FAMILA-CADRU DE SATISFACERE A NEVOILOR COPILULUI
Familia reprezinta cadrul īn care se dezvolta copilul. Pe lānga nevoile biologice ale
copilului, carora familia le raspunde dupa posibilitati si dupa cunostintele pe care le are,
familia teprezinta,cadrul īn care are loc "nasterea psihica" a individului (Aubertel,
Functiile parentale si nevoile copilului
O exprimare succinta a functiilor parentale ar fi ca functia de parinte presupune
a veni īn īntāmpinarea nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala,a acompania deci
copilul si nu a-l dirija īn dezvoltarea lui.
Imaturitatea parintilor, problemelelor emotionale, multe avāndu-si radacinile īn
propria copilarie, anumite boli mentale sau un grad de retard mintal, alcoolismul si
consumul de substante care deconecteaza parintele de la realitate vor determina
incapacitatea parintelui de a īndeplini functiile care īi revin īn relatia cu copilul.
Exista cāteva abilitati de care parintele are nevoie pentru a putea fi un p& 23423f512x #259;rinte bun.
Dintre acestea le vom enumera pe cele mai importante:
1.Sa-si cunoasca sa-si respecte copilul acceptāndu-l asa cum e el
Gradul de cunoastere si percepere corecta a copilului depend de masura īn care
copilul a fost dorit, planuit, asteptat. Un copil nedorit risca de la īnceput o atitudine de
rejetare din partea familiei. El va fi vazut de la īnceput ca o povara si calitatile lui vor fi
neglijate. Pe de alta parte un copil asteptat, dorit, visat care are nesansa de a veni pe
lume cu o malformatie sau o boala īntāmpina un mare risc de a fi rejetat si chiar
abandonat. Unii copii abandonati se afla īn aceasta situatie de a nu fi putut
asteptarile de īnceput ale parintilor.
O cunoastere buna a copilului īnseamna o percepere corecta a lui, neinfluentata de
eventuale resentimente. Cunoasterea lui corecta si sentimentele pozitive vor genera o
atitudine de preocupare si grija pentru satisfacerea nevoilor de dezvoltare ale copilului.
Īn cazul unei familii violente sau dezorganizare, fara o viata regulata, copilul īsi pierde
importanta pentru parintii sai sau chiar poate deveni ecranul proiectiilor negative ale
unui parinte fata de celalalt. Mama poate afirma:,, e rau si egoist asa cum este si tatal
lui", ,, se vede ca va fi un alcoolic asa cum este si taica-sau ", ,, face tot ce poate ca sa
ma chinuie, sa nu ma lase sa ma odihnesc".
Aceste afirmatii reprezinta, efectul proiectiei unor resentimente legate de
insatisfactia īn relatia decuplu sau īn relatie cu alti membri ai familiei, ai unui parinte.
Din acest moment copilul nu este,,vazut", perceput de parinte asa cum este el si
fiind investit de catre parinte cu intentii negative, sau cu perspectiva unei evolutii
negative, riscul de maltratare devine prezent si invers. Cu cāt parintele īl va investi mai
tare pe copil cu sentimente si intentii negative cu atāt comportamentele abuzive ale
parintelui care detine forta īn aceasta relatie vor fi mai grave.
Parintii care īsi neglijeaza copilul,nu īi acorda nicio atentie, abia de īl ,,vad". Īn
aceste cazuri copilul ,,creste ca o buruiana īn batatura", supravietuind dar ramānānd
departe de ceea ce ar fi putut fi.
Un parinte cu stiri schimbatoare īsi va percepe copilul ca fiind ,, bun" sau,,rau",
īn functie de starea prin care trece el, parintele. De fapt īn aceste cazuri parintele nu īsi
vede, cunoaste, respecta,copilul ci īl percepe ca fiind generatorul starilor lui bune sau
rele.
Asteptarile pe care parintele le are fata de copil sunt determinate de modul īn care
īl percepe. Daca parintele nu īsi percepe copilul īn mod realist si īsi proiecteaza asupra
lui resentimentele fata de o alta persoana sau propriile asteptari neīmplinite, atunci fie ca
va avea asteptari negative fata de copil fie ca va avea asteptari prea mari,nerealiste.
Īn ambele cazuri frustrarea pe care o va trai parintele va determina o conduita
abuziva, fata de copil.
2. Sa fie empatic cu copilul
Un parinte empatic cu copilul va īnlelege toate trairile copilului si recunoscāndu-i-le,
le va legitima ajutāndu-l astfel pe copil sa si le integreze sa devina identitatea lui la
care are dreptul si care este respectata de ceilalti.
Bucuria unui copil sau tristetea lui, provocate de lucruri care pentru adult nu au
nici o importanta,sunt tot atātea situatii īn care parintele īsi poate valorific aempatia ce o
are fata de copil.
Empatia īl ajuta pe parinte sa īnteleaga nevoile copilului fara, ca acesta sa le
exprime cu claritate, sa le revendice. Cu cāt copilul este mai mic sau cāt este mai
incapabil sa-si exprime clar nevoile, cu atāt este mai salvatoare capacitatea empatica a
parintelui.
Empatia presupune abilitatea de a da nume gāndurilor si sentimentelor copilului.
Daca parintele este imatur, cu anumite probleme emotionale sau sufera de o psihoza sau
un grad de retard mintal, capacilatea lui empatica va fi anihilata de aceasta conditie a lui.
El nu va mai fi capabil sa se puna īn locul copilului, sa simta ceea ce simte si gāndeste
acesta.
Neglijarea trairilor copilului, nelegitimarea lor de catre parinte, īnseamna refuzarea
identitatii lui, a existentei lui.
Capacitatea empatica a parintilor cu proprii copii se leaga īn mare masura de
capacitatea de a-si reaminti propriile trairi din copilarie, sentimentele pe care le-au
īncarcat atunci cānd au suferit diverse forme de abuz.
Majoritatea parintiilor īnsa care provin din aceste copilarii abuzate nu-si mai pot
aminti sentimentele si trairile devastatoare avute caci acestea au fost adānc refulate īn
inconstient. Īn consecinta, īn relatia cu copilul ei nu pot rezona la sentimentele acestuia
si nu le pot accepta.
i ai mei m-au batut si astfel au facut om din mine " auzi spunānd unii parinti
care, victime ale unor parinti abuzivi, sunt la rāndul lor maltratanti cu copilul lor. Daca
nu intelegi si nu te preocupa trairile copilului, suferinta lui, a-i aplica diferite rele
tratamente poate deveni o rutina.
3. Sa stie sa-si stimuleze si sa-si calmeze copilul
Asa cum satisfacerea nevoii de afectiune si atasament a copilului
creeaza premizele unei sanatati mentale, stimularea copilului,care raspunde nevoii de experiente
a copilului, īi asigura acestuia dezvoltarea normalaa inteligentei.
Stimularea īnseamna provocarea interesului copilului si īn acelasi timp,
acompanierea interesului copilului, pentru lumea exterioara lui, sub toate aspectele:
social,emotional,cognitiv.
Este nevoie de un echilibru īntre a stimula copilul si a calma copilul.Un bun
parinte, empatic cu copilul sau, va simti limitele unei stimulari corespunzatoare vārstei
copilului, dar īn acelasi timp va sti si sa calmeze copilul atunci cānd acesta ajunge īntr-o
stare de nervozitate care depaseste capacitatile sale de a-si contine, a-si retine trairile. Cu
cāt vārsta copilului este mai mica, cu atāt timpul de stimulare eficienta este mai scurt si
nevoia de interventie parentala pentru a fi calmant este mai mare. Īn acord cu nivelul de
dezvoltare a copilului, tipul de stimulare adecvate ca si tehnicile de calmare vor diferi.
Punerea īn practica a unui echilibru optim īntre stimulare si calmare solicita
parintele atāt din punct de vedere al empatiei fata de trairile copilului cāt si din punct de
vedere al cunoasterii unor metode adecvate, a unor practici bune īn stimulare si calmare.
Īn cazul īn care parintele nu manifesta interes pentru a interactiona cu copilul sau
īntr-un mod stimulativ, daca copilul este considerat prea mic pentru a-i propune actiuni,
obiecte, persoane, el va fi cu siguranta neglijat, desconsiderat, si īn ceea ce priveste
calmarca lui. Lasat sa plāngā, sa tipe, chircit de frica sau durere, copilul este coplesit de
toate trairile,,din familia raului si a negrului". Lasat astfel mereu, necalmat sau calmat
preatārziu si fara blāndete, copilul dupa ce īsi va irosi emotiile care curg afara din el,
deodata cu lacrimile lui, se va simti o prada a unei mame rele,a unei lumi rele fata de
care īsi va dezvolta o platosa de aparare. Aceasta platosa īnsa, īn spatele careia se
ascunde copilul, nu īi va īngadui dezvoltarea. Caci daca ea īl va apara īn sensul ca īl va
face capabil sa supravietuiasca, ea nu va mai īngadui schimburile fizice,emotionale,
comunicationale ale copilului cu lumea. Acest lucru este evidentiat de frecventele
regurgitari si comportamente vomitive ale copiilor care au suferit diferite forme de
neglijare si abuz.
Abilitatile parintelui de a-si calma copilul, de a veni īn īntāmpinarea chemarilor
lui disperate cāt mai repede cu putinta, īl vor face pe copil capabil sa īsi dezvolte
īncrederea īn lumea din jur sentimentul ca a trait este o bucurie. De asemenea īi va
dezvolta capacitatea de a astepta venirea benefica a adultului, pentru ca déją copilul stie,
are īncredere īn adult. Dupa aceasta perioada, dupa achizitia acestui sentiment de
īncredere īn adult care īngrijeste si care este de regula mama. Īn aceste momente de
asteptare a unei mame despre care stie deja ca va veni, chiar daca īntārzie īnca, copilul
īsi dezvolta nuantele trairilor, īntre cei doi poli emotionali: negru-alb, de īnceput.
4. Sa stie sa puna limite copilului
Este probabil cea mai provocatoare functie parentala, indiferent daca cel care
este chemat sa o exercite este parintele natural sau educatorul.
Este o abilitate prin care se construieste īn mitea copilului, autoritatea parintelui
sau a educatorului si de fapt a societatii. Un copil oare nu īsi poate construi respectul
pentru autoritatea parintelui, educatorului, societatii, este un copil nefericit, cu un
sentiment de singuratate confuza,care nu va putea trai nici sentimentul de a fi protejat,
securizat de catre parintele, educatorul,societatea īn care traieste.
Īntre a īngadui totul, din dragoste, si a dezvolta īn copil un sentiment confuz de
lipsa de reguli si de ordine a acestei lumi, -lume care poate fi coplesitoare si
imprevizibila tocmai datorita absentei regulilor -si īntre a interzice totul, din anxietate
sau dintr-o preocupare mai mare pentru propriile interese ale adultului,-īn care copilul
nu īncape, nu-si are loc, deranjeaza,aspecte cum ar fi: curatenia,banii, costurile zugravitului,ale
unei farfurii sparte,-adultul trebuie sa gaseasca modalitati de a pune limite,care sa nu limiteze
capacitatea de dezvoltare a copilului.
Fiinta umana este limitata, adica,definita,biologic,genetic. Prin aceste limite,
caracteristicile umane creeaza potentialul unei forme de viata total diferite īn sistemul
viu. Aceasta baza este universala dar fiecare individ are īn aceasta universalitate a
umanului propria individualitate, limite de manifestare,de definire.
Din punct de vedere psihologic, capacitatile si manifestarile difera de la un
individ la altul, indiferent de vārsta.
Din punct de vedere al socializarii copilului, putem spune ca regulile si limitele
sunt cele care īl vor face sa se adapteze mediului si grupului social din care face parte.
Este evident ca parintele si educatorul are rolul de a face cunoscute aceste reguli
impuse de viata sociala copilului, tocmai pentru a-i īngadui accesul la social, adica la
umanitatea care īnseamna obligatoriu societate. Daca parintele si-a īndeplinit aceasta
functie dificila cu succes, la sfarsitul adolescentei, identitatea tānarului este clara atāt
pentru sine cāt si pentru ceilalti.
Īntre a limita copilul, a sti sa īi spui un ,,nu " ferm, fara agresivitate, si a abuza
copilul, adica a-l restrictiona cu agresivitate si dorinta de a distruge īn el ceea ce nu īti
place, -si care totusi face parte din copil-, distanta este foarte mare.
Īn ceea ce priveste consecintele, īn vreme ce limitele puse copilului cu calm si
fermitate de catre parinte, sunt constructive facānd loc reflectiei copilului asupra acestor
limite si a rostului lor, limitele impuse de un parintea gresiv, dezlantuit de greseala sau
tendinta de a gresi a copilului, dubleaza suferinta copilului si o coloreaza cu spaima.
Suferinta este inevitabila. Dar īn vreme ce o restrictie impusa cu calm si explicata
copilului, cu empatie pentru suferinta pe care i-o va antrena, va face sa creasca respectul
copilului pentru parinte, īncrederea ca parintele este aliatul sau principal, cel care īl
asigura īmpotriva tuturor relelor chiar si acelor ce lui īnca nu īi sunt cunoscute, o
restrictionare violenta va dubla suferinta fireasca a copilului, cu spaima fata de
izbucnirea parentala.
Īn acest moment parintele nu mai este perceput de catre copil ca sursa de
protectie si siguranta ci ca o fiinta terifianta care cere ascultare neconditionata,
irationala, totala. Copilul va fi ,, meduzat" de violenta parintelui. Aceasta stare nu va
mai lasa loc reflectiei care dezvolta comprehensiunea copilului, ci fie va bloca copilul
īntr-o ascultare ,,oarba", īl va face sa devina un super-copil, fie il va transforma īntr-un
rebel lipsit de respect pentru norme, limite, morala.
5. Sa stie sa interactioneze pozitiv cu copilul
Capacitatea de a interactiona pozitiv cu copilul se bazeaza pe dragostea
parintelui fata de copil dar si pe rezervarea de catre parinte a unui spirit ludic.
Dragostea īl va face pe parinte dornic de a fi cu copilul sau si īn acelasi timp īi va
da bucuria de a se ocupa de el.
Exista verbe a caror semnificatie simbolica depaseste cu mult definitia starii
fizice a lucrurilor asa cum aparc ea īn dictionarul explicativ. Astfel: ,,a-ti vedea copilul"
sau,,a fi cu copilul tau" sunt stari ce depasesc cu mult conditia fizica de perceptie sau de
juxtapunere spatiala. ,, Ati vedea copilul " sta la baza unei interactiuni pozitive cu el.
Daca vezi, tii seama de privirea copilului care agtaata, de un obiect, cere fara cuvinte acel
obiect, si vii īn īntāmpinarea cererii lui oferindu-i obiectul, īnseamna ca, ai vazut copilul,
ai citit exprimarea interesului lui, si a interactionat pozitiv oferindu-i obiectul interesului.
A interactiona cu copilul fara a sti sa vezi semnele intereselor lui, sau a
spaimelor lui, īn general a emotiilor pe care el le comunica īn fiecare moment, a-i
propune ceea ce tu ca adult consideri ca trebuie sa fie interesant, sau a-i propune jucaria
pe care piata de consum ti-a propus-o tie ca fiind adecvata copilului tau, īnseamna ca nu
vedea unicitatea copilului tau, a nu sti faptul ca lumea copilului este cu totul alta decāt a
adultului, a nu-i respecta ritmul existential si interesele lui, a nu īti cunoaste copilul si a
reduce la ceea ce scrie īn carti, īn general despre copilul de anumita vārsta, īn care
īntāmplator se regaseste fizic si copilul tau.
A -ti vedea copilul cere calm, receptivitate, abilitate de a comunica empatic,
fara cuvinte, stiinta de a urmari gesturile si mai ales orientarea si nuantele emotionale ale
privirii copilului.
A fi cu copilul īnseamna a trai cu bucurie momentele de interactiune cu el, a
descifra cu īncāntare si īngaduinta diferentele modului de a gāndi si simti ale copilului,
faptul ca el, fiind altfel decāt adultul, are dreptul la a simti si īntelege altfel anumite
aspecte ale lumii. Cānd copilul construieste fascinat un turn, si reface constructia
cerāndu-ti sa o vezi si avānd nevoie de lauda ta pentru a-i fi legitimate interesul si
abilitatile pe care si le dezvolta prin aceasta activitate, sa īi spui: ,, ei, asta este o
prostie...ce sa vad aici... ce mare lucru ai facut..." este o cruzime si o violenta
distructiva pentru copil. Īn acel moment, parintele atotputernic nu īngaduie copilului sa
existe, cu interesele lui care īi vin din vārsta sau din particularitatile lui.
Īn schimb, a vedea tenacitatea cu care copilul dezleaga fiecare mister al acestei
lumi, īn fiecare noua actiune a lui, pentru tine ca adult caruia ti se pare banala acea
realitate, īnseamna a-ti reīmprospata senzatia de mister si vraja a lumii pe care ai
pierdut-o, data cu vārsta ce ti-a adus banalizarea lucrurilor si care a alungat poezia.
Asadar a interactiona pozitiv cu copilul īnseamna a o face centrat pe interesele
copilului si cu un sentiment deplacere si interes pe care copilul le va resimtii imediat ca
pe o aprobare. Īn acest moment sentimentele, ideile, dezvoltarea lui, īn general,sunt
legitimate de parintele de a carui apreciere si dragoste are nevoie copilul pentru a se
naste si a deveni un individ normal.
A interactiona pozitiv īnseamna o īmbogatire reciproca.
6. Sa acorde prioritate nevoilor copilului
Un copil nu reprezinta doar placere,confort.
Exista un disconfort de care parintii trebuie sa se simta capabili sa si-l asume atunci cānd
decida aiba un copil.
Parintii imaturi care īsi doresc un copil mai mult din egoism, pentru a-si satisface nevoia
lor de a fi iubiti de cineva neconditionat, sau care nu au beneficiat īn copilaria lor de bune
modele parentale, nu vor putea resimti nevoile copilului ca fiind prioritare.
A raspunde nevoilor copilului fara īntrerupere, a fi mereu gata sa receptionezi si sa
īnlelegi ce se īntāmpla cu el, reclama o disponibilitate pe care doar parintii maturi o pot oferi.
7. Sa-si cunoasca si sa-si respecte copilul acceptandu-l asa cum e el
Gradul de cunoastere si percepere corecta a copilului depind de masura īn care copilul a
fost dorit, planuit, asteptat. Un copil nedorit riscade la īnceput o atitudine de rejetare din partea
familiei. El va fi vazut de la īnceput ca o povara si calitatile lui vor fi neglijate. Pe de alta parte
un copil asteptat, dorit, visat care are nesansa de a veni pe lume cu o malformatie sau o boala
īntāmpina un mare risc de a fi rejetat si chiar abandonat.
Unii copii abandonat se aflā īn aceasta situatie de a nu fi putut satisface asteptarile de
īnceput ale parintilor.
O cunoastere buna a copilului īnseamna o percepere corecta a lui, neinfluentata de
eventuale resentimente. Cunoasterea lui corecta si sentimentele positive vor genera o
atitudine de preocupare si grija pentru satisfacerea nevoilor de dezvoltare ale copilului.
Īn cazul unei familii violente sau dezorganizate,fara,o viata regulata, copilul īsi
pierde importanta pentru parintii sai sau chiar poate devein ecranul proiecliilor negative
ale unui parinte fata de celalalt. Mama poate afirma:,, e rau si egoist asa cum este si tatal
lui" , ,, se vede ca va fi un alcoolic asa cum este si taica-sau " , ,, face tot ce poate ca sa
ma chinuie,sa nu ma lase sa ma odihnesc".
Aceste afirmatii reprezinta efectul proiectiei unor resentimente legate de
insatisfactia īn relatia de cuplu sau īn relatie cu alti membri ai familiei, ai unui parinte.
Din acest moment copilul nu este,,vazut", perceput deparinte asa cum este el si
fiind investit de catre parinte cu intentii negative, sau cu perspectiva unei evolutii
negative, riscul de maltratare devine prezent si invers. Cu cāt parintele īl va investi mai
tare pe copil cu sentimente si intentii negative cu atāt comportamentele abusive ale
parintelui care detine forta īn aceasta relatie vor fi mai grave.
Un copil care nu este,,vazut"de parintele sau este un copil caruia parintele īi
refuza dreptul la o identitate proprie croindu-i o identitate ,,rea" careia copilul i se va
conforma īn buna masura, mai ales la vārstele mici, caci nu va avea o alta sansa. Pe
masura ce creste copilul īsi va interanaliza aceasta imagine negativa pe care i-a creat-o
parintele ca pe o haina gata īnainte ca el sa aiba dimensiunile necesare pentru a o īmbraca.El se
va percepe " prost", " nebun" , ,, ticalos" , etc.asa cum īl percep parintii.
Parintii care īsi neglijeaza copilul, nu īi acorda nici o atentie, abia de īl ,,vad". Īn
aceste cazuri copilul ,,creste ca o buruiana īn batatura", supravietuind dar ramānānd
departe de ceea ce ar fi putut fi.
Īn cazul abuzului sexual, copilul este perceput de catre parinte ca fiind īncarcat de
dorinte si comportamente sexuale carora el, parintele, nu face altceva decāt sa le
raspunda.
Perceperea corecta a copilului nu este egala īn fiecare moment fiind influentata de
starea de oboseala sau boala a parintelui. Dar o percepere de fundal corecta va conduce
la satisfacerea nevoilor copilului.
Un parinte cu stiri schimbatoare īsi va percepe copilul ca fiind " bun" sau" rau"
īn functie de starea prin care trece el, parintele. De fapt īn aceste cazuri parintele nu īsi
vede, cunoa$te, respecti,copilulci il percepeca fiind generatorul sthrilorlui bune sau rele.
Asteptarile pe care parintele le are fata de copil sunt determinate de modul īn care
īl percepe. Daca parintele nu īsi percepe copilul īn mod realist si īsi proiecteaza, asupra
lui resentimentele fata de o alta persoana sau propriile asteptari neīmplinite, atunci fie ca
va avea asteptari negative fatade copil fie ca va avea asteptari prea mari, nerealiste.
Īn ambele cazuri frustrarea pe care o va trai parintele va determina o conduita
abuziva fata de copil.
8. Sa fie empatic cu copilul
Un parinte empatic cu copilul va īnlelege toate trairile copilului si recunoscāndu-i-le,
le va legitima ajutāndu-l astfel pe copil sa si le integreze sa devina identitatea lui la
care are dreptul si care este respectata de ceilalti.
Bucuria unui copil sau tristelea lui, provocate de lucruri care pentru adult nu au
nici o importanta, sunt tot atātea situatii īn care parintele īsi poate valorifica empatia ce o
are fata de copil.
Universul copilului, asa cum arata si Piaget, este īntru totul diferit de al adultului.
Parintele empatic va reusi sa simta acest univers, sa traiasca sincron cu copilul durerea
pierderii unei jucarii sau a unei dispute cu un prieten, dorinta de a darui ceva unui coleg
fata de care are sentimente deosebite.
Empatia īl ajuta pe parinte sa īnteleaga nevoile copilului fara ca acesta sa le
exprime cu claritate, sa le revendice. Cu cāt copilul este mai mic sau cāt este mai
incapabil sa-si exprime clar nevoile, cu atāt este mai salvatoare capacitatea empatica a
parintelui.
Empatia presupune abilitatea de a da nume gāndurilor si sentimentelor copilului.
Daca parintele este imatur, cu anumite probleme emotionale sau sufera de o psihoza sau
un grad de retard mintal, capacitatea lui empatica va fi anihilata de aceasta conditie a lui.
El nu va mai fi capabil sa se puna īn locul copilului, sa simta ceea ce simte si gāndeste
acesta.
Neglijarea trairilor copilului, nelegitimarea lor de catre parinte, īnseamna refuzarea
identitatii lui, a existentei lui.
Capacitatea empatica a parintilor cu proprii copii se leaga īn mare masuri de
capacitatea de a-si reaminti propriile trairi din copilarie, sentimentele pe care le-au
īncarcat atunci cānd au suferit diverse forme de abuz.
Majoritatea parintiilor īnsa care provin din aceste copilarii abuzate nu-si mai pot
aminti sentimentele si trairile devastatoare avute caci acestea au fost adānc refulate īn
inconstient. Īn consecinta, īn relatia cu copilul ei nu pot rezona la sentimentele acestuia
si nu le pot accepta.
i ai mei m-au batut si astfel au facut om din mine" auzi spunand unii parinti
care, victime ale unor parinti abuzivi, sunt la rāndul lor maltratanti cu copilul lor. Daca
nu īnlelegi si nu te preocupa trairile copilului, suferinta lui, a-i aplica diferiterele
tratamente poate deveni o rutina.
9. Sa stie sa-si stimuleze si sa īsi calmeze copilul
Asa cum satisfacerea nevoii de afectiune si atasament a copilului creeaza
premizele unei sanatati mentale, stimularea copilului, care raspunde nevoii de experiente
a copilului, īi asigura acestuia dezvoltarea normala a inteligentei.
Stimularea īnseamna provocarea interesului copilului si īn acelasi timp,
acompanierea interesului copilului, pentru lumea exterioara lui, sub toate aspectele:
social,emotional,cognitiv.
Este nevoie de un echilibru īntre a stimula copilul si calma copilul. Un bun
parinte, empatic cu copilul sau, va simti limitele unei stimulari corespunzatoare
vārstei copilului dar īn acelasi timp va sti si sa calmeze copilul atunci cānd acesta ajunge īntr-o
stare de nervozitate care depaseste capacitatile sale de a-si contine, a-si retine trairile. Cu
cāt vārsta copilului este mai mica, cu atāt timpul de stimulare eficienta este mai scurt si
nevoia de interventie parentala pentru a fi calmant este mai mare.Īn acord cu nivelul de
dezvoltare a copilului, tipul de stimulare adecvata ca si tehnicile de calmare vor diferi.
Īnainte de a avea capacitatea de deplasare si cucerirea ambientului, de selectare
a stimulilor doriti, copilul depinde de,, stiinta" parintelui de a-i aduce aproape stimulii
care sunt interesanti pentru copil. Cercetarile arata ca acei parinti care īsi stimuleaza
copiii atāt verbal cāt si cu diverse obiecte, inclusiv jucarii, urmārind sa ghiceasca
interesele manifestate de catre copil, au copii cu un limbaj mai bine dezvoltat si cu o
capacitate de comprehensiune mai accentuata. Daca, parintele este cel care propune
stimulii pentru copil s-ar putea ca acestia sa nu fie īn acord cu capacitatile copilului. Īn
acest caz, a propune devine a impune si copilul este introdus astfel īntr-un raport de forte
care este īn dezavantajul sau si care poate deveni, īn cazul parintilor abuzivi sau
neglijenti, riscant.
Īn cazul īn care parintele nu manifesta interes pentru a interactiona cu copilul sau
īntr-un mod stimulativ, daca copilul este considerat prea mic pentru a-i propune actiuni,
obiecte, persoane, el va fi cu siguranta neglijat, desconsiderat, si īn ceea ce priveste
calmarea lui. Lasat sa plānga, sa tipe, chircit de frica sau durere,copilul este coplesit de
toate trairile ,,din familia raului si a negrului". Lasat astfel mereu, necalmat sau calmat
prea tārziu si fara blāndete, copilul dupa ce īsi va irosi emotiile care curg afara din el,
deodata cu lacrimile lui, se va simti o prada a unei mame rele, a unei lumi rele fata de
care īsi va dezvolta o platosa de aparare. Aceasta platosa īnsa, īn spatele careia se
ascunde copilul, nu īi va īngadui dezvoltarea. Caci daca ea īl va apara īn sensul ca īl va
face capabil sa supravietuiasca, ea nu va mai īngadui schimburile fizice, emotionale,
comunicationale ale copilului cu lumea. Acest lucru este evidentiat de frecventele
regurgitari si comportamente vomitive ale copiilor care au suferit diferite forme de
neglijare si abuz.
Abilitatile parintelui de a-si calma copilul, de a veni īn īntimpinarea chemarilor
lui disperate cāt mai repede cu putinta, īl vor face pe copil capabil sa īsi dezvolte
īncrederea īn lumea din jur sentimentul ca a trait este o bucurie. De asemenea īi va
dezvolta capacitatea de a astepta venirea benefica a adultului, pentru ca déją copilul stie,
are īncredere īn adult. Dupa aceasta perioada, dupa achizitia acestui sentiment de
īncredere īn adult care īngrijeste si care este de regula mama. Īn aceste momente de
asteptare a unei mame despre care stie deja ca va veni, chiar daca īntārzie īnca,copilul
īsi dezvolta nuantele trairilor, īntre cei doi poli emotionali: negru-alb,de īnceput.
Pe masura ce creste el va īnvata tot mai bine sa se stapāneasca, sa īsi contina
trairile si acestea sa nu se mai scurga inutil īn afara lui, golindu-l, si nici sa nu ramāna
atrofiate si nedezvoltate datorita unei carapace protectoare.
10. Sa stie sa puna limite copilului
Este probabil cea mai provocatoare functie parentala, indiferent daca cel care
este chemat sa o exercite este parintele natural sau educatorul.
Īntre a īngadui totul, din dragoste, si a dezvolta īn copil un sentiment confuz de
lipsa de reguli si de ordine a acestei lumi, -lume care poate fi coplesitoare si
imprevizibila tocmai datorita absentei regulilor - si īntre a interzice totul, din anxietate
sau dintr-o preocupare mai mare pentru propriile interese ale adultului,-īn care copilul
nu īncape, nu-si are loc, deranjeaza,aspecte cum ar fi: curatenia, banii, costurile
zugravitului, ale unei farfurii sparte, -adultul trebuie sa gaseasca modalitati de a pune
limite, care sa nu limiteze capacitatea de dezvoltare a copilului.
Fiinta umana este limitata, adica definita, biologic,genetic. Prin aceste limite,
caracteristicile umane creeaza potentialul unei forme de viata total diferite īn sistemul
viu. Aceasta baza este universala dar fiecare individ are īn aceasta universalitate a
umanului propria individualitate, limite de manifestare, de definire.
Din punct de vedere psihologic,capacitatile si manifestarile difera de la un
individ la altul, indiferent de vārsta.
Din punct de vedere al socializarii copilului,putem spune ca regulile si limitele
sunt cele care īl vor face sa se adapteze mediului si gupului social din care face parte.
Este evident ca parintele si educatorul are rolul de a face cunoscute aceste reguli
impuse de viata sociala copilului, tocmai pentru a-i īngadui accesul la social, adica la
umanitatea care īnseamna obligatoriu societate.
Socialul este īnafara copilului, dar prin regulile pe care parintele si educatorul le
impune, socialul este interanalizat de catre copil si acesta va purta regulile īn sine si nu
va mai avea nevoie de vocea parintelui pentru a nu face ceea ce nu este īngaduit de
societate.
Daca parintele si-a īndeplinit aceasta functie dificila cu succes, la sfārsitul
adolescentei, identitatea tānarului este clara atāt pentru sine cāt si pentru ceilalti.
Īntre a limita copilul, a sti sa īi spui un ,,nu " ferm, fara agresivitate, si a abuza
copilul, adica a-l restrictiona cu agresivitate si dorinta de a distruge īn el ceea ce nu īti
place, -si care totusi face parte din copil -, distanta este foarte mare.
Īn ceea ce priveste consecintele, īn vreme ce limitele puse copilului cu calm si
fermitate de catre parinte, sunt constructive facānd loc reflectiei copilului asupra acestor
limite si a rostului lor, limitele impuse de un parinte agresiv,dezlantuit de greseala sau
tendinta de a gresi a copilului, dubleaza suferinta copilului si o coloreaza cu spaima.
Suferinta este inevitabila.
Dar īn vreme ce o restrictie impusa cu calm si explicata copilului, cu empatie
pentru suferinta pe care i-o va antrena, va face sa creasca respectul copilului pentru
parinte, īncrederea ca parintele este aliatul sau principal, cel care īl asigura īmpotriva
tuturor relelor chiar si acelor ce lui īnca nu īi sunt cunoscute, o restrictionare violenta va
dubla suferinta fireasca a copilului, cu spaima fata de izbucnirea parentala.
Īn acest moment parintele nu mai este perceput de catre copil ca sursa de
protectie si siguranta ci ca o fiinta terifianta care cere ascultare neconditionata,
irationala, totala. Copilul va fi ,, meduzat" de violenta parintelui. Aceasta stare nu va
mai lasa loc reflectiei care dezvolt comprehensiunea copilului, ci fie va bloca copilul
īntr-o ascultare ,,oarba", īl va face sa devina un super-copil, fie īl va transforma īntr-un
rebel lipsit de respect pentru norme, limite, morala.
Īn acest din urma caz schimbarea raportului de forte fizice īntre parinte si copil
sau educator si copil va antrena si o schimbare a celor doua poluri: agresor/victima.
Parinti batuti si parasiti de copii sunt parintii, care atunci cānd raportul de forte a fost īn
favoarea lor, au uzat de el pentru a impune cu violenta, distructiv, interdictii pe care
copilul nu a ajuns sa le īnteleaga niciodata si care adeseori nu reprezentau reguli ferme
ci masuri de moment, incongruente,determinate de starea de moment a parintelui sau
educatorului.
11.Sa stie sa interactioneze pozitiv cu copilul
Capacitatea de a interactiona pozitiv cu copilul se bazeaza pe dragostea
parintelui fata de copil dar si pe rezervarea de catre parinte a unui spirit ludic.
Dragostea īl va face pe parinte dornic de a fi cu copilul sau si īn acelasi timp īi va
da bucuria de a se ocupa de el.
Exista verbe a caror semnificatie simbolica depaseste cu mult definitia starii
fizice a lucrurilor asa cum apara ea īn dictionarul explicativ.Astfel: ,,a-ti vedea copilul"
sau,, a fi cu copilul tau" sunt stari ce depasesc cu mult conditia fizica de perceptie sau de
juxtapunere spatiala...,, A-ti vedea copilul " sta la baza unei interactiuni pozitive cu el.
Daca vezi, tii seama de privirea copilului care agatata de un obiect, cere fara cuvinte acel
obiect, si vii īn īntāmpinarea cererii lui oferindu-i obiectul, īnseamna ca ai vazut copilul,
ai citit exprimarea interesului lui, si a interactionat pozitiv oferindu-i obiectul interesului.
A interactiona cu copilul fara a sti sa vezi semnele intereselor lui, sau a
spaimelor lui, īn general a emotiilor pe care el le comunica īn fiecare moment, a-i
propune ceea ce tu ca adult consideri ca trebuie sa fie interesant, sau a-i propune jucaria
pe care piata de consum ti-a propus-o tie ca fiind adecvata copilului tau, īnseamna a nu
vedea unicitatea copilului tau, a nu sti faptul ca lumea copilului este cu totul alta decāt
a adultului, a nu-i respecta ritmul existential si interesele lui, a nu īti cunoaste copilul si a
reduce la ceea ce scrie īn carti, īn general despre copilul de anumita vārsta, īn care
īntāmplator se regaseste fizic si copilul tau.
A fi cu copilul īnseamna a trai cu bucurie momentele de interactiune cu el, a
descifra cu īncāntare si īngaduinla diferentele modului de a gāndi si simti ale copilului,
faptul ca el, fiind altfel decāt adultul,are dreptul la a simti si īntelege altfel anumite
aspecte ale lumii. Cānd copilul construieste fascinat un turn, si reface constructia
cerāndu-ti sa o vezi si avānd nevoie de lauda ta pentru a-i fi legitimate interesul si
abilitatile pe care si le dezvolta prin aceasta activitate, sa īi spui: ,, ei, asta este o
prostie...ce sa vad aici... ce mare lucru ai facut..." este o cruzime si o violenta
distructiva pentru copil.Īn acel moment, parintele atotputemic nu īngaduie copilului sa
existe,cu interesele lui care īi vin din vārsta sau din particularitatile lui.
Asadar a interactiona pozitiv cu copilul īnseamna a o face centrat pe interesele
copilului si cu un sentiment de placere si interes pe care copilul le va resimtii imediat ca
pe o aprobare.Īn acest moment sentimentele, ideile,dezvoltarea lui, īn general,sunt
legitimate de parintele de a carui apreciere si dragoste are nevoie copilul pentru a se
naste si a deveni un individ normal.
A interactiona pozitiv īnseamna o īmbogatire reciproca.
12. Sa acorde prioritate nevoilor copilului
Un copil nu reprezinta doar placere,confort.
Exista un disconfort de care parintii trebuie sa se simta capabili sa si-l asume atunci cānd
decid sa aiba un copil.
Parintii imaturi care īsi doresc un copil mai mult din egoism, pentru a-si satisface
nevoia lor de a fi iubiti de cineva neconditionat, sau care nu au beneficiat īn copilaria lor
de bune modele parentale,nu vor putea resimti nevoile copilului ca fiind prioritare.
A raspunde nevoilor copilului fara īntrerupere, a fi mereu gata sa receptionezi si
sa īntelegi ce se īntāmpla cu el, reclama o disponibilitate pe care doar parintii maturi o
pot oferi.
|
