Perceptii asupra multiculturalismului.

Multiculturalismul este un termen care a avut o cariera rapida în România, ajungând o notiune organizatoare cu multiple valente semnificante în contextul dezbaterilor recente referitoare la politicile educationale si culturale fata de minoritati. Aceasta aprehensiune nu se datoreaza exclusiv reputatiei de care se bucura termenul si setul de idei conexe în discursul politic si intelectual occidental, ci si unei nevoi, bine articulate în cadrul dezbaterii intelectuale[1], de a gasi alternative la variatele discursuri cu tenta nationalista articulate în jurul problemei gestionarii diversitatii culturale si integrarii comunitatii politice.

Analiza noastra încearca, folosind datele unor anchete si analize, sa contureze aspectele majore ale reprezentarilor publice articulate în legatura cu contextul problematic în care s-a vehiculat termenul de multiculturalism.

Ca atare, într-o prima parte, o sa trecem în revista contextul politic si discursiv general în care a conceptul a fost aclimatizat. Schitând diferitele reprezentari politice si publice atasate acestei notiuni, ne vom concentra mai ales asupra variatelor tentative de a definii si redefinii multiculturalismul.

Accentuam ca demersul nostru nu intentioneaza sa abordeze în substanta problema multiculturalismului, în calitatea ei de ideologie a gestionarii diversitatii culturale. Nu ne intereseaza în ce masura a fost legitima - în sensul fidelitatii fata de ideile autorilor considerati clasici - invocarea de catre unii actori publici a termenului. Constatam doar ca acesta a devenit un element important al retoricii referitoare la gestionarea diversitatii culturale; mai mult decât atât, în ultimii patru-cinci ani asistam la o controversa legata de sensul si semnificatiile atasate multiculturalismului, în legatura cu diferitele proiecte si initiative care se desfasoara sub aceasta umbrela semantica.

Datele pe care le vom prezenta, în a doua parte, nu doresc decât sa ilustreze modul în care populatia se raporteaza la diferitele tematizari si problematizari ale universului discursiv conturat în jurul multiculturalismului.

Controverse politice si reprezentari ale multiculturalismului

Termenul de multiculturalism apare relativ sporadic înainte de 1996, remarcabila fiind folosirea lui, vadit emblematica, de catre UDMR la alegerile din acel an, incluzându-l chiar în titlul programul electoral din acel an: "Încredere în om si în societatea multiculturala"[2]. Este vehiculat mai frecvent începând cu 1997, în contextul dezbaterilor publice si politice conturate în legatura cu reforma institutionala a învatamântului superior pentru minoritati.

Atunci, urmare a cooptarii UDMR în coalitia aflata la putere, a fost inclusa în programa de guvernare promavarea unei legislatii care sa permita o dezvoltare institutionala a învatamântul tertiar în limba maghiara.

În legatura cu finalitatea acestui proces de reforma, s-au remarcat doua pozitii relativ opuse, ambele folosind în argumentare, într-un mod sau altul, termenul "multicultural".

Aceasta raportare la folosirea limbii maghiare nu este manifestarea unei atitudini intolerante a populatiei majoritare fata de folosirea în public a limbii maghiare, dealtfel caracteristic pentru ceva mai mult de un sfert - 27,1% - din populatie (vezi tabel 2.). Mai degraba ne indica acel procentaj din populatie care considera ca alegerea codului în care se comunica într-un context public (dar nereglementat oficial) nu este o optiune privata, individuala, ci se aplica o norma non-excluderii, ceea ce s-ar putea formula în termenii urmatori: manifestarea diferentei culturale nu poate rezulta excluderea majoritarului.

Tabel 2. - Ma deranjeaza sa aud vorbindu-se limba maghiara în jur (CCRIT - Etnobarometru)

În legatura cu o atare norma trebuie mentionat ca perceptia generalizata este ca ea, în general nu este respectata (vezi tabel 3.). O mare parte dintre români evalueaza relatiile de comunicare cu maghiarii ca fiind problematice: aproape doua treimi din populatie esta mai mult sau mai putin ferm convinsa, ca reticenta maghiarilor în a folosii limba româna este un fenomen raspândit.

Tabel 3. - Sunt multi maghiari care, desi stiu, evita sa vorbeasca în limba româna (CCRIT - Etnobarometru)

Tabel 8. Sunteti de acord ca minoritatile sa aiba presa în limba lor materna?[20]

Pe dimensiunea informal-privat se plaseaza raporatarea dominat pozitiva la însusire (neobligatorie) a limbii maghiare de catre români (vezi tabel 5). Pe dimensiunea informal-public gasim raportarea relativ ambigua la folosirea în public a limbii maghiare în legatura cu care exista o anumita tendinta de a promova o reglementare (Tabel 1), foarte probabil ca nu cu motivatia primara a întaririi unor relatii simbolice, ci mai degraba din ratiuni de acces de la variatele situatii de comunicare.

Pe dimensiunea public-institutional avem predominant o respingere a variatelor forme de comunicare institutionalizata si oficializata în limba maghiara, în general în limba minoritatilor (vezi tabelele 6, 9-10). Acesta se manifesta inclusiv în chestiuni particulare, de detaliu, dar care, în perioada 1994 - 1998, au fost în centrul dezbaterilor publice si politice (vezi tabelele 11 - 12)

Tabel 9. Sunteti de acord, ca minoritatile sa poata avea scoli proprii?

Tabel 10 Sunteti de acord ca minoritatile sa-si poata folosi limba materna în contactul cu administratia publica?

Tabel 11. Sa dea examen de admitere în limba materna[27]

Tabel 12.. Sa învete în limba materna geografia si istoria României[28]

Se poate oserva clar ca pe dimensiunea institutional-public se manifesta cea mai pronuntata respingere a oricarei pretentii de schimbare de status a limbii maghiare. De asemenea trebuie remarcat ca desi bilingvismul societal extins este considert o solutie de compromis, ce ar duce la detensionarea relatiilor interetnice, o promovare efectiva a acesteia, ar implica o echilibrare partiala a relatiilor asimetrice de pozitie oficiala dintre limba majoritatii si limba maghiara, ca atare se bucura de un sprijin foarte modest.

În evaluarea acestor tendinte, pe lânga motivatiile de ordin simbolic, trebuie mentionate si ratiuni ce tin de posibilitatea afirmarii în comunicarea sociala neinstitutionalizata într-un mediu multilingv numai pe baza cunoasterii limbii române. Având în vedere ambele dimensiuni ar fi exagerat sa consideram tendinta de a refuza o solutie de reciprocitate (promovarea în locul unui bilingvism minoritar, unidirectional, unul societal bidirectional) ca fiind manifestarea unui fundamentalism lingvistc al majoritatii[29]. Cu atât mai mult cu cât nici pe departe nu se poate constata o atitudine de superioritate motivata moral sau în termeni metalingvistici a vorbiri în limba româna în comparatie cu vorbirea în limba maghiara, practica vorbirii în maghiara a românilor, daca nu pune sub semnul întrebarii ordinea ierarhica oficiala si simbolica a limbilor, este evaluat predominant aprobator. Acest apect aspect este cu atât mai interesant cu cât analisti discursului nationalist al lui Ceausescu, subliniau elemente de exaltare a superioritatii limbii si culturii române în comparatie cu popoarele din jur, a caror încercare de a-i asimila pe români a esuat tocmai acestei preupuse superioritati (Gilberg, T. 1980). Iata înca un element pentru a ne raporta cu precautie la problema mostenirii national comuniste.

Poate cel mai important element al acestui set de reprezentari si atitudini este atribuirea unei raportari contestatare maghiarilor, în legatura cu aceasta ordine sociala. Nu este vorba doar de contestarea simbolica a pozitiei limbii române, prin negocierea unui uz mai extins în sfera publica, ci si presupusa sfidare de care multi ar da dovada prin evitarea folosirii limbii române.

Aceasta tema a refuzului de catre maghiari a mentineri legaturilor sociale produse de si prin comunicare este elementul central pe care se bazeaza si prin care se legitimeaza (în majoritatea situatiilor în mod implicit) optiunea care considera ca multiculturalismul implica o forma institutonala integrata, bazata pe o simetrie între culturi, pastrând anumite aspecte de asimetrie în termeni de putere.

Acestea sunt temele, tematizarile, ideile si atribuirle centrale ale ideologiei lingvistice[31] dezvoltate în legatura cu problema politicilor educationale a minoritatilor, în legatura cu gestionarea diversitatii lingvistice. Observam considerarea prioritara a temei integrarii în spatiul public, diversificarea acestui spatiu public find o problema secundara considerata neproblematica în masura în care nu afecteaza ordinea simbolica existenta între cele doua limbi.

În centrul acestei ideologi lingvistice sta notiunea habermasiana de public (asa cum o reinterpreteaza sociolingvistic Gal, S. and Woolard, K.A., 1995), ca metafora unei conversatii (directe sau mediate), gândita atât ca emblema cât si ca fundament de legitimare a unei ordini politice democratice, care-si propune includerea fiecaruia, fara a-l considera purtatorul unei determinari particulare[32] (Gal, S. 1998, p. 326). Regulile, institutile (limba oficiala, universitatea luat în sens generic, etc.) acestui câmp de comunicare sunt considerate constitutive, ca atare manifestarile contestatare sau intentiile de redefinire, subversive.

Mai mult de jumatate din populatie considera ca reprezinta un avantaj efectuarea studiilor universitare în limba româna (Tabel 21.), dar este de remarcat în acest caz si ponderea ridicata a acelora care nu se pot pronunta, majoritatea lor datorita lipsei orizontului necesar fundamentarii unei atari evaluari (rezidenti în rural, nivel redus de scolaritate, etc.).

Tabel 21. Poate fi foarte util ca maghiarii din România sa-si efectueze studiile universitare în limba româna. (CCRIT 1999 octombrie)

Înainte de a trece mai departe trebuie mentionat ca nu este vorba despre strategii educationale asumate conscevent de aceea parte a populatiei care a fost de acord cu eventuala utilitate a unei optiuni pentru a studia în limba româna. Datele de mai sus reflecta o raportare ce rezulta din evaluarea sanselor de afirmare în contextul utilizarii unor canale de educatie în care instruirea se desfasoara în limba româna, si nu neaparat o optiune strategica individuala pentru aceste canale. Desigur nici acest ultim aspect nu poate fi exclus, ea fiind specific mai ales în cazul locuitorilor din zonele unde ponderea maghiarilor este sub 40%. Observam (vezi tabelul 22.) ca în jur de 10% din populatie considera ca - inclusiv în situatia în care sistemul de învatamânt ar asigura o oferta completa (la toate nivelele si formele) de instruire în limba maghiara - optiunea pentru instruirea în limba româna, ar continua sa fie mai avantajoasa.

Tabel 22. Daca la toate nivelele si formele de învatamânt se va putea învata si în limba maghiara, atunci nimeni nu va fi dezavantajat pentru ca si-a facut studiile în aceasta limba. (CCRIT 1999 octombrie)

Desigur forma ipotetica a întrebarii (tabel 22.) ridica probleme nu numai formal metodologice ci si de validitate a interpretarii. Trebuie mentionat ca în pofida formularii nu este vorba de o întrebare ipotetica, ci este o afirmatie ce sintetizeaza continutul proiectului educational promovat de UDMR, de sistem autonom si complet de învatamânt în limba maghiara la toate nivelele (de la gradinita la universitate).

Perceptia unor pozitii asimetrice (în termeni posibilitatilor de afirmare sociala[35]) a limbii maghiare, comparativ cu româna, este reflectat de datele din tabelele 19 - 21, respectiv datele tabelului 22 arata suportul popular pentru tentativa de echilibrare promovata de elita politico-culturala.

În legatura cu aceste date (tabel 22) mai trebuie precizat ca este dificil de evaluat în ce masura maghiarii s-au raporat la problema formulata în afirmatie în termeni substantiali sau simbolici. Sau altfel formulat, în ce masura populatia este convinsa ca o întarire a pozitiilor de control institutional în cadrul sistemului de învatamânt ar remedia la nivel social general relatiile asimetrice sub aspectul statusului lingvistic, sau raspunsurile reprezinta doar un vot de încredere elitei care a formulat si promoveaza acest proiect.

Probabil ca proiectului în sine nu i-se atribuie valente stategice individuale majore[36], idea de sistem educational autonom pentru mare parte din populatia maghiara, în special pentru elite, are valente ca merg dincolo de problema învatamântului, functionând ca o metafora a ordinii politice si morale a coexistentei româno - maghiare .

Acest lucru este observabil si daca analizam urmatoarele serii de date (tabel 23 - 25), corlate cu datele referitoare la utilitatea studierii în limba româna (tabel 20 - 21)

Pe de o parte observam o relativa acceptare a unor strategii educationale care includ si studiul în limba româna, pe de alta un suport major pentru o formula de universitate separata (tabel 23.)

Tabel 23. Nu e voie sa se renunte la înfiintarea universitatii Bolyai/universitatii autonome de stat cu predare în limba maghiara. (CCRIT 1999 octombrie)

Daca definim problema în termenii de importanta a formei institutionale comparativ cu asigurarea serviciilor educationale în limba maghiara, este evident (în parte si datorita formulari cu un grad sensibil de dezirabilitate) sprijinul pentru formula pragmatica a asigurari serviciilor educationale (tabel 24).

Tabel 24. Este mai important ca si la nivel universitar sa se asigure învatamântul în limba maghiara la toate profilurile, decât cadrul institutional în care acesta este organizat (universitate autonoma sau multiculturala) (CCRIT 1999 octombrie).

Dar daca revenim la problema formulei multiculturale acesta este respins de o majoritate relativa a respondentilor, dar mai degraba observam o confuzie sau lipsa unei opinii univoc dominante, reflectate si de volumul ridicat de a celor care au declarat ca nu-si pot formula o opinie (tabel 25).

Tabel 25 Ideea universitatii multiculturale este un compromis care nu trebuie sa fie acceptat. (CCRIT 1999 octombrie)

Aceste tendinte aparent paradoxale reflecta faptul ca populatia maghiara, ca si în cazul problemei bilingvismului, si în cazul învatamântului are opinii ce pot fi interpretate în registre diferite de semnificatie.

[39] (nation building) în confruntare. Modul si contextele în care termenul a ajuns sa fie însusit si vehiculat de majoritatea actorilor implicati ridica semne de întrebare asupra eficientei unui atare demers.

La nivel popular, la români este dominanta reprezentarea unei sfere publice în care normele manifestarii, fundamentarea ordinii se face printr-o viziune a cetateniei strâns corelata cu nationalitatea. Percep intergarea maghiarilor ca problematica sub orice forma care pune sub semnul întrebarii aceasta ordine.

La maghiari, avem de a face cu variate strategii de adaptare la un mediu social în care limba româna este perceputa ca o achizitie culturala legitima mai ales din perspectiva utilitatii ei. Pe de alta parte universitatea autonoma functioneaza ca un simbol cu valoare de program comunitar, ca o piatra de hotar într-un proces de renegociere a modului de integrare simbolica a diferentei culturale.

Referinte bibliografice

Magyari V. E. (1997): 'Negocierea multiculturalismului' In Caietele tranzitiei. Revista Centrului de Studii Rasaritene si a Institutului de Antropologie Culturala, 1997/1, p. 96-103

Magyari, V. E. (1999): 'A kolozsvári egyetem és a romániai magyar identitáspolitika' In Replika 37, 1999

CURS BOP 1997 Decembrie - reprezentativ numai pentru populatia de nationalitate româna