SOCIALIZARE SI DEVIANTA IN PERIOADA ADOLESCENTEI

SOCIALIZARE sI DEVIANŢĂ ÎN PERIOADA ADOLESCENŢEI

Key words: socializare, devianta, adolescenta.

Socializare - procese si interactiuni complexe si multi-aspectuale care transform 919f56j 59; fiinta umana într-un membru participativ activ al societatii;

Devianta - stari de alienare de la ansamblul de asteptari ale colectivitatii fata de cerintele rolurilor sociale normale care trebuie îndeplinite de indivizi pentru satisfacerea dezideratului conformismului social;

Adolescenta - acel stadiu de viata în cursul caruia tânarul pune în practica ceea ce a dobândit în procesul socializarii.

Rezumat: Fiecare adolescent este un caz concret, distinct si trebuie tratat ca atare. El are maniera sa proprie de a creste si de a se dezvolta si nu poate fi cu adevarat ajutat sa-si depaseasca dificultatile personale decât daca se ajunge la cunoasterea modului sau individual de a evolua. În aceasta perioada un rol important îl are sentimentul de auto-stima, aspiratiile sale, convingerea ca va putea accede fara piedici la rolurile de prestigiu din societate. Din cauza lipsei acestor convingeri apar personalitati morale distorsionate, labile aflate în conflict latent cu normele si valorile societatii.

* studenta a Facultatii de drept si stiinte sociale, specializarea asistenta sociala.

Formarea constiintei morale a tinerilor constituie un proces complex a carui rezultanta valideaza în fapt eficienta socializarii umane a integrarii sociale armonioase în universul adultilor. Acest proces nu este lipsit de sinuozitati deoarece mai mult decât orice obiect educativ edificarea constiintei morale se confrunta cu multiple probleme de evaluare care nu pot fi elaborate si solutionate din punctul de vedere al educatorului, ci impun proiectarea prealabila a unui context formativ care sa faca compatibile exigenta educatiei cu cerintele specifice si aspiratiile proprii subiectului acestui proces. Formarea acestei compatibilitati trebuie sa stea în centrul oricarei actiuni de educatie morala astfel ca departe de a mai reprezenta doar imperative dominante de influente coercitive paternaliste, obligatiile circumscrise constiintei morale trebuie sa devina expresia cea mai deplina a convingerilor, vointei si aspiratiilor tânarului.

În absenta acestei convergente între exigentele educative si cerintele invocate de subiectul educatiei se pot înregistra numeroase erori care genereaza adeseori formarea unei personalitati morale distorsionate, labile aflate în conflict latent cu normele si valorile sociale si a carei inadaptare constituie sursa celor mai multe acte cu caracter deviant. Pertinenta aspectelor sociale legate de procesul de formare a constiintei morale, precum si importanta rezolvarii lor în mod adecvat, în functie de obiective specifice si diferentiate de la o etapa la alta par justificate, mai ales în epoca noastra ale carei schimbari profunde si accelerate marcheaza un impact profund si asupra adolescentilor, aceasta categorie a tineretului care mai mult ca altadata ridica o serie de probleme educatorului.

Nu este întâmplator faptul ca cea mai mare parte din adolescenti sunt considerati de adulti ca având conduite negative, stereotipia evaluarilor vizând cu prioritate sfera constiintei morale. Adolescentii de azi sunt mult mai emancipati iar majoritatea comportamentelor si conceptiilor lor demonstreaza o asemenea mobilitate si libertate morala încât pare dificila comparatia dintre generatiile de ieri cu cele de azi. Aceste aprecieri lasa sa se întrevada insatisfactia adultilor fata de conduitele morale adolescentine si incomprehensiunea lor fata de valorile universului adolescentilor, nu trebuie în mod obligatoriu generalizate, dar nici nu trebuie privite ca pe niste simple produse ale imaginatiei vârstnicilor. Ele par confirmate de o serie de atitudini si comportamente caracterizate prin excentricitate, agresivitate si conflicte puternice cu anturajul educativ imediat. Numeroase lucrari se refera la generatia sceptica, tineretul revoltat, generatia evaziunii, societatea adolescentina si sa invoce conflictul dintre generatii ca tema dominanta a unei subculturi specifice aflate în divergenta puternica cu normele si valorile societatii globale.

Dincolo de implicatiile social-politice ale acestei etichetari, care fac ca situatia tineretului adolescent sa fie calificata, înca odata drept o noua marginalizare, se constata o crestere puternica a interesului tuturor societatilor contemporane pentru problemele adolescentului, ca si pentru orientarea educatiei sale morale în conformitate cu cele mai adecvate modele culturale si normative. Pentru cercetare psihopedagogica si sociologica cel mai potrivit teren de studiere si evaluare a constiintei morale adolescentine este alcatuit de familie si scoala, ele însele fiind structuri sociale înglobate în ansamblul societatii care permit o unitate si o perspectiva comuna a obiectivelor educationale în domeniul moral.

Desi formarea personalitatii adolescentine se caracterizeaza prin trasaturi generale ceea ce face sa existe o "schema genetica" comuna dezvoltarii tuturor adolescentilor, problemele concrete pe care le ridica fiecare adolescent educatorului sau, familiei si scolii impun o evaluare nuantata a istoriei personale care desavârseste individualizarea vietii fiecaruia dintre ei.

O abordare a problematicii morale a adolescentei înseamna o analiza detaliata a problemelor concrete care caracterizeaza viata fiecarui adolescent. Datorita conditiilor deficitare de educatie se pot dezvolta defecte volative si trasaturi gresite de caracter concretizate în conduite structurate defectuos tendinte conflictuale sau frustrante, comportamente marginale sau deviante. Daca conditiile de educatie morala sunt adecvate, procesul de maturizare are loc în mod echilibrat, iar personalitatea tinde sa se stabilizeze fara crize prelungite. Cele mai negative efecte ale unui stil deficitar de educatie se resimt la nivelul constiintei morale si implicit al integrarii sale armonioase în viata adulta. Adolescenta este vârsta cea mai ingrata, iar manifestarile ei deviante de la calea normala de dezvoltare pot constitui un simptom indicativ pentru identificarea unor carente de educatie în domeniul moral. Majoritatea anomaliilor psihice, afective sau caracteriale provin din absenta realizarii adecvate a functiilor familiei si a responsabilitatii parintilor, familia reprezentând un gen de personalitate colectiva a carei armonie sau dizarmonie au o deosebita rezonanta în structura personalitatii morale a adolescentului, în sanatatea si echilibrul sau psihic.

Corelând trasaturile climatului familial cu tipurile de autoritate parentala o serie de cercetari au dus la concluzia ca gradul de control educativ exercitat si maniera afectiva sau ostila în care este efectuat acesta sunt esentiale în formarea comportamentului moral ca obiect fundamental al procesului de socializare. Educatia morala trebuie sa fie capabila nu numai sa faca pe adolescenti sa se conformeze regulilor unei conduite adecvate dar si sa accepte aceste reguli ca si cum le-ar fi instituit ei singuri. Realizarea acestui scop nu implica activitatea unui singur factor, ci a unei totalitati de factori si institutii a caror cooperare devine imperios necesara în modelarea personalitatii morale a adolescentului. Ce mijloace stau la îndemâna tuturor acestor factori si institutii pentru a diminua alunecarea spre devianta adolescentilor?

Comportamentul deviant al tinerilor reprezinta un produs principal de orientare comportamentala si motivationala dobândita în cursul procesului de socializare din cadrul familiei, scolii si grupului de prieteni. Aceste orientari încep sa se dezvolte din primii ani de viata, conturându-se în timpul perioadei scolare. În masura în care copilul creste orientarile sale comportamentale si motivationale devin mai bine definite, având implicatii serioase pentru conduitele si actiunile sale în viata sociala. Adolescenta: acel stadiu de viata în cursul caruia tânarul pune efectiv în practica ce a dobândit în cursul procesului de socializare. În aceasta perioada un rol important îl detine sentimentul de autostima, aspiratiile sale, convingerea ca va putea accede fara piedici la rolurile de prestigiu din societate. Cercetarile au aratat ca aspiratiile, orientarile si sentimentele de autopretuire depind în mare masura de subcultura stratului social de apartenenta constând în normele, valorile, stilurile de viata, conceptia asupra societatii si asupra sanselor de a accede la anumite pozitii sociale.

Elemente ale unei subculturi (Hewitt):

sanse de viata: sansele unui individ de a supravietui peste o anumita vârsta, de a se bucura de sanatate fizica si mentala, de a dobândi capacitati necesare pentru supravietuire si de a reusi trecerea unor baremuri sociale;

stiluri de viata: actiuni si conduite în conformitate cu cerintele fundamentale privind experienta, viata si societatea, conceptii asupra dreptatii si asupra probabilitatii ca oamenii sa primeasca ceea ce li se cuvine, încrederea în motivele si actiunile altora.

practici institutionale: moduri tipice de exercitare a unor actiuni în cadrul institutiilor sociale.

Toate aceste elemente se afla în conexiune astfel încât sansele de viata sa opereze prin intermediul stilurilor de viata pentru a determina anumite practici institutionale. Exista trei tipuri de orientari comportamentale:

orientari negative: fata de normele si valorile subculturilor de care apartin prin adoptarea acelor standarde normative care apartin subculturilor straturilor sociale favorizate;

orientari pozitive fata de subcultura de apartenenta care nu stimuleaza nici mobilitatea, nici schimbarea sociala;

orientari neutre în raport cu normele si valorile lumii adulte si tendinta de evaziune în universul grupului de prieteni.

Ce tip de orientare va dezvolta minorul depinde de spijinul sau amenintarea reprezentata de diferitele medii în care este socializat si de normele existente în aceste medii. Un minor care apartine substraturilor sociale defavorizate poate constientiza valoarea procesului de instructie pentru realizarea mobilitatii societatii. Dar în conditiile în care el experimenteaza esecul scolar, iar parintii nu au capacitatea de a-l ajuta deoarece ei însisi sunt lipsiti de o instructie adecvata, minorul va fi incapabil sa-si internalizeze normele si valorile propuse de scoala si sa utilizeze ca modele de viata pe proprii profesori. Atitudinea sa fata de virtutile profesorului de instructie va fi ambivalenta constând pe de-o parte în perceperea valorii acestei instructii pentru mobilitatea sociala, iar pe de alta parte în perceperea scolii ca un mediu ostil si amenintator, identificabil cu normele si valorile claselor favorizante.

Cel mai adesea familia este caracterizata de un climat negativ constând în instabilitate, dezorganizare, dificultati materiale, norme si valori care nu încurajeaza mobilitatea sociala. scoala nu face altceva decât sa-i reevalueze determinându-i sa-si piarda încrederea în sine. Rezultatul cel mai sigur al acestei constientizari va fi orientarea tinerilor spre acele grupuri formate din egali ca vârsta si stare sociala care favorizeaza socializarea în roluri deviante si delincvente. Nevoia de autostima apare cruciala pentru tânar, motiv pentru care el poate gasi în aceste grupuri respect, pretuire, raspunsuri la frustrari si tot ceea ce crede el ca lipseste lumii adultului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Banciu D., Radulescu S. - Evolutii ale delincventei juvenile în România.   

Cercetare si prevenire sociala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 30-37;

2. Banciu D., Radulescu S., Voicu M. - Adolescentii si familia    (Socializare morala si integrare sociala), Ed.

stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987,

pag. 37-40;

3. Radulescu S. - Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Ed. Lumina

Lex, Bucuresti, 1993, pag. 119.