VEZI CĂ ACEST ELEMENT NU ESTE NUMAI UNUL DE MENTALITATE, CI UNUL FUNCTIONAL, DE PROTECŢIE

VEZI CĂ ACEST ELEMENT NU ESTE NUMAI UNUL DE MENTALITATE, CI UNUL FUNCTIONAL, DE PROTECŢIE. SOCIETATEA TRADIŢIONALĂ ESTE O SOCIETATE CARE SE APARĂ PE SINE SI ORDINEA SA DE INTERVENŢII EXTERNE, IN PRIMUL RAND PROTEJÂNDU-SE DE ORICE POSIBIL AGENT DE INTERVENŢIE. ACESTE REACŢII COMUNITARE SUNT ÎNCĂ PUTERNICE ÎN ELVEŢIA ZILELOR NOASTRE, DE EXEMPLU, SI CHIAR IN AMERICA. VEZI sI CAZUL MANIFESTAŢIEI RECENTE DIN ITALIA!

DACĂ CITEsTI CU ATENŢIE BASMELE sI MITOLOGIA ROMÂNEASCĂ ÎNŢELEGI CĂ CELĂLALT TĂRÂM E DE FAPT LUMEA ÎN CARE TRĂIM NOI, CEI DE A 15215c214p ZI, MODERNII. OMUL TRADIŢIOAL TRĂIEsTE ÎN ALTĂ LUME, UNDE PROPORŢIILE SUNT REALE sI UNDE TOTUL ESTE RÂNDUIT. NOI TRĂIM INTR-O LUME CU ZMEI, CU GHEONOAIE, CU ZÂNE. NIMIC NU E LA LOCUL LUI. BUCURIA E PREA MARE, TRISTEŢEA E PREA ADÂNCĂ, VIAŢA NU ARE TIMPUL SĂU, OMUL NU ARE LOCUL SĂU. ROSTUL MITULUI sI AL BASMULUI ESTE ACELA DE A-L EDUCA PE OM SĂ TRAVERSEZE ACEST TĂRÂM PENTRU A SALVA SAU A SE SALVA sI PENTRU A SE ÎNTOARCE ÎNAPOI CU BINE. CEEA CE ESTE CIUDAT ESTE CĂ ÎN ACEST TĂRÂM VRĂJIT, CEEA CE-L SALVEAZĂ PE EROU SUNT ÎNTOTDEAUNA LUCRURILE SIMPLE, CARE VIN DIN LUMEA FIREASCĂ: FAPTUL CĂ AJUTĂ O FURNICĂ, UN CORB, O CĂPRIOARĂ, CARE SPUN VORBA BASMULUI "NU MĂ OMORÂ FĂT-FRUMOS, CĂ-ŢI VOI FI sI EU DE AJUTOR CÂNDVA!",    PRIETENIA, CINSTEA, OMENIA ETC.

GÂNDEsTE-TE LA ACESTE CITATE:

Citat din M. Vulcanescu, "Putina sociologie" în Prolegomene sociologice la satul românesc, Editura Eminescu, 1997, p. 124-125

"De-o parte, o civilizatie organica, fireasca, a satului izvorâta de-a dreptul, nu se stie cum, ca de la sine, din vecinatatea de pamânt, din rudenia de sânge, din împrejurimile de viata îndurate laolalta, din trecerea din tata-n fiu a limbii, a portului, a tainelor cunoasterii si a rânduielilor purtarii. O civilizatie în care un om cumpatat, cu nevoi putine si firesti, stiutor de nimicnicia lui fata de nestatornicia vremurilor si fata de nesfârsirea lumii, traieste sfios, în rând cu altii, cu grija de obraz, ca si de suflet, o viata cumpanita - fara alta drama decât cea metafizica a fiintei lui si-a lumii - în care, totul petrecându-se ca-n vis, sau ca-n minune, omul n-are altceva de facut decât sa staruiasca în stapânirea lui de sine, împlinind rânduielile mostenite ale fapturii lui.

De alta parte, o civilizatie artificiala, halucinanta, nefireasca, izvorâta din setea de speculatie baneasca si din setea de câstig, nesfârsite amândoua ca si nesfârsirea cu care se poate înmulti banul. O civilizatie de paranoici, întemeiata pe prezumtiozitatea omului care s-a nazarit pe sine însusi Dumnezeu si a ajuns sa se închine vitelului de aur, închipuindu-si ca poate stapâni firea, recreând-o dupa calapoadele gândului sau; dar în care omul nu e decât o unealta, o scula nu se stie bine-n slujba cui, atât se amesteca si se-ncurca-n zeci de chipuri oamenii unii cu altii, amestecând bastinile, limbile, sângele, obiceiurile, nazuintele într-un fel de urias Leviathan fara cârma, fara tel si fara zare. Omul nu se mai poate astfel apara nici de semeni, nici de puterile pe care le-a dezlantuit - biet ucenic vrajitor - în nestire. Nazuind a cuceri lumea, îsi pierde sufletul, 'îngerul ajungând sa învârteasca piatra de moara'.

Nu sunt altii termenii dezbaterii. Ci acestia: Neamul si babilonia."

MirceaVulcanescu, Dimensiunea româneasca a existentei, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti, 1992, p. 52:

"Daca balaurul, nici zmeul nu mai mai ies înainte de sub poduri si daca fetii-frumosi nu-i mai ucid decât în basme - este pentru ca ne-am obisnuit sa dam balaurului un chip material. Daca însa îi referim mai departe sensul lui ancestral de duh rau, duhoarea lui si relele i le simtim si azi."

Constantin Dobrogeanu Gherea, Neoiobagia, p.78-79:

"Ţaranul lucra pentru consumare si nu pentru schimb. În familia taraneasca se lucrau mai toate cele trebuitoare familiei. Ţaranul muncea la câmp, taranca pe lânga câmp mai tesea pânza pentru camasi, lâna pentru straie etc. De la oaie aveau cojoc si lapte; casa si-o facea de asemenea taranul singur. Lucrând toate cele ce-i trebuia, taranul avea foarte putin de schimbat pe articole industriale, lucrate în tara ori aduse din strainatate. Pe lânga acestea, taranul se mai îndeletnicea cu carausia si chiar cu unele industrii casnice. Boierii sedeau la tara (.); lipsa de împartire a muncii, lipsa de cai de comunicatie despartea satele unele de altele si de orase, asa ca nu numai taranii, dar chiar unii proprietari rar vedeau orasele mai mari ale tarii. (.) Boierii de la tara traiau în aceeasi izolare de lumea civilizata ca si taranii; în familiie lor domneau aceleasi relatii patriarhale ca si în cea taraneasca."

G. Enache, Ortodoxie si putere politica în România contemporana, Ed. Nemira, Bucuresti, 2005, p. 505-506:

"Ţaranii au intuit foarte bine ce se întâmpla în România dupa venirea comunistilor, dar tipul lor de reactie a fost influentat de cadrele mentalitatii traditionale pe care acestia o vehiculau, destul de diferita de ceea ce comunistii numeau mentalitate burgheza, de gândirea dezvoltata în spatiul urban în epoca moderna. În efortul lor de nivelare a societatii, comunistii români s-au vazut confruntati la sate cu o viziune asupra lumii care functiona fara gres din timpuri imemoriale, în care conceptiile magico-religioase aveau un rol decisiv. O masa uriasa de tarani, lipsiti de o organizare institutionala unitara, dar uniti prin aceasta mentalitate conservatoare, la care tineau mai mult ca la orice. Una dintre cele mai grele si mai paradoxale misiuni ale autoritatilor comuniste a fost tocmai intruziunea în lumea satului românesc traditional. Daca organizatii precum Frontul Plugarilor si-au gasit locul cu usurinta în lumea satelor, iar activistii comunisti s-au gasit destui, cu acea îngaduinta a taranului fata de stapânirile ce vin si trec, doua lucruri au facut sa existe conflicte acute între lumea satului si autoritati, doua lucruri esentiale pentru taran: pamântul si religia. Daca despre colectivizare s-a scris mult, despre încercarea de a se scoate credinta din sufletul taranului s-a scris mai putin, desi cele doua aspecte sunt legate. Faptul este cu atât mai interesant cu cât în acest caz autoritatile comuniste au dat înapoi la un moment dat în fata reactiilor de nemultumire ale oamenilor si au fost obligate sa-i condamne pe unii activisti prea înfierbântati, constatând alarmate ca atunci când e vorba de o sarbatoare religioasa, membrii de partid se trasforma în cei mai zelosi credinciosi."

Liviu Rebreaanu, Lauda taranului român, Discurs rostit la 29 mai 1940 în sedinta Solemna a Academiei Române, Monitorul Oficial, Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1940, p. 5:

"Când se abat marile urgii - observase Liviu Rebreanu -, oamenii bogati, posedatii de toate felurile, sunt imediat gata sa se duca. Ei n-au legaturi organice cu pamântul tarii si se despart usor de orasele sau de castelele în care locuiesc, siguri ca vor gasi, cu aurul lor, în alte tari, alte orase si alte castele, unde vor putea continua vieata usoara de belsug. Ţaranul nu pleaca nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde sa-si mute saracia, pentru ca, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit sa piara ca un arbore smuls din radacini. De aceea, taranul este pretutindeni pastratorul efectiv al teritoriului national."

Codreanu Gheorge, taran, 51 de ani, Poiana Marului, Brasov, 1966, apud Ernest Bernea, Spatiu, timp si cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, Bucuresti, Editia a II-a, 2005, p.43:

"Mosii nostri nu voiau sa piarda locu' casei; voiau sa mosteneasca copiii, sa ramâna ei pe loc, si la copii le era drag sa stea pa locu' parintilor. Asa e credinta, ca asa s-au învatat: e ceva care vine din trecut, Oamenii de la noi nu le place sa se mute."

Alienarea unei parti însemnate a elitei românesti în ultimele doua secole este o consecinta a unei atitudini spirituale gresite fata de poporul român. Lepadarea de popor împreuna cu valorile si religia lui pentru a-si satisface trufia unei apropieri fata de modele culturale si spirituale percepute ca superioare acestui act de tradare intima a propriei lor meniri.

, a afectat greu luciditatea [S1] unei parti însemnate a elitei românesti. [S2] 

Asa cum au declarat ierarhii ortodocsi ai vremii: ,,Fiecare act al concordatului reprezinta o capitulare de la demnitatea nationala". Prin acest se act anula caracterul national si autonomia Bisericii Uniate, ce îi fusesera acordate acesteia prin Constitutia din 1923. Ea era privita ca un simplu rit al Bisericii Catolice, fiind intitulata ,,Biserica Catolica de rit grec", prevederile actului dezvaluind, înca o data, adevaratele intentii prozelitiste ale Vaticanului în Rasarit. Concordatul a pus bazele unei organizatii unice pentru catolicii de toate riturile (latin, grec, armean) din România, fapt pe care Vaticanul nu l-a reusit nici în vremea asupririi austro-ungare.

Efectele complexelor de inferioritate în mediile intelectuale atinse de acest tip de frustrare identitara, cea atinsa de acesta boala sufleteasca, teza care strabate ca un fir rosu istoria culturii românesti, este inferioritatea de esenta a poporului român.

În acest caz, poporul neputând fi ucis sub ploaia nici unei "batai" fizice sau simbolice, elita dezradacinata a preferat sa migreze simbolic sau fizic cât mai departe de poporul român pierzându-se în masa adoratorilor lumii superioare si, uneori, chiar în cea a tortionarilor pe care ea i-a trimis înapoi.