ABANDONUL
Situatia copiilor abandonati a fost preocuparea foarte multor institutii bisericesti sau apartinând statului, înca de la declansarea evenimentului. În tara noastra, începând cu secolul XVIII, copii orfani si parasiti au format principalul obiectiv al asistentei de stat. Protectia copiilor a fost ajutata de biserici, iar fondurile proveneau din "Cutia Milei": si din dona# 10210f51k 5;ii. Acest sistem a functionat pâna in 1881, când serviciul de asistenta trece sub conducerea municipalitatii. În 1894 se legifereaza sarcina comunei de a îngriji copii gasiti, de infirmi, de alienati, asa ca se înfiinteaza un azil de noapte si ospatarii comune.
În secolul XX, începând cu anul 1920, interventia statului în opera de asistenta si organizarea ei, prin crearea Ministerului Muncii Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, in subordinea ministerului intra un organ special - Directia Asistentei, care avea scopul de a organiza , controla si conduce activitatea de asistenta sociala în beneficiul lehuzelor sarace, copiilor saraci, orfanilor, copiilor gasiti, infirmilor, vagabonzilor, persoanelor abandonate ,vaduvele si batrânii, orbii si surdo-mutii si a persoanelor caredesi erau apte pentru munca, au totusi nevoie de ajutor pentru a-si gasi mijloace de trai.
În data de 14 iulie 1930 se promulga Legea Sanitara si de ocrotire, care
prevedea printre altele:" Copii a caror dezvoltare fizica, intelectuala si morala nu se
poate asigura în cadrul familiei vor putea fi trecuti în sarcina statului sau comunei,
respectându-se prevederile codului civil. Calificarea si repartitia copiilor din aceasta
categorie în institutii de asistenta se face de catre autoritatile judiciare, sectiile
tutelare ale tribunalelor, în colaborare cu oficiile de ocrotire sau cu medicii igienisti de
ocrotire".
Enciclopedia României din anul 1938 descrie Centrele pentru ocrotirea copiilor
(pag 529),, O categorie de copii care merita toata atentia societatii sunt copii parasiti, copii
orfani, fara sustinatori legali, copii moralmente abandonati ,în fine, copii, numiti
"ai nimanui" sau mai bine zis "ai statului".Pentru asistenta cestora s-au creat centrele
pentru ocrotirea copiilor, compuse dintr-un azil central unde sunt tinuti sub îngrijire
speciala copii pâna la vârsta de doi ani si coloniile centrului ( la sate sau orase) unde
copii mai mari de doi ani sunt plasati la parinti crescatori în schimbul unei taxe.Azilul
Central si coloniile de parinti crescatori formeaza o unitate administrativa în care se
primesc copii pâna la vârsta de 16 ani. Pâna în prezent,numarul lor este de sase (
Timisoara,Cluj, Arad, Oradea ,Târgu Mures si Chisinau) cu un efectiv de 9000 de
copii asistati.În curs de organizare sunt înca patru (Galati,Iasi, Cernauti si Craiova).
La Bucuresti, ,Leaganu Sf. Ecaterina" îndeplineste functia de centru de ocrotire.
Initiativa particulara nu lipseste nici din acest gen de activitate.Vrednice de amintit
sunt ,,Casa Copilului din Bucuresti si ,,Institutul Gregorian din Iasi. Ambele lucreaza
dupa aceeasi metodica si în centrele de ocrotire.În asistenta copiilor orfani initiativa
particular are o activitate foarte importanta(cca 90 de orfelinate)."
Se observa o oarecare asemanare cu sistemul actual de ocrotire al copilului,cu
deosebirea ca parintii crescator sunt numiti astazi asistenti maternali profesionisti.
În perioada regimului comunist care a urmat,datorita masurilor pronataliste
luate în anii 1967-1968 a fost nevoie de noi reglementari si noi masuri de ocrotire.
Legea nr 3 din 26 martie 1970 a functionat pana în anul 1998,cand s-a promulgat
legea nr.108 din 1998.Legea prevedea ocrotirea urmatoarelor categori de minori: a
caror parinti sunt decedati ;necunoscuti sau în orice alta situatie care duce la instituirea
tutelei; daca nu au bunuri sau alte mijloace materiale proprii si nu exista persoane care
au fost obligate si pot fi obligate sa-i întretina; care fiind deficienti, au nevoie de
ingrijire speciala ce nu le poate fi asigurata în familie; a caror dezvoltare, morala sau
intelectuala ori a caror sanatate este primejduita în familie; care au savârsit fapte
prevazute de legea penala dar nu raspund penal sau sunt expusi sa savâreasca
asemenea fapte ori a caror purtari contribuie la raspândirea de vicii sau deprinderi
imorale in rândul altor minori.
Conform art.5,acesti minori erau încredintati uneia dintre urmatoarele institutii
de ocrotire: leagane pentru copii în vârsta de pâna la 3 ani; case de copii pentru
prescolari si scolari,gradinite,precum si scoli generale si licee de cultura generala
pentru deficientii recuperabili; scoli profesionale si licee de specialitate pentru deficienti
recuperabili; camine-scoala si camine-atelier pentru deficientii partial recuperbili; camine pentru
deficienti nerecuperabili.Merita sa fie consemnat în legatura cu Legea 3/1970 ca avea prevederi cu
privire la plasamentul minorilor sau încredintarea în familie largita, dar nu se facea apel la aceste
masuri.
Este foarte cunoscut faptul ca pe acea vreme nu existau copii ai strazii,datorita faptului ca
toti cei cu probleme erau repartizati fiecare într-un anumit loc ( de exemplu, copii surdo-
muti erau plasati la o casa de copii surdo-muti; copii cu hanticap,la o institutie care se
ocupa de ei, etc.).Efectele institutionalizarii prelungite vor fi prezentate ulterior.
Regimul politic premergator anului 1989,sistemul de ocrotire institutional a
minorilor, desi imperfect, functiona totusi; copii asistati ai caselor de copii reusind,
dupa încheierea perioadei de ocrotire, o oarecare insertie sociala.
Începând cu decembrie 1989, România a intrat într-o noua etapa istorica.
Legea 3/1970 a fost abrogata deabia în 1998 astfel ca,pentru câtiva ani, stabilitatea a
fost inlocuita cu perioada de tranzitie cu multe încercari ,mai mult sau mai putin reusite si multe schimbari.
Principalul efect al transformarilor pentru tinerii asistati al institutilor de
ocrotire care ajung sa paraseasca sistemul este lipsa orcarui suport social si, practic
respingerea lor de catre societatea care-i ocrotise pâna atunci.
În perioada schimbarilor apar multe asociatii nonguvernamentale centre de
sprijin familial si ocrotirea copilului, institutii de tip familial pentru ocrotirea
minorilor,organizatii crestine,filantropice, etc.
Se simtea lipsa unor legi care sa vina în întampinarea nevoilor societatii, o
societate care nu mai face fata avalanselor de probleme iscate: copii ai strazii, copii
abandonati în spitale, tineri dezinstitutionalizati neintegrati social.
Legea 108/1998 marcheaza o importanta evolutie calitativa fata de vechile
reglementari din domeniul protectiei copilului aflat în dificultate. Termenul "minor" a
fost înlocuit cu cel de "copil" mentinându-i aceeasi semnificatie ( persoana sub 18 ani
care nu are capacitate de exercitiu). Legea prevede respectarea intereselor superioare a
copilului aflat in dificultate, în sensul exercitarii unei influente benefice asupra
dezvoltarii lui fizice sau morale armonioase. Inovatia principala pe care o aduce aceasta lege este
aparitia parintilor de plasament care trebuie sa aiba atestatul de asistent maternal profesionist (
trebuie deci sa aiba o pregatire corespunzatoare si abilitati care sa fie evaluate de catre
profesionisti) . Pe tot parcursul ei legea are un caracter antiinstitutional, accentul fiind pus in cea
mai mare parte, pe reintegrarea în familia naturala, plasarea într-o institutie de tip familial si
plasamentul într-o familie de asistenti maternali profesionisti.
Sistemul de asistenta sociala în special copilul aflat în dificultate a dus lipsa de
masuri legislative coerente, care sa permita Românie sa se ridice la standardele
minime impuse de Uniunea Europeana. Totusi s-a reusit în prezent, cu unele mici
lipsuri, sa se puna bazele unui sistem de ocrotire al copilului aflat in nevoie.
|
