PSIHOLOGISMUL AMERICAN - ETAPA A CONSTITUIRII SOCIOLOGIEI CA STIINTA

In mentalul american, preponderent pragmatic si individualist, a existat un psihologism avant la lettre concretizat in incercari sporadice, dar notabile, de abordare, din unghi explicativ, a genezei si finalitatilor conditiei umane. De aceea, prin 'importarea' aparatului conceptual propriu psihologismului european, orientarea similara americana a cumulat unele particularitati care o singularizeaza in istoria sociologiei. Aceasta este ratiunea pentru care am rezervat o prelegere integrala a orientarii psihologiste din sociologia americana.

O prima incercare de dimensionare a obiectului epistemic al sociologiei, cu categorii si metodologie preponderent psihologiste, ii apartine lui J. M. Baldwin (1861-1936) in ale carui scrieri Sociologia este identificata cu Psihologia sociala.

Important este faptul ca in lucrarile sale fenomenul imitatiei apare tratat, cronologic vorbind, inaintea lui G. Tarde.

Plecand de la premisa ca socialul se intemeiaza pe umane, J.M.Baldwin considera ca umanul incepe odata cu trecerea individului la sta 434f57e diul de personalitate. Ca proces complex si contradictoriu, trecerea de la biologic la social comporta formarea constiintei de sine sub actiunea conjugata a raporturilor sociale in care traieste individul. Socializarea se face intr-un mediu valoric rezultat prin cumularea modelelor de comportament create de generatiile anterioare. De aceea, la inceput, societatea (si socialul ca sistem de valori) ii apar individului ca straine, contribuind la constientizarea existentei 'alter-ilor'. Ego si alter, prin geneza lor, raman esentialmente sociale si corelative in dinamica spatiului social global. 'Omul' e mai curand un produs social, decat o 'unitate sociali', iar prin structurarea constiintei de sine ca urmare a cristalizarii unor criterii proprii de delimitare in raport cu 'alter-ii' personalitatea se releva a fi o constructie sociala in dublu sens: a) la formarea sa contribuie toate raporturile sociale; b) calitatea sa este determinata de modul in care interiorizeaza si personifica valorile considerate socialmente legitime. Fenomenul de asimilare individuala a sistemului de valori socialmente constituite este denumit cu termenul de 'ereditate sociala'. Prin aceasta ereditate sociala, similar informatiilor genetice in biologie, se transmite 'forta de particularizare' a indivizilor care s-au remarcat prin fondul socializant cel mai inalt. Cum la baza fondului socializant existent in societate sta tot individul, inteles ca personalitate generica, rezulta ca individualul si socialul sunt dimensiuni corelative ale genezei si dinamicii structurale a societatii: individul este o creatie sociala in aceeasi masura in care societatea este un rezultat, cumulat, al creatiilor individuale.

Luand ca punct de plecare valorile, modelele actionale si cadrul normativ existent, individul se socializeaza prin imitarea acestora, dar devine personalitate prin depasirea lor, inovand in continuarea lor si dincolo de ele. Ceea ce asigura coerenta structurala societatii este aptitudinea indivizilor de a imita aceleati prescriptii actionale si modele de comportament similare. Adaptarea la solicitarile integrative ale spatiului social explica diferentierile sociale: cei care pot contribui la 'ereditatea sociala' prin preluare si transmiterea caracteristicilor mediului social alcatuiesc fondul de sanogeneza al societatii. Cei care se dovedesc 'inapti' in procesul de selectie sociala raman asociali, iar la limita se gasesc cei antisociali, desemnand aria de patologie sociala.

Cercetarii sociale ii revine datoria de a delimita cat mai precis aceasta zona, pentru a polariza eforturi de restrangere a ei in vederea eradicarii acestor elemente care induc inertie in procesul de 'ereditate sociala'.

Consideratiile filosofice cu privire la constiinta, personalitate, ego, alter, socius s.a. vor imbraca reflexe explicative cu continut mai mult sociologic dupa contactul lui J.M.Baldwin cu opera lui G. Tarde.

Ed. A. Ross (1866-1960), considerat de unii exegeti ca 'parintele sociologiei americane', este fondatorul 'scolii controlurilor sociale'-varianta americana cea mai importanta a psihologismului.

Potrivit acestei 'scoli', societatea, desi ii apare individului ca un sistem abstract de norme impersonale, care se impun coercitiv, in realitate este un produs al obiectivarii trairilor si intereselor individuale.

Conceptul generic de viata sociala desemneaza complexitatea interactiunilor dintre indivizi, diferiti ca obtiuni valorice si ca potential actional. Aceasta diferenta de potential sta la baza antinomiilor, tensiunilor si conflictelor care se reflecta in contradictii sociale specifice fiecarei societati. Pentru ca aceste contradictii sa nu antreneze fenomene entropice, 'controlurile sociale' intervin si asigura coerenta functionala sistemului social global.

Genetic, 'Controlurile sociale' sunt un rezultat al interferentei dintre formele de interventie pentru ecranarea efectelor diferitelor forme de manifestare a contradictiilor sociale si aria latenta sau manifesta a antinomiilor. La nivel global, fiecare societate are un sistem de controluri sociale integrat in structurile sociale care o particularizeaza. In functie de nivelul de dezvoltare, fiecare societate acorda prioritate unuia sau altuia dintre aceste controluri sociale. De exemplu, in trecut au prevalat religia, educatia sau arta in 'cimentarea' ansamblului social; in prezent, gradul de civilizatie face din drept principala forma eficienta de control social. Controlurile sociale regleaza aria si continuturilor relatiilor sociale prin intermediul normelor juridice, morale, a formelor de apreciere estetica si se finalizeaza in opere de cultura si civilizatie. Fara a fi ele insele componente ale civilizatiei, fac posibila civilizarea indivizilor prin acceptarea normelor sociale de comportament civic si profesional. Structura si ierarhia acestor 'controluri sociale' este strans dependenta de structura sistemelor sociale si de valorile dominante in fiecare etapa de dezvoltare. Considerand ca echilibrul social este un semn al prosperitatii, in sensul ca societatea nu-si iroseste resursele pentru a aplana conflictele, ci foloseste aceste resurse pentru a creea opere de cultura si civilizatie, Ed. A. Ross propune un sistem categorial care sa-i confere sociologiei un statut de metodologie a cercetarii care pot asigura echilibrul social cu costuri minime.

Sub raport explicativ-epistemic, acest sistem de categorii cuprinde urmatoarea ierarhie a proceselor sociale clasificatepe criteriul complexitatii:

Geneza societatii poate fi satisfacator explicata prin prisma comceptelor de: asemanare, conjugare, multiplicare. (Multiplicarea este inteleasa ca imitatie, in sensul psihologist al cuvantului);

Asociatia se caracterizeaza prin interferenta proceselor de: comunicare, seductie, intimidare;

Dominatia presupune asimilare prin forta;

Opozitia cuprinde competitia, discutia in contradictoriu, lupta de clasa;

Cooperarea implica ajutorul mutual, diviziunea muncii, regularizarea, organizarea;

Adaptarea: toleranta, compromisul, amalgamarea;

Stratificarea rezulta prin diferentiere, segregatie, subordonare;

Socializarea este posibila prin imitatie, relationare, educatie, control social;

Alienarea, ca proces social, se manifesta prin indepartare si trecerea antinomiilor din starea latenta in cea manifesta;

Individualizarea este specifica societatilor mai evoluate si se reflecta in diversificarea civilizatiei, un 'control social' mai liberal, dezvoltarea raporturilor sociale la nivelul intregului spatiu social.

Obiectul de studiu al sociologiei potrivit aprecierilor lui Edward Ross, il constituie 'procesul social' al carui continut este 'evolutia componentelor umane', 'unitatea, rezultat al cauzelor sociale, adica al contactelor spirituale sau interdependentelor spirituale. Ea tinde sa largeasca cunostintele noastre despre societate pe calea relevarii modului in care o continuitate atat de uriasa de forme ale sentimentelor, credintelor si scopurilor, proprie oamenilor, creeaza baza pentru gruparile lor, conditiile colaborarii si contradictiile'

Pentru a ajunge la adevarata sursa a socialului, sociologia trebuie sa-si recunoasca, drept postulat, renuntarea la recunoasterea actiunii inflexibile a unor legi obiective ale dezvoltarii sociale, deoarece, spatiul social se constituie, in realitate, din interdependenta complexa a psihologiei colective a diferitelor grupuri. Or, aceste grupuri, fiind caracterizate printr-o foarte dinamica mobilitate a intereselor, fac imposibila o previziune stiintifica, previziunea presupunand o repetabilitate riguroasa si controlabila. Aceasta dinamica se datoreaza faptului ca societatea, fiind alcatuita din personalitati foarte diferite, este marcata, inevitabil, de o permanenta lupta a personalitatilor, care incearca sa-si glorifice 'eul' prin diminuarea unui alt 'eu'.

In acest mod se manifesta conflictul dintre generatii si 'cei tineri incearca sa smulga franele controlului din mainile celor varstnici' . Societatea nu este produsul bunavointei, ci 'arena grupurilor sociale in lupta' . In aceste circumstante, echilibrul social este posibil numai prin institutionalizarea unui sistem de controluri sociale compatibile cu structura sistemului generat de mentalul colectiv al fiecarei comunitati etnico-sociale.

R.M.Mac Iver: desi, initial reprezentant al relationismului american (in care a si fost incadrat de unii exegeti ramane un valoros exponent al psihologismului pe ale carui premise metodologice opereaza pentru prima data distinctia dintre sociologie si celelalte stiinte sociale particulare. In acest sens poate fi considerat un precursor al preocuparilor de construire a sistemului stiintelor social-umaniste, proces aflat in desfasurare si in prezent.

Respingand viziunea instrumentala prin care erau evaluate stiintele de catre contemporani, R.M.Mac Iver considera ca stiintele - ale naturii, ale societatii, ale gandirii - trebuie sa aiba o finalitate explicativa. Datele si informatia faptica, inserate in aria conceptuala a fiecarei stiinte, au valoare numai in masura in care prin descrierile unor amanunte relevante ajung la cauzele care produc fenomenele. A explica inseamna a releva cauzele, iar potentialul explicativ al conceptelor si categoriilor confera caracter stiintific cunoasterii in toate domeniile.

In particular, cunoasterea sociala poate primi calificativul de 'stiintifica' numai in masura in care ajunge la cauzele profunde ale fenomenalitatii sociale.

Disociindu-se de J.Wilbois care se pronunta pentru legitimarea cauzalitatii psihologice in sociologie, R.M.Mac Iver, in lucrarea 'Social Causation', realizeaza, o prima clasificare a cauzelor pe baza tuturor modalitatilor lui 'pentru ce?', definit ca nexus cauzal, dupa cum urmeaza:

A)        Cauzalitatea universala - este modalitatea lui 'pentru ce?' de ordin invariabil aplicat la un nexus fizic;

B)        Cauzalitatea fiintei organice - este o modalitate a unui 'pentru ce?' al functiei aplicat la un nexus biologic;

C)        Cauzalitatea fiintei organice - se defineste la confuenta a doua modalitati complementare ale lui 'pentru ce?':

o modalitate a : obiectului, a motivatiei si a proiectului aplicata la un nexus psihologic;

un 'pentru ce?' al conjuncturii sociale aplicat la un nexus social.

Nexusul cauzalitatii sociale se situeaza la nivelul fiintei constiente si cuprinde urmatoarele domenii:

ordinea culturala - rezultata din articularea valorilor si scopurilor;

ordinea tehnologica - inglobeaza totalitatea mijloacelor acceptate ca legitime pentru realizarea acestor valori si scopuri;

ordinea sociala - defineste ansamblul raporturilor, protejate normativ de prescriptii de status rol si care stau la baza constituirii grupurilor.

Acordand prioritate mobilurilor subiective in definrea cauzalitatii sociale, Mac Iver ramane in istoria sociologiei prin luciditatea prin luciditatea cu care s-a desprins de aprecierile speculative, masiv asociate acestei problematici in vremea sa . In acest sens, el a nuantat si alte modalitati - necauzale - ale lui 'pentru ce ?', dupa cum urmeaza:

D)        Un 'pentru ce?' al inferentei, aplicat la nexus logic care intemeiaza stiintele gandirii asigurandu-le finalitatile explicative preliminare;

E)         Un 'pentru ce?' al obligatiei, aplicat la nexus normativ - confera statut stiintific cunoasterii referitoare la conditiile generale de desfasurare a fenomenelor sau a actiunilor individuale.

In istoria gandirii sociologice R.M.Mac Iver mai este citat ca referential si pentru conditia sa la definirea si clasificarea grupurilor

Plecand de la categoria de interese care fac posibila asocierea indivizilor, Mac Iver considera ca grupurile, dupa finalitatea asocierii lor, se pot clasifica in:

asociatii filantropice - bazate pe interese general - umane;

familia - ca grup social este un rezultat al asocierii pe baza intereselor' specifice speciei';

institutiile din agricultura, industrie si comert - au la baza interese economice;

universitatile, scolile - rezulta prin institutionalizarea intereselor stiintifice si de educatie;

interesele de prestigiu si putere - polarizeaza grupuri restranse cu finalitati speciale la nivelul spatiului social.

Sub acest aspect se deosebeste de Gidings si Ed. A. Ross, care pledand da la natura legaturii dintre indivizi, propuneau alta clasificare:

a)              grupuri intamplatoare: multime, public;

b)              grupuri naturale: familia;

c)              grupuri de asemanare psihologica: clase, secte, partide, profesii, natiuni;

d)              grupuri de interese: statul, societati comerciale, corporatii.

REPERE BIOBIBLIOGRAFICE

Albion W. Small:

Opere principale: General Sociology (1905); The Meaning of Social Science (1910);

Teza sa fundamentala: sanogeneza spatiului social este asigurata de gradul de sociabilitate: cu cat gradul de sociabilitate este mai mare, cu atat putem vorbi de o moralitate mai ridicata pentru respectiva societate.

F.H.Gidding: (

Opere principale: Principles of Sociology (1896); Inductive Sociology (1901); Readings in Descriptive and Historical Sociology (1908).

Teze principale: Societatea este un 'organism psihic' la baza caruia stau simpatia reciproca si interesele care ii asigura coerenta functionala prin 'constiinta aparentei'. Viata sociala este rezultatul unei 'vointe supraindividuale' care regleaza optiunile valorice si comportamentele 'personalitatilor' care rezulta la finalul desfasurarii tuturor 'proceselor sociale'. Natiunea este un rezultat al credintei indivizilor intr-o realitate sociala supraindividuala.

G.B.Watson, intemeietor al behaviorismului, pleaca de la ipoteza ca numai comportamentele sunt realitati sociale obiective care trebuie sa faca, in mod legitim, obiectul cercetarii. Starile de spirit sunt subiective, deci malformante si contestabile.

J.M.Baldwin (1861-1936): profesor universitar la Universitatea din Princeton si Baltimore.

Opere principale: Mental Development in the Child and the Race (1896); Social and Ethical Interpretation in Mental Development (1897); The individual and Society (1910); Darwinism and the Moral Science (1910).

Edward A. Ross

Opere principale: Foundation of Sociology (1905); Social Control (1901); Social Psychology (1909); Principles of Sociology (1920); America in schimbare (1908); Pacatul si societatea (1907); Ultimii pacatosi si sfinti (1910); Lumea veche in cea noua (1914).

Mac Dougall s-a remarcat prin lucrarea din 1871 in care demonstreaza faptul ca instinctul este resortul intregii vieti animale. Cu referire la societate, el clasifica instinctele in functie de influenta lor asupra vietii sociale.

Opere principale: An Introduction to Social Psychology (1908); Body and Mind (1911); The Group Mind (1920); Character and the Conduct of Life (1927).

Max Meyer si Woodworth sunt doi dintre cei mai valorosi continuatori ai behaviorismului.

Charles A. Ellwood, profesor de specialitate la Universitatea Missouri. A sustinut teza conform careia la baza societatii sta activitatea rezultata din obiectivarea 'Interdependentei psihice' a indivizilor.

Opere principale: Sociology in its Psychological Aspects (1912); Introduction to Social Psychology (1917); The Social Problem (1919); The Psychology of Human Society (1925).