PARETO. ACŢIUNI LOGICE sI ACŢIUNI NONLOGICE. REDESCOPERIREA IRAŢIONALISMULUI
1. Nevoia de logica. 2. Actiuni logice si actiuni non-logice. 3. Revolutia comunista, iluzia lirica si crima politica 646i87g . 4. Teoriile concrete. Adevar si utilitate. 5. Omul logic si omul social. 6. Organonul sociologiei. 7. Doua concluzii.
1. Exista în om o energie de un tip special, diferita, bunaoara, de energiile hedoniste. Energiile placerii se supun, toate, ne spune Durkheim, legii Weber-Fechner, legea "pragurilor critice" sau a "sanatatii". Cautarea fericirii, evitarea grijii, nevoia de prietenie, nevoia de hrana etc, într-un cuvânt tot ceea ce ne procura satisfactie si placere, reprezinta un tip de energii pe care le numim utilitar-hedoniste. Acestea toate sunt energiile simturilor si ale sensibilitatii. Exista însa în om o "nevoie" tot atât de nebiruita, mereu satisfacuta si mereu dezlantuita, nevoia de a rationa, "nevoia de logica". Omul nu poate trai ilogic, absurd. El trebuie sa-si satisfaca aceasta "nevoie" în toate actiunile lui. Inginerul care vrea sa construiasca un pod face tot ceea ce-i sta în putinta pentru ca mijloacele puse în functiune sa corespunda logic scopului pe care si l-a propus. Studiaza rezistenta materialelor, calculeaza, masoara etc., face totul dintr-o "trebuinta" logica nebiruita de nici o alta trebuinta.
Actiunea lui este o "ACŢIUNE LOGICĂ". Ceea ce-a gândit în minte (subiectul) coincide cu ceea ce se întâmpla în realitate (obiectiv).
"Scopul subiectiv" coincide cu "scopul obiectiv", sunt "identice". Modelul actiunii reale, practice este un model logic. Aceeasi este situatia în cazul "omului economic". Întreprinzatorul, cel ce vrea sa-si sporeasca profitul va proceda similar ca inginerul si rezultatul practic, real, obiectiv, va coincide cu cel subiectiv, gândit, vizat în minte. Acestia sunt "oameni logici", conduita lor este de natura sa satisfaca integral, atât subiectiv cât si obiectiv, aceasta "nevoie" logica. Toate celelalte tipuri de actiuni si de situatii se abat de la schema "actiunilor logice".
Va accepta omul, în aceste cazuri, i-rationalul, i-logicul? Va înceta sa-si satisfaca nevoia logica?
Nicidecum, ne spune Pareto. El va proceda ca si cum schema subiectiva ar acoperi starea obiectiva, ori, mai precis, ca si cum starea obiectiva ar fi o expresie oricât de imperfecta a schemei sale subiective, chiar daca cele doua stari nu coincid. Nevoia logica se satisface într-un cadru deplasat, un cadru de alaturi, într-o "actiune non-logica", ceea ce nu înseamna "i-logica". Exista deci, remarca Pareto, "actiuni logice" si "actiuni non-logice".
"Numim actiuni logice operatiile care sunt logic unite cu scopul lor, nu numai în raport cu subiectul care îndeplineste aceste operatii, ci si pentru cei ce au cunostinte mai întinse, adica actiunile având, subiectiv si obiectiv, sensul explicat mai sus. Celelalte vor fi numite non-logice, ceea ce nu înseamna ca ar fi ilogice" (Tratatul de sociologie, §150, p.67, s. red).
În genere, "actiunile concrete sunt sintetice; ele provin din amestecuri, în proportii variabile, de elemente pe care urmeaza sa le clasificam. Orice fenomen social cuprinde doua aspecte: obiectiv si subiectiv." (ibidem).
2. Toate aceste actiuni sunt deci traversate de o nevoie logica si aceasta este satisfacuta direct, ori, indirect, într-o forma deplasata, în cadrul "actiunilor non-logice". V. Pareto clasifica, asadar, actiunile în doua clase: logice si non-logice, dupa cum urmeaza:
|
Sociologul se confrunta sistematic cu problema solutionarii acestei tensiuni si, arata Pareto, de cele mai multe ori, el a fost atras spre conduita non-logico-experimentala, spre polul omului social, astfel încât el a sacrificat cautarea adevarului în numele utilitatii sociale. Într-o reprezentare grafica, aceasta tensiune poate fi redata printr-o polaritate. Toate acestea ne îndrituiesc sa admitem cu Pareto ca numai sistemele sunt reglate de "legi", experientele însa nu sunt supuse legilor, caci le pot infirma (si le infirma). Legile sistemului social ne spun ca faptele sociale sunt "mutual dependente". Legile sunt ale sistemului teoretic, nu ale experientei. Facem deci distinctie între legi sociologice si legitati (uniformitati) reale (sociale). "Nu exista solutie stiintifica la problema actiunii. stiinta nu poate merge mai departe de pragul indicarii mijloacelor eficace pentru atingerea obiectivelor: determinarea obiectivelor nu tine de domeniul ei. În ultima analiza nu exista solutie stiintifica la problema conduitei individuale, mai mult înca, nu exista solutie stiintifica la problema organizarii sociale. Tuturor contemporanilor care nu se opresc în a proclama ca stiinta cere cutare sau cutare organizare a societatii, Pareto le raspunde: stiinta autentica, nu pseudostiinta, nu ne poate învata si spune care este solutia problemei sociale" (op. cit., p.423). Cu o asemenea idee Pareto lasa secolului nostru întregul lui adevar si acest adevar lasa loc omului religios, metafizic, moral etc alaturi, complementar, omului logic, asa-numit "rational", precizând ca problemele omului moral sau religios nu pot fi solutionate" pe calea stiintei. Cu stiinta putem cladi o civilizatie nu omul însusi. Secolul al XIX-lea si-a facut deci datoria: a aruncat peste bord rationalismul intelectualist imperialist si steril al secolului al XVIII-lea pentru a face loc teoriei despre rationalitate si rationalizare. Omul rationeaza dar si rationalizeaza. În primul caz el este un om logic, intelectual, în al doilea, el este un om afectiv, non-logic, omul sentimentului. Secolul al XIX-lea a început ca un secol rationalist si a sfârsit prin a restabili locul irationalismului alaturi de rationalism în compozitia culturii si a teoriilor despre om si societate. Document InfoAccesari: 2779 Apreciat:  Comenteaza documentul:Nu esti inregistratTrebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta Creaza cont nou A fost util?Daca documentul a fost util si crezi ca meritasa adaugi un link catre el la tine in site in pagina web a site-ului tau.
Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 ) |
