Sociologia Comunitatilor - seminar
Ca stiinta de ramura, sociologia rurala s-a constituit recent la inceputul secoluilui XX. Incercari de abordare a comunitatii rurale cu specificul ei s-a facut insa in cele mai vechi timpuri , din diverese perspective.
Exista astfel o perspectaiva culturala care inceraca sa surprinda specificul ruralitatii prin prisma aportului ei cultural.
Perspectiva culturala s-a concretizat in principal in cercetarile realizate de iluminism si umanism in secolul XVIII si in cele realizate de filozofia sociala in secolul XIX.
Perspectiva culturala a continuat si in secolul XX cand s-au relizat mari abordari etnografice si etnologige ale ruralitatii, unii cercetatori cautand sa surprinda evolutia aparte a spiritualitatii rurale (“creanga de aur”).
Perspectiva culturala s-a ilustrat si in Romania printr-o serie de cercetari pe baza de chestionar, cum au fost relizate in secolul XIX de Bogdan Petriceicu Hasdeu si Ovid Dansusalu, dar si sintezele din secolul XX, realizate de D. Dragicescu, L Blaga, M. Eliade.
O alta perspective a ruralitaii este cea agronomica, structurata in principal in secolul XIX, ce se axa pe analiza structurilor populatiei rurale, a modurilor de realizare a exploateiei agricole si pe situatia sociala a taranimii cu categoriile sociale ce o alcatuiesc.
Perspectiva organomica a generat asa numita agronomie sociala ce incerca sa stagneze raportul dintre nivelul de civilizatie rural si metode de realizare a exploatatiei agricole.
In secolul XX, s-a constituit si o perspectica ropriu-zis sociala asupra ruralitatii. Cercetatotrii ca F Tonnies., M. Weber, G. Simel cautand sa vada in ce masura legaturile activitaii agrocultutrale au dus la deosebiri in ritmul de dezvoltare comunitatilor axate pe ele.
Exista, sustin acesti cercetatori, 3 leagane agroculturale:
Al graului, specific lunii euromediteraneene;
Al porumbului, specific lunii americane;
Al orezului, specific lumii est-asiatice.
Sociologia rurala s-a constitiut pe baza cercetarilor initiate de Tonnies,Weber,Simel ca o stiinta a unei comunitatii cu trasaturi specifice.
Comunitata rurala, deosebita de comunitata urbana, dependenta de mediul ei existential care ii imprima un anume ritm de dezvoltare aparte. Sociologia rurala s-a structurat ca perspctiva halista asupra ruralului anexand teoretic date si idei din toate celelete abordari ale lumii taranesti, de la geografia sociala si etnografie pana la medicina sociala sau demografie.
Orice stiinta utilizata in construirea corpului sau theoretic un limbaj propriu, unisemificativ.
Limbajul sociologiei rurale s-a constitiut ca un vocabular specific in campul socio-etnologic prin preluarea unor termeni ai altor discipline socio-umane.
Astfel prin termenii de mediu natural si peisaj rural, in sociologia rurala, se defineste o arie geografica determinata cu anumite trasaturi.
Mediul natural inglobeaza climatul, morfologia satului, reteaua hihrologica, fauna si flora.
Peisajul natural desemnaza mai multe aspecte ale spatiului ruralitatii. El este in primul rand, un peisaj agrar , cu utilizari si parcelari diferite si cu anume tipuri de productie. In peisajul rural intra si habitual, adica modul de locuire cu inventarul locuirii echipanemtelor si sevicile existente. Includem in peisajul rural si comunicatiile impuse de acesta.
Peisajul rural presupune existenta unui areal, adica a unor caracteristici anume ale comunitatii cercetate in raport cu alte comunitati. In areal sunt cuprinse sisteme de cultivare cu mijloace de productie existente si activitatile neagricole desfasurate de comnunitatile in cauza in interiorul spatiului dat.
In arealurie existente se maifesta diverse grupuri sociale, formale sau informale, domestice sau de vecinatate ce desfasoara activitati specifice alcatuind un univers al ruralitatii, o lume a carei dezvoltare se sprijina pe traditii verificate milenar, deosebite de cele ale lumii urbane.
Cerecetarea unei comunitati teritoriale presupune cunoasterea specificului ei. Comunitatea rurala nu isi poate defini trasaturile proprii, decat prin raportare la comunitatea opusa ei, cea urbana.
Mai multi cercetatori au incercat sa stabileasca pincipalele criterii de diferentiere intre urban si rural.
Una dintre cele mai cunoscute lucrarii vizand distinctia dintre urban si rural este lucrarea realizata de cercetatorul american Pitirium Sorokin intitulata “Principile sociologiei rural urbane”.
Sarikin a inventariat principalele criterii dupa care pot fi definite diferentele dintre sat si oras.
Criteriul ocupational indica faptul ca, in rural ocupatia preponderenta este cea agricola, in timp ce, in urban sunt preponderente activitatile nonagricole.
Criteriul rational permite recunoasterea faptului ca, in rural, relatiile individului cu mediul natural si uman sunt nemijlocite, in timp ce, in urban ele sunt discontinue, de izolare a indivizilor intre ei.
Criteriul demografic concretizat in densitatea si marimea populatiei arata ca, in rural, comunitatile sunt mici, cu densitate redusa, in timp ce in aglomeratiile urbane, densitatea, dar si volumul populatiei sunt mari.
Criteriul omogenitatii indica faptul ca, in rural comunitatile sunt omogene si unitare in timp ce , in urban comunitatile sunt diferentiate.
Criteriul stratificarii sociale arata ca in rural diferentele de statut social sunt minime in timp ce , in urban , ele sunt extrem de accentuate.
Criteriul comparatiei arata ca in rural, populatia autohtona este dominanta, in timp ce , in rural predomina autohtonii.
Criteriul interactiunii indica faptul ca relatile interumane sunt in rural nemijlocite, in timp ce , in urban , relatile sunt anonime.
O alta perspective asupra diferenteleor dintre oras si sat este cea data de cercetatorul Tonnies , in lucrarea “Comunitate si societate”. Tonnies cauta diferentele in primul rand in formule cultuarele de manifestare ale celor 2 tipuri de colectivitate.
Dupa Tonnies satul este prin definitie o comunitate ,in timp ce orasul e reprezentativ pentru societate.
Perspectiva culturala este realizata diferentiat in colectivitatile reduse care nu trebuie sa-si reglementeze official relatiile dintre membrii, fata de comunitatile de mari dimensiuni, cu relatile anonime si intamplatoare. Din perspectiva culturala Tonnies introduce urmatoarele criterii:
1. motivatia actiunii care este in comuniate vointa esentiala, in timp ce, in societate ea este arbitrara.
2. criteriul identitatii sociale arata ca, in comuiate, individual se defineste ca eu, in timp ce in urban el se defineste ca persoana;
3. criteriul autoritatii simbolice care arata ca acesta este in comunitate, data de stapanire, in timp ce, in societate este data de avere.
4. criteriul fundamentului economic indica faptul ca baza oricarei activitati este pamantul , in timp ce in urban activiatea economica presupune banul
5. criteriul ordinii sociale diferentiaza, comunitatea de societate, in comunitate functionand dreptul familial, iar in societate dreptul obligatiilor.
6. criteriul relatilor individuale arata ca, in comuniate acesta se intemeiaza pe concordie, in timp ce in societate, temeiul lor devine conventia.
7. criteriul autoritatii legislative arata ca in comunitate regulile se bazeaza pe oiceiurile si traditile transmise de la o generatie la alta, in timp ce in societate, autoritatea legislativa este data de structuri politice.
8. criteriul comuncarii sociale permite sa afirmam ca fundamentul acesteia in comunitate este religia comuna, in timp ce in societate, comunicare e facilitata de opinia publica.
Dupa Tonnies comunitatea poate fi definita drept o colectivitate primara, agro-rurala, bazata pe familie, religie, autoconsum si cultura orala, in timp ce termenul de societate defineste colectaivitatile de tip industrial, bazate pe organizare statala, garantand autonomia morala a indivizilor prin coduri juridice validate politic, avand o cultura scrisa.
Colectivitatile rurale sunt organizate cel mai frecvent sub forma satelor si catunelor.
Satul→ unitate teritoriala organizata spatial pe o vatra, in jurul careia, plecand de la un drum principal, sunt dispuse radiar, drumuri secundare cu gospodarii si gradini insirate liniar de-o parte si de alta.
Vatra→ aceea aglomerare in care sunt plasate institutile principale ale comunitatii: biserica, scoala, primaria, posta, dispensar, etc.
Orice comunitate rurala dispune de un teritoriu agrar utilizat in special pentru culturi cerealiere de fnete, pasuni, paduri, separate prin semne de hotar de cele ale comunitatilor vecine.
Organizarea administrativa moderna a impus ca forma de organizare a comunitatilor rurale, alturi de sate si catune, comuna ce regrupeaza mai multe sate, vatra fiind plasata de obicei, in satul cel mai dens populat.
Comuna nu este insa forma de organizare tipica a colectivitatii rurale. Aceasta ramane satul, o unitate teritoriala cu retea de gospodarii plasata intr-un peisaj de campie , deal , munte avnad o retea hidoghafica si o retea de comune.
Majoritatea satelor are o populatie omogena grupata in familii, neamuri si vecinatati, ceea ce face ca membrii comunitatii sa se cunoasca intre ei, sa aiba aceleasi mentalitati si aproximativ aceleasi ocupatii, sa-si asume aceiasi religie si aceiasi cultura orala.
Satul este si un sistem specific de inrudire, denumit neamul, acest sistem reprezinta un grup de familii decinzand patern intr-in batran comun, care este si intemeietorul asezarii, sau al grupului de gospodarii fara vatra, care este catunul.
Majoritatea absoluta a satelor romanesti, prezinta comunitati de nemuri, fapt dovedit de insasi denominatile lor. De obicei satele romanesti sunt denumite dupa batranii fondatori, sau dupa specificul teritorial sau caracteristicile topografice, ceea ce nu exclude inrudirea interna a cominitatii.
Satul este si un sistem de vecinatate, adica o proximitate geografica constituita dinr-o retea restransa de gospodarii, legate intre ele mai mult sau mai putin prin inrudire, si relatii de intr-ajutorare ce depasesc relatile de pozite sociale ale membrilor.
Sistemele de vecinatate au avut in satul romanesc, o functie organizatorica, unele dintre ele fiind consemnate chiar in coduri scrise. Prin aceste sisteme de vecinatate se realizeaza in sat distribuirea rolurilor sociale jucate de fiecare menbru. De exemplu: impartirea pozitiilor in biserica, dupa varsta si sex au rolul de a arata ca parte a comunitatii exercita conducerea ei, obtiunile ei in raport cu mediul.
In clasificare organizarilor rurale romanesti s-au utilizat mai multe criterii ce pot tine de la criterii fizico-geografici pana la criterii economice sau politice.
Cercetatorul V. Mihailescu a propus in cadrul
cercetarilor scolii de
Asezarile rurale pot fii:
Adunate sau de campie;
Rasfirate sau de deal;
Risipite sau de munte
Cercetatorul R. Buia a introdus criteriul geometric dupa care satele pot fii:
Circulare;
Radiare;
Dreptunghiulare;
Compact-adunate;
Rasfirate;
De vale/de deal etc.
Criteriul economic, imparte comunitatile rurale dupa tipul predominat de activitete desfasurate de ele:
Localitati cu activitati traditionale, asezarile fiind agrare, postuale, mixte;
Localitati cu activitati moderne, asezarile fiind agrar moderne, industrial agrare, industriale.
Criteriul ocupational imparte colectivitaea in:
Colectivitate de agricultori;
Colectivitate de pomicultori;
Colectivitate de legumicultori;
Colectivitate de apicultori;
Colectivitate de mostinari.
Criteriul structurii populatiei arata ca exista comunitati cu o popualtie omogena nedizlocata de modernizare, in timp ce in altele au o populatie neomogena, realizata prin alaturarea unor grupuri provenite din culturi diferite, cu obiceiuri si activitati traditionale diferite.
Fundamentul orcarei comunitati rurale este gospodatie taraneasca.
Gospodaria taraneasca→ unitate esntiala a comintatii rurale ce contine familia, locuinta, anexle, uneltele si septorul impreuna cu un teritoriu aferent limitat.
Gospodaria taraneasca este un grup uman unitar cu un mod de viata participant aflat sub conducrea unui cap, care este seful familiei, tatal.
Exista mai multe tipuri de gospodarii rurale:
Gospodaria taraneasca→ are toate dotarile si un numar oarecare de animale domestice, vizand o productie pentru consumul intern. Aceasta gospodarie este specifica agriculturii de subzistenta.
Gospodarie rezidentiala→ are dotari fara animale domestice, fiind activa numai in anumite sezoane.
Gospodaria moderna→ are atat dotari traditionele cat si moderne vizand o productie intensiva pentru piata sau pentru industria alimentara.
Gospodaria primitiva→ alcatuita din locuinte si dotari pentru muncitori permaneti sau temporari angajati de un proprietar de terenuri agricole.
Sociologul roman D. Gusti
intemeietorul scolii de
Cadrul natural (cosmologic) defineste fixarea in spatiu a comunitatilor. Spatiul terestru nu e omogen si uniform, el se structureaza pe 4 elemente definitorii. Acestea sunt:
Hidrosfera este foarte imporatant intru-cat apa este un element esential vietii. Fara apa existenta organismelor biologice este imposibila. Reteaua hidroloica este cel mai ieftin mijloc de transport si comunicatie cunoscut in umanitate.
In istoria comunitatilor umane, toate conflictele au avut ca sursa de stapanirea unor retele hidrologice.
Atmosfera (succesiunea anotimpurilor) marcheaza ritmul exstentei comunitatilor, existenta anotimpului propice pentru itensificarea activitati productive si anotimpului in care aceste devin mai relaxate.
In ruralitata romana, primavara, vara, toamna erau destinate productiei materilale, in timp ce iarna in afatra de reparatul uneltelor, activitatile se restrangeau deversand in productia folclorica la gura sobei.
Litosfera impune forma de asezare/locuire a comunitatilor. Comunitatile de campie sunt adunate, cele de deal sau de munte sunt rasfirate sau risipite. Litosfera este importanta si din perspectiva posibilitatilor de acces la resursele subsolului. Un acces facil la resursele minerale poate genera un nivel de civilizatie inalt pentru comunitatea ce le exploateaza.
Biosfera influenteaza comunitatile din perspectiva activitati predominante. O flora bogata influnenteaza activitati agrotehnice, in timp ce o fauna bogata pe cele zootehnice.
Cadrul naural creaza asadar o dependenta de el a comunitatilor ce-l locuiesc. Determinrea pe care el o executa nu e insa unilaterala. Comunitatile la randule asupra acestui cadru modificandu-l, adaptandu-l necesiatilor lor.
Aceste necesitati se specializeaza in functie de cultura realizata in diverese comunitati. In general acesta cultura reflecta uniatea de mediu fiind o cultura organica. Cultura este totalitatea valorilor spirituale si materiale ale unei comunitati.
Vaolrile culturii se caracterizeaza in bunuri de consum adica in obiecte de civilizatie.
Civilizatia este totalitatea concretizarilor valorilor culturii. Contactele dintre comunitati impun o anume circulatie a valorilor, genereaza posibilitatea transpunerii unor modele culturale in alte spatii decat cele in care au fost create.
Cadrul biologic este dat de exisenta biologica a indivizilor ce alcatuiesc comunitatile umane. Cerecetatori de biosociolgie au inceract sa sublinieze ca deosebirile grosiale intre comunitati au influente asupara dezvoltarii acestora.
Cea mai cunoscuta teorie validand aceasta relatie este cea organicistica intemeiata de englezul H. Spencer. Spencer sustine ca diversele comunitati umane pot fi asemuite cu organisme biologice complexe pentru ca au aceleasi functi ca si aceasta.
Un organism biologic complex are o functie endoderma care consta in prelucrarea substantelor necesare existentei. In comunitatile uman acesta functie revine agriculturii si industriei.
O functie exoderma de apasare a organismullui in raport cu mediul realizata in comunitatea de armata.
Daca aceste cantitati sunt asimilate organismelor biologice complexe atunci functioneaza in cazul lor o lege biologica descoperita de C.Damian si anume legea selectiei naturale.
Comunitatile uman se adapteaza diferit la mediu, cea de face ca unele sa fie mai puternice si in consecinta sa tine de capturarea si exploatarea resurselorcelor mai slabe inclusiv prin eliminarea acestora.
Teoria organicistica a fundamentat idei rasiste precum cele europa-centrice.
Teriile rasiste au generat idologii extremiste de tipul celei naziste care sustineau fortarea selectiei naturale realizatea unui fel de inclinari raziste si genetice, prin
eliminarea comunitatilor considerate inferioare (holocausul-asasinarea evreilor) dar si eliminarea slavilor, tiganilor de catre nazisti era rezultul unei incercari de selectie naturala.
Germani nazisti au practicat “eugenia” pe propriul popor, eliminanad handicapatii mentali, fizici si chiar si pe cei din razboi.
Biosociologia moderna a demonstarat ca astfel de teze nu au fundament stiintific, rase diferite de ce alba au capacitati de performare (Japonia, China) sau comunitati rezultata din amestecul rasial pot avea cele mai mari rezultate in productia culturala si civilizatie.
Biosociologia moderna considera ca exista o serie de probleme legate de constitutie biologica, legate de igiena si ecologia sociala, de natalitate si demografie.
Cadrul psihologiec e creat de psihosociologia care incearca sa vada in ce masura diversele comunitati impun membrilor trasaturi caracteriale care ii deosebesc de membri altor comunitati.
Fiecare comunitate isi structureaza modelele comportamentale specifice pe care membri sai sunt obligati constient sau nu sa le asimileze pentru a putea trai in acea comunitate.
Atitudinea religioasa- importanta prin prisma pozitei de munca pe care o impune. Diversele atitudini religioase au perspective diferite asupra munci. Intr-o lucrare celebra “Etica protestanta si spiritul capitalismului” M. Weber compara diversele doctrine crestine si constata ca tarile care au adaptat protestantismul sunt cele mai dezvoltate economic.
Protestantismul valoreaza munca ca o modalitate de rascumparare a pacatului original, la intoarecere la rai.
Cadrul istoric marchiaza comunitatile din perspectiva trecutului lor. Experianta trecuta pastreaza in memoria colectiva devine simbol normativ pentru actiunea actuala.
Majoritatea comuniitatilor umane aplica din perspectiva cea ce socilogi au denumit “etrogenia scopurilor” adica utilizeaza acelasi mod verificat istoric in imprmuiri diferite si tipuri diferite pentru scopuri diferite.
Evolutia comunitatilor este sigurata de pastrarea traditilor , dar progresul lor depinde de aceptarea invovatiei ce se realizeaza ca act individual si se transforma in evolutie de indata ce e prelucrata de societate.
Comunitatile rurale au simtit intodeauna nevoia de organizare. Organizarea asigura posibilitatea de reactie la mediu in imprejurari dificile,in situatii istorice mai mult sau mai putin dramatice.
Organizarea presupune aparitia unor institutii pt rezolvarea diverselor probleme ale comunitatii.
Ca o comunitate specifica,satul romanesc si-a structurat el insusi forme proprii de organizare,cea mai cunoscuta dintre acestea,cea din perspectiva averii patrimoniale,satul devalmas.El nu poate fi asemuit cu o gospodarie mica sau cu coexistenta spatiala a unor gospodarii autonome dar inrudite.
Satul devalmas este o asociere de gospodarii familiare pe baza unui teritoriu stapanit in comun ,in care colectivitatea are drepturi anterioare si superioare,depturilor fiecarei gospodarii alcatuitoare.
Aceste drepturi ale comunitati se exercitau printr-un organ de conducere colectiv alcatuit din ansamblul membrilor mature ai comunitatii denumit obste .
Devalmasia ca forma de organizare patrimoniala era raspandita in toata zona balcanica.
Devalmasia romaneasca are insa o serie de trasaturi specifice ce o deosebesc de comunitatile de pe alte teritorii balcanice.
Devalmasia presupune stapanirea in comun a bunurilor inclusiv a celor apartinand familiilor simple ,ea putand fi asemuita cu un fel de familie largita.
Satul devalmas romanesc este insa un complexc de gospodarii multiple ce au un organ colectiv de conducere unica. Obstea urmareste autoadministrarea colectivitatii satesti si are o putere totala asupra membrilor acesteia.
Obstea era caracteristica in genere satelor romanesti libere,dar ca forma de organizare poate fi regasita si in satele aservite de clacasi sau iobagi.
Ca sa functioneze o obste,presupunea o anume compozitie sociala,desi cuprinde totalitate populatiei satului care poate avea pe grupuri familiare o avere mai mare sau mai mica,fiecare individ matur avand aceleasi drepturi in propunerea si votarea deciziilor.
Ca organ colectiv,d conducere,obstea are in aparenta sefi,asa numitii oameni buni si batrani, dar leadershipul nu se exercita asemanator cu cel al functionarilor de stat intrucat acesti sefi mandatati pot fi oricand revocati.
De altfel, mandatele oamenilor buni si batrani erau intotdeauna limitate la anume sarcini sau la anume perioade .Nu sefii, ci obstea avea drepturi de interventie in servitutile comune ale gospodariilor ce o alcatuiau.
Unii cercetatori au asemuit democratia obsteasca comunitatiilor primitive. Obstea romaneasca nu e insa o democratie primitiva, forma ei de organizare tinand mai degraba de sorgintea romana a ruralitatii romanesti.
Ocuparea Daciei a permis improprietarirea veteranilor romani cu laturi particulare in jurul unei anume vetre care avea insa intodeauna si un teritoriu comun,”ager publicus” care era cultivat de comunitate in urma unei decizii luate in comun .
Democratia primitiva presupunea posibilitatea participarii cu drepturi egale a tuturor la activitatile administrative.Democratia obsteasca este mai de graba o democratie directa care presupune totusi reluarea unor sarcini de catre indivizii apti pt ele,desmnati insa de intreaga colectivitate.
Democratia obstesca nu poate fi insa asemuita nici cu democratia moderna care este o democratie reprezentativa in care puterea este delegata de catre ansamblul colectivitatii unor indivizi specializati anume pt exercitarea ei.
Democratia directa este specifica comunitatilor relative mici , permitand reunirea tuturor membrilor maturi ai acestora.
Ca forma de organizare specifica ,obstea romaneasca a supravietuit peste veacuri ,tinzand sa dispara abia in a II-a jumatate a sec. XIX , cand organizarea pietei nationale specifica satului capitalist modern a impus inlocuirea ei in alt tip de organizare denumit:comuna administrativa.
Pentru statul modern ,satul nu mai poate exista ca o organizare devalmasa ,devenind o simpla unitate teritorial-administrativa supusa fiscalitatii.
Primele incercari de introducere a comunei administrative apar in spatial rural romanesc ,dupa unirea principatelor ,ca urmare a nevoii de implinire bugetara a statului.
Comuna administrativa reducea patrimoniul comun doar la spatiul de folosinta publica la nivel statal,restul teritoriului fiind impartit pe familii ce trebuiau sa plateasca impozit.
Norma organizarii comunelor administrative e asadar ,in mod evident una fiscala.In constitutia adoptata de Cuza in 1864,se spunea de altfel in mod expres:”nici o comuna nu va putea numara mai putin de 500 de contribuabili”.
Contribuabilul era platitorul de impozite si acest criteriu era dictat de capacitatea colectivitatii de a intretine aparatul de stat si de a-i sustine activitatile.
Comuna administrativa nu avea asadar baza economica proprie ,patrimoniul sau funciar fiind redus cel mult la islazul comunal.
Tentative de reducere a patrimoniului funciar comun apar cu destule nume inaintea introducerii oficiale a comunei administrative .
Astfel in Transilvania ,teritoriul ce depindea de Imp. Habsburgic , averile devalmase din satele romanesti au fost transformate initial in averi imperiale ,si apoi in averi comunale la dispozitia unitatilor administrative locale .
Averile bisericii romane au devenit aici front religionar ce putea fi preluat de alte organizatii bisericesti atunci cand proportia credinciosilor se schimba.
In Moldova si Tara Romaneasca ,fenomenul s-a petrecut asemanator ,averile devalmase devenind in majoritatea satelor ,averi domnesti daruite.
Procesul are aceeasi motivatie economica ,intrucat transferate in patrimonial satului averile devalmase puteau fi mai usor personalizate in latifundii ,atunci cand nu ajungeau inapoi la obstii sub forma izlazurilor comunale .
In Principatele Unite ,aceasta transformare a fost mai usor de realizat in cazul averilor manastiresti care au fost preluate prin secularizarea realiz. de Cuza 1864 ,de catre stat ce le-a impartit taranilor in laturi individuale.
Reformele agrare realizate sub presiunea statului modern deschise spre economia de piata au pulverizat proprietatea obsteasca ,au transformat-o in proprietate individuala .De aceea ,desi la inceput comuna administrativa a parut o constructie artificiala in spatele careia obstea continua sa reglementeze viata comunitatilor a jucat un rol in patrunderea capitalismului in mediul rural.
Ca forma de organizare a comunitatii ,obstea nu mai putea rezista in opozitie cu puterea centrala doar pe baza reglementarilor cutumiale transmise de la o generatie la alta.
Desi comuna administrativa a fost introdusa in spatial rural romanesc,abia in a II-a jumatate a secolului XIX ,ea nu a putut inlatura definitiv obstea decat un secol mai tarziu,atunci cand statul comunist a initiat procesul colectivizarii.
Obstea nu avea indivizi specializati pentru diversele functii ce trebuiau exercitate in administarea ei. Mandatele obstei erau limitate si revocabile , totusi orce comunitate cauta pentru functile madatate indivizi cu o anume pricepere intru-cat afacerile obstei erau cele ce ii asigurau existenta.
Cele mai importante functii erau cele legate de obligatile fiscale ale comunitatii. Mandatatii pentru strangerea birului trebuiau sa fie oameni buni si batrani de o cinnste verificata.
Functia de incasator al fondurilor fiscale era denumita in moldova vornic apoi vornicel, iar in Tara Romaneasca parcalab.
Importanta alegerii in aceste functii este subliniata de etnograful I. Antonovici in “Istoria comunei Bogdana” noteaza: Pentru operatiunea de incasare a birurilor se alegea insa un mandatar special de o deosebita importanta, asa numitul vornic sau dupa 1882 vornicel care se alegea tot de ceata, insa numai din birnici cu indatorirea oficiala de a strange birul”.
Importanta functiei de recoltare a fondurilor este data si de faptul ca treptat, acesti mandatari ai obstei au capatat rosturi de stat desi multa vreme erau alesi tot de sat. Preceptorii de biruri si-au asumat la randul lor puteri tot mai mari peste vointa celor ce i-au ales. El s-au transfoemat intr-un fel de capetenii cu drepturi multiple, unele chiar straine de sarcinile lor fiscale, cum ar fii dreptul de amestec in pricinile de judecata locala.
Acest drept a fost asumat ca urmare a faptului ca desi se aflau sub controlul obstei, aveau dreptul de exrcitare a coercitiei directe asupra rau-platnicilor.
Se stie ca unii dajderi nu puteau suporta povara fiscala, ei dadeau bir cu fugiti, ceea ce ii indreptatea pe preceptori sa stranga darile cu bataia.
Evolutia istorica a facut ca vornicii sa poata sa se amestece si in chestinuni penale. Unii dintre ei capatand dreptul sa aresteze si chiar sa schingiuiasca , la casa sfatului, pe hotii presupusi. Bataia administrata de ei era considerata o bataie oficiala, aproape ritulica , pentru ca se face cu insemnul puterii lor care era batul vornicului.
O astfel de pedeapsa exista si la nivelul structurilor stale. Domnitorul tarii batandu-i ritualic cu buzduganul pe boierii care nu isi rezolvasera misiunile fara sa-i si demita din functii.
Batul vornicului sau unelta lui profesionala,era si rabojul pe care se contabilizau datoriile birnicilor ca simbol al puterii si sarcinii oficiale, el era numit si bat cu tanc , intru-cat de pe el se taiau bucatele numite tancuse care erau date platitorului de bir ce putea demonstra achiatrea datoriei, atunci cand bucata taiata se potrivea pe bat la locul taierii.
Insacunarea unui vonic era un act solemn pentru obste B.P. Hasdeu arata in cest sens ca se alegea pentru obste un vornic, la unbra umbra copacului I zilele de sarbatoare. Cel mai batran dintre razesi ii dadea un bat de cires ca semn distinctiv ”.
Exista desigur si posibilitate ca uni strangatori de biruri sa nu se poarte cinstit la stangerea fondurilor. Despre acestia se spune ca au festelit batul. Etnograful N. Volenca arata in acest sens “cand se punea demult vornic se prelua batul de la vornicul cel vechi si se de la mana celui noi”. Batul era in mare cinste , se zicea “a festelit batul despre cineva ce fiind intr-o demitate s-a necinstit prin ceva”
Vornicii sau parcalabii aveau si ajutoare alese, unul dintre acestia era pomojnicul.
In cazul pomojnicului legatura de tocmeala consta in zilele de claca, adica munci ale obstilor pe terenuruile sale sau dijme (dari in produse).
In afara de bat mandatati cu strangerea birului puteau avea si alte semne distinctive. Hasdeu arata ca in satele din zona Buzaului ,”un pomojnic se imbraca cu fusta pe langa el, cu fes pe cap, ca sa-l cunoasca lumea de boier”.
Termenul de birau si somes nu era prea des intalnit in desmnarea functionarilor obstei din Tara Romaneasca si Moldova.
In judetul Mehedinti erau si utilizati si ca urmare migratiei macanilor din Transilvania, unde functionarii fiscali erau denumiti astfel.
In alte localitati sunt alesi si alti strangatori de biruri “era si un dajer ales ca si pajinci dintre mizili (mizil=taran liber fara pamant). El strangea birul mazililor, il varsa la capitanul de mazili si mai apoi la privighetori. In genere asadar, parcalabrul il avea in subordine pe comosnic care umble cu traista si bat pentru a pune in ea birurile si a tine raboj.Pamosnicul avea bat verde, iar posnicul bat rosu.Banul care se ocupa cu incasarea darilor marunte, gloabe, avea deasemenea bat verde.Existau si alte functii eligibile:
postelnicii, care se ocupau cu nevoile bisericii
logofatii, care scriau textile
pristavii, care faceau anunturile
strajerii, care “te bagau la bucluc si pazeau campuri”
valesii cu rol aleatoriu
Unele dintre aceste functii au capatat importanta in evolutia istorica a satului in timp ce altele si-au redus rolul.
Functia de vechil a devenit tot mai importanta, acesta fiind negociatorul satului in raport cu autoritatiile statale sau cu instantle judecatoresti.Importanta functiei e recunoscuta si de regulamentul organic care ii fixeaza remuneratia.Vechilul a devenit foarte important la jumatatea secolului XIX satele fiind reprezentate de ei in procesele cu marii proprietari sau delegandu-i ca deputati in adunarile si divanurile ad-hoc(locale).
Desi mandatul vechilului era limitat si revocabil, actiunea lui fiind revocata de obste, faptul ca negocia cu autoritatiile, considerat fiind ca cel mai informat membru al obstei ii dadea posibilitatea sa emita pretentii fata de comunitatea ce l-a ales, functii biajere.In satul romanesc nu au existat astfel de functii si nici o transmitere ereditara de drepturi, conducerea fiind facuta efectiv de intreaga comunitate in devalmasie.
Stapanirea asupra pamantului a reprezentat intodeauna un obiectiv al diverselor comunitati umane . Pamantul are pentru acestea o valoare simbolica .Stapanirea pamantului este denumita in termini juridici proprietate funciara.Aceasta stapanire a insemnat intodeauna mai mult decat simpla obsesie a unui mijloc de productie. Intr-o lucrare celebra “Sfantul Taranilor” ,sociologul F.R. Mandras afirma: ”toate civilizatiile au atribuit o valoare eminenta pamantului pt ca niciodata el nu a fost considerat un bun comparabil cu altul.Pamantul este un dar al lui D-zeu sau incarnatie a grupului cu echivalent: femeia.Toate simbolurile sexuale atasate pamantului intaresc analogia ”.
Mandras subliniaza: toate comunitatile umane tinteau la o identificare cu spatial in care se plasau cu pamantul ,al carui ritm il preluau.
Spatiul nu este uniform diferenta lui impunand o diferentiere a proprietatii funciare,a modului in care este stapanit,diferenta accentuandu-se pe masura evolutiei istorice a societatilor umane. H. Mandras vorbeste de transformarile profesionale in structura proprietatilor funciare in functie de etapele parcurse de societate, etape deosebite, produse in urma revolutiei societatii.
Mandras vorbeste de 3 stadii majore ale evolutiei societatii:
-stadiul preindustrial
-stadiul industrial
-stadiul postindustrial
1.societatile preindustriale -> nediferentierea intre familie si industrie,intre productie si consum.In aceasta societate structurile ocupationale sunt fixe si sunt transmise de la o generatie la alta prin traditie .In societatea preindustriala nu exista capit. comercial iar bunurile nu sunt utilizate dupa metoda de eficienta economica
Comunitatile sunt organizate in comunitati teritoriale. Baza lor economica fiind exploatarea agricola familiala.
2.societatile industriale realizeaza separarea intreprinderii de familie si a productiei de consum.In aceasta societate munca este divizata si organizata pe criterii tehnice.
Obiectivele soc. industriale sunt acumularile de capital ,realizate in urma unor calcule economice .
Aceasta societate propune o piata a muncii inclusive in domeniul agriculturii in care se generalizeaza exploatarea de tip antreprenorial.
3.societatile postindustriale
- predomina economia furnizoara de servicii,concurenta ,
- presupune compartimente tehnice si informationale.
Dezvoltarea societatii depinde de cercetarile stiintifice .Majoritatea deciziilor economice fiind rezultatul unui calcul stiintific.
O etapizare asemanatoare a realizat cu lucrarea “Conflictul Societatii Moderne” sociologul german Ralf Darendolf . Evolutia proprietatii funciare este marcata de tipul de societate existent la un moment dat.S-au afirmat succesiv 3 tipuri :
a) societatile traditionale (agrare), dominate de activitatile sectorului primar (agricultura si industrie extractiva), tehnicile de munca fiind rudimentare . In aceasta societate bazata pe exploatatia familiala cultura este orala si magica , elitele fiind enciclopediste.
b) societatile industriale domina sectorul secundar al activitatilor industriale specializate. Agricultura este perfectionata prin utilizarea eficienta a mijloacelor tehnice.Cultura este centrata pe dezvoltarea stiintelor exacte si pe specializarea productiei de valori.
c) societatile informationale domina sectorul tertial al serviciilor si cel cuaternar al cercetatrilor stiintifice- dominate de comunicare,cultura este informatizata si raspandita printr-o mass media dezvoltata . In societatile informationale agricultura este durabila si ecologica preluand si o serie de activitati alternative (agroturism).
Evolutia proprietatilor funciare a depins multa vreme de modul cu care ea era distribuita in societate.
In societatile traditionale distribuirea pamantului era realizata dupa reguli cutumiare sau prin decizii ale autoritatii legitime, regii sau seniorii care isi distribuiau apanajele.
Proprietatea funciara constituia in principal domeniu a carei marime era data de pozitia sociala celor ce il primeau in folosinta.
Toate domeniile indiferent ca erau regale sau statale , senioriale sau bisericesti , contineau in patrimoniul lor 3 componente majore :
-terenul arabil sau ogorul (ager-latina)
-pasunea (saltus)
-padurea (silva) .
Pe domenii taranii sau lucratorii agricoli erau asezati sub protectia unui stapanitor care isi insusea o parte din rezultatul muncii lor dupa achitarea darilor catre stat.
Domeniile consumau in genere cat produceau.Trecerea la o productie peste rezervele de consum s-a realizat odata cu aparitia capitalului industrial si commercial care a instituit proprietatea funciara privata si a introdus regimul de exploatare antreprenoriala.
In Romania proprietatea funciara privata este instituita la inceputul sec XIX prin REGULAMENTUL ORGANIC care stabilea urmatoarele tipuri de proprietati:
a) proprietatea boiereasca mare (extinsa peste 5 sate)
b) proprietatea boiereasca mijlocie(1-5 sate)
c) proprietatea boiereasca mica( ¼ sat – 1 sat)
d) proprietatea taraneasca libera a razesilor si mosnenilor(sub ¼ sat)
Pe mosiile boieresti suprafata locurilor date in folosinta taranilor aserviti era diferita in functie de starea lor sociala:
-fruntasii
aveau loturi de 5 falcii ( aprx
-mijlocasii 3 falcii si 70 prajini;
-codasii 2 falci si 30 prajini.
Pentru aceste loturi ei prestau pe mosie activitati dferite fie cu utilaje proprii fie cu “palmele”. Astfel frntasii lucrau 8 zile cu utilaje proprii sau 37 zile cu palmele. Mijlosasii 21 zile cu uneltele sau 42 de zile cu palmele. Codasii 6 zile cu utilize sau 54 cu palmele.
Situatia taranimii romane s-a schimbat o data cu reforma agrara realizata de sataul modern in urma unirii principateleor sub domnia lui Cuza dupa secularizarea averilor manastiresti din 1863 s-a realizat reforma agrara 1864 care a creat posibiliatea aparitiei unei proprietetii funciare taraneti cu rol major in economia agrara a Romaniei. Reforma agrara a fost realizata diferentiat. Statul considerand ca trebuie sa primeasca mai mult pamant cei care avea miloacele de al lucra. Cea mai importanta reforma agrara din Romania a fost cea din 1921 care a impartit peste 6 milioane de hectare la aproximativ la 1400 000 de familii taranesti. Pin reforma din 1921 proprietatea funciara taranasca a devenit prepondereanta creandu-se acum bazele trecerii la o agricultra de tip capitalist concretizata in exploatarea antreprenoriala- aparatitia unui capital financiar, concentrarea propietati, posibilitatea exploatarii ei cu mjloace tehnice performante.
In
1945 s-a realizat o noua reforma agrara care a expropriat tot ce depasea ca
suprafata
Taranii romani au fost transformati in proletari agricoli cu salarii derizorii, obligati sa-si rotunzeasca veniturile de pe loturile reduse( 1/3 din ha)date in folosinta din fostele lor proprietati.
Dupa cedarea comunismului s-au realizat mai multe
incercari de reconstituire a proprietatilor funciare private prin legea Fondului Funciar (1991) a refondat pana
la
Refacerea proprietatilor private in etape nu a permis agriculturii romane sa redecoleze, ea revenind pana la ora actuala o economie agricola de subzistenta. Economia agricola de piata a inceput sa fie implementata in Romania odata cu investitiile de capital romanesc si straine,mai ales dupa aderare , pregatind agricultura romaneasca. pt. trecerea la faza antreprenoriala.
Economia agricola de subzistenta realizata de catre familiile moderne nu permite acumularea de capital si productia de tip industrial pt piata.
Economia agricola de subzistenta mosteneste organizarea traditionala a agriculturii domeniale .In cadrul acesteia ,activitatile se realizau in circuit inchis consumandu-se cat se producea si exploatandu-se terenuri doar atat cat era necesar pentru hranirea gurilor existente .
In economia domeniala formele traditionale de organizare primara chiar si uneltele de lucru producandu-se in cadrul inchis al domeniului.
Productia pt autoindestulare permitea si un schimb in natura sau troc care nu putea duce la acumularea de capital social.Acumularea acestuia s-a produs totusi pe marile domenii agricole, in conditiile in care proprietatile mari (senioriile) aveau nevoie de produse de lux ce nu puteau fi realizate de industria mestesugareasca locala .
Pentru obtinerea fondurilor suplimentare au construit baza capitalului comercial din agricultura, exploatarile domeniale au acceptat introducerea unor inovatii .In productia agricola, au marit cantitatile de produse.
Aceste inovatii au cunoscut o difuzare lenta realizata in primul rand in marile domenii funciare in conditile existentei unui surplus de productie ce asigura fondurile banesti necesare.
Inovatiile au facut posibile aparitia treptata a exploatatiei de tip antreprenorial care a coexistat multa vreme cu exploatatia taraneasca.
Exploatatia taraneasca se baza pe un sistem economic familial realizat dintr-o gospodarie si o proprietate ce functionau in ritmul anotimpurilor consumand anual ceea ce producea anual. Economia antreprenoriala este realizata de actori specializati pentru anume operatii = agicultori (fermieri, crescatori de animale, arendasi sau asociati), producand peste nevoile de consum pentru piata in vederea obtinerii unui profit taranesc
Actorul economiei taranesti (taranul) executa toate operatiile din exploatatii, ceea ce ducea la un succes economic minim, castigurile suplimentare provenind din activitati alternative.
Sub presiunea pietei, taranul trebuie sa se transforme intr-un mic capitalist, fapt greu de concretizat fara ajutorul statului care trebuie sa dirijeze fondul de dezvoltare pe proiecte .
Ca actor al economiei rurale, antreprenorul nu poate produce pentru piata fara o suprafata mare de exploatat de minim 10 hctare care permite organizarea in regim industrial a activtatii specifice. Un antreprenor nu poate functiona daca nu are fonduri de investitii realizate prin utilizarea conturilor bancare si concretizate prin angajarea unor salariati pentru activitati specifice.
Societatile rurale sunt prin definitie mai putin permisive la schimbarile sociale. Exista totusi si in rural o anume mobilitate sociala ce se realizeaza fie sub forma migratiei teritoriale, fie sub forma mobilitatii profesionale, fie sub forma mobilitatii sociale propriu-zise in sensul schimbarii categoriei sau patrunderii sociale din care fac parte indivizii.
Mobilitatea teritoriala sau migratia, se concretizeaza de obicei in schimbarea habitatului, a spatiului de locuire sau a rezidentei.
Mobilitatea profesionala presupune schimbarea tipului de activitate realizata de indivizi, in cadrul unei anume comunitati.
Mobilitatea sociala inseamna trecerea de la o categorie sociala superioara sau inferioara dupa mai multe criterii, principalul fiind insa criteriul economic.
Migratiile sau mobilitatea teritoriala se realizeaza in 3 directii:
1. Rural – rural
2. Rural – urban
3. Urban – rural
Transhumanta e migratia cu turmele de animale dupa locurile de pasunat. In satul romanesc traditional, ea se realiza sub forma varatului, adica al migrarii turmelor spre locurile de pasune si al iernatului care era reintoarcerea in locul de origine al conducatorilor de turme. Transhumanta a lasat urme in toponimia romaneasca, migrantii cu turmele, fiind numiti dupa locul de origine: barsani, ungureni, mocani etc.
Roirea definea stramutarea surplusului de locuitori dintr-un sat matca intr-un sat roi. Roirea era provocata de excedentul demografic al unei comunitati, in situatia in care spatiul exploatat de acesta era limitat. Plecarea unei parti a colectivitatii in satele roi, insemna si puterea culturii si mentalitatilor specifice satelor matca.
2. Migratia rural – urban s-a produs in conditiile trecerii spre epoca moderna cand industrializarea a impus necesitatea absortiei in mediul urban a fortei de munca necesare.
Aceasta migratie a generat un fenomen macrosocial de trecere de la modelul primar de activitate, cel agricol, la cel secundar, cel industrial si tertiar, cel al serviciilor, adica de la forme de organizare relativ simple, la forme de organizare complexe si de la norme specifice comportamentului instinctiv, la normele unui comportament rational.
3. Migratia rural – urban s-a produs intr-un timp relativ lung in societatile vestice. In societatile estice, sub dominatia comunista care promova industrializarea fortata, acest fenomen a avut un caracter aproape planificat.
In Romania, perioada interbelica, in conditiile decolarii industriale, fenomenul fusese deja initiat. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand guvernarea comunista a programat industrializarea fortata a tarii, el a capatat caracterul unui exod rural – urban cu efecte sociale adesea perverse.
Cercetarea epocii comuniste arata ca dupa
1. primul val a avut loc intre 1951-1953, cand s-a refacut industria distrusa de razboi si s-au ocupat posturile industriale cu forta de munca deficitara datorita conflictului.
2. cel de-al doilea exod rural – urban s-a produs intre 1954-1962, datorita colectivizarii fortate a agriculturii. Redus la conditia de proletar rural cu un venit inferior celorlalti membrii ai proletariatului, taranul a preferat sa-si gaseasca ocupatii urbane angajandu-se in intreprinderile pe care statul le construia.
3. al treilea exod s-a produs intre 1963-1970, ca urmare a reorganizarii administrative a tarii, prin trecerea de la sistemul regiunilor, la cel al judetelor. Localitatile urbane beneficiau de mai multe alocatii pentru dezvolatare de la buget. In situatia data multi rurali cautand sa-si schimbe conditia pentru a beneficia si ei de aceste fonduri.
4.
al patrulea si cel mai masiv exod rural – urban s-a
produs dupa
In ambele directii statul comunist a esuat, intrucat formarea strict profesionala a unor indivizi preluati din rural, smulsi din cultura traditionala si obligati sa renunte la modelul comportamental specific, nu a fost insotita de o indicatie vizand asumarea civilizatiei urbane si a comportamentului aferent specific.
Migratia rural – urbana in romania poate fi sesizata si din perspectiva schimbarii structurii populatiei tarii. Daca la recensamantul din 1977, populatia urbana reprezenta 44%, la recensamantul din 1992, ajunsese la 54% apropiindu-se de proportiile specifice unor societati dezvolate. Acest fenomen a fost intrerupt de evolutia de dupa rasturnarea comunismului, in contextul dezindustrializarii prin renuntarea la ramurile industriale energofage si fara resurse autohtone, cand o mare cantitate de forta de munca a fost disponibilizata.
A aparut, in acest context, fenomenul migratiei urban – rurale, sesizabil din motive ecologice in societatile dezvoltate, dar care in Romania e rezultatul lipsei de venituri pentru mentinerea calitatii viatii urbane.
Migratii din urban – rural au generat insa o alta problema sociala pentru ca ei nu se mai pot reinsera in structurile sociale traditionale, ira resursele satului romanesc au fost secatuite de exploatarea fara limite din timpul comunismunlui. Solutia reala nu poate fi decat cea a asimilarii unor fonduri europene de dezvoltare, a urbanizarii comunitatii rurale, si a deschiderii unor activitati alternative de tip modern: mica industrie locala, turismul rural.
Satul lunca mare constituit dintr-o asezare de ciobani in anul 1870, era la inceputul sau o asezare de oameni cu predispozitii spre cresterea animalelor. Locul de asezare geografic vorbind al satului a fost fortuit ales pentru ca in zona era singura sursa de apa disponibila, mai precis un parau afluent al raului Prahova, numit Doftana.
Numarul de locuitori era redus in jur de 589 de persoane organizate in familii sau grupuri ai caror membrii erau inruditi si aveau ca proprietate comuna o turma de oi. Capetele familiei il reprezentau barbatii, ciobanii, iar capetele gospodariilor care reuneau de regula 2-3 familii era cel mai batran dintre ciobani care era recunoscut ca si capetenie si era numit astfel de ceilalti membri ai grupului datorita varstei si cunostintelor acumulate. La inceput cel mai batran cioban avea si cele mai multe oi, ulterior acest lucru a pierdut din importanta si doar varsta facea ca cel mai respectat si ascultat membru al grupului de ciobani sa fie cel mai in varsta dintre ei.
Pe langa sfaturile si oranduirea
casei, capetenia era si judecator si cel care dadea incuviintarea ca unul
dintre ciobanii tineri sa se casatoreasca. Nu exista ca vreun membru de sex
masculin din familia respectiva sa faca altceva decat sa creasca oi. Cultivarea
bucatii de pamant care nu depasea
Copii erau in numar de doi cel mult, explicatia fiind ca sotii petreceau destul de mult timp plecati de acasa. Insa s-a constat ca lipsa copiilor se datora si proastei ingrijiri iar in lunile de iarna se inregistrau cele mai multe decese juvenile, conform cimitirului vechi al satului unde sunt cruci din acele vremuri unde se descifreaza inca datele de nastere si deces.
Religia era monoteista, credinta in Dumnezeu capatand mai tarziu un nume clar de Crestinism, insa pe langa credinta in Dumnezeu exista si o credinta populara in natura si in ciclul natural al anotimpurilor, indeosebi este vorba de trecerea de la toamna la iarna cand ciobanii plecau cu oile in munti si sotiile aveau prilejul pt ultima oara pentru o perioada de aproape jumatate de an, sa isi dezmierde sotii. La inceput aceasta era o sarbatoare restransa in familie, fiecare membru al ei timp de 2 zile manca din cei mai mari berbeci si beau din bauturile fabricate de ei peste vara din mere si prune, in ultima zi spre seara, urma ritualul de ramas bun cand femeile isi conduceau sotii pana la iesirea din sat, toate avand capetele acoperite cu marame nationale locale.
De asemenea tunsul oilor ca si perioada de imperechere a oilor era motiv de sarbatorire dar de fiecare data altfel. Astfel aveau loc intalniri intre grupurile de ciobani si se discutau de regula afaceri bazate pe schimb de oi sau pe „batali fertili” pt imperecherea oilor. Mai tarziu aceste evenimente au capatat un caracter cultural unde se dadeau intruniri si spectacole locale cu intreceri intre ciobanii tineri care doreau sa isi demonstreze priceperea in fata tatilor sau capeteniilor lor.
Tinerii erau luati in transhumanta imediat dupa vrasta de 16 ani. Pana atunci ei stateau acasa si lucrau pamantul insa nu se preocupau de educatie, majoritatea fiind analfabeti.
Varsta casatoriei era undeva in jur de 20 de ani, iar tinerii casatoriti stateau de obicei impreuna cu parintii baiatului. Mai tarziu prin anii 1900, apar casele pentru insuratei. Nunta era un intreg ritual religios cu o multitudine de datini de la care nu se facea rabat niciodata.
Casatoria era oficiata de un preot chemat de la mare distanta, asta fiind singura data cand in satul respectiv venea un preot. Prima biserica atestata in satul Lunca Mare figureaza la data de 12 martie 1888. Lacasul de cult era compus dintr-o camera unde era o masa si o cruce mare de piatra fara alte ornamente.
Fetele, viitoare nurori, trebuiau sa aduca cu ele cand se mutau la baiat o zestre cuprinsa intre 10-20 de oi care reprezenta in fapt o noua turma proaspata de care avea grija baiatul, care si el isi aducea turma prorie adunata de-a lungul vietii. Prima mioara a unui baiat era mielul care se nastea primul dupa nasterea baiatului, apoi pe fiecare an era cadorisit cu cate o oaie sau doua de catre familia sa. Astfel prin inmultirea dobitoacelor fie intre ele fie primite in dar, baiatul avea la varsta insuratorii o turma mica de oi.
De asemenea o casatorie insemna si o imbunatatire a relatiilor intre cele doua familii si chiar mergerea impreuna, in calatoria transhumantei a celor doua familii. Certurile in comunitate erau frecvente din cauza oilor si a furturilor. Cei care aveau mai putin sau erau noi veniti in sat aveau tendinta sa fure din turmele mari.
Noii veniti in sat erau intai lasati sa stea de paza la turme in marginea satului, si li se oferea o coliba din lemn ca sa stea. Daca trecea de aceasta initiere timp de 1 an, prestigiul lui crestea si era acceptat in sat dar trebuia sa isi construiasca singur o casa. De obicei acest lucru era greu si multi stateau in colibe mai mult de 3-4 ani.
Noii veniti au adus cu ei si dorinta de educatie, astfel in anul 1913, apare prima forma de invatamant adica o stana unde copii erau chemati sa invete sa numere si apoi sa citeasca. Era considerat ca fiind important intai sa stie a numara ca sa poata tine evidenta oilor si abia apoi sa poata citi.
Din punct de vedere medical erau folosite numai traditia si increderea in ierburi si in ce oferea natura. Astazi satul beneficiind atat de vraci si vindecatoare cat si de un dispensar cu regim de spital local.
Dupa
Conducerea zonei a revenit in jurul anului 1930, unui administrator venit de la oras, acesta transformandu-se ulterior in primar.
Patoritul a devenit o activitate de acum, preponderenta, nu totala, ea fiind inlocuita pe alocuri de munca la barajul de acumulare si cultivarea terenurilor noi obtinute din defrisari.
Casele, de la o singura camera, cresc progresiv pana la 4-5 camere, plus acareturi. Puterea de a detine aceste proprietati s-a facut datorita faptului ca ciobanii au iesit in afara satului, si au inceput vanzarea produselor lor pe piete. Astfel multe din traditiile initiale au capatat un caracter comercial care producea mare valva.
Dupa 1990, satul capata un prestigiu neasteptat datorita pastrarii unor traditii cum ar fi: tunsul oilor, spalarea lanii in rau, dansul fanului, petrecerea branzei afumate si altele, evenimente care au atras mereu atentia si de asemenea au atras multi turisti. Astazi zona este una care practica turismul agricol in paralele cu oieritul acest lucrru fiind pastrat si prin actiunile administratiei locale care au oferit diverse oportunitati celor care, pastrau traditia zonala.
Economic zona a cunoscut o dezvoltare puternica dupa anul 2004, cand multi bucuresteni sau alte zone puternic urbanizate au preferat zona pentru a-si construii case de vacanta sau de locuit.
Bibliografie
1. D. Abraham, Introducere in sociologia urbana, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991
2. D. Gusti, Monografia sociologica, Planul de lucru, in vol. Opere, Bucuresti, 1968
3. HH Stahl, Tehnica monografiei sociologice, Ed. Institutului Social Roman, Bucuresti, 1934
4. T. Vedinas, Introducere in sociologia rurala, Ed. Polirom, Iasi, 2001
|
