Copiii carora li s-au încalcat drepturile

Daca vrem sa raspundem la întrebarea unde se afla copiii care au suferit abuzuri sau neglijare, putem spune ca în numarul de copii care se afla azi în atentia autoritatilor publice nu sunt cuprinsi toti copiii neglijati, abuzati fizic sau sexual, copii care, în legislatia internationala, dar si cea nationala au dreptul la sprijin, sustinere si activitati de tip recuperator. Unii dintre copiii-victime ale abuzurilor se afla în plasament familial sau în institutii rezidentiale, dar altii sunt în propriile lor familii sau pe strazi, fara sa beneficieze de un ajutor specializat. De aceea ne punem întrebarea modului în care situatia copiilor abuzati si neglijati este monitorizata de catre ANPCA, respectiv de catre directiile judetene de protectie a copiilor. O buna parte din copiii abuzati si neglijati de catre un membru al familiei pot fi într-adevar mentinuti în propriile lor familii - fara încalcarea drepturilor copilului - daca exista o interventie în familie si o urmarire constanta a situatiei copilului, monitorizata de catre serviciile judetene specializate (management de caz, prevenire primara si secundara, consiliere, psihoterapie etc.). Lipsa 20320y2416u de raportare a copiilor abuzati si neglijati grav, al caror numar este estimat în statisticile de protectie a copilului de pâna acum la peste 5%, nu este o dovada a maturitatii sistemului de protectie românesc, ci este mai degraba o încercare patriotica de a dovedi ca numarul de copii-problema din România nu depaseste 1,5- 2%.

De fapt, un succes important al protectiei copilului în România este tocmai aparitia primelor cercetari consistente privind situatia abuzurilor si a neglijarii copiilor aflati în propriile lor familii. Datele unor cercetari recente, pe care le ilustrez mai jos, permit autoritatilor o mai buna planificare a unei interventii profesioniste în favoarea copiilor abuzati si neglijati, precum si o mai buna prevenire a institutionalizarii acestora.

Cel mai recent studiu national a fost realizat în 2000, de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie (de acum ANPCA), cu sprijin din partea Bancii Mondiale si a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (Browne, Cartana, Momeu, Paunescu, Petre si Tokay, 2002). Studiul a fost realizat pe esantioane reprezentative pentru întreaga populatie a României, cuprinzând parinti din 1.556 gospodarii, cu cel putin un minor, 1.295 copii cu vârste între 13-14 ani si 110 specialisti din profesii care vin în contact cu problematica abuzului copiilor. Studiul a pus în evidenta abuzuri fizice recunoscute de parinti în proportie de 18,4% si de copii în 24,4%. In privinta abuzului sexual analiza cantitativa si calitativa a raspunsurilor la chestionare a relevat ca numai 0,1% dintre parinti declara ca au cunostinta despre o forma de abuz sexual asupra unui minor. Pe cealalta latura, a chestionarii copiilor, 9,1% (141) dintre copiii chestionati au declarat ca au fost supusi unui tip de abuz sexual. Cei mai multi copii declara ca au fost supusi unor actiuni indecente din partea unuia dintre parinti, aflat sub incidenta alcoolului (5,7%), si au fost obligati sa se lase mângâiati pe anumite parti intime de diferite persoane (2,2%). Abuzul sexual manifestat prin obligarea copilului de a întretine relatii sexuale contra vointei sale a fost declarat de 3,3% dintre subiecti, iar 1,2% semnaleaza ca li s-au oferit si bani pentru a fi convinsi sa întretina relatii sexuale. In privinta factorilor de risc a reiesit ca familiile în care parintii sunt alcoolici sau, eventual, consumatori de droguri, familiile cu stare socio-economica precara si cu un nivel scazut de educatie si cultura reprezinta medii cu un risc crescut pentru producerea abuzurilor.

Tabel 1.

Raspândirea la nivel national a cazurilor de abuz si neglijare a copiilor din România, asa cum a reiesit în urma raspunsurilor date în chestionar de catre parinti si copii.

Browne, Cartana, Momeu, Paunescu, Petre si Tokay, 2002, p.3

Din tabelul de mai sus nu reiese severitatea abuzurilor raportate de respondenti, dar rezulta fara echivoc numarul mare de copii aflati în situatia de risc de abuz. Studiul coordonat de Browne si colegii lui (2002) dovedeste ca abuzurile împotriva copiilor nu sunt cazuri izolate, ele trebuie sa intre în preocuparea profesionistilor din serviciile autoritatii nationale pentru protectia copiilor, pentru a preveni agravarea lor si impunerea masurilor de scoatere a copilului din propria familie. Cred ca atitudinea de grija si dragoste fata de copiii României trebuie sa se exprime, din punctul de vedere al cazurilor de copii supusi unor forme de abuz si de neglijare, printr-o atentie si sustinere sporita, nu numai fata de copiii care se afla la risc de abandon familial, dar si fata de cei aflati înca în familiile lor. Multe din aceste forme de abuzuri si neglijare pot fi prevenite sau remediate printr-un ajutor adecvat acordat apartinatorilor copiilor.

Un alt studiu remarcabil este si cel realizat în 1998, pentru a cunoaste situatia copiilor strazii, la initiativa Organizatiei Salvati Copiii si UNICEF, sub conducerea lui serban si G. Roman (ANPCA si altii, 2001). Acest studiu estimeaza ca cifra potentiala a copiilor strazii la aproximativ 2500, concentrata la nivelul a 12 mari orase. Bucurestiul detine prima pozitie în ceea ce priveste numarul de copii ai strazii (61%), pe pozitiile imediat urmatoare aflându-se Constanta, Timisoara si Iasi. 52 % dintre copii strazii au vârste cuprinse între 7 si 15 ani si 25% au între 16 si 18 ani, 71% din total fiind de sex masculin (cel mai bine reprezentati în grupa de vârsta 13-15 ani, cu 78,3%) si 29% de sex feminin (cel mai bine reprezentate în grupa de vârsta 16-17 ani, cu 30,4%). Zona geografica principala de provenienta a copiilor strazii este primordial Moldova, cu aproximativ o treime din total, pe pozitiile urmatoare situându-se Ardealul si Muntenia. Autorii releva urmatoarele date: numai 14,5% dintre copiii strazii provin din Bucuresti; fetele îsi încep viata sexuala la 12-13 ani, iar baietii aflati la vârsta pubertatii îsi ascund deseori legaturile cu persoanele adulte de sex masculin; se remarca tendinta de implicare în prostitutie în special a copiilor care nu mai au nici un contact cu familia sau au numai legaturi sporadice; prostitutia este specifica fetelor; unele fete sunt determinate în mediul stradal, înca de la "vârsta papusilor", sa-si procure cele necesare traiului prin practicarea prostitutiei; estimarile politiei indica drept probabil ca aproximativ 10% dintre fetele care traiesc în rândul "copiilor strazii" sa se prostitueze chiar de la vârste foarte fragede, de la 9-10 ani. Existenta în continuare a copiilor si tinerilor care cresc în afara unui camin si putinatatea instrumentelor legale prin care acestora sa li se acorde adapost, ajutor medical, asistenta psihiatrica, psihologica si educationala denota ca sistemul de protectia a copiilor nu reuseste, deocamdata, sa acopere toate aspectele riscurilor care privesc bunastarea copiilor.

Recunoastem ca numarul copiilor din marile institutii de ocrotire a scazut în ultimii ani, începând cu aplicarea ordonantei 26 din 1997, care legifera în mod clar importanta plasamentului familial, primordialitatea lui fata de îngrijirea institutionala. Totusi, pâna ce exista institutiile de ocrotire cu cei aproximativ 40 000 de copii (chiar daca în momentul citirii acestui articol vor fi chiar mai putini cu câteva mii), analiza calitatilor de protector ale statului trebuie sa includa referirea la calitatea vietii copiilor din institutii.

Prima cercetare privind neglijarea si abuzul asupra copilului în institutii de protectie sociala a fost realizata în 1999 de IOMC si UNICEF (E. Stativa, 2000). Studiul s-a realizat pe un esantion de 3.164 de copii aflati în institutii de protectie, pe un esantion stratificat. Din multimea datelor prezentate de autori selectam câteva: în anul 1999, 68,2% dintre copii continuau sa traiasca în institutii de tip "clasic , 24,4% în institutii de tip mixt, iar 7,5% în institutii organizate dupa model familial. 36,9% dintre copii locuiau în dormitoare cu mai mult de 8 copii; la toate grupele studiate, înaltimea mica pentru vârsta a întrecut media populatiei de referinta a copiilor din familii. Greutatea mica pentru vârsta este si ea, procentual, mult mai frecventa la toate grupele de vârsta din institutiile de ocrotire. În acelasi sens se înscrie si greutatea mica raportata la înaltime, prevalenta fiind în zona critica de severitate la copiii de 0-2 ani si 2-5 ani. Procentul copiilor care au proiecte personalizate este de doar 20%, iar procentul copiilor carora li s-a comunicat masura de protectie este de numai 16,9% din lotul cercetat. Studiul a relevat existenta tuturor formelor de abuz (psihologic, fizic, emotional, dar si sexual). Experientele copilului în mediul fizic si social exterior institutiei sunt foarte limitate. Copiii nu sunt implicati suficient în activitatile cotidiene ale institutiei. Multi dintre ei nu-si cunosc istoria, nu stiu de cât timp se afla în institutie, motivul pentru care se afla acolo si pentru cât timp. Aproape jumatate dintre copiii aflati în institutii (48,8%) confirma practicarea bataii drept pedeapsa. Majoritatea copiilor au afirmat, în studiile calitative, ca ponderea batailor în institutii a scazut în ultimii 2-3 ani. Cea mai mare parte a pedepselor este aplicata de personalul educativ si de supraveghetorii de noapte. Tot din studiile calitative a reiesit ca punerea copilului la diverse munci umilitoare (spalarea closetelor) este obisnuita ca pedeapsa. În privinta abuzului sexual, 36,1% dintre copiii din institutii au cunostinta despre obligarea unor copii la practici sexuale, dar procentul copiilor care au avut curajul sa recunoasca existenta abuzului sexual în institutie sau ca ei însisi au fost victime ale acestui tip de abuz, a fost mult mai mic. Relatiile sexuale abuzive între copii din institutii sunt, de regula, de tip homosexual.

Aceste prime cercetari pun în lumina amploarea fenomenului abuzului si neglijarii, sub toate aspectele si formele acoprite de aceste notiuni. Ele pun în lumina prevalenta fenomenului relelor tratamente în esantioanele cercetate. E necesar ca cercetarile privind abuzul, neglijarea si exploatarea copiilor sa continue, punând în lumina nu doar raspândirea acestui fenomen dureros, dar si modalitatile care permit combaterea sa.