Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti
1.Caracteristici ale evolutiei psihice si fizice la deficienta mintala, senzoriala, motorie, comportamentala si socio-afectiva.
2.Consecinte ale manifestarii deficientei în procesul de dezvoltare, adaptare, integrare scolara si sociala a copiilor.
Dezvoltarea la om înseamna, formarea treptata a individului ca personalitate, proces complex, bazat pe crestere, mai ales în plan biomorfologic, pe maturizare, mai ales în plan psihofunctional, si pe socializare, în planul adaptarii la conditiile mediului de apartenenta.
Fenomenul dezvoltarii psihice este o latura fundamentala a procesului dezvoltarii generale, care se caracterizeaza prin achizitionarea, evolutia, modificarea si ajustarea unor atribute si instrumente ale personalitatii la conditiile mediului.
Tulburarile de dezvoltare sunt inerente oricarei deficiente sau incapacitati cu caracter complex, generatoare a unei inadaptari stabile, adica a unei stari de handicap, dar numai atunci când nu sun 15415u2024p t initiate foarte de timpuriu programe corectiv formative cu caracter personalizat. Nu este greu de observat, ca în aceasta acceptie, conceptul de "tulburari ale dezvoltarii la deficienti" se suprapune de fapt, cu ceea ce numim afectiuni derivate secundare sau tertiale, consecutive unui factor nociv primar, neabordat la timpul oportun într-un proces corectiv-formativ adecvat.
Raportul dintre dezvoltarea psihica si activitatile de învatare, pe care elevii le desfasoara, sub conducerea personalului didactic educativ, adica în conditiile de mediere, de sprijin sistematic si dirijare constituie în psihologia scolara moderna si pentru învatamântul special o tema principala de studiu, deoarece activitatile organizate de învatare, orientate corectiv-formativ sau terapeutic, reprezinta principala pârghie de declansare si sustinere a dezvoltarii compensatorii. De asemenea, tema ocupa un important loc mai ales sub aspectele sale aplicative si în didactica învatamântului pentru scolarii cu handicap deoarece mecanismele dezvoltarii compensatorii la acestia pot fi sustinute eficient, când activitatea de învatare se sprijina pe un demers metodologic, adaptat particularitatilor dezvoltarii la elevii în cauza. Putem afirma ca întelegerea raportului specific dintre dezvoltarea psihica si învatare, la elevii cu handicap, reprezinta un element important în pregatirea celor care doresc sa lucreze cu aceasta categorie de elevi.
În 1998 G. Radu si D. V. Popovici aratau ca "o tulburare de dezvoltare este o deficienta cronica severa, determinata de un handicap mintal sau fizic, care se manifesta înaintea vârstei de 22 de ani si se întinde, de regula, pe o perioada nedefinita de timp." si care:
-limiteaza, substantial, functionarea în trei sau mai multe domenii majore de activitati esentiale: autoîngrijirea, învatarea, receptia si emisia limbajului, capacitatea de autoconducere, abilitatea de a trai independent, autonomia economica suficienta, mobilitatea;
-reflecta necesitatile persoanei pentru îngrijirea planificata, tratament sau alte servicii pentru perioade îndelungate sau chiar pentru întreaga viata.
Pentru a cuprinde si cazurile mai putin grave, dar, în acelasi timp mult mai frecvente, se vorbeste, adesea, despre întârzieri în dezvoltare, cu alte cuvinte, despre fenomene determinante de urmatorii factori cauzali: gradul de extindere a disfunctiei la copil; calitatea mediului, concretizata în nivelul îngrijirii acordate în structura relatiilor sociale între copil si ceilalti membrii ai comunitatii din care fac parte; modul de aplicare a unor programe de recuperare, în special din categoria celor distincte interventiei timpurii.
În activitatea practica, tulburarile si întârzierile procesului dezvoltarii la elev, sunt însotite de numeroase si variate tulburari sau dificultati de învatare, dintre care amintim:
-dificultati de atentie, datorita carora elevii nu se pot concentra asupra lectiei, decât pentru scurt timp;
-dificultati de motricitate generala si fina si de coordonare spatiala;
-dificultati în prelucrarea informatiilor perceptive, mai auditive si vizuale în strânsa legatura cu insuficiente ale memoriei de scurta durata;
-insuficienta în ceea ce priveste strategiile învatare;
-dificultati de citire si de scriere;
-dificultati în însusirea simbolurilor matematice a calculului matematic si a notiunilor spatio-temporale;
-tulburari ale comportamentului social;
-dificultati în stabilirea unor relatii interpersonale.
Este evident ca în aceasta enumerare sunt incluse nu numai tulburari propriu-zise de învatare, ci si unele dintre cauzele mai frecvente ale acestora.
Una dintre ideile importante, care pun într-o anumita lumina relatia dintre procesul dezvoltari si activitatile de învatare la scolarii cu handicap, inclusiv la cei cu handicap mintal, -în perspectiva recuperarii acestora- se refera la faptul - ca diverse tulburari sau afectiuni, care influenteaza dezvoltarea, inclusiv structurarea si dinamica personalitatii lor, se plaseaza într-o anumita ierarhie, unele dintre ele având un caracter primar, ca rezultat nemijlocit al lezarii organismului si al afectarii functiilor sale de baza, iar altele un caracter derivat, secundar sau tertial, ce se adauga ulterior, ca rezultat al interactiunii dintre organismul lezat si conditiile unui mediu precar. Dereglarile derivate reprezinta de fapt tulburari dobândite în conditii specifice ale dezvoltarii adica în prezenta unor factori perturbatori ai acesteia.
Datorita caracterului lor, de regula anatomofiziologic afectiunile primare sunt mult mai rezistente la interventia terapeutic-compensatorie si se trateaza, mai ales pe cale medicala. În schimb afectiunile derivate sunt putin stabile în sensul ca se agraveaza treptat, daca sunt neglijate dar pot sa fie corectate, compensate sau chiar prevenite prin masuri psihologice adecvate, îndeosebi printr-un proces de învatare compensatorie, initiat cât mai de timpuriu posibil, adica imediat dupa aparitia ori depistarea afectiunilor respective.
Tulburarile specifice ale procesului dezvoltarii au lor în diferite paliere ale structurii personalitatii, orice deficienta- denumita dupa palierul în care se afla defectul primar- prezentând si o anumita constelatie de tulburari derivate, mai mult sau mai putin accentuate si afectând mai ales, functiile psihice complexe, cum sunt psihomotricitatea, limbajul, autoreglajul constient, autocontrolul.
Tulburarile procesului dezvoltarii la persoanele cu handicap sunt diferite de la o situatie la alta, aceste diferente rezultând, îndeosebi, din interactiunea factorilor biofunctionali si socioculturali, din constelatia acestora, proprie fiecarui individ cu o deficienta sau alta sau cu un cumul de deficiente. Independent însa, de aceasta constelatie, când indivizii cu deficiente nu sunt cuprinsi de timpuriu într-un proces organizat de modelare compensatorie, ei se vor afla sub influenta negativa a unor factori comuni, a unor cauze asemanatoare în esenta lor care actioneaza similar, independent de categoria deficientei.
O prima asemenea cauza consta în faptul ca la toti copii cu deficiente, mai ale la cei neglijati educativ în copilaria timpurie, are loc, sub o forma sau alta o limitare, mai mult sau mai putin accentuata a procesului de informatie, precum si a capacitatii de prelucrare si de transmitere a acesteia.
Un alt factor comun, care influenteaza dezvoltarea tuturor copiilor cu deficiente consta în activismul lor limitat, incapacitatea redusa de automobilizare la activitate. Ei întâmpina mari dificultati în a se antrena în activitatile specifice etapelor de vârsta.
Un alt factor comun, care influenteaza negativ dezvoltarea copiilor cu deficiente îl reprezinta limitarea, îngustarea relatiilor interpersonale si de grup prin izolare si autoizolare.
Se întelege de la sine ca acesti factori comuni care actioneaza asupra dezvoltarii tuturor copiilor cu deficiente, sunt strâns legati între ei si se agraveaza reciproc.
De asemenea, este clar ca actiunea unor astfel de cauze comune asupra progresului dezvoltarii va determina o serie de manifestari asemanatoare la toate categoriile de copii cu deficiente.
Întârzierea dezvoltarii, sub diferite aspecte, reprezinta o prima asemenea manifestare, comuna, pâna la un punct, pentru toti copiii cu deficiente si un prim dezavantaj care-i face pe acestia sa fie handicapati în raporturile lor cu persoanele din jur.
Inegalitatile dezvoltarii la unul si acelasi individ sub diferite aspecte. De exemplu la copii cu deficiente senzoriale, motorii, sau logopati, în timp ce palierele lezate întârzie sau chiar stagneaza în dezvoltare, situându-se, functional, sub randamentul obisnuit, alte paliere - se maturizeaza printr-un ritm normal sau chiar accelerat si functioneaza, uneori, cu un randament ce depaseste valorile medii.
În ca o manifestare asemanatoare prezenta la copii cu deficiente o constituie afectarea, mai mult sau mai putin accentuata, a procesului socializarii, acesta reprezentând o reflectare, în planul adaptarii, a manifestarilor de întârziere si inegalitate a dezvoltarii.
Analizând raportul complex si variat, care se stabileste în procesul dezvoltarii între afectiunea primara si tulburarile secundare V.V. Lebedinski (1985) propune urmatoarele modalitati de clasificare a starilor dizontogenetice:
-Stari stabile de nedezvoltare- caracterizate prin dereglari globale sau totale ale structurii personalitatii;
-Stari de dezvoltare întârziata- caracterizate printr-un ritm încetinit de formare a diferitelor paliere ale personalitatii- îndeosebi a celui cognitiv si a celui emotional-afectiv si de cantonare temporala a acestora la nivelul unor etape de vârsta depasite;
-Stari de dezvoltare deteriorata- caracterizate printr-un complex de tulburari si dezechilibre emotional-afective, prin insuficiente ale controlului voluntar si ale stapânirii pornirilor instinctuale, prin forme de regres intelectual si comportamental etc.;
-Stari de dezvoltare deficitare- determinate de afectiuni grave ale analizatorilor, ale limbajului, ale aparatului locomotor, precum si de maladii somatice cronice individuale;
-Stari de dezvoltare distorsionata- determinate de maladii ereditare cu caracter progresiv si caracterizate, frecvent, prin asocierea unora dintre caracteristicile proprii starilor de nedezvoltare a personalitatii, de întârzieri, deteriorari etc.;
-Stari de dezvoltare dizarmonica- determinate ereditar sau prin conditii educative precare, ce se manifesta, de regula, prin asocierea fenomenelor de retardare, la nivelul palierului emotional-afectiv, cu dezvoltarea în ritm obisnuit sau chiar accelerat a altor paliere.
Sintetizând ideile de mai sus, putem spune ca, drept urmare a interactiunii dintre diferiti factori, la toate categoriile de copii cu deficiente, se produce o limitare a accesului la informatie, o diminuare si îngustare a activismului operational si o tendinta de izolare si autoizolare, toate acestea generând întârzieri în dezvoltare, inegalitati în structurarea personalitatii si dificultati în procesul de socializare.
O consecinta si mai generala o reprezinta scaderea sanselor de integrare scolara si sociala a tuturor persoanelor cu deficiente, prin coborârea sub nivelul cerintelor minime ale adaptarii sociale, în cazul în care nu beneficiaza, la timpul oportun, de o abordare adecvata.
|
