DIAGNOZA SI SOLUTIONAREA PROBLEMELOR SOCIALE

UNIVERSITATEA DIN BUCUREsTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE sI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Specializarea: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

DIAGNOZA SI SOLUTIONAREA PROBLEMELOR SOCIALE

Disciplina: DIAGNOZA sI SOLUŢIONAREA

PROBLEMELOR SOCIALE

Îndrumator: Prof.univ. dr. CĂTĂLIN ZAMFIR

Student: CIOBANU MAREs CLAUDIU

Sectia: ASISTENŢĂ SOCIALĂ Anul: III

DEZVOLTARE SOCIALĂ

De la debutul sau, anii '60, calitatea vietii s-a dovedit a fi un concept complex, studiat în cadrul multor discipline (statistica, sociologie, econ 18518c22s omie, psihologie sociala), care descrie fenomene eterogene, dintre care unele sunt mai apropiate de conditiile obiective de viata (factori de mediu, starea demografica, venituri, stil de viata etc.) si altele corespund aspectelor subiective ale vietii (trebuinte, aspiratii, ideal de viata etc.).

Dezvoltarea sociala se refera la orientarea unei comunitati / institutii spre realizarea unei stari dezirabile, puse ca obiectiv de atins printr-un proces planificat în timp, rezultat al unui set de actiuni conjugate.

Conceptul de dezvoltare sociala, astfel definit, include doua componente structurale:

O stare - obiectiv pusa de realizat de catre o comunitate (actor social)

Un set de actiuni desfasurate în timp pentru realizarea respectivului obiectiv: strategii, planuri, programe.

În sociologie, dar si în limbajul curent, "dezvoltarea sociala" a aparut ca un concept cheie, relativ târziu, cunoscând o tematica aflata înca în cristalizare. Sociologia a fost, cu rare exceptii, o stiinta descriptiva si explicativa a realitatii sociale. Ea a fost în mult mai mica masura o stiinta constructiva, un instrument al schimbarii sociale.

Evolutia societatilor a fost mai degraba caracetrizata de schimbarea prin crize, decât cea a dezvoltarii sociale proiectata si planificata.

Paradoxal, orientarea spre dezvoltare sociala nu a aparut în tarile si segmentele acestora plasate la vârful evolutiei, în tarile cele mai dezvoltate. Societatile prospere s-au aflat într-o dinamica rapida, dar aceasta era rezultatul rezolvarii problemelor curente, cumularea acestora generând o schimbare continua, o dezvoltare "organica", neproiectata.

Pradigma dezvoltarii sociale s-a cristalizat si la nivelul de baza al societatii: comunitatile. Aceasta pradigma s-a axat pe problema: cum pot fi sustinute comunitatile sociale sa dezvolte procese de autoorganizare pentru a rezolva problemele lor si, în mod special, de a iesi din starea de "înapoiere".

Preocuparea pentru dezvoltarea comunitara a aparut în doua contexte social - economice diferite. În tarile dezvoltate problema dezvoltarii comunitare s-a pus doar marginal, ea punându-se însa masiv pentru tarile sarace.

Aceasta preocupare aparuta în cazul tarilor sever si cronic subdezvoltate în care fragilitatea sistemului economic ofera sistematic un deficit de oportunitati unui segment majoritar al comunitatii de a se integra într-un proces global de dezvoltare. Complementar cu pozitia marginala a economiilor în sistemul mondial, se adauga si sisteme politice corupte, orientate spre parazitarea resurselor interne, incapabile sau chiar neinteresate a se angaja în programe de dezvoltare. Aceasta situatie creaza paralizie, disperare, demoralizare colectiva.

În anii 70 a aparut o preocupare pentru ceea ce s-a numit de la început dezvoltare organizationala. O variana a acestei pradigme a aparut sub forma "dezvoltarii sociale a organizatiilor". Explozia în complexitate a organizatiilor, la care s-a adaugat importanta utilizarii resurselor umane, s-a cristalizat ideea unei strategii de dezvoltare sociala.

O analiza a principalelor date statistice referitoare la nivelul de trai din România apartinând unor institutii specializate nationale si internationale si publicate de catre cotidianul "Adevarul" arata ca, cel putin pâna în prezent, nu au intervenit schimbari pozitive în ceea ce priveste nivelul de trai al populatiei. Confirmarea stiintifica a acestui fapt este data de Institutul National de Statistica, Institutul de

Cercetare a Calitatii Vietii, Banca Mondiala, Fondul Român de Dezvoltare Sociala, Institutul de Studii Economice Comparate din Viena, care, prin realizarea unor studii de specialitate, au ajuns la concluzia ca economia româneasca este una de subzistenta, dominata de întreprinderi ineficiente ale caror pierderi sunt acoperite prin inflatie, pentru a se evita falimentarea lor si declansarea unor grave tensiuni sociale.

FAZELE DEZVOLTĂRII SOCIALE

În derularea oricarui proces de dezvoltare sociala se contureaza 8 (opt) faze. Pentru o exemplificare cât mai clara a derularii acestor 8 faze ale dezvoltarii sociale, am ales pentru prezentare o microregiune din vestul tarii, localitatea Miercurea Nirajului, în apropiere de Târgu Mures, datele fiind centralizate la nivelul anului 1992.

Populatia microregiunii în acel an era de 10.917 persoane, din care populatia activa era de cca. 4.300 de persoane, iar salariatii nu depaseau jumatatea acestei cifre. Numarul pensionarilor avea de asemenea o pondere de cca. 50 % fata de populatia activa. Numarul femeilor este mai mare decît cel al barbatilor, dar numarul femeilor care nu au un loc de munca este de doua ori mai mare decît cel al barbatilor.

Din punctul de vedere al nivelului de educatie, potrivit recensamântului din ianuarie 1992, aproape 5% din populatia feminina de 12 ani si peste era analfabeta. Pe masura înaintarii în vârsta, diferenta între ratele analfabetismului femeilor fata de barbati se accentueaza, ajungând cu aproape 18% mai mare în cazul femeilor;

Ca urmare a deteriorarii situatiei economice si sociale, a insecuritatii si instabilitatii personale, s-a înregistrat o evolutie negativa a starii de sanatate a populatiei, caracterizata printr-o crestere accentuata a numarului de îmbolnaviri, a cresterii mortalitatii în rândul barbatilor.

Participarea femeilor la viata publica si luarea deciziilor este ca si inexistenta. Opinia specialistilor este aceea ca "pentru schimbarea actualei situatii a inegalitatii si echitatii dintre femei si barbati, trebuie ca si tara noastra sa adopte politici în masura sa elimine inegalitatile care mai persista în societatea româneasca: acces egal la educatie, asistenta sanitara de calitate"

Raportul anual dintre numarul nascutilor si celor decedati nu constituie deocamdata o problema deosebit de însemnata din punct de vedere demografic (în ultimii cinci ani în comuna Miercurea Nirajului media anuala a celor nascuti fiind de 83, a decedatilor de 66, pe când în comuna Vargata se consemnau anual 115 decedati raportati la 147 de noi nascuti), desi si în microregiune exista tendinta de îmbatrînire a populatiei, aceasta este specifica mai mult satelor mici, ca Veta, Beu, Vadu, Grîusor, Adrianu Mare si Mic, Bedeni componente ale comunei.

Prima faza a procesului de dezvoltare sociala consta în identificarea si diagnoza problemelor sociale. Orice proces de dezvoltare porneste de la problemele cu care sistemul social respectiv se confrunta, complementar cu vointa de a actiona pentru solutionarea lor.

Putem face o clasificare relativ simpla, a problemelor sociale în functie de factorul determinant al acestora:

probleme sociale determinate de inegalitati sociale economice;

probleme sociale generate de structura institutionala a societatii;

probleme sociale care afecteaza calitatea generala a vietii.

Temele care reflecta diverse dificultati de natura economica se refera la nivelul de trai al populatiei, precum si la probleme de viata ale copiilor, somerilor si pensionarilor. Principala cauza care conduce la existenta acestor probleme de viata este declinul economic.

În cazul ales pentru exemplificare, se vede clar ca ne confruntam cu mai multe probleme, cum ar fi:

somajul,

sanatatea populatiei

saracia

populatia rroma prezenta în mijlocul majoritatii locuitorilor comunei de nationalitate româna

învatamîntul si situatia tinerilor.

În cadrul fazei a doua apare stabilirea prioritatilor si adoptarea obiectivului efortului de actiune / dezvoltare. Limitarea resurselor impune ierarhizarea problemelor de abordat si alegerea celor mai importante. Formularea explicita a criteriilor de stabilire a prioritatilor este importanta pentru evitarea alegerii sub presiune sau, adesea, a conjuncturilor. Orice adoptare a unor obiective exprima prioritatile stabilite implicit sau explicit.

Este clar ca problema cea mai grava din microregiunea aleasa pentru exemplificare este somajul. De aici izvorasc aproape toate dificultatile sociale.

Evolutia ratei somajului dintr-o tara reflecta, în primul rând, stadiul de dezvoltare socioeconomic al societatii respective, modul în care este gândita politica de suport pasiv care poarta în sine factorii motivatori sau demotivatori ai unui comportament activ de angajare din partea individului.

Un alt aspect legat de situatia pietei de forta de munca din România este cel al cazurilor de "munca la negru" [2]. Desi pare greu de crezut, în România se importa forta de munca si înca în cele mai sarace zone ale tarii.

În judete precum Vrancea, Botosani sau Suceava, patronii prefera sa angajeze persoane din Republica Moldova. Cu un nivel de trai mai scazut decât al românilor, cetatenii Republicii Moldova accepta sa munceasca pentru salarii extrem de mici, fara încheierea unor contracte de munca.

În Miercurea Nirajului înainte de anul 1989 exista o întreprindere care avea cca. 1600 de angajati (Cooperativa Mestesugareasca "Nirajul" din Miercurea Nirajului), în anul 1992, an ales pentru prezentare, aceasta unitate avea numai 248 de angajati.

Totusi în locul acestei întreprinderi nu prea au aparut unitati cu capital privat, iar daca da, numarul acestora a fost foarte redus. Nici una din acestea nu avea la momentul respectiv un numar de angajati mai mare decît 100.

Localitatile nu dispun de resurse necesare dezvoltarii. Sistemul de sprijin al autoritatilor locale este aproape inexistent, ba tot mai redus din cauza transferarii unor sarcini de la bugetul central la bugetele locale, în timp ce putine procente din impozite ramîn în localitate. De aceea pe umerii autoritatilor locale sunt puse situatii carora nu pot face fata, mai ales pe plan social. Astfel în baza Legii 416 din 2001 în comuna Miercurea Nirajului sunt 101 persoane, iar în comuna Vargata, 85 de persoane îndreptatite de a primi ajutor social de la Primarie. Tot la aceeasi data în comuna Miercurea Nirajului, 95 de persoane, iar în comuna Vargata, 25 de persoane sunt înscrise pentru primirea ajutorului de somaj. Se poate observa usor ca este necesar un buget local al primariei mult peste posibilitati pentru satisfacerea tuturor cererilor.

Tineretul fara profesie din zona rurala nu poate profita de noile posibilitati care apar în fiecare zi, nu îsi demareaza o afacere si nu prea îsi cauta un loc de munca.

  Dupa stabilirea obiectivului de actiune se pune imediat problema modalitatii de atingere a acestuia - solutii / strategii de actiune, mai exact formularea strategiei de actiune, adica cea de a treia faza a procesului.

Observam ca problemele cu care societatea se confrunta au cerscut rapid în complexitate, complementar, capacitatea planificarii strategice facând ca alegerea solutiilor sa nu mai fie de genul celor impuse de conjuncturi.

Relansarea unei economii subdezvoltate, minimizarea coruptiei sau a saraciei sunt probleme a caror rezolvare nu a fost niciodata simpla. Astfel a luat nastere un nou concept - directie de dezvoltare a constructiei sociale: strategia. Strategia este o directie globala de actiune.

Adoptarea unei strategii de actiune trebuie sa se fundeze pe dientificarea alternativelor si preevaluarea acestora. Mult timp, evolutia societatii umane a fost caracterizata de paradigma problemei cu solutie unica. Este tipica pentru perioada anilor 90 a tranzitiei în România.

Ideea de alternative este o tema noua. Se poate spune ca relativ recent s-a deschis o noua perspectiva: pradigma problemelor cu solutii multiple. Cautarea de alternative a fost generata de însusi ciclul de adoptare a unei solutii, implementarea ei si esecul / constientizarea limitelor acesteia care a împins spre cautarea de alternative. Esecul unei solutii, într-un mediu de cunoastere suficient de avansat, capabil sa exploreze posibilul, a dus la dezvoltarea unei noi teorii: construirea de alternative. Explozia alternativelor a împins pe prim plan nevoia dezvoltarii unor tehnici de preevaluare a alternativelor.

Pentru a face o alegere corecta este nevoie de a compara alternativele, a le ierarhiza si, pe aceasta baza, a lua decizia. În felul acesta a luat nastere o noua pradigma de analiza compusa din concepte ca: eficacitate, cost, eficienta, cost / beneficiu, estimarea impactului, determinrea efectelor secundare / perverse.

Ajungem încet, încet la cea de a patra faza numita operationalizarea strategiei într-un plan de actiune sociala.

Strategia, ca diercctie globala de actiune cu principiile care fundeaza optiunea, nu contine masurile concrete, în orizonturi de timp specifice, responsabilitati, atribuirea de resurse. Un concept a ocupat un loc important în pradigma dezvoltarii sociale: planul de actiune sau planificare strategica. Planul de actiune reprezinta o operationalizare a strategiei în termeni de o pluralitate de subobiectivitate care, împreuna, duc la atingerea obiectivului global. Subobiectivele sunt întinse pe perioade de timp, cu tinte intermediare.

În cazul în speta putem vorbi concret de adoptarea unor planuri ce cuprind obiective pe termen mediu si lung.

Crearea unui climat favorabil pentru a stimula investitorii din zona sau din afara zonei sa creeze unitati de productie sau de prestari servicii, creind direct si noi locuri de munca în regiune.

Realizarea unor investitii viabile si profitabile în economie. În regiune întreprinzatorii agricoli sau de mica industrie, precum si mici comercianti au o pondere mai ridicata. Ar fi necesara largirea profilului de productie si oferta, avînd în vedere posibilitatile locale, care favorizeaza mai mult producerea unor bunuri alimentare, de prelucrarea lemnului, produse textile. Pe de o parte e nevoie si de tehnologizarea agriculturii si investitii în domeniul turismului rural.

Organizarea unor cursuri de calificare sau recalificare, precedat de un studiu de evaluare din zona. În aceasta privinta putem cere sprijinul oficiului judetean din acest domeniu (Directia Generala de Munca si Solidaritate Sociala).

Ajungem astfel la cea de a cincea faza, aceea de implementare a planurilor de actiune.

În ultimii ani societatea noastra s-a confruntat cu o experienta frustranta: elaboram strategii si planuri de actiune. Planurile de elaborare a acestora poate fi un proces deosebit de laborios, ce antreneaza o multime de actori sociali, specialisti, institutii, organizatii. Odata elaborate si adoptate, multe dintre ele ramân nerealizate, fiind pur si simplu "uitate în sertare".

Planurile cunosc si ele o dinamica similara cu cea a problemelor sociale. Momentele de criza activeaza vointa de actiune. Dezvoltarea unei strategii / plan este un raspuns la presiunea de actiune. Elaborarea si adoptarea acestora relaxeaza presiunea de actiune. La aceasta se adauga dificultatile de implementare, de actiune efectiva, fapt care duce la "uitarea" planului.

Din acest motiv, implementarea planului necesita tehnici speciale cum ar fi:

câstigarea suportului pentru implementarea planului: a institutiilor implicate, a segmentelor sociale implciate, a colectivitatii.

mobilizarea resurselor financiare necesare: cele publice, dar si cele non-publice.

implementarea planului în activitatea institutiilor implicate: în planurile lor de actiune, în forma unor obiective specifice acestor institutii care convertesc obiectivele planului.

Motivarea participarii la aplicarea planului - interiorizarea la nivelul colectvitatii institutiilor si organizatiilor a planului.

În loc de a astepta crearea unui sistem de protectie sociala mai bine încercam alinierea prin forte proprii. Aceasta însa necesita programe de dezvoltare locala sau regionala sau obtinerea unor fonduri pentru dezvoltare prin programe si proiecte.

De aceea reprezentantii autoritatilor locale si a organizatiilor nonguvernamentale trebuie trimisi la cursuri de calificare pe aceasta tema, pentru ca ideile sa fie transpuse în proiecte speciale, în care sa se implice printr-o colaborare complexa reprezentanti ai diferitelor institutii (Primarii, Consilii Locale, scoli, biserici, întreprinzatori, ONG-uri). Fara aceasta colaborare nu se poate realiza o dezvoltare regionala viabila (institutiile autonome prin activitatea lor pot rezolva cîte ceva pe termen scurt, dar acestea nu vor fi solutii eficiente pe termen lung).

Reînvierea organizatiilor de odinioara ar putea acorda sprijin în inventarierea problemelor si a posibilitatilor de rezolvare.

Una dintre cele mai mari provocari pentru tarile post-comuniste aflate într-un amplu proces de schimbare la toate nivelurile o reprezinta constructia institutionala (prin institutii întelegând-se si normele, regulile care guverneaza o societate si care ofera suportul necesar construirii structurilor politice, economice, culturale, educationale, juridice etc.). Stabilitatea si coeziunea sociala a unei tari depind de cadrul institutional existent, de buna functionare a acestuia în acord cu valorile unui stat de drept. Sunt tot mai numerosi cei care subliniaza rolul important pe care-l are structura institutionala în dezvoltarea unei societati: institutii precare, subdezvoltate, lipsite de încrederea populatiei conduc la performante economice, sociale, politice inferioare. Experienta anilor de tranzitie a demonstrat ca reforma institutionala trebuie sa devina obiectiv prioritar al societatii românesti, fiind, de altfel, si o conditie a democratiei si a dezvoltarii sale din toate punctele de vedere.

Am ajuns si la faza a sasea - monitorizarea implementaii planului.

Implementarea planului reprezinta o multime de actiuni ale actorilor implicati. Acestia pot avea motivatii diferite, interese convergente sau divergente, prioritati proprii. De aceea nu este suficient sa "dai sarcini", ci trebuie sa urmaresti continuu realizarea acestora. Acest tip de control este desemnat tot mai mult prin termenul de "monitorizare". Monitorizare nu evalueaza "rezultatul" actiunii, ci "procesul". Se presupune ca procesul, actiunea orientata de strategie si plan, va duce la realizarea obiectivului, deci ea aplica prevederile planului într-un mod corect.

Rapoartele de monitorizare au mai multe functii. În primul rând se asigura aplicarea planului pentru a realiza, prin aplicarea acestuia, obiectivul propus. În al doilea rând, se asigura orientarea continua a actorilor implicati în a actiona în directia continuta în plan. Se creeaza o constientizare si internalizare a obiectivului. Actorii individuali si colectivi interiorizeaza obiectivul planul, creându-se o "cultura a dezvoltarii".

Apare necesitatea celei de a saptea faza: monitorizarea dinamicii problemei de solutionat/ obiectivului de realizat.

Paralel cu monitorizarea implementarii planului de actiune este nevoie de o monitorizare continua a problemei de solutionat.

Saracia scade / creste / stationeaza? Ce se întâmpla cu nivelul abandonului scolar? Se realizeaza sau nu si în ce grad scaderea mortalitatii infantile?

Nu numai implementarea unei strategii determina dinamica respectivei probleme sociale si nici doar calitatea acesteia, ci si interventia altor factori. Este deci necesara o monitorizare în sine a dinamicii problemei, cautându- se totodata sa se identifice contributia strategiei / planului de actiune si interventia altor factori.

În cazul nostru ar fi, dupa parerea mea, necesara organizarea în fiecare an a unor seminarii în fiecare localitate (un fel de sedinta pe sate), care ar oferi ocazia de a inventaria toate problemele comunitatilor. Astfel s-ar anula sentimentele de abandon si s-ar întari participarea publica activa si impunerea unor interese comunitare. Organizatiile publice -culturale prin munca lor sprijina chiar munca primariilor. Aceste organizatii sunt prezente tot mai mult în regiune, dar lipseste colaborarea între ele sau colaborarea directa si sprijinul acordat primariilor.

Reînvierea legilor obstesti si a obiceiurilor de odinioara, actiunile de înfrumusetare a satelor, publicitatea de zi cu zi ar avea drept rezultat consolidarea sentimentului comunitar.

În prezentarea noastra am ajuns în final si la cea de a opta faza: evaluarea strategiei / planului.

Monitorizarea poate asigura implementarea cu succes a planului, dar nu neaparat realizarea obiectivului global propus. Aceasta depinde nu numai de aplicarea consecventa a planului, dar si de calitatea strategiei / planului. Riscul monitorizarii este de a crea o anumita rigiditate actiunii, o deschidere insuficienta pentru critica optiunii strategice / planului si explorarea alternativelor.

Conceptul de evaluare deschide un alt tip de analiza: raportarea strategiei / plnului la solutionarea problemei / realizarea obiectivului propus: eficacitatea globala a actiunii sociale.

Evaluarea impune identificarea factorilor responsabili de eventualul esec sau eficacitate scazuta. Evaluarea trebuie facuta în toate fazele, dar într-un mod specific.

Cauza eficientei scazute pot fi deficientele în operationalizarea strategiei: poate deficientele sunt localizate în implementarea planului. Sau poate planul a fost inadecvat si, desi el a fost realizat, nu s-a realizat obiectivul planificat. În acest caz este revazut planul de actiune. Sau planul a fost inadecvat si, desi el a fost realizat, nu s-a realizat obiectivul planificat; în acest caz este revazut planul de actiune. Sau planul a fost corect, dar strategia neadecvata este responsabila si în acest caz se reconsidera strategia, se exploreaza strategii alternative. În fine , este posibil ca prioritatile sa nu fi fost corect stabilite, sau problemele / obiectivele de la care s-a pornit nu au fost adecvat formulate.

Evaluarea finala - la sfârsitul unui ciclu de actiune- este esentiala pentru a se evita risipa efortului pe cai probate a fi insuficiente.

Procesul dezvoltarii sociale are deci un caracter ciclic , cu reveniri în fazele anterioare pentru a include un mecanism de feed-back si corectie.

A face cunoscut largului public microregiunea din studiul meu, prin prezenta permanenta în presa, prin prezenta la expozitii, prin informarea organizatiilor de profil, a autoritatilor locale straine sau a ambasadelor despre posibilitatile microregiunii, acum în anii integrarii tarii noastre în Uniunea Europeana, când avem posibilitatea obtinerii de fonduri europene, consider ca ar fi modul cel mai adecvat de a ajuta procesul de dezvoltare în localitatea Miercurea Nirajului precum si în orice localitate din tara noastra care se confrunta cu astfel de probleme.

Identificarea problemelor sociale cu care se confrunta societatea româneasca este o actiune dificila dar necesara, datorita faptului ca:

perioada actuala este una de criza, marcata de instabilitate economica, ce contribuie la aparitia si intensificarea problemelor sociale;

este stiut faptul ca aparitia si agravarea problemelor sociale au un impact economic, social si politic ce nu poate fi neglijat de catre societate;

existenta unor informatii variate, complete si corecte despre acest tip de probleme permite luarea unor masuri în cunostinta de cauza, adecvate si, prin urmare, eficiente.

În actiunea de identificare si analiza a problemelor sociale, presa scrisa s-a dovedit întotdeauna un mijloc eficient.

Varietatea, complexitatea si numarul mare de probleme sociale cu care se confrunta societatea româneasca pot fi grupate în:

probleme sociale determinate de inegalitati sociale, economice etc.,

probleme sociale determinate de structura institutionala a societatii,

probleme sociale care afecteaza calitatea generala a vietii.