6.1 Reactia fata de persoana dependenta
6.2 Reactia fata de dependenta
Pe buna dreptate se poate spune ca "dependen 929b16j tul nu exista". Asta asa e! Cu toate acestea cuvântul "dependent" aduce în minte tot felul de asocieri si imagini. Uneori însa, imaginile din minte nu corespund deloc cu realitatea si atunci sunteti uimit: "Esti dependent? Nu pot crede asa ceva despre tine!" Este important sa va constientizati propriile prejudecati si imaginea pe care o aveti despre dependenta, pentru a nu fi surprins în fata realitatii.
A lua în serios
Este important sa luati persoana în serios. Ceea ce pentru dumneavoastra poate fi o problema simpla, despre care nu întelegeti de ce celuilalt îi este asa de greu, pentru el/ea poate fi o problema imposibil de depasit. Aceasta nu înseamna ca dumneavoastra trebuie întotdeauna sa va atasati persoanei în situatia ei; cel care are nevoie de ajutor cauta pe cineva care sa-i acorde sprijin si nu pe cineva care sa vina sa ia parte la problema lui.
A pretinde ceva
Va raportati la dependenti ca la persoane carora le puteti pretinde anumite lucruri? Daca da, atunci ce pretindeti de la ei si ce s-ar întâmpla daca aceste cerinte nu vor fi împlinite? De exemplu, programati o întâlnire la ora 14.00, iar persoana vine cu o ora si jumatate mai târziu. Mai are loc întâlnirea sau nu? Sunteti cumva foarte bucuros ca totusi a venit? Pretentiile dumneavoastra se bazeaza pe normele obisnuite de conduita sau le-ati adaptat la dependent si situatia lui?
Sa fii cinstit
În ce masura o conversatie trebuie sa fie deschisa si cinstita? În calitate de consilier, cât de naiv sunteti daca veti crede tot ce vi se spune, sau câta neîncredere manifestati atunci când ridicati semne de întrebare asa de mari? Unde este echilibrul? Cum ati putea fi sigur ca persoana raspunde cinstit? Ce veti controla si în ce fel? De exemplu: o persoana spune ca ea este "curata". Ce faceti? Îi veti face un test de urina? Cât de cinstit sunteti dumneavoastra însiva fata de persoana respectiva, atunci când este vorba de frustrari personale, recunoasterea faptului ca va confruntati cu aceleasi probleme de viata, etc?
În momentul când dumneavoastra:
o Începe-ti cu o întrebare generala: cum îti mai merge? (scoala, acasa, prietenii).
o Afirmati ce vi se pare ca iese în evidenta la persoana respectiva. Întrebati-o cum explica acest lucru.
o Daca tânarul nu mentioneaza nimic despre droguri, spuneti-i presupunerile dumneavoastra, fara a le exprima ca fiind problematice.
o Când tânarul recunoaste consumul, întrebati-l care este parerea lui despre utilizarea drogurilor si de ce o face.
o Cautati împreuna cu tânarul rezolvari pentru cauzele problemelor lui si/sau îndruma-l spre alte locuri unde poate primi asistenta.
o Formulati în general întrebari deschise, la care sa nu se poata raspunde numai cu un simplu "da" sau "nu". Abia când discutia este în plina desfasurare, puteti trece la întrebari directe sau indirecte.
S-ar putea întâmpla ca o mama sa vina cu tânarul ei fiu dependent, solicitând ajutor.
"El trebuie sa fie internat undeva, caci asa nu mai merge. Noi nu mai putem sa-l tinem acasa. Am discutat în familie despre aceasta si el este de acord. Trebuie sa ne ajutati."
Cum veti proceda?
Când folosesti droguri, atunci se întâmpla multe în viata ta, atât la nivel fizic, cat si psihic. În mod cert, consumul de droguri îi va pune în alerta pe toti cei din jurul tau, fiind influentate familia, munca, relatia cu partenerul, casatoria, prietenii, etc. În general, am putea clasifica reactiile (gresite) ale celor din anturajul persoanei dependente, în felul urmator:
Negarea (Nu exista asa ceva!)
Uneori problema întreaga este negata, nerecunoscuta: "Nu, el/ea nu ar face asta; nu, asa ceva nu se întâmpla în familia noastra." Negarea trebuie mentinuta si pentru aceasta este nevoie de tot mai multe argumente pentru ca persoana sa continue sa creada ca de fapt totul este în ordine. Negarea are de a face si cu "vointa de a vrea sa fii raspunzator". Daca eu nu am vazut nimic, nu am ce sa corijez si nici nu am de ce sa fiu tras la raspundere. Atunci nu am de ce sa ma simt vinovat. Reactia tipica unui comportament de negare este "A, nu-i chiar asa de grav, o sa treaca de la sine." Lucrurile sunt foarte usor generalizate: "Fiecare dintre noi are câteodata o perioada în viata când.." Problema nu este luata în serios si deci nici nu se face nimic pentru rezolvarea ei. Exprimarile de genul "totul se va rezolva de la sine" si "timpul vindeca ranile" (tempo lo bisa) nu favorizeaza rezolvarea problemei. Deoarece dependentul nu este corijat în comportamentul lui, el o poate percepe ca pe o confirmare. Uneori se întâmpla ca dintr-o data sa apara o criza. Ca urmare, cei din jur ar putea reactiona fie printr-un sentiment intens de vinovatie, fie exagerând în combaterea problemei, din dorinta de a compensa lipsa implicarii de pâna atunci. Deseori se întâmpla ca cel care a negat tot timpul, sa se trezeasca din vis atunci când e deja prea târziu!
Combaterea (Nu are voie sa existe!)
Sub motto-ul "scopul scuza mijloacele" se pun în miscare tot felul de mecanisme pentru a elimina problema dependentei. Deseori combaterea se focalizeaza mai mult pe caracteristicile exterioare si se acorda foarte putina atentie schimbarii launtrice a persoanei dependente: daca el/ea ar avea servici, ar avea o alta casa, ar locui într-un alt sat, oras, etc... Toata lumea (familia, cunostintele, cei care acorda asistenta) se implica, si la nevoie pot fi manipulati, pentru a avea grija ca problema sa fie cât mai repede îndepartata.
Acceptarea (Exista deja!)
Când oamenii nu reusesc sa schimbe situatia, atunci încep s-o acopere, pentru a atenua durerea. Trebuie sa diminuezi pe cât posibil disconfortul si sa accepti ca oamenii sunt dependenti si asa vor ramâne. Daca situatia oricum exista deja, atunci nu mai ramâne decât sa te adaptezi si sa o confirmi singur.
Eliminarea (Nu mai exista!)
Negarea situatiei merge pâna acolo încât persoana este îndepartata. Ea este considerata ca cineva care nu mai poate face parte din grup. Nu se face nici o încercare pentru a se cauta ajutor sau asistenta de specialitate.
|
