Sociologia interactionista

Sociologia interactionista

2. Renasterea interactionismului se datoreaza lui H. Blumer, reprezentant al celei de-a doua Scoli de la Chicago, care introduce in 1937 denumirea de "interactionism simbolic" . Blumer reia psihologia sociala a lui Mead si unele principii formulate de Thomas si Park pentru a prezenta interactionismul ca interactionism simbolic.

Oamenii se raporteaza la lumea sociala pe baza semnificatiilor pe care aceasta le are pentru ei;

Semnificatiile se constituie si se dezvolta in procesul interactiunii sociale;

Interpretarile date semnificatiilor variaza in functie de situatiile concrete in care oamenii
sunt implicati (Blumer, 1969).

Astfel, actiunea se intemeiaza plecand de la semnificatie (sens), iar aceasta din urma apare ca urmare a interactiunilor interpersonale situationale gratie unei realitati intersubiective ce se intemeiaza pe simbolurile impartasite. Dar cel de-al treilea principiu caracterizeaza cel mai bine abordarea interactionista, caci acest proces de interpretare creeaza un sens nou pentru fiecare individ transformand fara incetare semnificatiile obiectelor. Aceasta capacitate reflexiva constituie, pentru subiect, baza constructiei interactioniste: individul isi controleaza actiunile actionand asupra lui insusi si asupra celorlati in functie de circumstante si de context.

Interactionistii incearca sa depaseasca opozitia dintre individ si societate

Interactiunea este relatia sociala de baza. Viata sociala se rezuma la o multidudine de analize a comportamentului celorlalti, a actiunilor si, finalmente, a influentelor reciproce. Normele si rolurile sociale nu sunt fapte stiintifice care se impun indivizilor, ci constructii care apar, se pierd sau se transforma in decursul multiplelor interactiuni. Adesea, comportamentele sunt stereotipe si par sa se supuna regulilor sociale, insa, pentru a supravietui, aceste reguli au nevoie sa fie confirmate de catre indivizi. In cursul relatiilor lor, actorii creeaza, confirma si transforma regulile sociale.

Indivizii, la randul lor, sunt in egala masura fructul multiplelor actiuni reciproce care formeaza urzeala vietii sociale. Un sociolog al Scolii de la Chicago, G.H. Mead, aratase deja ca socializarea copilului presupunea participarea sa activa la acest proces. Interactionistii au in vedere aceasta reflectie si estimeaza ca niciodata personalitatea unui individ nu este data o data pentru totdeauna. Ea este confruntata sau modificata de fiecare din relatiile pe care le intretine acest individ cu ceilalti.

Interactionistii au cautat sa depaseasca opozitie dintre societate si individ aratand ca personalitatea unui individ se formeaza in contactul cu ceilalti. Ceea ce le-a permis sa reinnoiasca analiza conformitatii si a deviantei.

2. Originile sociologiei interactioniste la Chicago

2.1. C.H. Cooley: sinele oglinda si grupul primar

Perspectiva interactionista se dezvolta timid la inceputul secolului XX in Statele Unite avand ca obiectiv de cercetare relatiile microsociale. Astfel, de pe o pozitie opusa determinismului biologic si al celui social, Charles H. Cooley (1864-1929, Human Nature and Social Order - 1902 si Social Organization - 1909) dezvolta noi categorii sociologice: natura umana, ordinea sociala, individul ca "eu", societatea si comunitatea sociale, importanta grupului social, aspectele sociologice ale libertatii umane, structura sociala si legile dezvoltarii sociale.

Pentru Cooley, societatea si individul formeaza un tot indisociabil. Legatura organica si conexiunea indisolubila intre sine si societate reprezinta contributia cruciala pe care el a adus-o psihologiei sociale si sociologiei. In viziunea sa, orice studiu sociologic trebuie sa plece de la doua premise: interdependentele si grupul ca intreg. De aceea, considera societatea un intreg ale carui elemente sunt organic integrate intr-un sistem al interdependentelor. Pe de alta parte, aceste legaturi care formeaza natura imediata a societatii exista datorita ideilor pe care le au indivizii unii fata de altii. Astfel, o influenta nefasta poate fi atribuita chiar unui mediu bun datorita modului in care mediul este perceput de cei ce traiesc in el. Prin urmare, lumea noastra, in toata obiectivitatea ei, este o lume subiectiva supusa unui proces de expansiune, aflandu-se deopotriva si sub amenintarea unui proces de dezagregare. In acest dinamism, grupurile primare se afla la baza organizatiei sociale.

Conceptele centrale ale sistemului sociologic al lui Cooley sunt: "organizare sociala", "sinele -oglinda", "grup primar" (Badescu, 1996, 321).

Teoria sinelui-oglinda

Cooley a elaborat o teorie a interactiunii umane bazata pe "sinele-oglinda" (looking-glass-self), sustinand ca Eu-l unei persoane se dezvolta doar prin contacte si schimburi cu alti oameni . In felul acesta, leaga sinele de viata comuna si de interactiunea cu ceilalti. La Cooley, sinele nu este la inceput individual si apoi devine social, ci el se naste in timpul comunicarii. Individul nu poate fi izolat de celelalte Eu-ri, intrucat nu exista niciun sens al lui EU fara NOI, fara o reflectare a lui "tu", "el" sau "ei".

In incercarea de a ilustra caracterul reflectat al sinelui, Cooley l-a comparat cu o oglinda. Exista, in principal, trei elemente ale conceptului de sine:

1) imaginarea modului in care eu apar in ochii celuilalt;

2) imaginarea judecatii (evaluarii) sale cu privire la cum ii aparem lui;

3) reactia la aceasta imagine, sentimentul de sine care rezulta (de mandrie sau de umilire).

Sentimentul de sine este un fenomen foarte complex care isi are centrul in ceea ce suntem, dar care nu poate exista in afara unei realitati intermentale. In consecinta, inainte de a deveni constient de sine, individul devine constient de ceilalti. Pentru Cooley, rolul decisiv in procesul ce da nastere sinelui si identitatii personale revine grupurilor primare.

Grupul primar

In interiorul grupurilor primare se leaga cele mai stranse relatii intre individ si societate. Sociologul american a creat aceasta notiune atat pentru a explica "natura umana' cat si "organizarea sociala' . Ca urmare a interactiunilor fata in fata (numite si relatii primare), se dezvolta un sentiment prin care individul se identifica emotional cu o unitate mai larga, cu grupul, adica cu toti cei care au sentimentul de "noi" (noi romanii, noi americanii). "Noi" reprezinta un grup in care fiecare se identifica nu cu unul sau altul dintre ceilalti, ci cu unitatea lor, cu intregul compus din coexistenta fata in fata a tuturor celorlalti. Grupul primar este un microcosmos al societatii. Pe de alta parte, grupul este primar si pentru ca prin intermediul lui individul isi dezvolta primele contacte cu societatea mai larga.

Se poate spune despre Cooley ca isi focalizeaza cercetarea pe acele grupuri umane care sunt considerate a fi elementul primar care asigura legatura dintre om si societate, pe de o parte, si care integreaza individul in structura sociala, pe de alta parte. Pentru Cooley, trasaturile omului matur pot fi cultivate si dezvoltate doar in cadrul interactiunilor puternice care au loc in cadrul grupurilor primare. De aceea, acest grup este celula in care dezvoltarea naturii specific umane are loc.

[3]. O definitie enuntata sfarseste prin a deveni adevarata.

[4], dovedind astfel puterea unei definitii sociale.

[7] care s-au stabilit acolo.

De la G. Mead, Blumer retine ideea ca indivizii actioneaza in functie de semnificatiile pe care le construiesc. Aceste semnificatii sunt schimbatoare o data cu trecerea timpului si se constituie, pe de alta parte, in procesul de interactiune cu alti actori sociali. Din acest punct de vedere, indivizii nu sunt pacientii faptelor sociale ci dimpotriva, le produc fara incetare (Lallement, 1998, 219). Actorii interpreteaza situatiile cu care se intalnesc si in felul acesta isi construiesc actiunea, dar fara ca aceasta sa dobandeasca un caracter extrem de rational. Confruntandu-se apoi cu o situatie similara, ei o inteleg in virtutea interactiunii prealabile. Doar in acest mod viata de grup si actiunea colectiva pot avea sens.

Blumer a sesizat pericolul de a reduce natura sociala a omului la reactiile acestuia fata de stimulii sociali. Natura simbolica a interactiunii, asupra careia insista Blumer, si mai ales interpretarea semnificatiilor obiectelor interactiunii, au menirea de a fundamenta sociologia fara un apel sistematic la psihologie (Ungureanu si Costea, 1985, 295). Pentru Herbert Blumer, obiectul principal al sociologiei il constituie, fara indoiala, punctele de vedere si reprezentatiile actorilor din lumea sociala. Din punct de vedere metodologic, Blumer refuza valoarea anchetelor prin chestionar sau statisticile intrucat indeparteaza cercetatorul de lumea pe care vrea sa o studieze, in schimb, prin observatie participativa pot fi redate experienta imediata a actorilor ca si punctul lor de vedere, care prin interactiune atribuie sens obiectelor, situatiilor si simbolurilor.

In toate aceste cazuri, se observa ca interactionistii, in studiile lor, se straduiau sa apere o pozitie destul de clar anti-determinista. Interactionismul in general, si interactionismul simbolic in special, nu-si propun sa elaboreze doar o teorie partiala a societatii, una care sa evidentieze aspectele subiectiv-interpretative ale acesteia, ci o teorie sociologica in care aceste aspecte sunt prezentate ca fiind centrale, determinante.