Oamenii nu se comporta întâmplator : în anumite situatii se comporta într-un anume fel, în altele, în alt fel. Putem vorbi, deci, despre existenta unui tipar al comportamentelor noastre. Acesta este determinat nu numai de specificul cultural, ci si de elementele structurale ale societatii, respectiv statutul, rolul, grupurile, organizatiile, institutiile sociale si comunitatea. Conceptele care delimiteaza elementele structurale ale societatii nu sunt în mod riguros separabile de notiunile care privesc functionarea grupurilor umane. Opozitia dintre o statica sociala si o dinamica sociala, prezentata adesea ca fundamentala de catre pionierii sociologiei, mai târziu, a fost catalogata, pe drept cuvânt, ca artificiala si chiar periculoasa, în masura în care ea tinde sa induca ideea ca ar putea exista societati pur inerte, a caror punere în miscare ar fi - în acest context - pur aleatorie. Ori, este evident ca una din proprietatile principale a universului uman este continua evolutie. Daca vom avea grija, însa, sa precizam ca avem de-a face cu un principiu pur metodologic, cu o modalitate de a clasa lucrurile fara a le izola unele de altele, atunci nu va mai exista nici un inconvenient pentru ca cele doua maniere de a observa, cauta, întelege fenomenul social (aceea care-l prezinta ca pe un ansamblu de "unitati" analizabile si aceea care-i demonstreaza functionarea) sa se succeada si completeze reciproc. Pentru a întelege 555i83f functionarea sistemului social trebuie sa consideram mai întâi ca avem de-a face cu "unitati" sau totalitati în interiorul carora indivizii umani se insereaza si, în consecinta, trebuie sa începem prin a studia care poate fi locul lor, locul fiecaruia în ansamblul social. "Pentru a realiza acest lucru, extrem de pretioase sunt notiunile de statut si rol " , situate la intersectia dintre sociologie - ca stiinta de sine statatoare - si psihologia sociala. Din cunoscutele definitii propuse de Jean Stoetzel deducem ca cele doua notiuni sunt distincte una de cealalta, dar complementare : " daca luam ca centru al observatiei noastre individul, locul pe care-l ocupa determina statutul si rolul sau, statutul sau este ansamblul comportamentelor la care el se poate astepta în mod legitim din partea celorlalti, rolul sau este ansamblul comportamentelor la care ceilalti se asteapta în mod legitim din partea sa".
A) Statutul
În vorbirea curenta, prin statut se întelege un nivel de prestigiu, de bogatie sau putere. Sociologii folosesc termenul în întelesul de pozitie a unei persoane într-o retea de relatii sociale, statutul de decan (sau de director de scoala) se refera la o pozitie în sistemul de învatamânt la fel ca si cel de elev sau de student. Statutele de mama, bunica, fiica, nepoata etc. indica pozitia persoanei în familie. Raymond Boudon si François Bourricaud remarcau faptul ca pozitia într-o retea de relatii poate avea doua dimensiuni : orizontala si verticala. Dimensiunea orizontala desemneaza interactiunile reale si posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala se refera la contactele cu persoanele situate într-o pozitie superioara sau inferioara pe scara ierarhiei sociale. În conceptia lor, statutul se defineste ca un sistem de interactiuni egalitare si ierarhice pe care individul le are cu ceilalti membrii ai grupului din care face parte.
Mai întâi, termenul de statut a fost utilizat în filosofia sociala semnificând puterea de care dispune o persoana, suma drepturilor si îndatoririlor sale. Sociologul francez Emile Durkheim în renumita sa lucrare "De la division du travail social" (1893) a aprofundat analiza anomiei prin perturbarea, dereglarea ierarhiei de statut. Ceva mai târziu, (1921) sociologul german Max Weber folosea termenul în întelesul de prestigiu social.
În lucrarea "The Study of Man" (1936), de pe pozitiile antropologiei culturale, Ralph Linton acorda notiunii de status întelesul de colectii de drepturi si de datorii generate de locul ocupat de individ în societate. El, împreuna cu Talcott Parsons (1902-1979) si altii atrag atentia asupra distinctiei dintre statusurile atribuite pentru care individul nu a optat în mod expres, care i-au fost conferite de societate sau grupul din care face parte si statusurile dobândite, pe care el, cel putin teoretic le-a ales, care depind de calitati asupra carora individul are un oarecare control. Printre cele dintâi se afla statutele legate de conditiile biologice sau geografice (vârsta, rasa, sex, nationalitate etc.). Oamenii nu pot, initial, sa-si aleaga sexul, rasa, etnia, religia si chiar clasa sociala. Pentru statutele dobândite putem enumera statutele profesionale (medic, profesor etc.) statutele maritale (sot, sotie), statutele în cadrul grupurilor informale (prieten). Acestea, de regula, sunt functii ale optiunilor individuale, desi constrângerile sociale pot restrânge evantaiul posibilitatilor accesibile.
În unele societati, cum ar fi de exemplu regimul castelor, statutele atribuite depasesc cu mult limitele biologico-geografice deoarece, chiar si profesiile sunt strâns legate în mod obligatoriu de originea familiala (fiii învata si practica meseria tatalui). Într-un fel, problema mobilitatii sociale priveste marja dintre ceea ce este atribuit si ceea ce este dobândit.
Sociologia face si distinctia dintre statusul actual si statusul latent. Statusul actual sustine R. Linton este pus în evidenta de situatia sociala concreta. De exemplu, un individ apare ca muncitor când îl observam în viata sa profesionala (în timpul lucrului, în institutia în care îsi desfasoara activitatea). Acest lucru nu-l împiedica sa aiba în acelasi timp alte statute (tata de familie, de exemplu), care sunt în aceasta circumstanta latente. Statutele latente sunt, deci, statutele neactualizate dar posibil de evidentiat în alte situatii sociale.
Fiecare om are mai multe statute sociale ce alcatuiesc asa numitul set de statute ale persoanei. Profesoara, mama, fiica, ortodox, prieten, femeie, românca etc sunt statute care se pot aplica uneia si acelesai persoane. E. K. Wilson (1966) a grupat statutele în trei mari categorii : biologice, familiale si extrafamiliale (profesionale, economice, culturale). Statutele profesionale se pot clasifica, la rândul lor, în statute formale (oficiale, conform cu organigrama) si informale (dobândite pe baza caracteristicilor psihice ale persoanei).
În cadrul constelatiei pe care o alcatuiesc, nu toate statutele au aceeasi importanta. De multe ori, avem de-a face cu un statut principal, un statut cheie, care joaca un rol foarte important în interactiunile noastre sociale, precum si în identitatile noastre sociale. În societatile arhaice, deseori statutul religios si de vârsta a reprezentat statutul cheie al individului.
În societatile moderne, se pare ca în mod frecvent statutul profesional reprezinta statutul principal. Observam ca statutele cheie difera de la o societate la alta. Daca în mod traditional statutul profesional al unui barbat era extrem de important atât pentru sentimentul sau de sine cât si pentru relatiile sale cu ceilalti, astazi, barbatii încep sa acorde tot mai mult timp familiei cu alte cuvinte, îsi împart timpul între cariera si familie. Daca în mod traditional statutul principal al femeii este cel de familie, astazi, deoarece tot mai multe femei exercita o anumita profesie, statutul lor profesional devine din ce în ce mai important pentru ele. Pierderea unui statut principal poate produce sentimente de frustratie si poate tulbura sentimentul de identitate pe care persoanele în cauza l-au încercat de-a lungul multor ani. Este cazul pierderii statutului de munca atunci când oamenii se pensioneaza sau al modificarii esentiale (perceputa tot ca o pierdere) a statutului de parinte, atunci când copiii se maturizeaza, devin independenti, îsi întemeiaza propriile familii.
Statutele partiale ale unei persoane pot fi congruente sau
incongruente, cele de pe urma, generând conflicte interstatus asa cum
ar fi acelea dintre statusul profesional si statusul familial. Exista
însa si statusuri care sunt generatoare de conflicte prin
însasi natura lor. Sociologia organizationala a
evidentiat faptul ca pozitiile ierarhice intermediare
genereaza conflicte interstatus. Mergând pe acelasi filon,
Îl da afara imediat pe vinovat si îl denunta ;
Îi permite sa termine examenul, dupa aceea îi confisca notitele si îl denunta ;
Îl roaga sa se retraga, sa abandoneze examenele si nu-l denuta decât daca refuza ;
Îi ia notitele, îl lasa sa-si termine lucrarea si nu-l denunta;
Se preface ca nu remarca frauda.
Subiectii investigati trebuiau apoi sa spuna care era, dupa parerea lor, conduita pe care colegii lor ar fi aprobat-o si care era cea aprobata de autoritati. Raspunsurile au indicat faptul ca autoritatea ar fi aprobat conduita cea mai severa si colegii cea mai indulgenta. În 28 % dintre cazuri, subiectii chestionati au aratat ca aceasta situatie îi pune într-un conflict de roluri, în imposibilitatea de a se conforma în acelasi timp celor doua tipuri de cerinte (ale studentilor si ale administratiei).
Doar 11% dintre respondenti au considerat ca situatia respectiva nu creeaza nici un fel de probleme, una si aceeasi solutie fiind aprobata în acelasi timp si de studenti si de autoritati. Pentru 61% , adica majoritatea, exista cu certitudine o diferenta între asteptarile autoritatilor si cele ale studentilor ; dar o solutie de compromis putea fi gasita. Dupa parerea subiectilor investigati, cea de-a treia varianta de raspuns parea a fi cea mai buna solutie pentru a obtine în final, atât aprobarea colegilor, cât si a conducatorilor universitatii.
În opina lui Wilson, oamenii apeleaza în mod constant la astfel de compromisuri pentru a regla conflicte între atitudini divergente. De altfel, integrarea sociala depinde si de capacitatea membrilor societatii de a minimaliza incompatibilitatile care pot izvorî din complexitatea vietii moderne. Pe de alta parte, o societate bine echilibrata trebuie sa aiba mecanisme care sa permita evitarea situatiei în care unul si acelasi individ ocupa statusuri care comporta roluri incompatibile. Reunind tezele lui Gibbs, Martin si Durkheim, Wilson estimeaza ca procentul sinuciderilor se micsoreaza când numarul rolurilor si statusurilor compatibile creste, adica atunci când se perfectioneaza integrarea statutelor.
Cercetarile sociologice concrete au demonstrat ca modul în care o persoana îsi percepe propriul status joaca un rol decisiv în depasirea conflictelor inter- si intrastaus.
Cazeneuve constata ca sociologii, în abordarea problematicii statusurilor si rolurilor, în mod frecvent, iau ca referinta statutul de prestigiu, ajungând chiar sa utilizeze termenul de statut în întelesul de statut de prestigiu. Acesta de pe urma este mai putin institutionalizat decât statutul profesional si mai dificil de masurat decât statutul economic, fiind determinat prin consens. Îl putem examina prin anchete empirice, solicitând reprezentantilor grupului social sa aleaga ce conteaza mai mult pentru ei (profesia, cultura, sansa, familia, educatia, decoratiile etc.) si invitându-i apoi sa stabileasca o ierarhie pentru fiecare tip de statut (dupa gradul de stima pe care i-l acorda). Pe de alta parte, estimarea statutelor conduce la evidentierea grupurilor de referinta. Cel mai adesea, asa cum sublinia Merton, individizii pentru a evalua propriul lor statut, se refera la grupurile de apartenente (vârsta, nationalitate etc.). Nu se constata acelasi lucru când este vorba despre clasele sociale (aici, de regula, se aspira la clasele superioare).
Pe de alta parte, individul îsi percepe si defineste statutul si în functie de situatia în care el se afla în raport cu ceilalti (prieteni, vecini, colegi). În concluzie, grupul de referinta poate sa fie complex si sa aibe o mare influenta asupra nivelurilor aspiratiilor, frustrarilor (care iau nastere deseori prin comparatie). Este ceea ce Merton a pus în evidenta, analizând rezultatele unei renumite anchete efectuata asupra soldatilor americani în timpul celui de al doilea razboi mondial, rezultate ce au fost publicate de Stouffer s.a. în lucrarea "The American Soldier" în 1949. Soldatii casatoriti se simteau mai frustrati atunci când se comparau cu celibatarii mobilizati sau cu barbatii casatoriti nemobilizati.
O alta problema pe care sociologia a evocat-o a fost cea a eficacitatii simbolurilor prin care se exprima diferite statusuri. În multe societati anumite statusuri de profesie si de prestigiu etc. se manifesta efectiv prin semne concrete si distinctive cum ar fi : uniformele sau decoratiile (militarii, medicii, judecatorii etc.). Remarcam, de asemenea, ca exista anumite simboluri si pentru statusurile nationale sau provinciale, asa cum sunt de exemplu costumele nationale. În acelasi context, putem sa supunem atentiei si simbolurile onorifice si semnele distinctive ale prestigiului care sunt casele, automobilele, titlurile (titluri de noblete, titlul de doctor în stiinte, de presedinte etc.). Se întâmpla uneori ca termenul de statut sa fie înlocuit prin simbolul sau. Asa, de exemplu, termenul de "blue collar" (gulere albastre) este utilizat pentru a desemna statutul de muncitor manual, în timp ce termenul de "white collar" (gulere albe), pentru statutul de specialist fara functii de conducere sau, în viziunea lui C. Wright Mills (1917-1962), pentru statutul de clasa de mijloc a societatii contemporane. El abordeaza aceasta problematica într-o celebra lucrare aparuta în 1951 intitulata : White Collar. The american middle class.
Cercetarile sociologice au pus în evidenta si existenta unor corelatii semnificative între statusuri si anumite boli psihice. În viziunea lui Jaspers, bolile psihice vor fi mai frecvente printre persoanele care exercita profesii liberale. L. Stern confirma aceasta concluzie, adaugând ca agricultorii sunt cei mai putin atinsi de aceste afectiuni.
Cazeneuve, în lucrarea citata apreciaza ca existenta acestei situatii se datoreaza mai mult diferentelor existente între modul de viata la sat si cel de la oras decât diferentelor între profesii.
Pe de alta parte, în urma observatiilor clinice efectuate în Spania asupra câtorva mii de subiecti, s-a constatat ca toxicomania este frecventa deseori la intelectuali, schizofrenia la studentii de la filosofie si teologie, delirul persecutiei la politisti, nevrozele la infirmieri si învatatoare. Aceste date trebuie sa le primim însa cu circumspectie deoarece ele pot tine de cauze conjuncturale.De altfel, nu toate anchetele realizate au condus la aceleasi rezultate sau la rezultate convergente. R. Bastide (1965) constata ca, desi, conform documentelor, maladiile mentale par a fi mai raspândite printre intelectuali, studiul actualelor profesii le releva în procentaj mai mare printre muncitorii manuali. Pe de alta parte, R.W. Trumkin (1955) sesiza ca persoanele cu statute sociale putin elevate dezvolta adesea maladii mentale sociogenice, îndreptate contra societatii în timp ce în clasele sociale elevate, gasim mai mult boli psihice dirijate contra Eului.
Variatia rezultatelor cercetarilor efectuate în timp asupra acestei chestiuni ar putea fi explicata, pe de o parte, prin faptul ca reperarea bolilor mentale în clasele mai modeste întâmpina unele dificultati, iar pe de alta parte, prin faptul ca dezvoltarea automatizarii a antrenat conditii de viata diferite de cele ale artizanatului.
Ne putem întreba daca echilibrul personal este legat mai mult de statutul economic sau de cel de prestigiu. R.W. Trumkin estimeaza ca diversele tipuri de statut pot influenta împreuna viata psihica a individului, dar el atribuie o importanta mai mare statutului de prestigiu decât celui economic. Roger Bastide corecteaza aceasta concluzie, remarcam faptul ca, adesea, sentimentul de securitate este legat de statutul economic. Daca luam în considerare tabloul stratificarilor sociale dupa venituri, constatam ca nevrozele predomina la clasele înalte si psihozele la paturile inferioare ale populatiei. În particular, procentajul de schizofrenie pare sa creasca atunci când se coboara pe scara sociala.
Alti autori printre care se afla si Warner, ataseaza starea mentala la dificultatile mobilitatii sociale. Cei mai vulnerabili, sustin el, sunt actorii sociali care vor sa se înalte pe scara prestigiului social dar nu reusesc. Ajungem astfel la o problema mai generala si anume aceea a acceptarii statutelor.
Pe de alta parte, constatam ca existenta decalajelor dintre diverse tipuri de statut a stat la originea bulversarilor sociale si politice.
Studiile lui Vence Packard , realizate în anii '60, semnaleaza o dihotomie între ierarhie ideala a valorilor si ierarhia reala a statuselor care comanda atitudinile opinei publice americane.
B) Rolul. Conexiunea rol-status
În timp ce statutul desemneaza locul unei persoane într-o retea sociala, rolul indica un model de comportare asociat unui status, punerea în act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusuri într-o societate.
În acceptiunea sociologica moderna, termenul de rol a fost utilizat pentru prima data de Ralph Linton în lucrarea sa "The Study of Man" (1936). Raymond Boudon si François Bourricaud constata ca înainte ca Linton sa fi utilizat acest termen, el a circulat în scrierile filosofice, înca de la sfârsitul secolului al XIX-lea.
Cu putin înaintea lui R. Linton, respectiv în (1934), sociologul american G.H. Mead evidentiaza importanta îndeplinirii rolurilor sociale, subliniind faptul ca învatarea lor duce la formarea personalitatii si asigura functionarea societatii umane. (Mind, Self and Society).
Initial, Ralph Linton a definit rolul ca fiind ansamblul de comportamente pe care în mod legitim îl asteapta ceilalti de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata, un status social. Acesta este si punctul de vedere al lui Jean Stoetzel ("La Psychologie sociale", 1963). Mai târziu, Linton a sugerat ca rolul era alcatuit din comportamentele efective ale ocupantului unui status. Constatam, deci, împreuna cu Mme Rocheblave - Spenlé ca, prin acest termen, unii autori se refera la un comportament efectiv, altii, la o conduita teoretica normativa. Pentru a se evita o eventuala confuzie, Newcomb a propus acceptarea distinctiei dintre rolul jucat si rolul prescris, respectiv între rol (aspectul prescriptiv al conduitei asociate unui status) si conduita de rol (comportamentul efectiv, modul în care fiecare îsi interpreteaza efectiv rolul sau). Brim (1960) sesizeaza, la rândul lui, deosebirea între prescriptiile rolului si îndeplinirea rolului. Rolurile corespunzatoare unui status nu sunt mereu aceleasi, ele pot evolua. Asa de exemplu : rolul femeii astazi a suferit schimbari importante fata de trecut.
Rolul se poate defini, adesea, prin "asteptari" ce au la baza consensul social, sau, altfel spus, consensul indivizilor fundamenteaza asteptarile grupului cu privire la prescriptiil rolului. Pornind de la acest punct de vedere, Newcob a propus un exemplu de studiu empiric al asteptarilor si consensului privind rolul matern .
El a constatat ca toti subiectii invesigati au corelat anumite comportamente cu rolul matern. De exemplu, toti considerau ca o mama trebuie sa-si îngrijeasca copiii, sa le asigure hrana etc. Deducem de aici ca aceasta activtate reprezinta, în opinia tuturor, o conduita de rol esentiala. Alte conduite, cum ar fi de exemplu, preocuparea de a spune povesti copiilor, au fost apreciate de subiecti ca fiind doar dezirabile (si nu obligatorii). Un al treilea tip de activitati a fost consideat ca fiind doar permis sau indiferent în rapot cu rolul. În aceeasi ordine de idei, studiile realizate de T. Parsons ("The Social System", 1951) au demonstrat ca nu toate prescriptiile rolului social au aceeasi importanta pentru conduite : unele sunt esentiale si obligatorii, altele sunt doar benevole, în timp ce unele dintre ele introduc interdictii comportamentale.
Pe de alta parte, prin consens social anumite roluri sunt mai intense decât altele. Mai multe anchete - sustine Cazeneuve - au stabilit ca deseori, criza adolescentei se poate imputa impreciziei rolului de adolescent. Gerontologii fac constatari asemanatoare cu privire la rolul batrânilor pensionari în societatea actuala. Cu alte cuvinte, rolurile legate de adolescenta, batrânete (rolurile de vârsta) sunt mai neclare, asteptarile celorlalti mai putin precise. În opozitie cu acestea, rolurile profesionale sunt mai clare, mai precise.
Asemenea statusurilor, rolurile sociale pot fi impuse (atribuite si dobândite, achizitionate).
Un alt criteriu dupa care se pot clasifica rolurile îl reprezinta sistemul de referinta. Exista roluri care se refera la societatea globala în general, la idealurile si valorile recunoscute. Exista roluri corespunzatoare personalitatii de baza, asa cum ar fi cel de cetatean, de om cinstit, de gentleman. Altele, cum ar fi acelea care privesc vârsta, sexul sunt legate de ansamblul bio-social. Alte roluri sunt în raport cu clasele sociale sau gruparile sociale (profesii, situatii familiale etc.). Se observa ca aceasta ultima clasificare este corelata cu statutele care deriva din structurile sociale. Raportul dintre rol si status este complex. În corelatie cu statusurile sociale, fiecarei persoane îi sunt proprii, la un moment, dat mai multe roluri sociale, care pot fi congruente sau incongruente. Neconcordanta dintre rolurile sociale poate genera conflicte inter-rol. Acestea pot apare atunci când prescriptiile atasate unui statut sunt discordante. Asa de exemplu, în SUA, statutul de "asistent intern" într-un camin al unui colegiu prevede, pe de o parte, sprijinirea studentilor aflati în situatii problematice, acordarea unor sfaturi utile iar pe de alta parte, raportarea oricarei încalcari a regulamentului. Cele doua prescriptii sunt în conflict, deoarece cu cât asistentul intern aplica mai mult regulamente, cu atât va pierde mai mult încrederea studentilor si, deci, posibilitatea de a fi confesorul si sfatuitorul lor.
Asa cum am demonstrat si în subcapitolul anterior, conflictul între roluri apare si atunci când prescriptiile rolului asociate cu doua sau mai multe statute, sunt contradictorii. O astfel de situatie este si În atunci când unui student aflat înaintea unui examen dificil i se solicita de catre un bun prieten, un serviciu important care necesita timp. Ambele prescriptii ale rolului sunt justificate, dar satisfacerea uneia atrage dupa sine nesatisfacerea celeilalte. "Rolurile se pot afla în tensiune atunci când eforturile de a satisface prescriptiile întruchipate într-un statut social provoaca anxietate, stress, tensiune". În aceasta situatie, prescriptiile nu sunt neaparat contradictorii. De exemplu, un sef de birou trebuie sa asigure armonizarea situatiilor de munca dintre functionarii biroului, dintre el si acestia si, în acelasi timp, sa propuna promovarile si maririle de salariu, fapt ce creeaza adesea o anumita tensiune psihologica. Raportul dintre rol si statut este complex. Daca rolul nu se poate defini decât în raport cu statutul, la rândul sau, statutul trimite cu necesitate la un rol. Societatea dispune de un anumit numar de mijloace de constrângere, implicite sau explicite pentru a-i face pe indivizi sa-si ajusteze conduita la modelul care constituie rolul legat de statutul care le este recunoscut. Hurbert Touzard, definind familia în termenii lui Kurt Lewin, arata ca rolurile de familie au variat în functie de transformarea statuelor. În timp ce familia rurala se întemeia pe dominanta umana dintre cei doi membrii ai cuplului (femeia sau barbatul), familia urbana trece de la dominanta la cooperare. Rolurile sunt, deci, asociate cu anumite tipuri de statut si se transforma în functie de câmpul social. Pe de alta parte, cercetarile sociologice au aratat ca complexitatea structurilor sociale lasa individului o marja de interpretare si chiar îi impune luarea unei decizii personale.
Cu alte cuvinte, rolul individului consta nu numai în asemanarea statutului sau, ci si în a-l interpreta, în a-l face sa evolueze. În acest sens, rolul este un element al dinamicii sociale si o societate risca sa se sclerozeze daca încorseteaza prea mult rolurile în definitiile rigide ale statutelor. Pe de alta parte, putem spune însa ca grupul mic poate mentine coeziunea si existenta, doar daca statutele sunt acceptate (mai mult sau mai putin) ca fiind conforme cu valorile recunoscute, ceea ce implica o anumita coerenta între roluri.
acelasi timp, putem spune ca adecvarea rolurilor si statutelor este un element important al echilibrului nostru psihic, acesta fiind legat, în mod particular, de realizarea unei insertii sociale armonioase. G. H. Mead a consacrat opera sa cea mai cunoscuta demonstrarii faptului ca învatarea rolurilor duce adesea la formarea personalitatii constiente si la asigurarea functionarii comunitatii sociale. În acelasi context, Moreno estima ca putem analiza mai bine personalitatea profunda a oamenilor, punându-i sa joace anumite roluri (este principiul psihodramei în cursul careia individul inventeaza sau reproduce un rol si care, adesea, este un procedeu de diagnostic).
C) Tipuri de societati
În viziunea lui Norman Goodmann, societatile pot fi clasificate în cinci tipuri fundamentale : societatile de vânatori si culegatori, horticole si pastorale, agrare, industriale si postindustriale. Ele se diferentiaza dupa doua criterii esentiale : tehnologia pe care o utilizeaza si strategia de viata (pentru existenta) adoptate.
Societatile de vânatori si culegatori
Cele mai vechi strategii pentru existenta pe care le-a cunoscut omenirea sunt vânatul, pescuitul cu ajutorul uneltelor simple din piatra si lemn si culesul. Astazi, sustine Van der Zanden (1990), din cele 6 miliarde de pamânteni, doar vreo 300 000 îsi aisgura mijloacele de subzistenta în acest mod.
Societatile în discutie se cacterizeaza prin nomadism si sunt relativ mici, deoarece cele mai multe regiuni nu pot întretine populatii numeroase care depind în mod exlcusiv de hrana furnizata de natura.
Economia acestui tip de societate este o economie de subzistenta, membrii societatii consumând tot ce au. Comertul desfasurat de diversele populatii este nesemnificativ. Diviziunea muncii, în masura în care ea exista, este redusa si se bazeaza pe vârsta si sex. Organizarea sociala are la baza relatiile de rudenie iar diferentierea sociala este scazuta. Conducerea est realizata de cei care obtin perfomante mari la vânatoare si cules si are caracter neformal.
Societatile horticole si pastorale.
În urma cu 10-19 mii de ani în urma, în regiunile fertile evoluau societatile horticole iar în cele aride, societatile pastorale. Primele dezvoltau cultivarea plantelor, celelalte se ocupau cu îmblânzirea animalelor. Aceste societati sunt mai eficiente în asigurarea hranei si a altor bunuri necesare decât societatile de vânatori si culegatori.
Practicile horticole (tehnica "doborârii si arderii", uneltele simple, sapele primitive) au fost utilizate initial în Orientul Mijlociu si Asia de S-E, ca mai apoi, prin difuziune culturala sa se raspândeasca pâna în Europa Orientala si China, creînd o cantitate mai mare si mai stabila de hrana.
Cresterea eficientei economice a dus la aparitia unui surplus de bunuri si a permis aparitia diferentierilor sociale si a statutelor specializate: mestesugarul, samanul (persoana care practica magia si vindeca oamenii). Încep sa apara institutiile politice, unele dintre ele îmbracând forma conducerii ereditare.
Societatile horticole si pastorale au dus la marirea societatii. Societatile pastorale se caracterizeau, însa, printr-o densitate mai mica (aveau nevoie de pamânturi întinse pentru cresterea animalelor) si prin nomadism. Stramutarea de pe un pamânt pe altul a dus la dezvoltarea unor contacte sporite cu alte societati si la dezvoltarea comertului cu acestia. Pe de alta parte, însa, contactul cu alte societati a dus si la aparitia unor ostilitati între grupuri si la dezvoltarea sclaviei (prizonierii din razboaie erau transformati în sclavi). "Stilul de viata pastoral - sustine N. Goodmann - pare sa fi jucat un rol si în dezvoltarea ideilor religioase, bazate pe zeitati supreme, care manifestau un interes activ pentru problemele omenesti de fiecare zi. Aceste idei sunt comparabile cu iudaismul batrânilor pastori evrei si cu religiile care îsi au originea în el, crestinismul si islamismul".
Societatile agrare.
Societatile agrare au aparut acum 5-6 mii de ani. "Revolutia agrara" a constat, înainte de toate, în descoperirea plugului si utilizarea animalelor de tractiune, ceea ce a permis cultivarea pamântului la scara mare si cresterea semnificativa a eficientei lucrarilor agricole. Nomadismul a fost înlocuit cu asezari omenesti permanente. Mai târziu au fost confectionate unelte din metal (mai eficiente decât cele din lemn sau piatra), fapt ce a creat posibilitatea dezvoltarii sistemului de irigatii atât de necesar agriculturii pe scara larga. Cresterea eficientei si producerea unor mari surplusuri de hrana a dus la marirea numarului de statute specializate si de ocupatii distincte. Trocul a fost înlocuit cu utilizarea banilor în realizarea schimburilor de bunuri, ceea ce a facilitat dezvoltarea comertului si a pietelor. La rândul lui, comertul a creat premisele aparitiei marilor centre urbane si în cele din urma a orasului modern.
Diferentierile sociale si inegalitatile sociale s-au accentuat si institutionalizat. Apare o elita politica specializata ce deseori îmbraca forma monarhiilor ereditare absolute. În mod similar iau nastere clasele sociale : o mica clasa prospera, care controla pamântul si o mare clasa dependenta (de prima) care îl muncea.
În centrul religiilor care s-au dezvoltat în aceasta epoca (ca si urmatoarele) stateau zeitatile masculine, fapt ce a extins stratificarea pe baza de sex.
Constatam deci ca societatile agrare se caracterizeaza prin structuri politice, economice si sociale tot mai complexe ce sporesc posibilitatea dezvoltarii lor.
Societatile industriale.
Revolutia industriala a avut loc initial în Anglia la mijlocul secolului al XVIII lea, raspândindu-se apoi în multe alte tari (Franta, Germania, SUA etc.). Ea s-a materializat în confectionarea si utilizarea unor masini complexe,actionate de un motor, în procesul de producere a bunurilor parte a societatilor lumii, cu alte cuvinte, a schimbat fata lumii : imense surplusuri de bunuri necesare subzistentei, explozie de statute sociale specializate, ierarhii de statut si inegalitati sociale. Concomitent cu cresterea inegalitatii sociale, mecanizarea - paradoxal - a avut drept consecinta si reducerea ei, deoarece a micsorat importanta statutului social mostenit si a permis mobilitatea sociala. Locul de munca s-a deplasat de acasa în fabrica si din mediul rural în cel urban. Economia devine cea mai importanta si puternica institutie a societatii. Industrializarea a avut efecte considerabile, a exercitat o influenta semnificativa asupra principalelor institutii ale societatii: familia, educatia, religia, politica. "Nevoia de muncitori calificati si cultivati a reclamat extinderea sanselor educative si la alte categorii, nu numai la mica elita. Familia si-a pierdut statutul centru al productiei economice. O populatie mai educata a pretins si a detinut mai multe drepturi politice. Autoritatea morala a religiei a scazut pe masura ce industrializarea a marit diferentele în stilurile de viata ale oamenilor, slabindu-le astfel consensul asupra normelor si valorilor fundamentale".
În 1956, într-o conferinta la Chicago intitulata "Agresivitatea în societatea industriala contremporana", Herbert Marcuse a tinut sa evidentieze "tarele", "tensiunile" specifice societatii industriale în general si a societatii americane în particular. El considera ca principalele caracteristici al acestui tip de societate sunt : "1. O capacitate industriala si tehnica foarte dezvoltata, care în cea mai mare parte este destinata producerii si distribuirii (.) unor bunuri si servicii neproductive" 2) un standard de viata în crestere, la care au acces si straturi sociale anterior nepriilegiate ; 3) un înalt grad de concentrare a puterii economice si politice care merge mâna în mâna cu imixtiuni organizatorice serioase guvernului în viata economica 4) cercetarea, controlul si manipularea stiintifica si pseudostiintifica a comportarii indivizilor si a grupelor de indivizi în timpul muncii si în timpul liber, din care se trag cu succes concluzii si asupra comportamentului psihic constient, subconstient si inconstient si ale caror rezultate sunt valorificate în scopuri comerciale si politice".
Cresterea mobilitatii a generat diversificarea stilurilor de viata, a valorilor acceptate, marind posibilitatea unei mai mari egalitati între sexe, cresterea tolerantei fata de diferite stiluri de viata, relativismuilui cultural. Principalele institutii ale societatii se aflau în plin proces de adaptare la ceintele acestui nou tip de societate (învatamântul, familia etc.). "Astazi, remarca Alvin Toffler, în natiunile abundente - supuse schimbarilor rapide în pofida inechitatilor de câstig si avere, eminenta lupta pentru putere se va transforma tot mai accentuat într-o confruntare pentru distribuirea si accesul la cunostinte (.) Controlul cunoasterii este nodul gordian al luptei mondiale de mâine pentru putere, în toate institutiile omenesti".14
Integrarea sociala implica realizarea coeziunii sociale, solidarizarea diferitelor parti ale societatii, astfel încât ele sa colaboreze si sa functioneze ca un întreg - rolul integrarii este jucat de familie.
Latenta se refera la mentinerea sistemului, la mentinerea modelului valoric, functie realizata de institutiile familiei, educatiei, religiei prin procesul socializarii.
Parsons vede societatea ca pe o structura sociala relativ stabila si linistita, oarecum conservatoare opunând rezistenta schimbarii sociale. Schimbarea se produce, totusi, incet si în mod organizat, scopul ei fiind realizarea unui nou echilibru, a unei noi stabilitati.
Evolutia societatii se realizeaza prin specializarea elementelor subsistemelor, componente ale societatii. Initial, familia a îndeplinit toate cele patru functii universale ale societatii. Pe masura ce societatile au evoluat, au aparut institutii specializate, respectiv, institutiile economice, politice etc. În conceptia lui Parsons, omenirea a cunoscut trei mari tipuri de societati : primitive, intermediare si moderne.
Societatile primitive sunt echivalente cu societatile de vânatori si culegatori si primele societati horticole (descrise în subcapitolul anterior), cele intermediare corespund societatilor horticole si pastorale târzii si cu cele agrare timpurii, iar cele moderne sunt echivalente cu societatile industriale si postindustriale care, în opinia lui Parsons, constituie stadiul final al evolutiei.
O alta perspectiva din care este abordata problema structurii sociale si a tipurilor de societate este teoria conflictului. K. Marx principalul reprezentant al acestei teorii contesta faptul ca institutiile sociale functioneaza armonios în scopul solutionarii nevoilor sociale universale. El considera ca institutiile societatii sunt mai degraba instrumente de control social decât de rezolvare a problemelor. Nu toate institutiile continua el, joaca un rol la fel de important. Institutia economica este cea mai importanta, de ea depinzând toate celelalte institutii sociale. Ea sta la baza controlului social si politic. Cei care se afla în posesia mijloacelor de productie, capitalistii, se afla într-o pozitie privilegiata fata de cei lipsiti de astfel de mijloace, proletariatul. Cei dintâi îi pot controla si chiar exploata pe cei din urma. Daca în societatile timpurii familia era institutia principsala, începând cu revolutia industriala acest rol este jucat de economie.
În viziunea lui Marx, schimbarea sociala se bazeaza pe conflictul de clasa. "Istoria întregii societati existente pâna acum - sustine el - este istoria luptelor de clasa". Societatea se schimba pentru ca interesele ceor doua clase antagoniste (fie ei stapâni si sclavi, fie proprietari si ideologi, fie capitalisti si proletari) sunt în conflict. Clasele exploatate subordonate, în cele din urma, vor porni lupta împotriva celor exploatatoare, reusind sa preia puterea. Schimbarea sociala fundamentala se realizeaza prin revolutie si nu prin perfectionarea tehnologiei, conchid adeptii acestei teorii.
Teoria actiunii sociale propune un alt model de exploatare pentru întelegerea structurii si schimbarii sociale. Max Weber evidentiaza consecintele stilurilor de gândire asupra actiunii sociale. Comportamentul oamenilor este influentat de modul lor de gândire, de conceptiile lor sau sunt factorii stimulatori esentiali în viata sociala. Weber are convingerea ca ideile religiei calviniste au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea capitalismului modern, pentru ca au generat dezvoltarea însusirilor caracteristice capitalismului : munca sustinuta, investitii de capital, disciplina eficienta, ratiune. Societatile au progresat de la formele timpurii, traditionale la cele moderne.
Constatam ca viziunea lui Weber asupra naturii vietii sociale este diferita de a lui K. Marx. În timp ce primul considera ideile cauza structurilor sociale, cel de al doilea sustine ca dimpotriva, ideile sunt rezultatul structurilor sociale. Oricum, cei doi mari sociologi, spre deosebire de reprezentantii structural-functionalismului, accentueaza asupra ideii de schimbare sociala.
Note:
Jean Cazeneuve, Dix grandes notions de la sociologie, Ed. du Seuil, 1976, p. 136.
Jean Stoetzel, Psychologie sociale, Flammarion, 1963, p. 178.
Raymond Boudon, Francois Bourricaud, Dictionnaire de la sociologie, 981, p. 511.
E.K. Wilson, Sociology, 1966, p. 251.
Jean Cazeneuve, op. cit., p. 141-142.
L. Stern, Kulturkreis
und Form der Geistigen, Erkankung,
J. Cazeneuve, op.cit.,, p. 144.
Packard, V, Les Obsedes du standing, Paris, Calmann-Levy, 1960.
Raymond Boudon, Francois Bourricaud, Dictionnaire critique de la sociologie, PUF, Paris, p. 471.
J. Cazeneuve, op.cit., p. 137.
N. Goodman, op. cit., p. 70.
N.Goodman, op. cit., p. 76.
|
