FAMILA-CADRU DE SATISFACERE A NEVOILOR COPILULUI
Familia reprezinta cadrul în care se dezvolta copilul. Pe lânga nevoile biologice ale
copilului, carora familia le raspunde dupa posibilitati si dupa cunostintele pe care le are,
familia teprezinta,cadrul în care are loc "nasterea psihica" a individului (Aubertel,
Functiile parentale si nevoile copilului
O exprimare succinta a functiilor parentale ar fi ca functia de parinte presupune
a veni în întâmpinarea nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala,a acompania deci
copilul si nu a-l dirija în dezvoltarea lui.
Imaturitatea parintilor, problemelelor emotionale, multe avându-si radacinile în
propria copilarie, anumite boli mentale sau un grad de retard mintal, alcoolismul si
consumul de substante care deconecteaza parintele de la realitate vor determina
incapacitatea parintelui de a îndeplini functiile care îi revin în relatia cu copilul.
Exista câteva abilitati de care parintele are nevoie pentru a putea fi un parinte bun.
Dintre acestea le vom enumera pe cele mai importante:
1.Sa-si cunoasca sa-si respecte copilul acceptându-l asa cum e el
Gradul de cunoastere si percepere corecta a copilului depend de masura în care
copilul a fost dorit, planuit, asteptat. Un copil nedorit risca de la început o atitudine de
rejetare din partea familiei. El va fi vazut de la început ca o povara si calitatile lui vor fi
neglijate. Pe de alta parte un copil asteptat, dorit, visat care are nesansa de a veni pe
lume cu o malformatie sau o boala întâmpina un mare risc de a fi rejetat si chiar
abandonat. Unii copii abandonati se afla în aceasta situatie de a nu fi putut
asteptarile de început ale parintilor.
O cunoastere buna a copilului înseamna o percepere corecta a lui, neinfluentata de
eventuale resentimente. Cunoasterea lui corecta si sentimentele pozitive vor genera o
atitudine de preocupare si grija pentru satisfacerea nevoilor de dezvoltare ale copilului.
În cazul unei familii violente sau dezorganizare, fara o viata regulata, copilul îsi pierde
importanta pentru parintii sai sau chiar poate deveni ecranul proiectiilor negative ale
unui parinte fata de celalalt. Mama poate afirma:,, e rau si egoist asa cum este si tatal
lui", ,, se vede ca va fi un alcoolic asa cum este si taica-sau ", ,, face tot ce poate ca sa
ma chinuie, sa nu ma lase sa ma odihnesc".
Aceste afirmatii reprezinta, efectul proiectiei unor resentimente legate de
insatisfactia în relatia decuplu sau în relatie cu alti membri ai familiei, ai unui parinte.
Din acest moment copilul nu este,,vazut", perceput de parinte asa cum este el si
fiind investit de catre parinte cu intentii negative, sau cu perspectiva unei evolutii
negative, riscul de maltratare devine prezent si invers. Cu cât parintele îl va investi mai
tare pe copil cu sentimente si intentii negative cu atât comportamentele abuzive ale
parintelui care detine forta în aceasta relatie vor fi mai grave.
Parintii care îsi neglijeaza copilul,nu îi acorda nicio atentie, abia de îl ,,vad". În
aceste cazuri copilul ,,creste ca o buruiana în batatura", supravietuind dar ramânând
departe de ceea ce ar fi putut fi.
Un parinte cu stiri schimbatoare îsi va percepe copilul ca fiind ,, bun" sau,,rau",
în functie de starea prin care trece el, parintele. De fapt în aceste cazuri parintele nu îsi
vede, cunoaste, respecta,copilul ci îl percepe ca fiind generatorul starilor lui bune sau
rele.
Asteptarile pe care parintele le are fata de copil sunt determinate de modul în care
îl percepe. Daca parintele nu îsi percepe copilul în mod realist si îsi proiecteaza asupra
lui resentimentele fata de o alta persoana sau propriile asteptari neîmplinite, atunci fie ca
va avea asteptari negative fata de copil fie ca va avea asteptari prea mari,nerealiste.
În ambele cazuri frustrarea pe care o va trai parintele va determina o conduita
abuziva, fata de copil.
2. Sa fie empatic cu copilul
Un parinte empatic cu copilul va înlelege toate trairile copilului si recunoscându-i-le,
le va legitima ajutându-l astfel pe copil sa si le integreze sa devina identitatea lui la
care are dreptul si care este respectata de ceilalti.
Bucuria unui copil sau tristetea lui, provocate de lucruri care pentru adult nu au
nici o importanta,sunt tot atâtea situatii în care parintele îsi poate valorific aempatia ce o
are fata de copil.
Empatia îl ajuta pe parinte sa înteleaga nevoile copilului fara, ca acesta sa le
exprime cu claritate, sa le revendice. Cu cât copilul este mai mic sau cât este mai
incapabil sa-si exprime clar nevoile, cu atât este mai salvatoare capacitatea empatica a
parintelui.
Empatia presupune abilitatea de a da nume gândurilor si sentimentelor copilului.
Daca parintele este imatur, cu anumite probleme emotionale sau sufera de o psihoza sau
un grad de retard mintal, capacilatea lui empatica va fi anihilata de aceasta conditie a lui.
El nu va mai fi capabil sa se puna în locul copilului, sa simta ceea ce simte si gândeste
acesta.
Neglijarea trairilor copilului, nelegitimarea lor de catre parinte, înseamna refuzarea
identitatii lui, a existentei lui.
Capacitatea empatica a parintilor cu proprii copii se leaga în mare masura de
capacitatea de a-si reaminti propriile trairi din copilarie, sentimentele pe care le-au
încarcat atunci când au suferit diverse forme de abuz.
Majoritatea parintiilor însa care provin din aceste copilarii abuzate nu-si mai pot
aminti sentimentele si trairile devastatoare avute caci acestea au fost adânc refulate în
inconstient. În consecinta, în relatia cu copilul ei nu pot rezona la sentimentele acestuia
si nu le pot accepta.
i ai mei m-au batut si astfel au facut om din mine " auzi spunând unii parinti
care, victime ale unor parinti abuzivi, sunt la rândul lor maltratanti cu copilul lor. Daca
nu intelegi si nu te preocupa trairile copilului, suferinta lui, a-i aplica diferite rele
tratamente poate deveni o rutina.
3. Sa stie sa-si stimuleze si sa-si calmeze copilul
Asa cum satisfacerea nevoii de afectiune si atasament a copilului
creeaza premizele unei sanatati mentale, stimularea copilului,care raspunde nevoii de experiente
a copilului, îi asigura acestuia dezvoltarea normalaa inteligentei.
Stimularea înseamna provocarea interesului copilului si în acelasi timp,
acompanierea interesului copilului, pentru lumea exterioara lui, sub toate aspectele:
social,emotional,cognitiv.
Este nevoie de un echilibru între a stimula copilul si a calma copilul.Un bun
parinte, empatic cu copilul sau, va simti limitele unei stimulari corespunzatoare vârstei
copilului, dar în acelasi timp va sti si sa calmeze copilul atunci când acesta ajunge într-o
stare de nervozitate care depaseste capacitatile sale de a-si contine, a-si retine trairile. Cu
cât vârsta copilului este mai mica, cu atât timpul de stimulare eficienta este mai scurt si
nevoia de interventie parentala pentru a fi calmant este mai mare. În acord cu nivelul de
dezvoltare a copilului, tipul de stimulare adecvate ca si tehnicile de calmare vor diferi.
Punerea în practica a unui echilibru optim între stimulare si calmare solicita
parintele atât din punct de vedere al empatiei fata de trairile copilului cât si din punct de
vedere al cunoasterii unor metode adecvate, a unor practici bune în stimulare si calmare.
În cazul în care parintele nu manifesta interes pentru a interactiona cu copilul sau
într-un mod stimulativ, daca copilul este considerat prea mic pentru a-i propune actiuni,
obiecte, persoane, el va fi cu siguranta neglijat, desconsiderat, si în ceea ce priveste
calmarca lui. Lasat sa plângâ, sa tipe, chircit de frica sau durere, copilul este coplesit de
toate trairile,,din familia raului si a negrului". Lasat astfel mereu, necalmat sau calmat
preatârziu si fara blândete, copilul dupa ce îsi va irosi emotiile care curg afara din el,
deodata cu lacrimile lui, se va simti o prada a unei mame rele,a unei lumi rele fata de
care îsi va dezvolta o platosa de aparare. Aceasta platosa însa, în spatele careia se
ascunde copilul, nu îi va îngadui dezvoltarea. Caci daca ea îl va apara în sensul ca îl va
face capabil sa supravietuiasca, ea nu va mai îngadui schimburile fizice,emotionale,
comunicationale ale copilului cu lumea. Acest lucru este evidentiat de frecventele
regurgitari si comportamente vomitive ale copiilor care au suferit diferite forme de
neglijare si abuz.
Abilitatile parintelui de a-si calma copilul, de a veni în întâmpinarea chemarilor
lui disperate cât mai repede cu putinta, îl vor face pe copil capabil sa îsi dezvolte
încrederea în lumea din jur sentimentul ca a trait este o bucurie. De asemenea îi va
dezvolta capacitatea de a astepta venirea benefica a adultului, pentru ca déjà copilul stie,
are încredere în adult. Dupa aceasta perioada, dupa achizitia acestui sentiment de
încredere în adult care îngrijeste si care este de regula mama. În aceste momente de
asteptare a unei mame despre care stie deja ca va veni, chiar daca întârzie înca, copilul
îsi dezvolta nuantele trairilor, între cei doi poli emotionali: negru-alb, de început.
4. Sa stie sa puna limite copilului
Este probabil cea mai provocatoare functie parentala, indiferent daca cel care
este chemat sa o exercite este parintele natural sau educatorul.
Este o abilitate prin care se construieste în mitea copilului, autoritatea parintelui
sau a educatorului si de fapt a societatii. Un copil oare nu îsi poate construi respectul
pentru autoritatea parintelui, educatorului, societatii, este un copil nefericit, cu un
sentiment de singuratate confuza,care nu va putea trai nici sentimentul de a fi protejat,
securizat de catre parintele, educatorul,societatea în care traieste.
Între a îngadui totul, din dragoste, si a dezvolta în copil un sentiment confuz de
lipsa de reguli si de ordine a acestei lumi, -lume care poate fi coplesitoare si
imprevizibila tocmai datorita absentei regulilor -si între a interzice totul, din anxietate
sau dintr-o preocupare mai mare pentru propriile interese ale adultului,-în care copilul
nu încape, nu-si are loc, deranjeaza,aspecte cum ar fi: curatenia,banii, costurile zugravitului,ale
unei farfurii sparte,-adultul trebuie sa gaseasca modalitati de a pune limite,care sa nu limiteze
capacitatea de dezvoltare a copilului.
Fiinta umana este limitata, adica,definita,biologic,genetic. Prin aceste limite,
caracteristicile umane creeaza potentialul unei forme de viata total diferite în sistemul
viu. Aceasta baza este universala dar fiecare individ are în aceasta universalitate a
umanului propria individualitate, limite de manifestare,de definire.
Din punct de vedere psihologic, capacitatile si manifestarile difera de la un
individ la altul, indiferent de vârsta.
Din punct de vedere al socializarii copilului, putem spune ca regulile si limitele
sunt cele care îl vor face sa se adapteze mediului si grupului social din care face parte.
Este evident ca parintele si educatorul are rolul de a face cunoscute aceste reguli
impuse de viata sociala copilului, tocmai pentru a-i îngadui accesul la social, adica la
umanitatea care înseamna obligatoriu societate. Daca parintele si-a îndeplinit aceasta
functie dificila cu succes, la sfarsitul adolescentei, identitatea tânarului este clara atât
pentru sine cât si pentru ceilalti.
Între a limita copilul, a sti sa îi spui un ,,nu " ferm, fara agresivitate, si a abuza
copilul, adica a-l restrictiona cu agresivitate si dorinta de a distruge în el ceea ce nu îti
place, -si care totusi face parte din copil-, distanta este foarte mare.
În ceea ce priveste consecintele, în vreme ce limitele puse copilului cu calm si
fermitate de catre parinte, sunt constructive facând loc reflectiei copilului asupra acestor
limite si a rostului lor, limitele impuse de un parintea gresiv, dezlantuit de greseala sau
tendinta de a gresi a copilului, dubleaza suferinta copilului si o coloreaza cu spaima.
Suferinta este inevitabila. Dar în vreme ce o restrictie impusa cu calm si explicata
copilului, cu empatie pentru suferinta pe care i-o va antrena, va face sa creasca respectul
copilului pentru parinte, încrederea ca parintele este aliatul sau principal, cel care îl
asigura împotriva tuturor relelor chiar si acelor ce lui înca nu îi sunt cunoscute, o
restrictionare violenta va dubla suferinta fireasca a copilului, cu spaima fata de
izbucnirea parentala.
În acest moment parintele nu mai este perceput de catre copil ca sursa de
protectie si siguranta ci ca o fiinta terifianta care cere ascultare neconditionata,
irationala, totala. Copilul va fi ,, meduzat" de violenta parintelui. Aceasta stare nu va
mai lasa loc reflectiei care dezvolta comprehensiunea copilului, ci fie va bloca copilul
într-o ascultare ,,oarba", îl va face sa devina un super-copil, fie il va transforma într-un
rebel lipsit de respect pentru norme, limite, morala.
5. Sa stie sa interactioneze pozitiv cu copilul
Capacitatea de a interactiona pozitiv cu copilul se bazeaza pe dragostea
parintelui fata de copil dar si pe rezervarea de catre parinte a unui spirit ludic.
Dragostea îl va face pe parinte dornic de a fi cu copilul sau si în acelasi timp îi va
da bucuria de a se ocupa de el.
Exista verbe a caror semnificatie simbolica depaseste cu mult definitia starii
fizice a lucrurilor asa cum aparc ea în dictionarul explicativ. Astfel: ,,a-ti vedea copilul"
sau,,a fi cu copilul tau" sunt stari ce depasesc cu mult conditia fizica de perceptie sau de
juxtapunere spatiala. ,, Ati vedea copilul " sta la baza unei interactiuni pozitive cu el.
Daca vezi, tii seama de privirea copilului care agtaata, de un obiect, cere fara cuvinte acel
obiect, si vii în întâmpinarea cererii lui oferindu-i obiectul, înseamna ca, ai vazut copilul,
ai citit exprimarea interesului lui, si a interactionat pozitiv oferindu-i obiectul interesului.
A interactiona cu copilul fara a sti sa vezi semnele intereselor lui, sau a
spaimelor lui, în general a emotiilor pe care el le comunica în fiecare moment, a-i
propune ceea ce tu ca adult consideri ca trebuie sa fie interesant, sau a-i propune jucaria
pe care piata de consum ti-a propus-o tie ca fiind adecvata copilului tau, înseamna ca nu
vedea unicitatea copilului tau, a nu sti faptul ca lumea copilului este cu totul alta decât a
adultului, a nu-i respecta ritmul existential si interesele lui, a nu îti cunoaste copilul si a
reduce la ceea ce scrie în carti, în general despre copilul de anumita vârsta, în care
întâmplator se regaseste fizic si copilul tau.
A -ti vedea copilul cere calm, receptivitate, abilitate de a comunica empatic,
fara cuvinte, stiinta de a urmari gesturile si mai ales orientarea si nuantele emotionale ale
privirii copilului.
A fi cu copilul înseamna a trai cu bucurie momentele de interactiune cu el, a
descifra cu încântare si îngaduinta diferentele modului de a gândi si simti ale copilului,
faptul ca el, fiind altfel decât adultul, are dreptul la a simti si întelege altfel anumite
aspecte ale lumii. Când copilul construieste fascinat un turn, si reface constructia
cerându-ti sa o vezi si având nevoie de lauda ta pentru a-i fi legitimate interesul si
abilitatile pe care si le dezvolta prin aceasta activitate, sa îi spui: ,, ei, asta este o
prostie...ce sa vad aici... ce mare lucru ai facut..." este o cruzime si o violenta
distructiva pentru copil. În acel moment, parintele atotputernic nu îngaduie copilului sa
existe, cu interesele lui care îi vin din vârsta sau din particularitatile lui.
În schimb, a vedea tenacitatea cu care copilul dezleaga fiecare mister al acestei
lumi, în fiecare noua actiune a lui, pentru tine ca adult caruia ti se pare banala acea
realitate, înseamna a-ti reîmprospata senzatia de mister si vraja a lumii pe care ai
pierdut-o, data cu vârsta ce ti-a adus banalizarea lucrurilor si care a alungat poezia.
Asadar a interactiona pozitiv cu copilul înseamna a o face centrat pe interesele
copilului si cu un sentiment deplacere si interes pe care copilul le va resimtii imediat ca
pe o aprobare. În acest moment sentimentele, ideile, dezvoltarea lui, în general,sunt
legitimate de parintele de a carui apreciere si dragoste are nevoie copilul pentru a se
naste si a deveni un individ normal.
A interactiona pozitiv înseamna o îmbogatire reciproca.
6. Sa acorde prioritate nevoilor copilului
Un copil nu reprezinta doar placere,confort.
Exista un disconfort de care parintii trebuie sa se simta capabili sa si-l asume atunci când
decida aiba un copil.
Parintii imaturi care îsi doresc un copil mai mult din egoism, pentru a-si satisface nevoia
lor de a fi iubiti de cineva neconditionat, sau care nu au beneficiat în copilaria lor de bune
modele parentale, nu vor putea resimti nevoile copilului ca fiind prioritare.
A raspunde nevoilor copilului fara întrerupere, a fi mereu gata sa receptionezi si sa
înlelegi ce se întâmpla cu el, reclama o disponibilitate pe care doar parintii maturi o pot oferi.
7. Sa-si cunoasca si sa-si respecte copilul acceptandu-l asa cum e el
Gradul de cunoastere si percepere corecta a copilului depind de masura în care copilul a
fost dorit, planuit, asteptat. Un copil nedorit riscade la început o atitudine de rejetare din partea
familiei. El va fi vazut de la început ca o povara si calitatile lui vor fi neglijate. Pe de alta parte
un copil asteptat, dorit, visat care are nesansa de a veni pe lume cu o malformatie sau o boala
întâmpina un mare risc de a fi rejetat si chiar abandonat.
Unii copii abandonat se aflâ în aceasta situatie de a nu fi putut satisface asteptarile de
început ale parintilor.
O cunoastere buna a copilului înseamna o percepere corecta a lui, neinfluentata de
eventuale resentimente. Cunoasterea lui corecta si sentimentele positive vor genera o
atitudine de preocupare si grija pentru satisfacerea nevoilor de dezvoltare ale copilului.
În cazul unei familii violente sau dezorganizate,fara,o viata regulata, copilul îsi
pierde importanta pentru parintii sai sau chiar poate devein ecranul proiecliilor negative
ale unui parinte fata de celalalt. Mama poate afirma:,, e rau si egoist asa cum este si tatal
lui" , ,, se vede ca va fi un alcoolic asa cum este si taica-sau " , ,, face tot ce poate ca sa
ma chinuie,sa nu ma lase sa ma odihnesc".
Aceste afirmatii reprezinta efectul proiectiei unor resentimente legate de
insatisfactia în relatia de cuplu sau în relatie cu alti membri ai familiei, ai unui parinte.
Din acest moment copilul nu este,,vazut", perceput deparinte asa cum este el si
fiind investit de catre parinte cu intentii negative, sau cu perspectiva unei evolutii
negative, riscul de maltratare devine prezent si invers. Cu cât parintele îl va investi mai
tare pe copil cu sentimente si intentii negative cu atât comportamentele abusive ale
parintelui care detine forta în aceasta relatie vor fi mai grave.
Un copil care nu este,,vazut"de parintele sau este un copil caruia parintele îi
refuza dreptul la o identitate proprie croindu-i o identitate ,,rea" careia copilul i se va
conforma în buna masura, mai ales la vârstele mici, caci nu va avea o alta sansa. Pe
masura ce creste copilul îsi va interanaliza aceasta imagine negativa pe care i-a creat-o
parintele ca pe o haina gata înainte ca el sa aiba dimensiunile necesare pentru a o îmbraca.El se
va percepe " prost", " nebun" , ,, ticalos" , etc.asa cum îl percep parintii.
Parintii care îsi neglijeaza copilul, nu îi acorda nici o atentie, abia de îl ,,vad". În
aceste cazuri copilul ,,creste ca o buruiana în batatura", supravietuind dar ramânând
departe de ceea ce ar fi putut fi.
În cazul abuzului sexual, copilul este perceput de catre parinte ca fiind încarcat de
dorinte si comportamente sexuale carora el, parintele, nu face altceva decât sa le
raspunda.
Perceperea corecta a copilului nu este egala în fiecare moment fiind influentata de
starea de oboseala sau boala a parintelui. Dar o percepere de fundal corecta va conduce
la satisfacerea nevoilor copilului.
Un parinte cu stiri schimbatoare îsi va percepe copilul ca fiind " bun" sau" rau"
în functie de starea prin care trece el, parintele. De fapt în aceste cazuri parintele nu îsi
vede, cunoa$te, respecti,copilulci il percepeca fiind generatorul sthrilorlui bune sau rele.
Asteptarile pe care parintele le are fata de copil sunt determinate de modul în care
îl percepe. Daca parintele nu îsi percepe copilul în mod realist si îsi proiecteaza, asupra
lui resentimentele fata de o alta persoana sau propriile asteptari neîmplinite, atunci fie ca
va avea asteptari negative fatade copil fie ca va avea asteptari prea mari, nerealiste.
În ambele cazuri frustrarea pe care o va trai parintele va determina o conduita
abuziva fata de copil.
8. Sa fie empatic cu copilul
Un parinte empatic cu copilul va înlelege toate trairile copilului si recunoscându-i-le,
le va legitima ajutându-l astfel pe copil sa si le integreze sa devina identitatea lui la
care are dreptul si care este respectata de ceilalti.
Bucuria unui copil sau tristelea lui, provocate de lucruri care pentru adult nu au
nici o importanta, sunt tot atâtea situatii în care parintele îsi poate valorifica empatia ce o
are fata de copil.
Universul copilului, asa cum arata si Piaget, este întru totul diferit de al adultului.
Parintele empatic va reusi sa simta acest univers, sa traiasca sincron cu copilul durerea
pierderii unei jucarii sau a unei dispute cu un prieten, dorinta de a darui ceva unui coleg
fata de care are sentimente deosebite.
Empatia îl ajuta pe parinte sa înteleaga nevoile copilului fara ca acesta sa le
exprime cu claritate, sa le revendice. Cu cât copilul este mai mic sau cât este mai
incapabil sa-si exprime clar nevoile, cu atât este mai salvatoare capacitatea empatica a
parintelui.
Empatia presupune abilitatea de a da nume gândurilor si sentimentelor copilului.
Daca parintele este imatur, cu anumite probleme emotionale sau sufera de o psihoza sau
un grad de retard mintal, capacitatea lui empatica va fi anihilata de aceasta conditie a lui.
El nu va mai fi capabil sa se puna în locul copilului, sa simta ceea ce simte si gândeste
acesta.
Neglijarea trairilor copilului, nelegitimarea lor de catre parinte, înseamna refuzarea
identitatii lui, a existentei lui.
Capacitatea empatica a parintilor cu proprii copii se leaga în mare masuri de
capacitatea de a-si reaminti propriile trairi din copilarie, sentimentele pe care le-au
încarcat atunci când au suferit diverse forme de abuz.
Majoritatea parintiilor însa care provin din aceste copilarii abuzate nu-si mai pot
aminti sentimentele si trairile devastatoare avute caci acestea au fost adânc refulate în
inconstient. În consecinta, în relatia cu copilul ei nu pot rezona la sentimentele acestuia
si nu le pot accepta.
i ai mei m-au batut si astfel au facut om din mine" auzi spunand unii parinti
care, victime ale unor parinti abuzivi, sunt la rândul lor maltratanti cu copilul lor. Daca
nu înlelegi si nu te preocupa trairile copilului, suferinta lui, a-i aplica diferiterele
tratamente poate deveni o rutina.
9. Sa stie sa-si stimuleze si sa îsi calmeze copilul
Asa cum satisfacerea nevoii de afectiune si atasament a copilului creeaza
premizele unei sanatati mentale, stimularea copilului, care raspunde nevoii de experiente
a copilului, îi asigura acestuia dezvoltarea normala a inteligentei.
Stimularea înseamna provocarea interesului copilului si în acelasi timp,
acompanierea interesului copilului, pentru lumea exterioara lui, sub toate aspectele:
social,emotional,cognitiv.
Este nevoie de un echilibru între a stimula copilul si calma copilul. Un bun
parinte, empatic cu copilul sau, va simti limitele unei stimulari corespunzatoare
vârstei copilului dar în acelasi timp va sti si sa calmeze copilul atunci când acesta ajunge într-o
stare de nervozitate care depaseste capacitatile sale de a-si contine, a-si retine trairile. Cu
cât vârsta copilului este mai mica, cu atât timpul de stimulare eficienta este mai scurt si
nevoia de interventie parentala pentru a fi calmant este mai mare.În acord cu nivelul de
dezvoltare a copilului, tipul de stimulare adecvata ca si tehnicile de calmare vor diferi.
Înainte de a avea capacitatea de deplasare si cucerirea ambientului, de selectare
a stimulilor doriti, copilul depinde de,, stiinta" parintelui de a-i aduce aproape stimulii
care sunt interesanti pentru copil. Cercetarile arata ca acei parinti care îsi stimuleaza
copiii atât verbal cât si cu diverse obiecte, inclusiv jucarii, urmârind sa ghiceasca
interesele manifestate de catre copil, au copii cu un limbaj mai bine dezvoltat si cu o
capacitate de comprehensiune mai accentuata. Daca, parintele este cel care propune
stimulii pentru copil s-ar putea ca acestia sa nu fie în acord cu capacitatile copilului. În
acest caz, a propune devine a impune si copilul este introdus astfel într-un raport de forte
care este în dezavantajul sau si care poate deveni, în cazul parintilor abuzivi sau
neglijenti, riscant.
În cazul în care parintele nu manifesta interes pentru a interactiona cu copilul sau
într-un mod stimulativ, daca copilul este considerat prea mic pentru a-i propune actiuni,
obiecte, persoane, el va fi cu siguranta neglijat, desconsiderat, si în ceea ce priveste
calmarea lui. Lasat sa plânga, sa tipe, chircit de frica sau durere,copilul este coplesit de
toate trairile ,,din familia raului si a negrului". Lasat astfel mereu, necalmat sau calmat
prea târziu si fara blândete, copilul dupa ce îsi va irosi emotiile care curg afara din el,
deodata cu lacrimile lui, se va simti o prada a unei mame rele, a unei lumi rele fata de
care îsi va dezvolta o platosa de aparare. Aceasta platosa însa, în spatele careia se
ascunde copilul, nu îi va îngadui dezvoltarea. Caci daca ea îl va apara în sensul ca îl va
face capabil sa supravietuiasca, ea nu va mai îngadui schimburile fizice, emotionale,
comunicationale ale copilului cu lumea. Acest lucru este evidentiat de frecventele
regurgitari si comportamente vomitive ale copiilor care au suferit diferite forme de
neglijare si abuz.
Abilitatile parintelui de a-si calma copilul, de a veni în întimpinarea chemarilor
lui disperate cât mai repede cu putinta, îl vor face pe copil capabil sa îsi dezvolte
încrederea în lumea din jur sentimentul ca a trait este o bucurie. De asemenea îi va
dezvolta capacitatea de a astepta venirea benefica a adultului, pentru ca déjà copilul stie,
are încredere în adult. Dupa aceasta perioada, dupa achizitia acestui sentiment de
încredere în adult care îngrijeste si care este de regula mama. În aceste momente de
asteptare a unei mame despre care stie deja ca va veni, chiar daca întârzie înca,copilul
îsi dezvolta nuantele trairilor, între cei doi poli emotionali: negru-alb,de început.
Pe masura ce creste el va învata tot mai bine sa se stapâneasca, sa îsi contina
trairile si acestea sa nu se mai scurga inutil în afara lui, golindu-l, si nici sa nu ramâna
atrofiate si nedezvoltate datorita unei carapace protectoare.
10. Sa stie sa puna limite copilului
Este probabil cea mai provocatoare functie parentala, indiferent daca cel care
este chemat sa o exercite este parintele natural sau educatorul.
Între a îngadui totul, din dragoste, si a dezvolta în copil un sentiment confuz de
lipsa de reguli si de ordine a acestei lumi, -lume care poate fi coplesitoare si
imprevizibila tocmai datorita absentei regulilor - si între a interzice totul, din anxietate
sau dintr-o preocupare mai mare pentru propriile interese ale adultului,-în care copilul
nu încape, nu-si are loc, deranjeaza,aspecte cum ar fi: curatenia, banii, costurile
zugravitului, ale unei farfurii sparte, -adultul trebuie sa gaseasca modalitati de a pune
limite, care sa nu limiteze capacitatea de dezvoltare a copilului.
Fiinta umana este limitata, adica definita, biologic,genetic. Prin aceste limite,
caracteristicile umane creeaza potentialul unei forme de viata total diferite în sistemul
viu. Aceasta baza este universala dar fiecare individ are în aceasta universalitate a
umanului propria individualitate, limite de manifestare, de definire.
Din punct de vedere psihologic,capacitatile si manifestarile difera de la un
individ la altul, indiferent de vârsta.
Din punct de vedere al socializarii copilului,putem spune ca regulile si limitele
sunt cele care îl vor face sa se adapteze mediului si gupului social din care face parte.
Este evident ca parintele si educatorul are rolul de a face cunoscute aceste reguli
impuse de viata sociala copilului, tocmai pentru a-i îngadui accesul la social, adica la
umanitatea care înseamna obligatoriu societate.
Socialul este înafara copilului, dar prin regulile pe care parintele si educatorul le
impune, socialul este interanalizat de catre copil si acesta va purta regulile în sine si nu
va mai avea nevoie de vocea parintelui pentru a nu face ceea ce nu este îngaduit de
societate.
Daca parintele si-a îndeplinit aceasta functie dificila cu succes, la sfârsitul
adolescentei, identitatea tânarului este clara atât pentru sine cât si pentru ceilalti.
Între a limita copilul, a sti sa îi spui un ,,nu " ferm, fara agresivitate, si a abuza
copilul, adica a-l restrictiona cu agresivitate si dorinta de a distruge în el ceea ce nu îti
place, -si care totusi face parte din copil -, distanta este foarte mare.
În ceea ce priveste consecintele, în vreme ce limitele puse copilului cu calm si
fermitate de catre parinte, sunt constructive facând loc reflectiei copilului asupra acestor
limite si a rostului lor, limitele impuse de un parinte agresiv,dezlantuit de greseala sau
tendinta de a gresi a copilului, dubleaza suferinta copilului si o coloreaza cu spaima.
Suferinta este inevitabila.
Dar în vreme ce o restrictie impusa cu calm si explicata copilului, cu empatie
pentru suferinta pe care i-o va antrena, va face sa creasca respectul copilului pentru
parinte, încrederea ca parintele este aliatul sau principal, cel care îl asigura împotriva
tuturor relelor chiar si acelor ce lui înca nu îi sunt cunoscute, o restrictionare violenta va
dubla suferinta fireasca a copilului, cu spaima fata de izbucnirea parentala.
În acest moment parintele nu mai este perceput de catre copil ca sursa de
protectie si siguranta ci ca o fiinta terifianta care cere ascultare neconditionata,
irationala, totala. Copilul va fi ,, meduzat" de violenta parintelui. Aceasta stare nu va
mai lasa loc reflectiei care dezvolt comprehensiunea copilului, ci fie va bloca copilul
într-o ascultare ,,oarba", îl va face sa devina un super-copil, fie îl va transforma într-un
rebel lipsit de respect pentru norme, limite, morala.
În acest din urma caz schimbarea raportului de forte fizice între parinte si copil
sau educator si copil va antrena si o schimbare a celor doua poluri: agresor/victima.
Parinti batuti si parasiti de copii sunt parintii, care atunci când raportul de forte a fost în
favoarea lor, au uzat de el pentru a impune cu violenta, distructiv, interdictii pe care
copilul nu a ajuns sa le înteleaga niciodata si care adeseori nu reprezentau reguli ferme
ci masuri de moment, incongruente,determinate de starea de moment a parintelui sau
educatorului.
11.Sa stie sa interactioneze pozitiv cu copilul
Capacitatea de a interactiona pozitiv cu copilul se bazeaza pe dragostea
parintelui fata de copil dar si pe rezervarea de catre parinte a unui spirit ludic.
Dragostea îl va face pe parinte dornic de a fi cu copilul sau si în acelasi timp îi va
da bucuria de a se ocupa de el.
Exista verbe a caror semnificatie simbolica depaseste cu mult definitia starii
fizice a lucrurilor asa cum apara ea în dictionarul explicativ.Astfel: ,,a-ti vedea copilul"
sau,, a fi cu copilul tau" sunt stari ce depasesc cu mult conditia fizica de perceptie sau de
juxtapunere spatiala...,, A-ti vedea copilul " sta la baza unei interactiuni pozitive cu el.
Daca vezi, tii seama de privirea copilului care agatata de un obiect, cere fara cuvinte acel
obiect, si vii în întâmpinarea cererii lui oferindu-i obiectul, înseamna ca ai vazut copilul,
ai citit exprimarea interesului lui, si a interactionat pozitiv oferindu-i obiectul interesului.
A interactiona cu copilul fara a sti sa vezi semnele intereselor lui, sau a
spaimelor lui, în general a emotiilor pe care el le comunica în fiecare moment, a-i
propune ceea ce tu ca adult consideri ca trebuie sa fie interesant, sau a-i propune jucaria
pe care piata de consum ti-a propus-o tie ca fiind adecvata copilului tau, înseamna a nu
vedea unicitatea copilului tau, a nu sti faptul ca lumea copilului este cu totul alta decât
a adultului, a nu-i respecta ritmul existential si interesele lui, a nu îti cunoaste copilul si a
reduce la ceea ce scrie în carti, în general despre copilul de anumita vârsta, în care
întâmplator se regaseste fizic si copilul tau.
A fi cu copilul înseamna a trai cu bucurie momentele de interactiune cu el, a
descifra cu încântare si îngaduinla diferentele modului de a gândi si simti ale copilului,
faptul ca el, fiind altfel decât adultul,are dreptul la a simti si întelege altfel anumite
aspecte ale lumii. Când copilul construieste fascinat un turn, si reface constructia
cerându-ti sa o vezi si având nevoie de lauda ta pentru a-i fi legitimate interesul si
abilitatile pe care si le dezvolta prin aceasta activitate, sa îi spui: ,, ei, asta este o
prostie...ce sa vad aici... ce mare lucru ai facut..." este o cruzime si o violenta
distructiva pentru copil.În acel moment, parintele atotputemic nu îngaduie copilului sa
existe,cu interesele lui care îi vin din vârsta sau din particularitatile lui.
Asadar a interactiona pozitiv cu copilul înseamna a o face centrat pe interesele
copilului si cu un sentiment de placere si interes pe care copilul le va resimtii imediat ca
pe o aprobare.În acest moment sentimentele, ideile,dezvoltarea lui, în general,sunt
legitimate de parintele de a carui apreciere si dragoste are nevoie copilul pentru a se
naste si a deveni un individ normal.
A interactiona pozitiv înseamna o îmbogatire reciproca.
12. Sa acorde prioritate nevoilor copilului
Un copil nu reprezinta doar placere,confort.
Exista un disconfort de care parintii trebuie sa se simta capabili sa si-l asume atunci când
decid sa aiba un copil.
Parintii imaturi care îsi doresc un copil mai mult din egoism, pentru a-si satisface
nevoia lor de a fi iubiti de cineva neconditionat, sau care nu au beneficiat în copilaria lor
de bune modele parentale,nu vor putea resimti nevoile copilului ca fiind prioritare.
A raspunde nevoilor copilului fara întrerupere, a fi mereu gata sa receptionezi si
sa întelegi ce se întâmpla cu el, reclama o disponibilitate pe care doar parintii maturi o
pot oferi.
|