Transilvania, descriere generala

Voi prezenta în paginile urmatoare o sinteza factuala a multi- si interculturalitatii în Transilvania, dintr-o perspectiva istorico-demografica împletita cu unele consideratii sociologice, spre deosebire de alt studiu prezent în acest volum in care accentul l-am pus pe analiza conditiilor care au facut posibila constituirea sociologiei românesti ca stiinta si directiile principale de cunoastere ce s-au dezvoltat în acest cadru.

Dorim sa precizam de la început faptul ca, aceasta comunitate transilvana (aceste comunitati transilvane) pe care o/le avem noi astazi în vedere si-a/si-au produs caracterul comunitar si constiinta propriei identitatii pe parcursul propriei istorii. Cu alte cuvinte si în spiritul conceptiei lui N. Luhmann (1984): Transilvania este un sistem social autoreferential si autopoietic, adica se refera mereu la sine si se construiest si reconstruieste pe sine din elementele din care se compune. Aceste elemente nu au existat de la "începutul" istoriei pe teritoriul actual al Transilvaniei asa cum sunt ele observabile acum, sau interpretate si interpretabile în maniera romantico-nationalista tipica istoriografiei secolulu 15115g621p i al XIX-lea. Constituirea sistemului social transilvan este un proces de lunga durata, conditionat de relatiile acestui sistem, aflat el însusi în constituire, cu mediul. Nu trebuie sa uitam nici apartenenta politico-statala diferita a Transilvaniei de-a lungul istoriei. Transilvania, ca sistem social, a avut drept mediu sistemul coroanei maghiare, imperiul otoman, voivodatul Transilvaniei, imperiul austro-ungar, România. De fiecare data provocarile mediului au necesitat generarea unor mecanisme de raspuns specifice sistemelor sociale si diferitelor societati din aceasta zona pentru a-si mentine stabilitatea si echilibrul.

Societatea transilvana a fost cea mai lunga perioda de timp din istoria ei o societate de tip medieval. Societatea transilvana medievala poate fi descrisa, utilizând terminologia lui N. Luhmann, ca a societate diferentiata functional în straturi/stari sociale.

Societatea diferentiata în straturi sociale a fost cea mai semnificativa, din punctul de vedere al duratei existentei ei si prin consecintele istorice pe care le-a produs. Principiul de diferentiere care a functionat în acest tip de societate a fost diferentierea societatii în stari (categorii, straturi) sociale inegale. Pentru Europa premoderna starile sociale au fost: clerul, nobilimea, burghezia, taranimea. Ordinea sociala specifica acestui tip de societate este ordinea strict ierarhica. Semanticile specifice acestui tip de sisteme sociale au la baza codificarea binara sus-jos, inferior-superior. Comunicarea dintre sisteme si subsisteme sociale se orienteaza exclusiv în functie de eventualele consecinte ale gândirii, comportamentului, actiunilor indivizilor asupra ordinii ierarhice existente. Legatura dintre subsistemele sociale, diferentiate si segmentate la rândul lor în familii, este asigurata prin intermediul simbolismului global (social global) al ierarhiei si reciprocitatii directe. Ierarhia este interpretata primar-religios. În cadrul acestei existente sociale fiecare ocupa locul destinat lui prin hotarâre divina.

Cresterea gradului de diferentiere sociala pe verticala determina cresterea gradului de complexitate a societatii. Cu toate acestea, determinarea pozitiei individului în interiorul sistemului social este relativ simpla si înca transparenta. Aceasta determinare se bazeaza pe schematismul sus-jos si pe interpretarea lumii ca o creatie divina. Oricare individ este obligat sa se comporte pios în acest sistem social, indiferent de pozitia ierarhica pe care o ocupa. Comunicarea între subsisteme, precum si conferirea unui "sens" sistemului social global se realizeaza functional prin generalizarea moralei, mai ales a moralei religioase. Complexitatea sistemului social este mai mare decât în societatea diferentiata segmentar, ea este totusi limitata. Limitele ei sunt legate de invincibilitatea ordinii ierarhice si de transcenderea ei prin atribuirea unui sens universal existentei. În cadrul social global fiecare subsistem îsi cunoaste locul, enunt valabil si pentru persoane. Individualitatea personala nu este asumata în sensul unei delimitari fata de mediul social. Acest lucru ar însemna prabusirea, expulzarea din cadrul social ordonat si ierarhic. Privatus semnifica inordinatus.

Spre deosebire de societatea diferentiata segmentar, în care identitatea se atribuie prin referire la societatea globala, prin apartenenta fara alternative la un anumit grup, în sistemele diferentiate în stari sociale unitatea de referinta pentru definirea identitatii nu mai este societatea globala ci subsistemul din care face parte, în mod nemijlocit, individul - si din nou fara alternativa. În asemenea cazuri Luhmann vorbeste de incluziune. Identitatea individuala este conferita de si prin incluziunea într-o anumite stare sociala. Apartenenta la o anumita stare sociala este stabilizata prin morala, care la rândul ei este legitimata printr-o codificare religioasa. Codificarea religioasa este, în ultima instanta, cea care garanteaza "sensul" universal al existentei si asigura "determinabilitatea lumii".

Odata cu procesele de modernizare puse în miscare de Revolutia franceza si de miscarile revolutionare de la 1848, societatea transilvana traditionala de tip medieval se vede obligata sa se transforme radical pentru a-si putea mentine identitatea într-un mediu aflat în convulsii sociale, politice, economice si culturale.

Prin diferentierea functionala, sistemele si subsistemele sociale traditionale cedeaza o parte a atributiilor lor, care sunt preluate de catre alte institutii sociale. Globalitatea vietii comunitare este înlocuita cu fragmentarea trairilor si sensurilor vehiculate. Rezultatul final este descompunerea societatilor traditionale si implicit si a mecanismelor de socializare si de control social verificate de-a lungul secolelor. Viata sociala moderna trece de la caracterul preponderent comunitar (afectiv, traditional) de convietuire la cel societal (bazat pe calculabilitate si interese individuale). Sau, cu alte cuvinte: chestiunile conexe identitatii sociale trec în sfera publica si astfel sunt rupte de contextul lor privat/comunitar traditional.

În procesul de constituire a constiintei nationale si statelor nationale etnia/natiunea, ca temei si folie de legitimare a identitatii sociale prin politic, devine un element cheie al interactiunilor sociale.

De-abia trecerea la modernitate, prin individualismul, liberalismul si autonomia pe care o introduce la nivel individual, dar si la nivelul organizarii sociale, va creea conditiile schimbarii în societatea transilvana. La începuturile epocii moderne, aceasta schimbare a fost o optiune pentru membrii comunitatilor etnice din Transilvania. Dar si simpla existenta a unei posibilitati, alta decât cea traditionala, a însemnat enorm de mult în viata cotidiana a indivizilor. Pentru prima oara a aparut o situatie în care efectiv se putea alege între mai multe (cel putin doua) alternative de proiectare a traiectoriei existentiale individuale, fara ca aceasta optiune sa mai pericliteze incluziunea în comunitatile etnice transilvane si functionarea acestora.

În urma impactului modernizarii, sistemul social din Transilvania trece de la un sistem social autonom si autosuficient, în sensul definit de T. Parsons, la un sistem autopoietc si autoreferential, în sensul descris de N. Luhmann.

Diferenta pâna la total o reprezinta alte etnii

Rotariu, Traian, (Coord., 1996, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamântul din 1850 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 322/323

Ceea ce este demn de remarcat la datele acestui recensamânt este diferentierea identitara foarte marcata între maghiari si secui pe de o parte si germani si sasi pe de alta parte. Cred ca avem de-a face cu coexistenta identitatii traditionale medievale, conexa starilor sociale si privilegiilor aferente acestora si identitatile "categoriale" construite si legitimate de discursul nationalist, forme identitare rationalizate, subsumate foliei semnatice identitare de "cetatean". Interersant este faptul ca în recensamintele ulterioare efectuate în Transilvania, în special dupa intrarea în vigoare a dualismului austro-ungar (1867), vor înregistra nu direct apartenenta etnica, ci limba materna a populatiei. si aceste date sunt argumente în favoarea uneia dintre tezele formulate de Benedict Anderson în sprijinul ideii ca natiunile sunt comunitati imaginare, construite si nu entitati primordiale si esentiale.

Populatia dupa limba materna în Transilvania 1880, 1900, 1910

Diferenta pâna la total o reprezinta alte limbi materne

1 Rotariu, Traian, (Coord)., 1997, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamântul din 1880 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 360/361

2 Rotariu, Traian, (Coord)., 1999, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamântul din 1900 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 614/615

3 Rotariu, Traian, (Coord)., 1999, Studia Censualia Transsilvanica. Recensamântul din 1910 Transilvania, Editura Staff, Bucuresti, p. 596/597

Optiunile pentru preluarea, performarea si asumarea unei identitati sociale specifice sunt limitate de sistemul social din care fac parte indivizii, într-un fel prescrise în sensul exterioritatii si caracterului lor constrictiv (Durkheim). Ne asumam în mod constient responsabilitatea pentru maniera sociologista a expunerii. Dupa parerea mea, societatea în care se nasc, grupurile sociale din care fac parte - pâna la momentul alegerii rationale si responsabile la vârsta maturitatii - nu sunt alese deliberat de indivizi. Este contingent în ce loc si în ce moment te nasti, însa aceste conditionari spatio-temporale devin cadrul de referinta în care are loc socializarea. si tocmai acesta ni se pare a fi punctul nodal: devii ceea ce esti într-un context axiologic-normativ concret, într-un spatiu social (în sensul lui Sorokin) în care posibilitatile de optiune nu sunt infinite, ci reduse la un numar limitat, definite si legitimate în ultima instanta de ceea ce sistemul social respectiv considera ca este dezirabil din punct de vedere social, politic, economic, cultural, etc., la momentul istoric respectiv. Individul devine ceea ce societatea în care traieste, îi permite sa devina. Aceasta permisiune înseamna în primul rând faptul ca, într-o societate democratica functionala, nu exista nici o instanta care, în mod legitim, legitimat si unanim recunoscut, sa interzica unui individ, de jure si de facto, dreptul de a opta pentru o alternativa sau alta, în orizontul posibilitatilor existente. Libertatea individului într-o societate, într-un agregat social, înseamna sa aleaga solutia care i se pare ce-a mai buna, fara ca în aceasta decizie sa fie constrâns, prin legi, norme, persuasiune, venite din exterior lui, sau, si aceasta este de fapt regula, daca ele exista totusi, sa fie internalizate prin socializare astfel încât sa devina motivatii interne ale actorului social, în momentul optiunii si ulterior al actiunii sociale.

Populatie statornică (legală) în 1930 după neam (nationalitate)

Sursa: Recensământul general al populatiei din 1930, vol IX, Structura populatiei României. Tabele selectionate, 1940, Bucuresti, pp. 376

Evolutia pe nationalităti a populatiei din România, 1930-2002

Sursa: Recensământul populatiei si locuintelor din 7 ianuarie 1992, Comisia Natională pentru Statistică, Bucuresti, 1994, vol. IV, Structura etnică si confesională, dischetă, tabn1, tabn2

*Recensamântul 2002. Date preliminare. Institutul National de Statistica. Apud Ziarul Adevarul, nr. 3742, 5 iulie 2002