Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Obiectul de studiu al antropologiei culturale. Antropologie sociala - antropologie culturala. Caracterul interdisciplinar al antropologiei culturale

sociologie


Obiectul de studiu al antropologiei culturale. Antropologie sociala - antropologie culturala. Caracterul interdisciplinar al antropologiei culturale:


Antropologia sociala si culturala este stiinta despre om, ca purtator si creator de valori culturale, o disciplina complexa, cu un pronuntat caracter interdisciplinar care, la ora actuala, detine un loc bine meritat în cadrul disciplinelor social-umaniste, cu teorie si metode proprii. În fond, caracterul interdisciplinar al antropologiei a fost elementul datorita caruia stiintei în cauza i s-a conferit o identitate mai puternica (Marcus 2002: 193-194).



Temele predilecte actuale ale antropologiei sociale si culturale sunt globalizarea, analiza formelor târzii de manifestare la niv 737s1815h el cultural ale capitalismului si nu în ultimul rând problemele legate de diversitate si diferenta (Moore 1997: 125). Trecându-se, mai mult sau mai putin voit, la un alt registru de explorare stiintifica, de la analiza alteritatii exotice la realitatea din apropierea imediata a antropologului, aproape în unanimitate antropologii au fost de acord cu faptul ca diferentele culturale nu exista doar la scara larga ci si în cadrul unor comunitati mai mici, producatoare de cultura la nivel zonal sau regional. Studiile regionale au un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea generala a antropologiei, cu toate ca opiniile sunt împartite. Dar cercetarile "exotice" sunt mai importante sau prestigioase decât cele locale, "domestice"? Cert este faptul ca regiunile exotice sunt deseori mult mai cunoscute decât cele din imediata noastra proximitate si ca prestigiul profesional depinde (desi este irelevant) de cât de îndepartata, exotica si lipsita de confort este cercetarea de teren (Shankman, Bachrach Ehlers 2000: 289-297).

În general doar antropologii sunt cei care cauta sistematic sa penetreze relatiile sociale si fenomenele culturale în profunzime, sa priveasca si sa analizeze comportamentul oamenilor din punctul de vedere al participantilor. Ei, antropologii, sunt cei care se bazeaza în munca lor pe un imens corpus de etnografie descriptiva produs de-a lungul timpului, astfel încât la ora actuala putine populatii nu beneficiaza de monografii complete (Murdock 1971: 17).

Definita de cele mai multe ori ca stiinta a alteritatii sau stiinta a explorarii diversitatii umane, antropologia a parcurs un drum lung pâna la dobândirea caracterului ei de stiinta de sine statatoare. În virtutea acestei definitii, se contureaza necesitatea de a fi obiectiv în toate cercetarile care se circumscriu domeniului. Obiectivitatea în antropologie reprezinta încercarea de a prezenta cât mai fidel realitatea culturala din teren. Mai succint, a fi obiectiv în antropologie înseamna a întelege punctul de vedere al celuilalt (Lienhardt 1964: 4).


Locul si rolul antropologiei culturale.


Antropologul american W.A. Haviland propune o ilustrare schematica (Haviland 1989: 12, fig. 1.1.) destul de simplista, dar sugestiva, a pozitiei antropologiei culturale în sistemul generos caracteristic antropologiei generale, fiind în acelasi timp fidel disputei terminologice mai sus mentionate, între britanici si americani. Cert este ca Haviland aduce la egalitate antropologia fizica si antropologia culturala, careia i se subordoneaza etnologia sau antropologia socio-culturala.



O alta structurare a antropologiei generale este propusa de alti doi antropologi americani, Ph. Whitten si D.E.K. Hunter (Whitten, Hunter 1990: 9), care pare mai potrivita si în cadrul careia pot fi defalcate cinci ramuri majore, echitabil amplasate pe acelasi palier: antropologia fizica, arheologia, antropologia lingvistica, antropologia culturala si antropologia aplicata.

Arheologia sau antropologia arheologica, are ca obiect central studiul urmelor materiale, ca semne ale gradului de cultura si civilizatie umana (Robin, Rotschild 2002: 163-164). Spre deosebire de arheologie în acceptiune clasica, antropologia arheologica urmareste sa reconstituie pe baza descoperirilor arheologice modul de viata din trecutul omenirii. De remarcat este faptul ca ea are un pronuntat caracter interpretativ si nu descriptiv.

Antropologia istorica se constituie ca ramura a antropologiei, abordând o serie de problematici comune istoriei sociale ori istoriei mentalitatilor. Antropologia serveste ca mijloc de deplasare de la istoria sociala si sociologia istorica spre o noua istorie culturala. Scopul ei este acela de a redacta istorii culturale pe epoci, fiind însa focalizata si asupra grupurilor si subgrupurilor. De retinut este ca, antropologia nu studiaza sate . ci studiaza în sate, asa cum observase Cl. Geertz (Kalb, Marks, Tak 1996: 7). Exemplul cel mai concludent în acest sens îl reprezinta munca unor specialisti precum P. Burke, J. Le Goff si Le Roy Ladurie. Antropologia devine utila istoriografiei mentalitatilor, oferind instrumentele necesare pentru decodificarea reprezentarilor colective (Kalb, Marks, Tak 1996: 8). Instrumentele muncii antropologului sunt observatia directa, pe când ale istoricului în primul rând sursele documentare. Antropologul trebuie sa fie constient în activitatile pe care le desfasoara de existenta diferentelor dintre procesele mentale ale culturii proprii si de cele ale culturii oamenilor pe care îi studiaza. Daca nu se tine cont de aceasta, este foarte posibil sa-si faca aparitia situatii nedorite, cum ar fi de pilda manifestari ale etnocentrismului (Pitt-Rivers 1963: 253-255). Deseori se resimte însa necesitatea ca antropologii sa tina seama de scrierile istoricilor privitoare la societate si cultura, forme de autoritate, economie, etc., cu alte cuvinte sa apeleze la antropologia istorica. Cu toate ca în acest sens au existat numeroase discutii si idei contradictorii, practica antropologica a fost cea care a depasit diferentele teoretice despre care se spune ca separa antropologia de istorie. Antropologii pornesc de la structuri abstracte catre explicarea unor evenimente concrete (Sahlins 1983: 534).

Temele majore ale antropologiei istorice sunt constituite pe baza demersului de a privi omul în contextul istoric al vremii si nu evenimentele istorice. Magia, vrajitoria, corpul, sexualitatea, religia, pietatea, casatoria si familia si nu în ultimul rând raportul individualitate-individualizare reprezinta tot atâtea teme vizate de demersul specific antropologiei istorice (Von Dülmen 2001: 10-12). Desigur, vorbindu-se despre antropologia istorica si dat fiind contextul care ne intereseaza aici, nu este posibil sa nu fie luata în discutie si arheologia sociala.

Diferenta majora dintre arheologi (apartinatori fara îndoiala domeniului istoriei) si antropologii sociali este aceea ca arheologii analizeaza artefactele (în fond, tot produse culturale ale oamenilor), ordonate în tipuri si clase, pe când antropologii sociali lucreaza cu sisteme coerente functional. Ca deschizator de drumuri în socio-arheologie sau arheologie sociala este considerat Gordon Vere Childe. Profesor la Universitatile din Edinburgh si Londra, s-a remarcat prin elaborarea unui model al evolutiei culturii preistorice, fiind în acelasi timp si autorul conceptelor revolutie neolitica (termenul desemnând suma progreselor economice, sociale si tehnice rezultate dintr-o societate preponderent agrara) si revolutie urbana (perceputa ca transformare a unei societati marcate de preocupari agrare într-o societate cu caracteristici urbane).

G.V. Childe a ramas cunoscut posteritatii mai ales prin cele doua lucrari fundamentale ale sale, Man Makes Himself, publicata în 1936 si ulterior, What Happened in History, în anul 1942, ambele înscriindu-se cu larghete în problematica evolutionista, de fapt lui G. Childe atribuindu-se meritul de a fi initiat o relansare a ideilor evolutioniste (Sanderson 1997: 94).

Cert este ca fara modele antropologice, o mare parte a trecutului uman ramâne invizibil, iar fara material istoric, antropologia ramâne pura speculatie (Macfarlane 1977: 12-13) iar în cele din urma, ceea ce îi leaga pe antropologi de istorici este alteritatea, în toate formele ei de manifestare (Cohn 1980: 198).

Antropologia lingvistica presupune studiul si analiza sistemelor de comunicare umana. Cercetarea problemelor si a particularitatilor lingvistice de catre antropologi poate duce la identificarea unei serii de diferentieri, specifice unei palete largi de categorii sociale.

Antropologia aplicata se dezvolta ca un domeniu complementar antropologiei culturale, având ca specificitate abilitatea, concretizata prin metode si obiective, de a servi solutionarii unor probleme de natura practica.

Prin definitie, antropologia aplicata reprezinta procedeul folosirii punctelor de vedere, cunostintelor si tehnicilor stiintifice pentru a rezolva probleme de natura practica (Keesing 1945: 373).

Catre mijlocul deceniului al optulea al secolului XX se va raspândi o noua abordare, cunoscuta în literatura de specialitate sub denumirea de antropologie critica. Aceasta îsi declarase ca obiectiv critica si combaterea rasismului, sexismului si nationalismului. În viziunea adeptilor abordarii, obiectivul nou central al etnografiei si antropologiei era reprezentat de cercetarea rezistentei ne-occidentalilor fata de "fortele" occidentale oprimante.

O reala problema o reprezinta dificultatile existente în a face antropologia "profitabila". Astfel de dificultati au existat si în Statele Unite ale Americii, în anii 1970. Ce ofera antropologul? O diagnoza rapida asupra oricarei companii, asupra situatiilor sociale din cadrul ei, posibilitatea realizarii este prin metoda observatiei participative (Aguilera 1996: 735).

Identificarea propriilor valori culturale si realizarea unui "marketing cultural". De pilda unele state, cum ar fi si cazul SUA, au avut un deosebit succes în vânzarea "valorilor culturale" sau elemente ale "culturii populare" (Peace 1998: 277).

Pentru viitorul antropologiei, exista trei scenarii posibile (Peacock 1997: 9-10): 1. Disparitia (sau "Amurgul zeilor"), în cazul în care antropologia este considerata a fi nerentabila pentru universitati, un subiect mult prea vag pentru candidati si fara o finalitate concreta; 2. Enclavizarea, în cazul în care antropologii sunt perceputi ca si grup de excentrici dezorganizati, nihilisti care se bazeaza pe idei avangardiste de la sfârsitul secolului XX si care reprezinta ,ai mult o curiozitate în secolul XI; 3. Redirectionarea catre o noua disciplina extrem de importanta în cadrul societatii. Astfel antropologia redevine incitanta si diversa, profunda si competenta în solutionarea unor probleme complexe, transnationale.

Antropologia este peste tot si niciunde. Nu se afla niciunde pentru ca spre deosebire de o serie de stiinte cum ar fi chimia, literatura sau istoria nu este recunoscuta înca drept un domeniu esential pentru oricare universitate si pentru ca nu este cunoscuta în societate în virtutea vreunui "rol crucial" precum medicina, stiintele politice si administrative, stiintele economice, juridice sau asistenta sociala ori psihologia. Nimeni nu cunoaste câte milioane de ore de munca de teren au fost realizate de antropologi pentru cunoasterea si întelegerea culturii. Cu toate acestea, lumea contemporana nu îsi poate permite sa faca abstractie de antropologi si sa nu ia seama de diagnozele si prognozele realizate de acestia. De antropologi este nevoie în cadrul departamentelor de relatii umane si în cadrul mediilor în care se discuta despre leadership si politici sociale. Oricare antropolog, ca analist într-o institutie, poate obtine o imagine completa asupra ceea ce se întâmpla, fara a schimba însa situatia existenta (Amarasingham Rhodes 1986: 208).

Ajunsa în pragul Mileniului al III-lea, antropologia culturala se dezvaluie ca o stiinta ajunsa la deplina maturitate teoretica si metodologica. Prin caracterul ei holist (Janowitz 1963: 154), atotcuprinzator, si prin interdisciplinaritatea care o caracterizeaza, în raporturile ei cu disciplinele sociale si cele umaniste, în egala masura, antropologia vine în sprijinul rezolvarii unor situatii de natura practica pe tot cuprinsul globului, dar are pe de alta parte menirea de a trezi constiinta existentei unei lumi mult mai largi la contemporani, precum si resemantizarea viziunii noastre asupra celuilalt.





Document Info


Accesari: 11685
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )