REPERE TEMATICE SI METODOLOGICE PROMOVATE DE SCOALA SOCIOLOGICA INTEMEIATA DE EMIL DURKHEIM

Creatiile conceptuale pertinente si diversitatea problematica a operei lui E. Durkheim au constituit punctul de plecare al afirmarii unei adevarate "scoli nationale de sociologie", grupare īn jurul publicatiei "L'Annee Sociologique" . Īn paginile acesteia si-au gasit loc lucrari de sociologie teoretica, sociologie aplicata, etnologie, etnografie si antropologie prin intermediul carora au fost lansate īn circuitul stiintific personalitati care au consolidat pozitia de lider european al Frantei pentru īntreaga gāndire sociologica a primei jumatati a secolului al XX-lea, operele acestora fiind larg difuzate si īn America Latina, S.U.A., Anglia.

Discipolul cel mai reprezentativ al lui E. Durkheim, care s-a afirmat plecānd de la principiile sale, a fost Lucien Levy- Bruhl. Īncercānd sa rezolve contradictia dintre exterioritatea "constiintei colective" si "determinismul imanent" a folosit aparatul conceptual al magistrului pentru elaborarea unei teorii generale a mentalitatii primitive. Prin valorificarea unui bogat material empiric de factura etnologica, provenit de pe toate continentele L.L. Bruhl a ajuns la concluzia ca pentru primitivi nu cadrele materiale ale existentei lor, ci manifestarile constiintei colective constituie principalul cadru normativ de socializare. Spre deosebire, īnsa, de societatile civilizate, īn care predomina optiunile valorice de ordin rational, la primitivi prevaleaza elementele de ordin emotional īn raportarea la viata comunitara: integrarea individului īn grup ramāne puternic motivata de aspectele supraindividuale de natura magica. De aceea, atāt "constiinta colectiva", cāt si gāndirea individuala este de natura pre-logica si se bazeaza nu pe judecatile de valoare sau judecatile de rea 747h77h litate specifice omului civilizat, ci pe "judecati de participatiune".

Potrivit acestor judecati, īntre numele unui lucru si lucrul īnsusi nu exista nici o diferenta de natura ontologica, prin evocarea lui omul participānd la existenta lucrului al carui nume este rostit sau a carui imagine este atinsa. Importanta reprezentarilor si a gāndirii pre-logice īn viata primitivilor explica si rolul vrajitoriei ca institutie fundamentala care orienteaza evolutia mentalitatii primitive īn care "constiinta colectiva" īsi afirma rolul sau dominant. "Un tip definit de societate, care are institutiile si moravurile sale proprii, īsi va avea deci, īn mod necesar, o mentalitate a sa proprie (.). Institutiile si moravurile nu sunt, īn fond, decāt un anumit aspect al reprezentarilor colective". Diferenta de esenta īn ceea ce īi priveste pe primitivi este importanta factorilor afectiv - volitionali īn structura globala a reprezentarilor colective.

REPERE   BIOBIBLIOGRAFICE

LUCIEN LEVY-BRUHL (1857-1939): profesor de Istoria Filosofiei la Sorbona si membru al Institutului Frantei.

Operele principale: La morale et la societe (1900); Les fonctions dans les societe inferieurs (1910); La mentalite primitive (1922); L'āme primitive (1927); Le surnaturel et la nature dans la mentalite primitive (1931); La mytologie primitive (1935); L'experience mystique, et les symboles chez les primitifs (1938).

MARCEL MAUSS (1872-1950) a ramas īn istoria sociologiei prin conceptul de "fenomen social total", la care a ajuns aplicānd metodologia elaborata de E. Durkheim si valorificānd critic tezele antropologiei culturale īn interpretarea importantei darului īn societatile primitive. Analizānd, īn registrul comparativ, raportul dintre viata materiala si universul simbolic al vietii spirituale specifice primitivilor, M. Mauss a desprins teza potrivit careia schimbul material pe care īl reprezinta darurile reciproce dintre indivizi nu se reduce la aspectul lor economic. Partea materiala "pune īn evidenta totalitatea societatii si a institutiilor sale". Darul este expresia concentrata a totalitatii valorilor recunoscute ca legitime de catre o comunitate, iar ca "fapt social" studiat de sociologie se dezvaluie a fi "fenomen social total". Analiza darului, īnsemna, īn esenta, explorarea universului valoric al īntregii civilizatii, forma unei civilizatii fiind "totalul aspectelor sociale pe care le īmbraca ideile, practicile si produsele comune societatilor creatoare si purtatoare ale acelei civilizatii".

Fiind un fapt de grup, faptul social presupune nu numai "constrāngerea" exercitata de prescriptiile "constiintei colective", ci si o anumita frecventa. Pe termen lung, faptul social mai are si o determinare statistica, fiind un "Fapt mediu". Prin modificarea formelor sale de manifestare īsi dezvaluie dimensiunea istorica, demonstrānd stadiul calitativ de evolutie a unei societati date si capacitatea sa de a produce modele de comportament reprezentative.

Plecānd de la o astfel de interpretare integratoare a societatii, lucrarea "Civilisation, le mot et l'idee" (1930) constituie un aport hotarātor la definirea tipurilor sociale care vor marca dezvoltarea sociologiei moderne. Prin sugestiile constructive pe care le-a formulat īn legatura cu formalizarea elementelor care compun totalitatea vietii sociale este recunoscut ca precursor al structuralismului īn sociologie si etnologie.

MAUSS MARCEL (Epinal, 1892- Paris, 1950)

Succesor al lui E. Durkheim la directia publicatiei "L'Annee sociologique" s-a afirmat ca profesor la scoala practica de īnalte studii de la Colegiul francez. Īmpreuna cu Paul Rivet a fondat Institutul de etnologie al Universitatii din Paris, ocupānd apoi si catedra de Etnologie a Universitatii din Paris. A devenit cunoscut ca specialist de profil prin publicarea lucrarii "Darul" (1926) si "Fragmente ale unui plan de sociologie generala descriptiva" (1934).

Opere principale Esseu asupra darului (1926); Fragmente ale unui plan de sociologie generala descriptiva (1934); Civilisation, le mot et l'idee (1930).

PAUL FAUCONNET, plecānd de la tezele lui E. Durkheim referitoare la raportul dintre libertate si responsabilitate īn societatile bazate pe diviziunea sociala a muncii, a realizat prima analiza sociologica a responsabilitatii sociale.

Dupa P. Fauconnet, responsabilitatea este elementul central al reprezentarilor colective pe care le are o societate despre propriile sale institutii. Īn spatiul moral al responsabilitatii īsi gaseste individul atāt motivatia cāt si legitimitatea faptelor care īl individualizeaza īn societate. Cum societatea este un proces evolutiv complex si multiplu determinat, si modul īn care este conceputa si perceputa efectiv responsabilitatea evolueaza īn functie de stadiul general al dezvoltarii sociale.

Evolutia sociala instituie cadre normative calitativ diferite de atribuire a responsabilitatii .Aceste aspecte demonstreaza ca responsabilitatea este "un fapt social" īn care se reflecta imperativele constiintei colective: cu cāt individul este mai civilizat, cu atāt este, mai atasat si respecta din proprie initiativa normele colective de comportament. De aceea, omul nu devine cu adevarat liber decāt atunci cānd īsi asuma responsabilitatea pentru toate faptele sale; responsabilitatea este granita naturala a libertatii de manifestare a individului īn spatiul social.

Conduita individuala este conditionata de conduitele colective pe toate treptele de civilizatie . Īn ceea ce priveste raportul dintre institutii si conduite colective, P. Fauconnet si M. Mauss prezinta urmatoarea tipologie:

Organizatiile : conduite colective primare, ierarhizate si centralizate dupa un model reflectat si finalizat cu anticipatie. Conduitele sunt proiectate pentru un nivel standard de functionare preliminata a organizatiei;

Conduite colective practice: rituri, traditii, obiceiuri. Īndeplinesc un important rol īn socializare si īn realizarea coeziunii sociale;

Conduite colective novatoare corespund starilor de mare efervescenta sociala īn care numarul alegerilor valorice posibile pare nelimitat. Īn acest context responsabilitatea cumuleaza si importante valente axiologice.

Dimensiunea morala a libertatii individuale constituie pārghia cea mai eficienta de socializare, proces īn cadrul caruia responsabilitatea joaca rolul constiintei colective normative.

PAUL FAUCONNET: profesor la Sorbona;

Opere principale: La responsabilite (1920)

GEORGES GURVITCH (1849-1965): este considerat cel mai important reprezentant al orientarii sociologiste din a doua jumatate a secolului al XX-lea din sociologia franceza. Erudit de o recunoscuta autoritate stiintifica, s-a remarcat prin maniera originala īn care a dezvoltat sugestiile tematice atāt ale lui E. Durkheim, cāt si ale lui M. Mauss, P. Fauconnet si ale altor reprezentanti ai scolii franceze de sociologie. Ca si acestia, a acceptat teza ireductibilitatii realitatii sociale la orice alta realitate, datorita naturii pluridimensionale a fenomenelor sociale totale. La nivel macrosociologic G. Gurvitch distinge existenta urmatoarelor paliere de profunzime:

a) suprafata morfologica si ecologica   īn cuprinsul carora enumera toate acele elemente care devin sociale prin activitatea transformatoare depusa de om: mediul construit, tehnica, totalitatea obiectelor folosite, distributia populatiei raportata la suprafata teritoriului etc.

b) structurile sociale constituite si ierarhizate dupa anumite modele de functionare care exercita constrāngeri: organizatii, corporatii, societati profesionale s.a.

c) modele sociale elaborate pe baza semnalelor, a semnelor colective si a regulilor sociale. Spre deosebire de semnal care prescrie membrilor un comportament precis impus de grup sau de societatea globala, semnul este un intermediar īntre o semnificatie pe care o contine "constiinta colectiva" si subiectii individuali sau colectivi care iau act si executa imperativele inerente semnului respectiv. Modelele pot fi: modele culturale care orienteaza existenta generica a individului, si modele tehnice care trateaza reperele actionale ale vietii cotidiene.

d) conduite colective caracterizate de o frecventa relativa īn spatiul social, dar care se desfasoara īn afara aparatului organizat. Acestea cuprind: 1) conduite colective rituale si procedurale; 2) conduite colective practice, moravuri, rutine, stiluri de viata; 3) conduite colective exprimate prin mode ; 4) conduite colective nonconformiste;

e) tesatura specifica de roluri rezultata din interdependenta rolurilor sociale asumate si jucate de indivizi sau de ansambluri sociale (grupe, clase);

f) atitudini colective virtuale generate de mentalitatea imanenta care explica predispozitia la conduite si reactii colective;

g) simboluri sociale cu rol instrumental īntre un continut social univoc determinat si pluritatea agentilor colectivi. Orice simbol social are doi poli: 1)un semn cu īncarcatura axiologica; 2)un instrument de participare. Īn evolutia permanenta a vietii sociale simbolurile sociale urmeaza dinamica structurilor sociale, fiind depasite cānd apar structuri noi. Mobilitatea lor este īn functie de: 1) subiectii colectivi care le elaboreaza; 2) subiectii colectivi carora li se adreseaza; 3) tipurile de structura sociala (partiala sau globala); 4) conjuncturi sociale (instabilitate, revolutii, contrarevolutii, razboaie); 5) cadre sociale (grupuri, clase sociale, societati); 6) modificarea raportului dintre simbol si simbolizat ; 7) situatii concrete, care trebuie reflectate de simboluri; 8) natura continutului simbolurilor; 9) elementele iluzorii existente īn simboluri; 10) gradul de cristalizare sau suplete a semnificatului īn semnificant; 11) gradul intensitatii fiecarui palier al socialului;

h) conduite colective novatoare caracterizate printr-o mare creativitate īn raportarea la sistemul de valori socialmente legitime;

i) starile mentale si actele colective pe care se bazeaza viata psihica si sociala īn ansamblul sau.

Fenomenele sociale totale, ierarhizate pe aceste zece paliere de profunzime sunt caracteristice nu numai nivelului macrosocial, ci reprezinta o caracteristica definitorie si a nivelului microsocial. La acest nivel fenomenele sociale totale cuprind elementele astructurale, structurabile si structurate, varietatea acestora facānd necesar recursul la trei metode de studiu care confera specific sociologiei fata de celelalte stiinte sociale particulare:

1) Metoda analitica: presupune abordarea unui singur palier al societatii detasat din ratiuni de studiu din ansamblul fenomenelor sociale totale (specifica stiintelor sociale particulare);

2) Metoda individualizata: este eficienta īn particularizarea fenomenelor sociale totale pe fundalul schimbator al spatiului social total (specifica istoriei si etnografiei);

3) Metoda tipologiei calitative: proprie sociologiei consista īn dezvaluirea determinismului care explica geneza si dezvoltarea fiecarui palier al socialului. Acest tip de abordare este denumit de G. Gurvitch "analiza dialectica empirista". Sub aspect praxiologic, metoda consta īn construirea de tipuri calitative prin care sa se poata axplica discontinuitatea istoriei a fenomenalitatii sociale.

Studiindu-le īn registru comparat, le grupeaza īn trei categorii:

1) tipuri microsociologice: sunt astructurale si definesc "manifestari ale sociabilitatii";

2) tipuri ale grupurilor particulare: sunt structurabile sau structurate si cuprind unitati colective reale, dar partiale uni- sau multifunctionale. Sunt, de obicei, asociate fenomenelor sociale totale;

3) tipurile de clase sociale si societati globale sunt fenomenele structurate cele mai apropiate de dimensiunea istorica īn sensul ca nu se repeta decāt la intervale mari de timp. Sunt fenomene sociale totale de ordin suprafunctional.

Construirea tipurilor sociale permite sesizarea directa a complementaritatii acestora īn cadrul sistemului social global. Abordarea tipologica demonstreaza faptul ca fiecare tip social are un determinism propriu ceea ce impune identificarea razei de functionalitate a tuturor nivelurilor de complexitate structurala a īntregii societati. Pe baza acestor considerente, G. Gurvitch traseaza astfel obiectul epistemic al sociologiei: "Sociologia este tipologia discontinuista a fenomenelor sociale totale, astructurale, structurabile si structurate, pe care le studiaza īn ansamblu, la toate palierele de profunzime, la toate scarile si īn toate sectoarele, cu scopul de a urmari miscarile de structurare, destructurare, restructurare si revolutionare, gasind explicatia lor, īn colaborare cu istoria".

Hiperempirismul sociologic teoretizat prin prisma aparatului conceptual propus permite, īn conceptia sa, o rezolvare a contradictiei durkheimiene dintre "determinismul imanent" si "constiinta colectiva", oferind imaginea unui sistem social deschis īn egala masura dezvoltarii, cāt si explicatiei sociologice.

Disociindu-se de J Piaget, M. Duverger si A. Cuvillier, īn problemele explicatiei sociologice, G. Gurvitch propune 9 reguli ale explicatiei sociologice:

1) subordonarea faptelor microsociale fata de structuri si societatile globale prin integrarea elementelor microsociale īn grupuri, a grupurilor īn clase sociale, a claselor īn societati globale si a acestora īn conjuncturi totale;

2) cercetarea fenomenelor sociale totale plecānd de la diferentele dintre tipuri si structuri, structurile avānd īntotdeauna un caracter intermediar īntre etapele succesive de dezvoltare sociala;

3) tensiunile si antinomiile stau la baza schimbarilor care apar ca eruptii structurale explicānd mobilitatea relativa a tuturor cadrelor sociale organizate;

4) societatea globala - prezinta mai multe niveluri de complexitate structurala numite paliere;

5) necesitatea de a nu trage concluzii globale din analiza unui singur palier. Īn formularea concluziilor trebuie sa tinem seama de : a)varietatea formelor determinismului; b)deosebirea dintre sociologie si stiintele sociale particulare;

6) diferentierea clara a determinismului sociologic, care unifica toate celelalte determinisme sociologice partiale (ale claselor si grupurilor structurate) de determinismele dimensionale (ale palierelor de profunzime) si de microdeterminisme.

7) tinānd cont de varietatea formelor cauzale sa se foloseasca īn cercetare numai procedeele explicative care pot releva cauza reala a faptelor cercetate;

8) īn situatiile īn care cauzalitatea nu poate nu poate da o explicatie globala a fenomenelor, ea trebuie completata cu "corelatii functionale", regularitati tendentiale (la scara microsociologica) si cu "intrarile directe de ansambluri".

9) explicatia sociologica (sincronia fenomenelor) este necesar sa fie īmbinata cu explicatia istorica (diacronia si geneza fenomenelor).

Explicatia sociologica, prin aceste reguli, permite depasirea descriptivismului factologic, mai putin relevant, prin relevarea cauzelor profunde care produc si structureaza ansamblurile sociale semnificative.

G. Gurvitch a mai adus contributii valoroase si īn analiza sociologica a influentei factorilor sociali īn procesul cunoasterii si al formarii reprezentarilor colective. Este cunoscut si ca īntemeietor al "pluralismului sociologic" care a polarizat luari de atitudine de o mare diversitate, inclusiv īn sociologia franceza contemporana.

Forma cea mai frecvent īntālnita a sociologismului īn prezent o reprezinta "situationalismul". Ca premiza, aceasta "prelungire īn contemporaneitate" a sociologismului clasic pleaca de la conceptul de situatie, īn care identifica nu un set de conditii ale comportamentului individual si comunitar, ci cauza fundamentala a modificarii comportamentelor umane. Īn aceasta perspectiva, individul este interpretat ca o "functie a situatiei", īndeosebi īn studiile de psihologie organizationala, īn speta cele rezervate problematicii aferente conducerii si stilurilor de conducere. Punānd īn discutie toate rezultatele cercetarii psihologice referitoare la "stilul de conducere", situationalismul s-a remarcat prin cercetari care īsi propun sa demonstreze ca "activitatea de conducere depinde nu atāt de particularitatile psihoindividuale ale conducatorului, ci de particularitatile situatiei sociale sau psihosociale cu care el se confrunta. Cea care asigura succesul conducerii este nu constanta unor trasaturi de personalitate, ci tocmai variatia lor, mularea lor pe particularitatile situatiei. Conducatorul este expresia grupului pe care īl conduce, a situatiei īn care se afla. Situatia devine cadrul fundamental care permite ca o anumita īnsusire psihica, sociala, culturala sau psihosociala a persoanei sa devina īnsusire de conducator" (M. Zlate). Īn acest context "metamorfoza" pe care a suferit-o "constiinta colectiva" propusa de durkheimism, sub forma exacerbarii importantei "comenzii sociale" īn al carui perimetru actioneaza nu numai conducatorul, ci orice individ. Eliminarea interioritatii, deci a factorului psihologic, din structura comportamentului uman conduce spre "neglijarea aproape totala a factorilor de personalitate" (M. Zlate). De aceea americanul Jennings critica situationalismul, reprosāndu-i, īn plus, faptul ca nu poate sa ofere o explicatie pertinenta momentului īn care individul si grupurile umane devin "stapāne pe situatie". Complexitatea reala a spatiului social demonstreaza ca īn "viata sociala" coexista atāt variabile psihologice, cāt si cele sociologice, numai ponderea lor este dinamica īn "functie de situatie".

Orice exagerare a lor depaseste limitele acceptiunii stiintifice a faptului "curent" de viata. Este un punct de vedere caruia i s-a asociat si J. Piaget, care considera ca omul fiind adevaratul creator al "situatiei", el este "produs" al situatiei īn aceeasi masura īn care "produce" situatia respectiva. "Situatia sociala", īn acceptiunea situationalismului, este definita ca o suma aritmetica a expectatiilor de grup. "Psihologia de grup" īsi manifesta, astfel, acelasi rol constrāngator asupra individului, cum facea īn durkheimism "constiinta colectiva".

Situationalismul confirma īnca o data faptul ca istoria ideilor, inclusiv sociologice, nu poate fi "definitiv scrisa"; ea se rescrie prin rdescoperirea si resemantizarea conceptelor, categoriilor si teoriilor care au "facut cariera" pe anumite secvente din evolutia societatii umane. Īn aceasta maniera, cu cāt sunt mai multe generatiile care readuc īn actualitate unele conceptii si doctrine trecute, cu atāt creste sansa de a se cerne "aurul adevarului" de "nisipul" banalitatilor, al confuziilor si prejudecatilor care au definit "limitele epocii" īn care au aparut respectivele "curente de gāndire si actiune practica". Dar tot īn aceasta maniera creste si sansa de a clarifica lipsa de valoare a unor conceptii invalidate, repetat, de generatii succesive, reducānd "obligatia" generatiilor viitoare de a mai relua unele experimente care au condus spre esecuri repetate.

"Construirea viitorului" cere inovarea atāt a tipurilor de experimente, cāt mai ales a metodologiei care poate conduce spre "omenia din oameni" si spre un progres organizatoric īn "producerea" unor structuri organizatorice eficiente, fiabile si pe masura omului ca fiinta generica.

GURVITCH GEORGES: Novorosiisk, Rusia, 1894 - Paris, 1965. A facut studii de filosofie, absolvite cu rezultate exceptionale care l-au recomandat ca profesor la Universitatea din Tomsk. Participant la revolutia din Octombrie 1917, dar din cauza diferentelor de convingeri fata de noii lideri, se exileaza īn Franta. Īn 1949 a devenit profesor la Sorbona si s-a afirmat ca adept al unei Sociologii structurale.

Opere pricipale Ideea de drept social (1935) - teza de doctorat; Experienta juridica a filosofiei pluraliste a dreptului (1936); Morala teoretica si stiinta moravurilor (1937); Eseuri de sociologie (1939); Elemente de sociologie juridica (1940); Declaratia drepturilor sociale (1944); K. Marx si sociologia secolului al XX-lea (1948); Tendinte actuale ale filosofiei germane (1950); Determinismele sociale si libertatea umana (1955); Dialectica si sociologie (1962); Traite de sociologie, PUF, Paris, 1962 - explicatia sociologica este definita la pagina 236-246; Les cadres sociaux (1966); Etudes sur les classes sociales (1966).

Alti reprezentanti ai scolii durkheimiste:

MAURICE HALBWACHS, profesor la Strassbourg, a adus contributii valoroase la studierea problematicii sociologice a mobilitatii muncii si ale morfologiei sociale. Īncercarea sa de a defini clasele sociale pe criteriul aportului lor īn productie s-a concretizat īn cercetari de teren privind geneza idealului social, estimarea nevoilor si nivelul de viata al muncitorimii descoperind ceea ce se numeste, īn pretent, "constanta lui Halbwachs": la un venit egal, muncitorii cheltuiesc mai mult pe māncare decāt functionarii. S-a remarcat, de asemenea, prin lucrari privind rolul memoriei colective īn geneza si stabilizarea traditiei. Ca opere: La classe ouvriere et les niveau de vie: recherches sur la Hierarchie des bessoins dans les societes industrielle contemporaines (1913); Les cadres sociaux de la memoire (1925); Morphologie sociale (1938):

GEORGES DAVY, profesor la Universitatea din Dijon, a adus contributii notabile īn sociologia juridica si politica. Opere: Le droit, l'idealisme et l'experience (1922); Elements de sociologie aplique a la morale et a l'education, I, Sociologie politique (1924):

RENE HUBERT,profesor la Universitatea din Lille. S-a afirmat cu lucrarea Le principe d'autorite dans l'organization democratique (1929).

A. MOREAT, profesor la College de France, a ramas īn istoria sociologismului cu Des clans aux empires (1923).

CELESTINE BOUGLE (1870-1940), profesor la Sorbona, a facut foarte valoroase exegeze privind clasele sociale, revolutiile, istoria miscarilor egalitare. S-a remarcat prin analizele sociologice referitoare la raportul dintre individ, credintele colective si valorile economice. Opere: Les sciences sociales en Allemagne (1896); Les idees egalitaires (1899); La democratie devant la science (1903); La sociologie biologique et le regim des costes (1900); Qu-est-ce que la sociologie (1907); Essai sur le regime des castes (1908); Lecons sur l'evolution des valeurs (1922). Alti autori:

J. Ray, Marcel Deat, A. Bayet, H. Bourgin, Daniel Assertier, G. Bourgin.

Davy, George: Sociologiques d'hier et d'aujourd'hui, Paris, Felix Alcan, 1931;

Davy, George: Des clans aux empires. L'organization sociale chez les primitifs et dans l'orient ancien, Paris, 1923;

Davy, J. M. (colab.): La quinidine, Clamert, 1982;

Halbwacs, Maurice: Morphologie sociale, Paris, Armand Colin, 1938;

Halbwacs, Maurice: La theorie de L' homme moyen, Paris, 1913;

Halbwacs,Maurice: Analyse des mobiles dominantes qui orientant l'activite des individs dans la vie sociale, Paris, 1938;

Fauconnet, Andre: Oswald Spengler, Felix Alcan, 1935;

Mauss, Marcel: Manuel d'Ethnographe, Paris, Payot, 1967;

Bougle C.: Bilan de la Sociologie francaise contemporaine, Paris, Libraire Felix Alcan, 1935;

Bougle C.: Humanisme, sociologie, philosophie. Remarques sur la conception francaise, Paris, Hermann, 1938;

Bougle C.: Qu-est-ce que la sociologie Paris, Felix Alcan, 1925;

Bougle C.: Les sciences en Allemagne. Le conflit des methodes, Paris, Felix Alcan, 1921;

Bougle C.:La sociologie Proudhon, Paris, Armand Colin, 1911;

Bougle C.: Elements de sociologie, Paris, Felix Alcan, 1938;

Bougle C.: Du Sage antique au citoyen moderne, Etudes sur la culture morale, Paris, 1921;

Davy, George: Emile Durkheim. Choix de textes avec etude du systeme sociologique, Paris, Vald Rasmunssen editeur, 1937.