SCLAVIA AUTOIMPUSĂ
De obicei, principalele motive ale fumatorilor care încearca sa se lase sunt sanatatea, banii si stigmatul social. Dar în spalarea creierului corelata cu acest drog cumplit intra sclavia în forma pura.
Omul s-a straduit din rasputeri în secolul trecut sa aboleasca sclavia, si totusi fumatorul traieste într-o sclavie autoimpusa. Pare sa uite ca, atunci când I se permite s&# 959f51j 259; fumeze, ar vrea sa nu fie fumator. Nu numai ca pe cele mai multe tigari nu le savuram, dar nici macar nu ne dam seama ca le fumam. Doar dupa o perioada de abstinenta ne iluzionam ca ne place tigara ( prima pe care o fumam dimineata, cea de dupa o masa etc.).
Ţigara devine pretioasa doar când încercam sa fumam mai putin ori sa ne abtinem, sau când societatea ne constrânge sa nu fumam (când mergem la biserica, la spital, la supermarket, la teatru s.a.m.d.).
Fumatorul învederat nu trebuie sa uite ca aceasta tendinta se va accentua. Azi ni se interzice sa fumam în metrou. Mâine nu vom mai avea voie în nici un loc public.
S-au dus timpurile în care un fumator putea sa intre în casa unui prieten sau a unui necunoscut si sa-si scoata cu nonsalanta pachetul de tigari. În ziua de azi, când paseste într-o casa, bietul fumator va inspecta locul, cautând cu disperare o scrumiera în care sa fie chistoace. Daca nu exista scrumiera, va încerca de obicei sa amâne momentul tigarii, iar daca nu poate va cere permisiunea gazdelor, riscând sa i se raspunda: « Fumeaza daca vrei neaparat » sau « Te rugam sa n-o faci, mirosul nu se duce usor. »
Sarmanul fumator, care deja se simtea prost, ar vrea sa-l înghita pamântul.
Îmi amintesc ce chin era pentru mine sa merg la biserica în vremurile când fumam. Pâna si la nunta fiicei mele, când ar fi trebuit sa stau în biserica solemn si mândru ca un tata adevarat, ce-mi trecea mie prin cap? « De s-ar termina mai repede, ca sa pot iesi afara si sa trag un fum! »
Observa-i pe fumatori în astfel de situatii - e instructiv. Ai sa vezi ca se aduna laolalta. si nu apare doar un pachet de tigari, apar douazeci. Iar conversatia este mereu la fel:
« Fumezi? »
« Da, însa ia de la mine. »
« Multumesc, o sa încerc una de-a ta mai încolo. »
Îsi aprind tigarile si trag adânc în piept, spunându-si: « Ce norocosi suntem! Avem mica noastra recompensa. Nefumatorul, saracul, n-are asa ceva. »
« Saracul » nefumator n-are nevoie de recompensa. Organismul nostru n-a fost conceput sa vietuiasca otravindu-se sistematic. Cel mai trist lucru este ca, atunci când fumeaza, fumatorul nu obtine senzatia de pace, de încredere si de seninatate pe care nefumatorul o are de-a lungul întregii sale vieti fara tigara. Nefumatorul nu sta în biserica, simtind cum îl cuprinde agitatia si dorind sa fie în alta parte. El se poate bucura de fiecare minut al vietii.
Îmi mai aduc aminte cum jucam iarna biliard acasa si pretindeam ca trebuie sa merg la toaleta - ca sa trag o tigara. Nu, nu era vorba de un baiat de 14 ani, ci de un contabil serios, de 40. Ce tristete! si când reveneam la masa de joc, nici macar nu ma distram. Abia asteptam sa se termine ca sa pot fuma din nou, desi biliardul era hobby-ul meu, modul meu favorit de relaxare si distractie.
Una dintre cele mai extraordinare bucurii ale mele ca fumator este de a ma fi eliberat de sclavie, de a putea sa gust viata în întregime, nu petrecându-mi jumatate din ea tânjind dupa o tigara pentru ca, o data ce am aprins-o, sa-mi doresc sa n-o fi facut.
Fumatorii trebuie sa fie constienti ca, în casele nefumatorilor sau doar în compania acestora, cel care-i frustreaza nu este nefumatorul cel multumit de sine, ci « micul monstru ».
|
