DIMENSIUNI ALE ASISTENTEI FAMILIEI SI COPILULUI

DIMENSIUNI ALE ASISTENTEI FAMILIEI SI COPILULUI

1. Traditia in asistenta familiala

O privire de-a lungul “istoriei”asistentei familiei ne confirma faptul ca aceste demersuri au radacini undeva foarte departe in timp, concretizate in:

-actiunile difuze, spontane ale prietenilor, vecinilor, rudelor;

-instantele informale care actionau an aceasta directie: sfatul batranilor, sfatul tinerilor casatoriti, institutia nasitului- care desi erau create de colectivitati cu scopul de a sprijini si asista familia, nu reuseau sa depaseasca nivelul cunoasterii comune;

-persoane si institutii formale, oficiale, care prin pregatirea lor specifica dobandeau un statut social si cultural care le conferea o pozitie-cheie in comunitate in ceea ce priveste impactul asupra familiilor – preotii, invatatorii, medicii, avocatii si institutiile ai caror reprezentanti erau.

2. Conceptul de “asistent 929i83j 9;”

Deoarece am folosit deja conceptul de “asistent 929i83j 9;”, dar si pe cel de “terapie”, se impune o explicitare a acestora.

Demersul de terapie este consacrat ca apartinand psihologilor si psihiatrilor, si se concretizeaza in activitatile specializate de tratare a anumitor probleme psihice ale pacientilor.

Conceptul de “asistent 929i83j 9;” apare ca fiind mult mai larg decat cel de “terapie”, deoarece, asa cum am vazut, in acest caz se realizeaza o abordare  ecologicặ a familiei (relatia cu institutiile sociale, cu comunitatea, efectul diverselor evenimente si structuri sociale asupra familiei etc.). Astfel ca, desi nu foloseste tehnici avansate de psihoterapie, asistentul social se ocupa implicit si de terapia familiala, deoarece urmareste gasirea si dezvoltarea de catre familie a resurselor necesare depasirii situatiei problematice in care se gaseste la un moment dat.

O interventie eficienta la nivelul familiei trebuie sa aiba in vedere:

o abordare holistica – abordare la nivel global, sistemic, pornind de la considerarea familiei ca un tot unitar, cu dinamica si functionare proprii;

o abordare eclectica – abordare care va contine elemente proprii mai multor directii teoretice, aflate uneori chiar in opozitie.

Cele doua atribute se pot privi intr-o oarecare relatie de interdependenta, deoarece este evident ca o realitate complexa cum este familia nu poate fi subsumata unui singur model explicativ.

Constientizarea si afirmarea din ce in ce mai puternica a importantei familiei si implicit a asistarii ei s-a reflectat in trecerea de la demersurile “spontane, nesistematice, la cele organizate oficial, cu metode si mijloace specifice” (Ilut, 1995:166). In aceeasi tendinta, “(…) terapia familiei a cunoscut o profunda schimbare de perspectiva, anume de la paradigma clasica, centrata pe individ ca membru al familiei, la cea moderna. (…).S-a trecut de la abordarea intrapersonala, la cea interpersonala” (idem:166)

Asumtia de baza a terapiei moderne, interpersonale este aceea ca situatia-problema a unui membru a familiei trebuie privita intr-un context mai larg, respectiv cel al sistemului familial, astfel ca problema, disfunctia individului reprezinta de fapt “simptomul” sistemului

3. Rolul asistentului social

Abordarea interpersonala, si-a pus amprenta in mod clar si asupra relatiei client-asistent social. Ea s-a materializat in trecerea de la modelul unidirectional asistent social-client, in care specialistul detinea “monopolul” in evaluarea problemelor, a resurselor si limitelor clientului, in stabilirea obiectivelor interventiei, a strategiilor aplicate si a planului de actiune, la un model bazat pe cooperare si negociere cu clientul, de implicare activa a acestuia in demersul de asistare.

In acest context al negocierii si colaborarii, scopul asistentului social este de a reusi sa-l faca pe client sa constientizeze  ca problema in cauza nu este doar a unui singur membru, si ca, printr-o atitudine pozitiva, de crestere, aceasta va putea fi solutionata.

A reusi sa construiesti o relatie eficienta cu clientul, inseamna din partea asistentului social a dezvolta o serie de calitati specifice, concentrate in jurul a cinci atribute principale: (dupa Coulshed, 1993):

acceptarea – consta in a aprecia clientul asa cum este el, impreuna cu problema lui, fara a manifesta o atitudine critica sau reprobatoare;

caldura- se regaseste in interesul viu, spontan al asistentului social fata de problema clientului, in atitudinea de compasiune manifestata fata de acesta;

empatia – reprezinta capacitatea de a intelege sentimentele, trairile, actiunile celuilalt, de a simti ca si cand ai fi cealalta persoana din relatie;

preocuparea – exprima caracterul protector al relatiei de asistenta sociala, in care se manifesta grija pentru bunastarea celui asistat, introducandu-se astfel in relatia cu clientul elementul responsabilitatii;

autenticitatea – exprima integritatea, sinceritatea, necesare in relatia cu clientul.

Atributele mentionate rezulta si se regasesc in acelasi timp in Codul Deontologic al Asistentului Social.

Crearea unei relatii de succes cu clientul presupune , de asemenea, respectarea regulilor unei bune comunicari, care sa nu fie viciata de bariere verbale – legate de mimica, gestica, pozitia corpului, modularea vocii-din partea asistentului social, sau de bariere verbale legate de anumite exprimari, folosirea de expresii inadecvate, modul de punere a intrebarilor, lipsa de interes, vorbitul in exces, moralizarea clientului etc.

Rezulta deci, ca, pentru a fi un “bun” asistent social este necesar sa dispui de un evantai de abilitati, deprinderi, dar in aceeasi masura este importanta si aplicarea principiilor deontologice specifice domeniului.

Nu mai putin important este insa ca asistentul social sa detina vaste cunostinte din sfera teoretica si metodologica a asistentei familiei si copilului.

4. Orientari teoretice fundamentale

Dincolo de diversitatea si multitudinea variantelor de abordare teoretica a acestui domeniu, a caror taxonomie este puternic marcata de arbitraritate (Ilut, 1995), se pot totusi gasi puncte de suprapunere a diverselor orientari teoretice, fie ca sunt centrate pe dimensiunea cognitiva, afectiv-emotionala, comportamentala, pe individualitate sau pe sistemul familial.

In final, “practicienilor, aproape ca li se impune o abordare holistica” (idem:170)

4.1. Abordari  centrate pe prezentul familial (sincronice)

Ideea de baza, comuna acestui tip de orientari este aceea ca interactiunile actuale din interiorul sistemului familial contribuie clar la mentinerea starii disfunctionale si a problemei, chiar daca nu aceste interactiuni au generat-o.

Orientarea sincronica (aistorica) propune 4 modele (Griffin, 1993):

comunicational-sistemic

structural

behaviorist

psiho-educational

In lucrarea sa “Familia-cunoastere si asistenta”, Petru Ilut realizeaza o trecere in revista a acestora, precum si a ideilor proprii lor:

Modelul comunicational-sistemic  cuprinde la randul lui un numar de 3 grupari si scoli:

Institutul de Cercetari Mintale (MRI) sau Scoala de la Palo Alto (C. Bateson, P. Watzlawick, D. Jackson, J. Weakland ) promoveaza urmatoarele idei si concepte:

cauzalitatea circulara – comportamentul este simultan cauza si efect, iar relatia dintre cauza si efect este circulara;

echifinalitate – cauze si conditii diferite duc la acelasi rezultat (efect)

echipotentialitate – cauze si conditii identice duc la rezultate diferite; intr-un sistem familial nu putem deduce intrarile din iesiri si invers;

comunicarea -este dimensiunea centrala a relatiilor dintr-o familie, si nu exista nici o persoana care sa nu poata comunica;

- orice comunicare este in acelasi timp o metacomunicare, deoarece actele comunicationale contin pe langa informatia propriu-zisa si semnale despre cum trebuie interpretata respectiva informatie;

- realitatea familiala este construita in urma interactiunilor dintre membrii ei;

- cand clientul apeleaza la serviciile terapeutului, inseamna ca el a incercat deja sa-si rezolve problema, fara succes insa; incercarile anterioare fac ca problema sa fie si mai grava;

- rolul terapeutului este acela de a realiza ce interactiuni mentin problema actuala si care sunt schimbarile necesare pentru a o elimina;

- o modalitate eficienta de a rezolva problema este reincadrarea ei (reframe) in spatiul mediului familial, astfel incat sa se ajunga la o noua perspectiva si intelegere a situatiei de catre client.

Terapia strategica (J.Haly, 1976) se bazeaza pe urmatoarele idei:

- important in cadrul unei familii este cine detine controlul, ierarhia si puterea;

- neajutorarea, incompetenta si boala contribuie la determinarea ierarhiei in familie;

- simptomele individuale reflecta ceea ce se intampla in unitatea familiala, in relatiile dintre membrii ei, fiind metafore ale disfunctionalitatii sistemului familial;

- familiile si indivizii dispun de resursele psihologice necesare depasirii problemelor, daca sunt asistati corect;

- rezistenta la schimbare reprezinta un produs firesc al tendintei de stabilitate a fiecarei familii (homeostazie);

-terapia prin introspectie si autoanaliza este irelevanta pentru rezolvarea problemelor; familiile care functioneaza normal sunt mai putin preocupate de propriile ganduri si motivatii;

- triunghiularitatea familiala este mecanismul cel mai frecvent intalnit in sfera relatiilor emotionale din familie; cand relatiile dintre dintre doi membrii devin tensionate, cea de-a treia persoana este implicata;

- data fiind posibilitatea de autocorectie a familiilor, numarul de sedinte terapeutice poate fi mic, utilizandu-se in schimb prescriptii care trebuie urmate in contextul cotidian al familiei;

- se practica, atat in cadrul sedintelor cat si in afara lor, trasarea de sarcini paradoxale, cum ar fi amplificarea simptomului, negarea lui - terapeutul neaga ca ceva se poate schimba, iar clientul trebuie sa dovedeasca contrariul;

- este folosita reincadrarea, in scopul modificarii comportamentelor disfunctionale.

Scoala din Milano (Selvini-Palazzoli, Boscolo, Cecchin si Prata, 1978) este considerata ca fiind cea mai fidela reprezentanta a modelului sistemic, bazandu-si demersurile pe urmatoarele principii:

- familia este un sistem mai mult evolutiv decat homeostatic;

- pentru a-si asigura supravietuirea, familia poate chiar sa “sacrifice” pe unul dintre membrii ei;

- dinamica familiala reprezinta un permanent joc intre membrii ei, bazat pe regulile si miturile grupului familial;

- pentru multe familii exista o persoana exterioara de referinta, care are o mare importanta in viata si valorile familiei, si care este bine sa fie implicata in terapie (ex. medicul familiei);

- prin terapie nu trebuie sa se urmareasca schimbari directe in sistemul familial, ci metaschimbarea, adica schimbari in abilitatea familiei de a se schimba;

- importanta terapeutului in viata familiei este foarte mare, deoarece  credintele, valorile, ideile pe care le va avansa vor deveni parte din universul familiei cu care lucreaza, desi interventia lui este una mai mult nondirectiva;

- echipa de terapeuti lucreaza dupa urmatorul algoritm: prin intrebari circulare adresate clientului se culeg informatii si se formuleaza ipoteze despre problematica familiei; apoi  echipa de terapeuti discuta, si pe baza observatiilor si ipotezelor formulate se contureaza strategia care va fi urmata, dupa care se intalnesc din nou cu familia si se traseaza sarcinile proxime;

- se poate utiliza si echipa de terapeuti care asista la sedinte in conditiile existentei unui geam cu transparenta unilaterala, si care pot sa faca observatii si sa formuleaze sugestii;

- este important ca in procesul de ajutor, terapeutul sa impartaseasca credintele, valorile si ideile familiei;

-tehnicile  folosite sunt intrebarile circulare, ritualurile si conotatia pozitiva.

4.1.2. Terapia familiala structurala (Minuchin, 1974) are la baza asumtia conform careia comportamentul disfunctional reflecta o structura inadecvata a sistemului familial.

Aceasta se regaseste in urmatoarele sale idei de baza:

- structura sistemului familial inseamna indivizi si subsisteme (subsistemul sot-sotie, subsistemul fratilor etc.);

- indivizii si subsistemele presupun granite, limite mai mult sau mai putin rigide, mai mult sau mai putin permeabile;

- granitele se refera la rolurile necesare pentru indeplinirea unor scopuri si functii; membrii familiei se vor asocia in vederea realizarii unei sarcini comune, ceea ce va duce la crearea de subsisteme;

- puterea in sistemul familial este determinata de contributia pe care un membru o aduce la realizarea unei sarcini, deci implicit de abilitatile de care el dispune, dar si de subsistemul din care face parte;

- interactiunile din familie deriva din structura ei: indivizi, subsisteme, granite;

pentru a se adapta schimbarilor din mediu sau evenimentelor interne, familia trebuie sa fie flexibila, sa aiba capacitatea de schimbare a structurii interne;

- daca structura este inadecvata, va produce o adaptare indecvata, si ca urmare vor aparea disfunctii si probleme;

- scopul terapiei este acela de a modifica granitele si ierarhiile din sistemul familial astfel ca problema prezenta sa fie dizolvata;

- mijloacele folosite pentru identificarea punctului disfunctional din structura familiei sunt: observatia, intrebarile, jocul de rol;

- ca tehnici de interventie se utilizeaza reincadrarea, dar mai ales restructurarea: adaugarea sau extragerea de subsisteme, implementarea de noi sarcini pentru a genera noi tranzactii si subsisteme;

4.1.3. Terapia familiala behaviorista (Gerald Patterson, 1982) are in vedere in special tulburarile de comportament ale copiilor si relatia parinti-copii.

Asumtia de baza de la care se porneste este aceea ca orice comportament manifestat de un individ la un moment dat este rezultatul unui proces de invatare complex si cumulativ, rezultat din interactiunea dinamica pe care respectivul individ a avut-o cu mediul sau.

Principiul de baza se regaseste in urmatoarele idei:

- prin mediu se intelege pe de o parte mediul familial, iar pe de alta parte contextul social apropiat (ex.vecinatatea); vor fi luate in considerare, de asemenea, si influentele genetice, dar si stressurile cauzate de evenimente extra-familiale;

- prin faptul ca detin sursa de recompense si pedepse, parintii sunt cei care pot induce schimbari profunde in comportamentul copiilor lor;

- relatiile interpersonale ale parintilor determina intensitatea si calitatea reintaririlor comportamentelor copiilor;

- problemele comportamentale apar in special la copiii care fac parte din familii in care: nu exista concordanta intre parinti in ceea ce priveste sistemul de reintariri; nu exista reguli clare despre comportament si responsabilitati ; interactiunile sunt marcate de aversiune si exista un numar mare de procese coercitive;

scopul acestei abordari terapeutice este de a-i invata pe parinti cum sa reduca frecventa aparitiei comportamentelor nedorite si sa le stimuleze pe cele dezirabile;

- strategia aplicata presupune realizarea unei evaluari foarte atente a problemei, vizandu-se antecedentele ei, expresiile in plan comportamental, precum si consecintele ei;

- se are in vedere identificarea situatiilor (cine, cand, cum, cu cine) in care apare problema si se incearca micsorarea frecventei aparitiei imprejurarilor favorabile manifestarii ei;

- parintii au ca sarcina aceea de a observa si a inregistra cu fidelitate comportamentul copiilor lor;

- rolul terapeutului este acela de a-i invata pe parinti o serie de principii, metode, tehnici si deprinderi (de comunicare, de comportament, de rezolvare de probleme) care sa modifice comportamentul copiilor lor. Metodele folosite sunt reproducerea repetata a comportamentului dorit sau invatarea pe model.

4.1.4. Terapia familiala psihoeducationala (Carl Anderson 1986, Jan Fallon,1988) are ca scop ameliorarea situatiilor din familiile care se confrunta cu boli grave, in special cu schizofrenia. Ea vizeaza modul in care pot fi reduse recidivele bolii prin reducerea stressului si starilor tensionale din familie datorate bolii, in speta printr-o educatie psihologica ( ce este boala, cum se trateaza ea, etc.).

Ideile mai importante promovate de aceasta directie sunt:

- schizofrenia sau alte boli au la origine factorul biologic si nu sunt in nici un caz generate de familie, din contra determina tensiuni in interiorul ei;

- stressul si tensiunile din familie accentueaza insa simptomele bolii, generand decompensari si recidive;

- terapia familiala se bazeaza pe teoria emotiilor exprimate (EE), care arata ca un camp emotional familial puternic (atitudini ostile, critice, dar si o supraprotectie accentuata) sporesc rata recidivelor; de aceea scopul terapiei este acela de a reduce EE;

-Fazele aplicarii terapiei sunt:

intalnirea cu familia, expunerea problemei, fara insa a se face remarci critice sau dramatizari ale situatiei;

discutii cu familia despre etiologia bolii, simptomele ei, tratamentul medicamentos, efectul mediului familial;

sedinte terapeutice obisnuite (bazate in special pe principiile terapiei structurale) care au ca scop acela de a reduce si controla conflictele si de a reduce nivelul EE;

focalizarea pe pacient, pe cel bolnav, in scopul dezvoltarii de strategii care sa ii asigure o convietuire cat mai buna cu membrii familiei; se insista asupra consecintelor actelor comportamentale care nu sunt in concordanta cu regulile familiei, se interzice folosirea violentei sau a drogurilor.

Aplicarea acestui model terapeutic simultan mai multor familii, in sedinte de grup, are un efect pozitiv, datorita mecanismului similaritatii si al grupului de suport.

4.2. Abordari centrate pe trecutul familial (diacronice)

Premisa fundamentala de la care porneste orice abordare de acest tip este aceea ca problemele si situatiile disfunctionale care apar intr-o familie sunt determinate de evenimente care au avut loc de-a lungul istoriei familiei si a membrilor ei, chiar si in urma cu generatii.

In cursul demersului terapeutic se va urmari identificarea unor mecanisme si relatii din trecut care ar putea fi la originea problemelor actuale, constientizarea lor de catre clienti si compensarea intr-un fel sau altul.

Abordarea de tip diacronic se materializeaza sub forma a doua modele teoretice (Ilut, 1995:178 apud Griffin, 1993): modelul reltiilor obiectuale si modelul terapiei familiale multigenerationale.

In lucrarea deja mentionata, “Familia-cunoastere si asistenta”, Petru Ilut inventariaza ideile  fundamentale care stau la baza acestor modele:

4.2.1. Modelul relatiilor obiectuale (Ackerman, 1958) are la baza asumtia conform careia in decursul vietii (si in special in copilarie) individul internalizeaza imaginea acelor obiecte si a relatiilor cu ele care au o semnificatie emotionala deosebita, pe linia principiului frustrare-placere. Primul obiect, si cel mai important este mama. Consolidandu-se in timp in subconstient, aceste imagini vor determina interactiunile cu cei apropiati, respectiv cu membrii familiei. Relatiile obiectuale din trecut se vor proiecta mereu in relatiile actuale, astfel ca daca ele au alterat latura mental-emotionala a individului, se vor produce tulburari in mediul familial.

Ideile promovate de acest model sunt:

-in cadrul cuplului, internalizarile patologice din timpul copilariei ale unuia dintre parteneri sau ale altuia,conduc la stari conflictuale;

-comportamentele disfunctionale ale copiilor sunt generate de tensiunile parentale, care sunt determinate de introiectii;

-principiul terapeutic de baza in acest caz este de a descoperi si aduce in plan constient relatia interiorizata in copilarie care produce acum disfunctii in cadrul familiei;

-terapeutul care ca scop ca prin interpretare, intuitie si intelegere profunda, sa scoata la lumina legatura dintre introiectia din trecut si disfunctia actuala si sa gaseasca calea de a o suprima: transferul si proiectia (inclusiv pacient-terapeut), dezvoltarea unor mecanisme mature de aparare a eu-lui (ex. altruismul) care sa ia locul celor imature si negative (agresivitatea, fanteziile psihopatologice).

4.2.2. Terapia familiala multigenerationala (Murray Bowen, 1978) se concentreaza asupra sistemului familial mai larg, avansand ideea transmiterii si amplificarii patologicului de-a lungul generatiilor, nefiind vorba de o transmitere de ereditate biologica, ci de una psihanalitica.  Ideile de baza ale acestui model terapeutic sunt:

- se porneste de la conceptul de diferentiere, care presupune identitatea psiho-spirituala proprie a fiecarei fiinte umane, conditie a normalitatii;

- conceptul cel mai cuprinzator care descrie familia este sistemul emotional familial, care cuprinde comunicarea, raporturile de putere, dar si emotiile, gandurile, sentimentele si alte caracteristici ale membrilor familiei, precum si simbolurile si trecutul ei;

- in cadrul sistemului emotional al familiei are loc diferentierea individuala, care este intr-o relatie de tensiune cu fuziunea emotionala; se formeaza configuratii psiho-afective, dintre care triunghiul emotional este cel mai relevant. Prin triunghi emotional se intelege fie o relatie stransa intre trei membri ai familiei, fie intre doi membri si o problema de familie;

-procesul de transmitere multigenerationala se refera la faptul ca anumite deficite ale sistemului emotional familial-dintre care cel mai scazut este gradul de diferentiere- se propaga si se cumuleaza de-a lungul generatiilor, producand psihopatologii; aceasta se poate intampla in raportul parinti-copii sau de-a lungul generatiilor;

- lipsa de diferentiere, o prea mare fuziune in familia de origine, poate conduce la blocarea legaturilor emotionale cu parintii sau alte rude din partea indivizilor in cauza (nu mai doresc sa le vorbeasca, sa ii intalneasca etc.). La randul ei, respectiva blocare duce la   o fuziune in noul mariaj, accentuand lipsa de diferentiere;

- scopul terapiei il reprezinta diferentierea, desprinderea de legaturile patologice cu familia de origine; pacientii vor trebui sa faca vizite, sa scrie scrisori, sa studieze situatia parintilor, bunicilor si altor rude in viata sau decedate.

4.2.3. Sistematizarea principalelor concepte si asertiuni

Principalele concepte si asertiuni din domeniul asistentei si terapiei familiale, sintetizate dincolo de diversitatea de abordari si curente teoretice, sunt (Ilut, 1995):

- familia functioneaza ca un sistem, care este delimitat de exterior prin granite bine conturate; ea reprezinta un teritoriu care se autoprotejeaza, aceasta protectie referindu-se atat la bunurile materiale (proprietati, slujba, etc.), cat si la cele simbolice (stil de viata, valori, mituri de familie, filosofia ei);

- functia de protectie a familiei nu este intotdeauna indeplinita, existand cazuri in care in interiorul familiei au loc grave tensiuni, care genereaza abuzuri ale unor membri impotriva altora (abuz asupra copiilor, asupra batranilor, asupra persoanelor cu dizabilitati), situatie in care societatea intervine pentru a-i proteja pe cei expusi abuzului; - relatiile disfunctionale dintre familie si diferite institutii sociale au devenit obiect de terapie;

- in sistemul familial se constituie subsisteme, fie dupa criterii de rol (subsistemul parintilor, al fratilor), fie dupa criterii emotional –afective (mama-copii, tata-copii, mama-fiica, mama-fiu, etc.)

- daca interactiunea din cadrul familiei este una de tip competitiv, aceste subsisteme se transforma in coalitii, cu granite rigide, si care reprezinta o sursa de psihopatii;

- un fenomen intalnit frecvent in cadrul familiei este cel al triunghiularitatii, ceea ce se traduce prin implicarea, constienta sau nu, intr-o legatura diadica tensionata, a unui al treilea element; acest al treilea element poate fi o idee, o problema, o persoana din exterior, dar se regaseste si situatia cand el este un alt membru al familiei;

- mecanismul triunghiularitatii apare frecvent in relatia parinti-copii, imbracand 3 forme:

■ copilul ca tap ispasitor”, cand parintii identifica copilul ca sursa a neintelegerilor lor

■ copilul ca mediator in relatiile de cuplu tensionate

■ triunghiul pervers apare atunci cand se formeaza o coalitie intre un parinte (de obicei mama) si copil, impotriva celuilalt parinte. Se numeste pervers deoarece produce pe o parte o nediferentiere psiho-afectiva fata de un parinte, iar pe de alta parte o blocare a raporturilor cu celalalt;

- familia reprezinta un sistem ierarhic, care are la baza o structura de putere; aceasta este in continua schimbare, in functie de activitatile, episoadele si evenimentele din familie, dar si in functie de schimbarile survenite in calitatea membrilor sai (venituri, sanatate, etc.);

- sistemul familial isi ghideaza functionarea in functie de anumite reguli, implicite sau explicite; daca regulile sunt rigide, daca exista neconcordante intre reguli, structuri, comportamente, este foarte probabil sa apara tensiuni. Cea mai “toxica” combinatie este cea dintre reguli rigide, dar netransparente, neexplicite;

- interactiunile familiale au ca dimensiune fundamentala comunicarea, dar in aceeasi masura ca si continutul informational, conteaza metacomunicarea, adica acel ansamblu de gesturi, semne si semnale despre cum trebuie interpretat mesajul transmis;

- interactiunea din familie depinde de procesele cognitive ce opereaza la nivelul indivizilor sai, procese aflate in interdependenta cu cele emotionale si comportamentale. Gandirea bazata pe scheme de gandire preexistente produce distorisuni in interpretarea intentiilor, calitatilor sau conduitelor celuilalt, generand astfel probleme in cadrul familiei;

-conceptul de circularitate cauzala este extrem de important in terapia de familie; el se refera la faptul ca manifestarile fiecarui membru al familiei sunt cauza dar si efect al manifestarilor celorlalti, dupa cum o dimensiune a familiei (de ex. cea economica) poate fi in acelasi timp cauza dar si efect al tensiunilor din familie;

- realitatea familiala este una construita simbolic in sensul ca valorile, ideile, constructele personale, parerile rezulta din, si determina realitatea familiala;

- realitatea familiala este in continua devenire, dar cu toate acestea se cristalizeaza si in formatiuni de mare consistenta si stabilitate in timp, in asa-numitele mituri familiale, adica un set de crezuri impartasite de toti membrii familiei in legatura cu rolurile lor in familie, relatiile dintre ei, calitatile lor, etc.

- foarte importante in lumea simbolica a familiei sunt si legendele, povestirile, intamplarile, fotografiile, jurnalele si alte bunuri simbolice transmise de-a lungul generatiilor; alaturi de acestea, ritualurile si traditiile sunt foarte importante in aplicarea terapiei;

- problemele prezente ale familiei trebuie privite si interpretate ca si efecte cumulative ale istoriei familiei; relatiile patologice dintre parinti sau dintre un parinte si copil se transmit si se amplifica transgenerational;

- familia trebuie sa tinda spre a fi un mediu in care se poate realiza diferentierea si cresterea sinelui, spontaneitatea si comunicarea deschisa, o ambianta stimulativa si nu una inhibitoare, care poate deveni un mediu psihopatogen.

Bibliografie:

Coulshed, V., 1993, Practica asistentei sociale, Ed. Alternative, Bucuresti.

Griffin, W., 1993, Family Therapy, Brunner/Mazel, New York.

Ilut, P., 1995, Familia - cunoastere si asistenta”, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca

Neamtu, N., Fabian, A., 2001, Metode si tehnici de asistenta sociala a familiei, Ed. Word   System, Cluj-Napoca.

Zamfir, C., Vlasceanu, L.,(coord) ,1993, Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti.