Dintre factorii care determina institutionalizarea copilului se evidentiaza:
- cresterea numarului de divorturi ;
cresterea numarului familiilor incomplete;
mame solitare;
dificultati materiale in familie si conditii de trai nesatisfacatoare;
deficiente de dezvoltare/boala cronica , nereusita scolara;
probleme de sanatate ale parintilor;
comportament deviant al copiilor /abandon scolar;
decesul parintilor;
disparitia parintilor;
decaderea din drepturile parintesti (alcoolismul, abuzul si neglijarea copiilor, refuzul oficial al propriului copil).
La acestea se mai pot adauga:
- lipsa de informare si educatie a parintilor;
- limitarea accesului la servicii medicale si sociale de baza;
- atitudini si comportamente discriminatorii.
Constatam ca in procesul de institutionalizare a copilului sunt implicati numerosi factori (parintii, rudele, administratia publica locala etc.), insa in nici unul din cazuri copilul n-a participat la luarea deciziei respective.
Cei ce ingrijesc copiii in institutii descopera ca acestia evident raman in urma pe plan psihic si fizic in comparatie cu semenii lor care sunt educati in familie, sunt neincrezatori, predispusi catre agresivitate si/sau foarte pasivi, nu pot comunica/comunica greu cu alti oameni. Toate aceste simptome sunt caracteristice hospitalismului si sunt rezultatul copilariei privata de dragoste si grija din partea adultilor.
Toate acestea duc la tulburari de comportament, aparitie rapida a surmenarii. Aceti copii foarte greu se adapteaza la ceva nou. Nivelul dezvoltarii neuro - psihice a lor este mai jos de norma de varsta. Se evidentiaza un tempou scazut de invatare, ceea ce este legat de intarirea lenta a cunostintelor, de capacitatea nedezvoltata de a se instrui.
Mai departe, retinerea unei functii se suprapune pe o alta retinere, devierea - pe alta deviere. Cateva rapoarte au fost consacrate descrierii amanuntite a faptului, cum "moare" in copil curiozitatea, cum frica incet domina inteligenta, cum treptat devine dominant sentimentul de neajutorare.
Majoritea copiilor institutionalizati, la varsta de 7 ani nu au pregatire suficienta pentru invatarea la scoala; la majoritatea se observa retinerea dezvoltarii activitatilor cognitive, motore si de joc. Neexplorand capacitatile potentiale pastrate, pregatirea de catre scoala nu poate duce la corectie totala a functiilor ramase in urma, fapt ce nu le permite acestor copii sa se adapteze normal la viata, ducand astfel la un coportament deviant.
Conform statisticii, numarul de divorturi la tineri/adulti care au fost crescti in casele de copii este mai mare decat la populatia de aceeasi varsta. Aceasta, desigur, nu inseamna ca ei toti sunt sortiti singuratatii, asa cum nu inseamna si acel ca ceilalti oameni sunt feriti de astfel de soarta. Pur si simplu exista o astfel de predispozitie si ea are caracter social.
Ereditatea, factorii biologici si sociali nefavorabili reprezinta cauzele diferitor dereglari in dezvoltarea copiilor institutionalizati. Cele mai dese dereglari sunt prezente, in general, in forma retinerii in dezvoltarea psihica si nivelului scazut al inteligentei.
Analiza particularitatilor psihologice a copiilor cu retinere in dezvoltarea psihica duce la urmatoarea evidentiere:
pasivitate intelectuala;
volum redus de cunostinte si reprezentari asupra lumii inconjuratoare;
intarziere in formarea operatiilor mintale;
subdezvoltarea tuturor partilor vorbirii;
predispozitia permanenta pentru conflict, incapacitatea de a rezolva situatiile tensionate;
autocritica scazuta;
dependenta marita a comportamentului de situatie;
nivel scazut de reglare volitiva.
Astfel, copiii institutionalizati in afara de problemele legate de faptul ca sunt lipsiti de ocrotirea parinteasca, au si probleme in dezvoltarea fizica si psihica, de cele mai multe ori ele fiind de ordin psihic, ceea ce reprezinta unele dificultati in reabilitarea lor sociala.
|
