STRATEGIA NAŢIONALA ÎN DOMENIUL PREVENIRII sI COMBATERII FENOMENULUI VIOLENŢEI ÎN FAMILIE
Tranzitia prin care înca mai trece societatea româneasca, cu efectele sale imediate si vizibile legate în principal de situarea a mai mult de jumatate din populatie sub pragul de subzistenta si scaderea drastica a numarului populatiei ocupate, a dus la schimbari majore în structura criminalitatii.
Pornind de la considerarea familiei ca principal model cultural în procesul complex de educare a copiilor, responsabilitatea statului român rezida în crearea unui cadru favorabil care sa permita gasirea unor solutii de prevenire a violentei în familie, precum si de sprijinire a persoanelor supuse violentei în familie, motiv pentru care la nivel national a fost simtita nevoia adoptarii în cel mai scurt timp a strategiei nationale în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie.
Constientizarea efectelor fenomenului violentei în familie si a gravitatii acestuia la nivel mondial s-a petrecut relativ recent în lume, toate tarile Uniunii Europene confruntându-se cu problemele generate de violenta în familie. Sistemul serviciilor sociale publice în domeniul combaterii si prevenirii violentei în familie în România nu este dezvoltat, furnizarea de servicii de asistenta în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie fiind asumata de societatea civila îndeosebi. Societatea civila, în parteneriat cu autoritatile locale, a dezvoltat servicii specializate pentru protectia victimelor violentei în familie, precum si furnizori de servicii sociale care lucreaza cu agresorii.
Un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003 arata faptul ca în România rata globala a incidentei violentei în familie este de 14,3% la nivel national, reprezentând o valoare medie, care arata ca între 12,4% si 16,2% din populatia adulta a României a avut experiente de violenta în familie de-a lungul vietii, sub una sau mai multe forme. Violenta în familie din România are drept factori determinanti semnificativi alcoolismul, saracia, socializarea într-un mediu marcat de violenta si modelul patriarhal de organizare a familiei.
Ca demers legislativ, România beneficiaza, în momentul de fata, de acte normative destinate sa reglementeze fenomenul de violenta în familie si la locul de munca. în cadrul procesului de reforma a sistemului de protectie sociala românesc, a fost adoptata Legea nr. privind prevenirea si combaterea violentei în familie, ca parte componenta a strategiilor care vizeaza protectia familiei, aceasta stabilind cadrul dezvoltarii politicilor de combatere si prevenire a fenomenului violentei în familie. înfiintarea Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei, prin Legea nr. privind prevenirea si combaterea violentei în familie, reprezinta un prim pas în organizarea unui sistem eficient de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie la nivel national.
Prin adoptarea Legii nr. 197/2000, de modificare si completare a Codului Penal, au fost prevazute masuri si pedepse pentru persoanele care savârsesc acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice si psihice, savârsite asupra membrilor familiei. De asemenea, noul Cod penal, aprobat prin Legea nr. , prevede la art. 134, ca o masura de siguranta speciala pentru prevenirea violentei în familie, "interdictia de a reveni la locuinta familiei, la cererea partii vatamate, acesta masura putând fi luata în mod provizoriu si în cursul urmaririi penale sau al judecatii".
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei si barbati, prin care se garanteaza accesul la educatie, cultura si la informare fara discriminare, precum si Legea nr. privind combaterea marginalizarii sociale, prin care se faciliteaza accesul la un loc de munca si la o locuinta, completeaza cadrul le 12112q1611m gislativ necesar pentru o implementare cât mai eficienta a legislatiei în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie.
Violenta
în familie reprezinta o realitate sociala ale carei
consecinte nu pot fi ignorate la nivelul deciziei politice în perspectiva
aderarii tarii noastre la structurile Uniunii Europene.
Necesitatea realizarii unei noi constructii institutionale
si a reformei în domeniul protectiei familiei este
mentionata în documentele care stabilesc conditiile
aderarii României
În procesul complex de
aderare a României
- Conventia Natiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, adoptata în anul 1979 si ratificata de România în 1981;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 4/1985 cu privire la violenta în familie;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/1985 privind protectia victimei;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 21/1987 privind asistenta victimelor si prevenirea victimizarii lor;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 2/1990 pentru adoptarea unor masuri sociale privind violenta în familie;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/1991 privind exploatarea sexuala, pornografia, prostitutia si traficul cu copii si tineri;
- Declaratia Natiunilor Unite cu privire la eliminarea violentei împotriva femeilor, adoptata în anul 1993, în definitia violentei în familie fiind inclusa si violenta psihologica;
- Rezolutia Comisiei ONU pentru prevenirea crimei si justitia penala privind " Violenta asupra femeilor si copiilor", adoptata la Viena în anul 1994;
- Declaratia celei de-a patra conferinte asupra problemelor femeii (Beijing 1995) considera violenta împotriva femeilor ca fiind unul dintre cele 12 obstacole împotriva respectarii drepturilor femeii;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/2002 privind protectia femeilor împotriva violentei;
- Decizia Parlamentului European nr. 803/2004 privind adoptarea programului de actiune a Comunitatii Europene pentru perioada 2004-2008 referitor la prevenirea si combaterea violentei împotriva copiilor, tinerilor si femeilor, precum si la protectia victimelor si a grupurilor cu risc (Programul Daphne II).
Prezenta strategie porneste de la ideea identificarii masurilor necesare pentru coordonarea corespunzatoare a tuturor programelor derulate în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie, în scopul evitarii paralelismelor, precum si în vederea utilizarii eficiente a resurselor alocate. în acelasi timp, se urmareste armonizarea si corelarea proceselor de reforma din domenii precum: protectie sociala, administratie locala, justitie, sanatate, educatie în vederea asigurarii unei sincronizari a acestor procese care sa aiba ca scop reintegrarea în societate a persoanelor afectate de violenta în familie.
II.Principii
Principiile care stau la baza elaborarii prezentei strategii au în vedere stabilirea cadrului institutional al sistemului de servicii sociale destinate prevenirii si combaterii violentei în familie, atât la nivel central cât si la nivel local, precum si dezvoltarea capacitatii sistemului pentru abordarea multisectoriala a problematicii violentei în familie.
Principiul respectarii demnitatii umane. Fiecarei persoane îi este respectata demnitatea, prin evitarea atitudinilor si comportamentelor umilitoare si degradante.
Principiul nondiscriminarii si egalitatii de sanse. Politica în domeniu va fi aplicata fara discriminare, având în vedere respectarea si promovarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie. Aceste drepturi sunt aplicabile în egala masura cetatenilor români si cetatenilor straini aflati în mod legal în România, cu respectarea prevederilor legislatiei în vigoare, precum si prin asigurarea accesului liber si nediscriminatoriu al acestora la serviciile specifice destinate prevenirii si combaterii violentei în familie.
Principiul promovarii valorilor non-violentei la nivelul comunitatii.
Cunoasterea gravitatii efectelor comportamentului violent la nivelul societatii implica actiuni concertate ale statului si societatii civile în vederea schimbarii paternului cultural în ceea ce priveste toleranta populatiei la actele de violenta în familie.
Principiul responsabilizarii. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active si înalt motivate, dar si responsabile fata de sine, familie, prieteni, colegi, vecini, comunitate. Aceasta presupune responsabilizarea fiecaruia pentru problemele celorlalti, complementar cu responsabilizarea colectivitatii fata de problemele si dificultatile cu care membrii sai se confrunta. Este vitala atât responsabilizarea agresorului pentru actele de violenta comise, cât si a institutiilor abilitate sa intervina în rezolvarea cazurilor de violenta în familie.
Principiul participarii. Promovarea participarii si consultarii beneficiarilor la toate nivelele de decizie, printr-o abordare sensibila la diferentele culturale, de vârsta si gen. Promovarea implicarii comunitatii locale, în mod special a autoritatilor publice, pentru a identifica si a diagnostica în mod corect natura problemelor si a riscurilor.
Principiul complementaritatii dintre prevenire si combatere.
Tratarea efectului fenomenului violentei în familie este costisitoare si prezinta riscul perpetuarii problemei. Prevenirea violentei prin masuri active si prin implicarea tuturor actorilor sociali constituie unul dintre dezideratele actualei strategii.
Principiul securizarii si protectiei victimei. Acest principiu, considerat esential în orice demers întreprins pentru solutionarea cazurilor de violenta în familie, garanteaza interventia, în limita cadrului legal, prin actiuni care sa asigure inclusiv protectia fizica a victimei.
Principiul centrarii pe persoana. Acest principiu presupune centrarea pe nevoile persoanei si implicarea ei activa în toate deciziile ce o privesc.
Principiul parteneriatului. Politica în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie trebuie sa includa mecanisme parteneriale: grupurile si organizatiile reprezentative (comunitate locala, organizatii neguvernamentale, organizatii ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor în domeniu.
Principiul abordarii multidisciplinare. Asigurarea accesului beneficarilor la servicii, în functie de nevoile identificate, într-o abordare multidisciplinara si multisectoriala.
III.Scop
Prezenta strategie are ca scop promovarea, respectarea si garantarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie, în vederea dezvoltarii fiecarui membru al familiei într-un mediu lipsit de violenta.
IV.Durata
Strategia nationala în domeniul prevenirii si combaterii fenomenului violentei în familie a fost implementata în perioada 2005 - 2007.
V.Obiective generale
Obiectivele generale ale strategiei privind prevenirea si combaterea violentei în familie sunt urmatoarele:
Obiectivul 1: Îmbunatatirea cadrului legislativ necesar organizarii si functionarii sistemului de servicii sociale specializate din domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie.
Obiectivul 2: Întarirea capacitatii institutionale a autoritatilor administratiei publice centrale si locale de a implementa si dezvolta programe si servicii sociale specializate destinate persoanelor afectate de violenta în familie.
Obiectivul 3: Dezvoltarea unei culturi a parteneriatului si solidaritatii sociale în dezvoltarea politicilor de prevenire si combatere a violentei în familie la nivel national.
Obiectivul 4: Responsabilizarea societatii românesti fata de problematica violentei în familie.
Obiectivul 5: Participarea si implicarea activa a statului român la actiuni întreprinse la nivel international în domeniul prevenirii si combaterii fenomenului violentei în familie.
VI.Obiective operationale
Completarea si armonizarea cadrului legislativ existent în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie în vederea integrarii acestuia în ansamblul general al politicilor sociale.
Dezvoltarea capacitatii autoritatilor publice, judetene si locale, de identificare a problemelor sociale, de dezvoltare si implementare de politici, programe si proiecte în domeniu.
Analiza cauzelor violentei în familie, a formelor de manifestare si a grupurilor si/sau domeniilor vulnerabile, în diferite tipuri de comunitati (etnice, rurale/urbane etc.).
Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specifice domeniului prevenirii si combaterii violentei în familie, tinând cont de complexitatea fenomenului, precum si de nevoile specifice ale beneficiarilor, printr-o abordare sensibila la diferentele culturale, de vârsta si gen.
Crearea unui sistem informational si informatic national de înregistrare si raportare a cazurilor de violenta în familie.
Determinarea necesarului de resurse financiare si umane în functie de nevoile identificate, precum si identificarea surselor locale, nationale si internationale posibil de mobilizat.
Dezvoltarea resurselor umane în domeniu.
Realizarea unei retele de suport la nivel comunitar.
Dezvoltarea de atitudini si comportamente non-violente pentru atingerea obiectivului "toleranta zero" fata de violenta în familie.
Promovarea dialogului public în vederea constientizarii la nivelul societatii românesti a urmarilor negative ale violentei în familie.
Dezvoltarea relatiilor de colaborare între statul român si statele sau organismele internationale implicate în prevenirea si combaterea violentei în familie.
Monitorizarea si evaluarea activitatilor întreprinse în vederea prevenirii si combaterii violentei în familie.
Identificarea factorilor care produc aparitia violentei în familie, este strict legata de definitia data acestui fenomen. Cauzele si sursele violentei intrafamiliale, depind strict de tipul de abordare. Violenta în familie nu reprezinta un caz izolat al fenomenului de violenta, ci este o parte a acestuia. Sociologii si psihologii considera ca motivatia fenomenului trebuie gasita în mediul extern mai degraba, chiar daca este vorba de circumstante strict particulare, legate de frustrarile individului, mediul familial, conditiile socio-economice, valorile si ierarhiile sociale. Astfel, violenta în familie trebuie abordata din perspective complexa si multifunctionala. Desi s-au cautat factori specifici care sa explice comportamentul violent în familie, nu s-au gasit altii decât cei de natura sociala: atunci când sotii sunt foarte tineri, când veniturile familiei sunt foarte scazute, alcoolul si somajul, dificultatile sexuale si lipsa satisfactiilor la locul de munca.
Unele persoane au probleme de personalitate, ele neavând sentimentul de vinovatie si cainta, dupa o întâmplare violenta.
Violenta în mediu familial exista si persista de sute de ani în majoritatea culturilor si societatilor, prin tolerare, întarire si învatare, în acele societati care o permit.
Cert este ca, violenta în familie este un fenomen cu impact negativ asupra sanatatii, afectând negativ comunitatile în care ea se produce. De aceea violenta în familie este considerata atât o problema de interes comunitar, social, cât si o problema de sanatate publica si, în special, de sanatate reproductiva.
Din punct de vedere clinic o definitie larg acceptata a violentei domestice este aceea formulata de Stark si Flitcraft prin care se preciza ca, "violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta în prezent sau în trecut, a unei raniri fizice în cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însotit de intimidari sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care apartin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si a altor surse de îngrijire si protectie.
Violenta în familie si opinia publica
Violenta în familie a devenit un subiect de discutie publica în România abia dupa 1995. Anul 1995 nu reprezinta o cotitura, nu este data unui eveniment important care a determinat modificari majore ci este doar un jalon orientativ. Urmând logica abordarii problemelor societatii românesti în tranzitie atunci s-a ajuns pe firul rezolvarii situatiei copilului abandonat la motivele abandonului apoi la familia cu probleme sociale si în sfârsit la violenta în familie.
Daca în domeniul legislativ s-au facut pasi timizi în directia corectarii modului în care este perceput "locul" celor doua sexe în spatiul public si în cel privat, nu acelasi lucru se poate spune si despre mentalitatile si prejudecatile prezente în societatea româneasca.
In România, televiziunea este mijlocul de comunicare si de masa cu cel mai mare impact la public. Din analiza emisiunilor difuzate pe posturile românesti de televiziune, rezulta destul de clar faptul ca imaginea femeilor în mass-media continua sa fie tributara unui traditionalism dessuet, demodat.
Reprezentarea fenomenului în presa variaza între doua extreme: senzationalul, dincolo de care se poate sesiza atitudinea generala fata de femeie în societatea româneasca, si aspectele stiintifice si statistice ale fenomenului, reducând dramatismul prin exprimarea în cifre a unei realitati dureroase.
Senzationalul este reflectat prin semnalarea cazurilor care se petrec cu uz excesiv de forta (lovituri cauzatoare de moarte, crime, maltratari, etc.), ignorând faptul ca fenomenul este grav din natura sa, ca nu trebuie sa fim mai putin toleranti cu formele mai grave de violenta si mai toleranti cu cele care nu produc aceleasi urmari, ca nu exista o scala la nivel moral a gravitatii violentei în familie. Nu trebuie acceptata sub nici o forma, indiferent de urmari.
Aspectele stiintifice si statistice ale fenomenului nu fac altceva decât sa transforme o femeie batuta într-un procent. Dar nimic din ceea ce a suportat acea femeie, din intensitatea violentelor si din frecventa lor nu poate fi cuantificat, exprimat în cifre. Este adevarat ca datele statistice au importanta si relevanta pentru determinarea amplorii fenomenului la nivelul populatiei, dar nu îsi gasesc locul într-un ziar, în presa, pentru ca cifrele, de multe ori, nu sunt întelese si nici nu produc o schimbare la nivelul opiniei publice sau mentalitatii individului.
Comunitatea dezvolta o reprezentare sociala asupra fenomenului care intra în corpul de idei, credinte, valori, atitudini, si practici care alcatuiesc mentalitatea. Aici pot aparea mari diferente de la o cultura la alta. La nivelul mentalitatii functioneaza mai degraba mituri decât definitii asupra fenomenelor sociale. Aceste mituri pot contine o parte de adevar dar cel mai adesea identifica în mod eronat o corelatie pozitiva sau o relatie de continuitate dintre fenomene, cu relatie cauzala.
Raspunsul cel mai obisnuit al unei femei abuzate în fazele incipiente ale agresiunii este sa nege existenta unei probleme. Negarea este un raspuns omenesc obisnuit la orice experienta traumatica. Aproape ca nu-i vine sa creada ca incidentul a avut loc.
Daca a crescut într-un mediu cu violenta, o femeie poate minimaliza incidentul ("abia daca m-a atins") sau poate crede ca violenta este normala. Daca nu a crescut cu violenta, imaginea ei despre "femeia batuta" poate fi ca fiind cineva cu o educatie redusa si un venit mic, ea nu vrea sa fie perceputa în acest fel. Este rusinata si nu vrea ca nimeni sa stie.
Sentimentele femeii sunt caracterizate de vina si framântare pe masura ce începe sa recunoasca realitatea agresiunii. Femeia se autoculpabilizeaza pentru ceea ce se întâmpla si face eforturi sa mentina relatia unita în momentele de criza. Trei factori contribuind la auto-blamarea sa:
* stima proprie redusa (chiar daca începe cu un nivel foarte înalt de încredere în sine, abuzarea o determina sa se îndoiasca de propria valoare, începe chiar sa creada ca merita sa fie abuzata);
* altii o învinovatesc: aproape mereu sotul sau o învinovateste ("daca aveai grija de copii, nu mai trebuia sa ma înfurii", "daca nu-mi reproseai, nu dadeam") si accepta, astfel responsabilitatea pentru actiunile lui. De asemenea, opinia publica larg raspândita "sigur a cautat-o cu lumânarea" si ca femeile sunt raspunzatoare de ceea ce se întâmpla într-o familie întaresc vina femeii;
* ea are nevoia sa simta putere (pe masura ce situatia se deterioreaza si ea se simte mai neputincioasa, ea poate obtine un sentiment de control asupra situatiei daca va crede ca ea este cea care o produce, logica fiind urmatoarea "trebuie ca l-am provocat cumva daca m-a lovit. Daca eu sunt cea care îl determina sa se comporte astfel, eu sunt cea care n-o sa-l mai provoc si el nu ma va lovi, o sa ma straduiesc mai mult").
În ceea ce priveste cautarea ajutorului, de cele mai multe ori se dovedeste o experienta negativa. Familia si prietenii pot sa nu o creada, sau pot sa-i spuna ca ea este de vina, sau sa spuna lucruri de genul "cum îti asterni, asa dormi".
În marea majoritate a cazurilor când femeia victima încearca sa se confeseze altor persoane din familie sau prietenilor, ea întâmpina neîntelegere si chiar blamare, ceea ce îi accentueaza sentimentele de tristete, singuratate, disperare. Aceasta neimplicare a celorlati care afla despre situatia femeii victima, se bazeaza pe ideea traditionala ca "rufele murdare trebuie spalate în familie", fara amestecul celor din afara. Atitudinea de neimplicare a celor carora ea se confeseaza îi va spori sentimentul de izolare, stigma si frica34.
Luarea deciziei de separare sau divort în aceste circumstante este foarte dificila. De obicei cei din afara, familia extinsa sau cunostintele au tendinta de a blama femeia pentru o astfel de decizie. Se adauga la aceasta si normele si valorile religioase care nu încurajeaza separarea.
Teama de a trai cu eticheta "femeie divortata", stigmatizata, respinsa uneori de catre cei care înainte erau "prieteni", o pot face sa renunte, sa ramâna în continuare în situatia de cosmar fara sfârsit în care îsi pierde orice speranta de mai bine.
De cele mai multe ori, ea se afla într-o situatie fara nici o sansa de câstig. Daca îl paraseste "nu s-a straduit suficient" iar daca ramâne "înseamna ca-i place". Daca o femeie cauta ajutor si nu-l gaseste nicaieri, ea poate fi condusa înapoi catre relatia violenta.
Cu toate acestea, exista o respingere generala a ideii privind existenta unui efect pozitiv al violentei domestice asupra relatiei dintre parteneri. Acest fapt dovedeste ca, fiecare agresor stie ca violenta nu are un efect pozitiv dar totusi apeleaza la acest comportament inuman, se pare, din doua motive: este un model preluat din familie si mai târziu întarit de societate si nu stie o alta metoda de rezolvare a problemelor si frustrarilor personale.
În lucrarea Politici sociale, sunt identificate urmatoarele obstacole privind crearea si implementarea unei politici sociale favorabile familiei: nationalismul, limitele translatiei demografice; ignoranta si indiferenta, conflictele valorice; absenta unui demers integrativ în politicile sociale, insuficienta fondurilor alocate.
Atitudinea toleranta fata de violenta în familie si complexul de credinte care defineste comportamentul violent drept "normal" sunt însotite de necunoasterea drepturilor individuale stipulate prin lege, astfel ca, violenta în familie este un domeniu în care legislatia a luat-o cu mult înaintea mentalitatilor, asa ca, este condamnata sa ramâna, pâna la momentul schimbarii mentalitatilor, doar de jure si nu de facto.
LEGISLAŢIA INTERNĂ
Potrivit Constitutiei României, familia se întemeiaza pe casatoria liber consimtita dintre soti, pe egalitate si pe dreptul si îndatorirea parintilor de a asigura cresterea, educarea si instruirea copiilor.
De asemenea, legea fundamentala a României stipuleaza dreptul la viata, la integritate fizica si psihica a persoanei, acest drept este garantat, nimeni neputând sa fie supus torturii si nici unui fel de pedepse sau tratamente inumane sau degradante. Sanatatea individului si siguranta persoanei sunt inviolabile.
În ceea ce priveste, Codul Familiei se ocupa pe larg de reglementarea situatiilor de divort. Aceasta însa nu ajuta prea mult victima violentei domestice deoarece pericolul de a fi maltratata de partener creste când acesta afla despre intentia sotiei de a intenta actiunea de divort. Elementele specifice violentei în familie nu sunt luate în considerare de reglementarile noastre legale.
Legislatia româneasca, pâna în 1997, nu reglementa distinct violenta în familie, fiindu-i aplicabile prevederile legale care sanctioneaza orice tip de violenta, independent de relatia dintre agresor si victima. Faptele de agresiune conjugala se regaseau, ca încadrare juridica, printre contraventiile ori infractiunile cu aplicabilitate generala, cuprinse în Codul penal si în Legea nr.61/1991, modificata prin Legea nr.132/1996 pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.
Potrivit art.3 alin.1 lit.b al Legii nr.61/1991 se sanctioneaza cu amenda de la 150.000 lei la 800.000 lei sau cu închisoare contraventionala de la 1 la 3 luni, contraventiile prevazute la art.2 alin.1 pct.28 si pct.30. În temeiul dispozitiei prevazute în art.2 alin.1 pct.28 se sanctioneaza tulburarea fara drept a linistii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma. Astfel, este posibil, uneori, ca agresorul sa fie sanctionat contraventional chiar daca victima nu s-a deplasat sa depuna plângere, organele de Politie fiind sesizate de catre vecini. Tot în baza art.2 alin.1 pct.30 se sanctioneaza cu aceeasi pedeapsa alungarea din locuinta comuna a sotului sau sotiei, a copiilor, precum si a oricarei alte persoane aflate în întretinere. În cazul acestei contraventii este necesara plângerea prealabila a partii vatamate.
Prin aparitia Legii nr.197/ 2000, pentru modificarea unor dispozitii din Codul penal si Codul de procedura penala s-a incriminat distinct violenta domestica, s-au modificat o serie de infractiuni.
Aceasta lege modifica continutul art.75 alin.1 lit.b) privitor la circumstantele agravante si prevede ca savârsirea unei infractiuni prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol public constituie o circumstanta agravanta. În reglementarile anterioare ale Codului penal savârsirea unei infractiuni împotriva unui membru al familiei nu constituia o circumstanta agravanta.
Un pas înainte a reprezentat includerea si definirea în Codul penal a notiunii de "membru de familie" astfel art.1491 prevede "prin membru de familie se întelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste împreuna cu faptuitorul". Prin "rude apropiate" întelegându-se ascendentii si descendentii, frati si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Un alt element de noutate îl reprezinta art.118 care completa cu o noua masura, masurile de siguranta prevazute de Capitolul II din Titlul VI al Codului penal si anume "interdictia de a reveni în locuinta familiala pe o perioada determinata" a autorului infractiunii. Aceasta masura de siguranta se poate lua de judecator numai fata de o persoana condamnata la pedeapsa închisorii de cel putin un an si când considera ca prezenta sa în locuinta familiei constituie un pericol grav pentru ceilalti membrii ai familiei, iar perioada de aplicare este de maxim 2 ani. Aceasta masura este greu de aplicat fiindca de cele mai multe ori agresorii primesc amenzi iar din practica instantelor s-a constatat ca sunt putine dosare care au la baza plângerea persoanei (sotiei vatamate), deoarece victimele prefera pasivitatea, împacarea sau retragerea plângerilor penale în locul unei proceduri destul de greoaie si prelungite în timp, împotriva unui agresor cu care continua sa locuiasca.
În Codul Penal sunt incriminate o serie de infractiuni pentru a caror existenta este necesara vinovatia sub forma intentiei.
Art.175 din Codul Penal reglementeaza infractiunea de omor calificat incriminând la lit. c omorul savârsit asupra sotului sau a unei rude apropiate. Infractiunea de omor calificat fiind pedepsita cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, fata de infractiunea de omor (art.174 Cod Penal) care se pedepseste cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
La art.180 Cod Penal dupa alin.1 si 2 s-a introdus alineatul în cuprinsul caruia se mentioneaza ca daca faptele de lovire sau alte acte de violenta sunt savârsite asupra unui membru de familie pedeapsa închisorii va fi mai mare decât în celelalte cazuri, respectiv de la 6 luni la 1 an pentru art.180 alin.11 si de la 1 la 2 ani pentru alin.180 alin.21 sau cu amenda.
LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ
În ultimii douazeci de ani, peste tot în lume, a crescut atentia acordata de societate, la nivel guvernamental si neguvernamental, subiectului: violenta domestica. Legislatia pe care statele lumii au adoptat-o, sporindu-i eficienta, formarea de specialisti, dezvoltarea serviciilor speciale pentru femeile si copiii victime ai violentei domestice au impulsionat schimbarea mentalitatii întregii societati cu privire la fenomen.
Din punct de vedere criminologic, statele nu cunosc deosebiri semnificative, din punct de vedere legislativ si procedural, astfel ca se disting doua tipuri de state: cele care au prevazut în Codul Penal legi speciale cu privire la relatiile familiale si cele care nu fac deosebire între violenta familiala si cea extrafamiliala, legea nationala tratându-le la fel.
Violenta domestica, în SUA, este definita ca "abuzul comis împotriva unui adult sau adolescent care este angajat cu un partener într-o relatie de tipul: familiala, concubinaj, separare, prietenie", iar "violenta familiala" este definita ca "acel tip de violenta domestica care include orice forma de abuz împotriva familiei si/sau locatarilor casei, de asemenea. Familia si locatarii includ: sot/sotie, fost(a) sot/sotie, parinte, copil sau orice persoana care locuieste permanent sau în mod regulat în casa". "Abuzul" consta în "cauzarea sau încercarea de a cauza cu sau faraintentie vatamari corporale, sau în faptul ca victima percepe pericolul unei vatamari corporale grave asupra sa sau asupra unei alte persoane".
Violenta domestica, în unele state din SUA, este vazuta ca o crima majora împotriva societatii, care nu poate fi tolerata. Se considera ca victimelor violentelor domestice trebuie sa li se acorde maxima protectie legala.
Printr-un ordin general adoptat în 1995, în SUA s-a înfiintat un Departement în scopul de a întari aspectele legale de protejare a victimelor si de acuzare a suspectilor, în incidentele de violenta domestica, acolo unde exista suficiente elemente care sa indice prezenta unei atare crime. Acest ordin este în strânsa legatura cu prevederile Codului Penal din SUA.
În SUA, departamentele de Politie trebuie sa raporteze în scris toate incidentele de violente de acest tip si sa tina evidenta tuturor cazurilor prelevate în instanta referitor la ordinele de protectie eliberate.
În ceea ce priveste procedura, se depun toate eforturile pentru a determina victima reala a atacului. Arestarea se efectueaza atunci când suspectul a fost identificat si când exista elemente clare ce indica o încalcare a legii.
Statistica Marii Britanii arata ca la nivelul anului 1992 au avut loc - în Anglia si Wales - 530.000 de incidente din domeniul violentei domestice, circa 460.000 dintre acestea s-au manifestat împotriva femeilor.
La nivelul aceluiasi an, 45% din totalul femeilor ucise au fost omorâte de sotii lor, pe când 8% din totalul barbatilor ucisi au cazut victime ale partenerelor lor. În medie, saptamânal, în Marea Britanie, doua femei sunt ucise de partenerii lor.
Ca si în România, si în Marea Britanie incidentele au loc "în spatele usilor închise", ceea ce se cunoaste reprezinta numai vârful icebergului, se considera ca numai 5% din totalul agresiunilor sunt raportate, în fapt, politiei.
Începând cu 1984 Marea Britanie are o legislatie speciala privind violenta domestica, este considerata ca o responsabilitate a întregii societati.
Actiunile Politiei, ca prim raspuns la violenta domestica, sunt de o importanta deosebita pentru victime si reprezinta cheia îndrumarii victimei spre agentii. Politistul poate lua masurile în scopul arestarii persoanei, daca aceasta a comis o infractiune care prevede arestul, incluzând agresiunile care cauzeaza vatamari corporale sau vatamari corporale grave. Astfel, el poate actiona în scopul salvarii vietii sau împiedicarii vatamarilor corporale sau a prevenirii pericolelor serioase.
Politistul poate utiliza, în caz de pericol, o forta rezonabila pentru a intra în încaperea în care se produce fapta.
De asemenea, poate aresta o persoana acolo unde are serioase motive sa creada ca acest lucru este necesar pentru a preveni ca respectiva persoana sa cauzeze vatamari fizice unei alte persoane, pentru a proteja un copil sau o alta persoana vulnerabila.
Daca politistul care are agresorul în custodie considera ca acesta va agresa si în viitor victima, va constrânge victima sa-si retraga plângerea, atunci eliberarea pe cautiune a acestuia poate fi refuzata pâna când justitia va decide, la prima înfatisare.
În Marea Britanie, rezolvarea cazurilor de violenta domestica este responsabilitatea fiecaruia si a tuturor ofiterilor de politie.
Protectia drepturilor omului reprezinta o parte importanta în sistemul juridic grec, drepturile femeii fiind o parte din acesta. Grecia a ratificat toate documentele internationale în domeniu.
Legea greaca nu condamna explicit violenta domestica. Prin acordul la Conventia internationala, se prevede nediscriminarea în functie de sexing mai multe domenii: politic, economic, social, cultural si civil.
Constitutia greaca garanteaza egalitatea tratamentului si drepturile si libertatile fundamentale si creeaza obligativitatea respectarii drepturilor cetatenilor de ambele sexe, si daca este necesar, luarea masurilor pentru protejarea acestor drepturi.
Codul Penal Grec este bazat pe principiul egalitatii în fata legii si oportunitatii fiecarui individ de a se adresa justitiei în cazul violarii drepturilor sale. Violenta împotriva femeii este pedepsita ca violare a dreptului la viata si a dreptului la integritate corporala a fiecarui individ.
Lipsa definitiei violentei domestice creeaza probleme. Violenta psihologica (limbajul violent, injuriile) nu este pedepsita. De asemenea, în caz de violenta domestica nu se prevede o interventie speciala din partea autoritatilor.
În ceea ce priveste Ungaria, nu sunt prevazute legi speciale privind violenta domestica, dar sunt considerate infractiuni si sunt pedepsite: vatamarile fizice, usoare sau grave; violarea proprietatii private; agresiunile sexuale (din 1997 Codul penal ungar prevede violul marital).
În investigarea cazurilor de violente domestice apar probleme serioase. Politistii considera violenta domestica ca fiind o problema privata si adeseori nu doresc sa intervina în asemenea cazuri. De multe ori trateaza cu superficialitate cazul, rar în cazul vatamarilor corporale grave retin agresorul pentru 8-12 ore. Totodata, legea nu prevede protectia victimelor si martorilor.
Multe femei prefera sa apeleze la divort în rezolvarea cazurilor de violente domestice.
La nivelul anului 1994, în Macedonia, violenta familiala reprezenta aproximativ 78% din totalul cazurilor de violenta.
Noul Cod Penal al Macedoniei reglementeaza diferite forme ale violarii relatiilor familiale, incluzând violenta familiala într-o parte separata care este numita "Acte criminale împotriva casatoriei, familiei si tinerilor".
Aspecte ale violentei domestice sunt incluse si în alte incriminari ce tin de viata, integritatea corporala, onoarea, reputatia, actele criminale îndreptate împotriva libertatilor persoanei.
În Iugoslavia nu exista legi speciale care sa reglementeze aceasta problema. Femeile-victime se pot adresa justitiei, însa trebuie sa dovedeasca violenta comisa asupra lor. Politistul vine acasa la victima, intervieveaza victima si agresorul, dar de regula recomanda victimei sa se adreseze justitiei.
Agresorul poate fi sanctionat financiar sau poate fi arestat si poate sa primeasca, tot sanctionator, ordin de dezalcoolizare sau, dupa caz, de dezintoxicare.
Noul Cod Penal (1995) din Slovenia nu a prevazut un capitol special privin Nici o institutie nu protejeaza, în mod special, victimele.
Politistii nu au mandat sa intervina în problemele familiale. Numai în cazul în care agresorul este beat poate fi retinut pentru maximum 24 de ore. Totodata, victima trebuie sa prezinte probe materiale ale agresiunii: certificat medical, martori, declaratii ale vecinilor privind perturbarea linistii publice.
Statistici în domeniu nu exista în Slovenia, însa se apreciaza, din experienta interventiilor politiei, ca exista un caz de violenta domestica la fiecare 5 locuinte.
În Bosnia-Hertegovina nu sunt legi speciale privind violenta împotriva femeilor si, implicit, violenta domestica. Codul penal se refera la câteva acte care, îndreptate împotriva femeilor, pot fi considerate ca acte criminale.
În practica, femeile violate, torturate sau ranite de soti se pot adresa politiei sau direct justitiei dar agresorul va fi facut responsabil numai în cazul existentei unor vatamari corporale, dovedite cu probe. Orice cetatean are dreptul de a informa politia sau de a scrie o plângere daca cunoaste ca un act incriminat în Codul Penal s-a produs.
"Interventia statului în viata privata" în Bulgaria este vazuta ca o violare a drepturilor omului. Recunoasterea problemei violentei domestice s-a facut abia dupa Conferinta de la Beijing (1995).
Violenta domestica este obiectul de activitate al organizatiilor nonguvernamentale. Numai în cazul vatamarilor grave violenta domestica este considerata ofensa publica si penalizata ca atare de Codul Penal bulgar.
Croatia nu prevede o legislatie speciala referitoare la violenta domestica, nu este recunoscuta ca o violare a drepturilor omului. Problema este acoperita de legile generale din domeniul dreptului penal. Pedepsele sunt scazute, un omor fiind pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
În cazul în care agresiunea este comisa de sot/partener/concubin, legea se pune în miscare numai la plângerea prealabila a victimei. De cele mai multe ori, victimele sunt îndrumate spre rezolvarea civila a cazului.
Suedia este un exemplu bun de implicare împotriva violentei domestice. Aceasta este considerata de catre statul suedez drept o serioasa problema sociala iar din punct de vedere al legii, o încalcare a drepturilor egale ale femeilor cu barbatii si, totodata, o forma de criminalitate. Guvernul suedez a impus sistemului juridic o abordare prioritara a subiectului, fixând trei puncte esentiale de plecare în abordarea violentei împotriva femeii, si anume: ameliorarea si cresterea rigurozitatii legislatiei specifice; intensificarea masurilor preventive; ameliorarea interventiilor legate de femeile victime.
Evolutia fenomenului violentei în societatea contemporana, cu deosebiri de la o tara la alta, prin frecventa, tendinte si forme de manifestare, continua sa mentina în stare de alerta cele mai avizate organisme internationale- îndeosebi O.N.U. iar pe Europa se remarca Consiliul Europei.
Natiunile Unite au început sa recunoasca problema violentei domestice în contextul decadei O.N.U. pentru femei. La toate cele 3 conferinte mondiale ale femeilor din aceasta perioada - Mexico City (1975), Copenhaga (1980) si Nairobi (1985), precum si în forurile guvernamentale paralele, s-au depus eforturi sustinute pentru ca acestui fenomen sa i se acorde o atentie speciala.
Pe plan international, exista documente care definesc politica în domeniul prevenirii si combaterii violetei in familie, precum: "Recomandarea Consiliului Europei nr.5/2002 privind protectia femeilor împotriva violentei, Decizia Parlamentului European nr.803/2004 privind adoptarea programului de actiune a Comunitatii Europene pentru perioada 2004-2008 referitor la prevenirea si combaterea violetei împotriva copiilor, tinerilor si femeilor, precum si la protectia victimelor si a grupurilor cu risc (Programul Daphne II)"
In procesul complex de aderare a României la Uniunea Europeana, combaterea violentei în familie este inexorabil legata de respectarea criteriilor politice de la Copenhaga, privind respectarea drepturilor omului.
Violenta familiei s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, dar constientizarea ei ca problema sociala, este de data mai recenta.
Acest fenomen este universal, fiind present pretutindeni, de la cele mai mici asezari umane, pâna la cele mai mari orase si asezari urbane, de la tarile în curs de dezvoltare, pâna la cele dezvoltate.
Amploarea violentei familiale constituie una din caele mai grave probleme sociale cu care se confrunta societatile contemporane, inclusive România.
Violenta în familie este un fenomen care nu are incidenta numai la o anumita categorie de varsta, la persoanele cu un anumit nivel de educatie sau cu un anumit statut social.
Fata nevazuta a violentei ramâne multora dintre noi ascunsa.
Atât victima, cât si agresorul traiesc tragedia unei vieti plina de suferinta, de umilire, de degradare treptata. Specificul agresiunilor în familie, greutatea cu care ele sunt raportate, dorinta de a pastra secreta agresiunea pentru a nu fi bârfit de vecini, au determinat aparitia unor erori cu privire la aprecierea corecta a fenomenului.
În mod obisnuit, femeile si barbatii au în familiile lor experiente particulare si se simt multumiti sau contrariati de acestea, ca rezultate ale calitatilor si defectelor persoanelor implicate, poate si ca revolta fata de conditiile de viata fata de care raportarea cea mai probabila este una de nemultumire.
Fenomenul violentei în familie în România, desi nu pare sa aiba o incidenta mult mai mare decât în tarile membre ale Uniunii Europene, are alta natura, cauzele plasându-se în zona economicului (saracia, lipsa locurilor de munca )si a conditiilor sociale(lipsa educatiei).
La nivelul mentalitatilor, suntem înca departe de obiectivul "toleranta zero" promovat de Uniunea Europeana si sustinut de Guvernul României. Noi toti împartasim mentalitatea comunitatii în care traim, ne socializam, internationalizând-o si a respecta cutumele este un mod de a te adapta si integra în comunitate.
Luarea în considerare la nivel de legi si prin practice adecvate, preocuparea privind combaterea violentei în familie, alaturi de diversificarea formelor de familie, ar putea fi argumente în favoarea faptului ca familia se democratizeaza pe cai care imita procesele publice ale democratiei.
Democratizarea în cadrul familiei implica egalitate, respect reciproc, autonomie, luare de decizii prin comunicare si absenta violentei, putând functiona ca o modalitate de legitimare a comportamentelor familiale. Aceasta ar permite o libertate mai mare fata de legalizarea de cuplu, o flexibilitate a relatiilor între parteneri, pentru a beneficia toti de avantajele unei sustineri reciproce.
Punând accente în concluzii, se reiau inevitabil anumite aspecte deja prezentate, devenind repetabile, insa ceea ce este de retinut, este faptul ca iesirea din spatiul privat pentru a împartasi problemele avute, este un demers important de emancipare. Impreuna cu altii care se confrunta cu dificultati similare, pot fi întelese si demontate mai usor problemele de viata, pot fi gasite solutii si depasit impasul momentan.
Emanciparea se poate realiza daca este dorita, constientizata, valorificata; daca dificultatile de fiecare zi, vor fi asumate de ambii parteneri, nu ca bariere de netrecut, ci ca ocazii din care vom învata cum sa gasim motivatia necesara pentru dezvoltarea personala.
Drumul spre autonomie reprezinta o strategie de viata prin care actiunile sunt liber asumate, în sensul coerentei unui proiect de viata personal.
|
