Dupa epuizarea potentialului explicativ al evolutionismului si biologismului clasic, prin afirmarea, progresiva, a altor doctrine mai putin dependente de rezultatele stiintelor naturii, biologismul īnregistreaza o relansare, relevanta pentru istoria sociologiei, prin anii '70 ca urmare a īncercarilor de valorificare a descoperirilor din genetica. Īn mod concret, este vorba de rezultatele cercetarilor stiintifice īncepute īnca īn anii '30 de geneticienii E. Mayr, J. Huxley, T. Dobzhanski. Acestia au descoperit raportul dintre comportament si constitutia genetica, orientānd conceptia evolutionista traditionala spre un evolutionism genetic īn cadrul caruia, nu specia, ci avantajul reproductiv individual este considerat a fi elementul central al transformarilor: biologice, sociale, culturale si politice.
Plecānd de la cele mai importante achizitii ale geneticii, coroborate cu cele din etologie si cele oferite de studiul cantitativ-matematic al populatiilor, zoologul E.O.Wilson a īntemeiat sociobiologia care a devenit deja, disciplina noua īn programul universitatilor Harvard, Chicago si Michigan precum si tema de interes academic īn seminariile de profil, larg dezbatuta si īn publicatii de mare prestigiu ca: "New York Times" sau "Chicago Tribune".
Intentionānd o "fundamentare biologica a stiintelor sociale" s 151i87b ociobiologii īsi propun o "noua sinteza" a cunoasterii sociale īn masura sa integreze stiintele socio-umane īntr-un orizont de consistenta epistemologica unitara.
Luānd atitudine fata de orientarile sociologiste carora le reproseaza absolutizarea rolului factorilor socio-economici īn determinarea comportamentului uman, precum si fata de modelele taxonomice frecvente īn cercetarile empirice, autori ca: E. O. Wilson, R.Alexander, W. D. Hamilton si M.West-Eberhard considera ca singura sansa de emancipare stiintifica a cunoasterii sociale o reprezinta īntoarcerea la fundamentele biologice ale existentei umane. Biologicul poate oferi perspectiva unei cunoasteri obiective, absolvita de tarele aprecierilor conjuncturale, īntrucāt facānd parte din lumea biologica, omul trebuie sa se supuna īntāi legilor acesteia. Toata evolutia sa ulterioara, īn spatiul social si cultural, este o prezenta de ordin secund si profund marcata de īncarcatura genetica pe care o mosteneste prin ereditate.
De altfel, "cultura este, indiferent ce criteriu alegem pentru a o judeca, forma cea mai elevata a traditiei. Dar cultura, lasānd la o parte asocierea ei cu limbajul care este īntr-adevar unica, nu difera de traditia animala decāt īn grad" .
Īn conformitate cu principiile evolutionismului, genetic, pe care sociobiologia si le asociaza metodologic, potentialul genetic initialpoate fi "maximizat" si diversificat doar sub aspectul formelor de manifestare, iar aceasta "maximizare a profitului genetic" constituie punctul de geneza al oricarei actiuni. La baza īntregii societati sta aptitudinea de cooperare, comuna tuturor vietuitoarelor, studiul organizarii sociale ilustrānd alocarea doar formala, a unor dispozitii (caractere) naturale īn continutul lor. Un studiu, comparativ, al coloniilor de microorganisme, insecte, pasari, vertebrate, mamifere, cu comunitatile umane demonstreaza prevalentaw, īn prezent, a conflictului fata de cooperare.
Aceasta deplasare de accent are ca sursa modificarea fondului genetic si selectia naturala: competitia dintre gene contribuie la selectarea celor care se dovedesc a fi mai apte īn transmiterea ereditara a īnsusirilor.
"Populatia umana" este "obligata" genetic sa actioneze altruist si cooperator, fiindca selectia naturala va favoriza pe cei care se ajuta īntre ei si coopereaza, si nu pe cei care refuza cooperarea. "Beneficiul" defineste "cresterea sanselor generale relevante de a se propaga īn cadrul unei populatii" .
Indivizii care se conformeaza altruismului reciproc sunt selectati socialmente; īn acest mod selectia genetica devine tot mai puternica pe masura ce este socialmente conditionata.
Varietatea comportamentelor comunitare, reflectānd variabilitatea morfologica a organismelor, demonstreaza faptul ca "potentialul biologic al oamenilor este inegal, ca unii dispun de gene superioare, iar altii de gene inferioare, o serie de trasaturi psihice ca: inteligenta, agresivitatea, inferioritatea etc., ar fi īnscrise īn gene" . Īn acest context "egoismul" si "altruismul" se dovedesc a fi "programate genetic", cu o reprezentare inegala īn spatiul social si totdeauna defavorizānd indivizii care nu au aptitudinea de a coopera. Comportamentele sociale specifice oamenilor īsi au origine īn similaritatea genelor care le singularizeaza fata de alte specii prin urmatoarele trasaturi: a) cooperarea - pe baza de proiecte existentiale motivate axiologic; b) teritorialitatea - conditiile de mediu contribuie nu numai la selectarea fondului genetic, ci la formarea unei modalitati relativ echivalente, īn profil zonal, de raportare la mediul social (environment); c) agresiunea - raportarea tensionala la mediu ca urmare a capacitatii diferentiate de īnvatare sociala, capacitate care este predeterminata genetic; d) religiozitatea - defineste nevoia autentic umana de a se lansa īn actiuni sociale numai pe baza unui ghid normativ. Criza acestui model normativ reflecta criza valorilor lumii contemporane antrenata de declinul modelelor de gāndire propuse atāt de religia traditionala, cāt si de "religia marxista" care a esuat īn realizarea practica a noului mesianism programatic sub care a aparut si s-a afirmat.
Īn prezent, sociobiologia propune un nou mit, cel al lui Prometeu care "recunoaste deschis lenturile genetic-biologice", propunānd, de aceea nu utopii, ci o "noua filosofie a dezvoltarii umane". "La nivelul erei moderne, Prometeu construieste mitologia materialismului stiintific ghidat de cerintele coercitive ale metodei stiintifice si adresat, cu precizie si apel efectiv deliberat, celor mai adānci nevoi ale naturii umane, si sustinut de sperantele ca drumul pe care am pornit va merge mai departe si mai bine decāt cel pe care tocmai l-am terminat" ;
e) conformitatea - vizeaza faptul ca raporturile sociale institutionalizeaza, prin cadrele normative specifice, īnclinatii fiziologice de interactiune, reglate biologic. Aceasta biologica de prederminare, codificata genetic, explica toate aspectele aferente corespondentelor dintre caracteristicile biologice si proprietatile sistemelor sociale: "organizarea sociala", oprationalizaza institutional, la nivelul structurilor sociale un sistem de statute marcate de instinctul de conservare prin tendinta individului de a-si valorifica potentialul genetic īn spatiul izomorfismului dintre proprietatile biologice si cele sociale ale spatiului existential. Comportamentul social se conformeaza pricipiului de automatizare a fiecarui genotip īn functie de logica fundamentala a selectiei biologice care conditioneaza, natural, reproducerea diferentiala a indivizilor apartinānd unei specii sau populatii. Īn acest sens, coceptul de "rudenie" este definit ca "taxa de reproducere asigurata individului", iar "selectia de rudenie" (consanguine) o sursa de "avantaj reproductiv pentru individ". Īn conformitate cu acesta selectie "de rudenie", comportamentul social al omului este "determinat de un calcul al sanselor de reproducere a individului" īn functie de tendinta interna a materialului genetic de a se maximiza de-a lungul timpului;
f) dominatia - este controlata genetic prin tendinta de īntarire egoista a aptitudinii genetice pe baza "selectiei naturale". Proiectul subiectiv al maximizarii genetice a individului, face din selectie un mijloc īn serviciul obiectivelor organismului.
Datorita acestor trasaturi fundamentale ale umanului, oamenii nu-si pot alege liberi tipul de societate pe care si-o doresc. Registrul alegerilor posibile este limitat de determinismul genetic reprezentat de resursele biologice ale individului si de capacitatea de īnvatare sociala a acestuia. Structurile biologice sunt resursele potentiale prioritare care-si subordoneaza sensul si logica socialului, iar societatile nu fac altceva decāt sa institutionalizeze diferentele dintre potentialul genetic al indivizilor. Acest adevar explica varitatea de forme de societati si unicitatea mentalului colectiv.
Imposibilitatea integrarii indivizilor īn alte societati decāt cele din care provin este un argument care demonstreaza imposibilitatea asimilarii individului īntr-un mental alogen īn care ramāne marginal, īn cel mai bun caz. De obicei, acest proces se īncheie cu alienarea sau respingerea, depersonalizarea fiind faza extrema a patologiei comportamentale.
Cāt priveste cauza crizei morale a epocii noastre, aceasta īsi afla sursa īn interiorizarea eronata, prin intermediul cadrelor artificiale ale culturii, ale naturii umane.
Rezolvarea acestei crize, īn viziunea lui E. O. Wilson, este posibila prin reconsiderarea structurilor bazale biologice ale omului, el fiind adevaratul creator al socialului. Prin emergenta potentialului actionat al individului, socialul īnregistreaza o crestere endogena, preīntāmpinānd promovarea unor structuri sociale artificiale croite dupa norme de randament impersonale, de natura administrativa. Limiatrea ariilor prezentei crize morele mai este posibila si prin depasirea decalajului dintre cultura tehnica si cea umanista īn sensul formarii unui climat ideatic unitar integral umanizat: "Sociobiologia generala care este pur si simplu extensia bilogiei popultiilor si teoriei evolutioniste la organizarea sociala, este instrumentul adecvat pentru acesta depasire" .
Un prim continuator al fondului de idei specific sociobiologiei pe plan european este Gallino Lucciano, care considera aceasta doctrina hotarātoare pentru viitorul tuturor stiintelor social umaniste. Īn acest sens Gallino Lucciano afirma ca "noutatea unei abordari sociologice consta īn aplicarea sistematica a acestei teorii a evolutiei prin selectie naturala la nivelul comportamentului tutror speciilor animale, deoarece corelatia genotip-comportament determina diversitatea comportamentelor īn cadrul aceleiasi specii" .
Actiunea conjugata a determinarii genotipice a comportamentului si a mecanismului selectiei naturale a contribuit la cristalizarea a trei modele comportamentale:
1) comportamentul bazat pe maximizarea puterii de reproducere a indivizilor unei specii fie prin actiuni de tip cooperativ, defensiv sau ofensiv;
2) modelul strategiei evolutive conform caruia relatiile de adversitate trebuie sa īmbine, foarte flexibil, apararea cu cedarea si atacul, īn functie de proiectul subiectiv al maximizarii genetice;
3) modelul bazat pe zestrea biologica transmisa ereditar care explica diferentele comportamentului īn cadrul aceleiasi specii: parinti / copii, femele / masculi etc.
Referindu-se la analiza comparativa prin care E. O. Wilson, valorificānd cercetarile antropologului englez Murdoc, a explicat constanta īn timp si spatiu a unor trasaturi culturale, formuleaza concluzia ca acest lucru este posibil "numai īn perspectiva interconditionarii reciproce a factorului biologic cu cel social". "Sociobiologia", īn acest context, cumuleaza prerogativele studierii mecanismelor de adaptare din perspectiva evolutiei si variabilitatii genotipurilor, a populatiilor si a ambiantei.
H. Dawkins, continuānd cercetarile lui E. O. Wilson, releva "mecanismele de transmisie culturala" īntre generatii. Prin analogie cu genele (ca unitati biologice), unitatile de transmisie culturala numite mneme se reproduc si se "transmit de la o inteligenta la alta, furnizānd instructiunile necesare pentru rezolvarea instructiunilor de viata".
Īn procesul transmiterii acestea devin trasee ale memoriei, circuite interneuronale, "amintiri" īntiparite īn scoarta cerebrala prin mecanisme asociative.
Īn ceea ce priveste procesul de conducere, la nivel societal, H. Dawkins īl considera un rezultat cumulat a trei tipuri de "creere" pe care le-a produs si perfectionat necontenit evolutia biologica: 1) paleoncefal, datānd din epoca reptilelor, programat filogenetic - controleaza comportamentele primitive; 2) calota corticala - controleaza emotiile mai complexe si comportamentele cu īncarcatura afectiva; 3) neocortexul - a doua calota, controleaza procesele complexe de perceptie si reglare servomotorie, actiunile asociative care contribuie la modelarea ambiantei, la dezvoltarea constiintei si a proceselor rationale.
Consecinta practica a coexistentei celor "trei creiere" o constituie dezechilibrul emitional si comportamentul materializat īn imposibilitatea societatii de a se guverna eficient, ceea ce adānceste criza morala si o criza economica si social politica. Solutia nu poate fi de natura administrativa prin modificari institutionale, noi orientari īn sfera prodictiei, organizarii, a politicului, culturii si comunicatiilor.
O studiere a capacitatii creierului de a raspunde multiplelor solicitari integrative ale contemporanitatii, poate oferii repere benefice privind directia īn care trebuie actionat pe coordonatele unui comportament de tip cooperativ. Sociobiologia īsi releva, īn acest context, aportul īn controlarea raportului dintre natura umana si conducerea societatii, īn calitatea sa de "noua sinteza" a conoasterii sociale. Pentru a se ridica la acesta exigenta praxiologica sociobiologia trebuie, pe moment, sa elaboreze un "model unitar al comportamentului" uman si al motivarilor sale, care sa poata fi folosit atāt de stiintele social-economice, cāt si de antropologia sociala si culturala sau de psihologia sociala.
Plecānd de la convingerea ca "se stie acum despre inovatie si inculturatie, tot atāt cāt stia Ch. Darwin despre ereditate si variatie, despre lupta pentru īntarire (reinforcement), tot atāt cāt stia Darwin despre lupta pentru existenta" , John Langton propune o reexaminare paralela a modelului darwinist aplicat la cercetarea evolutiei speciilor si a modelului analitic aplicat la cercetarea evolutiei socio-culturale.
Primul nivel comporta redefinirea conceptelor corelaticve: ereditate-variatie īn modelul biologic, "utilizānd principiile psihologiei comportamentaliste a īnvatarii sociale (modelarea, īntarirea diferentiala etc.) putem explica de ce si cum unele trasaturi socio-culturale au fost mostenite" .
Al doilea nivel comporta abordarea comparativa a "luptei pentru existenta" din modelul biologic, si a "luptei pentru īntarire (reinforcement)" din modelul sociologic, care "subsumeaza toate variabilele responsabile pentru selectia unor trasaturi socio-culturale particulare".
"Ceea ce Darwin a facut pentru biologie, au realizat Thorndike, Watson, Bandura īn explicarea evolutiei socio-culturale. Ei au confirmat experimental ca recurenta, proliferarea sau stingerea unui model de comportament particular sau de cunoastere este determinata de consecintele sale . Aceasta este legea efectului care va fi punctul central īntr-o teorie a luptei pentru īntarire ca parte componenta a modelului analitic al evolutiei socio-culturale" .
Īnteleasa ca stiinta de intesectie īntre biologie si sociologie, sociobiologia promite sa se constituie ca o posibila platforma metodologica de abordare interdisciplinara a sensului evolutiei spatiului social contemoran. Aceasta promisiune (īnca neonorata) se asociaza sperantei cu care tezele sociobiologiei polarizeaza segmente de opinie cu mult mia numeroase decāt cercul cercetarilor de profil.
E. O. Wilson: Sociobiology. The New Synthesis, Cambridge, London, The Belknop Press of Harvard Univ. Press, 1976:
E. O. Wilson: On Human Nature, Camridge, Harvard Univ. Press, 1979;
E. Allan and coll: Sociobiology another bilogical determinism, in "Bio Science", 26, 3, 1976;
M. Sahlins: Critique de la sociobiology, Paris, Gallimard, 1980
P. L. van den Berge: Man in Society. A Biosocial View, New York, Elsevier, 1975;
6. L. van den Berge: Human Family Systems. An Evolutionary View, New York, Elsevier;
7.A. W. Gouldner: For Sociology, New York, The Free, 1973;
H. M. Blalock jr.: Basic Dilemas in the Social Sciences, London, Sage Publication, 1984;
T. Noble: Recent Sociology. Capitalism and the Coming Crisis, in "The British Journal of Sociology",nr. 33, no. 2, 1982;
P. L. Berger; H. Kellner: SociobiologyReinterpreted. An Essay in Method and Vection, London, Penguin, Books, 1982;
A. McClung Lee: Toward Humanist Sociology, New Jersey, Prentice-Hall, inc., 1976;
A. McClung Lee: Sociology for whom ?, New York, Oxford, Univ. Press, 1978;
C. C. Lemert: Sociology and the Twilight of Man. Homocentrism and Discours in Sociological Theory, Camondale and Edwardsville, South Illinois Univ. Press, 1979;
E. Etzioni-Halevy: Social Change. The Advent and Maturation of Modern Society, London, Routledge and Kegan Paul, 1981;
Datculescu, Petre: Convorbire cu Robert L. Kahn despre responsabilitatea sociologului si eficienta cercetarii stiintifice, Sociologia īn actiune, Iasi, 1973;
Skinner, B. F.: Science and human behavior, New York, 1953;
Ion Ungureanu: Relevanta sociologica a sociobiologiei īn "Viitorul social", ianuarie-februarie 1982;
R. Trivers: Sociobiology and Politics in E. White (ed.) Sociobiology and Human Politics, Massachusetts-Toronto, D. C.Heath and Company, 1981;
A. W. Gouldner; H. P. Gouldner: Modern Sociology. An Introduction to the Study of Human Interaction, New York, Harcourt, Brace & World Inc., 1963;
Gene-culture coevolution. Human kind in the Making, in J. H. Fetzer (ed.) Sociobiology and Epistomology, Dordrecht-Boston-Lancester, L. Reidl Publishing Co., 1985;
A. Etzioni; E. Etzioni (eds.): Social Change, Source, Patterns and Consequences, New York, Basic Books Inc. Publisher, 1964;
J. H. Steward: Theory of Culture Change, The Metodology of multimilenar evolution, Urbana-Chicago-London, Univ. of Illinois Press, 1976;
E. R. Service: Cultural Evolution. Theory in Practice New York, Holt, Rinehart and Winston, 1971;
E. O. Wilson: Sociobiology, Cambridge and London, The Belknap Press oh Harvard Univ. Press, 1980;
Gallino Luciano: A chi serve la sociobiologia ?,
John Langton: Darwinism and the behevioral theory of sociocultural: an analisys
Winner, A.: Magnificent myth. Patterns of control in post-industrial society, Oxford, New York, Toronto, Pergamon Press, 1978;
Human evolution. Biosocial perspectives. Menlo Park (California). The Benjamin, Cummings Publishing Company, 1978;
Chorover, Stephen L.: From Genesis to genocide: the meaning of human nature and the power of behavior control, Cambridge, Mass, MTT, Press, 1979.
Studiu de autor
TEORIA SOCIOBIOLOGICĂ
I.
MODELUL LUI
-valoarea selectiva a fiecarui genotip , egala cu succesul reproductiv mediu al indivizilor purtatori ai acestui genotip ;
-valoarea selectiva a alesilor , egala cu media geometrica a valorilor selective a genotipurilor unde acest ales este prezent .
Atunci cānd individul diminueaza speranta sa de reproducere direct cu un coeficient C , el sporeste simultan transmiterea genelor sale pe cale colaterala cu un coeficent r.B. Rezulta ca valoarea selectiva a unui genotip , cea calculata de geneticienii populatiei , trebuie sa fie crescuta cu o valoare marginala , din ceea ce HAMILTON numea (valoarea selectiva neta).
II. ALTRUISMUL HIMENOPTERELOR SOCIALE
Bibliografie
Michel , Venille - La sociobiologie
|
