POLITICA SOCIALA EUROPEANA
Mai multi autori au incercat sa ofere un raspuns la intrebarea ,,Ce este politica sociala ?'. Nici astazi, nu se poate spune ca s-a ajuns la un consens absolut privind ariile de acoperire sociala in cadrul mai larg al politicilor publice. Dificultatea de a incadra cu precizie obiectul politicii sociale, ca parte a politicilor publice, provine pe de o parte din traditiile culturale si politice diferite la nivelul continentului si pe de alta parte din dinamica pe care ,,socialul' a cunoscut-o ca semnificatie si ca impact, chiar la nivelul aceleiasi societati, de-a lungul ultimelor decen In plus, avand in vedere in primul rand interdependentele accentuate intre politicile economice si cele sociale, este tot mai greu a se putea trasa granite precise.
Astfel, o prima definitie a politicii sociale ar putea fi incercata ,,prin excludere': este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramane din politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social direct. O asemenea definitie nu raspunde insa, in mod evident, decat in mica masura cerintelor studiului politicii sociale. Mai utila pentru intelegerea acestor preocupari ar fi o definitie pozitiva, afirmativa, care sa atinga nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de politica sociala.
Sociologul britanic T.H.Marshall defineste pe cat de simplu pe atat de cuprinzator semnificatia acestui concept Obiectivul esential al politicii sociale in secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor' (Marshall, 1950).
Politicile sociale europene sunt atat politicile sociale promovate de catre Uniunea Europeana in calitatea ei de institutie suprastatala/ regionala, cat si acelea promovate de Statele membre ale Uniunii Europene. Scopul politicilor sociale europene este, conform Art.B, Titlul I si Art.G, Titlul II din Tratatul de la Maastricht, “realizarea unui nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala, cresterea nivelului si calitatii vietii, coeziunea economica si sociala si solidaritatea intre statele membre”. Art.100a al Actului Unic European (AUE) (intrat in vigoare la 1 iulie 1 242c24c 987), propune asigurarea unui nivel de viata ridicat, pentru toti membrii comunitat
Politicile sociale la nivelul Uniunii Europene constau in legislatia europeana a muncii, in lupta impotriva discriminarilor etnice, religioase sau sexuale, in dispozitii cu privire la sanatate, cultura si educatie si in redistributia prin intermediul fondurilor structurale europene. Uniunea Europeana, in calitatea sa de organism suprastatal, nu ofera ajutor material, financiar sau servicii gratuite cetatenilor sai, ci, prin intermediul diverselor fonduri, sprijina regiuni sau tari mai putin dezvoltate.
Putem spune ca, politica sociala europeana pana cel putin la inceptul anilor 90 s-a caracterizat prin faptul ca initial, nu a fost recunoscuta ca domeniu politic autonom ci, mai degraba, ca o anexa a altor politici. Odata cu Tratatul Comunitatii Europene, Politica sociala europeana a capatat un sens mult mai concret.
Acordul de Politica Sociala semnat de 14 State membre a fost incorporat, prin Tratatul de la Amsterdam, in Tratatul asupra Comunitatii Europene, punand capat unei situatii complexe. In perioada 1993-1999 au existat doua baze legale diferite pentru masurile de politica sociala: Tratatul asupra Comunitatii Europene si un acord separat prin care Marea Britanie opta sa fie in afara politicii sociale. Acum, toate masurile de politica sociala pot fi adoptate pe baza noului Titlu XI din Tratatul asupra Comunitatii Europene.
Obiectivele stabilite de Tratat sunt cele ale Cartei Sociale Europene din 1961 si ale Cartei Comunitare a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor din 1989. Ele au fost deja incorporate in Acordul de Politica Sociala si acopera:
promovarea ocuparii fortei de munca,
protectie sociala adecvata,
Renuntarea la o larga armonizare sociala sub forma unei uniformizari a legislatiei sociale si a dreptului de munca in Statele membre in Comunitatea Economica Europeana nu a fost intrerupta decat in unele cazuri specifice, in special in ceea ce priveste :
Incepand cu sfarsitul anilor ‘80, legislatia privind protectia muncii- reglementata prin art.138 CE- a fost adaugata intr-un anumit sens ca “al treilea pilon “ in ceea ce priveste domeniile principale pentru Uniunea Europeana.
Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam la 1 mai 1999, exista o politica sociala comunitara unitara. Regulamentul social intitulat « Armonizarea sistemelor sociale » al art.136 CE, contine obiective politice de natura pragmatica care raspund urmatoarei : cresterea integrarii economice va ameliora in mod egal conditiile de munca. Aceasta nu semnifica ca regulamentele nu au efect juridic, ci ca ele constituie, asa cum le intituleaza Curtea de Justitie europeana- « importante repere …pentru interpretarea altor regulamente ale Tratatului si a dreptului comunitar secundare in domeniul social »
Pentru viitor, Comunitatea Statelor membre urmareste urmatoarele obiective ale politicii sociale :
2. INSTRUMENTE LEGISLATIVE ALE UNIUNII EUROPENE
Comunitatea europeana este, in primul rand o Comunitate de drept, prin faptul ca, dreptul este constitutiv pentru esenta Comunitatii europene:
Comunitatea este institutia prin drept
Una din misiunile sale centrale este de a legifera
Actele Comunitatii sunt supuse unui control de drept
Punerea in aplicare si executia dreptului implica patru etape : politica legislativa, initiativa legislativa, punerea in aplicare a dreptului si executia legislativa. Competentii sai sunt:
Consiliul european si Comisia europeana, pentru politica legislativa,
Strict vorbind, dreptul comunitar se compune din:
Tratatele Uniunii Europene (legislatia primara)
Prevederile instrumentelor emise de institutiile comunitare in virtutea lor (legislatia secundara).
Intr-un sens larg, dreptul comunitar cuprinde : principiile generale ale dreptului, jurisprudenta Curtii de Justitie, legile care emana din relatiile externe ale Comunitatii, dreptul suplimentar din conventii si acorduri similare incheiate intre Statele membre pentru ca prevederile Tratatelor sa intre in vigoare. Toate aceste norme de drept constituie o parte a ceea ce se cunoaste sub numele de aquis comunitar.
2.1. Legislatia Primara a Uniunii Europene
Tratatul de la Roma privind crearea Comunitatii europene a fost semnat la 25 martie 1957, la Roma, de catre sase tari: Franta, R.F. Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg.
Tratatul prevede realizarea treptata a unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in etapa a doua, libera circulatie a serviciilor, capitalurilor, fortei de munca si adoptarea unei monede unice.
a fost adoptat de catre Statele membre ale Uniunii Europene la 2 octombrie 1997, intrand in vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam il modifica si il completeaza pe cel de la Maastricht, in special in anumite puncte printre care si locul cuvenit muncii si drepturilor cetatenilor.
Tratatul de la Nisa, prin care s-a realizat revizuirea componentei si functionarii institutiilor, ca urmare a extinderii Uniunii Europene, a fost semnat la 26 februarie 2001, urmand sa fie ratificat de parlamentele tarilor membre.
Considerandu-se ca obtinerea unanimitatii va fi foarte dificila in cazul in care Uniunea Europeana va avea aproape 30 de membri, Tratatul de la Nisa extinde votul cu majoritate calificata pentru 30 de articole ale Tratatului in care se cerea initial votul cu unanimitate Pentru politicile sociale, votul trebuie sa fie in continuare unanim pentru adoptarea unui act legislativ comunitar.
Tratatul de la Nisa aduce modificari si in distributia voturilor in Consiliu, incepand cu 1 ianuarie 2005, stabilindu-se si numarul de voturi pentru tarile candidate, atunci cand acestea vor adera la Uniunea Europeana.
Tratatul de la Nisa imparte mai eficient sarcinile intre Curtea de Justitie si Curtea de Prima Instanta si permite crearea unor Camere specializate pentru situatii specifice (cum ar fi disputele dintre oficialitatile europene). Tratatul include si prevederea conform careia Curtea de Justitie, care dupa extindere va fi formata tot din cate un judecator pentru fiecare Stat membru, poate sta intr-o Camera Superioara, formata din 13 judecatori, in loc sa ia parte la toate sedintele plenare cu toti judecator
2.2. Legislatia Secundara a Uniunii Europene
A. Regulamentele au un caracter comunitar, in sensul ca stabilesc aceeasi lege in interiorul Comunitatii, fiind aplicabile in toate Statele membre. Statele membre nu au autoritatea de a aplica partial un regulament si nici de a stabili prevederi sau practici interne care exclud caracterul obligatoriu al regulamentului.
Regulamentele au o aplicabilitate directa, in sensul ca nu trebuie transpuse in legislatia nationala si, in acelasi timp, confera drepturi sau impun sarcini cetatenilor comunitari ca si o lege nationala. Statele membre, insitutiile si curtile de justitie trebuie sa respecte legislatia comunitara in acelasi fel ca si legislatia nationala.
Regulamentele internationale de securitate sociala au ca scop fundamental, coordonarea legislatiilor nationale fara a le modifica continutul fundamental, eliminand obstacolele ce ar putea aparea in aplicarea lor, si incercand sa garanteze lucratorilor migranti o protectie continua si completa.
B. Conventiile de securitate sociala avand in vedere coordonarea legislatiei uneia sau mai multor tari, difera frecvent de la o tara la alta ca si continut, dar este posibil sa gasim urmatoarele pincipii fundamentale :
egalitate de tratament,
determinarea legislatiei aplicabile,
conservarea drepturilor in curs de dobandire,
mentinerea drepturilor dobandite,
prestarea serviciilor in strainatate,
colaborare intre institut
Regulamentele se substituie conventiilor bilaterale.
C. Directiva, care obliga Statele membre in ceea ce priveste rezultatele care trebuie obtinute; ele trebuie transpuse in legislatia nationala, dar forma si modul de implementare raman la latitudinea Statelor membre.
Directiva este cel mai important instrument legislativ dupa regulament. Scopul sau este de a asigura uniformitatea dreptului comunitar si respectarea diversitatii traditiilor si structurilor nationale. Obiectivul elaborarii directivei este acela de armonizare a dreptului comunitar si nu de unificare a acestuia (care este scopul regulamentului). Prin directiva se urmareste indepartarea contradictiilor si conflictelor dintre legislatiile nationale si regulamente, precum si a inconsistentelor, astfel incat sa se ajunga la conditii similare in toate statele membre. Directiva este unul din instrumentele primare in construirea Pietei unice.
Directiva obliga Statele membre in ceea ce priveste obiectivul de atins, dar lasa autoritatile nationale sa decida asupra modului in care obiectivul comunitar va fi transpus in legislatia nationala. In particular, statele membre pot lua in considerare circumstantele interne speciale atunci cand implementeaza regulile comunitare.
Principiul general este ca drepturile si obligatiile care deriva dintr-o directiva trebuie sa poata fi recunoscute cu claritate, iar cetatenii comunitari sa se poata baza pe ele, si, daca este cazul, sa isi poata apara drepturile in fata curtii nationale de justitie.
Ca regula, directivele adresate unuia sau mai multor State membre nu confera drepturi si nu impun obligatii pentru cetatenii comunitari, ci ele sunt adresate in mod expres Statelor membre. Drepturile si obligatiile pentru cetateni deriva din masurile luate de autoritatile nationale pentru implementarea directivei. Cetatenii comunitari sunt dezavantajati daca Statul membru nu ia masurile necesare pentru implementarea obiectivelor stabilite intr-o directiva sau recomandare, sau daca acele masuri se dovedesc a fi inadecvate. De indata ce perioada pentru transpunerea directivei a expirat, directiva intra in vigoare si are efect, toate organismele statului fiind obligate sa interpreteze si sa aplice legislatia nationala in concordanta cu directiva respectiva.
D Decizia este instrumentul legal prin care se instituie o masura intr-o situatie individuala. Caracteristicile de baza ale deciziei sunt:
Se deosebeste de regulament prin aceea ca are aplicare individuala: persoanele carora li se adreseaza trebuie nominalizate, fiind singurele asupra carora se exercita obligatia. Decizia are un impact direct, individual asupra cetatenilor. Chiar si tertii pot cade sub incidenta acesteia, daca prin calitatea lor sau circumstante sunt afectati individual si pot fi identificati in acelati fel ca si cei carora li se adreseaza decizia respectiva.
· Se deosebeste de o directiva prin faptul ca este obligatorie in totalitatea sa (in timp ce directiva stabileste doar obiectivele de atins).
· Este direct aplicabila entitatii careia i se adreseaza.
E. Opiniile si recomandarile, care sunt instrumente declarative si nu sunt obligator
Opiniile si recomandarile permit institutiilor europene sa isi exprime un punct de vedere asupra Statelor membre si, in unele cazuri, cetatenilor, fara a inlocui obligatiile legale ale celor carora li se adreseaza. In timp ce recomandarile cer adoptarea unui anumit tip de comportament, opiniile exprima punctul de vedere solicitat institutiilor comunitare cu privire la o situatie curenta sau eveniment care are loc in Comunitate sau Statele membre. In cazul recomandarilor, partii careia ii este adresata i se cere, dar nu i se impune adoptarea unei anumite atitudini.
2.3. Regulamentul (CEE) nr.1408/ Aparitie si Evolutie
Prevederile comunitare privind coordonarea protectiei sociale dateaza de mai bine de 30 ani si sunt cuprinse in Reglementarile Consiliului nr. 1408/71 si 574/72. Reglementarile ofera solutii practice si satisfacatoare la majoritatea problemelor internationale ce apar in domeniul coordonarii protectiei sociale.
Proiectul Conventiei Europene de Securitate Sociala pentru Lucratorii Migranti, semnata in 1957 de catre cele sase State membre ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, adoptata ulterior sub forma Regulamentelor 3 si 4 de catre Comunitatea Economica Europeana infiintata prin Tratatul de la Roma din 1957, care sunt predecesoarele actualelor Regulamente ( CEE) nr.1408/71 si 574/72, a fost o versiune foarte sofisticata a acordurilor bilaterale si multilaterale de securitate sociala incheiate intre tarile europene.
Regulamentele 3 si 4, predecesoare actualelor Regulamente ( CEE) nr.1408/71 si 574/72 au fost destinate sa coordoneze sistemele de securitate sociala ale celor sase State membre initiale- Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Toate aceste state au avut si au inca sisteme de securitate sociala, in mare masura bazate pe traditionalul principiu de asigurari sociale al lui Bismark.
Infiintarea Comunitatii Economice Europene in 1957 a stabilit libera circulatie a lucratorilor ca unul dintre pilonii Comunitatii Europene. Conform uneia dintre primele hotarari ale Curtii Europene de Justitie a Comunitatii Europene: “stabilirea unei libere circulatii a lucratorilor cit mai completa cu putinta, care este parte a fundamentelor Comunitatii, () constituie principalul obiectiv al art.51 ( actualul art.42) si, prin urmare, conditioneaza interpretarea regulamentelor adoptate in aplicarea acestui articol.”
Art.42 al tratatului care instituie Comunitatile europene, imputerniceste Consiliul sa elaboreze reguli de coordonare, a caror adoptare necesita unanimitate de voturi. Regulile de coordonare adoptate pe baza acestei prevederi sunt, necesare in ceea ce priveste asigurarea securitatii sociale in scopul promovarii liberei circulatii a angajatilor, deoarece articolul 42 al Tratatului nu da institutiilor Comunitatii puterea dea lua acele masuri care ar fi de dorit pentru asigurarea securitatii sociale in general.
Regulamentele CEE nr.1408/71 si 574/72 au facut obiectul unui numar mare de hotarari inovatoare ale Curtii Europene de Justitie, care a adoptat incepand cu anii 60 o abordare tehnologica de interpretare a acestor instrumente juridice bazate pe dreptul comunitar originar. in special pe articolul 48-51 ale,Tratatului privind Comunitatea Economica Europeana (azi art.39-42 ale Tratatului privind Comunitatea europeana).
2.4. INSTITUTII EUROPENE CU ROL LEGISLATIV
1.Parlamentul European
2. Consiliul European/Consiliul Uniunii Europene
3. Comisia Europeana
4. Curtea de Justitie
5. Curtea de Conturi
Aceste institutii colaboreaza indeaproape cu mai multe organisme,
si
anume:
1. Comitetul Economic si Social
2. Comitetul Regiunilor
3. Mediatorul European
4. Banca Europeana de Investitii
5. Banca Centrala Europeana
A. Consiliul Uniunii Europene nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, care este o organizatie interguvernamentala continentala ce activeaza in principal in domeniul drepturilor omului, nici cu Consiliul European, care reprezinta reuniunea sefilor de stat sau de guvern din Statele membre.
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul, la care se face uneori referire ca fiind Consiliul de ministri) este principala institutie implicata in luarea deciziilor. El se compune din ministrii de resort ai statelor membre, responsabili ai aspectelor de: afaceri internationale, agricultura, industrie, transport etc.
Fiecare tara detine presedentia Consiliului timp de 6 luni. Deciziile sunt pregatite de Comitetul Reprezentantilor Permanenti ai Statelor Membre (Coreper), asistati de grupuri de lucru ale guvernelor nationale. Consiliul este asistat de Secretariatul General.
Principalele competente ale Consiliului sunt urmatoarele
B. Parlamentul European este adunarea reprezentantilor celor 370 milioane de cetateni ai Uniunii, alesi din anul 1970 prin vot universal direct. Parlamentul numara 626 membri, distribuiti in functie de populatia Statelor membre.In iunie 2004, membrii Parlamentului vor fi alesi din nou prin votul cetatenilor statelor member, la care se va adauga si votul celor zece tari candidate ce vor adera in anul 2004 la Uniunea Europeana.
Principalele functii ale Parlamentului sunt:
Ia in considerare propunerile Comisiei si este asociat cu Consiliul in procesul legislativ, in unele cazuri fiind co-initiator, prin intermediul diferitelor proceduri (procedura codeciziei, procedura de cooperare, aviz, opinie etc.).
Are putere de control asupra activitatilor Uniunii, prin confirmarea numirii Comisiei (avand si drept de cenzura a acesteia) si prin intrebarile orale si scrise pe care le poate adresa Comisiei si Consiliului.
Voteaza bugetul anual comunitar impreuna cu Consiliul, care intra in vigoare prin semnatura Presedintelui Parlamentului si supravegheaza implementarea bugetului. Parlamentul are sediul la Strasbourg
Parlamentul numeste un Avocat al Poporului, imputernicit sa primeasca plangeri de la cetatenii europeni cu privire la modul de administrare a institutiilor si organismelor comunitare.
C. Comisia Europeana este organismul cu atributii de initiativa, implementare, management si control, fiind gestionara Tratatelor si purtatoarea intereselor Comunitat Este formata din 20 membri independenti, inclusiv un presedinte si doi vicepresedinti. Comisia este numita pe un mandat de cinci ani, prin acordul Statelor membre si este votata de Parlamentul European, in fata caruia raspunde.
Misiunile Comisiei variaza in functie de domeniile de competenta ale Uniunii Europene
D. Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori asistati de noua avocati generali, numiti pe o perioada de 6 ani prin acordul Statelor membre.
Ea are doua functii principale: sa verifice daca instrumentele institutiilor europene si guvernelor sunt compatibile cu Tratatele si, la cererea unei curti nationale, sa se pronunte asupra interpretarii sau validitatii prevederilor din dreptul comunitar.
In domeniul securitatii sociale aceasta este sesizata cu precadere
a) In cadrul unor cazuri de prejudicii prezentate de tribunalele nationale
b) In cadrul unor recursuri intentate de Comisie impotriva unui Stat membru ca urmare a nerespectarii obligatiilor sale.
LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR IN CADRUL UNIUNII EUROPENE
recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale;
drepturile cetatenesti;
Jurisprudenta europeana ilustreaza intoleranta fata de discriminari.
LIBERA CIRCULATIE A LUCRATORILOR
persoanele care au un loc de munca la care sa revina sau care deja lucreaza ;
persoanele care sunt in somaj involuntar si cauta
loc de munca intr-o alta
persoanele care au lucrat in tara gazda dar sunt someri sezonieri ca urmare a unor incapacitati generate de boala, accident sau care au ajuns la varsta de pensionare.
Pe langa dreptul la libera circulatie, lucratorul dispune si de alte drepturi referitoare la :
Dreptul la rezidenta. Dupa 3 luni se emite o “Carte de rezidenta pentru un cetatean avand nationalitatea unuia din Statele membre ale CEE“ (art.4 al Directivei 68/360), pe baza cartii de identitate sau a pasaportului si a unei scrisori din partea angajatorului care sa confirme faptul ca acesta lucreaza.
Membrii de familie. Sotia unui lucrator care este cetatean al unui Stat membru al Comunitatii, copiii acestuia care nu au implinit 21 de ani sau cei aflati in intretinere au dreptul de a se stabili impreuna cu acel lucrator, cu conditia ca acesta sa dispuna de conditii decente de locuit (art.10(3)). Daca membrii familiei sunt cetateni ai unui Stat membru, nu sunt obligati sa detina o viza de intrare, fiind indreptatiti la obtinerea unei carti de rezidenta pentru un cetatean al statului membru al Uniunii Europene
Obtinerea unui loc de munca. Cetatenii unui Stat membru au dreptul de a obtine un loc de munca pe teritoriul unui alt Stat membru in aceleasi conditii ca lucratorii acelui stat (art.1 al Regulamentului 1612/68).
Tratamentul la locul de munca. Lucratorii din cadrul Comunitatii trebuie tratati in mod egal ca lucratorii nationali, in privinta conditiilor la angajare ( Regulamentul 1612/68, art.7(1) si (4)), avantajelor de ordin fiscal si social ( art. 7(2) si (3) si art.9 al Regulamentul 1612/68), precum si al reprezentarii la nivel sindical.
Dreptul de a ramane in tara gazda dupa incheierea activitatii desfasurate (cu conditia sa fi lucrat si locuit pe teritoriul acelui Stat membru timp de 3 ani, sa fi indeplinit varsta de pensionare sau sa sufere de incapacitati permanente) ( art.39(48) (3)(d) si Regulamentul Comisiei din 39 iunie 1970 (1251/70)).
Statutul cetatenilor din tarile candidate la aderare. Cetatenii statelor candidate la aderare nu au dreptul de stabilire in Uniunea Europeana, in virtutea nationalitatii acestora.
Dreptul de stabilire nu este supus limitarii numai pe considerente legate de politica publica, siguranta publica si sanatatea publica: accesul pe un anumit teritoriu nu este garantat in virtutea urmatoarelor prevederi ale Acordului Economic European.
Art.59 al Acordului prevede ca “nimic din cadrul acordului nu poate impiedica partile de a le aplica legile si reglementarile nationale referitoare la intrare si rezidenta, munca, conditiile de munca si stabilirea persoanelor, precum si furnizarea de servicii, cu conditia ca procedand astfel sa nu determine nulitatea sau sa afecteze beneficiile ce revin uneia din parti.”
De aceea, desi dreptul de stabilire intr-un Stat membru al Comunitatii conferit de prevederile Acordurilor de Asociere respective pare sa implice drepturi concomitente de intrare si rezidenta, aceste drepturi nu sunt nelimitate si pot face obiectul regulilor nationale in domeniul imigrar
Tarile candidate trebuie sa asigure libera circulatie a lucratorilor prin prevederi in propria legislatie referitoare la acordarea cetateniei, a dreptului de rezidenta si de utilizare a limbii materne. Coordonarea sistemelor de protectie sociala, trebuie reglementata si aplicata pana la aderare. Principiul coordonarii este simplu : cei care isi exercita dreptul la libera circulatie in Uniune nu trebuie sa intampine dificultati.
REGLEMENTARI JURIDICE ALE SISTEMELOR PUBLICE DE SECURITATE SOCIALA
Abordarea globala nu este indreptata spre armonizarea sistemelor de protectie sociala ale Statelor membre, ci spre realizarea unei coodonari eficiente a sistemelor lor, pe tot teritoriul comunitar.
Reglementarile juridice ale sistemelor publice de securitate sociala abordeaza doua teme:
Coordonarea sistemelor de securitate sociala a doua sau mai multe state a fost un raspuns la migratia persoanelor dintr-o tara in alta pentru a cauta un loc de munca. A fost cazul migratiei italienilor in Franta la inceputul secolului 20 care dadea nastere in 1904 primului acord bilateral de securitate sociala avand ca scop protectia drepturilor de securitate sociala ale lucratorilor migranti.
Reglementarile juridice au ca scop garantarea continuitatii protectiei sociale a persoanelor in cauza fiind elementele cheie ale acordurilor de securitate sociala. De aceea, regulile respective prevad mecanisme de coordonare transfrontaliera a prevederilor de securitate sociala.
De-a lungul anilor au fost puse la punct trei instrumente speciale prin acordurile bi- si multilaterale.
Coordonarea se realizeaza in toate domeniile majore ale protectiei sociale: boala si maternitate, invaliditate, pensie de batranete si de urmas, accidente la locul de munca si boli pofesionale, ajutoare de somaj si cele sociale.
Regulile pentru determinarea legislatiei aplicabile indica numai legislatia care se aplica si nu indica vreo cerinta in ceea ce priveste continutul legislatiei care este desemnata. Acesta este rezultatul faptului ca acordurile de securitate sociala si Regulamentele sunt preocupate numai de coordonare. Regulile pentru determinarea legislatiei aplicabile pot avea ca efect asigurarea unui angajat intr-un sistem cu conditii de contributie si drepturi la prestatie mai putin atractive decat cel din statul lui de domiciliu, dar pot avea, desigur, si efect contrar.
2.6.PRINCIPII FUNDAMENTALE PRIVIND COORDONAREA SISTEMELOR DE SECURITATE SOCIALA
Statele sunt, in principiu, complet libere sa decida cine este asigurat, care prestatii sociale ar trebui asigurate, in ce conditii trebuie acordate prestatiile, cate contributii ar trebui platite pentru a finanta prestatiile contributive si la ce nivel ar trebui stabilit cuantumul prestatiilor, pentru cat timp ar trebui acordate prestatiile etc.
Nici acordurile bilaterale sau multilaterale de securitate sociala si nici Regulamentele privind securitatea sociala a lucratorilor migranti ai Comunitatii europene nu afecteaza in nici un mod caracteristicile distinctive ale sistemelor nationale de securitate sociala. Cu toate acestea, insusi faptul ca diferentele destul de substantiale continua sa existe intre tari arata cat de complicata este problema coordonarii sistemelor de securitate sociala.
Pentru un lucrator care trece granita este important sa previna o situatie in care el ar putea sa nu fie asigurat in nici o tara (conflict negativ de legi de securitate sociala) sau in care el ar putea fi asigurat simultan in doua sau mai multe tari (conflict pozitiv de legi de securitate sociala). Acordurile de securitate sociala si Regulamentele trebuie sa stipuleze reguli pentru determinarea legislatiei aplicabile, pentru a rezolva problemele de circulatie peste granite, pentru ca simpla aplicare a regulilor nationale in caz de conflict nu poate duce la rezultate satisfacatoare.
Conflictul de legi-pozitiv sau negativ-poate sa apara pentru ca in unele tari oricine domiciliaza in tara respectiva este asigurat (de exemplu in tarile nordice), in timp ce alte tari (de exemplu in tarile din Europa Centala si de Vest) se aplica criterii diferite conform carora oricine lucreaza in acea tara este acoperit de asigurare. Daca nu ar exista Regulamentele de coordonare a securitatii sociale, aplicarea diferitelor criterii pentru cuprinderea in sistemele nationale de securitate sociala ar putea conduce la un conflict de legi.
O protectie sociala adecvata, prin intermediul prevederilor comunitare specifice, este o premisa a utilizarii efective a dreptului de miscare si de sedere in interiorul Comunitat In lipsa unei astfel de protectii, discrepantele existente intre sistemele de protectie sociala ale diverselor State membre ar avea consecinte negative asupra celor ce traverseaza frontierele. Acestia din urma ar risca pierderea totala sau partiala a drepturilor dobandite sau in curs de dobandire, conform legislatiei nationale, atunci cand isi parasesc tara pentru a munci, a cauta de lucru, pentru resedinta sau sedere in alta tara a Comunitat
Ambele situatii, care s-ar putea materializa daca ar fi aplicabil doar dreptul intern, sunt de nedorit si riscante pentru libera circulatie a lucratorilor. Acordurile bilaterale si multilaterale privind securitatea sociala precum si regulamentele contribuie la evitarea unor astfel de conflicte de legi.
Regulile comunitare privind coordonarea sistemelor de securitate sociala stabilesc urmatoarele principii fundamentale:
egalitate de tratament- presupune acordarea acelorasi drepturi si obligatii de securitate sociala lucratorilor migranti, in aceleasi conditii ca si pentru proprii cetateni;
determinarea legislatiei aplicabile- consta in rezolvarea conflictului de legi pentru determinarea legislatiei statului competent, astfel incat lucratorii migranti, in exercitatea activitatii profesionale, sa fie supusi prevederilor legislatiei unui singur stat;
mentinerea drepturilor in curs de dobandire, totalizarea perioadelor de asigurare-acest principiu intervine in vederea reconstituirii carierei comunitare a lucratorului migrant ; in acest scop, institutia competenta trebuie sa ia in considerare perioadele de asigurare, de angajare sau de domiciliu realizate in alt stat, ca si cand acestea ar fi perioade realizate in conditiile propriei legislatii;
mentinerea drepturilor obtinute- exportul prestatiilor
Principiul egalitatii de tratament semnifica faptul ca fiecare Stat membru ii trateaza pe resortisantii celorlalte State membre ca pe cetatenii sai si, nu faptul ca exista o egalitate de tratament intre toate Statele membre.
In plus, membrii de familie ce rezidau pe alt stat, nu aveau drept la prestatiile in tara in care se afla lucratorul, primind prestatii conform legislatiei statului unde locuiesc. Curtea de Justitie a considerat o ilegalitate de tratament si acum, prestatiile familiale sunt exportate.
Principiul mentinerii drepturilor obtinute. Exportul prestatiilor. Existenta clauzelor legate de domiciliu si aplicarea principiului teritorialitatii este o trasatura constanta a majoritatii legislatiilor nationale. Securitatea sociala este destinata, in principiu, cetatenilor care domiciliaza pe teritoriul national. Totusi, instrumentele de coordonare au sarcina de a deschide brese in sistemele de „securitate sociala-fortareata”.
Comparatia cu privire la domiciliu intre statele semnatare sau intre Statele membre este formula utilizata pentru a ridica sau elimina clauzele legate de domiciliu. Astfel, domiciliu intr-un stat va fi considerat domiciliu in celalalt stat. Totusi, se impune o examinare a anumitor aspecte ale acestei tehnici. Le mentionam in cele ce urmeaza pe cele mai importante:
a) Comparatia intre tarile de domiciliu functioneaza atat in privinta platii prestatiilor cat si a recunoasterii acestora, ori de cate ori legislatia unui stat conditioneaza dobandirea acestora de domiciliul persoanei respective pe teritoriul sau in momentul in care solicita prestatia.
b) Comparatia intre tarile de domiciliu, in principal pentru recunoasterea prestatiilor familiale, este invocata, in egala masura, in cazul membrilor familiei unui lucrator care domiciliaza in alt stat decat cel in care lucratorul isi desfasoara activitatea.
c) Tehnica exportului nu functioneaza pentru toate prestatiile in majoritatea instrumentelor de coordonare. Aceasta se aplica pentru pensiile de batranete, de invaliditate si de urmas, precum si pentru venitul incasat ca urmare a unor accidente de munca sau boli profesionale. In multe cazuri nu include nici prestatiile medicale sau de maternitate in bani. Aplicarea acestei tehnici exclude, frecvent, prestatiile de somaj sau, in caz contrar, impune conditii stricte care sunt, in plus, supuse supravegherii si unor limitari in timp. Prestatiile necontributive sau cu caracter mixt (o combinatie a securitatii sociale si asistentei sociale) sunt, de regula, excluse si, atunci cand sunt acordate, cuantumul depinde de mediul social. In paragrafele ce vor urma vom aborda subiectul acestor prestat
d) Exportul prestatiilor poate fi limitat la teritoriul statelor semnatare sau al Statelor membre si poate fi extins la teritoriul unor tari terte.
e) Exportul prestatiilor, in special al celor din categoria pensiilor, se aplica atat lucratorilor migranti cat si altor lucratori care s-au deplasat in alt stat pentru a-si stabili domiciliul pe teritoriul sau, chiar daca nu din motive legate de munca.
f) Prestatiile medicale si cele de maternitate pot fi indirect (intr-o anumita masura) exportate. Desigur, este o modalitate de export generala. In realitate, nu este posibila deplasarea medicilor, asistentilor si infirmierilor dintr-un stat in altul. Stabilirea unei retele spitalicesti in stainatate nu este fezabila din punct de vedere economic. Repatrierea pacientilor bolnavi sau accidentati nu ar fi economica, oportuna sau convenabila.
g) Exportul prestatiilor poate fi realizat in mai multe moduri: plata directa catre persoana interesata, transfer bancar, ordin de plata, plata prin intermediul institutiilor competente ale statului de domiciliu al persoanei interesate. Atunci cand este aleasa procedura optima, trebuie avute in vedere criteriile de eficienta, securitate si celeritate. Rambursarile sunt, deci, o forma de export, nu catre persoana in cauza, ci catre institutia care a furnizat prestatia. Pe de alta parte, este posibil, de asemenea, ca persoana bolnava sau accidentata sa plateasca direct facturile respective si, odata reintoarsa in statul in care este asigurata, sa i se ramburseze sumele corespunzatoare.
Principiul mentinerii drepturilor in curs de dobandire. Totalizarea perioadelor functioneaza astfel: perioadele creditate in alte state sunt considerate ca perioade nationale, chiar daca au un caracter diferit (perioade de domiciliu, angajare sau asigurare) sau au fost realizate in sisteme diferite (capitalizare sau plata pas cu pas, administrare publica sau privata). Totalizarea permite luarea in calcul a tuturor perioadelor si, astfel, reconstituirea carierei de asigurare in ciuda deplasarii si a faptului ca solicitantul a facut obiectul unor legislatii nationale diferite.
Existenta si necesitatea unor perioade minime de asigurare prevazute de legislatiile nationale ii afecteaza serios pe acei lucratori migranti care si-au desfasurat activitatea profesionala in mai multe state. Acesta este, in special, cazul pensiilor care, pentru a fi recunoscute, necesita perioada de asigurare sau de domiciliu mai indelungate care sunt dificil de realizat in cazul carierelor profesionale incomplete, discontinue sau divizate din cauza migratiei.
Ca si in cazul exportului, totalizarea poate fi examinata prin intermediul diferitelor sale aspecte:
a) Totalizarea se poate aplica tuturor prestatiilor care necesita realizarea unei anumite perioade de asigurare.
b) Se poate recurge la totalizare si in cazurile in care prestatiile sunt acordate cu conditia ca solicitantul sa fi fost supus unei anumite legislatii in momentul producerii faptului cauzator sau daca in ultimii ani a fost asigurat pentru o anumita perioada stabilita.
c) Clauzele de repartitie au calitatea de contrapuncte si sunt complementare clauzelor de totalizare. Daca totalizarea are rolul de a permite recunoasterea dreptului, repartitia va plafona si echilibra obligatiile economice ale sistemelor de securitate sociala coordonate.
d) Totalizarea da nastere dreptului; prin repartitie acest drept este este calculat si stabilit.
e)
Daca totalizarea inseamna adunarea perioadelor, repartitia presupune delimitarea obligatiilor.Repartitia nu se realizeaza pentru toate prestatiile. In cazul ingrijirilor medicale, al prestatiilor de somaj si al prestatiilor familiale, se poate realiza totalizarea fara repartitia aferenta. Prin urmare, statul care realizeaza totalizare isi asuma toate obligatiile ca si cum perioadele creditate in alte state ar fi realizate prin propriul sau teritoriu.Repartitia are loc in special in materie de pens
Regulamentul contine reguli detaliate de aplicare pentru fiecare prestatie in parte si fiecare situatie in parte (reguli generale, reguli de prioritate, rezidenta intr-un Stat membru altul decat cel al statului competent, lucratorii frontalieri, membrii de familie, someri, pensionari), modul de calcul al prestatiilor in bani, conditiile de acordare a prestatiilor substantiale in natura, decontarea intre institutii, rambursarea cheltuielilor.
2.7. DOMENIUL DE APLICARE AL INSTRUMENTELOR INTERNATIONALE DE SECURITATE SOCIALA
Una din primele intrebari care se pun referitor la securitatea sociala internationala este daca tratatele internationale sunt aplicabile sau nu. Prin urmare, trebuie sa le examinam:
-campul personal de aplicare-cu alte cuvinte sa stabilim caror persoane li se aplica astfel de tratate-si
- campul material de aplicare- caror prestatii de securitate sociala le sunt aplicabile.
-campul teritorial de aplicare
- aplicarea in timp
Domeniul Personal de Aplicare
Atunci cand se stabilesc persoanele carora li se aplica tratatele internationale, se poate recurge la doua criterii: mai intai criteriul cetateniei si apoi, cel al exercitarii unei activitati profesionale.
Cetatenia
Ca regula generala, majoritatea tratatelor bilaterale prevad ca dispozitiile lor se aplica numai cetatenilor statelor contractante. De regula, acest principiu este valabil si in cazul tratatelor multilaterale. Doar cateva tratate multilaterale de securitate sociala prevad ca dispozitiile lor se aplica indiferent de cetatenia persoanei in cauza.
Acesta este, de exemplu, cazul acordului privind securitatea sociala a navigatorilor pe Rhin( art.2(1)). Conventia nr.157 a Organizatiei Internationale a Muncii se aplica, de asemenea, tuturor persoanelor care sunt sau au fost asigurate in baza legislatiei unui stat contractant, dar si membrilor familiilor lor (art.3(1)), ceea ce inseamna ca aceasta Conventie se aplica indiferent de cetatenia persoanei in cauza. Totusi este important sa observam ca aplicarea Conventiei este conditionata de incheierea unor acorduri bilaterale si multilaterale, in care statele pot sa specifice ca aceste acorduri se vor aplica numai propriilor cetateni.
Alte instrumente pot limita campul de aplicarea la cetatenii statelor contractante. Conventia Europeana de Securitate Sociala a Consiliului Europei se aplica tuturor cetatenilor statelor contractante, care sunt sau au fost asigurati obligatoriu in baza legislatiei unui stat contractant, precum si membrilor familiilor lor (art.4(a)).
Domeniul de aplicare personal al Regulamentului CEE nr. 1408/71 este prevazut la art. 2 prin care sunt protejate urmatoarele persoane:
Activitatea profesionala
Un al doilea criteriu care poate afecta campul persoanal de aplicare a tratatelor internationale este exercitarea unei activitati profesionale. Unele tratate internationale se aplica indiferent de exercitarea sau nu a unei activitati profesionale. Conventia Europeana de Securitate Sociala se aplica tuturor persoanelor care sunt sau au fost supuse legislatiei unui stat contractant si nu impune nici un fel de restrictii in ceea ce priveste exercitarea sau nu a unei activitati profesionale (art.4a).
Acesta este si cazul Acordurilor Interimare Europene (art.1 si 2) si Conventiilor Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) (art.3) si nr.157 (art.3). Potrivit Conventiei OIM nr.157, statele contractante trebuie sa specifice in acordurile internationale, categoriile de persoane carora li se aplica aceste acorduri, care vor include cel putin lucratorii si membrii familiilor lor (art.4 din Regulamentul CEE)).
Regulamentele europene difera, totusi considerabil. In principiu ele se aplica numai salariatilor si lucratorilor independenti precum si membrilor familiilor lor (art.2(1)). Exista o mica exceptie: dispozitiile regulamentul CE care guverneaza dreptul de a beneficia de tratament medical pe durata unei sederi temporare in strainatate sau dreptul de deplasare in alt Stat membru, dupa autorizarea de catre institutia competenta, pentru a beneficia de tratament medical adecvat propriei stari de sanatate, se aplica tuturor subiectilor Statelor membre asigurati in baza legislatiei unui Stat membru precum si membrilor familiilor lor care domiciliaza impreuna cu ei, chiar daca nu sunt salariati sau lucratori independenti (art.22 a din Regulamentul CEE.
Expresia salariati si lucratori independenti este un concept comunitar pe care, in principiu, legislatiile nationale nu il pot influenta. Totusi, desi la nivel comunitar, nu exista o definitie a acestei expresii, trebuie sa se faca trimitere la legislatia nationala de securitate sociala. Aceasta expresie are un sens comunitar numai in masura in care persoana respectiva, in cazul in care este asigurata in baza legislatiei unui Stat membru, beneficiaza de drepturi in conformitate cu legislatia comunitara, care trebuie recunoscute de toate Statele membre. Legile Statelor membre raman nemodificate dar campul lor de aplicare este stabilit de legislatia comunitara.
In general o persoana este considerata salariat sau lucrator independent in sensul Regulamentului daca este asigurata pentru orice motiv, chiar daca numai impotriva unui singur risc social, printr-o asigurare obligatorie continua optionala sau benevola (in anumite conditii), in cadrul unui regim (general sau special) de securitate sociala care se aplica salariatilor si lucratorilor independenti, tuturor rezidentilor sau intregii populatii ocupate.
Ca regula generala, indivizii trebuie sa lucreze si sa faca parte din populatia activa pentru a intra in campul de aplicare a Regulamentelor CEE. Incepand cu 1 mai 1999, in campul personal de aplicare a Regulamentelor CEE au fost incluse si regimuri speciale pentru studenti. Ceea ce inseamna ca, totusi, anumite persoane care nu fac parte din populatia activa dar care, pentru anumite domenii, sunt afiliate la un sistem de securitate sociala si care isi pot exercita dreptul la libera circulatie, sunt protejate intr-o anumita masura de Regulamentele CEE.
Prin urmare, Regulamentul nr. 1408/71 vizeaza orice persoana asigurata in cadrul unui regim de securitate sociala, volumul de munca putand fi foarte scazut ( norma partiala), cu conditia ca aceasta persoana sa apartina de un regim de securitate sociala al unuia dintre Statele membre.
Fostii lucratori, adica pensionarii sau somerii, sunt vizati in Regulamentul nr.1408/71, intrucat acestia au apartinut de un regim de securitate sociala al unuia dinte state.
Lucratorii transfrontalieri sunt de asemenea vizati: ei rezida in mod obisnuit pe teritoriul unui Stat membru si muncesc pe teritoriul unui al doilea Stat membru- ei apartin de regimurile de securitate sociala ale acestui al doilea stat.
In plus, persoanele fizice pot apela la prevederile Regulamentelor CE doar daca se deplaseaza sau calatoresc in cadrul Uniunii Europene. Regulamentul nu se aplica unei persoane care a ramas in aceeasi tara pe durata intregii sale vieti, bineinteles, cu exceptia in care se muta in alta tara dupa iesirea sa la pensie. Aceasta interpretare trebuie sa fie interpretata in cel mai larg sens posibil. Nu se limiteaza la migratia efectiva, si anume la deplasarea in alt stat pentru a presta o munca pe teritoriul sau.
Regulamentul 1408/71 se aplica si unei persoane care locuieste si munceste intr-un stat, dar este detasata in alt stat de catre angajator pentru prestarea unei munci. In unele cazuri, Regulamentele CE se aplica chiar daca o persoana nu se deplaseaza deloc, si anume atunci cand un membru al familiei sale domiciliaza in alta tara. Nu este necesar ca deplasarea in alta tara sa fie legata de munca. Persoanele care se imbolnavesc sau au un accident pe durata vacantei in stainatate li se aplica, de asemenea, Regulamentele CE.
Domeniul Material de Aplicare
Tratatele internationale in domeniul securitatii sociale au un camp de aplicare in mare masura similar- diferentele fiind de natura lingvistica-si, in general, acopera aceleasi riscuri.
Toate acordurile internationale respecta un concept analitic al securitatii sociale, modelat pe baza Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr.102, care include situatii considerate riscuri sociale impotriva carora statele sunt, in general, solicitate sa asigure protectie pentru intreaga populatie sau pentru o parte a acesteia.
Conventia Europeana de Securitate Sociala (art.2(2)), Acordurile Interimare Europene (art.1), Regulamentele CE (art.4(1)) si Conventiile OIM nr.118 (art.2(1)) si 157(art.2(1)) se aplica intregii legislatii referitoare la urmatoarele ramuri de securitate sociala:
prestatii in caz de boala si maternitate;
prestatii de invaliditate;
prestatii de batranete;
prestatii de urmas;
prestatii in caz de accidente de munca si boli profesionale;
ajutoare de deces;
prestatii de somaj si prestatii familiale.
In plus, toate tratatele prevad ca se vor aplica atat regimurilor generale cat si celor speciale de securitate sociala, contributive sau necontributive, inclusiv regimurilor functionarilor incepand cu 25 octombrie 1998 (Regulamentul 606/98) precum si regimurile privind raspunderea angajatorului ( art.1(2) din Acordurile Interimare; art.4(2) din Conventia Europeana; art.2(3) din Conventia OIM nr.157 si art.4(2) din Regulamentele Europene).
Riscuri de securitate sociala
Lista riscurilor este foarte detaliata, ceea ce creeaza dificultati cand legislatia nationala este amendata. Unele prestatii care sunt create in prezent, sunt dificil de plasat in cadrul unui risc enumerat in lista. Apar astfel probleme de interpretare pe care Curtea Europeana de Justitie a incercat sa le solutioneze prin formularea unei interpretari largi si atractive a conceptului de securitate sociala si prin corelarea noilor prestatii cu unul dintre aceste riscuri, pentru a face posibila aplicarea Regulamentelor CE. Iata cateva exemple:
Pe de alta parte, unele prestatii continua sa ramana in afara campului de aplicare a acestor tratate, deoarece nu pot fi corelate cu nici unul din riscurile incluse in lista. Un exemplu ar fi prestatiile in caz de pensionare anticipata-tip de prestatie ce a rezultat din utilizarea varstei de pensionare, in special cu incepere de la sfarsitul anilor 70, ca instrument politic de combatere a somajului si promovare a ocuparii fortei de munca. Aceste probleme pot fi conciliate prin introducerea unei ramuri de securitate sociala in acordurile respective.
Toate tarile trebuie sa prezinte Comisiei Europene o declaratie care sa rezume cu exactitate legile pe care doresc sa le adopte ( art.5 al Regulamentului CE). O lege inclusa in aceasta declaratie –chiar daca nu este o lege de securitate sociala- va intra fara discutie in campul de aplicare a Regulamentului 1408/71 deoarece tara respectiva doreste explicit acest lucru. Totusi, o lege ce nu a fost inclusa in declaratie va face obiectul Regulamentului CE daca tine de domeniul securitatii sociale.
Una dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta legislatia internationala de securitate sociala este aceea ca opereaza cu propria definitie a conceptului de securitate sociala care poate sa difere de conceptul prevazut de legislatia nationala. Acest fapt a dat nastere unor probleme considerabile, in special in domeniul legislatiei europene de securitate sociala.
Potrivit legislatiei europene de securitate sociala, anumite prestatii, considerate de legislatia nationala de tip asistenta sociala, sunt considerate de Curtea Europeana de Justitie ca fiind prestatii de securitate sociala. Se poate afirma, in aceasta privinta, ca prestatii calificate intr-un anumit fel de legislatia nationala pot fi privite diferit de legislatia internationala de securitate sociala.
Totusi, stabilirea apartenentei unei prestatii la domeniul securitatii sociale in sensul dreptului international este esentiala deoarece asistenta sociala nu intra in campul de aplicare al tratatelor internationale. A fost, deci, necesara identificarea unor criterii care sa permita stabilirea unei distinctii clare intre securitatea sociala, pe de o parte, si asistenta sociala, pe de alta parte.
Aceasta sarcina nu este deloc usoara deoarece nu exista o demarcatie clara intre prestatiile de securitate sociala si asistenta medicala sau sociala. In plus, ele devin treptat tot mai asemanatoare asa incat este foarte dificila definirea prestatiilor de securitate sociala si a asistentei medicale sau sociala.
Traditional, asistenta sociala a avut la baza notiunea de act de binefacere. Conceptul de ajutor pentru saraci a a fost treptat inlocuit de convingerea ca toti cetatenii au dreptul la un nivel de trai rezonabil. Asistenta sociala este acum un drept legal- se vorbeste chiar de un drept al omului- acordat tuturor cetatenilor in caz de nevoie.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cetatenii nu au mai depins de actele de binefacere; ei au dobandit dreptul la asistenta sociala. In plus, atunci cand acest drept la prestatie este prevazut strict de actele normative, facand practic imposibila aplicarea unei politici de discretionare in stabilirea prestatiilor, ne apropiem foarte mult de securitatea sociala.
Prin urmare, trebuie delimitate alte criter In mod traditional, asistenta sociala nu se baza pe plata unor contributii, ci era finantata din fonduri publice in functie de mijloacele de subzistenta ale persoanei in cauza. Securitate sociala se fundamenta pe conceptul de drept personal si absolut justificat de contributiile persoanei asigurate. Dimpotriva, asistenta sociala asigura doar un drept posibil sub rezerva unor venituri insuficiente- determinate, potrivit lui Beveridge, cu ajutorul testului mijloacelor de subzistenta- si nu depindea de plata unor contributii de catre persoana asistata. O asemenea distinctie clara nu mai exista.
Sistemele de securitate sociala nu mai sunt finantate integral din cotizatii ci si din impozitele generale. Chiar faptul ca multe sisteme de securitate sociala sunt finantate din surse diferite inseamna ca distinctia intre prestatiile contributie si necontributive nu mai poate fi aplicata. In plus, securitatea sociala recurge din ce in ce mai mult la testarea mijloacelor de subzistenta.
In ceea ce priveste Regulamentul 1408/71, domeniul de aplicare material se apreciaza in raport cu regimurile si riscurile. Se cuvine mai intai a defini principalele date de la
articolul 1 si, in special notiunile de legislatie si de prestatie.
Termenul ” legislatie “ (art.1 j) desemneaza legile, regulamentele, prevederile statuate si orice alte masuri de aplicare care privesc ramurile de securitate sociala si regimurile vizate de domeniul de aplicare material al Regulamentului.
Termenul “prestatii” ( art.1 f) desemneaza toate prestatiile, inclusiv toate elementele suportate din fondurile publice: majorari de revalorizare, alocatiile suplimentare, plati din capital sau rambursarea cotizatiilor.
Curtea Europeana de Justitie a statuat intr-un numar de hotarari ca distinctia dintre prestatiile excluse din campul de aplicare a Regulamentului 1408/71 si prestatiile care fac obiectul sau depinde de factori ce privesc fiecare prestatie, in special de:
scopul acestora ;
de conditiile de acordare;
de faptul ca legislatia nationala descrie prestatia ca o prestatie de securitate sociala sau nu.
In plus, o prestatie de securitate sociala poate fi caracterizata dupa incadrarea juridica a unei persoane, ceea ce inseamna ca regimul trebuie sa ofere indivizilor o pozitie definita din punct de vedere legal care sa le confere dreptul la prestatii fara a recurge la o testare individuala si discretionara a mijloacelor de subzistenta.
Simplul fapt al existentei dreptului la plata unei prestatii nu este suficient pentru ca o alocatie sa fie calificata drept prestatie de securitate sociala. Este necesar o conditie suplimentara. Trebuie sa existe o legatura evidenta cu unul din riscurile enumerate in Regulament. Curtea a statuat ca pentru a intra in domeniul securitatii sociale reglementat de Regulamentul 1408/71, legislatia in discutie trebuie sa acopere unul dintre riscurile mentionate in art.4(1) al Regulamentului.
Jurisprudenta Curtii demonstreaza cat de dificila este excluderea asistentei sociale si din campul de aplicare a Regulamentului. Curtea recunoaste ca unele regimuri, care difera evident de la sistemele de asigurari de sanatate deoarece nu impun, de exemplu, nici un fel de conditii cu privire la perioadele de angajare sau la plata cotizatiilor si care considera chiar starea de nevoie drept o conditie esentiala, nu sunt excluse automat din campul de aplicare a Regulamentelor CE.
Intr-adevar, in anumite situatii aceste regimuri pot conferi unui solicitant o anumita pozitie juridica- fara a fi supus unui test individual si discreptionar al mijloacelor de subzistenta- caracteristica unei prestatii de securitate sociala si, deci, nu pot fi considerate o forma de asistenta sociala. Daca aceste prestatii pot fi incadrate in una dintre ramurile de securitate sociala, enumerate in art.4(1), ele vor face obiectul Regulamentului.
Pentru a evita problemele de interpretare si aplicare, a fost introdusa o noua dispozitie pentru asa numite prestatii mixte. Art.4(2a) din Regulamentul 1408/71 stipuleaza:
„Prezentul Regulament se va aplica si prestatiilor necontributive speciale care sunt prevazute de legislatia sau de regimurile care nu sunt mentionate in paragraful (1) sau sunt exclise in baza paragrafului (4), in cazul in care astfel de prestatii sunt menite:
a) sa prevada o protectie suplimentara sau provizorie impotriva riscurilor reglementate de ramurile de securitate sociala mentionate in paragraful (1)(a)-(h) sau
b) sa reprezinte doar o protectie speciala pentru persoanele cu handicap.”
Aceasta dispozitie declarativa a confirmat jurisprudenta Curtii europene de Justitie care a statuat ca mai sus mentionatele „prestatii mixte” mentionate anterior fac obiectul Regulamentelor CE. Cu toate acestea, statele cauta sa le distinga de legislatia traditionala de securitate sociala, si de asistenta sociala in sens restrans, care nu intra in campul de aplicare a Regulamentelor CE.
Este important de observat aici ca in Regulamente au fost introduse dispozitii speciale de coordonare pentru aceste prestatii mixte. Potrivit art.10a din Regulamentul 1408/71 ,“Persoanelor carora li se aplica prezentul Regulament le vor fi acordate prestatiile necontributive speciale in bani mentionate la art.4(2a) doar pe teritoriul statului membru unde domiciliaza, in conformitate cu legislatia acelui stat, cu conditia ca astfel de prestatii sa fie enumerate in Anexa II a.”
Cu alte cuvinte daca o persoana care primeste o astfel de prestatie se muta in alt Stat membru va fi supusa noului stat de domiciliu si fostul stat de domiciliu nu poate fi obligat sa plateasca aceste prestat Aceasta este o exceptie importanta de la principiul general potrivit caruia prestatiile de securitate sociala pot fi exportate. Aceste exceptii trebuie sa fie incluse in Anexa IIa a Regulamentului, ceea ce inseamna ca toate Statele membre au convenit, pe baza unor consultari comune, ca ele sunt prestatii necontributive speciale.
Dificultatea consta in acest caz in faptul ca nu exista un set clar de criterii pentru incadrarea acestor prestatii in categoria prestatiilor speciale. Acestea sunt in primul rand prestatii necontributive, ceea ce inseamna ca ele nu sunt conditionate de plata cotizatiilor.
Mai mult, prestatia pare sa aiba trasaturile unei prestatii mixte, ceea ce ii confera beneficiarului un drept la prestatie definit din punct de vedere legal, dar include, in egala masura caracteristici ale asistentei sociale, pentru care starea de nevoie este menita sa ofere asistenta in cazul unor resurse economice insuficiente.
In plus, cuantumul prestatiei pare sa nu depinda de perioadele anterioare de asigurare, angajare sau domiciliu. In multe cazuri, se va proceda la o testare a mijloacelor de subzistenta. O testare a mijloacelor de subzistenta nu presupune automat o prestatie speciala, deoarece introducerea unui astfel de test nu garanteaza ca o prestatie nu mai este prestatie de securitate sociala.
Sunt excluse, de asemenea, din campul de aplicare a Regilamentului CE prestatii necontributive speciale mentionate in Sectiunea III a Anexei II, unde aplicarea este limitata la o parte a teritoriului tarii in cauza. Cu alte cuvinte, aceste prestatii nu se aplica in mod uniform pe intreg teritoriul tarii respective.
Prin urmare, o sarcina importanta dar dificila este identificarea corecta a tipului respectiv de prestatie nationala. Pe scurt, referitor la Regulamentele CE, putem concluziona ca exista trei posibilitati fundamentale:
prestatia este o prestatie de securitate sociala in sensul Regulamentului: in astfel de cazuri sunt posibile doua variante:
prestatia este o prestatie de securitate sociala acordata in cadrul uneia dintre ramurile de securitate sociala enumerate la art.4(1) al Regulamentului
prestatia este o asa numita prestatie necontributiva speciala in sensul art.4(2) din Regulament ( si astfel, Regulamentul nu se aplica acestor prestatii);
prestatia este o prestatie de asistenta sociala si este exlusa, prin urmare, dintre materiile guvernate de Regulament (art.4(4) din Regulament);
prestatia nu este o prestatie de securitate sociala in sensul Regulamentului.
Domeniul Teritorial de Aplicare
Acest teritoriu corespunde domeniului teritorial de aplicare al actului comunitar.
In cazul Regulamentului 1408/71, domeniul teritorial de aplicare corespunde teritoriul Statelor membre.
Domeniul de aplicare teritorial se poate aplica si asupra unor parti din teritoriu din afara Europei, pentru care tari ale Europei au autoritate teritoriala (Exemplu: Spania are parti din Maroc, prin urmare Regulamentul CE se aplica si acestei parti de teritoriu).
Sunt necesare trei conditii pentru ca o persoana sa beneficieze de securitate sociala conform Regulamentului:
Sa fie cetatean al Statului membru
Sa fie intr-un regim admis de Regulament
Cetateanul sa se deplaseze pe teritoriul european
Incepand cu 1 ianuarie 1994, acest domeniu corespunde si teritoriului statelor semnatare ale Tratatului privind Spatiul Economic European: Austria, Finlanda si Suedia, devenite, incepand cu 1 ianuarie 1995, membre ale Uniunii Europene, si Islanda, Lichtenstein si Norvegia. Se adauga Elvetia, incepand cu 1 ianuarie 2002 si pentru o perioada de 7 ani ce poate fi reinnoita.
Doua puncte merita a fi subliniate:
prevederile aplicabile in caz de modificare a teritoriului unui Stat membru;
ipotezele de aplicare a Regulamentului in afara comunitat
1. Modificarea teritoriului unui Stat membru. In aceste conditii exista doua situatii distincte:
v Pierderea unei parti a teritoriului: Aceasta modificare intra in vigoare in urma declaratiei Statului membru in cauza si fara ca drepturile dobandite inainte de aceasta data sa fie prejudiciate (doua cazuri cunoscute: Algeria si Groelanda).
v Extinderea teritoriului: Trebuie sa fie luate in acest caz masuri tranzitorii pentru a permite revizuirea drepturilor, spre exemplu, o noua rezolvare a acestora ( un caz cunoscut: Germania).
2.Ipoteze de aplicare a Regulamentului in afara comunitatii si extinderi. Curtea de Justitie a Comunitatii europene a admis aplicarea regulilor de coordonare in situatii in care perioadele de asigurare erau legate de perioade de desfasurare a activitatii in afara teritoriului (drepturi legate de perioade petrecute in coloniile belgiene de exemplu).
Aplicarea in Timp a Regulamentului (CEE) nr.1408/71.
Din momentul aplicarii Regulamentului in Romania, acesta este aplicabil si pentru situatii prevazute inainte de aplicarea sa pentru Romania.
Exemplu: Resortisantul din Belgia, se afla in Romania, a lucrat in Belgia si Germania; in momentul aplicarii Regulamentului pentru Romania, acestuia nu i se va spune ca Regulamentul nu se aplica, in momentul cand lucra in Belgia si Germania.
Nu conteaza in ce perioada a lucrat persoana (1960, 1990,2000, etc); cand se va aplica Regulamentul CE, se vor aduna perioadele de lucru pentru plata pensiei. Prin urmare, ne referim la timp, nu la prestatiile in plus, de care ar fi avut dreptul in perioada cand Regulamentul nu functiona pentru Romania, ca de exemplu, prestatie pentru pensie de urmas.
Art.13 din Regulamentul CEE nr.1408/71:
„(…) persoanele carora li se aplica regulamentul vor fi supuse legislatiei unui singur Stat Membru. Acea legislatie va fi determinata in conformitate cu prevederile acestui Titlu.
a) O persoana angajata pe teritoriul unui Stat Membru va fi supusa legislatiei acelui stat chiar daca domiciliaza pe teritoriul altui Stat membru sau daca sediul firmei sau locul in care iti desfasoara activitatea intreprinderea sau individul pentru care lucreaza este situat pe teritoriul altiu Stat Membru.
O persoana care este lucrator independent pe teritoriul unui Stat membru va fi supusa legislatiei acelui stat chiar daca domiciliaza pe teritoriul altui Stat membru;(…).
Regulamentul 1408/71 defineste principiul unicitatii afilierii: la un moment dat o persoana care lucreaza pe teritoriul unui stat care inta in campul de aplicare a Regulamentului 1408/71 este supusa legislatiei unui singur Stat membru (exceptie facand articolul 14 c, alineatul b al Regulamentului 1408/71 in cazul unei activitati nesalariate intr-un stat si salariate intr-altul in anumite situatii).
Titlul II al Regulamentului stabileste regulile necesare in vederea determinarii legislatiei aplicabile atat pentru lucratorii salariati, cat si pentr lucratorii independenti:
Principiu: afilierea la legislatia de la locul de munca, indiferent daca persoana implicata rezida pe teritoriul altui stat sau daca angajatorul este stabilit pe teritoriul altui stat.
Exceptii :
1) Detasare: de drept: pana la 12 luni;
Detasarea prevazuta la articolu 14 paragraful 1 a) al Regulamentului 1408/71 nu poate fi refuzata nici de institutia de care persoana tine, nici de institutia din statul gazda daca sunt indeplinite conditiile pentru acestea.
Exceptii pentru detasare in Regulamentul CE (art.17) nu contin nici o notiune despre durata, ele fiind pentru anumite categorii de persoane si pentru anumite persoane, daca doua sau multe State membre prevad de comun acord acest lucru. Ex: in Franta durata maxima de mentinere a legislatiei la alt stat este de 6 ani pentru un salariat detasat, prin prelungiri de detasare.
Detasarea este utilizata ca tampon social si totodata ca relatie dintre angajator si salariat. Exista intreprinderi ce fac un punct de mana de lucru, ca de exemplu birou ce recruteaza mana de lucru din alte tari.
La ora actuala, conditiile cu privire la detasare sunt precizate in Decizia CASSTM 181 din 13 decembrie 2000. Pe de alta parte, aceasta decizie aminteste optica in care derogarea „detasare” se situeaza. Este vorba de a evita ca unei perioade de activitate de scurta durata pe teritoriul unui Stat membru altul decat statul obisnuit in care persoana isi are locul de munca sa antreneze complicatii administrative pentru lucrator si, in cazul salariatilor, pentru angajator. Pe de alta parte, in logica acestei optici, ea prevede un anumit numar de reguli pentru lucratorii salariati si independenti.
Pentru salariati aceste reguli tin, pe de o parte:
De institutia care detaseaza : aceasta trebuie sa-si exercite in mod normal activitatea pe teritoriul Statului membru la a carui legislatie lucratorul detasat este supus, adica trebuie sa desfasoare pe acest teritoriu activitati semnificative si nu sa aiba un simplu birou ( CJCE 9-11-2000 afacerea 404/Plum), aceste activitati trebuind sa se exercite in domeniul normal de activitate.
De salariatul care trebuie sa pastreze o legatura organica reala cu angajatorul, aceasta legatura fiind apreciata pe baza mai mult criterii dintr care puterea de a da ordine si de a concedia
S-a ridicat problema posibilitatii de detasare a lucratorilor interimari: o jurispridenta veche a admis detasarea in profilul acestui tip de personal, cu conditia ca intreprinderea de lucru interimara sa puna, la randul ei, personal la dispozitie, pe teritoriul in care isi are sediul (CJCE 17.12.1970 af.35/70 Manpower). Aceasta solutie a fost confirmata intr-o afacere recenta ( CJCE 10-2-2000, af.C-202/97 Fitzwilliam).
Salariatul trebuie, de asemenea, sa fie deja asigurat la regimul de securitate sociala la care este deja mentinut de acelasi angajator sau, eventual, in virtutea unei activitati precedente, intrucat este admis ca o persoana sa fie angajata pentru a fi imediat detasata.
Detasarea in cascada este interzisa.
Pentru lucratorii independenti trebuie sa existe o “detasare”, adica mentinerea supunerii fata de legislatia statului obisnuit de munca, in timp ce activitatea este exercitata pe teritoriul altui Stat membru, cu conditia ca lucratorul independent sa pastreze in primul stat mijloacele de a continua exercitarea normala a activitatii sale independente ( CJCE. 30-3-2000, af.-178/97 Banks Barry si altii).
Activitate salariala pe teritoriul a doua sau mai multe state membre.
Transmiterea competentei singurului stat de rezidenta daca o parte a activitatii este desfasurata pe teritoriul acelui stat.
Supunerea la legislatia unui singur Stat membru, in majoritatea cazurilor, statul de rezidenta, presupune ca acest stat sa perceapa cotizatii nu numai pe baza salariului primit ca urmare a activitatii pe acest teritoriu, dar si pe baza salariilor primite ca urmare a activitatii sau activitatilor realizate pe teritoriul altor state.
Aplicarea acestei prevederi nu este scutita de dificultati si este diferita in functie de statele membre: unele dintre acestea considera ca salariatul este responsabil de plata cotizatiilor (partea angajatorului si partea salariatului), acestuia revenindu-i sarcina de a incheia un aranjament cu angajatorul sau, asa cum prevede articolul 109 al regulamentului de aplicare, altii admit plata directa a cotizatiilor, chiar intocmirea unei “ facturi” a cotizatiilor datorate.
Pluriactivitatea salariala este folosita mai ales pentru persoanele care accepta de a avea lucru cu jumatate de norma, pe teritoriul altor state ( perioada de somaj a favorizat aceste situatii).
Legea de unicitate sau de exceptie (cea din tara de rezidenta a salariatului) in unele cazuri este valabila pentru tara unde se afla sediul. Pentru a ne referi la acest punct trebuie sa existe un singur angajator si activitatea sa se fi exercitat in unul sau mai multe state, altul decat cel de rezidenta.
Exemplu : o persoana este angajata in Franta, desfasoara activitate in Spania si Portugalia si rezida in Italia. Franta este tara competenta pentru ca acolo este sediul intreprinder
In cazul lucratorilor frontalieri, frecvent intalnim :
Exemplul I: o femeie lucreaza ca muncitor in Germania, locuieste in Franta si conduce autobuzul ce duce muncitorii in Germania, autobuzul apartinand companiei franceze.
Exemplul II: O persoana desfasoara o activitate permanenta in Germania, iar dimineata este distribuitor din partea unui jurnal francez.
In aceste cazuri cei cu pluriactivitate pot fi mentinuti la regimul francez, tara de domiciliu.
Intre state exista o diferenta lingvistica pentru termenul rezidenta. Definitia din Regulament care mentioneaza ca rezidenta inseamna sedere permanenta este oarecum ambigua. Curtea de Justitie europeana a considerat ca rezidenta este locul unde se afla centrul principal de interes pentru o persoana.
3) Activitate independenta pe teritoriul celor doua state
Transfer de competenta numai catre statul de rezidenta sau, cu conditia ca o activitate sa fie desfasurata pe teritoriul acestui stat, in anumite cazuri, catre statul pe teritoriul caruia se desfasoara activitatea principala.
Salariatul independent este atasat la legislatia din tara rezidenta (loc de munca obisnuit), cu conditia sa aiba o activitate aici. Locul activitatii principale se cauta daca persoana nu are un sediu fix in tara de domiciliu. Se cauta locul fix unde lucreaza sau are functie cu caracter obisnuit/durata activitatFrecvent se intalneste cazul cand persoana in caz, exercita o parte a activitatii in tara de rezidenta. Apare dificultatea de a stabili care este rezidenta.
Exemplu: un medic a exercitat o parte a activitatii in tara de rezidenta, Franta. Are deschis un cabinet medical in Spania si s-a inscris in Ordinul Medicilor Spanioli, devenind rezident in Spania, spunand ca nu mai trebuie sa plateasca cotizatii in Franta. In judecata a trebuit dovedit centrul principal al activitatii sale, care s-a dovedit a fi, in fapt, in Franta ( exemplu : rezidenta familiei, copii scolarizati in Franta, fiscul medical avea rezidenta in Franta)
4) Activitate salariata pe teritoriul unui stat membru, independenta pe teritoriul celuilalt. Apar anumite ipoteze de dubla afiliere.
Cazuri: persoana cu profesie independenta pe teritoriul unui stat membru, ce se duce sa lucreze intr-o tara pentru care activitatea aceata nu este independenta.
Exeplu: Un artist in Anglia (considerat aici ca salariat independent), pleaca cu contract pentru o reprezentatie in Bruxelles. In Bruxelles, artistii sunt considerati salariati. Teatrul care l-a angajat a platit cotizatii catre regimul belgian. Artistii, in schimb, au considerat ca nu trebuie sa plateasca cotizatii in Belgia pentru ca sunt salariati independenti. Prevalandu-se de art.14 al Regulamentului, Curtea de Justitie a considerat ca artistul, ca salariat independent ar putea fi scutit de plata cotizatiei unde lucra in momentul respectiv, chiar daca activitatea sa nu este considerata salariala in Anglia.
Caz: Directorii (managerul, in unele state membre este un salariat si in unele state membre este o activitate independenta. Curtea de Justitie a dat o referinta pentru a vedea daca o activitate este salariala/nesalariala.
Exemplu: Domnul Hervein este PDG in Franta si administrator al unei societati in Belgia. In Belgia, administratorul este salariat. In Franta este nesalariat conform Codului muncii, dar daca luam legislatia ce tine de securitatea sociala este salariat. Curtea de Justitie a concluzionat la contestatia domnului Hervein, ca fiind in domeniul securitatii sociale, nu ne referim la modul de exercitare a activitatii sau la Codul muncii ci la legislatia legata de securitatea sociala, asa ca domnul Hervein a trebuit sa plateasca cotizatia in ambele state membre.Ne folosim pentru aceasta situatie de Regulament ( art.14 quarter pct a/b)
Aceasta exceptie ar trebui sa dipara in cursul proiectului de rescriere al Regulamentului, in care principiul unicitatii ar fi respectat in totalitate.
In ceea ce priveste modul de colectare a cotizatiilor, art.92 al Regulamentului este singurul articol care se refera la acest lucru si este destul de vag.
) Alte dispozitii cu privire la situatii speciale: functionari, marinari, personalul din transporturile internationale.
6) Articolul 17 al Regulamentului CEE 1408/71 permite derogari specifice.
Poate fi vorba de derogari cu privire la supunerea la legislatia statului in care persoana lucreaza, prin intermediul unei detasari pe lunga durata sau al unor derogari de la celelalte prevederi ale Titlului
Un organism unic pentru gestionarea acordurilor incheiate pe baza articolului 17 prezinta interes: aceasta solutie permite luarea unor pozitii uniforme, indiferent de regiunea din care lucratorul pleaca si regiunea de destinatie a acestuia.Trebuie prevazuta pastrarea unui fisier nominal cu persoanele detasate si daca se doreste o evidenta satisfacatoare a unui fisier pe intreprindere.
In general Statele membre isi fixeaza o limita privind durata detasarii, pe care o admit in cea mai mare patre a cazurilor. Aceste durate sunt variabile:cinci sau sase ani pentru pentru cea mai mare parte. Evident este vorba, in principiu, de o examinare pe fiecare caz, si o derogare poate fi facuta de la aceasta durata.
EXPORTUL DE PRESTATII MEDICALE
Prestatii in bani pentru sanatate
Acestea sunt prestatii al caror scop este, in mod normal, de a oferi o acoperire suplimentara, auxiliara sau de inlocuire in cazul pierderii castigurilor (venituri sau salarii) din cauza imbolnavir Ca regula generala, persoanele sunt asigurate conform legislatiei nationale. Totusi, in anumite cazuri sunt necesare perioade de asigurare, sedere sau angajare, cerinte pe care un lucrator migrant nu le-ar putea indeplini fara adaugarea perioadelor luate anterior in considerare in conformitate cu legislatia altui stat.
In asemenea cazuri se aplica tehnica totalizarii perioadelor de asigurare pentru a permite indeplinirea cerintelor si conditiilor de asigurare, care altfel s-ar face doar conform legislatiei nationale.
Exportul prestatiilor de sanatate in bani, cu exceptia anumitor cazuri, nu este un criteriu unanim in acordurile bilaterale sau instrumentele multilaterale. Acordurile bilaterale sunt uneori limitate la totalizarea perioadelor, fara recunoasterea imbolnavirilor survenite in afara teriroriului statului competent, daca nu sunt dovedite de catre institutiile oficiale ale acelui stat. Mai mult, ele contin clauze stricte referitoare la domiciliu, care conditioneaza plata prestatiilor.
Regulamnentele comunitare au prevederi referitoare si la totalizarea perioadelor, exportul prestatiilor si recunoasterea bolii, chiar daca boala s-a declansat si a fost certificata in alt stat decat cel competent. In orice caz, ca o prima masura capabila sa rezolve o mare parte dintre probleme, totalizarea perioadelor pare a fi suficienta.
In plus, daca prestatia este calculata in functie de numarul membrilor de familie ai solicitantului, trebuie avuti in vedere si aceia care domiciliaza pe teritoriul altui stat membru sau semnatar. In acelasi timp, angajatorul este uneori persoana direct obligata sa plateasca aceste prestatii pe durata a cateva zile sau saptamani, ceea ce implica faptul ca obligatiile internationale sau contractuale ii revin si acestuia.
Prestatii in Natura
Prestatiile in natura cuprind: ingrijiri medicale sau dentare, produse farmaceutice, spitalicesti si chiar plati directe pentru rambursarea costului tratamentului de care a beneficiat un pacient sau al costului medicamentelor cumparate.
Regulile de coordonare actioneaza in special in doua domenii:
a) totalizarea perioadelor de asigurare, angajare sau domiciliu pentru indeplinirea cerintelor ;
b) dreptul la prestatii in natura acordate in numele statului competent de catre statul de sedere sau de domiciliu.
Primul caz se regaseste in anumite legislatii in care recunoasterea dreptului nu este automata, dar depinde de realizarea unei perioade de calificare care poate fi de pana la sase luni.
Al doilea caz este mai complex, variabilele fiind multiple: lucratori, membri de familie, pensionari, sedere temporara, domiciliu permanent etc. Acestora li se pot adauga alte variabile, cum ar fi: lucratori detasati, frontalieri, pensionari ai unui stat, pensionari ai mai multor state, membri de familie cu domiciliul in alt stat decat pensionarul sau lucratorul..
Prestatiile in natura oferite de diferite state in legatura cu prevederile unui instrument bilateral sau multilatera nu sunt chiar comparabile sau echivalente. Se poate ca statul de asigurare (competent) sa ofere prestatii care nu exista in statul de sedere sau de domiciliu.
Pentru rezolvarea acestei dileme este necesara o reglementare pentru cazurile conflictuale, in special daca tinem cont de faptul ca medicii, asistentii sociali si spitalele din statul de domiciliu sau de sedere nu pot fi familiarizati cu toate detaliile de ordin legislativ din statul competent unde este asigurat pacientul. Orice reglementare va crea avantaje si dezavantaje in relatie cu statul de asigurare. In unele cazuri protectia va fi mai buna, in altele mai rea.
Ingrijirile medicale pot fi furnizate la nivelul si continutul din statul furnizor, adica statul de sedere sau domiciliu, cu alte cuvinte alt stat decat cel de asigurare. Aceasta se aplica nu doar in relatie cu prestatiile strictu sensu, ci si in relatie cu modalitatile de furnizare a acestora: contributia pacientului, co-finantarea, procedurile de urmat, conditiile de furnizare etc.
Prevederile din acordurile bilaterale sau multilaterale trebuie sa asimileze, pe cat posibil, persoanele accidentate straine cetatenilor proprii, recunoscand egalitatea de tratament chiar cand sistemul in care sunt asigurate persoanele in cauza ofera o protectie mai completa sau mai putin completa decat cea oferita de statul de sedere sau de domiciliu. Consecintele acestei reguli sunt clare si din punct de vedere economic: ingrijirea medicala poate fi mai costisitoare sau mai ieftina decat cea furnizata in statul competent, iar acest fapt va influenta rambursarile intre institut
In cazul unui turist care este asigurat in Romania, ingrijirile medicale sunt acordate pe teritoriul unui Stat membru al Uniunii Europene, in caz de urgrnta, conform legislatiei pe care aceasta o aplica, pe baza unui formular pe care asiguratul l-a obtinut inainte de plecarea in stainatate, de la casa de asigurari de saanatate la care este asigurat. Cheltuielile pentru acordarea prestatiilor medicale sunt rambursate de catre institutia din Romania. Dupa depasirea situatiei de urgenta este posibila acordarea prestatiilor medicale, cu acordul institutiei competente.
Institutia din stainatate care a acordat prestatiile trimite rapoartele medicale insotite de facturile pentru prestatiile medicale acordate institutiei din Romania ( Casa Nationala de Asigurari de Sanatate), care verifica rapoartele medicale pentru a constatata situatia de urgenta care necesita acordarea neintarziata a prestatiei si trimite contravaloarea prestatiilor medicale institutiei din strainatate.
Unele din cele mai cunoscute formulare sunt cele referitoare la dreptul de a beneficia de prestatii medicale in cazul in care asiguratul se afla in strainatate.
In acest caz, persoana are nevoie de unul din urmatoarele formulare, eliberate de institutia de asigurari de sanatate la care este asigurat:
Institutia de asigurari trebuie sa fie capabila sa elibereze rapid aceste formulare, verificand daca persoanele respective sunt indreptatite sa le primeasca.
Institutia din statul in care s-a produs accidentul trebuie sa poata trimite informatiile necesare referitoare la durata, costul acordarii prestatiilor medicale.
Institutia din statul de asigurare trebuie sa poata verifica informatiile transmise, precum si sa ramburseze intr-un anumit termen costurile.
In Romania, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate urmeaza sa aplice formularele referitoare la dreptul de a beneficia de prestatii medicale pentru cetatenii romani care beneficiaza de servicii medicale pe teritoriul Turciei. Acesta etapa se datoreaza acordului bilateral in domeniul securitatii sociale dintre Romania si Turcia, singurul acord pentru care, in acest moment sunt incheiate Norme metodologice de aplicare a acordului.
Extinderea protectiei prin intermediul acordurilor bilaterale Daca se manifesta o lipsa de experienta, nu este convenabila includerea in coordonarea bilaterala a tuturor prestatiilor in natura posibile, in cazul sederii sau domicilierii intr-un stat diferit de statul de asigurare. Cu toate acestea pot fi avute in vedere trei faze, secvente sau optiuni.
Continutul minim. Includerea in acordurile bilaterale a cazurilor de domiciliu permanent intr-un stat diferit de statul competent. Ar trebui pusa in evidenta protectia oferita membrilor familiei unui lucrator migrant aflati in statul de origine sau a pensionarilor care au drept la pensie conform legislatiei unui stat, dar domiciliaza in alt stat, in special daca este statul de origine al lucratorului migrant.
Continutul mediu. Cazurile de domiciliu permanent si unele cazuri de sedere temporara. De exemplu, lucratorii migranti care sunt cetateni ai unui stat, lucreaza intr-o alta tara si necesita ingrijire medicala pe durata sederii lor temporare in prima tara, deoarece se afla in vacanta.
Continutul maxim. Cazurile de domiciliu permanent si sedere temporara .
Nu este usor sa recomanzi campul de aplicare a prevederilor in aceasta materie. In fapt, cazurile de sedere temporara sunt cele care dau nastere celor mai multe probleme. Sunt, de altfel, cazurile cel mai indepartate de criteriile legislatiei muncii si cel mai putin legate de lucratori migranti.
2.8. ASPECTE ADMINISTRATIVE ALE LEGISLATIEI COMUNITARE PRIVIND COORDONAREA
Regulile internationale de coordonare sunt complexe. Este, cu atat mai mult cazul regulilor din Regulamentul 1408/71 care da nastere la numeroase probleme administrative, datorita domeniului personal si teritorial vast al acestui regulament.
Cadrul organizarii administrative, regulile si procedurile sunt stabilite prin insasi legislatia comunitara in materie de coordonare. Regulile care se aplica se refera la orientarea contractelor si proceduilor intre institutiile nationale de securitate sociala. Trebuie remarcat ca intregul sistem este puternic centralizat si nu poate fi negata o anumita atitudine oficiala a legislatiei comunitare in materie de coordonare in chestiunile administrative.
Principalele aspecte ale regulilor de administrare sunt legate de :
Cadrul legislativ si institutional
Aspecte materiale si formale ale regulilor de administrare
Cadrul legislativ. Tratatele internationale de coordonare in domeniul securitatii sociale sunt insotite de instrumente separate care stipuleaza rgulile administrative de aplicare a regulilor materiale adoptate in tratate. In cazul legislatiei comunitare in materie de coordonare, regulile materiale sunt adoptate in Regulamentul 1408/71, in timp ce regulile de administrare sunt stipulate in Regulamentul 574/72.
Alta sursa importanta a regulilor de administrare o constituie deciziile si recomandarile Comisiei Administrative a Comunitatii Europene privind Securitatea Sociala a Lucratorilor Migranti. Comisia este constituita din reprezentantii guvernelor nationale. Sarcina sa este de a coordona aplicarea Regulamentuliu 1408/71 intre state, prin adoptarea de decizii privind chestiuni de interpretare si administrare. Totusi, din punct de vedere oficial, deciziile Comisiei Administrative nu produc efecte juridice. Ele impun institutiilor de securitate sociala sa respecte anumite metode administrative sau sa realizeze anumite interpretari atunci cand aplica regulile comunitare.
Cadrul institutional. Actorii principali privind administrarea Regulamentului 1408/71 sunt institutiile de securitate sociala din Statele membre, care sunt insarcinate cu administrarea sistemelor nationale de securitate sociala. Aceste institutii sunt denumite institutii competente.
Anexa 2 a Regulamentului 574/72 enumera institutiile care sunt competente cu diferite componente ale securitatii sociale in general. Anexa 10 a Regulamentului 574/72 se refera la institutiile desemnate de catre ministerele nationale pentru a indeplini sarcini speciale, cum ar fi eliberarea anumitor declaratii sau formulare in legatura cu determinarea legislatiei aplicabile.
In contextul retelei institutionale, putem aminti si de institutiile le legatura, ce asigura comunicarea intre institut Ele primesc si transmit cererile solicitantilor, solicita informatii, informatii statistice, formulare si se presupune ca iau contact direct in domeniile legate de Regulamet. Ele nu detin monopolul comunicarii in numele institutiilor, institutiile insesi putand comunica intre ele conform Regulamentului 1408/71.
Regulamentele iau in considerare implicarea ministerelor nationale competente in administrarea legislatiei de securitate sociala, denumite autoritati competente.
Comisia Administrativa poate fi considerata ca fiind varful piramidei institutionale care a fost creata pentru administrarea Regulamentelor. Aceasta Comisie este sprijinita de Consiliul de Audit. Aceasta lucreaza sub autoritatea Comisiei Administrative si este responsabil de adunarea datelor necesare pentru efectuarea calculelor, pregatirea avizelor si propunerilor de desfasurarea a activitatii de natura financiara cu privire la aplicarea Regulamentului.
Aspecte materiale si formale ale regulilor de administrare. Legislatia in materie de coordonare necesita schimbul de informatii si cooperarea intre institut Spre exemplu, regulile de totalizare a perioadelor de asigurare necesita atestarea perioadelor de asigurare de catre institutii staine. In plus, regulile diferite ale Regulamentului 1408/71 legate de evitarea cumulului de venituri sau regulile suplimentare privind prestatiile familiale necesita o cooperare intensa.
Se pune si problema generala legata de verificarea supravegherii cererilor in toate cazurile in care persoana se afla sau domiciliaza intr-o alta tara decat tara institutiei responsabile cu efectuarea platii prestatiei. In toate aceste cazuri, institutiile se sprijina intr ele in colectarea si verificarea datelor, in organizarea examinarilor medicale etc.
Modul in care institutiile comunica intre ele nu este liber, ci structurat printr-un sistem de formulare standardizate. Astfel de formulare sunt necesare, de exemplu, pentru a stabili dreptul la o prestatie in natura sau a asigura ca persoana ramame afiliata in statul de origine in cazul detasarii in strainatate ori pentru a stabili numarul si statutul perioadelor de asigurare, a comunica gradul de incapacitate de munca, a comunica cuantumul prestatiilor etc.
Aplicarea celor doua regulamente se realizeaza prin intermediul unor formulare (circa 70), tipizate, utilizate de toate institutiile de securitate sociala din toate statele membre, pentru anumite situatii specifice. Toate formularele sunt elaborate de Comisia Administrativa. Este posibil ca Statele membre sa adopte propriile formulare sau sa adauge anumite elemente formularelor existente, dar astfel de modificari necesita avizul Comisiei.
11.1 Rolul Institutiilor de Securitate Sociala din Romania
In ceea ce priveste Romania trebuie avuta in vedere consolidarea si dezvoltarea capacitatii administrative a institutiilor romane in vederea punerii in practica a schimburilor, tratarii dosarelor si informarii publicului implicat. Totodata trebuie stabilite modalitati privind efectuarea schimburilor de informatii intre institutiile romane si intre institutiile din Romania si institutiile din Statele membre ale Uniunii Europene.
Institutiile din Romania implicate in pregatirea pentru aplicarea regulamentelor in domeniul coordonirii sistemelor de securitate sociala sunt:
Odata cu pregatirea in vederea aderarii la Uniunea Europeana, este propusa de catre organismele guvernamentale romane urmatoarea arhitectura functionala :
In consecinta, schimbul de informatii intre autoritatile responsabile de problemele de protectie sociala ale tarilor central si est-europene si ale Uniunii Europene, precum si instruirea persoanelor responsabile din tarile asociate apar ca o necesitate, inca dintr-un stadiu incipient.
|
