ABUZUL SEXUAL

Abuzul sexual

Abuzul sexual este - desi contine certe elemente de abuz fizic si psihologic - o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului. Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, fortarea si obligarea minorului sa participe la activitati de natura sexuala, care servesc la obtinerea de catre adult a placerii sexuale. Mai pe scurt, prin definitia sa, abuzul sexual împotriva copilului este obligarea sau îndemnarea acestuia, de catre o persoana adulta, sa participe la activitati sexuale care servesc nevoilor sexuale ale adultului. Includem în aceasta categorie toate formele de relatii si comportamente hetero- sau homosexuale în care este implicat un adult si un minor, între persoane înrudite sau nu, de la atingerile cu caracter sexual, la penetrarea realizata pe cale genitala, orala sau anala. Chiar si atunci când relatiile sexuale nu au o componenta de recurgere la forta, când relatiile par sa fie liber consimtite, se foloseste totusi notiunea de abuz sexual, pentru a caracteriza relatii sexuale între persoane între care exista o diferenta sensibila de maturitate psihica. Atunci când agresorul este el însusi minor, diferenta de vârsta de la care se vorbeste despre relatii sexuale de tip abuziv, este de cinci ani; ea înseamna totodat&# 21421e48v 259; un nivel superior de maturitate al agresorului. Aceasta scoate din categoria abuzurilor jocurile sexuale initiate de copii, când ele implica minori cam de aceeasi vârsta sau experimentele sexuale reciproce ale unor adolescenti. Atunci însa când, în relatiile lor sexuale, copiii sau adolescentii recurg la forta împotriva unuia chiar de aceeasi vârsta, relatiile dobândesc caracter abuziv.

Formele de abuz sexual se pot clasifica în acte sexuale cu sau fara contact (acesta din urma poate fi contact sexual genital, oral sau anal).

Dintre formele de abuz sexual, mentionam:

expunerea la exprimari verbale obscene

hartuirea sexuala (cu formele sale: propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual)

comportamentul exhibitionist în fata unui copil

manipularea organelor sexuale ale copilului sau obligarea acestuia de a manipula organele sexuale ale agresorului

intruziunea unor obiecte în organele cavitare ale copilului

actul sexual simulat

penetrarea sexuala - digitala, pe cale orala, genitala sau anala

exploatarea sexuala - obligarea minorului la pornografie sau prostitutie în folosul (cel putin partial) al adultului

vânzarea copiilor pentru prostitutie

traficul cu copii în vederea exploatarii lor sexuale

Exploatarea sexuala a minorului se refera la supunerea copilului la activitati sexuale prin forta sau contra unor sume de bani, sau alte avantaje. Abuzul sexual poate fi precedat de amenintari si violenta sau de seductia blânda si îndelungata a copilului. Poate sa se desfasoare o singura data sau se poate repeta de multe ori. Victime pot fi copii de orice vârsta, atât fetite cât si baieti, din orice patura sociala, etnie si religie. Copiii între 4 - 11 ani prezinta un risc crescut de a fi abuzati sexual.

Aprecierea gravitatii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se face în functie de:

vârsta copilului, fapta fiind cu atât mai grava, cu cât copilul este mai tînar

gradul fortei aplicate, fapta fiind cu atât mai grava, cu cât forta utilizata este mai mare;

relatia dintre abuzator si victima, fapta fiind cu atît mai grava, cu cât relatia abuzatorului cu victima este mai strânsa;

tipul actului sexual la care a recurs agresorul, gravitatea faptelor fiind mai mare daca a avut loc penetrarea copilului.

Pentru diferentierea abuzului sexual de alte acte sexuale, fara caracter abuziv, se folosesc criterii privind diferenta de vârsta, de putere, de nivel de cunostinte si de nivel de satisfactie sexuala între abuzator si victima.

Între întelegerea clinica si cea legala a relelor tratamente se fac deosebiri în mai toate statele lumii. De exemplu, notiunea de incest se refera, în termeni clinici, în mod clar, la orice tip de relatii sexuale care au loc între rude aflate în relatie directa, incluzînd aici nu numai orice tip de contact sexual (vaginal, oral, anal), ci orice alt tip de comportament sexual prin care adultul tinde sa-si satisfaca nevoile sexuale utilizând ca partener un copil înrudit (de sex masculin sau feminin). Totusi, mai exista state ale lumii, inclusiv SUA (mai putin cele din Europa occidentala), în care categoria penala de incest cuprinde doar cazurile de contact sexual vaginal cu victima. De fapt, acest mod de apreciere tinde sa apere adultul abuziv si nu copilul-victima, fiind din ce în ce mai mult contestat în practica protectiei copilului. Conform acceptului clinic utilizat mai sus, în legislatia tarilor Comunitatii Europene termenul de incest si de abuz sexual se refera la orice tip de raporturi sexuale în care un adult are ca partener un minor, indiferent de tipul oral, anal sau vaginal al raportului.

Indicatori si forme de prezentare ale abuzului sexual

(dupa Child sexual abuse within the family. CIBA Foundation 1984)

Indicatori fizici

Semne si simptome genitale:

Echimoze, zgârieturi sau alte leziuni;

Prurit, inflamatii dureroase, secretii sau sângerare inexplicabile;

Corpi straini în uretra, vezica urinara, vagin sau anus;

Dilatari anormale ale uretrei, anus sau vagin "deschis";

Durere sau pierdere urinara;

Sperma în vagin sau anus, ori la nivelul organelor genitalelor externe;

Dificultati de mers sau în pozitia sezând

Sarcina la adolescente, mai ales atunci când identitatea tatalui (partenerului) este neclara sau secreta;

Infectii recurente ale cailor urinare;

Simptomatologie psihosomatica: durere abdominla recurenta sau cefalee;

Boli dermato-venerice si cu transmitere sexuale

Semne si simptome generale:

Echimoze, zgârieturi pe sâni, abdomen, fese sau coapse;

Dificultati la mers sau sezut;

Lenjerie rupta sau murdara, sau dovezi ca lenjeria a fost reparata sau înlocuita;

Sperma pe tegumente sau îmbracaminte;

Indicatori comportamentali

Sexuali:

Un copil care provoaca la activitate sexuala prin cuvinte, jocuri sau semne; sau existenta unor secrete familiale, situatii încurcate/ stânjenitoare acasa dar care genereaza teama la încercarea de interventie;

Un copil care arata preocupare excesiva pentru probleme sexuale si cunostiinte precoce despre comportamentul sexual al adultului, sau un copil care se angajeaza în mod repetat în jocuri sexuale neadecvate cu colegii sau se comporta provocator fata de adulti;

O fetita mai mare care da dovada de comportament sexual precoce prin: îmbracaminte, "atingeri" fizice nepotrivite sau promiscuitate;

Teama de sarcina sau solicitarea de consiliere contraceptiva;

Generali:

Modificari bruste de dispozitie;

Comportament regresiv, de ex. aparitia brusca sau persistenta a "asternutului ud" în anii maturi de scoala;

Schimbari în obiceiuri alimentare;

Lipsa de încredere în adulti cunoscuti sau teama marcata fata de barbati;

Nesupunere, "cautatori de atentie", sau agitatie (comportament agitat), capacitate de concentrare scazuta;

Tulburari de somn, adoarme temator, cosmaruri;

Izolare sociala;

Fete care-si asuma rolul mamei în familie;

Prezenta (afisarea) unei afectiuni nepotrivite între copil si parinte, parinti prea bagareti de ex. tatal însotind la doctor fiica cu acuze genitale;

Mutism selectiv.

Aspecte ale comportamentului care sunt evidente mai ales în grupul de copii si la scoala:

Relatii reduse cu grupul de colegi si incapacitatea de a-si face prieteni;

Capacitate scazuta de concentrare, dificultati de învatare sau scaderea brusca a performantei scolare. Unii copii abuzati pot identifica scoala cu "raiul", sosind devreme si frecventând scoala chiar si atunci când sunt bolnavi;

Tendinta accentuata de respingere a activitatilor fizice sau expunerii dezbracate (la schimbarea îmbracamintii, înot, dus);

Evitare cu frica a examinarilor medicale scolare;

Comportamentul social:

Comportament antisocial sau delicventa;

Precocitate sexuala;

Prostitutie;

Conversie histerica;

Tentativa de suicid sau automutilare;

Dependenta de alcool sau droguri;

Aceasta lista nu se vrea completa si unii copii grav abuzati nu vor prezenta nici un semn sau simptom, ascunzând efectiv abuzul.

Factorii de risc în privinta abuzului sexual

Pentru a studia factorii asociati în cea mai mare masura cu situatia de victima a abuzurilor sexuale, Finkelhor a examinat 795 de studenti cu ajutorul unor chestionare si a extras urmatorul grup de factori de risc (dupa Friedrich, 1990, p. 7):

prezenta unui tata vitreg

existenta unei perioade din copilarie în care mama a fost absenta

lipsa de apropiere mama-copil

lipsa studiilor liceale ale mamei

comportamentul represiv al mamei în privinta sexualitatii

lipsa afectiunii din partea tatalui

venit redus (sub 10.000 USD pentru Statele Unite ale Americii)

existenta unui numar foarte restrâns de prieteni (cel mult doi)

traiul în institutii rezidentiale alaturi de copii mai în vârsta

lipsa persoanelor de încredere, preocupate de soarta copilului

Acesti factori de risc s-au dovedit a fi cumulativi, adaugarea fiecarui factor sau a altora care nu au fost amintiti ridicând gradul de vulnerabilitate la abuz sexual cu 10-20%. Dupa datele altor cercetari, Friedrich (1990) adauga factori de risc, ca: insatisfactiile, respectiv conflictele maritale si violenta domestica, lipsa mamei sau a tatalui natural din familie, plasarea copiilor într-o familie, respectiv experienta agresorului de a fi fost plasat în afara propriei familii, numarul mare de copii în familie, lipsa tatalui de lânga copil în primii ani de viata ai acestuia si experienta agresorului de a fi fost el însusi victima unor abuzuri. Prin contrast, factori ca apropierea dintre mama si copil, existenta unei largi retele externe de suport (numar mare de prieteni, relatii bune cu rudele), implicarea tatalui în îngrijirea copilului de la vârsta frageda a acestuia, pot îndeparta riscul abuzului sexual.

Consimtamântul copiilor la relatiile sexuale

Diagnosticarea unui caz de abuz sexual se pune adesea în paralel cu problema consimtamântului. Conceptia libertina asupra sexualitatii, dupa care activitatea sexuala este un drept care se cuvine acordat nu numai adultului ci si minorilor, considera ca o relatie liber consimtita nu poate fi etichetata ca fiind abuziva, chiar daca ea implica relatia dintre un copil si un adult. Acesta este un punct de vedere care poate fi usor combatut daca supunem notiunea de consimtamânt unei analize atente. Kahn (dupa Whitman, 1998) considera ca pentru ca o persoana sa fi consimtit la o actiune, nu este suficienta exprimarea unui acord. "Partenerul trebuie sa înteleaga actiunea propusa, sa cunoasca normele sociale legate de actiunea în cauza, sa fie constient de consecintele actelor sale si de alternativele pe care le are, sa fie sigur ca decizia de a nu se angaja în actiune va fi la fel de bine acceptata ca si varianta angajarii în actiune, sa accepte participarea în mod voluntar si sa fie integru psihic". Printre cazurile de incest, respectiv printre relatiile sexuale dintre adulti si copii, pot exista, într-adevar, situatii în care copilul, aflat la pubertate sau chiar înainte de aceasta vârsta, este sexualizat precoce de catre un adult si participa voluntar la acte având caracter sexual. Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai clar ca el nu realizeaza anomalia acestui tip de comportament, care va avea în toate cazurile urmari grave asupra vietii sale.

O mama se adreseaza autoritatii tutelare dupa ce a descoprit cu stupoare un jurnal al propriei fiice de 15 ani, în care aceasta descrie metaforic dragostea ei fata de propriul tata în termenii unei relatii sexuale între un barbat si o femeie. Mama a divortat în urma cu un an de tata, dupa o lunga casnicie nefericita. La divort mamei i-a fost încredintata cresterea fiului ei handicapat, iar fata, la cererea acesteia exprimata în fata judecatorului, a fost încredintata tatalui, desi mama a cerut cu insistenta dreptul de a pastra ambii copii. Mama a invocat firea impulsiva a tatalui, consumul sau frecvent de alcool, instabilitatea sa emotionala. Nu a fost ascultata, criteriul de baza luat în considerare de catre instanta fiind nivelul venitului, care era net superior în cazul tatalui. Din analiza detaliata a istoriei cazului a rezultat ca mama si fiica au avut o relatie tensionata, mama încercând sa controleze (prea mult, probabil) comportamentul fetei; neîntelegerile se terminau adesea cu ridicarea tonului sau cu palme date fetitei. Tensiunea dintre mama si fiica a fost abil exploatata de tata, care se arata întotdeauna foarte indulgent fata de fiica si învinuia mama pentru compotamentul ei diferentiat grijuliu fata de fratele cu handicap. Urmarea a fost deosebita apropiere dintre fetita si tatal ei, ore petrecute împreuna în camera acestuia, însotirea tatalui în delegatie si nopti petrecute împreuna, chiar si în perioada de scoala, la hoteluri.

Dupa ce mama a remarcat acele notite care indicau relatia incestuoasa, a încercat sa investigheze situatia fetei care locuia atunci într-un camin separat, cu tatal ei. Mama a aflat ca fetita prezinta cunostinte legate de sexualitate si contraceptie care i-au impresionat pe colegii de clasa si au uimit pe diriginte, fara sa fie însa vreodata vazuta cu baietii de vârsta ei. Fetita nu are prietene intime, nu face nimanui destainuiri despre viata ei. În privinta performantelor scolare, dintr-un elev eminent a ajuns unul mediocru, cu foarte multe oscilatii în performante. Adesea, diriginta a observat la ea un comportament visator, neatent. Nu participa la activitati extrascolare, motivând cu lipsa de timp si controlul strict al tatalui.

Date fiind riscurile pe care le comporta cazurile de abuzuri, o directie importanta a cercetarilor merge spre cunoasterea caracteristicilor adultilor care comit abuzuri, ale copiilor care sunt expusi abuzurilor, ale contextului social, familial si situational în care se produc relele tratamente. Unii subliniaza rolul factorilor socio-economici, aratând ca saracia favorizeaza în special abuzurile fizice si neglijarea. Finkelhor si Browne (1986) a considerat ca statutul socio-economic si etnia nu influenteaza comiterea abuzurilor de tip sexual; acelasi autor a subliniat importanta experientei anterioare a agresorului (unii dintre cei care au suferit abuzuri sexuale par sa prezinte, la rândul lor, tendinta de a comite astfel de abuzuri). Garbarino et al. (1986) scot în evidenta conflictele maritale ca surse de stres ce conduc la abuzuri psihologice. Altii constata ca multe din formele de maltratare sunt asociate cu abuzul de alcool sau droguri. Majoritatea actelor cu caracter abuziv îndreptate împotriva copiilor nu au loc exclusiv datorita drogului sau alcoolului, dar este incontestabil ca abuzul de astfel substante scade nivelul autocontrolului, putând conduce la fenomene de mare violenta. Killén (1997) evidentiaza si ea gravitatea si varietatea formelor de rele tratamente în familii în care unul sau ambii parinti consuma alcool sau droguri. Pericolele care se suprapun asocierii relelor tratamente si consumului de droguri privesc în primul rând lipsa capacitatii de autocontrol al parintelui, cât si consecintele grave ale convietuirii copilului cu parinti alcoolici. Brown et al. (1998) au identificat paternuri diferite de factori care sunt specifice diferitelor tipuri de abuzuri: fizice, sexuale si prin neglijare, aratând ca exista o multitudine de factori de risc pe care va trebui sa-i luam în considerare în evaluarea si prevenirea maltratarii. Din studiul lor recent, bazat pe un plan longitudinal prospectiv condus pe o durata de 17 ani, reiese semnificatia maturitatii si a stabilitatii psihice materne în nemaltratarea copilului. Factorii importanti de risc care se regasesc în multe studii care analizeaza tipurile de maltratare au fost tineretea mamei si caracterul ei sociopat (cu tulburari de adaptare sociala). Cel mai bun predictor a fost reprezentat nu de vreunul dintre factorii evaluati, ci (asa cum am mai aratat în cazul discutiei despre abuzul sexual) de numarul total al factorilor de risc surprinsi la un caz. Prevalenta abuzului sau a neglijarii a crescut de la 3%, atunci când s-a remarcat un singur factor de risc la un caz, la 24% când s-au remarcat 4 factori de risc prezenti simultan per caz.

Calea care va trebui urmata în continuare pentru prevenirea relelor tratamente este aceea a unei cunoasteri mai bune a caracteristicilor agresorilor, a situatiilor de context social si familial, a copiilor însusi si a elaborarii unor programe preventive, orientate spre reducerea numarului si nivelului factorilor identificati în cazurile de risc.

3. Neglijarea

Comparativ cu celelalte forme de rele tratamente îndreptate împotriva copiilor, s-ar putea crede ca neglijarea ar cauza mai putine vatamari copiilor. Adevarul este însa ca lipsa îngrijirii fizice, a caldurii parentale, abandonul sau neglijarea educatiei adecvate a copilului este la originea sau alaturi de multe forme de maltratare si cauzeaza grave suferinte psihice copilului. Dezinteresul, neatentia fata de necesitatile de ordin fizic si emotional ale copilului actioneaza asupra acestuia, de obicei, din frageda copilarie.

Privarea copilului de caldura emotionala se manifesta în forme ca, de exemplu: reducerea, în diferite grade, a contactelor fizice (copilul nu este luat în brate, nu este mângâiat, îmbratisat, sarutat sau leganat); comunicarea între adult si copilul mic îsi pierde tonalitatea specifica, îngânata; nu sunt remarcate progresele în dezvoltare ale copilului, succesele sale în formarea unor deprinderi sau în realizarea unor performante; lipsa de receptivitate a parintelui la initiativele de comunicare ale copilului, ignorarea a ceea ce îi place copilului. Ca urmare, copilul va creste într-o atmosfera familiala rece, distanta, care poate nu numai sa inhibe formarea atasamentului si a încrederii sale fata de parintele dezinteresat, dar poate sa conduca si la tulburari de personalitate.

Din punctul de vedere al protectiei copilului, abandonul este definit (Pecora, 1992, p. 195) ca fiind parasirea copilului, fara ca parintele sa se asigure de formule adecvate pentru îngrijirea lui. Autorul amintit foloseste ca termen de referinta pentru ca un caz sa fie considerat abandon, daca un copil nu este cautat de parinte pentru o perioada care depaseste doua zile. Conceptul de abandon definit de Pecora se potriveste cazurilor de copii abandonati de mame în maternitati sau copiilor abandonati în spitale. Toti acesti copii sunt de obicei lipsiti de acte de identitate si petrec perioade îndelungate de timp în institutiile în care au fost parasiti. În spitale, personalul medical nu poate asigura copiilor îngrijire adecvata, iar în lipsa actelor de identitate, transferul copiilor spre forme mai adecvate de ocrotire este mult încetinit.

Din punctul de vedere al copilului, orice despartire a lui de persoanele de care s-a atasat este traita ca o perioada de doliu dupa pierderea cuiva (notiunea de pierdere - "loss" -

a fost introdusa în literatura de specialitate de Bowlby, 1975). Daca un copil este temporar plasat de parintii sai în ingrijirea unei persoane sau institutii, din cauza unei perioade de criza grava în viata familiei (boala unui parinte, lipsa locuintei, saracie sub limita de subzistenta, unul sau ambii parinti în detentie etc.) si daca în aceasta perioada parintele continua sa fie interesat de copil (îl cauta regulat, îi scrie, da telefon, îi arata afectiune în momentele când sunt împreuna) atunci nu putem sustine ca ar fi vorba de neglijarea copilului. Situatiile de saracie extrema pot conduce la solutii de institutionalizare care sunt traite dureros nu numai de copil, dar si de parintele care a fost nevoit sa se desparta de propriul copil.

Factorul cel mai adesea incriminat în cazurile neglijarii copilului este atitudinea parentala perturbata, datorata tulburarii relatiei copil-parinte. Este cazul unor familii cu disfunctii în relatii, care dupa C. Ciofu (1998) sunt urmatoarele: familiile dezorganizate sau dizarmonice si familiile cu personalitati nevrotice sau cu parinti incapabili de a se adapta la caracterul copilului. Cea mai des incrimanata disfunctie este atitudinea mamei, care, în urma unor tulburari psihice temporare sau cronice (depresii, nevroze situationale, tulburari de lactatie, imaturitate emotionala, schizofrenie si altele), poate omite asigurarea conditiilor de crestere adecvate nevoilor si vârstei copilului. Neglijarea copilului de catre adultul în grija caruia se afla el, se poate datora unor reactii la factori stresanti din mediul psihosocial. În cazul mamelor, asemenea atitudine s-ar putea datora unor factori multipli: însingurarea mamei prin parasirea familiei de catre sot sau prin dezinteresul acestuia, nepregatirea psihologica a mamei pentru îndatoririle ei, adesea din cauza vârstei prea tinere, sau în urma unor tulburari de personalitate, coplesirea mamei de obligatii profesionale, fie în urma unor ambitii profesionale, fie din cauza presiunilor materiale din familie, lipsa de suport social oferit mamei, din partea retelei ei sociale: familie, prieteni, comunitate În cazul unui parinte cu mai multi copii, afectiunea scazuta fata de unul anume se poate pune în relatie cu anumite caracteristici ale copilului: prezenta unui handicap, anumite caracteristici fizice sau psihice, care sunt adesea puse de parinte pe prim plan prin comparatie cu trasaturile fratelui sau sorei. În familiile cu astfel de atitudini parentale, copilul handicapat prezinta riscul cel mai mare de a fi neglijat.

J. Bowlby, poate cel mai renumit cercetator al domeniului relatiei mama-copil si al consecintelor deprivarii materne, aduce înca din 1951 date importante privind efectele, considerate de el practic irecuperabile, ale separarii durabile de mama în copilaria timpurie (perioada 0-3 ani). Consecintele primordiale ale unei astfel de separari sunt stagnarea si întârzierea în dezvoltare. În cele trei volume ale cartii "Attachment and loss" (Atasament si pierdere) Bowlby ofera o analiza extrem de fina si exhaustiva a factorilor traumatici ca frica de separare, frica de straini, durerea pierderii, anxietatea, furia, care - toate - apar drept consecinte în evolutia copiilor lipsiti de o figura stabila de atasament. Documentat printr-un bogat material statistic si cazuistic, el demonstreaza ca pe masura ce perioada de separare dintre un copil de vârsta frageda si mama lui (sau o alta figura materna constanta) este mai mare, cu atât mai mare va fi si posibilitatea ca dezvoltarea sa psihica sa fie alterata.

R.A. Spitz (1946), J. Bowlby (1958), J. Robertson (1958) si altii au denuntat efectul negativ al îngrijirii impersonale a copiilor din institutiile rezidentiale de copii, care poate conduce la comportamente de domeniul psihopatologiei. Din perioada anilor '60 si cu un elan crescut în anii '70, în Occident s-a renuntat treptat la "institutionalizarea" copiilor abandonati de parintii lor. Internarea lor în case de copii, fara o figura materna constanta, care sa asigure continuitatea relationarii copiilor cu un adult, a fost înlocuita prin programe vaste de adoptiune si plasament familial.