SPECIFICUL SI DINAMICA STRUCTURILOR FAMILIALE

SPECIFICUL SI DINAMICA STRUCTURILOR FAMILIALE

Teorii si interpretari sociologice cu privire la familie

Unul dintre clasicii sociologiei si primul care a incercat o explicatie "pozitiva" a staticii (ordinii) si dinamicii (schimbarii) sociale, Auguste Comte, considera familia ca "unitate sociala" de baza, atat din punct de vedere metodologic, deoarece in ea gasim germenii organizarii sociale, cat si din punct de vedere logic, deoarece ea reprezinta "spatiul" intermediar dintre individ si specie. Asadar, familia reprezinta cea mai mica unitate(subsistem) care reflecta caracteristicile de sistem ale societatii si, in acelasi timp, ea constituie mediul in care individul invata sa-si formeze si sa-si exerseze aptitudinile simpatetice si empatetice, adica aptitudinile principale care il abiliteaza ca fiinta sociala : "Prin familie individul incepe a iesi din personalitatea sa si invata a trai in altul"[1].

In afara faptului ca este considerata "atom" logic si metodologic in analiza socialului, familia este vazuta si ca "arhetip al comunitatii" si, deci, cadrul in care omul isi formeaza si isi manifesta personalitatea in integralitatea sa. Comunitatea reprezinta, in conceptia lui R. Nisbet: "Toate formele de relationare care sunt caracterizate de un inalt grad de intimitate personala, profunzime emotionala, angajare morala, coeziune sociala si continuitate in timp. Comunitatea este fondata pe om, conceput in integritatea si integralitatea sa , mai degaraba decat in raport cu unul sau cu altul din rolurile sale, luate separat, pe care el le poate detine intr-o ordine sociala data" .

Creatorul sociologiei moderne, ganditorul francez Auguste Comte, considera ca aceste forme de relationare comunitare imbraca forme familiale datorita unor raporturi de subordonare care asigura, instituirea, respectiv mentinerea familiei ca unitate sociala: raportul de subordonare a sexelor explica instituirea grupului familial, iar cel de subordonare a varstelor explica mentinerea acestuia. Desigur, Comte dezvolta un sistem explicativ bazat pe asumarea unei subordonari "naturale", sau, cum considera altii, intemeiata biblic, a femeii fata de barbat, sistem atacat chiar si de cei mai "conservatori" oameni de stiinta de astazi.

"Este incontestabil, intr-adevar, desi sexul acesta participa inevitabil, in aceasta privinta, ca si in altele, la tipul comun al umanitatii, ca femeile sunt, in general, superioare barbatilor, printr-un mare elan spontan al simpatiei si al sociabilitatii, dar le sunt inferioare in ce priveste inteligenta si ratiunea.".

O data cu analizele lui Frederic Le Play, sociologia familiei incepe sa isi intemeieze afirmatiile pe un fundament empiric solid, ale carui date sunt culese prin intermediul anchetelor extensive si prin intermediul monografiilor de familie. De asemenea, in opera lui Emile Durkheim si in analizele sale asupra formelor arhaice de familie, se fundamenteaza doua mari directii de cercetare: cea structuralist-functionalista ( de la Radcliff-Brown si Talcot Parsons la Claude Levy-Strauss) si cea micro-interactionista (Scoala de la Chicago, fenomenologi, etnometedologi).

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand, treptat, incepe sa isi faca simtita prezenta si perspectiva istorica asupra familiei, preocuparile cercetatorilor se indreapta cu precadere asupra a trei mari directii de studiu: studiul raporturilor dintre familiei si societate (orientarea structurala); studiul interactiunilor din cadrul familiei (orientarea comportamentala); studiul raspunsurilor familiale intr-un context dat (orientarea situationala).Aceste trei mari directii de cercetare reprezinta expresia caracterului multi-paradigmatic al sociologiei si se plaseaza fiecare sub una dintre perspectivele sociologice majore:

a). Perspectiva functionalista are in prim-plan analiza proprietatilor structurale si ale functiilor pe care, ca orice sistem cu finalitati proprii, trebuie sa le indeplineasca si sistemul familial. Desi exista o mare varietate in privinta formularilor ce privesc cerintele functionale ale familiei, ele pot fi reduse la urmatoarele cinci functii majore:

1. reproducerea, menite sa asigure supravietuirea biologica a sistemului social si sa asigure inlocuirea membrilor societatii de la generatie la generatie;

2. socializarea, menita sa asigure supravietuirea culturala a sistemului social prin formarea a ceea ce Ralph Linton numea "personalitate de baza";

3. ingrijirea, protectia si sprijinul emotional pentru toti membrii familiei;

4. transmiterea unui anumit status prin intermediul relatiilor de rudenie si a altor relatii de grup; familia asigura individului o identitate sociala initiala, o situatie legitima in societate, care influenteaza semnificativ experientele de viata de mai tarziu;

5. reglementarea comportamentului sexual: fiecare societate impune membrilor sai unele restrictii in privinta comportamentului sexual, limitandu-l la cadrul familiei, in general, si reglementand aria de cuprindere a tabuului incestului.

b) Perspectiva conflictualista analizeaza sistemul familial din perspectiva modalitatilor de confruntare cu starile tensionare din interiorul grupului familial. Departe de a fi un grup preocupat de securitatea fiyica si emotionala a membrilor sai, sustine Friederich Engels si, pe urmele sale, mai multi sociologi contemporani, in system se reflecta conflictul de clasa, sotii fiind de fapt "proprietarii" sotiilor pe care le oblige sa se ocupe doar de treburile casnice in timp ce ei organizeaza societatea si participa la deciziile sociale importante. Alte surse ale tensiunilor intrafamiliale sunt considerate interdictiile impuse comportmentului sexual (S. Freud) si concurenta dintre soti īn privinta autonomiei si al distribuirii autoritatii si privilegiilor. Teoreticienii conflictului considera ca īn familie are loc o semnificativa crestere a violentei si īsi bazeaza afirmatia pe statisticile care indica frecventa maltratarilor si chiar a omuciderilor īn interiorul grupului familial.

c)Perspectiva interactionista considra ca familia este o entitate dinamica īn care oamenii īsi modeleaza continu relatiile pentru a construe o viata de grup.

Realitatea "obiectiva" a vietii de familie este construita si reconstruita permanent, deoarece indivizii, motivati de trebuintele, nevoile si scopurile personale, interpreteaza continuu micro si macromediul, actiunile celorlalti si actiunile proprii, raportāndu-se la lume si la semenii lor prin intermediul simbolurilor, codurilor si stilurilor culturale. Astfel, pentru acomodarea unor persoane cu personalitati si experiente distincte si pentru mentinerea vietii de familie, membrii acesteia sunt nevoiti sa īsi reformuleze, prin negociere, "definitiile" relative la Sine si Celalalt, la trecut si la un viitor comun.

Sociologul contemporan, Francis Fukuyama (2002), nu mai vorbeste, precum A. Comte, de familieca despre comunitatea morala paradigmatica, ci o considera "unitatea de cooperare sociala fundamentala si, totodata, "sursa si transmitator de capital social". Dincolo de varietatea formulelor, importanta familiei ca mediu īn care iau 737e42h nastere, se socializeaza si se asigura educatia copiilor, este unanim recunoscuta, chiar daca accentele sau explicatiile variaza de la o epoca laalta sau de la un autor la altul.nimeni nu contesta astai faptul ca familia, ca "unitate sociala" fundamentala, influenteaza, prin structura si dinamica ei, structura si dinamica societatii si, la rāndul ei, societatea īsi pune amprenta asupra mediului familial sau chiar "forteaza" transformari dramatice ale acestuia.

Sociologiile constructiviste īncearca sa puna īn evidenta aceasta dubla conditionare, chiar daca dintr-o anumita perspectiva, sunt hotarātoare influentele de la nivel microsocial,iar, din alta perspectiva, nivelul macrosocial este cel cu ponderea hotarātoare. Cert este insa faptul ca, de-a lungul istoriei s-au petrecut transformari majore in structura si functiile familiei, transformari care au luat o turnura dramatica (daca nu in continut, cel putin datorita vitezei cu care s-a produs), incepand cu anii "60, anii "marii rupturi". Interpretarea data acestor schimbari, precum si "previziunile" asociate viitorului, poarta adesea amprenta unor analize fondate mai curand ideologic decat stiintific, pline de nostalgia unor impuri in care familia traditionala reprezenta modelul dominant, sau, dimpotriva, debordand de entuziasm in privinta schimbarilor ce se prefigureaza.

2.2. Concepte de baza in sociologia familiei

In sens larg, familia este un grup social ai carui membri sunt legati prin raporturi de varsta, casaotorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au grija de copii . In sens restrans,, familia reprezinta un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia. Ca grup social, familia este, in tipologia lui Charles Cooley, un grup primar, adica un ansamblu de persoane intre care se stabilesc relatii de interactiune directe si statornice in cadrul unor activitati ce se desfasoara in comun. Caracteristica fundamentala a grupului primar, ca si a oricarui grup mic de altfel, o reprezinta relatiile interpersonale directe, de tip "fata-in-fata", ghidate de norme si modele de recunoastere sociala si interindividuala.

Din punct de vedere juridic, familia reprezinta un grup de persoane intre care s-a instituit un set de drepturi si obligatii reglementat prin norme legale, norme ce se refera la modul de inchiere a casatoriei, stabilirea paternitatii, dreptul si obligatiile sotilor, relatiile dintre parinti si copii, modul de transmitere a mostenirii etc. Asadar, din perspectiva juridica, familia este un grup formal a carui instituire si functionare este reglementata prin legi si acte normative .

Relatiile de familie sunt intotdeauna recunoscute in cadrul mai larg al gradelor de rudenie. Rudenia se defineste ca apropiere biologica sau spirituala intre indivizi, apropiere socialmente recunoscuta. Rudenia biologica poate fi considerate consangvina (bazata pe legaturi "de sange") sau afina (dobandita prin casatorie). Rudenia spirituala (nasia, fratia de cruce etc.) este o relatie de tip conventional care poate reglementa atat raporturile sociale cat si raporturile biologice, interzicand, de exemplu, casatoria intre o persoana din linia descendenta a nasilor cu o persoana din linia descndenta a finilor. Antropologii subliniaza faptul ca trasatur fundamentala a relatiilor de rudenie este mai curand culturala, deci sociala, decat biologica, reflectand adesea viziunea despre lume a unui grup uman. Chiar relatiile originar biologice dobandesc o investire culturala, prin prisma modelului de grup: de exemplu, desi relatia de reproducere este universal biologica, exista societati in care copilul spune "tata" nu numai tatalui biolocic, ci mai multor perosane. De asemenea, in unele societati, rudele sunt recunoscute ca atare numai pe linie masculine (descendenta patrilineala), iar in altele rudele sunt recunoscute pe ambele linii de descendenta. In comunitatile arhaice, reteaua de rudenie detine o importanta capitala, ea suprapunandu-se cvasiintegral structurii sociale a grupului respectiv .

In toate societatile se poate identifica ceea ce sociologii si antropologii numesc nucleu familial, alcatuit din doi adulti si copiii lor biologici sau adoptati. In unele societati traditionale (mult timp s-a crezut ca in toate, dar cercetarile antropologice au demonstrat ca nu este asa) nucleul familial facea parte dintr-o retea mai larga de rudenie, numita familie extinsa: atunci cand si alte rude apropiate (bunici, frati si sotiile lor, surorile si sotii lor, matusile, nepotii), in afara de soti si copiii lor, locuiesc sub acelasi acoperis (aceeasi gospodarie) sau au relatii foarte apropiate si continui. Asadar, fiecare societate are un sistem fmilial, adica un cod de reglementare a relatiilor dintre barbati si femeile de varsta matura si dintre acestia si descendentii lor, chiar daca exista variatii culturale de la o zona la alta. Criteriile uzuale de diferentiere a sistemelor familiale sunt urmatoarele:

1.gradul de cuprindere: dupa cum am mentionat deja, fiecare individface parte din doua familii nucleare (familia de origine sau familia nucleara de orientare, in care el detie rolul de copil si propria familie intemeiata prin casatorie, numita familie nucleu de procreare); cand sub acelasi acoperis traiesc mai multe generatii legate prin relatii de rudenie, familia se numestelargita sau extinsa. Cercetarile recente pun sub semnul intrebarii idea potrivit careia, in perioada premoderna, forma de convietuire cea mai raspandita era familia extinsa: in Anglia, d exemplu, de-a lungul secolelor XVII, XVIII si XIX, o familie avea in medie 4,75 persoane (media include si servitorii), iar media actuala in Marea Britanie, in jurul anilor "50, din zonele Punjab,Gujarat si Bengal (aproximativ un milion de persoane), sunt mai degraba loiale modelelor traditionale de coexistenta in familia extinsa, decat modelele oferite de cultura dominanta. Cei mai multi dintre opiii acestor familii, nascuti in Marea Britanie, desi traiesc intr-un mediu inalt competitive si marcat de un individualism accentuat, prefera sa isi organizeze viata domestica si personala dupa normele de cooperare, respect si loialitate fata de familie, specifice subculturilor. Desigur, influentele mediului incep sa se faca simtite mai ales in privinta unei independente crescute privind alegerea partenerului de viata[7].

Universlitatea familiei nucleare este insa o problema de importanta secundara in raport cu constatarea ca acest tip de familie are o mare utilitate sociala, asigurand realizarea in foarte bune conditii a patru dintre finalitatile fundamentale: functia sexuala si reproductive (pentru echilibrul biologic si emotional si perpetuarea comunitatii), functia economica (asigurarea satisfacerii trebuintelor de baza) sic ea educativa (reproducerea culturala a societatii si dobandirea abilitatilor adaptive).

2. transmiterea mostenirii (proprietate, nume, status): se poate face pe linia tatalui (patrilineal), pe linia mamei (matrilineal) sau bilineal. In majoritatea tarilor de cultura europeana, numele se transmite patrilineal, iar proprietatea si statusul, bilineal.

3. stabilirea rezidentei : cand un nou cuplu isi stabileste resedinta in familia sau in comunitatea de provenienta a sotului (sotiei), sistemul de stabilizare a rezidentei este patrilocal (matrilocal).

Cand o familie nou intemeiata isi fixeaza rezidenta in afara unitatii de provenienta a parintilor, cum se intampla in majoritatea societatilor industriale, sistemul de rezidenta se numeste neolocal.

4. modul de exercitare al autoritatii : poate fi patriarchal (barbatul mai in varsta, in familia extinsa, sau sotul, in familia nucleara, detin intreaga autoritate), matriarhal (sistem destul de rar intalnit, in care femeia mai in varsta sau sotia exercita intreaga autoritate) sau egalitar (impartirea autoritatii intre cei doi soti, relatia de parteneriat si nu de subordonare, constituie astazi tendinta majora in modificarea continuturilor de status/rol marital).

5. numarul de soti/sotii aflati in relatii conjugale : familia de tip poliandric, rar atestat de cercetarile antropologice, presupune existnta unei femei si a mai multor soti, descendenta fiin stabilita matrilineal. Familia de tip poligamic presupune existenta unui barbat si a mai multor sotii, descendenta se stabileste patrilineal si este intalnita si astazi in yonele de religie islamica. Familia de tip monogamic este cea mai raspandita forma de familie sic ea mai persistenta de-a lungul timpului. Ea presupune convietuirea in cuplu sot-sotie, iar decendenta este stabilita matrilineal sau patrilineal.

Privita din punct de vdere structuralist-functionalist, familia reprezinta un ansamblu de relatii spciale cu continut stabilit formal (juridic) si /sau informal (prin negocieri ale definitiilor intre parteneri si micromediul lor). Tipuri diferite de relatii se stabilesc intre partenerii conjugali (sot-sotie), intre ascendenti si descendenti (parinti-copii), intre descendenti (frati,surori) si intre membrii familiei nucleare si cei cu grade de rudenie mai largi (nomenclatorul gradelor de rudenie difera de la o societate la alta, in unele fiind extem de sarac, iar in altele foarte bogat).

Fiecare membru al familiei detine un set de roluri si statusuri asociate: de exemplu, partenerii cuplului familial se raporteaza unul la altul prin rolurile si statusurile de sot si sotie; in acelasi timp, ei indeplinesc in raport cu proprii descendenti rolurile de parinti si in raport cu proprii parinti, rolurile de copii. Continutul fiecarui rol in parte este prescris social, iar comportamentele aferente acestor prescriptii sunt dobandite prin socializare, in familia de origine.

Sanctiunile pentru incalcarea prescriptiilor de rol sunt uneori de natura juridical, alteori de natura sociala, consilierea de specialitate sau organizatii nonguvernamentale au inceput sa ofere sprijin atat celor care esuasera deja, cat si celor care doreau sa previna un esec in aceasta privinta.

Lawrence Stone[8] distinge trei faze in evolutia familiei europene, de la formele premoderne pana la cele moderne, aproximativ intre anii 1500-1800: la inceputul perioadei, principala forma de familie era de tip nuclear, locuia in gospodarii destul de mici si intretinea relatii stranse atat cu restul rudelor, cat si in interiorul comunitatii. Desi sunt si opinii contrare, Stone sustine ca nu exista o separatie clara intre familie si comunitate, prima nefiind un centru major de atasament emotional sau de dependenta pentru membrii ei: "oamenii nu traiau si nu cautau intimitatea emotionala pe care o asociem ayi cu viata de familie. Sexul in cadrul casatoriei nu era privit ca o sursa de placere, ci ca o necesitate, in vederea procrearii" .

La inceputul secolului al XVII-lea, a aparut si s-a raspandit, mai ales in paturile superioare ale societatii, o forma familiala "de tranzitie", care a durat cam pana la inceputul secolului al XVIII-lea, si care a separat clar familia nucleara de restul grupului de rudenie si de restul comunitatii, punand tot mai mult accentul, in pofida intaririi autoritatii tatalui, pe importanta legaturilor afective, atat intre parinti si copii, cat si in cadrul cuplului marital.

In fine, a treia faza de evolutie tranforma familia intr-un grup bazat pe legaturi afective puternice, preocupat de cresterea si educarea copiilor si pe pastrarea unui grad sporit de intimitate. In plina explozie a "individualismului afectiv", alegerea partenerului se face prin decizie personala, orientata de dragostea romantica si atractia sexuala. Prima si cea de-a teria faza de evolutie a familiei europene, sunt foarte bine puse in lumina de John Bosswell[10]:

"In Europa premoderna, casatoria incepea de regula ca un aranjament in privinta proprietatii, continua cu cresterea copiilor si se termina cu dragoste. Putine cupluri se casatoreau in realitate <<din dragoste>>, dar multe ajungeau sa se iubeasca in timp, in vreme ce conduceau impreuna gospodaria, cresteau copiii si imparteau in comun experientele vietii. Aproape toate epitafurile pastrate dovedesc o profunda afectiune fatra de sotul decedat. Prin contrast, in cea mai mare parte a Occidentului modern, casatoria incepe din dragoste, continua cresterea copiilor (acolo unde ei exista) si se termina - adesea - cu probleme referitoare la proprietate, punct in care dragostea este absenta sau doar o amintire indepartata".

Desigur, este foarte interesant de studiat complexa dialectica intre logica interesului si logica afectiva sau intre logica dominatiei si cea a supunerii in interiorul grupului familial. Cert este ca acest grup reprezinta o structura dinamica ce isi modifica atat functiile si configuratia, cat si insesi bazele constitutive in raport cu propriile necesitati si cu Zeitgeist-ul ("spiritul timpului"- n.ns.) epocii pe care o strabte.

Marile directii de schimbare in cadrul modelului familial, determinate de un complex de factori cu caracter microsocial si macrosocial, sunt : scaderea influentei grupurilor de rudenie asupra comportamentului marital; generalizarea treptata chiar si in mediile mai conservatoare, a liberei alegeri a partenerului; cresterea influentei feminine, atat in privinta initierii casatoriei, cat si in privinta luarii deciziilor in cadrul familiei; cresterea libertatii sexuale, chiar si in societatile anterior restrictive; accentuarea tendintei de acordare a tot mai multor drepturi copiilor.

Aceste directii de schimbare se manifesta printr-o diversitate enorma care legitimeaza stiluri diferite de convietuire chiar in interiorul aceleiasi societati. Rapoport[11] identifica cinci tipuri de diversitate:

"Familiile isi organizeaza indatoririle domestice individuale si legaturile cu mediul social inconjurator intr-o multitudine de moduri. Contrastul dintre familiile "ortodoxe" - femeia "casnica", sotul "stalpul familiei", care aduce banii in casa - si cariera ambilor sau familiile cu un singur parinte, ilustreaza aceasta diversitate. Din punct de vedere cultural, se observa o si mai mare diversitate, de credinte familiale si valori, decat inainte. (.) Diviziunile constante de clasa intre cei saraci, clasa muncitoare specializata si diferitele grupari din interiorul clasei mijlocii si superioare, mentin mari variatii in structura familiei. Variatiile experientei de familie in timpul diferitelor etape de viata sunt de asemenea evidente.

De exemplu, un individ poate proveni dintr-o familie in care amandoi parintii au locuit impreuna, in timp ce el insusi se poate casatori si divorta. (.). Termenul cohorta se refera la generatiile din cadrul aceleiasi familii. Legaturile dintre parinti si bunici, de exemplu, au devenit probabil mai slabe decat inainte. Pe de alta parte, mai multi oameni ating azi o varsta inaintata, iar trei familii <<simultane>> pot exista intr-o stransa relatie: nepotii casatoriti, parintii si bunicii lor."

Prezenta minoritatilor etnice in aproape toate societatile actuale, fenomenele de aculturatie si miscarile feministe au determinat una din directiile majore de schimbare: cea culturala. Celelalte tipuri de diversitate se manifesta pe alte directii, identificate de Rapoport, ca fiind cea organizationala (compozitia familia si structura de statusuri si roluri; cea care tine de apartenenta de clasa, cu modelele si oportunitatile specifice; care tine de experientele din fiecare etapa de viata si cea care vizeaza cohorta, adica numarul de generatii din cadrul aceleiasi familii.

Astazi, cei mai multi oameni, in ciuda cresterii constante a diversitatii formelor de convietuire, sunt membri in doua familii nucleu si incearca sa faca fata indatoririlor care nu sunt neaparat conflictuale, dar reclama timp, energie si resurse. Echilibrarea acestor indatoriri a devenit o problema sociala din ce in ce mai mare, in special din cauza duratei de viata crescute a populatiei. Termenul de generatie sandwich ii desemneaza pe acei adulti care sunt prinsi din ce in ce mai mult intre nevoile parintilor care imbatranesc si ale copiilor care cresc.

2.3. Casatoria si modurile de existenta alternative

Casatoria reprezinta principala modalitate de constituire a unei familii. Ea reprezinta legatura acceptata social, intre cele doua persoane care locuiesc impreuna si intretin raporturi sexuale. Casatoria are un aspect juridic, dobandit prin sanctionarea formala de catre o institutie legitima a uniunii maritale, si un aspect religios, dobandit tot prin sanctionare formala, dar de asemenea prin administrarea sacramentelor de catre o institutie religioasa legitima. Desi foarte mult timp nu s-a practicat decat consacrarea religioasa a casatoriei, astazi, ea nu mai este posibila decat dupa recunoasterea juridica a acestuia, recunoastere numita casatorie civila. Ambele tipuri de legitimare a unuiunii maritale au rolul de a conferi recunoastere sociala noii familii [12].

Casatoria are rolul de a lega intre ele doua neamuri, intre care de obicei nu exista legaturi de consangvinitate si, impreuna cu filiatia, reprezinta principalele mecanisme sociale de transmitere a mostenirii (bunuri materiale, nume, status etc.). In fiecare societate exista anumite reguli de constituire a cuplurilor familiale, dar in principal functioneaza doua tipuri de reglementare maritala :

- endogamia : stabileste alegerea partenerului din cadrul aceluiasi grup, fie ca este grup etnic, religios, clasa, casta etc. ; cu alte cuvinte endogamia stabileste clasa de persoane cu care este permisa si incurajata casatoria ;

- exogamia : stabileste alegerea partenerului din afara grupurilor, precum familia, clanul, tribul sau comunitatea locala, adica stabileste clasa de indivizi care nu pot fi acceptati ca parteneri conjugali sau sexuali. Ea de bazeaza pe rudenie si pe interzicerea relatiilor sexuale intre rudele de sange (tabuul incestului). Tabuul incestului functioneaza diferit de la o societate la alta, in functie de modul in care este definita rudenia : in unele societati, persoane care cu 30 de generatii in urma au avut un stramos comun sunt considerate ruda si nu au voie sa se casatoreasca, pe cand in alte societati interdictia este mult mai relaxata, interzicand aliantele doar pana la nivelul verilor primari.

De asemenea, ea poate viza si pe cei intre care exista relatii spirituale (nasi - fini, de exemplu) sau poate excepta familiile regale (dinastiile egiptene, familiile regale din Hawaii, familiile imperiale Inca). Claude Levy-

Strauss, ca si alti antropologi de altfel, considera ca functia principala a acestui tabu este de a intari interdependentele sociale prin promovarea aliantelor intre diferite familii [13].

Exogamia si endogamia functioneaza impreuna, definind ceea ce sociologii familiei numesc "categoria celor care pot fi alesi", adica totalitatea pesoanelor confirmate social ca partenere potentiale pentru casatorie. In ultimul timp insa, regulile de alegere din categoria, definita social, a celor care pot fi alesi, au slabit, dupa cum dovedeste rata din ce in ce mai mare a casatoriilor intre grupuri. Desi metodele concrete pe care le utilizeaza o persoana pentru alegerea partenerului marital variaza in mod considerabil in functie de societate si chiar in interiorul aceleiasi societati, exista totusi patru metode importante prin care se poate dobandi un partener:

- casatoria prin rapt: se practica mai ales in societatile in care femeile sunt in numar mai mic decat barbatii, iar pentru a corecta acest dezechilibru, barbatii isi rapesc sotiile de la alte societati;

- casatoria prin cumparare: este practicata inca si azi in unele societati (mai ales asiatice) si presupune "un pret al miresei" sau "un serviciu pentru mireasa" sau "o zestre" din partea femeii si a familiei ei;

- casatoria prin aranjament: are loc in societatile in care casatoria este considerata o legatura sociala atat de importanta incat nu poate fi lasata la latitudinea tinerilor, ci cade in sarcina familiilor lor, care aranjeaza casatoria pentru ei;

- casatoria prin consensul partilor sau "curtea conjugala": este cea mai raspandita forma de dobandire a partenerului marital in societatile europene si nord-americane si consta in lasarea responsabilitatii de alegere doar in seama celor ce vor sa se casatoreasca .

Ca si familia pe care o instituie, casatoria poate fi poligama (poliandri sau poliginie) sau monogama. Exista de asemenea o forma destul de rara de casatorie, pentru care nu exista insa dovezi ca ar fi fost practicata ca norma sociala, si anume casatoria de grup: doi sau mai multi soti se casatoresc cu doua sau mai multe sotii. In anumite grupuri etnice, cum ar fi o parte din grupurile amerindienilor din America de Nord sau unele grupuri din Sudan, apar si alte tipuri marginale de casatorie, cum sunt casatoriile intre persoanele de acelasi sex, acordandu-se de exemplu barbatului dreptul ca pe langa o sotie femeie, sa aiba si o "sotie" barbat . Desigul, exista dreptul de casatorie intre persoane de acelasi sex si in anumite tari europene, dar numai sub forma casatoriilor monogame.

Sociologiile rationaliste si mai ales teoria "schimbului social", au incercat sa explice endogamia precum si tipurile de alegeri facute de tineri in privinta partenerului, prin prisma "schimburilor" de resurse emotionale, materiale sau de prestigiu, ce au loc intre ei. Structura relatiilor dintre tineri, observa Willard Waller , era asemanatoare unei "piete" a prietenilor (dating and rating complex), deoarece ei erau stratificati potrivit resurselor de care dispuneau, pentru a atrage partenerii (atractie fizica, personalitate, bani, status social, background educational etc.).

De fapt, oricare dintre ei, de la orice nivel si orice grad de popularitate ar fi avut, trebuia sa faca un fel de alegere strategica: cei cu prea multe posibilitati sa alimine unele dintre ele, ceilalti sa gaseasca un partener cat mai acceptabil. Acest tip de "piata" in care negocierea este un proces prin care fiecare baiat sau fata afla cat de mult conteaza in comparatie cu ceilalti este de fapt o versiune preliminara a "pietei casatoriilor".

Ulterior studiilor lui W. Waller, mai multi sociologi au utilizat ideea de "piata a casatoriilor" pentru a explica de ce , in mod tipic, oamenii tind sa se casatoreasca cu persoane din aceeasi clasa sociala sau grup etnic sau cu persoane din acelasi nivel de educatie, acest fapt constatandu-se si in societatile moderne, individualiste, in care autoritatea parintilor nu se mai exercita nici asupra modului de alegere a partenerului si nici in problema incheierii unei casatorii. Cu toate acestea, distributia resusrselor sociale, incluzand background-ul de clasa si prestigiul etnic sau rasial, isi gasesc expresia in "endogamia de clasa", iar "mana invizibila" a pietei opereaza in sensul reproducerii unei societati stratificate . Chiar si interiorul familiei, sustin unii cercetatori, se poate explica aparitia relatiilor de autoritate prin schimbul de resurse inegale: echilibrul distributiei de putere intre sotie si sot ar fi influentat, de pilda, de venitul fiecaruia.

Astfel, o femeie va fi mai dezavantajata vizavi de sotul ei daca este casnica si deci nu are nici un venit propriu sau daca are mai multi copii, deoarece sansele de a putea dobandi resurse autonome scad si mai mult. De aici, preocuparea miscarilor feministe pentru un cadru legislativ care sa permita femeilor sa isi asigure o cariera in afara caminului, cu consecintele de rigoare: "devalorizarea" ideii de casatorie, cresterea varstei la casatorie, cresterea probabilitatii de a avea mai putini descendenti.

Sociologii care sustin miscarile feministe au atacat insa teoria schimbului ca fiind imorala - schimbul e privit ca un mod de abordare dezumanizata, iar femeile nu ar trebui tratate ca bunuri economice - si ca reflectand o mentalitate tipic masculina, bazata pe un calcul rational, rece, opus unor perspective feminine asupra vietii.

Acestor observatii li s-a replicat ca teoria schimbului furnizeaza doar un punct de pornire in analiza relatiilor deintre sexe, si ca este important sa se arate ce se poate intampla cand sursele din interiorul familiei sunt distribuite intr-un anumit fel. Nu se poate ajunge astfel la concluzii de tipul "intotdeauna casatoriile sunt dominate de barbati", ci teoria afirma ca puterea in interiorul familiei rezulta din schimburile de resurse inegale (banii sunt doar un tip de resursa) si asta indiferent cui apartine ea.

Divortul reprezinta procesul de disolutie legala a casatoriei.

Timp de secole, divorturile au fost pronuntate extrem de rar, in cazuri cum ar fi neconsumarea casatoriei, astfel in legatura matrimoniala apare practic ca indisolubila. Apoi, majoritatea tarilor industriale au evoluat rapid spre usurarea demersurilor legate de obtinerea unui divort si, in acelasi timp, au fost relaxate, sau chiar au disparut sanctiunile sociale ca marginalizarea si stigmatizarea celor divortati. Din aceasta cauza a inceput sa creasca alarmant, considera unii, sau normal in viziunea altora, numarul familiilor incomplete sau monoparentale (mama singura cu copiii sau tatal singur) si al familiilor vitrege, rezultate prin casatorie.

Hotararea de separare sau de divort este luata de obicei dupa un timp in care, unul dintre parteneri, sau ambii, considera ca au experimentat un nivel de insatisfactie care nu mai poate fi suportat. Esecul in aceasta privinta este pus pe seama convigerilor diferite ale partenerilor, pe seama violentei fizice sau verbale, a infidelitatii, a dificultatilor de comunicare. Legislatia europeana in privinta divortului, cu anumite diferente de la tara la tara, este in principal de trei tipuri:

- divortul sanctiune sau sistemul adversarial, prevede necesitatea ca unul dintre soti sa isi asume o animita culpa, astfel incat celalalt este intr-un fel avantajat; incepand cu anii "'60" majoritatea tarilor europene au renuntat la aceasta formula fiind introdusa formula "din vina ambelor parti";

- divortul faliment, are loc atunci cand ambele parti considera ca legatura matrimoniala este atat de afectata incat nu se mai poate face nimic pentru refacerea ei;

- divortul remediu, se produce atunci cand partenerii sunt hotarati sa isi refaca viata de cuplu printr-o alta legatura matrimoniala, recasatorindu-se.

Cercetarile de psihologie au pus in evidenta faptul ca destramarea cuplului familial prin divort este un proces complex, cu consecinte pe multe planuri. Se poate vorbi astfel de un divort emotional, care consta in deteriorara legaturilor afective intre parteneri; de un divort legal; de un divort parintesc care consta in stabilirea sau chiar recuperarea legaturilor dintre un parinte si copiii sai, deci legea de obicei stabileste drepturi si obligatii si pentru parintele care nu are in incredintare copiii; divortul economic, care consta in separarea bunurilor casnice, divizarea proprietatii si stabilirea diverselor obligatii de plata cum ar fi pensia alimentara; divortul comunitar, care divizeaza comunitatea de prienteni si cea de rudenie; divortul psihic, adica obtinerea autonomiei psihice fata de fostul partener. De cele mai multe ori, prin divort se inlatura anumite dificultati legate de conflictele si tensiunile intrafamiliale, precum si de consecintele traumatice pe care aceste tensiuni le au asupra copiilor, dar apar alte consecinte, cum ar fi dificultatile economice sau cele legate de preluarea unor atributii de rol ale partenerului absent. Astfel din punct de vedere social si personal, se poate spunce ca divortul este un fenomen ambivalent, iar statele dezvoltate incearca sa limiteze prin intermediul politicilor sociale unele din consecintele negative ale acestuia .

Concubinajul este situatia in care un cuplu care are o relatie sexuala, locuieste sub acelasi acoperis si, uneori, folosesc si resursele financiare in comun, fara a fi casatoriti. In unele tari, ca Suedia de pilda, concubinajul are o lunga istorie ca practica legitima si un statut legal, astfel incat, atunci cand relatia se destrama indivizii pot pretinde prin lege impartirea bunurilor si pensie alimentara. La tineri mai ales, concubinajul reprezinta o etapa "experimentala" inaintea casatoriei, un fel de "casatorie de proba", iar aceasta practica este extrem de raspandita in Statele Unite si Europa de Vest si castiga tot mai mult teren si in Estul european.

Celibatul poate insemna lucruri diferite, la varste diferite, astfel, el poate reprezenta un menaj alcatuit dintr-o singura persoana, care optat pentru celibatul definitiv, fie ca are relatii de scurta sau lunga durata cu persoanele de sex opus, fie ca refuza complet astfel de relatii ; el mai poate reprezenta un menaj alcatuit dintr-o singura persoana, divortata sau vaduva ; in fine, el reprezinta o stare tranzitorie, datorata tendintei tinerilor de a se casatori mai tarziu (cresterea perioadei de instruire formala, dificultati economice, dorinta de a accede la un anumit status profesional etc.).

Comunitatea reprezinta o forma de coexistenta pe care unii ganditori ai secolului al XIX-lea o considerau preferabila familiei. Anthony Giddens mentioneaza doua exemple : Comunitatea Oneida din Statele Unite si kibbutz-ul israelian. Infiintata in Noua Anglie la mijlocul secolului al XIX-lea pe baza convingerilor religioase ale lui John Humphrey Noyem, in Comunitatea Oneida fiecare barbat era casatorit cu fiecare femeie, iar copiii erau responsabilitatea comuna a tuturor. Grupul s-a extins cu timpul pana la 300 de persoane si s-a mentinut cam 30 de ani.

O alta forma de existenta comunitara, infiintata pentru a permite membrilor ei sa de desparta de natura individualista, competitiva a vietii sociale, este kibbutz-ul. Membrii acestei comunitati (indivizi si familii) se comporta cu totii ca o mare familie, cooperand la muncil agricole, initial, iar mai tarziu la cele industriale, totul aflandu-se in proprietate comuna. Cresterea si educarea copiilor revenea in primul rand comunitatii, in asa-numitele "case ale copiilor", dar astazi familiile sunt cele care au preluat aceste sarcini, "clasele" find destinate mai degraba sa asigure servicii de supraveghere completa, fara sa mai reprezinte responabilitatea comunala pentru educatia copiilor.

Menajurile de homosexuali, desi marginala in raport cu celelalte forme de coexistenta umana, au fost recunoscute, cu deosebire in ultimul deceniu, in diverse societati orientale, chiar daca aceasta recunoastere merge de la simpla toleranta sociala, pana la recunoasterea forma - legala. Cuplurile homosexuale de femei au drept de adoptie, dar pot avea si copii, prin inseminare artificiala. Desi prin anii '60 -'70 agentiile de plasament din Statele Unite incredintau copii spre adoptie si cuplurilor de barbati, aceasta practica a incetat datorita reactiilor adverse ale opiniei publice.

2.4. Principalele functii ale familiei

Exista desigur o mare varietate taxonomica, datorata complexitatii dinamicii de grup familial, dar in sociologia romaneasca este preferata cea formulata de Henri Stahl[20]. Sociologul roman distinge doua mari tipuri de functii, tinand cont de orientarea interna sau externa a finalitatii lor, si mai multe subtipuri pentru fiecare categorie :

a) functii orientate spre interior, spre mentinerea coerentei interne a sistemului, a unui climat de afectiune, securitate si protectie. Subtipurile sunt reprezentate de :

- functii biologice si sanitare, prin care se asigura satisfacerea nevoilor sexuale intr-un cadru afectiv bazat pe dragoste si respect, procrearea copiilor, satisfacerea necesitatilor igienico-sanitare ale membrilor familiei, dezvoltarea sanatoasa sub aspect biologic si psihologic ;

- functrii economice, cu componente de productie (organizarea resurselor interne astfel incat familia sa depinda cat mai putin de exterior ; aceasta componenta si-a diminuat astazi mult importanta, familia centrandu-se mai mult pe consum), de profesionalizare a descendentilor ( acestia reproduceau de obicei profesiile parintilor, mobilitatea sociala si profesionala fiind redusa, dar astazi profesionalizarea descendentilor nu mai este asigurata de familie in tarile dezvoltate), de administrare a bugetului comun. Desi familia nu mai reprezinta o unitate de productie, ea este un loc de acumulare a unui patrimoniu comun, menit sa asigure securitatea membrilor familiei in situatii de criza si sa fie transmis mai departe catre urmasi.

- functii de solidaritate familiala, care sa asigure sprijin reciproc din punct de vedere economic si emotional intre membrii familiei ;

- functii pedagogico-educative si morale, prin care se asigura socializarea copiilor. Cum se stie, familia reprezinta cea mai importanta instanta de socializare, acest proces avand o componenta normativa (copilul invata principalele reguli de convietuire), cognitiva ( el dobandeste cunostinte si deprinderi necesare dezvoltarii ca adult), creativa ( invata sa raspunda adecvat situatiilor noi) si psihologica ( mai ales dezvoltarea componentei emotional-afective a personalitatii sale, care il va ajuta sa construiasca si sa mentina relatii apropiate cu ceilalti).

b) functii externe prin care se asigura relationarea familiei cu mediul inconjurator ; frontierele sistemului familial trebuie sa fie suficient de permeabile pentru a permite fluxuri de schimb cu mediul exterior, si, in acelasi timp, suficient de rigide pentru a-si pastra identitatea.

Asigurarea unui nivel satisfacator " pentru fiecare tip de functie in parte duce la perpetuarea grupului familial si la insertia sa in tesutul social. Disfunctionalitatile posibile, in functie de gravitatea lor, pot duce la tensionarea climatului familial, la aparitia unor insatisfactii si frustrari durabile si, in cele din urma, la dezagregarea relatiilor conjugale.

2.5. "Marea ruptura" si schimbarile aparute in modelele familiale

In ultima jumatate de secol, tarile avansate din punct de vedere economic au trecut treptat de la asa-numita "societate informatizata", la "era informatiei" sau la "epoca postindustriala". Alvin Toffler a denumit aceasta tranzitie al treilea val, sustinand ca, in cele din urma, el se va dovedi la fel de important ca si celelalte doua valuri precedente din istoria omenirii: tranzitia de la societatile primitive de vanatori si culegatori la cele agricole, la cele industriale .

Aceasta "a treia tranzitie"consta in aparitia mai multor elemente corelate. Pe plan economic, serviciile inlocuiesc in masura tot mai mare productia, ca sursa de imbogatire : in loc vsa lucreze intr-o otelarie sau intr-o uzina de automobile, lucratorul tipic dintr-o societate informatizata este angajat intr-o banca, firma de software, restaurant, universitate sau intr-o agentie de asistenta sociala.

Rolul informatiei si al inteligentei, concentrate atat de oameni, cat si in aparate din ce in ce mai sofisticate, devine atotcuprinzator, iar munca intelectuala tinde sa inlocuiasca munca fizica. Productia se globalizeaza pe masura ce tehnologia ieftina a informatiei permite tot mai mult rapsnadirea informatiilor dincolo de frontierele diferitelor state, iar comunicarea rapida prin televiziune, radoi, fax si e-mail erodeaza granitele comunitatilor culturale traditionale.

"O societate bazata pe informatie are tendinta sa produca mai mult din cele doua lucruri pe care oamenii le pretuiesc in primul rand intr-o democratie moderna: libertatea si egalitatea. A explodat libertatea de a alege, fie ca e vorba de canale de televiziune prin cablu, de magazine ieftine, pline cu de toate, sau de prieteni cunoscuti prin internet. Ierarhiile de orice fel, fie politice, fie corporatiste, , sunt supuse presiunilor si incep sa se prabuseasca. Birocratiile vaste, rigide, care urmaresc sa controleze tot ce se intampla in sfera lor de activitate prin intermediul regulilor, regulamentelor si constrangerii, au fost subminate de trecerea la o economie bazata pe cunoastere, care ii « intareste » pe oameni prin accesul pe care il ofera la informatie.

Potrivit lui Fukuyama, desi oamenii asociaza era informatiei cu aparitia Internetului in anii '90, desprinderea de epoca industriala a inceput in Statele Unite cu mai bine de o generatie in urma, odata cu dezindustrializarea regiunii Rust Belt ( Centura de rugina), regiune economica din nord-est care cuprinde statele Illinois, Indiana, Michigan, Ohio, Pennsylvania. Schimbarile dramatice care au inceput sa se faca simtite la toate nivelurile societatii, incepand cu acea perioada a anilor '60, perioada denumita de Fukuyama "marea ruptura", au constituit si constituie subiect de analiza atenta si evaluare permanenta a specialistilor din toate stiintele sociale, subiect denumit generic globalizare.

La sfarsitul anilor '60, transformarile pe care le suferise lumea moderna se "compun" dand nastere unei "altfel" de lumi. Dezvlotarea noilor tipuri de tehnologie (genetica, robotica, spatiala, dar mai ales electronica - cea care le-a influentat pe toate celelalte) au dus la trecerea de la societatea industriala la cea "informationala" sau postindustriala: mai dinamica, mai pestrita, mai "anarhica", uneori pluralista, hedonista, toleranta, marcata de tensiunea dintre tendintele globalizante care duc la uniformizare si imperativul tot mai clar invocat al exprimarii diferentelor. Socul accelerarii exponentiale a ritmului vietii, schimbarea tot mai frecventa a decorurilor, cunostintelor, si mediului de viata, au determinat o anumita instabilitate in viata de zi cu zi, instabilitate ce se exprima printr-o senzatie de provizorat si un sentiment de "nepermanenta", pe care Toffler il numeste "tranzienta", iar Vattimo il numeste "depeizare" (dezinsertie).

Intr-o societate a comunicartii generalizate, se poate vorbi de o dezinsertie a omului in lume prin pierderea treptata a simtului realitatii, deoarece lumea reala se intersecteaza cu nenumarate lumi virtuale, pe care omul le "locuieste simultan'. Disparitia realitatii nu este doar o consecinta a vietii in interiorul fluxului comunicational, ci este si un rezultat al filosifiei postmoderne, rezultat tradus prin dezagregarea oricarei autoritati, prin relativizarea valorilor si printr-un sentiment de sezorientare culturala.

Trecerea la o societate informatizata a fost ridicata in slavi de aproape toti cei care au scris sau su vorbit despre acest subiect. Comentatori de cele mai diverse orientari politice sau culturale au considerat aceste schimbari ca fiind favorabile prosperitatii, democratiei, libertatii, dar si societatii in general. Nu putini sunt insa nici aceia care constata ca aceasta schimbare are loc intr-o societate fragilizanta, in care valorile traditionale au fost dislocate de procesul de modernizare. Fukuyama descrie ceea ce s-a intamplat intre anii '60 - '90 in majoritatea tarilor industrializate, mentinandu-si afirmatiile cu statistici foarte ingrijoratoare:

"Au inceput sa creasca infractionalitatea si dezordinea sociala, centrele urbane ale societatilor celor mai bogate de pe pamant transformandu-se in zone aproape de nelocuit. Declinul relatiilor de rudenie ca institutii sociale, la care asistam de mai bine de doua sute de ani, s-a precipitat in a doua jumatate a secolului XX. In majoritatea tarilor europene si in Japonia, fertilitatea a scazut atat de mult incat aceste societati se vor depopula in secolul urmator, in lipsa unor imigrari masive; s-au imputinat casatoriile si nasterile; rata divorturilor a atins cote alarmante; in Statele Unite o treime din copii sunt nascuti in afara casatoriei, iar in tarile swcandinave mai mult de jumatate. In sfarsit, in ultimii 40 de ani increderea intre oameni in institutii a intrat intr-un declin accentuat. La inceputul anilor '50, majoritatea locuitorilor Statelor Unite si Europei si-au exprimat increderea in guvernele si in cetatenii lor; numai o mica parte din ei mai declarau acelasi lucru la inceputul anilor '90. Natura relatiilor interumane s-a modificat si ea. Desi nu exista dovezi ca oamenii stabileau mai putine contacte sociale, legaturile lor tindeau sa fie de durata mai scurta, mai putin intense si grupuri de oameni mai putin numeorase" . Acestre schimbari dramatice sunt imediat sesizabile in statisticile privind rata infractiunilor: copiii care cresc fara tata si au slabe rezuktate si sanse la invatatura. Pe acest fond "slabit" al relatiilor sociale, se produce sub ochii nostri o adevarata revolutie datorita aparitiei digitalului si a tehnicilor multimedia. Imbinarea telefonului cu televizorul si computerul a dat nastere unui instrument interactiv nou. Punand laolalta diversele performante si caracteristici ale unir mijloace de difuzare a informatiei care ,pana acum, functionau independent unele de altele, multimedia si Intenetul creeaza o ruptura care influenteaza intreaga arie a comunicarii si pe cea a economiei si culturii.

Cele mai dramatice schimbari ale normelor sociale, venite odata cu Marea
Ruptura, privesc, considera Fukuyama, reproducerea, familia si relatiile dintre sexe. Patrunderea masiva a femeilor pe piata muncii, revolutia sexuala si avantul miscarilor feministe au produs modificari importante in structurile de rol si au avut un impact major asupra societati

2.6. Schimbari demografice si stiluri de comportament in familia romaneasca contemporana

Institutie sociala alcatuita din parinti si copii, familia se caracterizeaza prin "viata economica romana, comuniune de interese, aspiratii, de sentimente" [24].

Daca la inceputul secolului al XX-lea asistam la un inceput al extinderii sistemului familiei nucleare, incepand din deceniul al noualea, familia nucleara intra treptat intr-un proces de regresie. Dupa anul 1989, familia romaneasca a avut de infruntat atat consecintele trecerii de la socialism la capitalism, cat si dificultatile tranzitiei la economia de piata.

Schimbarile care au aparult in societatea romaneasca dupa anul 1989 au fost atat de importante, incat termenul de "familie" a devenit ambiguu, tinzand sa acopere realitati diferite de cele ale generatiilor precedente .

Prin urmare, principala schimbare aparuta in familia contemporana este reprezentata de diversificarea formelor de viata familiala. Daca la inceputul secolului al XX-lea, modelul familiei nucleare era dominant, incepand cu anii '60, el a fost inlocuit treptat cu o varietate de forme de viata familiala. In prezent, familia nucleara continua sa fie forma de organizare familiala adoptata de majoritatea populatiei, dar, in acelasi timp, isi pierde treptat caracterul de norma unica de referinta pentru practicile familiale.

Pana in anul 1950, Romania era o tara preponderent rurala, iar modelul familiei taranesti a fost pentru mult timp un model traditional de referinta. In pofida unor diferente nesemnificative intre regiuni, modelul de familie din aceasta perioada corespunde "familiei tulpina" descrisa de Frederic le Play. Casatoria la o varsta frageda, filiatia patrilineara, rolul important al natalitatii, justificata prin nevoia unei "maini de lucru" la muncile campului, reprezinta caracteristici ale familiei traditionale din Romania la jumatatea veacului al XX-lea.

In anii 1967 si 1968 s-a inregistrat o crestere semnificativa a natalitatii, indicele fertilitatii dublandu-se in acesti ani fata de anii precedenti, si continuand sa creasca pana in anul 1973, cand a atins valoarea de 3%o. Treptat, valoarea lui a inceput sa scada, ajungand in anul 1980 la 2%o . Aceste cresteri ale natalitatii s-au datorat masurilor politice pro-nataliste, coercitive, care aveau ca scop cresterea numarului populatiei pentru a asigura forta de munca indispensabila dezvoltarii planificate a activitatii industriale.

Caderea regimului comunist a inaugurat o noua perioada pentru familia romaneasca, caracterizata prin transformari demografice si prin reconstruirea raporturilor intre spatiul public si cel privat.

Transformarile sociale, politice si economice au condus la o redefinire a institutiei familiei si la reconstructia spatiului privat. Familia a continuat sa reprezinte un refugiu si un mijloc de suport pentru membrii sai, nu doar impotriva interventiilor agresive si a controlului statului (ca in perioada regimului comunist), dar si impotriva problemelor si a starii de nesiguranta generate de tranzitie (somajul, inflatia, scaderea nivelului de viata, instabilitatea pietei muncii etc.).

Schimbarile aparute in sfera familiei romanesti, la inceputul anului 1990, pot fi grupate in doua catogorii: schimbari la nivel demografic (scaderea natalitatii, criza nuptialitatii, cresterea numarului de avorturi si a ratei dovortialitatii etc.) si schimbari in stikurile de viata familiale.

a) Schimbari la nivel demografic

Transformarile care au aparut la nivel demografic in Romania se pot explica, pe de o parte, prin relansarea, incepand cu anul 1990, a unor politici cu privire la familie, iar pe de alta parte, prin constrangerile economice specifice perioadei de tranzitie care au afectat conditiile de viata ale populatiei si au influentat decizia de casatorie si rationalizarea comportamentelor reproductive.

Potrivit datelor furnizate de Recensamantul Populatiei si al Locuintelor din anul 2002, din totalul caminelor compuse din nuclee familiale, 30,9% sunt cupluri fara copii, 56,2% cupluri cu copii si 12,9% familii monoparentale .

Grafic pg 54

Conform aceluiasi Recensamant, desi majoritatea populatiei este casatorita (47%), totusi un procent destul de insemnat este cel al persoanelor celibatare (39,7%). In ceea ce priveste rata nuptialitatii in Romania post-comunista, aceasta a fost intr-o usoara scadere, in perioada 1990-2006. Astfel, daca in anul 1990, ea era de 8,3%o , in anul 2006 a ajuns la 6,8%o, relativ mai ridicata decat cea inregistrata in acelasi an, la nivelul UE25 (4,8%o .

Rata divortialitatii apare ca fiind un indicator mai stabil decat rata nuptialitatii. Astfel, dupa o crestere inregistrata in anii 1991 si 1994, incepand cu anul 1995 acesta are valoarea de aproximativ 1,95%o . Anul "de varf" al divorturilor a fost 1997, cand au fost inregistrate un numar de 63.146 asemenea cazuri .

La nivelul anului 2002, se poate observa ca procentul femeilor divortate era de 1,5 ori mai mare decat cel al barbatilor divortati , ceea ce ne poate conduce la concluzia ca recasatorirea este mai frecventa la barbati decat la femei. Recensamantul din 2002 este primul studiu statistic oficial in care este inregistrat concubinajul, acesta inregistrand la acea data o pondere de 3,8% din totalul populatiei.

Din totalul persoanelor care declarau ca traiesc in concubinaj, 73,6% erau celibatari, 17,9% divortati, 7,1% vaduvi si 1,4% casatoriti. Aproximativ jumatate dintre cuplurile consensuale se regasesc in grupa de varsta 20-34 ani . Acest lucru se poate explica prin faptul ca toate aceste conditii de viata instabile si nesigure au adus modificari la nivelul deciziei tinerilor de a se casatori si a numarului de copii doriti.

Grafic pg 55

O alta schimbare aparuta la nivel demografic o constituie varsta medie la casatorie, de la 26,9 ani in 1990, la 30,4 ani in 2004 pentru barbati si de la 23,7 ani in 1990 la 26,7 ani in 2004, pentru femei .

Natalitatea a fost in continua scadere de la inceputul deceniului al noualea si pana in prezent, iar una dintre cauzele acestei scaderi a fost masura de anulare a decretului de interdictie a avortului si legalizarea intreruperii voluntare a sarcinii. Tendinta de scadere a natalitatii de manifesta diferit in functie de nivelul de trai al familiei si de locul ocupat de copil in familie. Astfel, nasterii de "rang mediu" (3-5 copii) au scazut cel mai mult, in imp ce nasterile de primul si al doilea rang se mentin la un nivel relativ constant fata de cel al anului 1990.

In ultimii ani, asistam la un decalaj intre doua segmente de populatie: persoane cu un nivel de educatie si de trai ridicat, care opteaza pentru o familie cu 1-2 copii si persoane care au un nivel redus de educatie si de trai si opteaza pentru o familie numeroasa, cu mai mult de 4 copii. Aceasta situatie reflecta polarizarea societatii romanesti in doua paturi: una saraca, dar cu o natalitate crescuta, iar cea de-a doua cu un nivel de trai ridicat, dar cu o natalitate scazuta .

O alta schimbare la nivel demografic a constituit-o cresterea mortalitatii infantile. In anul 2004, in Romania rata acestui fenomen era de aproximtiv patru ori mai mare (16,8%o) decat in statele UE25 (4,6%) [35]. Totusi, raportata la intraga perioada post-decembrista, rata mortalitatii infantile este in scadere de la 26,9%o, in anul 1990, la 16,8% in 2004, asa cum rezulta din urmatorul grafic:

Grafic pg.57

b) Schimbari in stilurile de viata familiale

Societatea contemporana se caracterizeaza prin raspandirea menajelor nefamiliale: celibatari, divortati, vaduvi - majoritatea batranelor singure (mentionam aici erodarea legaturilor intre generatii), menaje nefamiliale dintre mai multe persoane, fara legaturi de rudenie. De asemenea, sunt in crestere familiile monoparentale, alcatuite din copii si un parinte, in general mama (necasatorita, divortata sau separata).

In literatura sociologica, sunt prezentate urmatoarele forme noi de convietuire care se combina cu familia:

- "menajuri de o singura persoana, formate dintr-un barbat singur sau o femeie singura, care au optat pentru celibatul definitiv;

- menajuri de o singura persoana, formate din persoane vaduve sau divortate, care nu s-au mai recasatorit;

- menajuri formate dintr-un barbat si o femeie care coabiteaza, dar care nu sunt uniti prin casatorie legala si nu au copii;

- menajuri nefamiliale, formate din persoane intre care nu se stabilesc relatii sexuale; acestea pot si formate numai din femei, numai din barbati, din barbati si femei;

- menajuri formate dintr-un singur parinte (mai frecvent mama) si unul sau mai multi copii; ele pot fi menajuri de persoane necasatorite, care au copii, sau menajuri de persoane care au fost casatorite, dar au ramas singure prin divort sau ca urmare a decesului partenerului;

- familii cu trei sau patru generatii (mai des intalnit in zonele sudice ale Europei si in unele zone rurale din vestul si estul Europei)" .

Evolutia monoparentalitatii in Romania este marcata de politicile familiale ale regimului comunist, care erau foarte dure si care descurajau orice forma de viata familiala diferita de familia conjugala legitima. Conform rapoartelor Comisiei Nationale de Statistica, la mijlocul anilor '90, in Romania existau 6.400.000 de camine familiale, dintre care 90% erau cupluri conjugale, iar 10% familii monoparentale .

Alaturi de monoparentalitate, o alta schimbare definitorie aparuta in sfera familiei dupa anul 1990, o constituie fenomenul "uniunii consensuale", aceasta fiind intalnit mai mult in randul tinerilor. Ca si practica familiala stabila si recunoscuta juridic, uniunea consensuala face parte dintr-un proces mai amplu de diversificare a modalitatilor de formare a unei vieti conjugale.