Istoria doctrinelor sociologice a fost, īn general, compartimentata pe baza a doua criterii:
centrarea demersului sociologic de creaie conceptuala si resemantizarea sociologica a categoriilor cu valente explicative pentru spatiul social;
scoala de la Chicago propune un nou criteriu: cel al implicarii practice, nemijlocite, a sociologiei īn proiectarea si reconstrictia structurilor sociale compatibile cu progresul social - uman.
Īn atmosfera general - reformatoare, specifica societatii Americane din anii '20 ai secolului nostru, a fost reevaluata conceptia lui A. Comte care conferea sociologiei statutul de instrument ligitim pentru reformarea morala a īntregii societati. Asimilānd curentul reformator care polariza preocuparile diverselor segmente de opinie, Albion Small, dupa īnfiintare, īn 1892 a departamentului de sociologie al universitatii chin Chicago, a pus bazele "Conceptiei despre evolutia societatii si reforma sociala" care a ramas īn istoria Sociologiei sub numele de scoala de la Cghicago.
Dincolo de aspectele programatice ale conceptiei despre reforma sociala, care releva implicarea directa a sociologiei īn proiectarea si reformarea institutionala a societatii Americane reprezentantii :colii de la Chicago mai sunt cunoscuti si ca īntemeietori ai interactionismului, curent sociologic de orientare psihlogista, interactionismul cuprinde doua etape:
etapa reprezentata de C. H. Cooly si G. H. Mead, īn care predomina preocuparile de a defini variabile psihosociale ce traseaza reperele teoretico - praxiologice ale evolutiei sociale;
etapa inaugurata de W. I. Thomas si R.E. Park īn care demersul sociologic este marcat de preocuparile relevarii interdependentelor normativ - institutionale ale reformarii spatiului social global.
Specific psihologismului american este crearea sistemelor sociologice pe baza analizarii problemelor teoretice generale ale schimbarilor sociale asa cum se rasfrāng ele īn plan psihologic pe de o parte, iar pe alta parte, pledoaria pentru profesionalizarea sociologiei ca stiinta si institutie. "Desigur - scria Albion Small cu aproape un secol īn urma - democratia este reala atunci cānd toti membri societatii au cunostintele necesare judecarii īn cunostinta de cauza a oricarui fapt din societate, dar, pe de alta parte, este un afront adus democratiei sa spui ca orice om este la fel de competent ca un specialist pentru a īntelege orice problema a societatii umane" . Īn acest sens, ca profesie, sociologia trebuie sa-si asume toate raspunderile aferente expertizarii tuturor solutiilor care se propun īn rezolvarea problemelor ridicate de schimbarea sociala permanenta si ireversibila.
Presupunānd legitimarea competentei ca singura norma morala pentru munca sociologului, A. Small considera ca studierea vietii sociale trebuie sa īmbine dona planuri complementare: a) cercetarea problematicii morale, care constitutie continutul vietii autentic sociale; b) coordonarea rezultatelor tuturor stiintelor sociale pentru a realiza o imagine sociala a spatiului social global.
Continutul vietii sociale constituindu-l īncacatura morala a interdependentelor dintre oameni, sociologia dobāndeste ratiune de a fi numai īn masura īn care se constitutie ca studiu al experientei sociale a oamenilor: "noi consideram experienta societatii umane ca un complex progresiv al schimbului reciproc de influnte spirituale" . Sarcina legitima a stiintei sociale conta īn interpretarea activitatii oamenilor ca expresie obiectivata a "diferitelor lor relatii spirituale" . Īn aceasta acceptiune stiinta sociala a traversat, sub raport istoric, urmatoarele etape: descriptiva, analitica, apreciativa, constructiva. Faza apreciativa a marcat momentul de diversificare a modelelor de comportament prin care societatea accede la valorile civilizatiei. Perioada prezenta reprezinta, īnsa, etapa de generalizare practica a valorilor sociale elaborate de sociologie īn vederea perfectionarii morale a societatii. Cele mai importante valori care au prioritate neconditionata īn reformarea sociala, sunt valorile care pot asigura armonia grupurilor sociale īntrucāt grupul social reprezinta unitatea sociologica primara.
Valorificānd sugestiile tematice si doctrinar metodologice promovate de A. SmalI, Charles Horton Colly (1864-1929) a dezvoltat noi categorii sociologice privind: natura umana, ordinea sociala, individul ca "eu", societatea si comunitatea sociala, importanta grupului social, aspectele sociologice ale libertatii umane, structura sociala si legzile dezvoltarii sociale. Plecānd de la ipoteza potrivit careia: "istoria umana, spre deosebire de istoria animalelor, este o urmare fireasca a trasaturilor psihologice ale omului" , defineste societatea ca un rezultat al "contactului" cumulat, si al "influentei reciproce a ideilor personale". Oamenii evalueaza orice fenomen social ca simbol al propriilor reprezentari, de accea "societatea, prin ei nemijlocit, este relatia dintre ideile individuale" .
Ridicāndu-se īmpotriva determinismului biologic si a celui social, C. H. Cooly a lansat īn circuitul stiintific teza detertminismului psihologic potrivit caruia "Experienta sociala constitute continutul imaginatiei si nu al contactelor materiale" , īntrucāt orice eveniment social are o semnificatie sociala numai īn sensul īn care apare el omului: īn acest context, este sociala numai "ideea noastra personala despre societate" iar obiectul de studiu al sociologiei este "īn primul rānd, reprezentarea sau grupul de reprezentari, continute īn ratiune, despre ceea ce trebuie sa ne imaginam" . Interpretānd toate procesele sociale prin prisma psihologista, defineste concurenta ca expresie a luptei pentru prosperitate personala, administratia ca realizare practica si institutionalizare a ideii de īntāietate, iar structura sociala ca manifestare a ierarhiei psihologice. Crizele sociale, īn aceasta optica, nu au cauze social-economice, ci reflecta crizele de comportament determinate de psihologia individuaIa.
Referitor Ia acest aspect, C. H. Cooly a dezvoltat o conceptie originala cunoscuta sub numele de "conceptia eu-lui īn oglinda" (looking-glass-self), prin care a intentionat sa dea o replica hotarāta "behaviorismului" care lua propotii īn lumea stiintifica, īn acea vreme. "Eul este o tendinta sociala militanta, care lucreaza pentru a-si largi locul sau īn curentul general al 323d31d tendintelor" ; de accea el nu poate fl definit coret decāt prin corelatie cu societatea. Aceasta, la rāndul sau, īn calitate de referential pentru indentitatea ontologica si axiologica a individului, īi apare "eu-lui" ca o agregare de "tu-uri", vertebrate īn grupuri sociale de curente comune, interese, trairi si comportamente; "... īntr-un numar foarte mare de cazuri, referinta sociala a lui "Eu" ia forma unei imagini definite a felului īn care persoana apare īntr-o gāndire particulara, iar tipul autoconstiintei este determinat printr-o atitudine care este atribuita altei gāndiri. O persoana de acest fel poate fi numita reflectata sau "eu-oglinda" . Acest "eu-oglinda" este compus din trei elemente:
1) imaginarea locului īn care cure eul se reflecta īn cadrele de perceptie ale celorlalti;
2) evaluarea acestor imagini, sub forma unor judecati imginate;
3) reactia personala si de grup la aceasta imagine.
Īn acest context, sociologia se manifesta ca stiinta prin ignorarea factorilor institutionali si sociali pentru a se orienta īn exclusivitate asupra ariei de semnificatie a interactiunilor fiecarei persoane aflata īn context social.
Respingānd rolul instinctelor si al sentimentelor īn influentarea vietii sociale (exemplu: asceza) C. H. Cooly pledeaza pentru acreditarea ideii potrivit careia la baza ordinii sociale sta "imaginea" reflectata īn "oglinda" celorlalti, ea fiind singura realitate sociala creatoare de valoare si de contexte organizatorice compatibile cu rezultatele reclamate de schimbarea sociala generala. Din opera sa, a ramas contributia la teoria grupurilor primare īn care C. H. Cooly este revendicat ca un clasic at domeniului.
Reprosāndu-i reminiscente behavioriste prin care C. H. Cooly reducānd societatea la problematica psihologica aferenta acesteia a extrapolat concluziile valabile la nivel micro (face-to-face) la nivel macrosocial, G.H. Mead a preluat, selectiv, une elemente ale interactionismului "behaviorist" pentru a contura o noua teorie interactionista care sa includa īn orizontul sau explicativ si comportamentele etichetate ca "anormale".
Teoria sa psihologica a ramas īn istoria socilogiei prin deplasarea accentului de la introspectie, la obervatie si experiment pe baza carora societatea poate fi definita ca o realitate spirituala obiectivata īn cadrele normative ale institutiilor. Desi creatii rationale, institutiile īi apar individului generic exterioare si constrāngatoare prin cadrele normative riguros formulate īn regulamente care contin prescriptii de status-rol concret determinate.
Rezumāndu-i conceptia lui G. H. Mead , un expert romān īi prezinta conceptia pe urmatoarele niveluri de generalitate:
1) eu (the self) se constituie ca tensiune permanenta īntre persoana ("I") si personalitate ("Me");
2) īn timp ce "I" este raspunsul organismului la cerintele mediului, "Me" este ansamblul atitudinilor celorlalti presupuse de individ;
3) desi acest ansamblu este fluid si permanent reconstruit, el este totusi ordonat la nivelul societatii īn forma unui "celalalt generalizat" (the generalized other);
4) cu toate acestea, structura generalizata a "eului" este permanent si direct dependenta de comportamentul individului, inclusiv de actiunea spontana generata de "I";
5) din aceasta cauza, personalitatea umana este deschisa si dinamica, si daca nu ar exista aceste doua faze ale lui "I" si "Me", nu ar mai exista nici responsabilitate si nici inovatie īn experienta sociala;
6) indivizii reusesc numai īn grade diferite sa "adopte" atitudinea "celuilalt generalizat", ceea ce face ca ordinea sociala sa se constitute īntr-o ierarhie "verticala" (structura politica) si īntr-o varietate de "clase" orizontale (structure socioprofesionala);
7) atāt īn cazul ierarhiei "verticale", cāt si īn cel al structurii socioprofesionale relatiile de "competitie" sau "cooperare" sunt reglementate de "atitudinile sociale organizate", īn cadrul carora mai importante sunt cele bazate pe "reactii sociale comune" care definesc "continutul institutiilor";
8) societatea ideala este una īn care sunt predominante aceste "reactii comune" si poate fi realizata prin generalizarea sau extinderea "universului de discurs";
9) instrumentul principal at generalizarii "universului de diseurs" este participarea democratica a indivizilor la viata societatii;
10) aceasta participare nu este reala si eficienta decāt atunci cānd o elita (intelectualii) provoaca "reconstructia" universului de discurs, sensul democratiei fiind acela de generalizare prin īnsusirea colectiva a noilor "atitudini organizate";
11) reformarea societatii americane este rezultatul conjugat al activitatii elitei īn conformitate cu cadrele normative legitimate de puterea statului.
Dincolo de aceste contributii doctrinare, C. H. Mead a ramas īn istoria sociologiei prin cercetarile empirice intreprinse īn lumea interlope a cocioabelor, printre criminali, printre saraci, ca si problematica alienarii, a deficitului de socializare, aspecte cunoscute sub numele generic de "social problems" ale "troubles makers".
Īncercānd sa raspunda īntrebarilor referitoare la sensul evolutiei sociale, care facea obiectul principal al preocuparilor de reforma si reformare institutionala desfasurate de sociologii Universitatii din Chicago, W. I. Thornas s-a remarcat prin relevarea interdependentelor normativ - institutionale prin care exigentele reformei se conjuga cu cele ale progresului.
Īntrucāt ambele sunt rezultate ale implicarii oamenilor controlul social este singurul care confera certitudine reconstructiei structurale a spatiului social global. Pentru o implicare eficienta, īnsa, oamenii trebuie sa cunoasca foarte bine sensul general al transformarilor ceea ce demonstreaza rolul deosebit al educatiei: schimbarea efectiva trebuie sa fie precedata de o abordare educationala a problematicii afarente schimbarii. I.Ungureanu si st. Costea sintetizeaza problematica schimbarii existente īn preocuparile sociologilor de la Universitatea din Chicago, din anii '20, īn urmatorele aspecte:
1) schimbarea sociala este inevitabila si provocata de industrializare, explozia urbana, interactiunea grupurilor rasiale si de profesionalizarea muncii. Schimba sociala poate fl orientata īn sensul progresului numai cānd comportamentul uman este orientat de norme rationale de actiune;
2) rationalitatea schimbarii este posibila numai prin rationalizarea comportamentutui individual, fapt posibil nu prin integrare normativa, ci prin stimularea creativitatii individuale. Prin cultivarea creativitatii, se asigura o participare endogena prin aspiratia individului de a-si prelungi existenta prin viata creatiilor sale;
3) institutiile, chiar societatea īn ansamblul sau, fiind creatii ale indivizilor, acestea trebuie studiate - sub raport sociologic - ca institutii īn general, dincolo de detaliile tehnice sau administrative;
4) esenta institutiilor o constituie calitatea asocierii indivizilor ca "mod al organizarii sociale";
5) asocierea, ca baza a integrarii este o conditie si nu un rezultat al libertatii, deoarece libertatea presupune alegerea īntre alternative "organizatorice".
Schimbarea rationala definind depasirea limitelor si constrāngerilor antrenate de reformarea institutionala a spatiului social, rolul sociologiei este acela de a "descoperi scopul libertatii de actiune īn promovarea schimbarii sociale, īnvingānd limitele sociale pe care schimbarea īnsasi le face necesare" .
Ca teorie integralista sociologia se constituie prin valorificarea, din perspectiva psibologica, a creativitatii si solicitarilor integrative īn "vederea unui proiect al schimbarii sociale rationale unitare".
Sub aspect metodologic, sociologia cumuleaza prerogativele unei "paradigme a cercetarii conditiilor formei si ritmurilor schimbarii sociale rationale". Problema fundamentala ar fi dupa W. I. Thomas, solutionarea "diferentelor dintre ratele dezvoltarii sociale", diferente care explica inertia miscarii sociale si rezistenta structurala la schimbare. Cāt priveste aceste "rate de dezvoltare sociaIa" ele sunt o resultanta a doi vectori de actiune: varietatea conditiilor sociale si varietatea "temperamentelor" personalitatilor sociale creatoare.
Interactiunea sociala dintre indivizi īn dinamica reala a conditiilor sociale se materializeza īn construirea unor "linii de geneza" a spatiului social care se gaseste la rāndul sau, īntr-un proces de redimensionare permanenta īn functie de schimbarea conditiilor si de continutul optiunilor valorice individuale.
Individul ramānānd, īn ultima analiza, principala componenta creatoare de social la nivelul īntregii societati, este abordat de W. I. Thomas din perspectiva unor "tipuri", concepute ca individualitati generice. Aceste tipuri sunt filistinul, boemul, individul creator. Tipurile sociale propuse īsi fac simtita prezenta īn functie de patru "impulsuri fundamentale": curiozitate, teama, impuls creator spre noi experiente, impuls spre conservare.
Corelatia dintre "liniile de geneza", "tipuri" si "impulsuri fundamenale" alcatuiesc "scheme de organizare a vietii individuale, constituind principalul fond socializant al fiecarei societat. De aceea orice activitate autentic umana este sociala intrucāt ea este de neconceput fara conditiile si cadrele obiective ale unei situatii. Prin situatie W. I. Thomas īntelege un ansamblu de valori si atitudini cu care individul este confruntat īn cadrul unui proces parcurs si īn functie de aceasta activitate este planificata iar rezultatele ei sunt evaluate .
Sitatia, fiind īn esenta, un ansamblu de valori si atitudini tipice fata de aceste valori, "definirea situatiei" specifice individului releva faptul ca ea este o alegere individuala īntre alternative posibile de actiune. Aceasta alegere si criteriile care stau la baza ei constituie realitatea sociala care trebuie sa faca obiectul de studiu at sociologiei.
Īn acest sens, plecānd de la premiza conform careia ceea ce este bun pentru individ este bun si pentru grupul social din care face parte, W. I. Thomas a lansat un postulat care a ramas referential īn literatura de specialitate: "o situatie sociala este reala, prin consecintele definirii ei ca fiind reala". Acest postulat a fost minutios analizat īn special īn legatura cu situatiile "anormale" - acesta fiind obiectul predilect de investigatie al lui W. I. Thomas si care-l individualizeaza, de altfel, īn cadrul interactionalismului.
Dupa apogeul din deceniul al treilea al secolului nostru interactionalismul cedeaza prima scena a interesului īn favoarea altor orientari (īn special a structuralismului functionalist) care pledau nu pentru reforma, ci pentru mentinerea "ordinii", īn 1966 H. Blumer reconstruieste teoria lui G. H. Mead promovānd "interactionalismul simbolic" .
Obiectivul sau programatic era acela de a fundarnenta sociologia fara aportul cunostintelor de natura psihologica, definind miscarea sociala ca rezultat al interactiunii actorilor sociali. Valorificat īndeosebi de catre instantele politico- administrative pentru declansarea unor schimbari sociale care sa tina sub control nivelurile psihosociale ale organizarii sociale, teoria interactionalismului simbolic sta la baza sociologiei experimentale care reuneste, īn prezent, sociologi, psihologi si antropologi īntr-un cāmp unitar, interdisciplinar de cercetare.
Charles Hortton Cooley s-a nascut īn perioada campusului Ann Ardor a Universitatii din Michigan , unde urma , de fapt, sa-si petreaca si cea mai mare parte a vietii . Famila Cooley īsi are radacinile īn Noua Anglie . Ei erau descendenti directi din Benjamin Cooleycare sa stabilit īn apropiere de Springfield , Massachusetts īnca īnainte de 1640 . Carls Horton Colley s-a nascut intr-o familie numeroasa de fermieri, destul de strīmtorata.
Tatal lui Coolley , Thomas McIntyreCooley , simtea ca singura sansa de a capata o educatie si de a urca pe scara sociala era sa se mute īn vest. Din acest motiv el a venit īn Michigan din vestul New York-ului. Dupa ce s-a stabilit īn Michigan a avut mai multe slujbe , cele mai importante fiind cele de editor si avocat . Fiind ambitios , impetuos si un om energic , el a reusit sa progreseze de la o pozitie obscura la una prestigioasa si onorata īntre elitele sociale si juridice din Michigan.El a obtinut recunoasterea inaltului sau calibru īn domeniul juridic si. In anul 1859, a fost numit membru al Facultatii de Stiinte Juridice al noii organizate Universitati din Michigan.
In anul nasterii lui Charles,1864,tatal sau a fost ales ca membru al Curtii Supreme de Justitie din Michigan.El a ramas membru al acestei comisii si profesor de drept pentru multi ani si, pe līnga acestea , a devenit cunoscut si datorita nenumaratelor tratate juridice scrise de-a lungul anilor, ca si pentru ca a fost primul presedinte al Comisiei Comerciale Internationale.
Charles, al 4-lea din cei sase copii ai judecatorului , s-a nascut intr-un moment īn care familia sa obtinuse deja o pozitie considerabila si un mod de viata confortabil īn Ann Arbor Oare cum īnspaimīntat de tatal sau , un dur conducator orientat spre succes, tīnarul Colley s-a instrainat īnca de timpuriu de lumea din jurul sau. El a manifestat o atitudine pasiva si un caracter retras care avea sai marcheze intru-totul stilul de viata.
Vreme de 15 ani el a suferit de o varietate de boli, unele dintre acestea aparent de natura psihosomatica. Timid si semi-invalid, suferind de o defectiune de vorbire, el a avut putini tovarasi de joaca, fiind tentat doar de reverie si de lectura solitara. Foarte sensibil, el a compensat aceasta insecuritate personala imaginīndu-se pe sine īn rolul unui mare orator de lider al oamenilor.
Īn lupta pentru succes - pe care tatal sau a promulgat-o ca lege in viata reala - fiul avea sa indrazneasca sa participe la aceasta doar īn imaginatia sa. Dragostea sa pentru curse hipice dificile si pentru sculptura si tīmplarie poate fi explicata īn termeni adlerieni ca o īncercare de a compensa slabiciunea trupeasca si sociabilitatea scazuta.
Viata de colegiu a lui Cooley a durat 7 ani, ea fiind intrerupta de boala, de o calatorie prin Europa si de o scurta perioada de munca īn calitate de desenator tehnic si statistician. El a absolvit ingineria ,un domeniu care nu-i placea īn mod particular . Totusi, īn timpul facultatii ,el a urmat cīteva cursuri de istorie si cīte unul de psihologie si de economie .Īn timul anilor de colegiu ,dar mai ales dupa , Cooley a continuat sa citeasca ultrareceptiv .Aceste lecturi independente - mai degraba decīt cursurile instructiei formale - l-au facut sa se decida asupra carierei sale .
Citind multe din lucrurile lui Darwin ,ale lui Spencer si ale sociologului organisict german Albert Schaeffle, Cooley s-a decis īn 1890 sa se īntoarca la Universitatea din Michigan pentru a absolvi economia politica si sociologia . Dezertatia pe care a sustinut-o la finalul facultatii purta titlul "Teoria transporturilor " si era un studiu de pionierat īn ecologia umana .Din acel momant ,nu a existat o īnstructie formala īn soaiologie la Michigan īn care sa nu fi fost examinat sau īntrebat .
Neobisnuit de lunga perioada de ucenicie si de pregatire a lui Cooley poate fi pusa - īn parte -pe seama sanatatii lui subrede , dar si a faptului ca el era copilul unui parinte bine situat care īsi permitea sa-i lase fiului sau timp sa se decida pentru o cariera .Pe deasupra , Cooley sufera datorita faptului ca statea īn umbra unui tata faimos . El īnsusi īi scria , la un momant dat ,mamei sale ; " Ar trebui sa īncerc ,ca un experiment ,sa plec undeva unde nu s-a auzit si nu se stie nimic de tata si unde tuturor le-ar pasa de mine pentru ceea ce sint eu insemi ".Se poate ca Cooley a trecut de la o dependenta emotionala de tata sau ,de care a fost practic alienat ,la constientizarea faptului ca se afla sub obligatia de a-si construi o cariera care sa onoreze familia din care facea parte .
Prima lucrare a lui Cooley ,intitulata "Semnificatia sociala a strazii Railway", pe care a citit -o la o īntilnire a Asociatiei Americane de Economie īn 1890 ,la fel ca si anterior -mentionata dizeratie,au fost - ambele - rezultatul a doi ani de munca īn Washigton ,la īnceput pentru Comisia Comerciala Internationala si mai tīrziu pentru Biroul de Recensamint .Ele au fost scrise īntr-o maniera īnclinatī spre asprime si spre realism pe care, dupa cīte se poate presupune ,tatal sau a aprobat-o .
Onoarea sa din perioada de maturitate care se caracterizeaza īntru -totul printr-o īnclinatie delicata si printr-o abordare introspectiva ,mult mai aproape de fundamentul naturii sale ,īncepe sa se cristalizeze numai dupa ce a īncaput sa predea la Universitatea din Michigan si a otinut o anume īndependenta fata de tatal sau.
De-a lungul īntregii sale cariere profesorale de la Michigan ,care a īnceput īn 1892, Cooley a fost preocupat de multe probleme sociale contemporane ,dar -īn mod evident -preocuparea suprema pentru el a ramas sinele ,propriul sau Eu. Reusind sa-si afirme independenta ,Cooley era decis sa puna timiditatea sa si incapacitatea de a intra īn competitie cu ambitiile derectoare ale tatalui sau īn slujba examinarii sinelui si a observarii comportamentelor celor de līnga el, īn mod particular a copiilor sai.
Casatoria lui Cooley din 1890 cu Elsie Jones, fiica unui profesor de medicina de la Universitatea din Michigan ,i-a permis sa se concentreze complet asupra muncii intelectuale si vietii contemplative . Doamna Cooley era o femeie erudita ,dar complet diferita de sotul ei prin faptul ca era energica si, prin urmare, capabila sa ordoneze viata lor comunī .Cuplul a avut 3 copii ,un baiat si doua fete , si locuiau linistiti ,si destul de retrasi intr-o casa aproape de campus .Copii i-au servit lui Cooley pe post de laborator domestic pentru studiile referitoare la geneza si cresterea sinelui .Prin urmare ,atunci cīnd nu era antrenat īn observarea propriului Eu ,dar dorea sa-i obsertve pe cei lalti , el nu era nevoit sa paraseasca cercul domestic .
Cooley a progresat rapid īn ceea ce priveste pozitiile academice .El a fost numit profesor-asistent īn 1899 ,profesor -asociat īn 1904 si a devenit profesor prin 3 ani mai tīrziu . El nu a avut nimic din stralucirea care genereaza atractia masei de studenti. Lucrurile pe care acest profesor fara importanta, nervos si īntr-o oarecare masura bolnavicios le-a prezentat cu o voce īnalta si lipsita de rezenanta, de multe ori nu ajungeau pīna la urechile studentilor. El a fost atragator doar pentru cītiva absolventi care au fost inspirati de intelectul sau iscoditor.
Cooley a fost īncapabil sa faca fatć problemelor administrative, devenea nervos atunci cīnd lua parte la viata socialć si politicć a facultćtii si devenea deficient atunci cīnd se punea problema coordonarii lucrarii studentilor sau cīnd era vorba de a initia anumite proiecte de cercetare īn numele facultćtii. Totusi, dupć cum recunosc azi multi studenti care au avut privelegiul sć aibć acces la cursurile si seminariile tinute de el si au reusit sć-i īnteleagć munca si modul complicat de gīndire, vietile lor profesionale au fost categoric influientate de acest ciudat profesor.
Stilul de viata a lui Cooley a fost īn armonie cu un model academic de un cod semi-aristocratic care azi nu mai ezistć. Neavīnd griji financiare si trćind īntr-o perioadć īn care filosofia conform careia a publicat sau a pieri a fćcut doar primii pasi, Cooley īsi putea permite sć-si consacre viata unei contemplćri rćbdćtoare si unui studiu liber.
Cartile lui cresteau īncet si organic din notite pe care le-a fćcut de-a lungul unei lungi perioade de timp. "Natura umanć si ordinea socialć" a fost publicatć īn 1902. "Organizarea sociala" i-a urmat 7 ani mai tīrziu. A treia sa mare lucrare "Procesul social " apare dupa un interval de 9 ani, īn 1918. Aceste trei carti, īmpreuna cu fragmente dintr-un jurnal pe care l-a tinut pe tot cuprinsul vietii sale si intitulat "Viata si studentul" (1927) constituie aproape totalitatea iesirilor sale de natura intelectuala. Lucrarea sa timpurie īn ecologia sociala si cīteva alte contributii scrise īn anii tīrzii sunt disponibile īntr-un volum postum, "Teoria sociologica si cercetareasociala" (1930).
Viata lui Cooley a fost extrem de calma, de lipsita de senzatie. El a evitat controversele si lupta, orice forma de conflict care sa-l supere si sa-i deranjeze somnul. El a participat īn 1905 la lucrarile Societatii Americane de Sociologie si a mers la majoritatea īntīlnirilor ulterioare, dar īnvalmaseala si agitatia din cadrul acestor īntīlniri erau cu greutate pe gustul sau. Dupa ce a devenit presedinte al Societatii īn 1918, el a īnceput sa savureze ceva mai mult aceste īntīlniri, probabil pentru ca, avīnd acum o recunoastere a succesului, el a fost capabil sa-si stapīneasca insecuritatea anterioara atunci cīnd īntīlnea colegi.
Faptul ca operele sale se vindeau bine si el a capatat prin acestea o reputatie de invidiat atīt īntre colegi, cīt si īn cadrul tinerei generatii, probabil au sporit la cresterea īncrederii īn sine. Biograful sau nota ca "anii cuprinsi intre 1918 si cei foarte apropiati de moartea sa au fost, probabil, cei mai fericiti ani ai lui Cooley".
De-a lungul tuturor anilor petrecuti la Universitatea din Michigan Cooley a avut relativ putine contacte cu colegii sai. El a fost mult mai īnvīrsta decīt urmatorul om din departament (ca vīrsta), Arthur E. Wood, asa ca el gasea putina tovarasie acolo. Cooley s-a distrat rar si a mers la putine petreceri. Prefera contactele umane simple si informale. Deseori Cooley facea lungi plimbari īn compania a cītorva prieteni bine selectati si, de asemenea, a participat īmpreuna cu acestia la cīteva calatorii cu cortul īn Canada, vreme de cā
Cooley si sotia sa īsi petreceau majoritatea vacantelor de vara la Lacul de Cristal īn nordul Michigan-ului. Aici el a construit o cabana foarte aproape de lac si - o data pe an - venea ca sa īnoate ,sa practice canotajul si sa se plimbe cu sotia si cu copii sai.
El era un bun botanist amator si un atent observator al pasarilor .Īn cursul acestor veri, īn special de-a lingul ultimei perioade a vietii sale, Cooley pare sa fi obtinut o anumita seninatate si satisfactie care a ocolit tīnarul barbat pentru o perioada destul de lunga . El scria īn jurnal:" Eu sunt fericit de viata de aici, sunt fericit de aer, de mīncare nsi de lac, fericit de munca mīinelor mele, fericit de familia pe care o am, fericit ca voi putea veni aici probabil īn fiecare vara, fericit de cartile mele, de gīndurile mele, de sperantele mele".
Cooley a primit multe solcitari de a se alatura altor departamente prestijioase de sociologie. De exemplu, Giddins l-a invitat la Universitatea din Columbia. Dar el niciodata nu a luat serios īn considerare aceste oferte. El s-a simtit profund legat de Ann Arbor si de universitatea unde tatal sau si tartal sotiei sale au predat si unde el si-a petrecut toata studentia. El nu a avut emotia si competitia unei universitati mari, cum era cea din Columbia.
Īn ultima parte a verii sale, Cooley a devenit parte a Universitatii din Michigan. Cu toate ca el niciodata nu s-a conformat regulelor academice si a fost un slab membru de comisie si probabil un si mai rau sef de departament, el a reusit sa dea nastere unei opere care se reflecta mai mult decīt favorabil asupra universitatii sale.
Cooley si-a rezumat cariera mai bine decīt ar fi putut sa o faca orice analist atunci cīnd a scris: "Este un succes itelectual important īn universitatea noasra sa fi cunoscut ca incapabil īn orice alt domeniu. Vei fi recunoscator pentru o voce scazuta si o adresare ezitanta, o dispozitie tulburatoare si retrasa, o īnfstisare generala care exprima ineficienta itelectuala. Īti va īntīrzia promovarea, dar vei are sansa sa faci ceva pe termen lung".
Ascus īn cadrul natural al universitatii care I-a trecut cu vederea lipsa simpatiei pentru regulile obisnuite care guvernau viata academica, Cooley a utilizat bunurile institutionale cu īntelepciune. Protejat si practic izolat de impactul lumii nebune, Cooley a reusit de-a lungul lungii sale cariere sa schimbe slabiciunea initiala, timiditatea si sensibilitatea, natura sa ciudata si tulburatoare si egocentrismul sau īntr-un atu care I-a permis sa creeze patru lucrari importante care, desi au fost lent scrise, au fost rezultatul contemplatiei tihnite si a unei atenteobservatii introspective.
Īn anul 1928 sanatatea sanatatii lui Cooley a īnceput sa se agraveze si la īnceputul lui martie problemele sale au fost diagnosticate drept cancer. El a murit īn 9 mai 1929.
MUNCA
Thomas spunea ca societatea se manifesta ca " realitate mentala", ca realitate a interactiunilor subective, ca retea de imagini reciproce despre sine ale indivizilor.
Pe aceasi idee a lui Thomas, Ccooley obisnuia sa scrie :"Sinele si societateas-au nascut ca entitati gemene". Aceasta propozitie care sta la baza īntregii opere scrise de Cooley accentuiaza legatura organica si conexiunea indisolubila īntre sine si societatea si reprezinta contributia cruciala pe care el a adus-o psihologiei sociale si sociologiei.
Conceptele centrale ale sistemului sociologic al lui Cooley sunt: "organizare sociala","grup primar","sinele -oglinda".
Conceptia sinelui-oglinda
Īn continuarea conceptiei lui William James, Cooley si-a manifestat dezacordul fata de traditia carteziana care a plasat o abrupta disjunctie īntre subectul inteligent si gīnditor si luarea externa. Cooley considera ca obiectul lumii sociale este constituit din parti ale spitului si sinelui uman. Cooley īsi dorea sa elimine barierele conceptuale pe care cartezianul le-a pus īntre individ si societatea din care acesta facea parte si sa puna īn locul acestuia o teorie care se baza pe īntrepatrunderea lor.
"Un individ separat" scria el ,este o abstractie necunoscuta experientei si la fel este si societatea cīnd este considerata ca ceva separat de indivizi. "Societatea"si "indivizii" nu sunt niste fenomene separate, ci ci sunt aspecte colective si distributive ale aceluiasi lucru. Cīnd noi vorbim de societate sau cīnd folosim orice termen colectiv, ne fixsam mintea asupra unei imagini generale asupra unei concentrari de oameni. Atunci cīnd vorbim de indivizi, noi desconsideram aspectul general si ne gīndim la ei ca si cīnd ar fi separati.
Societatea este acea tasatura complexa si persistenta a interactiunile dintre imaginile despre sine a feluritilor indivizi īncīt putem spune, ca si Cooley ,ca societatea este o "realitate mentala" ,are, o natura "intermentala", "spirituala" .Pe de alta parte, dar īn strīnsa legatura cu natura sa interactuva, societatea are proprietatile unui oganism si, prin acesta, īsi tradeaza "natura organica" . Gratie naturii interactive a vietii, "tot ceea ce se petrece īntr-o parte afecteaza restul". Structura societatii este o vasta tesatura de activitati reciproce, unele distincte ,altele neclar delimitate, toate interpretate īntr-un asemenea grad īncnt diferitele sisteme pot fi percepute numai īn functie si īn conformitate cu punctul de vedere pe care fiecare īl adopta.
Colley a sustinut ca Eu-l unei persoane se dezvolta doar prin contacte si schimburi cu alti oameni. "Originea sociala a vietii sale vine pe o poteca sde intercomunicare cu alte persoane " obisnuia el sa spuna. La Cooley sinele nu este la īnceput individual si apoi social;el se naste dialectic īn timpul comunicarii. Constiinta propriului Eu pe care el o atribuie ator minti. Acesta este motivul pentru care individul nu poate fi izolat de celelalte Eu-ri. "Nu ezista nici un sens al lui "EU" fara "NOI" -o reflectare a lui tu, el sau ei ".
Īn īncercarea sa de a ilustra caracterul reflectat a sinelui, Cooley l-acomparat cu o oglinda (looking-glass self ). "Fiecare pentru fiecare este o oglinda care -l reflecta pe cel care trece".
"Asa cum noi ne vedem fata, figura, īmbracamintea īn oglinda si suntem interesati de acest lucru pentru ca ele sunt ale noastre si sīntem īncīntati de acest lucru sau din contra, functie de faptul daca acest lucru corespunde sau nu corespunde cu ceea ce am dori noui sa fie, tot astfl ne privim imaginativ īn mintea altora, percepem īn constiinta lor, pe calea imaginatiei, reprezentari cu privira la cum aratam, la manierele, telurile, actiunile, caracterul si prietenii nostri si suntem astfel īn chip variabil afectati de aceste reprezentari".
Sentimentul de sine se dezvolta odata cu abilitatile individului de a se folosi de mediul sau fizic si social. Individul devine treptat constient de faptul ca cel ce este el reflecta ceea ce altii reprezinta ca este. Doua lucruri sunt de remarcat:
* sinele exista īn mintea membrilor unei societati ,ca realitate intermediala
a) cercetarea autoecologic@ = direc]ia care studiaz@ rela]iile unei specii cu mediul
b) sinecologia: studiul rela]iilor dintre biocenoze }i ecosisteme cu mediul. Ecologia uman@ este, azi, o ramur@ a ecologiei generale care studiaz@ rela]iile dintre oameni (ca indivizi) dintre popula]iile umane }i mediul abiotic, biotic }i social.
|
