TITU MAIORESCU SI CRIZA "FORMELOR FARA FOND'

TITU MAIORESCU sI CRIZA "FORMELOR FĂRĂ FOND"

Într-una din rarele lui comunicări la cercul Junimii, a expus în 1874 deosebit de clar teza "formei fără fond", ca un atac împotriva partidului liberal, organizat în cadrul unei teorii cu privire la problema generală a decăderii unei clase conducătoare (recte "vechea boierime") care, încetând de a-si exercita functiunile sociale, le lasă în grija unei clase noi, de "majordomi", de fapt "vătafi" ai lor. Ridicati prin servilism, membrii acestei clase noi (recte, "liberalii") sunt "lipsiti de orisice traditie istorică, de orice solidaritate de clasă, ba chiar de familie. Acesti noi stăpâni ai României au fost si sunt purtătorii cei mai cinici ai egoismului individual, pentru care izbutirea practică este totul, ideea si principiul, nimic".

E interesantă remarca pe care o făcea reprezentantul Turciei la Congresul din Paris, care i-a apărat, spunând despre ei că Sublima Poartă este încredintată că "experienta câstigată în anii de adversitate i-a învătat pe acesti oameni să se conducă cu mai multă prudentă si întelepciune".

^[2] "Memoriu asupra românilor, dat împăratului Napoleon al lll-lea", (publicat în ziarul România din 6 decembrie 1861), comentat judicios de către C. Rădulescu-Motru în Cultura română si politicianismul, (ed. 3-a, Bucuresti, 1904, pp. 21-22).

^[3] Zigu Ornea, Junimismul, (Bucuresti, 1966).

^[4] Zigu Ornea, Viata lui Titu Maiorescu, (Două volume; Bucuresti, 1988 si 1989). S-ar cădea a fi tipărită si lucrarea lui Constantin Schifirnet, Formele fără fond în gândirea românească din a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

^[5] Ciudată critică din partea celui care el însusi fundase în 1867 prestigioasa revistă literară a Convorbirilor literare.

^[6] Vezi "În contra directiei de astăzi în cultura română" în Critice, vol. I (Edit. pentru literatură, Bucuresti, 1967).

^[7] E interesant de semnalat asemănarea teoriei lui Maiorescu cu cea mult mai târziu formulată, a imitatiei de la formă la formă, a lui Gabriel Tarde.

^[8] E. Lovinescu, Titu Maiorescu si contemporanii lui, (Editia Z. Ornea, Bucuresti, 1974).

^[9] Op. cit., capitolul "Despre directiunea progresului nostru" pe care editorul volumului, Zigu Ornea, îl consideră ca fiind una dintre cele mai temeinice expuneri ale junimismului. Rosetti are si meritul de a fi elaborat si un program de actiune politică, spre deosebire de alti jurnalisti, care tratează problema doar în general, fără precizări concrete.

^[10] În vechea miscare socialistă, se spune că, după o primă redactare, Caragiale ar fi citit lui Gherea textul si că, în urma observatiilor acestuia, ar fi rupt prima sa redactare scriind pe aceasta, a doua, în care de altfel, se simte în tot cazul influenta gândirii gheriste. Adăugăm că I.L. Caragiale nu se socotea un scriitor "comic" si că a părăsit indignat un conclav literar unde fusese taxat astfel. Însăsi faptul că la sfârsitul vietii a părăsit tara, retrăgându-se în Germania, arată gradul lui de nemultumire fată de împrejurările de acasă.

^[11] De fapt, printre aceste "onorabile exceptii" intră nu numai Th. Rosetti, ci chiar si Maiorescu însăsi, care nu punea atât de simplist problema revenirii la traditiile vechi.