STATUS SI ROL
Nici o societate nu are o structura amorfa, ci reprezinta “un agregat organizat de grupuri mai mici organizate”1. Fiecare individ participa la viata sociala potrivit pozitiei, statusurilor si rolurilor sale.
Notiunile de status si rol au fost introduse in sociologie de R. Linton. Totusi, Nietzsche folosise cu mult inainte termenul de rol in sens sociologic, aratand ca preocuparea pentru existenta impune majoritatii europenilor de sex masculin un rol determinat, cariera lor, cum se spune2
1 Statusul
Statusul reprezinta locul pe care il ocupa un individ intr-un sistem dat si la un moment dat. Unii sociologi folosesc termenul “pozitie” pentru a desemna statusul. Dar, spune Linton, acest termen prezinta unele imprecizii, nerecunoscand clar factorul temporal sau existenta unor sisteme simultane de organizare in cadrul societatii. Initial, statusul a fost folosit pentru a desemna pozitia unui individ in sistemul de prestigiu al societatii. Actualmente, statusul cuprinde si pozitia individului in celelalte sisteme: sistemul varsta-sex, sistemul familial, sistemul activitatilor specializate, sistemul grupurilor asociative.
Pozitia unui individ in cadrul grupului are doua dimensiuni: orizontala si verticala. Dimensiunea orizontala a statusului reprezinta reteaua de contacte si de schimburi reale sau posibile pe care un individ le are cu alti indivizi situati la acelasi nivel ca si el. Dimensiunea verticala a statusului se refera la contactele si schimburile pe care individul le are cu persoanele situate pe pozitii diferite – inferioare sau superioare – fata de el. Combinand aceste doua dimensiuni, Boudon si Bourricaud definesc statusul ca “ansamblul relatiilor egalitare si ierarhice ale unui individ cu alti membri ai grupului sau”3. Statusul poate fi privit ca o pozitie particulara intr-un model particular. Un individ poate detine mai multe statusuri, deoarece depinde de mai multe modele, el participa la mai multe sisteme de organizare.
Linton distinge intre statusurile actuale (active) si statusurile latente. Un status este actual atunci cand un individ il exercita sau opereaza in cadrul sau, la un moment dat. Celelalte statusuri sunt latente in momentul respectiv. Spre exemplu, un lucrator, cand se afla la locul de munca, isi exercita statusul sau de muncitor. Acesta este statusul sau activ, determinat de pozitia sa in diviziunea muncii, in specializarea profesionala. In timpul pauzei de masa, statusul de muncitor devine latent si se activeaza statusul de membru al grupului de colegi bazat pe pozitia sa in cadrul acestuia. Relatiile sale cu colegii de pauza se bazeaza pe alte modele culturale in comparatie cu cele practicate in procesul muncii. La ora incheierii programului, mergand spre casa, statusul de muncitor si cel din grupul de colegi de pauza vor deveni latente, iar el se va comporta conform statusului sau din sistemul varsta-sex al societatii. Ajuns acasa, lucratorul isi va activa statusurile familiale de ginere sau fiu (in functie de situatia concreta - daca la el locuiesc socrii sau parintii), de sot, de tata. Daca face parte dintr-un grup de jucatori de bowling si va pleca la sala de sport, statusurile sale familiale vor deveni latente. In momentul in care va arunca prima bila, se va activa statusul de jucator de bowling ce se va mentine pana cand se va hotari sa plece acasa.
Statusurile pot fi atribuite (prescrise) si achizitionate (dobandite). Statusurile atribuite (prescrise) sunt acelea pe care individul le are prin forta lucrurilor: varsta, sex, nationalitate. Statusurile achizitionate (dobandite) sunt acelea pe care individul le obtine printr-o initiativa, printr-un efort din partea sa: statusul profesional, statusul politic, statusul datorat unor titluri dobandite. Decalajul intre statusurile atribuite si cele dobandite poate contribui la masurarea mobilitatii sociale. Unii sociologi fac loc intre cele doua, unui status aparte, cel familial. Astfel, Wilson distinge trei categorii de statusuri: biologice (sex, varsta, rasa), familiale si extrafamiliale (profesie, venit)
Statusurile profesionale pot fi formale sau informale. Statusurile formale sunt cele provenite din organigrama. Statusurile informale sunt dobandite datorita caracteristicilor intelectuale, morale ale individului. Organigrama este o schema care exprima structura unei organizatii. Organizatia este o imbinare de statusuri cu rolurile corespunzatoare referitoare la o categorie de membri ai societatii si care se sprijina pe un substrat material: regulament, instalatii, tehnica, birouri. Intr-o organigrama ierarhia statusurilor trebuie sa fie clara. Aceasta conditie face posibila comunicarea, dand mesajelor si ordinelor amprenta de autenticitate. Structura formala a organizatiei este adesea diferita de structura informala. In timp ce structura formala este explicita si artificiala, structura informala este mai mult sau mai putin spontana, este efectiva. Structura
informala situata in spatele structurii formale explica functionarea organizatiei in ciuda transformarii obiectivelor, a conflictelor si a instabilitatii.
In cadrul organizatiei se pune problema ierarhiei statusurilor. Statusul unui conducator intr-o organizatie este legat de capacitatea sa de decizie, de responsabilitatile ce-i revin, de imaginea si popularitatea sa. Cand se stabileste o ierarhie a statusurilor nu se raspunde doar la intrebarea: cine decide?, ci si la alte intrebari: cine este perceput, in cadrul grupului, ca fiind cel mai competent, cel mai popular, cel mai devotat. In cadrul organizatiei, despartirea intre stiinta si competenta, pe de o parte, si putere, pe de alta parte, face sa apara incongruente care se pot intalni, intr-o forma sau alta, la nivelul ierarhiei. Problema ierarhiei influenteaza personalitatea liderilor, a indivizilor si cultura grupului. Ierarhia statusurilor poate fi apreciata dupa gradul lor de claritate si dupa eficacitatea lor5
Uneori, intre statusuri pot aparea conflicte, de exemplu, intre statusul familial si cel profesional, intre statusul profesional si cel biologic, intre statusul profesional si cel politic, intre statusul politic si cel religios. Gradul integrarii individului este invers fata de numarul de conflicte posibile intre statusuri.
Unele statusuri sunt legate de anumite simboluri: uniforme militare, ecleziastice, halate albe ale medicilor. Locul intr-o ierarhie poate fi marcat printr-o serie de semne distinctive: galoane, stele, culori sau prin anumite formule de adresare: excelenta, maestre.
2 Rolul
Linton a analizat notiunea de rol in stransa legatura cu aceea de status. Rolul reprezinta “suma totala a modelelor culturale asociate unui anumit status”6. Rolul include atitudinile, valorile, comportamentul prescris de societate oricarei persoane care ocupa un anumit status. Daca statusul este ansamblul comportamentelor la care individul se poate astepta din partea celorlalti, rolul se refera la ceea ce face individul cu statusul pe care-l ocupa, la ceea ce asteapta societatea de la el. Rolul include, deci, “anticipatiile legitime ale unor persoane asupra comportamentului fata de ele, al persoanelor care fac parte din acelasi sistem, dar au alte statusuri”7
Statusul ii impune individului un anumit numar de sarcini de indeplinit, de functii de exercitat, de drepturi de care se poate bucura. Acest ansamblu complex de sarcini, indatoriri si drepturi reprezinta rolul. Individul poate juca acest rol mai bine sau mai putin bine, potrivit capacitatii sale profesionale, intelectuale, potrivit calitatilor lui fizice, profilului lui psihologic si atitudinii sale generale fata de status8
Exista diferite incercari de clasificare a rolurilor. Dupa A. M. Rocheblave-Spenlé, exista trei categorii de roluri: institutionale (roluri biosociale – varsta, sex, roluri profesionale, roluri de asociatie); roluri in grupuri restranse (lider, membru al grupului); roluri personale. S. Albouy se refera, de asemenea, la trei categorii de roluri: rol prescris, rol personal si rol pus in act. Rolul prescris consta in sistemul asteptarilor existente in mediul social al detinatorului, asteptari referitoare la comportamentul sau cu privire la cei ce ocupa o alta pozitie. Rolul personal se refera la acele asteptari specifice pe care detinatorul unei pozitii le percepe ca aplicabile la propria conduita atunci cand este in interactiune cu detinatorii altor pozitii. Rolul pus in act consta in conduitele efective ale unui detinator al unei pozitii, atunci cand el este in interactiune cu detinatorii altor pozitii. S. Albouy arata ca intre aceste roluri exista o legatura. Intr-un sistem social bine integrat, rolul prescris si rolul personal sunt asemanatoare. Comportamentul efectiv al indivizilor tinde sa corespunda cu ceea ce se asteapta de la ei. Altfel spus, rolul subiectiv si rolul pus in act au tendinta de a coincide. Intrebuintarea cea mai raspandita a termenului rol este aceea de punere in act a rolului prescris. Astfel, rolul social reprezinta ansamblul modurilor de a actiona, care, intr-o societate data, caracterizeaza conduita persoanelor care ocupa o pozitie determinata.9
Orice organizatie include un ansamblu de roluri mai mult sau mai putin diferentiate, spre exemplu: inginer, maistru, muncitor calificat, muncitor necalificat, functionar administrativ. Aceste roluri pot fi definite ca sisteme de constrangeri normative carora le sunt obligati sa li se supuna subiectii care le detin si de drepturi corelative acestor constrangeri. Prescriptiile fiecarui rol pot fi permisiuni si interdictii. Permisiunile, la randul lor, pot fi obligatorii sau benevole. Rolul defineste astfel ”o zona de obligatiuni si de constrangeri corelative unei zone de autonomie”10. Totusi, constrangerile care se impun membrilor unei organizatii prin definitia rolului lor, nu sunt suficiente pentru a determina comportamentul acestora. Constrangerile normative includ o anumita nedeterminare care asigura individului o marja de manevra in interiorul careia el isi poate dezvolta o conduita strategica.
Parsons a insistat asupra variantei constrangerilor normative asociate rolurilor. El a construit unele perechi de variabile (pattern–variables), care exprima extremele intre care oscileaza actiunea in raport cu valorile cuprinse intre aceste limite si anume: 1. universalism-particularism; 2. specificitate-difuziune; 3. afectivitate-neutralitate afectiva; calitate (atribuire) – realizare (performanta).
Aceste perechi de variabile ale lui Parsons permit stabilirea unei tipologii a rolurilor. Boudon si Bourricaud exemplifica introducerea acestor variabile prin rolul de functionar de banca. In indeplinirea rolului sau, functionarul de banca trebuie sa-i trateze pe toti clientii la fel. In acest caz, rolul sau este universalist. Respectul filial manifestat de el, se refera la un individ bine determinat (parintele), rolul de fiu fiind unul particularist. Functionarul de banca dezbate si trateaza cu clientii sai numai subiecte bine precizate. Rolul sau este specific in comparatie cu cel de fiu care este difuz. Relatiile intre functionarul de banca si clienti sunt neutre afectiv, in timp ce acelea dintre el, ca fiu, si parinte sunt afective. Rolul de functionar de banca presupune realizare, performanta, in timp ce rolul de fiu este atribuit, prescris11. In stabilirea acestor perechi de variabile, Parsons este influentat de M. Weber, din perspectiva caruia universalismul, specificitatea, neutralitatea afectiva si realizarea sunt proprietati ale culturii rationale, iar particularismul, difuziunea, afectivitatea si atribuirea sunt aspecte ale traditionalitatii.
Un individ poate indeplini mai multe roluri: fiu, tata, functionar, militant sindical, alegator etc. Linton considera ca, deoarece statusurile individului sunt activate in momente diferite, nu apar ciocniri intre rolurile care le sunt asociate. „Cel mult, un comportament explicit care este parte a unui rol legat de un status, poate contrazice rezultatele unui comportament explicit, care este o parte a unui alt rol”. Comportamentele insele nu intra in conflict din cauza diferentei de timp. Mai mult decat atat, rolurile asociate statusurilor intr-un acelasi sistem sunt de obicei bine adaptate unul la altul si nu duc la conflicte, atat timp cat individul actioneaza inlauntrul acestui sistem. Afirmatia este valabila si pentru statusuri din sisteme diferite, atunci cand aceste statusuri sunt astfel incat converg normal la aceiasi indivizi. Astfel, in orice societate, rolurile de barbat adult, tata, specialist intr-o profesie, prieten, sunt in mod normal ajustate unul la altul, in ciuda faptului ca provin din sisteme diferite”12. Linton recunoaste ca sunt si cazuri cand anumite statusuri ale caror roluri sunt incompatibile converg asupra aceluiasi individ, generand adevarate tragedii manifestate in constiinta si comportamentul acestuia.
Rolurile se prezinta ca niste tipare in care indivizii isi integreaza actiunea. Comportandu-se ca un actor de teatru, individul devine un personaj social care adopta conduite, atitudini prestabilite de societate. Aceasta limitare a libertatii si spontaneitatii personale de catre rolul social este doar partiala. Exista diferente sensibile de interpretare a rolului dupa personalitatea actorului.
Constrangerile normative asociate fiecarui rol creeaza asteptarile de rol care au ca efect reducerea incertitudinii interactiunii dintre indivizi. Uneori, rolurile sunt jucate conform asteptarilor celorlalti, alteori, contrar acestor asteptari.
Performanta rolului este afectata de modul in care se afla angajat individul care-l indeplineste. Natura constrangerilor care apasa asupra individului si modul in care acestea sunt percepute si traite de el sunt factori care influenteaza angajarea sa. Performanta este diferita dupa cum el se supune fie unei corvezi, fie unei activitati care-i permite sa se exprime si sa se realizeze. Implicarea in rol nu trebuie confundata cu identificarea. Distantarea individului fata de rolul sau este o conditie pentru o performanta eficace. Distantarea de rol contribuie la stapanirea de sine si intensifica posibilitatea individului de a controla situatia.
Raportul dintre status si rol ridica unele probleme. Uneori, rolul atribuit cuiva nu i se potriveste deoarece exista discrepante intre psihologia sa si statusul ce i se ofera, intre personalitatea sa si prescriptiile rolului. Individul a fost nevoit sa accepte un astfel de rol deoarece fie ca era somer si trebuia sa-si asigure existenta, fie ca s-a orientat spre o profesie nepotrivita. In acest caz, individul nu poate indeplini toate exigentele rolului. El isi va juca rolul cu neplacere, in limitele obligatiilor profesionale. Alteori, desi individul corespunde fizic si psihic statusului dobandit, refuza sa raspunda asteptarilor unor roluri. Sunt si situatii in care “acceptarea rolului este atat de complexa incat individul respectiv se acomodeaza desavarsit, identificandu-se cu el pana la a continua sa-l joace dincolo de limitele stricte impuse de pozitia si functia lui in grup”13. In acest caz, sociologii vorbesc de aparitia notiunii de “personaj” generata de faptul ca individul isi asuma rolul dincolo de limitele statusului sau.
NOTE BIBLIOGRAFICE
1 Linton, R., Fundamentul cultural al personalitatii, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1968, p. 96
2 Boudon, R., Bourricaud, Dictionnaire critique de la sociologie, Paris, P.U.F., 1982, p. 471
3 Boudon, R., Bourricaud, Fr., op.cit., p. 511
4
5 Boudon, R., Bourricaud, Fr., op.cit., p. 513
6 Linton, R., op. cit., p. 111
7 Linton, R., op. cit., p. 111
8 Stahl, H., Statusuri, roluri, personaje si personalitati sociale, in Sociologie Generala , Bucuresti, Editura Stiintifica, 1968, p. 124
9 Albouy, S., Elements de sociologie et de psychologie sociale, Purat, 1976, p. 100-101
10 Boudon, R., Bourricaud, Fr., op. cit., p. 471
11 Ibidem, p. 474
12 Linton, R., op. cit. p. 113
13 Stahl, H., op. cit., p. 125
|
