RELAŢIA PĂRINTE -COPIL
În mod normal, între parinti si copii trebuie sa existe o coeziune perfecta, menita sa
contribuie la cristalizarea neîngradita a personalitatii copilului. Aceasta coeziune se poate realize numai daca vom admite ca ea se bazeaza pe cooperare, ca si copilul are propria individualitate de care trebuie sa tinem seama si ca intentiile si cerintele parintilor se cer armonizate cu trebuintele interioare ale copilului.
Statutul parintelui de,,lider" în actul educational, îl face sa adopte uneori atitudini care contravin trebuintelor interioare ale copilului. Astfel, relatia parinte-copil se poate altera treptat, parintii grabindu-se sa dea sentinte: ,,e rau", ,,e prost", reactiile de protest ale copilului sau nonconformismul fiind reactii de aparare si cautare a unor solutii care sa corespunda nevoilor lui. Se impune un efort de întelegere din partea parintilor a acestei mici fapturi care se numeste copil pentru a-l putea întelege, modela si dirija.
De-a lungul evolutiei sale, copilul are un sistem de judecati, de scopuri, de motive care sunt diferite de ale parintilor. Doar cunoscându-le pe acestea , respectându-le si armonizându-le se poate stabili acea relatie bazata pe dragoste si întelegere, care constituie cheia în educatie.
Copilul receptioneaza pe multe cai tot ce îi transmite mediul si le va transforma în acte de comportament , în conformitate cu propriile nevoi, dar si cu cerintele mediului, daca parintii vor sti sa-l faca sa accepte actiunea educativa nu ca pe o constrângere, ci ca pe o relatie profunda, plina de afectiune si respect. Este foarte important felul cum vede copilul rolul parintelui, cum se proiecteaza în constiinta sa modelul oferit de parinti, De asemenea, pretentiile parintilor fata de copil trebuie sa fie în functie de particularitatile sale de vârsta si individuale.
Rolul ce revine, în cresterea si educatia copilului, personalitatii parintilor este covârsitor.Multi autori considera ca influenta personalitatii este mai importanta decât parerile parintilor sau amanuntele de procedura. Personalitatea parintilor poate strivi, deforma, îngradi pe cea a copilului, dar bineînteles ca îl poate si ridica. Literatura de specialitate spune ca ,,nelinistea" parintilor provoaca nelinistea copilului, inconsecventa, irascibilitatea, anxietatea parintilor determinându-le pe cele ale copilului.
Parintele este primul model dupa care se structureaza copilul. Modelul patern sau matern pe care-l va alege copilul, negativ ori pozitiv, este o prima dovada a modului cum s-a reflectat imaginea parintilor în constiinta copilului. Un rol la fel de important îl are crearea unui climat de familie tonifiant, securizant, destins, care sa stimuleze activitatea psihica a copilului. Dragostea si grija parinteasca sunt considerate în literatura de specialitate tot atât de importante pentru dezvoltarea intelectuala a copilului cum sunt vitaminele si proteinele pentru dezvoltarea fizica.
Un climat de familie echilibrat, netensionat, asigura dezvoltarea armonioasa a tuturor laturilor personalitatii copilului : vointa, afectivitate, caracter.A educa presupune un efort din partea parintilor pentru a gasi cele mai potrivite metode, în functie de individualitatea fiecarui copil si de cerintele mediului.
|
