Secolul al XIX-lea
Utilitarismul
abordind relatia dintre etica si politica, ajunge la necesitatea nuantarii acesteia, pentru ca „problema «urmarilor», etica absoluta nici nu si-o pune . Autorul ajunge la constatarea ca toate activitatile orientate etic, inclusiv cele politice, pot fi puse sub semnul a doua precepte fundamental diferite din punct de vedere etic si, indiscutabil, contrare: ele pot fi orientate dupa o „etica a convingerilor“ sau dupa o „etica a responsabilitatii“. Aceasta distinctie determina doua tipuri de actiuni: (a) actiunea dupa preceptele morale traditionale, care nu au in vedere urmarile comportamentului de a practica doar Binele; (b) actiunea dupa preceptele eticii responsabilitatii, avind raspunderea urmarilor, previzibile, de altfel, ale faptelor comise. Acest tip de etica este specific comportamentului politic, fie actional, fie discursiv.
Durkheim: faptele sociale si modurile de a actiona sunt independente de vointa individului si de judecatile sale. Normele ghideaza comportamentul individului si progresul umanitatii.
Rawls: teoria despre dreptate a filosofului american pastreaza valorile individualismului, punandu-le in conexiune cu aspectele colective ale vietii sociale. In conceptia sa, diferitele doctrine religioase, morale sau filosofice nu au reusit sa aduca oamenii la un consens, ci, dimpotriva, i-a dezbinat si divizat. Rawls rezuma conceptia sa asupra dreptatii la doua principii, care „formuleaza dreptatea ca un compus cuprinzand trei idei: libertatea, egalitatea si recompensa, pentru activitatile ce contribuie la binele comun“:1. Individul care participa la o activitate sau se integreaza intr-o colectivitate are acelasi drept la libertate, ca toti ceilalti; singura restrictie consta in a nu limita, la randul sau, libertatea oamenilor; 2. Inegalitatile sunt arbitrare, daca nu conduc la avantajul tuturor.
Hayek: individualismul si libertatea sunt garantii pentru suveranitatea legii si pentru conceptual de ordine.
John Stuart Mill, Ce este utilitarismul, in N. Bagdasar, Virgil Bogdan, C. Narly (coord.), Antologie filosofica. Filosofi straini, 1995, p. 515
Pentru filosoful francez, viata este o creatie continua, fara sfarsit, ce are drept cauza elanul vital. Acesta s-a dezvoltat dupa doua directii divergente: in sensul evolutiei instinctului si in sensul evolutiei inteligentei. Linia de evolutie a instinctului atinge punctul culminant la insecte: el este modul elanului vital datorita caruia fiinta se adapteaza cu siguranta, dar orbeste (inconstient), la mediul sau natural. Inteligenta se maturizeaza la nivelul mamiferelor superioare
|
