Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti
1.Caracteristici ale evolutiei psihice si fizice la deficienta mintala, senzoriala, motorie, comportamentala si socio-afectiva.
2.Consecinte ale manifestarii deficientei īn procesul de dezvoltare, adaptare, integrare scolara si sociala a copiilor.
Dezvoltarea la om īnseamna, formarea treptata a individului ca personalitate, proces complex, bazat pe crestere, mai ales īn plan biomorfologic, pe maturizare, mai ales īn plan psihofunctional, si pe socializare, īn planul adaptarii la conditiile mediului de apartenenta.
Fenomenul dezvoltarii psihice este o latura fundamentala a procesului dezvoltarii generale, care se caracterizeaza prin achizitionarea, evolutia, modificarea si ajustarea unor atribute si instrumente ale personalitatii la conditiile mediului.
Tulburarile de dezvoltare sunt inerente oricarei deficiente sau incapacitati cu caracter complex, generatoare a unei inadaptari stabile, adica a unei stari de handicap, dar numai atunci cānd nu sun 15415u2024p t initiate foarte de timpuriu programe corectiv formative cu caracter personalizat. Nu este greu de observat, ca īn aceasta acceptie, conceptul de "tulburari ale dezvoltarii la deficienti" se suprapune de fapt, cu ceea ce numim afectiuni derivate secundare sau tertiale, consecutive unui factor nociv primar, neabordat la timpul oportun īntr-un proces corectiv-formativ adecvat.
Raportul dintre dezvoltarea psihica si activitatile de īnvatare, pe care elevii le desfasoara, sub conducerea personalului didactic educativ, adica īn conditiile de mediere, de sprijin sistematic si dirijare constituie īn psihologia scolara moderna si pentru īnvatamāntul special o tema principala de studiu, deoarece activitatile organizate de īnvatare, orientate corectiv-formativ sau terapeutic, reprezinta principala pārghie de declansare si sustinere a dezvoltarii compensatorii. De asemenea, tema ocupa un important loc mai ales sub aspectele sale aplicative si īn didactica īnvatamāntului pentru scolarii cu handicap deoarece mecanismele dezvoltarii compensatorii la acestia pot fi sustinute eficient, cānd activitatea de īnvatare se sprijina pe un demers metodologic, adaptat particularitatilor dezvoltarii la elevii īn cauza. Putem afirma ca īntelegerea raportului specific dintre dezvoltarea psihica si īnvatare, la elevii cu handicap, reprezinta un element important īn pregatirea celor care doresc sa lucreze cu aceasta categorie de elevi.
Īn 1998 G. Radu si D. V. Popovici aratau ca "o tulburare de dezvoltare este o deficienta cronica severa, determinata de un handicap mintal sau fizic, care se manifesta īnaintea vārstei de 22 de ani si se īntinde, de regula, pe o perioada nedefinita de timp." si care:
-limiteaza, substantial, functionarea īn trei sau mai multe domenii majore de activitati esentiale: autoīngrijirea, īnvatarea, receptia si emisia limbajului, capacitatea de autoconducere, abilitatea de a trai independent, autonomia economica suficienta, mobilitatea;
-reflecta necesitatile persoanei pentru īngrijirea planificata, tratament sau alte servicii pentru perioade īndelungate sau chiar pentru īntreaga viata.
Pentru a cuprinde si cazurile mai putin grave, dar, īn acelasi timp mult mai frecvente, se vorbeste, adesea, despre īntārzieri īn dezvoltare, cu alte cuvinte, despre fenomene determinante de urmatorii factori cauzali: gradul de extindere a disfunctiei la copil; calitatea mediului, concretizata īn nivelul īngrijirii acordate īn structura relatiilor sociale īntre copil si ceilalti membrii ai comunitatii din care fac parte; modul de aplicare a unor programe de recuperare, īn special din categoria celor distincte interventiei timpurii.
Īn activitatea practica, tulburarile si īntārzierile procesului dezvoltarii la elev, sunt īnsotite de numeroase si variate tulburari sau dificultati de īnvatare, dintre care amintim:
-dificultati de atentie, datorita carora elevii nu se pot concentra asupra lectiei, decāt pentru scurt timp;
-dificultati de motricitate generala si fina si de coordonare spatiala;
-dificultati īn prelucrarea informatiilor perceptive, mai auditive si vizuale īn strānsa legatura cu insuficiente ale memoriei de scurta durata;
-insuficienta īn ceea ce priveste strategiile īnvatare;
-dificultati de citire si de scriere;
-dificultati īn īnsusirea simbolurilor matematice a calculului matematic si a notiunilor spatio-temporale;
-tulburari ale comportamentului social;
-dificultati īn stabilirea unor relatii interpersonale.
Este evident ca īn aceasta enumerare sunt incluse nu numai tulburari propriu-zise de īnvatare, ci si unele dintre cauzele mai frecvente ale acestora.
Una dintre ideile importante, care pun īntr-o anumita lumina relatia dintre procesul dezvoltari si activitatile de īnvatare la scolarii cu handicap, inclusiv la cei cu handicap mintal, -īn perspectiva recuperarii acestora- se refera la faptul - ca diverse tulburari sau afectiuni, care influenteaza dezvoltarea, inclusiv structurarea si dinamica personalitatii lor, se plaseaza īntr-o anumita ierarhie, unele dintre ele avānd un caracter primar, ca rezultat nemijlocit al lezarii organismului si al afectarii functiilor sale de baza, iar altele un caracter derivat, secundar sau tertial, ce se adauga ulterior, ca rezultat al interactiunii dintre organismul lezat si conditiile unui mediu precar. Dereglarile derivate reprezinta de fapt tulburari dobāndite īn conditii specifice ale dezvoltarii adica īn prezenta unor factori perturbatori ai acesteia.
Datorita caracterului lor, de regula anatomofiziologic afectiunile primare sunt mult mai rezistente la interventia terapeutic-compensatorie si se trateaza, mai ales pe cale medicala. Īn schimb afectiunile derivate sunt putin stabile īn sensul ca se agraveaza treptat, daca sunt neglijate dar pot sa fie corectate, compensate sau chiar prevenite prin masuri psihologice adecvate, īndeosebi printr-un proces de īnvatare compensatorie, initiat cāt mai de timpuriu posibil, adica imediat dupa aparitia ori depistarea afectiunilor respective.
Tulburarile specifice ale procesului dezvoltarii au lor īn diferite paliere ale structurii personalitatii, orice deficienta- denumita dupa palierul īn care se afla defectul primar- prezentānd si o anumita constelatie de tulburari derivate, mai mult sau mai putin accentuate si afectānd mai ales, functiile psihice complexe, cum sunt psihomotricitatea, limbajul, autoreglajul constient, autocontrolul.
Tulburarile procesului dezvoltarii la persoanele cu handicap sunt diferite de la o situatie la alta, aceste diferente rezultānd, īndeosebi, din interactiunea factorilor biofunctionali si socioculturali, din constelatia acestora, proprie fiecarui individ cu o deficienta sau alta sau cu un cumul de deficiente. Independent īnsa, de aceasta constelatie, cānd indivizii cu deficiente nu sunt cuprinsi de timpuriu īntr-un proces organizat de modelare compensatorie, ei se vor afla sub influenta negativa a unor factori comuni, a unor cauze asemanatoare īn esenta lor care actioneaza similar, independent de categoria deficientei.
O prima asemenea cauza consta īn faptul ca la toti copii cu deficiente, mai ale la cei neglijati educativ īn copilaria timpurie, are loc, sub o forma sau alta o limitare, mai mult sau mai putin accentuata a procesului de informatie, precum si a capacitatii de prelucrare si de transmitere a acesteia.
Un alt factor comun, care influenteaza dezvoltarea tuturor copiilor cu deficiente consta īn activismul lor limitat, incapacitatea redusa de automobilizare la activitate. Ei īntāmpina mari dificultati īn a se antrena īn activitatile specifice etapelor de vārsta.
Un alt factor comun, care influenteaza negativ dezvoltarea copiilor cu deficiente īl reprezinta limitarea, īngustarea relatiilor interpersonale si de grup prin izolare si autoizolare.
Se īntelege de la sine ca acesti factori comuni care actioneaza asupra dezvoltarii tuturor copiilor cu deficiente, sunt strāns legati īntre ei si se agraveaza reciproc.
De asemenea, este clar ca actiunea unor astfel de cauze comune asupra progresului dezvoltarii va determina o serie de manifestari asemanatoare la toate categoriile de copii cu deficiente.
Īntārzierea dezvoltarii, sub diferite aspecte, reprezinta o prima asemenea manifestare, comuna, pāna la un punct, pentru toti copiii cu deficiente si un prim dezavantaj care-i face pe acestia sa fie handicapati īn raporturile lor cu persoanele din jur.
Inegalitatile dezvoltarii la unul si acelasi individ sub diferite aspecte. De exemplu la copii cu deficiente senzoriale, motorii, sau logopati, īn timp ce palierele lezate īntārzie sau chiar stagneaza īn dezvoltare, situāndu-se, functional, sub randamentul obisnuit, alte paliere - se maturizeaza printr-un ritm normal sau chiar accelerat si functioneaza, uneori, cu un randament ce depaseste valorile medii.
Īn ca o manifestare asemanatoare prezenta la copii cu deficiente o constituie afectarea, mai mult sau mai putin accentuata, a procesului socializarii, acesta reprezentānd o reflectare, īn planul adaptarii, a manifestarilor de īntārziere si inegalitate a dezvoltarii.
Analizānd raportul complex si variat, care se stabileste īn procesul dezvoltarii īntre afectiunea primara si tulburarile secundare V.V. Lebedinski (1985) propune urmatoarele modalitati de clasificare a starilor dizontogenetice:
-Stari stabile de nedezvoltare- caracterizate prin dereglari globale sau totale ale structurii personalitatii;
-Stari de dezvoltare īntārziata- caracterizate printr-un ritm īncetinit de formare a diferitelor paliere ale personalitatii- īndeosebi a celui cognitiv si a celui emotional-afectiv si de cantonare temporala a acestora la nivelul unor etape de vārsta depasite;
-Stari de dezvoltare deteriorata- caracterizate printr-un complex de tulburari si dezechilibre emotional-afective, prin insuficiente ale controlului voluntar si ale stapānirii pornirilor instinctuale, prin forme de regres intelectual si comportamental etc.;
-Stari de dezvoltare deficitare- determinate de afectiuni grave ale analizatorilor, ale limbajului, ale aparatului locomotor, precum si de maladii somatice cronice individuale;
-Stari de dezvoltare distorsionata- determinate de maladii ereditare cu caracter progresiv si caracterizate, frecvent, prin asocierea unora dintre caracteristicile proprii starilor de nedezvoltare a personalitatii, de īntārzieri, deteriorari etc.;
-Stari de dezvoltare dizarmonica- determinate ereditar sau prin conditii educative precare, ce se manifesta, de regula, prin asocierea fenomenelor de retardare, la nivelul palierului emotional-afectiv, cu dezvoltarea īn ritm obisnuit sau chiar accelerat a altor paliere.
Sintetizānd ideile de mai sus, putem spune ca, drept urmare a interactiunii dintre diferiti factori, la toate categoriile de copii cu deficiente, se produce o limitare a accesului la informatie, o diminuare si īngustare a activismului operational si o tendinta de izolare si autoizolare, toate acestea generānd īntārzieri īn dezvoltare, inegalitati īn structurarea personalitatii si dificultati īn procesul de socializare.
O consecinta si mai generala o reprezinta scaderea sanselor de integrare scolara si sociala a tuturor persoanelor cu deficiente, prin coborārea sub nivelul cerintelor minime ale adaptarii sociale, īn cazul īn care nu beneficiaza, la timpul oportun, de o abordare adecvata.
|
