistem propriu de aparare.
Psihoterapeutica alcoolismului va depinde in mare masura de personalitatea si competenta celor ce aplica acest tratament, de simpatia, întelegerea, caldura si toleranta si chiar comunitatea de interese fata de bolnav.
O importanta deosebita o au factorii sociali, ce au rol în reeducarea bolnavului conform cerintelor societatii, precum si influenta societatii asupra adoptarii si dezvoltarii unui comportament acceptabil.
"Scopul final al psihoterapiei în alcoolism este acela de a-l învata pe alcoolic, corespunzator experientei pe care a trait-o si o traieste, adoptarea de activitati umane si sociale, rezultatele astfel obtinute vor fi superioare celor din terapia chimica." ( Vasile Miftode, 1979)
D. Modelul social
Bazele modelului social sunt în special terapia de grup si reabilitarea prin reeducare.
În cadrul acestui model, factorii sociali ce determina alcoolismul au un rol major în dezvoltarea sa, în special influentele statutului socio-economic si cultural, precum si elemente ale vietii de familie; el pune deci, în prim-plan rolul determinant al factorilor sociali, ceea ce implica cunoasterea si înlaturarea acelor factori ce au determinat aparitia abuzului.
Sunt acceptate atât metodele de recompensare pentru abstinenta cât si cele de pedepsire în caz de consum de consum de alcool, aplicate individual sau în grup.
E. Psihoterapeutica alcoolismului
"Psihoterapia s-ar putea defini ca o experienta emotionala specifica care apare între relatiile dintre doua persoane, dintre care una o ajuta pe cealalta sa se înteleaga mai bine, cu obiectivitate, prin prisma experientelor sale de viata." ( Vasile Miftode, 1979)
În psihoterapia alcoolismului, orientarile psihanalitice au fost observate în numeroase centre specializate, cu tehnici de lucru variate.
"Psihoterapia individuala este una din numeroasele forme de tratament ale alcoolismului, aplicându-se izolat sau combinata cu alte forme de tratament (terapia de grup, terapia medicamentoasa, etc.). Alcoolicul reactiv raspunde de obicei bine la psihoterapie, ceea ce înseamna ca metoda se aplica în functie de caracteristicile psihice individuale si formele de manifestare a alcoolicului." ( Vasile Miftode, 1979)
Psihoterapeutul trebuie sa-si asume un rol activ în construirea relatiilor cu alcoolicul, el trebuie sa fie interesat, onest, apropiat, fara idei preconcepute, dar si ferm si abil, sa nu accepte compromisul, toate astea ducând la câstigarea încrederii bolnavului.
Relatiile dintre el si pacient trebuie sa fie naturale, de ajutorare.
"Principalul tel al psihoterapiei in alcoolism este acela de a-l face pe alcoolic sa înteleaga necesitatea unei vieti civilizate, sa-si înteleaga temerile, sa diferentieze dorintele de realitate, impulsurile, gândirea si actiunile. Al doilea tel e acela de a-l obisnui cu abstinenta." ( Vasile Miftode, 1979)
F. Terapia de grup
"Psihoterapia de grup are la baza conceptia ca anomaliile comportamentului social rezulta din dificultatile reactiilor interpersonale ca o consecinta ca încearca întelegerea si ameliorarea acestor dezordini printr-o terapie de grup." ( Vasile Miftode, 1979)
În cadrul grupului un membru poate descoperi în ce fel propria sa imagine se abate de la normal, prin observarea comportamentului celorlalti membri ai grupului în situatii similare. Un alt avantaj al acestei terapii este depasirea izolarii alcoolicului, reinsertia lui in viata de familie, de anturaj si sociala, întelegerea avantajelor cooperarii si ale experientelor comune de viata.
Grupurile au în general între 7 si 12 membri, sub conducerea unui psihoterapeut, dar fiecare membru este sub controlul întregului grup, puterea fiind difuza. Se are în vedere stimularea activitatii si redescoperirea cailor de supravietuire civilizata, a faptului ca viata nu e compusa numai din frustrari si repercusiuni.
Se organizeaza activitati sportive, de arta sau alte activitati sociale, în functie de preferintele membrilor grupului.
"Pornind de la conceptia ca obisnuinta de a bea are la baza situatii neplacute si anxietati rezultate din conditiile vietii familiale sau sociale, promotorii acestui "model de tratament urmaresc crearea unei ambiante propice resocializarii alcoolicului, fara a nega importanta înlaturarii concomitente a suferintelor somatice si psihice generate de abuzul prelungit de alcool." ( Vasile Miftode, 1979)
În cadrul grupului sunt stimulate preocuparile recreative dupa munca, a unor activitati în comun, utilizarea placuta a timpului liber în functie de nivelul intelectual si de afinitati. Aplicabila la grup e terapia educationala, ce are ca scop principal demonstrarea neplacerilor pe care le presupune viata în conditiile abuzului de alcool, prin prezentarea unor experiente de viata, lectura si filme.
"Alcoolicii anonimi" reprezinta o institutie de tratament a alcoolismului foarte bine cunoscuta în SUA. Capacitatea acestei organizatii de a difuza responsabilitati printre membrii sai are drept efect antrenarea alcoolicilor într-o activitate, având ca scop final, sobrietatea. Organizatia nu este numai un grup terapeutic, ci si un grup de lucru.
"Cea mai reprezentativa lucrare privind psihoterapia de grup este scrisa de Mulan si Sangiuliano în 1966.
În aceasta lucrare se descriu în amanunt principalele etape de lucru, între care amintim:
selectionarea pacientului, care tine seama de o serie de criterii ca vârsta, capacitatea mintala, lipsa unui defect afectiv, recunoasterea de catre bolnav ca este alcoolic, acceptarea unei terapii adecvate, inclusiv necesitatea abstinentei; de asemenea, exista criterii de excludere cum ar fi starile psihotice, comportamentul psihopatic, defecte psihice grave;
stabilirea unor relatii corespunzatoare între alcoolic si terapeut, bazate pe încredere si informare reciproca;
descrierea eforturilor pentru obtinerea coeziunii în cadrul grupului;
reducerea la minim a starilor de anxietate si a tendintelor egocentriste ale alcoolicului;
discutarea si elucidarea unor probleme de viata a alcoolicului."
( Vasile Miftode, 1979)
Una dintre variantele din cadrul psihoterapiei de grup e formarea unor grupuri constituie din 3-6 alcoolici si sotiile lor, conduita justificata de rolul jucat de acestea în viata alcoolicului, spre rezolvarea si diminuarea conflictelor conjugale existente.
Terapia de grup are misiunea de a arata fiecarui membru ca în viata nu predomina frustrarea, renegarea si reprimarile; aceasta forma de tratament se caracterizeaza printr-o coordonare colectiva.
G. Terapia de familie
Includerea familiei în etiologia si tratamentul alcoolismului este justificata în primul rând de faptul ca fiecare membru al familiei serveste ca model pentru ceilalti.
"În 1939, Whiteman a comparat modelele de viata familiala a 100 de barbati alcoolici cu cele din familiile a 100 de barbati normali, având aceeasi vârsta, cultura si mijloace materiale.
El a gasit ca alcoolicii provin din familiile unde mama dovedea mult mai mare dragoste pentru copii decât tatal, care avea o atitudine despotica; alti cercetatori scot în evidenta contrastul dintre indulgenta mamei si intransigenta tatalui.
Lipsirea adolescentului de modelul pozitiv al tatalui face ca acesta sa-si asume un rol agresiv si independent, adesea bazat pe stereotipii sociale.
Este de asemenea comentata în literatura influenta vietii familiale dezorganizate sau a lipsei de familiile lor." ( Vasile Miftode, 1979)
În dezvoltarea alcoolismului factorii familiei joaca un rol important, precum si dezorganizeaza viata de familie ceea ce justifica eficienta " terapiei de familie", care angajeaza cuplul conjugal în tratamentul alcoolicului.
Metodele alese pentru terapia de familie a alcoolismului depinde într-o oarecare masura de conceptiile terapeutului. Factorul important îl constituie stabilirea unui model de comunicare între membrii familiei si între membrii cuplului conjugal în special, si acceptarea pentru fiecare a telului comun.
Un rol semnificativ, în geneza psihopatologiei si alcoolismului îl joaca reconstituirea elementelor care stau la baza neîntelegerilor familiale si conjugale.
"Terapia de familie a început sa fie discutata în anul 1950 si recunoscuta ca mijloc de combatere si terapie în alcoolism începând cu anul 1960 ." ( Vasile Miftode, 1979)
Sunt utilizate mai multe tehnici bazate pe unele teorii, cum sunt cea a rolului jucat de mama sau de tata în viata de familie si educatia copiilor, casatoria cu un alcoolic si rolul jucat de sotie în perpetuarea acestui obicei la sot.
"Tehnicile de psihoterapie se vor aplica atât sotului alcoolic cât si sotiei nealcoolice pentru obtinerea hemostaziei maritale. În acest sistem de tratament, elementul "alcool" apare ca singura variabila importanta ce determina interreactiile comportamentale din sânul familiei si a cuplului conjugal în special." ( Vasile Miftode, 1979)
Se creeaza astfel o balanta fina între consumul de alcool si mecanismul zilnic de functionare a cuplului conjugal în anumite împrejurari, alcoolul putând fi considerat ca un factor de stabilizare, decât ca având o influenta dezorganizatoare. Se va observa foarte atent relatia dintre alcool si viata de familie si dintre alcool si cuplul conjugal în particular.
În acest context, fiecare membru al familiei este privit ca având o contributie la comportamentul disfunctional al membrului de familie alcoolic.
"Tratamentul are deci ca scop sa înlature acel mod de comportare al membrilor familiei care reprezinta substratul etiologic al consumului de alcool al unuia dintre membri." ( Vasile Miftode, 1979)
Într-o astfel de terapie este urmarita o cât mai buna întelegere a starilor conflictuale si a determinantelor psihice.
"S-a încercat si o terapie efectuata în comun cu mai multe familii de alcoolici, fie prin internare în institutii specializate pe perioade de 6-8 saptamâni, fie prin sedinte periodice în comun. S-au alcatuit programe speciale în 3 faze: o faza initiala de 2 saptamâni în afara spitalului, cu câte 3 sedinte pe saptamâna, o a doua faza de internare timp de 10 zile, în care erau internati simultan câte trei grupuri si în final o faza de post-internare de 3 saptamâni, cu doua sedinte comune pe saptamâna; acest ciclu se reia dupa 6 luni." ( Vasile Miftode, 1979)
La începutul spitalizarii, consumul de alcool este liber, ceea ce permite o observare mai buna si o întelegere a reactiilor si a comportamentului sub influenta alcoolului a fiecarui cuplu în parte, în contrast cu situatia în perioada de sobrietate.
Dupa modelul " Alcoolici anonimi" s-au creat si grupurile familiale de alcoolici.
"Desi cercetarile au confirmat ca uneori alcoolul stabilizeaza mai degraba decât perturba relatiile în cadrul familiei, partizanii acestui gen de tratament sunt de acord ca eforturile trebuie îndreptate atât catre alcoolic, cât si spre membrii familiei sale, având ca scop mentinerea unor relatii normale între membrii acestei familii, tel dupa unii mai important chiar decât renuntarea la alcool." ( Vasile Miftode, 1979)
H. Modelul complex
"Modelul complex se serveste de tehnici si metode proprii fiecaruia din modelele anterioare, adaptate însa fiecarui alcoolic în parte, dat fiind faptul ca în dezvoltarea alcoolismului joaca un rol atât factorii psihici, biologici cât si cei sociali." ( Vasile Miftode, 1979)
Tratamentul alcoolismului e considerat complex, multidisciplinar si continuu. Aceasta metoda presupune un program de îngrijire a alcoolicului adecvat fiecarui stadiu al bolii sale; el va cuprinde o perioada de detoxificare, una de reabilitare si una postbelica.
În acest model se va lucra cu o echipa interdisciplinara compusa din: medic, psihoterapeut, psiholog, sociolog si asistent social.
Importanta este crearea unei ambiante de microclimat social si familial favorabil, care ar putea face parte integranta dintr-un program complex de sanatate publica, cu atât mai mult cu cât tratamentul este complex si îndelungat ( Vezi anexa 6).
I. Interventie în alcoolism. Dificultati în cadrul modelelor de interventie
Alcoolismul comporta atitudini terapeutice diferite, în functie de stadiul de intoxicare sau forma clinica de boala în care se afla persoana în cauza.
"Ce intereseaza medicina preventiva în problema alcoolismului este stadiul primar sau prealcoolic; aici trebuie sa intervina vointa si autocontrolul consumatorului de alcool, stadiul de instalare a betiei, ce deschide drumul spre intoxicatia cronica. Faza prealcoolica se caracterizeaza printr-o stare de bine, de confort, de dezinhibare psihica. Adevarata actiune de prevenire ideala, e realizarea unei abstinente totale; viitorul sau eventualul amator de alcool sa fie în asa fel convins de nocivitatea alcoolului, mergând pâna acolo încât sa nu-l guste si nici sa aiba curiozitatea de a-l gusta." ( Vasile Miftode, 1979)
Deci, prin informatie si educatie sa începem cu o actiune sustinuta în ce priveste limitarea consumului, la cei ce consuma si proiectarea spectrului nefast si neiertator, în fata celor tentati, cu o clipa înainte de a paraliza vointa.
"Printre obiectivele pe care actiunea de informatie si educatie si le propune, sa faca parte si antrenarea opiniei publice, care este obligata, la rândul ei sa faca o mutatie de constiinta de la interesul pentru informatia marunta, cotidiana, la receptivitatea pentru probleme mari sociale, în care este implicata integral.
Este necesara însa o participare colectiva, caci în fata unei probleme care intereseaza întreaga colectivitate trebuie asociata campania de informatie si demonstratie de masa." ( Vasile Miftode, 1979)
Educatia trebuie sa aiba la baza un material vast de informare, specific, care sa zdruncine unele obiceiuri profund înradacinate, sa clarifice tot ce este deformat în unele traditii care se manifesta frecvent si sa posede arme invulnerabile, eficiente în lupta contra unor prejudecati legate de alcool.
Dintre masurile care se pot lua, putem enumera:
o larga educatie antialcoolica în familie, scoala, facultati si alte institutii publice sau colectivitati;
o metoda de repaus activ printr-o justa planificare a timpului liber vizând activitati cultural-artistice si sportive;
contraindicatiile consumului de alcool sa fie nu numai pentru bolnavi ci si pentru individul sanatos;
limitarea accesului la bauturile alcoolice, precizându-se în acelasi timp ca nu numai cantitatea mare poate fi nociva ci si consumul moderat, dar consecvent poate duce tot atât de repede la alcoolism;
masuri restrictive privind limitarea de consum la persoane sub 18 ani.
Tratamentul alcoolismului e confruntat cu unele dificultati ce vin din partea alcoolicului, care nu se considera a fi un bolnav mintal.
Medicul are misiunea de a-l face sa ia cunostinta de starea sa si necesitatea tratamentului.
"Se întâlneste o situatie paradoxala: alcoolicul se complica cu tulburari mintale, ceea ce necesita internarea la un serviciu de psihiatrie, pe care el o respinge motivând ca nu vrea sa se interneze într-un spital de "nebuni", însa , odata internat este rau tolerat si chiar rejectat din spital.
J. Lereboullet spune ca: " Un alcoolic este împaratul ospiciului si paria terapeuticii." ( Vasile Miftode, 1979)
În Franta s-a propus ca alcoolicul sa fie îndrumat pentru consultatie de igiena alimentara sau de alcoologie, în afara oricarui local ce are legatura directa cu psihiatria si unde se va aplica o psihoterapie directa, educativa si eventual un tratament somatic. Fara acceptul alcoolicului, fara participarea lui, tratamentele terapeuticii sunt sortite esecului. Totodata se impune o colaborare cu alti specialisti medici, psihologi, asistenti sociali si familie.
"Terapeutii comportamentului au dat mare atentie alcoolismului si au inventat un numar de procedee menite sa-i ajute pe cei ce doresc sa se lase de bautura. Unul dintre acestea urmareste crearea prin terapie a unei aversiuni fata de alcool." ( Vasile Miftode, 1979)
În termeni generali, cel ce se supune terapiei de dezalcoolizare primeste socuri electrice în degete sau i se provoaca stari de greata prin administrarea unor medicamente speciale sau crearea unei imagini dezgustatoare, toate acestea în timp ce subiectul bea sau îsi imagineaza ca bea.
Se presupune ca si conditionat prin teama sau simtindu-se neplacut, subiectul va capata o atitudine negativa fata de alcool.
O alta directie terapeutica o constituie controlul asupra bauturii. Cercetarea a adus în discutie problema daca alcoolicii au cu adevarat control asupra lor dupa prima înghititura.
S-a sugerat ca propriile lor credinte despre ei însisi si despre faptul ca beau, joaca un rol central, poate la fel de important ca în orice viciu. S-a acreditat ideea ca este imposibil de evitat alcoolul în societatea contemporana si este putin probabil ca alcoolicii pot fi invatati sa bea moderat.
O persoana care bea poate beneficia de un control al bauturii prin informatia care apare pe un monitor al aparatului ce masoara nivelul de alcool în sânge.
S-au creat diferite organizatii (SUA) cum ar fi " Institutul national contra abuzului de alcool si alcoolismului", care initiaza si deruleaza sistematic programe de combatere a alcoolismului.
Organizatia care a avut cele mai bune rezultate în combaterea alcoolismului este "Alcoolici anonimi", fondata în 1935 de doi fosti alcoolici, are peste 30.000 de centre în aproape 100 de tari, iar numarul membrilor este estimat la aproape 1.000.000 .
Membrii acestei organizatii se întâlnesc cu regularitate, se sustin unii pe altii pentru a trai o viata fara alcool.
"Subiectii sunt ajutati individual, apoi sunt îndrumati sa intre în relatii cu alte persoane aflate în aceeasi situatie, care într-o anumita masura si-au depasit " problema " si cu altii pe cale sa o faca.
Se urmareste cresterea încrederii în sine si a respectului de sine a pacientilor ce vor putea face fata mai eficient problemelor vietii.
Asociatia se ocupa cu rezolvarea problemelor specifice ale tinerilor si adolescentilor, fie ajuta copiii din familiile de alcoolici.
Metodele utilizate constau din constientizarea lipsei de control asupra consumului de alcool, introducerea unui fel de " alergie" la alcool."( Revista de Psihologie numarul 4 din 1994 )
Pe lânga acestea exista si alte programe si masuri de combatere a alcoolismului, unele la nivel national, altele la nivel local. Un astfel de program este dezvoltat la locul de munca al fiecarui consumator-problema, constând în esenta, în încercarea dificila de a masura gradul de stres al acestuia la locul de munca. Evident, masurarea presupune o discretie absoluta si o perioada lunga de timp.
Abordarea psihoterapeutica si sociala constituie un demers, de cele mai multe ori delicat si dificil, necesitând pe lânga cunostinte multiple în domeniul tehnicilor psihoterapeutice si sociale, în general, disponibilitati speciale de relationare si comunicare cu alcoolicul, cuplul conjugal sau microgrupul familial din care face parte.
"Reactiile de rezistenta apar frecvent în terapia individuala cu alcoolicul sau terapia de grup cu familia acestuia. Una din principalele dificultati o constituie participarea inegala, cu grade de investitie afectiva si atitudinala diferita, atunci când alcoolicul participa la terapie cu partenerul conjugal, unul având tendinta de a deveni supracooperant iar celalalt îsi accentueaza rezistenta. Acest gen de reactii si atitudini au aparut în general la persoanele cu nivel intelectual, de pregatire si cultura submediu, sau la cele cu un sistem de conceptie extrem de rigide si conservatoare. "( Vasile Miftode, 1979)
Se considera ca motivarea proterapeutica sau prorecuperatorie a alcoolicului este un demers initial deosebit de dificil.
Una din caile de a induce cooperarea în actul psihoterapeutic si modelul de interventie este neutralizarea binevoitoare, comprehensiva, respectarea si valorizarea pertinenta a alcoolicului si a personalitatii sale, incitarea curiozitatii si a sperantei de mai bine.
Absenta unei motivatii autentice pentru întelegere si schimbare poate împiedica actul terapeutic.
Receptivitatea scazuta pentru corectie si recuperare a alcoolicului constituie o alta cauza a esecului terapeutic.
Cristalizarea unor conduite si conceptii defectuoase dupa un numar mare de ani scade considerabil sansele reusitei.
"Un alt tip de dificultate îl constituie interventia inoportuna de subminare a actului psihoterapeutic, de recuperare si resocializare a asistentului social de catre persoane exterioare alcoolicului, cu o anumita autoritate asupra lui (parinti, prieteni, rude, etc.) ceea ce reflecta absenta unor modele culturale de acceptare si utilizare a ajutorului specializat stiintific în problemele alcoolismului si poate, si o alta atitudine de rezerva si anxietate fata de acest gen de interventie mai putin cunoscut." ( Vasile Miftode, 1979)
Din aceste dificultati se deduce necesitatea unei flexibilitati a modelului terapeutic si de interventie în conformitate cu fiecare situatie în parte.(Vezi anexa 7)
Alcoolicii, se pare , au mai multe dificultati în a sti cât de intoxicati sunt la un moment dat, asa ca un asemenea program de tratament îi socheaza pe subiecti când beau mai mult decât moderat si atunci sunt învatati cum sa învinga situatiile problematice într-o maniera mai putin distructiva decât aceea de a bea.
|
