Grafic 8.1 - Relatia dintre atitudini subiective, conditiile obiective ale activitatii si forma de organizare (dupa K. Marx si F. Engels, 1958, p. 72 - 73)
Dupa cum se vede, constiinta (evaluarea formei de organizare) are un rol activ in dinamica sociala. Oamenii, condusi de ideile, atitudinile, valorile, aspiratiile lor, conserva sau modifica formele de organizare a vietii lor sociale. Ei nu fac insa acest lucru in mod arbitrar, ci determinat. Atitudinile lor subiective exprima un determinism obiectiv. Analiza sociologica poate, in consecinta, face abstractie de termenul "constiinta" al modelului, considerand direct relatia de determinare conditii / forma de organizare.
Grafic 8.2 - Modelul evolutiei convergente, prin incercare si eroare, spre identificarea solutiei optime (comportament pana la urma optimal)
- Strategiile schimbarii sociale: prin criza sau optimala
Un mod de organizare alternativ (B) incepe sa devina din ce in ce mai adecvat noilor conditii. La inceput el este doar posibil, dar mai putin eficient decat cel vechi, pentru ca in t2 sa devina potential mai bun decat modul existent de organizare (A). In t2, A, desi inca satisfacator, inceteaza a mai fi cel mai bun posibil. In timp, solutia A devine din ce in ce mai ineficienta, mai inadecvata, scazand in t3 sub nivelul satisfacatorului. In t3 intreprinderea intra in criza. Inadecvarea modului A de organizare genereaza dificultati tot mai grave. Problema analizata poate fi formulata aici mai clar: putem face anumite predictii asupra momentului in care sistemele sociale vor adopta schimbarea? In t1 desi apar primele dificultati ale modului A de organizare, nu exista inca nici o motivare a declansarii unui proces de cautare de alternative. In conditii de cunoastere scazuta, cautarea de alternative are relativ putine sanse de reusita. Si chiar daca modul B de organizare ar putea fi imaginat, nu exista argumente suficient de solide pentru a proba eficienta sa. Experimentarea sa ar fi un act riscant. Si, de aceea, atata timp cat forma existenta de organizare este satisfacatoare, intreprinderea nu va avea motivatii suficiente sa exploreze alternativele si cu atat mai putin sa le experimenteze. Ea nu are cum sa realizeze ca in t2 exista deja in posibilul sau actional o solutie de organizare mai buna. In t3, datorita schimbarii substantiale a conditiilor, modul de organizare A devine insatisfacator, intrand in criza. Criza este de asta data un motivator puternic pentru cautarea unor noi solutii. Criza de declansatoarea schimbarii. O strategie de schimbare optimala ar trebui sa recurga la schimbarea lui A cu B in t2, moment in care potential solutia B devine mai buna decat A. In acest caz, intreprinderea ar fi evitat o perioada de scadere a performantelor (t2 - t3), cat si o perioada de criza (t3 - t4).
Daca vrem sa sporim capacitatea descriptiva si predictiva a legilor care descriu comportamentul sistemelor sociale este necesar deci sa includem in formularea lor si nivelul de cunoastere la care se plaseaza respectivul sistem. Acesta va putea aduce o serie de precizari asupra unor aspecte importante ca: predictibilitatea alegerii, probabilitatea explorarii alternativelor, atitudine conservatoare sau inovatoare, considerarea consecintelor de termen scurt si lung etc.
S.F. Nadel (1968) observa faptul ca in colectivitatile arhaice, formele de organizare sociala, adica "solutiile" fixate prin traditie la diferitele probleme ale vietii, sunt investite de catre membrii colectivitati cu un fel de "plus-valoare", incat acestia nu mai sunt disponibili de a asimila experienta altor colectivitati, de a cauta solutii mai bune.
Max Weber (1974) observa ca autoritatea sociala este adesea insotita de o aura charismatica. Ea este in acest caz supravegheata, investita de asemenea cu o "plusvaloare". Un asemenea tip de autoritate putem gasi in mod special in societatile traditionale, dar nu este complet absent nici din societatea moderna (dictaturile fasciste).
Mitul competentei birocratice. Discutand sursele autoritatii in organizatiile moderne, Ch. Barnard (1968) elaboreaza o influenta teorie a autoritatii bazate pe competenta. In loc ca deciziile sa fie acceptate in virtutea disciplinei ierarhice, el considera ca e preferabil sa fie sprijinite integral pe rationalitatea, competenta cu care sunt luate. In fapt, aici suntem in fata unuia dintre miturile societatii moderne: autoritatea acceptata exclusiv in virtutea competentei si a rationalitatii. Teoriile actuale ale deciziei indica faptul ca in problemele complexe, cunostintele disponibile nu sunt, de multe ori, suficiente pentru a reduce complet incertitudinea, de a funda decizii optime. Doar intr-o asemenea situatie, deciziile ar putea fi acceptate doar in virtutea rationalitatii si competentei lor. Competenta, in conditiile cunoasterii actuale, nu este suficienta pentru a funda autoritatea.
Procedee "absurde", "irationale" de decizie. Chiar si in colectivitatile care cultiva un grad ridicat de rationalitate, teoretica si pragmatica, putem gasi practici de decizie in probleme, adesea de importanta cruciala, care par absurde, irationale. Atenienii, alaturi de procedura democratica de decizie (ai caror autori necontestati sunt), recurgeau si la proceduri ca tragerea la sorti (zarurile, considerau ei, exprima vointa zeilor) sau consultarea oracolului de la Delphi. Romanii, poate cel mai pragmatic popor din antichitate, recurgeau pentru decizii majore la astrologie, citirea destinului in maruntaiele pasarilor. Imparatii romani (si nu numai romani) erau ei insisi mari superstitiosi. Toate aceste proceduri chemate in ajutorul deciziei erau investite cu o valoare absoluta.
Teoria privilegiului autointstituit subliniaza rolul activ al individului cu finalitatile sale. O parte importanta a caracteristicilor puterii politice (privilegii personale, aura de autoritate charismatica, exercitiul cat mai neingradit al puterii) care pot aparea in anumite conditii favorizante, nu reprezinta "produse sociale" propriu-zise, nu au o functie sociala, ci sunt produsul luptei individului ajuns intr-o pozitie de putere pentru mentinerea si amplificarea acesteia, in vederea maximizarii satisfacerii finalitatilor sale. Ele sunt expresia "abuzului" facut de indivizi intr-o pozitie sociala, pe care colectivitatea nu-l poate contracara decat in mod incomplet.
reducere extracognitiva a incertitudinii (C. Zamfir, 1977). Un exemplu de asemenea consecinte negative: incertitudinea face dificila realizarea consensului. Ea este o sursa independenta a dissensului in cadrul sistemelor sociale. Imposibilitatea de a realiza consensul, in conditii limitate de cunoastere, genereaza, pentru sistemele sociale, nevoia gasirii unor mijloace extracognitive de realizare a acestuia. Din acest motiv, in anumite cazuri, in formularea legilor trebuie sa se introduca, ca unul dintre factorii determinanti, caracteristici ale configuratiei cognitive ale respectivului sistem. De exemplu, "in conditii de incertitudine ireductibila, sistemele sociale tind sa recurga la mijloace de reducere extracognitiva a incertitudinii, adoptand totodata metodele charismatice de conducere".
In teoria organizatiilor gasim cateva exemple interesante de asemenea tip de explicatie in care "forma" proceselor cognitive este invocata drept factor explicativ. Modul cel mai sistematic de a invoca acest factor il gasim intr-o lucrare clasica a lui J.G. March si H.A. Simon (1964). Una dintre tezele centrele ale lucrarii este urmatoarea: "trasaturile de baza ale structurilor organizatiilor si a functionarii lor sunt derivate din caracteristicile produselor rezolutive umane si ale alegerii rationale" (p.163). Diferentierea organizatiilor in mai multe departamente (productie, marketing, cercetare etc.) trebuie sa-si gaseasca explicatia si in strategia de solutionare a problemelor complexe: descompunerea lor in subprobleme mai simple care pot fi mai usor abordate. Diviziunea interna a muncii poate fi deci explicata partial ca o strategie de a rezolva probleme cu un grad de complexitate. Cum putem explica tendintele de centrare excesiva pe subobiectivele departamentului (o caracteristica generala a birocratizarii) si de pierdere de vedere a obiectivelor globale? March si Simon ofera drept una dintre explicatiile acestui fenomen diferenta de operationalitate. Obiectivele generale, globale sunt mai putin operationale decat subobiectivele in care au fost descompuse. Un obiectiv slab operationabil, vag definit, chiar considerat a fi important, ramane intr-o mare masura nerealizat. Desigur ca pentru a avea o explicatie completa este nevoie sa luam in considerare si alti factori. In fine, autorii argumenteaza teza ca una dintre sursele puterii in organizatii o reprezinta pozitiile a caror functie o constituie reducerea incertitudinii.
relatiile dintre sistemele sociale si conditiile de mediu in care ele actioneaza. Pe baza considerarii relatiei dintre mediu si sistemele finaliste, se propune o schema functionala largita.
In al doilea rand, relatia dintre factorii obiectivi si cei subiectivi in explicatia sociologica. Optiunea expusa in aceasta lucrare este ferma in favoarea explicatiei sociologice obiective. Fenomenele sociale trebuie explicate prin alte fenomene sociale. Dar care este, in acest determinism sociologic obiectiv, rolul factorilor subiectivi, ai constiintei, daca exista vreunul? Lucrarea incearca sa treaca in revista principalele tipuri ale rolului constiintei in explicatia sociologica. Sunt aduse argumente ca factorul constiinta trebuie inclus in explicatia sociologica, el aducand o contributie independenta, alaturi de factorul obiectiv, la determinarea fenomenelor sociale. In mod special modelul finalist de sistem, descris de schema functionala, ne ofera posibilitatea de a intelege mai diferentiat modul in care determinismul "subiectiv" se include organic in cadrul determinismului obiectiv.
|
