Testul utilitarist binivelar al lui R. M. Hare
Cuprins:
Prezentarea metodei utilitarist binivelare a lui Hare.
6.2. Câteva exemplificari.
6.3. Ce mai lipseste pentru a avea o regula morala?
6.4. Canon de decizie morala prin metoda lui R. M. Hare
6.5. Organigrama metodei lui R. M. Hare
6.6. Exercitii de aplicare a metodei
Obiective didactice:
Datoriile prima facie sunt obligatii sau interdictii morale care (i) nu sunt în realitate absolute (caci admit exceptii), (ii) nu au o ierarhie stricta (ci se pot surclasa una pe alta în diferite împrejurari), si (iii) pot fi încalcate în anumite circumstante reale, ramânând însa totodata, în principiu, valabile. Codul etic al unei organizatii e format din asemenea datorii prima facie si ne reglementeaza comportamentul la NI. Conceptul de datorie prima facie ne ajuta sa întelegem cum se poate sa încalcam o anumita obligatie morala fara sa o respingem moral: pot încalca datoria de a nu minti (desi îi recunosc în continuare valabilitatea de principiu) pentru a putea salva viata cuiva conform unei alte datorii morale careia ma supun acum (datoria de a apara viata semenilor mei).
Ar mai trebui precizat ceva. Desi la NI datoriile morale nu sunt absolute (ele admit exceptii si nu exista o ierarhie stricta a lor), acestea au totusi, într-un anume sens, un caracter "absolut" (pace Kant). si anume în sensul ca în judecatile pe care le facem la acest nivel regulile au prioritate în fata calculului consecintelor. O datorie morala va fi mentinuta în cod chiar daca, într-o circumstanta particulara, respectarea ei produce mai mult rau decât bine. De pilda, într-un spital, un medic va decide aplicarea unui tratament nou unui pacient fara consimtamântul informat al acestuia numai în conditiile în care codul deontologic îi permite acest comportament paternalist si nu dupa bunul sau plac sau facând de fiecare data un calcul al consecintelor. În viata de zi cu zi ne ghidam dupa reguli si vom respecta o regula existenta chiar daca, într-un caz particular, consecintele acestei respectari vor fi mai mult rele decât bune. Medicul va decide cum sa actioneze nu consultând de fiecare data brosura în care e tiparit codul moral, ci în mod spontan, deoarece în calitate de fiinta matura moral, el se presupune ca a internalizat aceste norme etice. Cea mai mare parte a vietii morale a omului se desfasoara la acest asa-zis "nivel intuitiv". Justificarea acestei atitudini de prezervare a unei reguli existente în ciuda consecintelor rele la care, eventual, duce este aceea ca, daca acea regula este respectata în general (într-un mare numar de cazuri), aceasta produce mai mult bine decât rau pe ansamblu. Numai atunci când încalcarea unei datorii existente în cod se dovedeste benefica într-un numar mare de situatii are sens sa ne întrebam daca nu cumva datoria respectiva a devenit vetusta si ar trebui abandonata sau macar nuantata. Dar la aceasta întrebare nu se poate raspunde la NI, caci aici nu avem reguli despre conditiile în care ar trebui sa abandonam alte reguli ca vetuste. Pentru a judeca un asemenea caz, trebuie sa ne plasam pe un nivel superior al gândirii morale, la care putini au acces, "nivelul critic" (NC).
La nivelul critic al gândirii morale nu luam decizii cotidiene, ci numai mari decizii. Luarea acestora presupune pricepere si timp. E vorba de decizii privind introducerea unei reguli morale noi la NI (i.e îmbogatirea codului etic cu noi prevederi), rezolvarea unor dileme etice (i.e. conflicte între datorii la fel de respectabile) sau eliminarea unor reguli din cod pentru ca ar fi vetuste. Într-un cuvânt, la acest nivel se judeca dezvoltarea codului etic. Cu ce instrumente judecam acest lucru? Hare demonstreaza ca signurul principiu moral operational care ne-ar putea ghida în aceasta întreprindere e principiul utilitatii. Dar, dupa cum vom vedea, procesul prin care are loc rezolvarea fiecareia dintre dificultatile de mai sus e mai complicat decât simpla aplicare a principiului utilitatii.
I. Evaluarea etica uzuala la "nivelul intuitiv" al gândirii morale
(nivelul codurilor morale, al regulilor moralitatii comune, al altor reguli sau obiceiuri morale adânc înradacinate).
(1) Vezi daca noul caz (o actiune) respecta sau violeaza regulile morale existente - utilizând rationamente prin analogie bazate pe discernamântul moral al fiecaruia (phronesis - în limba lui Aristotel).
De exemplu: Conform codului etic medical orice medic trebuie sa respecte regula confidentialitatii. Într-o anume situatie ne întrebam: ceea ce a facut acum medicul X încalca sau nu regula confidentialitatii?
Decizia morala: acceptam sau respingem ca morala actiunea lui X dupa cum ea cade sau nu sub conditiile specificate de regula confidentialitatii.
Exemplu: Regula morala generala: Toate actiunile care au descriptia A (e.g. au caracteristicile unei minciuni) sunt incorecte moral.
Fapt nou: Actiunea b are descriptia A.
Concluzie: Actiunea b este incorecta moral.
(2) Aceasta potrivire a faptelor sub reguli generale poate sa nu fie întotdeauna simpla; exista si cazuri ambigue - cele care par sa cada sub doua reguli diferite. Ele se decid pe baza de discernamânt etic, intrând în detaliile factuale ale cazului si precizându-l tot mai mult. Cele mai multe dezacorduri etice se datoreaza neclarificarii aspectelor factuale ale cazurilor.
(3) Vezi daca nu cumva, în anumite circumstante, respectarea unei reguli morale existente produce daune semnificative nemeritate vreuneia dintre partile afectate:
II. Evaluarea etica exceptionala la nivelul critic al gândirii morale - utilizând principiul utilitarismului preferential.
[12] Numai despre un tip de actiune sau decizie putem spune ca e morala sau imorala. Actiunile morale sunt comune pentru toti oamenii sau pentru cei aflati în anumite roluri sociale particulare (medici, oameni de afaceri etc.). Altfel nu s-ar putea explica mostenirea valorilor morale si nici educatia morala care consta din internalizarea unor patternuri comportamentale stabile, mostenite, nu accidentale si irepetabile.
[13], anume
i) oprobriul opiniei publice - regula noua e impusa printr-o decizie politica (în urma unei evaluari multicriteriale) în urma unor dezbateri publice menite sa sensibilizeze si sa educe opinia publica (vezi documente europene cu continut etic adoptate în urma unui asemenea proces de dezbatere si negociere);
ii) remuscarile propriei constiinte - regulile morale trebuie internalizate prin educatie morala si asociate cu sentimentul moral ca motiv al respectarii lor (aici e hotarâtor rolul scolii, al familiei, al mass-media);
iii) pedeapsa juridica - regula morala poate fi formalizata juridic.
Numai dupa un asemenea complex proces de recunoastere si impunere sociala, o regula sau politica noua care a trecut testul utilitatii poate fi numita "morala".
Grila pentru metoda de evaluare etica a lui R. M. Hare
Pasul 0. Descrierea cazului analizat.
Folositi specialisti atunci când e nevoie.
Pasul 1. Decizia la "nivelul intuitiv" al gândirii morale:
(1) Vezi daca noul caz (o actiune) respecta sau violeaza regulile morale existente - utilizând rationamente prin analogie bazate pe discernamântul moral al fiecaruia (phronesis - Aristotel).
(2) Aceasta potrivire a faptelor sub reguli generale poate sa nu fie întotdeauna simpla; exista si cazuri ambigue - cele care par sa cada sub doua reguli diferite. Ele se decid pe baza de discernamânt etic, intrând în detaliile factuale ale cazului si precizându-l tot mai mult. Cele mai multe dezacorduri etice se datoreaza neclarificarii aspectelor factuale ale cazurilor.
Decizia etica: daca actiunea respecta regulile morale existente atunci e morala, daca le încalca, atunci e imorala.
O actiune e morala daca respecta regulile morale existente si e imorala daca le încalca. Aceasta e o evaluare morala prin aplicarea codurilor deontologice si, eventual, a unor exemple sau cazuri paradigmatice de oameni sau comportemente morale/imorale.
Pasul 2. Evaluarea etica exceptionala la "nivelul critic" al gândirii morale - utilizând principiul utilitarismului preferential.
Cazuri în care se trece la acest nivel:
1) Dileme etice;
2) Introducerea unei reguli noi în codul deontologic;
3) Eliminarea unei reguli învechite.
Precizare: la cazul (3) nu se trece la eliminarea unei reguli "vetuste" decât daca aplicarea ei produce mai mult rau decât bine majoritatii partilor implicate si pe termen lung.
Principiul utilitarismului preferential (PUP): e morala acea actiune care are drept consecinta cea mai mare satisfacere a preferintelor unui numar cât mai mare dintre cei afectati.
Aceasta evaluare prin PUP se face numai pentru cazurile de mai sus, pe cât se poate pentru tipuri de actiuni, nu pentru actiuni accidentale. Rezultatul evaluarii se transfera la nivelul intuitiv al gândirii morale - de exemplu, se adauga o regula noua în cod.
Faze:
1) Stabileste care dintre doua datorii morale care nu pot fi respectate simultan în circumstantele C o surclaseaza pe cealalta în C, aplicând PUP.
2) Stabileste daca o regula noua, care si-a facut vizibila prezenta în practicile institutiei, merita sa fie inclusa în codul deontologic (utilizând PUP),
3) Vezi daca o regula "vetusta" merita într-adevar sa fie exclusa din cod, utilizând PUP.
Principiul utilitarismului preferential:
Pasul 3. Decizia etica finala pentru ca actiunea evaluata sa fie considerata o actiune morala, mai mult decât una oportuna, ea trebuie:
sa fie oportuna (sa maximizeze satisfacerea preferintelor tuturor partilor implicate, tratate în mod impartial, în raport cu neînfaptuirea ei);
- sa fie parte a unei clase de actiuni de acelasi tip (sa nu fie singulara - despre o actiune singulara nu se poate spune - prin calculul consecintelor - decât ca e oportuna/neoportuna);
- sa se fi convenit ca exista temeiuri pentru care regula sau politica generalizata din acest tip de actiuni trebuie impusa social, deci asociata cu penalizari, subliniindu-se astfel importanta sa sociala (eventual, ea trebuie formalizata juridic);
sa se fi convenit ca exista temeiuri pentru care regula trebuie impusa si prin educatie, în asa fel încât încalcarea ei sa fie însotita de sentimentul de remuscare;
deci trebuie sa existe o vointa sociala comuna pentru recunoasterea, într-o anumita comunitate, acestui tip de actiune ca fiind "moral" (decizia e multicriteriala, uneori în ultima instanta politica; alteori e procesul social natural de instituire a unui obicei) si pentru punerea sa într-o pozitie de dominanta (aceasta presupune organizarea de dezbateri publice pe marginea ei si realizarea unui cvasiconsens al opiniei publice).
Instituirea unui tip de actiune ca fiind "moral" presupune cântarirea subiectiva a diferitelor consecinte (impacturi) ale acelui tip de actiune, completata de procedura de omologare sociala; acestea ne permit, în cele din urma, sa obtinem o decizie sociala privind moralitatea acelui pattern actional.
Instituirea unei reguli morale noi, rezolvarea unei dileme morale si eliminarea unei reguli morale vetuste reprezinta un proces social îndelungat si complex.
6.5. Organigrama metodei lui R. M. Hare
Într-o forma extrem de simplificata, osatura metodei lui Hare arata astfel:
Aplica regulile morale ale codului etic la cazurile noi cu care te confrunti. Foloseste-ti din plin imaginatia atunci când situatiile sunt ambigue sau neclare; precizeaza cât mai mult faptele pâna când lucrurile se clarifica.
Daca apar conflicte
normative per accidens în procesul
aplicarii codului - rezolva-le la "nivelul critic".
Daca vrei sa introduci o regula morala noua - apeleaza la "nivelul critic".
. La "nivelul critic" alege între doua reguli conflictuale sau între o regula si absenta ei varianta care maximizeaza satisfacerea preferintelor tuturor celor afectati de tipurile respective de actiuni.
6. Finalizeaza decizia etica printr-un proces de omologare sociala a noii reguli morale.
6.6. Exercitii de aplicare a metodei
Cazul 1: Consimtamântul informat.
O fata de 17 ani a fugit de acasa cu prietenul ei si nu a mai fost gasita. Baiatul a fost arestat. Familia fetei e total împotriva casatoriei tinerilor. Fata ia în calcul posibilitatea ca fratele ei mai mare sa îl omoare pe prietenul ei daca afla ca nu mai e virgina. Ofiterul de politie care vine la doctorul care raspunde de testul de virginitate vrea sa stea mai întâi de vorba cu medicul între patru ochi. El îi spune doctorului ca fata nu stie ca prietenul ei e deja casatorit. Apoi, doctorul sta de vorba cu fata si îi spune ca ea nu are înca 18 ani si prin urmare familia sa are dreptul legal de a cere un test de virginitate. Medicul adauga, totusi, ca o asemenea investigatie nu poate fi facuta fara consimtamântul ei, dar spune si ca el nu poate semna un certificat de sanatate fara a face mai întâi examinarea necesara.
Raspuns: o judecam încadrând-o în regulile codului etic: acesta interzice explicit furtul. Deci actul colegului nostru e evident imoral si trebuie pedepsit (avertisment, sanctiune administrativa etc.). Aplicarea acestor sanctiuni arata ca personalul si-a însusit codul si nu e de acord cu încalcarea lui. Atitudinea "opiniei publice" din institutie e un avertisment si pentru altii.
Dar daca se poate proba ca el a luat laptopul pentru a-l da spre folosinta câteva zile copilului sau care avea nevoie de el la scoala?
Raspuns: acesta nu e în mod evident un furt (e numai un fel de însusire a unui bun al institutiei). E un act mai greu de încadrat în cod. Daca în cod nu exista o regula care sa interzica explicit folosirea în scop privat a bunurilor institutiei atunci: a) ar fi bine sa introducem una (ca precizare a regulii furtului); sau b) sa aprofundam faptele printr-o discutie cu persoana în cauza si apoi sa decidem - daca e cazul - o sanctiune în conditiile în care exista suficiente asemanari cu unele acte clar interzise de cod sau cu unele precedente, bazându-ne în tot acest proces pe flerul etic, pe întelepciunea morala a celor din comitetul de etica.
Sa presupunem ca suntem într-un spital. Vine la spital o fetita de 11 ani, ramasa însarcinata în urma unui viol incestuos, care cere sa i se faca avortul în saptamâna a 10-a, ceea ce e permis de lege. Parintii sunt de acord. Ce e moral sa faca medicul care crede ca la aceasta vârsta si la datele biologice ale fetitei avortul prezinta un risc vital mare? În plus, el are remuscari în legatura cu omorârea fatului.
Raspuns: În judecata morala rationala trebuie sa ne obisnuim sa identificam mai întâi problema morala si sa stabilim cât mai detaliat faptele. Aici avem o "dilema morala" în care e prins medicul: el trebuie sa respecte atât datoria de a face ceea ce cere pacientul si parintii (consimtamântul informat) - prin urmare sa faca avortul, cât si ceea ce crede el, ca medic, ca e bine pentru pacient - prin urmare sa nu faca avortul. Întrebarea e: în aceste circumstante particulare (sau în unele de acest tip), care datorie are prioritate pentru medic? Raspunsul la dilemele morale (si la toate cazurile în care nu avem reguli în cod pentru a decide) e sa judecam prioritatea regulilor dupa consecintele respectarii lor (utilitarist). Vedem ce consecinte are facerea avortului comparativ cu nefacerea lui si le punem în balanta. Pentru aceasta, trebuie sa încercam sa ne punem în pielea partilor implicate si sa ne imaginam - fara patos, cât mai rece si mai impartial - ce preferinte au. Apoi sa estimam ce consecinte au cele doua actiuni si în ce masura satisfac ele preferintele partilor. Actiunea care satisface cel mai bine preferintele tuturor partilor, tratate în mod impartial, e prioritara.
În exemplul nostru am putea gândi astfel:
|
Actiunea |
Consecintele actiunii si masura în care satisfac ele preferintele partilor |
|
|
A face avortul |
scapa familia de rusine, de cresterea unui copil nedorit etc. (satisface preferintele familiei) + risc vital pentru fata (nu satisface preferinta medicului) - - omorârea fatului (nu satisface preferinta medicului) - |
|
|
A nu face avortul |
familia se vede în situatia de a creste un copil nedorit (nu are mijloace, mama e prea mica) (nu satisface preferintele familiei) - Biserica se angajeaza sa creasca copilul (se atenueaza insatisfactia familiei) + nu se pune viata fetei în pericol (satisface preferintele medicului) ++ nu se omoara fatul (satisface preferintele medicului) + |
|
Daca mai luam în considerare ca salvarea unei vieti e mai "grea" decât neplacerile produse de cresterea unui copil nedorit, rezulta ca balanta înclina spre a nu face avortul. Cam în felul acesta trebuie sa gândim evaluarea morala a unei situatii dilematice prin consecintele faptelor - dar numai în cazuri de dileme morale, introducerea în cod a unei reguli complet noi si eliminarea uneia depasite. În cazurile uzuale (la "nivelul intuitiv", când avem reguli clare în cod care abia asteapta sa le aplicam) nu vom gândi prin consecinte (sau utilitarist), ci prin verificarea faptului daca s-au respectat sau nu regulile codului etic.
Cazul 6: Imaginati-va directorul unei firme în care un grup de muncitori apartin unui cult religios care are o sarbatoare importanta într-o joi; ei va cer sa-i lasati sa nu vina în acea joi la serviciu. Pe de o parte, regulile morale va obliga sa respectati credintele angajatilor (integritatea lor morala), pe de alta legea va interzice sa dati liber pe motive religioase (firma nu promoveaza anumite practici si credinte religioase) cu exceptia situatiei în care cererea angajatilor e întemeiata si nu creaza daune firmei. Cum e moral sa procedati? E cererea angajatilor întemeiata? E acesta un caz de dilema morala sau unul de încadrare ambigua a unei fapte într-o regula (juridica) deja existenta? Atentie: legea juridica stabileste o prioritate a datoriei de a munci în firma în raport cu datoria de a respecta credintele religioase ale angajatilor. Exista o solutie de compromis (a nu încalca nici legea, nici dorinta angajatilor) la "nivelul intuitiv" al gândirii morale?
Teste de autoevaluare:
1.Ce întelege Hare prin "nivelul intuitiv" si "nivelul critic" al gândirii morale?
2. La nivelul intuitiv procedura de testare are asemanari cu metoda cazuistica? Exista aici împrumuturi din etica lui Aristotel? Sau avem de-a face cu o procedura strict "deductiva"?
3. Care sunt pasii metodei lui Hare?
Pentru filosofia morala a lui R. M. Hare, vezi V. Muresan (ed.), Filosofia morala a lui R. M. Hare, Editura Paideia, Bucuresti, 2006, p. 263.
T. Beauchamp, "Methods and principles in biomedical ethics", Journal of Medical Ethics, 29: 269-274 (2003).
|
