Copiii carora li s-au īncalcat drepturile

Daca vrem sa raspundem la īntrebarea unde se afla copiii care au suferit abuzuri sau neglijare, putem spune ca īn numarul de copii care se afla azi īn atentia autoritatilor publice nu sunt cuprinsi toti copiii neglijati, abuzati fizic sau sexual, copii care, īn legislatia internationala, dar si cea nationala au dreptul la sprijin, sustinere si activitati de tip recuperator. Unii dintre copiii-victime ale abuzurilor se afla īn plasament familial sau īn institutii rezidentiale, dar altii sunt īn propriile lor familii sau pe strazi, fara sa beneficieze de un ajutor specializat. De aceea ne punem īntrebarea modului īn care situatia copiilor abuzati si neglijati este monitorizata de catre ANPCA, respectiv de catre directiile judetene de protectie a copiilor. O buna parte din copiii abuzati si neglijati de catre un membru al familiei pot fi īntr-adevar mentinuti īn propriile lor familii - fara īncalcarea drepturilor copilului - daca exista o interventie īn familie si o urmarire constanta a situatiei copilului, monitorizata de catre serviciile judetene specializate (management de caz, prevenire primara si secundara, consiliere, psihoterapie etc.). Lipsa 20320y2416u de raportare a copiilor abuzati si neglijati grav, al caror numar este estimat īn statisticile de protectie a copilului de pāna acum la peste 5%, nu este o dovada a maturitatii sistemului de protectie romānesc, ci este mai degraba o īncercare patriotica de a dovedi ca numarul de copii-problema din Romānia nu depaseste 1,5- 2%.

De fapt, un succes important al protectiei copilului īn Romānia este tocmai aparitia primelor cercetari consistente privind situatia abuzurilor si a neglijarii copiilor aflati īn propriile lor familii. Datele unor cercetari recente, pe care le ilustrez mai jos, permit autoritatilor o mai buna planificare a unei interventii profesioniste īn favoarea copiilor abuzati si neglijati, precum si o mai buna prevenire a institutionalizarii acestora.

Cel mai recent studiu national a fost realizat īn 2000, de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie (de acum ANPCA), cu sprijin din partea Bancii Mondiale si a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (Browne, Cartana, Momeu, Paunescu, Petre si Tokay, 2002). Studiul a fost realizat pe esantioane reprezentative pentru īntreaga populatie a Romāniei, cuprinzānd parinti din 1.556 gospodarii, cu cel putin un minor, 1.295 copii cu vārste īntre 13-14 ani si 110 specialisti din profesii care vin īn contact cu problematica abuzului copiilor. Studiul a pus īn evidenta abuzuri fizice recunoscute de parinti īn proportie de 18,4% si de copii īn 24,4%. In privinta abuzului sexual analiza cantitativa si calitativa a raspunsurilor la chestionare a relevat ca numai 0,1% dintre parinti declara ca au cunostinta despre o forma de abuz sexual asupra unui minor. Pe cealalta latura, a chestionarii copiilor, 9,1% (141) dintre copiii chestionati au declarat ca au fost supusi unui tip de abuz sexual. Cei mai multi copii declara ca au fost supusi unor actiuni indecente din partea unuia dintre parinti, aflat sub incidenta alcoolului (5,7%), si au fost obligati sa se lase māngāiati pe anumite parti intime de diferite persoane (2,2%). Abuzul sexual manifestat prin obligarea copilului de a īntretine relatii sexuale contra vointei sale a fost declarat de 3,3% dintre subiecti, iar 1,2% semnaleaza ca li s-au oferit si bani pentru a fi convinsi sa īntretina relatii sexuale. In privinta factorilor de risc a reiesit ca familiile īn care parintii sunt alcoolici sau, eventual, consumatori de droguri, familiile cu stare socio-economica precara si cu un nivel scazut de educatie si cultura reprezinta medii cu un risc crescut pentru producerea abuzurilor.

Tabel 1.

Raspāndirea la nivel national a cazurilor de abuz si neglijare a copiilor din Romānia, asa cum a reiesit īn urma raspunsurilor date īn chestionar de catre parinti si copii.

Browne, Cartana, Momeu, Paunescu, Petre si Tokay, 2002, p.3

Din tabelul de mai sus nu reiese severitatea abuzurilor raportate de respondenti, dar rezulta fara echivoc numarul mare de copii aflati īn situatia de risc de abuz. Studiul coordonat de Browne si colegii lui (2002) dovedeste ca abuzurile īmpotriva copiilor nu sunt cazuri izolate, ele trebuie sa intre īn preocuparea profesionistilor din serviciile autoritatii nationale pentru protectia copiilor, pentru a preveni agravarea lor si impunerea masurilor de scoatere a copilului din propria familie. Cred ca atitudinea de grija si dragoste fata de copiii Romāniei trebuie sa se exprime, din punctul de vedere al cazurilor de copii supusi unor forme de abuz si de neglijare, printr-o atentie si sustinere sporita, nu numai fata de copiii care se afla la risc de abandon familial, dar si fata de cei aflati īnca īn familiile lor. Multe din aceste forme de abuzuri si neglijare pot fi prevenite sau remediate printr-un ajutor adecvat acordat apartinatorilor copiilor.

Un alt studiu remarcabil este si cel realizat īn 1998, pentru a cunoaste situatia copiilor strazii, la initiativa Organizatiei Salvati Copiii si UNICEF, sub conducerea lui serban si G. Roman (ANPCA si altii, 2001). Acest studiu estimeaza ca cifra potentiala a copiilor strazii la aproximativ 2500, concentrata la nivelul a 12 mari orase. Bucurestiul detine prima pozitie īn ceea ce priveste numarul de copii ai strazii (61%), pe pozitiile imediat urmatoare aflāndu-se Constanta, Timisoara si Iasi. 52 % dintre copii strazii au vārste cuprinse īntre 7 si 15 ani si 25% au īntre 16 si 18 ani, 71% din total fiind de sex masculin (cel mai bine reprezentati īn grupa de vārsta 13-15 ani, cu 78,3%) si 29% de sex feminin (cel mai bine reprezentate īn grupa de vārsta 16-17 ani, cu 30,4%). Zona geografica principala de provenienta a copiilor strazii este primordial Moldova, cu aproximativ o treime din total, pe pozitiile urmatoare situāndu-se Ardealul si Muntenia. Autorii releva urmatoarele date: numai 14,5% dintre copiii strazii provin din Bucuresti; fetele īsi īncep viata sexuala la 12-13 ani, iar baietii aflati la vārsta pubertatii īsi ascund deseori legaturile cu persoanele adulte de sex masculin; se remarca tendinta de implicare īn prostitutie īn special a copiilor care nu mai au nici un contact cu familia sau au numai legaturi sporadice; prostitutia este specifica fetelor; unele fete sunt determinate īn mediul stradal, īnca de la "vārsta papusilor", sa-si procure cele necesare traiului prin practicarea prostitutiei; estimarile politiei indica drept probabil ca aproximativ 10% dintre fetele care traiesc īn rāndul "copiilor strazii" sa se prostitueze chiar de la vārste foarte fragede, de la 9-10 ani. Existenta īn continuare a copiilor si tinerilor care cresc īn afara unui camin si putinatatea instrumentelor legale prin care acestora sa li se acorde adapost, ajutor medical, asistenta psihiatrica, psihologica si educationala denota ca sistemul de protectia a copiilor nu reuseste, deocamdata, sa acopere toate aspectele riscurilor care privesc bunastarea copiilor.

Recunoastem ca numarul copiilor din marile institutii de ocrotire a scazut īn ultimii ani, īncepānd cu aplicarea ordonantei 26 din 1997, care legifera īn mod clar importanta plasamentului familial, primordialitatea lui fata de īngrijirea institutionala. Totusi, pāna ce exista institutiile de ocrotire cu cei aproximativ 40 000 de copii (chiar daca īn momentul citirii acestui articol vor fi chiar mai putini cu cāteva mii), analiza calitatilor de protector ale statului trebuie sa includa referirea la calitatea vietii copiilor din institutii.

Prima cercetare privind neglijarea si abuzul asupra copilului īn institutii de protectie sociala a fost realizata īn 1999 de IOMC si UNICEF (E. Stativa, 2000). Studiul s-a realizat pe un esantion de 3.164 de copii aflati īn institutii de protectie, pe un esantion stratificat. Din multimea datelor prezentate de autori selectam cāteva: īn anul 1999, 68,2% dintre copii continuau sa traiasca īn institutii de tip "clasic , 24,4% īn institutii de tip mixt, iar 7,5% īn institutii organizate dupa model familial. 36,9% dintre copii locuiau īn dormitoare cu mai mult de 8 copii; la toate grupele studiate, īnaltimea mica pentru vārsta a īntrecut media populatiei de referinta a copiilor din familii. Greutatea mica pentru vārsta este si ea, procentual, mult mai frecventa la toate grupele de vārsta din institutiile de ocrotire. Īn acelasi sens se īnscrie si greutatea mica raportata la īnaltime, prevalenta fiind īn zona critica de severitate la copiii de 0-2 ani si 2-5 ani. Procentul copiilor care au proiecte personalizate este de doar 20%, iar procentul copiilor carora li s-a comunicat masura de protectie este de numai 16,9% din lotul cercetat. Studiul a relevat existenta tuturor formelor de abuz (psihologic, fizic, emotional, dar si sexual). Experientele copilului īn mediul fizic si social exterior institutiei sunt foarte limitate. Copiii nu sunt implicati suficient īn activitatile cotidiene ale institutiei. Multi dintre ei nu-si cunosc istoria, nu stiu de cāt timp se afla īn institutie, motivul pentru care se afla acolo si pentru cāt timp. Aproape jumatate dintre copiii aflati īn institutii (48,8%) confirma practicarea bataii drept pedeapsa. Majoritatea copiilor au afirmat, īn studiile calitative, ca ponderea batailor īn institutii a scazut īn ultimii 2-3 ani. Cea mai mare parte a pedepselor este aplicata de personalul educativ si de supraveghetorii de noapte. Tot din studiile calitative a reiesit ca punerea copilului la diverse munci umilitoare (spalarea closetelor) este obisnuita ca pedeapsa. Īn privinta abuzului sexual, 36,1% dintre copiii din institutii au cunostinta despre obligarea unor copii la practici sexuale, dar procentul copiilor care au avut curajul sa recunoasca existenta abuzului sexual īn institutie sau ca ei īnsisi au fost victime ale acestui tip de abuz, a fost mult mai mic. Relatiile sexuale abuzive īntre copii din institutii sunt, de regula, de tip homosexual.

Aceste prime cercetari pun īn lumina amploarea fenomenului abuzului si neglijarii, sub toate aspectele si formele acoprite de aceste notiuni. Ele pun īn lumina prevalenta fenomenului relelor tratamente īn esantioanele cercetate. E necesar ca cercetarile privind abuzul, neglijarea si exploatarea copiilor sa continue, punānd īn lumina nu doar raspāndirea acestui fenomen dureros, dar si modalitatile care permit combaterea sa.